ORDONANTA nr. 84 din 19 august 2004
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 30 august 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 1 pct. V.2 din Legea nr. 291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Articolul I

    Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 4, literele a)-c) se modifica şi vor avea următorul cuprins:
    "a) prin discriminare directa se înţelege tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane, după criteriul de sex, decât este, a fost sau ar fi tratata o altă persoană într-o situaţie comparabila;
    b) prin discriminare indirecta se înţelege situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune persoane de un anumit sex într-un anumit dezavantaj, în comparatie cu persoane de sex opus, cu excepţia cazului în care prevederea, criteriul sau practica se justifica în mod obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi necesare;
    c) prin hartuire sexuală se înţelege orice formă de comportament nedorit - verbal, nonverbal sau fizic - de natura sexuală, care apare cu scopul sau are ca efect atingerea demnităţii unei persoane, mai ales când creează un mediu degradant, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensator;"
    2. La articolul 4, după litera b) se introduce o noua litera, litera b^1), cu următorul cuprins:
    "b^1) prin hartuire se înţelege orice comportament nedorit, având legătură cu faptul ca o persoană este de un sex sau altul, care apare cu scopul sau are ca efect atingerea demnităţii persoanei şi crearea unui mediu degradant, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensator;"
    3. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 4^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 4^1. - În materia reglementată de prezenta lege dispoziţiile prevăzute la art. 4 prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflicte în domeniu prevalează dispoziţiile menţionate."
    4. La articolul 6 alineatul (1), litera g) va avea următorul cuprins:
    "g) beneficii, altele decât cele de natura salariala, precum şi la securitate socială."
    5. La articolul 6 alineatul (1), după litera g) se introduce o noua litera, litera g^1), cu următorul cuprins:
    "g^1) organizaţii patronale şi organisme profesionale, precum şi la beneficiile acordate de acestea."
    6. La articolul 8 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:
    "e) beneficii, altele decât cele de natura salariala, precum şi la securitate socială;"
    7. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
    "(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) locurile de muncă în care, datorită naturii activităţilor profesionale respective sau cadrului în care acestea sunt desfăşurate, o caracteristica legată de sex este o cerinţa profesională autentică şi determinanta, cu condiţia însă ca obiectivul urmărit să fie legitim şi cerinţa să fie proporţională."
    8. La articolul 8 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Este considerată discriminare dispoziţia de a discrimina o persoană pe criteriul de sex."
    9. Alineatul (1) al articolului 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare."
    10. Alineatul (1) al articolului 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - (1) Sunt considerate discriminare după criteriul de sex atât hartuirea, cat şi hartuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Este interzis ca deciziile privind o persoană să fie afectate de acceptarea sau respingerea de către persoana în cauza a unui comportament ce tine de hartuirea sau de hartuirea sexuală a acesteia."
    11. La alineatul (2) al articolului 10, partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "(2) Constituie discriminare după criteriul de sex orice comportament definit drept hartuire sau hartuire sexuală, având ca scop:"
    12. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare după criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligaţii:
    a) sa prevadă în regulamentele de ordine interioară ale unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare, definite la art. 4 lit. a)-c) şi la art. 10;
    b) să asigure informarea tuturor angajaţilor cu privire la interzicerea hartuirii şi a hartuirii sexuale la locul de muncă, inclusiv prin afişarea în locuri vizibile a prevederilor regulamentare de ordine interioară pentru prevenirea oricărui act de discriminare după criteriul de sex;
    c) sa informeze imediat după ce a fost sesizat autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi."
    13. La articolul 12 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi membrilor organizaţiei sindicale sau reprezentanţilor salariaţilor care au competenţa sa acorde sprijin în rezolvarea situaţiei la locul de muncă, potrivit art. 33 alin. (1)."
    14. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - (1) Este interzisă orice formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveşte accesul femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile de instruire şi de formare profesională, inclusiv ucenicia la locul de muncă, la perfecţionare şi, în general, la educaţia continua."
    15. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) Se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), denumita în continuare Agenţia, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu sediul în municipiul Bucureşti.
    (2) Agenţia promovează principiul egalităţii de sanse şi tratament între bărbaţi şi femei şi asigura integrarea activa a perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale."
    16. După articolul 23 se introduc noua noi articole, articolele 23^1-23^9, cu următorul cuprins:
    "Art. 23^1. - Agenţia îndeplineşte următoarele funcţii:
    a) de strategie, prin care se asigura fundamentarea, elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
    b) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul sau de activitate;
    c) de reprezentare, prin care se asigura, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul sau de activitate;
    d) de autoritate de stat, prin care se asigura integrarea activa şi vizibila a perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale, controlul aplicării şi respectării reglementărilor din domeniul sau de activitate şi funcţionarea organismelor din subordinea şi coordonarea sa.
    Art. 23^2. - (1) În exercitarea funcţiilor prevăzute la art. 23^1, Agenţia îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) coordonează aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi;
    b) propune Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei proiecte de acte normative, planuri naţionale de acţiune pentru egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi şi asigura aplicarea acestora;
    c) avizează, la solicitarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, proiectele de acte normative iniţiate de alte autorităţi, în vederea integrării şi respectării principiului egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
    d) elaborează rapoarte, studii, analize şi prognoze privind aplicarea principiului egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate domeniile de activitate;
    e) elaborează, propune şi implementeaza proiecte şi programe de parteneriat cu finanţare interna şi/sau externa;
    f) coordonează şi/sau implementeaza programele Comisiei Europene privind egalitatea de gen;
    g) este reprezentată în structurile de coordonare sau gestionare a fondurilor ori programelor derulate în România de către Uniunea Europeană, în vederea respectării principiului egalităţii de gen la alocarea resurselor;
    h) reprezintă Guvernul României în organismele europene şi internaţionale din domeniu şi colaborează cu structuri similare din alte tari;
    i) primeşte reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor normative referitoare la principiul egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi al discriminarii după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice şi private;
    j) cooperează cu autorităţi centrale şi locale, cu instituţii de învăţământ şi de cercetare, cu organizaţii neguvernamentale;
    k) sprijină formarea funcţionarilor publici şi salariaţilor instituţiilor sau organismelor publice ori private în domeniul aplicării principiului egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
    l) elaborează, tipareste şi difuzează, în ţara şi în străinătate, materiale de informare privind politicile guvernamentale în domeniu.
    (2) Alte atribuţii ale Agenţiei se stabilesc prin Statutul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bărbaţi, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
    (3) În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale Agenţia poate solicita informaţii de la autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii şi autorităţi publice, societăţi comerciale la care statul este acţionar sau asociat, organizaţii patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, acestea având obligaţia de a furniza datele solicitate.
    Art. 23^3. - (1) Agenţia este condusă de un preşedinte, asimilat din punct de vedere al salarizarii cu funcţia de director general din minister, numit de către ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în condiţiile legii.
    (2) Preşedintele reprezintă Agenţia în raporturile cu Guvernul, cu ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice, cu organizaţii, precum şi în raporturile cu persoane fizice şi juridice, române sau străine.
    (3) În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite ordine, norme şi instrucţiuni. Ordinele, normele şi instrucţiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii.
    (4) Preşedintele este ordonator secundar de credite.
    Art. 23^4. - (1) Structura organizatorică a Agenţiei se stabileşte prin Statutul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bărbaţi, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Coordonarea şi atribuţiile compartimentelor din cadrul Agenţiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al preşedintelui.
    Art. 23^5. - (1) Agenţia se înfiinţează cu data de 1 ianuarie 2005 şi începe sa funcţioneze din data de 1 martie 2005 cu un număr total de 30 de posturi de funcţionari publici şi personal contractual, asigurat prin redistribuire din numărul de posturi aprobat Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
    (2) Salarizarea personalului din aparatul central al Agenţiei se face în conformitate cu prevederile legale aplicabile personalului din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale.
