ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 139 din 17 octombrie 2002
privind desfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţionala a Pădurilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 29 octombrie 2002



    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Regia Naţionala a Pădurilor preia patrimoniul Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A., care se desfiinţează.


    Articolul 2

    (1) Bunurile proprietate publică a statului, prevăzute în anexa nr. 1, şi bunurile proprietate privată a statului, prevăzute în anexa nr. 2, trec pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor.
    (2) Bunurile din domeniul privat al statului, prevăzute în anexa nr. 3, trec în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 3

    (1) Se aprobă trecerea fondului funciar aflat în exploatarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în proprietatea publică a statului.
    (2) Întregul fond funciar din domeniul public al statului, respectiv fondul funciar prevăzut la alin. (1) şi fondul funciar aflat deja în domeniul public al statului, aflat în exploatarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. şi evidenţiat în anexa nr. 4, trece din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor.


    Articolul 4

    (1) În structura organizatorică a Regiei Naţionale a Pădurilor se înfiinţează Direcţia de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor, condusă de un director, având ca scop: coordonarea şi implementarea programului naţional de ameliorare genetica a cabalinelor; conservarea patrimoniului genetic naţional, constituit din totalitatea populatiilor de cabaline cu valoare genetica ridicată; creşterea, ameliorarea, calificarea şi perfecţionarea efectivelor de cabaline în rasa pura, în cadrul hergheliilor care sunt ferme de elita, precum şi alte activităţi specifice.
    (2) Direcţia de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor prevăzută la alin. (1) coordonează activitatea subunitatilor prevăzute în anexa nr. 5, reorganizate la nivel de secţie.


    Articolul 5

    Componenta şi atribuţiile Comisiei naţionale de clasare şi evaluare a cabalinelor se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 6

    (1) Cheltuielile pentru întreţinerea unui număr maxim de 2.060 capete cabaline, care sunt proprietate publică a statului, patrimoniu genetic naţional, format din 110 capete armasari pepinieri, 650 capete iepe-mama şi 1.300 capete armasari de monta publică, precum şi cheltuielile pentru trecerea la turma de baza a cabalinelor necesare pentru improspatarea acesteia se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
    (2) Celelalte activităţi, precum şi cheltuielile pentru întreţinerea şi repararea manejurilor, grajdurilor şi hipodromurilor se suporta din veniturile proprii ale Regiei Naţionale a Pădurilor.
    (3) Preţurile pentru cabalinele trecute la turma de baza se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, iar normele de cheltuieli finanţate de la bugetul de stat se aproba de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
    (4) Cheltuielile finanţate de la bugetul de stat pentru întreţinerea patrimoniului genetic naţional de cabaline reprezintă norme de cheltuieli şi cuprind totalitatea cheltuielilor pentru producerea, menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii fondului genetic - salariile ingrijitorilor de baza şi auxiliari, C.A.S., cheltuielile pentru furaje, materiale şi obiecte de inventar, serviciile prestate de terţi, cheltuielile indirecte, precum şi o cota de 15% din cheltuielile generale ale Direcţiei de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor. Normele de cheltuieli se actualizează anual în funcţie de rata de inflaţie a anului precedent.


    Articolul 7

    Bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Naţionale a Pădurilor pe anul 2002 va fi rectificat corespunzător prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 8

    (1) Drepturile şi obligaţiile Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. se preiau de către Regia Naţionala a Pădurilor, inclusiv datoriile restante faţă de bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale, după caz.
    (2) Regia Naţionala a Pădurilor se substituie Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. în toate litigiile în curs în care aceasta are calitatea de parte.


    Articolul 9

    Personalul Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" S.A. va fi preluat de Regia Naţionala a Pădurilor şi este considerat transferat în interesul serviciului, pastrandu-şi drepturile salariale avute până la încheierea noului contract colectiv de muncă.


    Articolul 10

    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul 11

    Alineatul 2 al articolului 11 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "Regia Naţionala a Pădurilor exercita şi atribuţii de servicii publice cu specific silvic şi de autoritate hipica naţionala."


    Articolul 12

    La articolul 12 din Legea nr. 26/1996, după litera c) se introduce litera c^1) cu următorul cuprins:
    "c^1) vânzările de cabaline la intern şi extern, vânzările de produse agricole excedentare, precum şi alte activităţi şi servicii;".


    Articolul 13

    Articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 173/2001 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 29 ianuarie 2001, se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - Regia Naţionala a Pădurilor are ca obiect de activitate:
    a) aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii şi apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, precum şi gospodărirea şi valorificarea vânatului, a peştelui din apele de munte şi a celorlalte produse specifice fondului forestier, potrivit reglementărilor legale, în condiţii de eficienta economică;
    b) coordonarea şi implementarea programului naţional de ameliorare genetica a cabalinelor; conservarea patrimoniului genetic naţional, constituit din totalitatea populatiilor de cabaline cu valoare genetica ridicată; creşterea, ameliorarea, calificarea şi perfecţionarea efectivelor de cabaline în rasa pura."


    Articolul 14

    La capitolul II "Scopul şi obiectul de activitate" din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 173/2001 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor se introduce articolul 5^1 care va avea următorul cuprins:
    "Art. 5^1. - În domeniul creşterii, exploatării şi ameliorării cabalinelor Regia Naţionala a Pădurilor are ca obiect de activitate:
    a) organizarea şi coordonarea activităţii de reproducţie, creştere şi sanitare-veterinare, în vederea realizării efectivelor pe rase, conform programului stabilit, în secţiile proprii;
    b) stabilirea, în raport cu cerinţele crescatorilor, a profilului secţiilor sale, pe termen scurt, mediu şi lung, mentinand rasele de importanţa ca depozite de gene;
    c) organizarea şi desfăşurarea activităţilor de cercetare ştiinţifică în colaborare cu celelalte unităţi din domeniul cercetării zootehnice;
    d) realizarea în fiecare an a probelor de calificare, a lucrărilor de bonitare şi clasare a întregului efectiv de cabaline proprietate a sa, precum şi a căilor de rasa proprietate particulară, contra cost;
    e) coordonarea miscarilor de reproducatori şi a altor categorii de cabaline între secţii;
    f) ţinerea registrelor genealogice pentru toate efectivele de cai de rasa din ţara, culegerea şi sistematizarea informaţiilor privind identificarea, înmatricularea, autorizarea la reproducţie, activitatea de reproducţie, miscarile reproducatorilor între herghelii;
    g) publicarea cărţilor crescatoriei naţionale - Stud-Book -, pe fiecare rasa, pentru toate efectivele existente în ţara;
    h) organizarea activităţii de ameliorare a efectivelor de cabaline din marea creştere;
    i) organizarea bazei materiale pentru realizarea programelor economice, de cercetare şi sport pentru secţiile sale privind materialul de reproducţie, medicamentele, vaccinurile, precum şi a propunerilor de investiţii;
    j) participarea la organismele internaţionale şi realizarea operaţiunilor de cooperare economică internationala în domeniul sau de activitate;
    k) atestarea şi omologarea performantelor, originii şi a apartenentei de rasa, eliberarea de documente care să ateste aceste însuşiri, recunoscute în ţara şi în străinătate, pentru toate efectivele de cai de rasa;
    l) organizarea dresajului, a antrenamentului şi testarea cabalinelor prin curse cu public, pe hipodromurile proprii şi pe alte hipodromuri din ţara şi din străinătate, elaborarea regulamentelor de curse, precum şi organizarea de activităţi sportive şi de investiţii în sportul hipic;
    m) cultivarea în cele mai bune condiţii a terenurilor arabile, îmbunătăţirea pajiştilor, exploatarea pasunilor împădurite şi a terenurilor cu vegetaţie forestieră, în vederea obţinerii tuturor cantităţilor de furaje necesare secţiilor sale şi a altor produse destinate vânzării;
    n) comercializarea cabalinelor obţinute, stabilind, în urma lucrărilor de clasare, destinaţia acestora pe categorii, pentru intern şi extern;
    o) comerţ exterior, import-export, valorificarea produselor importate, cooperarea privind caii de rasa, inclusiv prin sistem barter;
    p) închirierea de cabaline, schimburi de cabaline de reproducţie, precum şi cumpărări de cabaline din ţara şi din străinătate, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
    q) asocierea şi colaborarea cu agenţi economici din ţara şi din străinătate pentru promovarea obiectului sau de activitate;
    r) organizarea şi participarea la concursuri, expoziţii şi altele asemenea, în ţara şi în străinătate;
    s) prestări de servicii de echitatie, turism ecvestru, transport hipo, transport auto, agrement şi altele asemenea;
    t) colectarea şi reconditionarea cabalinelor din marea creştere, în vederea valorificării lor la export pentru carne;
    u) organizarea altor activităţi şi servicii din domeniul creşterii şi exploatării cabalinelor, pentru valorificarea unor oportunitati profitabile."


    Articolul 15

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga:
    a) nr. crt. 3 din anexa nr. 4 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) Hotărârea Guvernului nr. 637/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Cai de Rasa", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 1 octombrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) punctul 2 din anexa nr. 2 "Unităţile care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor" la Hotărârea Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 23 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) orice alte dispoziţii contrare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ──────────────
    p. Ministrul agriculturii,
    alimentaţiei şi pădurilor,
    Petre Daea,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    p. Ministrul muncii
    şi solidarităţii sociale,
    Petre Ciotlos,
    secretar de stat
    Bucureşti, 17 octombrie 2002.
    Nr. 139.


    Anexa 1

    BUNURILE
    proprietate publică a statului aflate în administrarea
    Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A.
    la data de 31 august 2002
    ● Cabaline de reproducţie = 1.939 capete, din care:
    - armasari pepinieri = 100 capete;
    - iepe-mama = 633 capete;
    - armasari de monta publică = 1.206 capete.


    Anexa 2

    BUNURILE
    proprietate privată a statului aflate în administrarea
    Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A.
    la data de 31 august 2002
    1. Cabaline în diferite structuri de creştere = 420 capete
    2. Grajduri = 80 bucăţi
    3. Construcţii cu destinaţie de sediu = 17 bucăţi.


    Anexa 3
                                  BUNURILE
       din proprietatea privată a statului, aflate în administrarea Societăţii
        Naţionale "Cai de Rasa" - S.A., care trec în proprietatea publică a
                statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor

    ┌──┬─────────────┬────┬──────────────┬─────────────────────────────┬───────────┐
    │ │ │To- │ Armasari │ Iepe-mama │Armasari │Hipo │Mane-│
    │ │ │tal │ pepinieri│ │de monta │dro- │juri │
    │Nr│ Unitatea │graj│ │ │ publică │muri │nr.de│
    │c │ │duri├─────┬────────┼─────┬────────┼─────┬────────┤nr.de│inven│
    │r │ │ │graj-│nr. de │graj-│nr. de │graj-│Nr. de │inven│tar │
    │t │ │ │duri │inventar│duri │inventar│duri │inventar│tar │ │
    ├──┼─────────────┼────┼─────┼────────┼─────┼────────┼─────┼────────┼─────┼─────┤
    │1.│Depozitul │2 │ - │ - │ - │ - │ 2 │1.001; │ - │ - │
    │ │de armasari │ │ │ │ │ │ │1.002 │ │ │
    │ │Arad │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │2.│Herghelia │4 │ 1 │1.002 │ 2 │1.008; │ 1 │1.001 │ - │ - │
    │ │Balc │ │ │ │ │1.037 │ │ │ │ │
    │3.│Herghelia │5 │ 1 │1.025 │ 2 │1.026; │ 2 │1.001; │ - │ - │
    │ │Beclean │ │ │ │ │1.027 │ │1.007 │ │ │
    │4.│Herghelia │6 │ 1 │ 102 │ 3 │103; │ 2 │101; 108│ - │1/128│
    │ │Cislau │ │ │ │ │106; │ │ │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │109 │ │ │ │ │
    │5.│Herghelia │4 │ 1 │1.001 │ 2 │1.002; │ 1 │1.024 │ - │ - │
    │ │Dor Marunt │ │ │ │ │1.003 │ │ │ │ │
    │6.│Depozitul │5 │ - │- │ - │- │ 5 │1.027; │ - │1/ │
    │ │de armasari │ │ │ │ │ │ │1.028; │ │1.024│
    │ │Dumbrava │ │ │ │ │ │ │1.029; │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │1.030; │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │1.031 │ │ │
    │7.│Herghelia │5 │ 1 │1.008 │ 2 │1.002; │ 2 │1.001; │ - │1/ │
    │ │Izvin │ │ │ │ │1.004 │ │1.003 │ │2.039│
    │8.│Herghelia │5 │ 1 │1 │ 2 │10; 11 │ 2 │2; 6 │ - │1/ │
    │ │Jegalia │ │ │ │ │ │ │ │ │1.014│
    │9.│Herghelia │4 │ 1 │1.143 │ 2 │1.140; │ 1 │1.138 │ - │- │
    │ │Lucina │ │ │ │ │1.141 │ │ │ │ │
    │10│Herghelia │5 │ 1 │1.020 │ 3 │1.015; │ 1 │1.022 │1/ │- │
    │ │Mangalia │ │ │ │ │1.016; │ │ │1.176│ │
    │ │ │ │ │ │ │1.017 │ │ │ │ │
    │11│Herghelia │4 │ 1 │102 │ 1 │100 │ 2 │126; │1/218│1/130│
    │ │Radauti │ │ │ │ │ │ │127 │ │ │
    │12│Depozitul │3 │ - │- │ - │- │ 3 │1.068; │ - │ - │
    │ │de armasari │ │ │ │ │ │ │1.112; │ │ │
    │ │Ramnicelu │ │ │ │ │ │ │1.113 │ │ │
    │13│Herghelia │6 │ 1 │1.011 │ 3 │ 1.010; │ 2 │1.029/1;│ - │ - │
    │ │Rusetu │ │ │ │ │ 1.031; │ │1.007 │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │ 1.032 │ │ │ │ │
    │14│Herghelia │4 │ 1 │1.017 │ 2 │ 1.015; │ 1 │1.010 │1/ │1/ │
    │ │Sambata │ │ │ │ │ 1.016 │ │ │2.028│1.064│
    │ │de Jos │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │15│Herghelia │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │Slatina │3 │ 1 │1.010 │ 1 │ 1.006 │ 1.│1.007 │- │- │
    │16│Depozitul │3 │ - │- │ - │ - │ 3 │1.001; │- │- │
    │ │de armasari │ │ │ │ │ │ │1.002; │ │ │
    │ │Targu Mures │ │ │ │ │ │ │1.003 │ │ │
    │17│Herghelia │2 │ 1 │1.020 │ 1 │ 1.019 │ - │- │- │- │
    │ │Tulucesti │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────┼────┼─────┼────────┼─────┼────────┼─────┼────────┼─────┼─────┤
    │ │ TOTAL: │70 │ 13 │ │ 26 │ │ 31 │ │3 │6 │
    └──┴─────────────┴────┴─────┴────────┴─────┴────────┴─────┴────────┴─────┴─────┘


