ORDIN nr. 2.408 din 19 iulie 2023pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 683 din 25 iulie 2023
    Văzând Referatul de aprobare nr. AR 12.786/2023 al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
    având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, denumit în continuare Canamed, prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă prețurile de referință generice/biosimilare, prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 3

    Se aprobă prețurile de referință inovative, prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 4

    Prețurile medicamentelor de uz uman cuprinse în Canamed sunt valabile până la data de 31 iulie 2024.


    Articolul 5

    La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății nr. 443/2022 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 și 194 bis din 28 februarie 2022, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 6

    Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
    *) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu 1 august 2023.

    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila

    București, 19 iulie 2023.
    Nr. 2.408.

    Anexa nr. 1

    ANEXA
    privind prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în
    România, care pot fi utilizate/ comercializate de către deținătorii de
    autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții
    acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente
    pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractualec cu
    Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/ sau direcțiile de
    sănătate publică județene și a municipiului București


    Anexa nr. 2

    ANEXA
    privind prețul de referință generic (PRG) preț medicamente
    generice/biosimilare pentru care există aprobat preț pentru
    medicamentul inovativ


    Anexa nr. 3

    ANEXA
    cu privire la prețul de referință inovativ