    (3) Agenţia coordonează activitatea structurilor specifice pentru egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi, înfiinţate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 285/2004 privind aplicarea Planului naţional de acţiune pentru egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi, în cadrul direcţiilor pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    Art. 23^6. - (1) Agenţia poate beneficia de donaţii şi sponsorizări în condiţiile legii.
    (2) Pentru finanţarea activităţii Agenţiei pot fi utilizate şi fonduri externe rambursabile şi nerambursabile.
    Art. 23^7. - Agenţia asigura respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi.
    Art. 23^8. - (1) Se înfiinţează Comisia naţionala în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi (CONES), a carei activitate este coordonata de preşedintele Agenţiei. CONES preia, de la data constituirii legale, atribuţiile Comisiei consultative interministeriale în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi (CODES).
    (2) Alte atribuţii ale CONES sunt prevăzute de regulamentul propriu de organizare şi funcţionare elaborat de către Agenţie şi aprobat de CONES şi care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) CONES este alcătuită din reprezentanţi ai ministerelor şi ai altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau ai autorităţilor administrative autonome, ai organizaţiilor sindicale şi ai asociaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, precum şi din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, cu activitate recunoscută în domeniu, desemnaţi prin consens de acestea.
    (4) Componenta CONES este propusă de preşedintele Agenţiei, în termen de maximum 30 de zile de la data numirii acestuia, cu consultarea autorităţilor publice, organizaţiilor şi asociaţiilor prevăzute la alin. (3), şi se aproba prin decizie a primului-ministru. CONES este legal constituită la data aprobării de către primul-ministru a componentei acesteia.
    (5) CONES asigura coordonarea activităţii comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi (COJES).
    (6) Reuniunile CONES se desfăşoară trimestrial la sediul Agenţiei. Secretariatul CONES este asigurat de compartimentul desemnat prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
    Art. 23^9. - În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se constituie comisia judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi (COJES) în vederea îndeplinirii prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 285/2004."
    17. La articolul 24, partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "Art. 24. - Agenţia asigura respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi în domeniul sau de activitate, prin instituţiile coordonate sau subordonate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei care au în responsabilitate aplicarea de măsuri de promovare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi de eliminare a discriminarii directe şi indirecte după criteriul de sex, după cum urmează:
    ............................................................................................
    18. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - Avocatul Poporului colaborează cu Agenţia şi, până la data de 1 martie 2005, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru soluţionarea plangerilor privind egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi, pentru combaterea discriminarii pe bază de sex în domeniile reglementate prin prezenta lege."
    19. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
    "Art. 30. - Institutul Naţional de Statistica sprijină activitatea şi colaborează cu Agenţia şi, până la data de 1 martie 2005, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru dezvoltarea statisticii de gen şi pentru implementarea în România a indicatorilor de gen promovati de Comisia Europeană."
    20. La articolul 32 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Opinia reprezentanţilor sindicali din unităţi, cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă, se menţionează în mod obligatoriu în raportul de control privind respectarea prevederilor prezentei legi."
    21. Titlul capitolului VI va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL VI
    Soluţionarea sesizarilor şi reclamatiilor privind discriminarea după criteriul de sex"
    22. Articolul 33 va avea următorul cuprins:
    "Art. 33. - (1) Angajaţii au dreptul ca în cazul în care se considera discriminati după criteriul de sex sa formuleze sesizări/reclamaţii către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, şi să solicite sprijinul organizaţiei sindicale sau al reprezentanţilor salariaţilor din unitate pentru rezolvarea situaţiei la locul de muncă.
    (2) În cazul în care aceasta sesizare/reclamaţie nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului, prin mediere, persoana angajata care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte după criteriul de sex în domeniul muncii, în baza prevederilor prezentei legi, are dreptul sa transmită sesizarea/reclamaţia atât Agenţiei, cat şi sa introducă cerere către instanţa judecătorească competenţa, la secţiile specializate pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă ori de asigurări sociale în a căror rază teritorială de competenţa îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau făptuitorul ori, după caz, la instanţa de contencios administrativ, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei.
    (3) În cazul în care o persoană se considera vătămată în baza prevederilor prezentei legi şi transmite o sesizare/reclamaţie Agenţiei, preşedintele Agenţiei emite, în termen de 3 zile, un aviz consultativ privind oportunitatea sanctionarii faptei de discriminare sesizate, denumit în continuare aviz.
    (4) Instanţa judecătorească competenţa potrivit alin. (2), în cazul în care considera necesar în vederea soluţionării cauzei cu care a fost sesizată, poate solicita Agenţiei un raport.
    (5) Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească se comunică şi Agenţiei.
    (6) Prin cererea introdusă în condiţiile prevăzute la alin. (2) persoana angajata care se considera discriminata după criteriul de sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi/sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit."
    23. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - (1) Persoana care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte după criteriul de sex, în alte domenii decât cel al muncii, are dreptul sa introducă cerere către instanţa judecătorească competenţa, potrivit dreptului comun.
    (2) Prin cererea introdusă în condiţiile prevăzute la alin. (1) persoana care se considera discriminata după criteriul de sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi/sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit."
    24. Articolul 38 va avea următorul cuprins:
    "Art. 38. - (1) Persoanele care se considera discriminate după criteriul de sex pot adresa sesizări/reclamaţii Agenţiei sau pot introduce cereri direct la instanţele judecătoreşti competente.
    (2) Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamaţia sau, după caz, cererea de chemare în judecata, pentru fapte care permit a se prezuma existenta unei discriminări directe sau indirecte, care trebuie să dovedească neincalcarea principiului egalităţii de tratament.
    (3) Cererile persoanelor care se considera discriminate după criteriul de sex, adresate instanţelor judecătoreşti competente, sunt scutite de taxa de timbru .
    (4) Agenţia, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului, precum şi alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi au, la cererea persoanelor discriminate, calitate procesuala activa în justiţie şi pot asista în cadrul procedurilor administrative aceste persoane."
    25. Alineatul (1) al articolului 40 va avea următorul cuprins:
    "Art. 40. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 15.000.000 lei la 150.000.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, art. 12 şi ale art. 14-20."
    26. La alineatul (2) al articolului 40, partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se face de către:"
    27. La articolul 40 se introduc doua noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor se transmit de îndată Agenţiei, pentru aviz.
    (4) Pentru aplicarea sancţiunilor Agenţia transmite avizul, în termenul prevăzut la art. 33 alin. (3), Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii."
    28. După articolul 42 se introduce un nou articol, articolul 43, cu următorul cuprins:
    "Art. 43. - Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 76/207/EEC din 9 februarie 1976 pentru implementarea principiului egalităţii de tratament pentru bărbaţi şi femei referitor la accesul la ocupare, pregătire profesională, promovare şi condiţii de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 39 din 14 februarie 1976, cu modificările şi completările aduse prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/73/CE din 23 septembrie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 269 din 5 octombrie 2002."


    Articolul II

    Statutul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bărbaţi se elaborează de către aceasta şi se aproba prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data numirii în funcţie a preşedintelui Agenţiei.


    Articolul III

    Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi (COJES) se aproba prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la data constituirii legale a Comisiei naţionale în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi.


    Articolul IV

    Pe data de 15 aprilie 2005 se abroga Hotărârea Guvernului nr. 967/1999 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei consultative interministeriale în domeniul egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi (CODES), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 noiembrie 1999, cu modificările ulterioare.


    Articolul V

    Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe, dându-se articolelor o noua numerotare.


    Articolul VI

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
    Dan Mircea Popescu
    Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor,
    Marian Florian Saniuta
    Ministrul delegat pentru administraţia publică,
    Gheorghe Emacu
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Bucureşti, 19 august 2004.
    Nr. 84.
    ---------