ORDIN nr. 45 din 6 aprilie 2005 (*actualizat*) privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare (actualizat până la data de 11 octombrie 2007*)
EMITENT
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
--------- *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 20 aprilie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 11 octombrie 2007, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 15 din 27 ianuarie 2006; ORDINUL nr. 93 din 30 martie 2007; ORDINUL nr. 174 din 24 septembrie 2007. În temeiul prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 308/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare nr. 31.396 din 28 martie 2005, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă tarifele pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, prevăzute în anexele nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 (1) În cazul suspiciunii bolilor transmisibile ale animalelor şi a celor transmisibile de la animale la om, cum sunt: febra aftoasă, stomatita veziculoasă, boala veziculoasă a porcului, pesta bovină, pesta micilor rumegătoare, pleuropneumonia contagioasă bovină, dermatoza nodulară virotică, febra Văii de Rift, bluetongue, variola ovină şi caprină, pesta africană a calului, pesta porcină africană, pesta porcină clasică, pesta aviară, boala de Newcastle, rabia, antraxul, listerioza, toxoplasmoza, examenele de laborator sunt gratuite pentru persoanele fizice care se prezintă direct la institutele veterinare şi laboratoarele de stat din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti. ... (2) În funcţie de situaţia epidemiologică din ţară, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate modifica lista bolilor pentru care nu se percep tarife la analizele şi examenele de laborator, în cazul suspiciunii acestora. ... Articolul 3 Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, decelarea trichinei în carnea provenită de la speciile prevăzute la secţiunea a VIII-a lit. A pct. 1 din anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 149/2004 este acţiune sanitară veterinară publică de interes naţional, care se efectuează în condiţiile stabilite de legislaţia naţională sanitară veterinară în vigoare. Articolul 4 Examenul pentru decelarea trichinei se efectuează în cadrul institutelor naţionale de referinţă, în laboratoarele sanitare veterinare din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, în circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în circumscripţiile veterinare de asistenţă concesionată, în spaţiile special amenajate şi dotate pentru decelarea trichinei, din unităţile de tăiere a porcinelor şi/sau a cabalinelor ori din unităţile de depozitare şi prelucrare a vânatului sălbatic. Articolul 5 Tarifele care se percep pentru efectuarea examenului pentru decelarea trichinei sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 pct. 262, 263 şi 264 şi în anexa nr. 2 pct. 157, 158 şi 158 bis la prezentul ordin. Articolul 6 Contravaloarea examenului pentru decelarea trichinei, efectuat în cadrul instituţiilor prevăzute la art. 4, este suportată de către beneficiar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. ---------- