HOTĂRÂRE nr. 17 din 24 septembrie 2013
pentru completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 26 septembrie 2013



    În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    După articolul 109^1 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 109^2, cu următorul cuprins:
    "Arti. 109^2. - Prin derogare de la dispoziţiile art. 109^1 din prezentul regulament, dispoziţiile art. 95^1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."


    Articolul II

    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Preşedintele
    Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
    Livia Doina Stanciu
    Bucureşti, 24 septembrie 2013.
    Nr. 17.
    ________