    Anexa 4

    FONDUL FUNCIAR
    proprietate publică a statului, aflat în exploatarea Societăţii Naţionale
    "Cai de Rasa" - S.A., care trece din administrarea Agenţiei Domeniilor
    Statului în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor
       
      - hectare -
                   
      Nr. crt.Denumirea subunităţiiSuprafaţa totalădin care:
      Teren agricoldin care: arabilTeren neagricoldin care: curţi şi construcţii
      1.Depozitul de armăsari Arad327316286114
      2.Herghelia Balc2141891312512
      3.Herghelia Beclean2282141511410
      4.Herghelia Cislău4934441854925
      5.Herghelia Dor Mărunt3643443442018
      6.Depozitul de armăsari Dumbrava23422722374
      7.Herghelia Izvin9048547095021
      8.Herghelia Jegălia6175695674840
      9.Herghelia Lucina1.7631.285-47819
      10.Herghelia Mangalia5875264786123
      11.Herghelia Rădăuţi7717165085523
      12.Depozitul de armăsari Râmnicelu26325725765
      13.Herghelia Ruşeţu6686346303413
      14.Herghelia Sâmbăta de Jos52642424910232
      15.Herghelia Slatina5945755671914
      16.Depozitul de armăsari Târgu Mureş25191964
      17.Herghelia Tuluceşti60059159097
      TOTAL GENERAL:9.1788.1845.894994274


    Anexa 5
                                 SUBUNITATILE
                     Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A.
    Nr. Denumirea crt. Sediul
    1. Depozitul de armasari Arad 2. Herghelia Balc 3. Herghelia Cislau 4. Herghelia Beclean 5. Herghelia Dor Marunt 6. Depozitul de armasari Dumbrava 7. Herghelia Izvin 8. Herghelia Jegalia 9. Herghelia Lucina 10. Herghelia Mangalia 11. Herghelia Radauti 12. Herghelia Rusetu 13. Depozitul de armasari Ramnicelu 14. Herghelia Slatina 15. Herghelia Sambata de Jos 16. Depozitul de armasari Targu Mures 17. Herghelia Tulucesti Municipiul Arad, str. Dumbrava Roşie nr. 5, judeţul Arad Comuna Balc, Str. Garii nr. 1, judeţul Bihor Comuna Cislau, judeţul Buzau Oraşul Beclean, Str. Bistritei nr. 45, judeţul Bistrita-Nasaud Comuna Dor Marunt, judeţul Calarasi Comuna Timisesti, judeţul Neamt Comuna Recas, judeţul Timiş Comuna Perisoru, judeţul Calarasi Comuna Moldova-Sulita, judeţul Suceava Municipiul Mangalia, judeţul Constanta Municipiul Radauti, str. Bogdan Voda nr. 114, judeţul Suceava Comuna Rusetu, judeţul Buzau Comuna Ramnicelu, judeţul Brăila Municipiul Slatina, str. Recea, judeţul Olt Comuna Voila, judeţul Braşov Municipiul Targu Mures, str. Parcul Sportiv Municipal nr. 11, judeţul Mures Comuna Tulucesti, judeţul Galaţi

    ────────────────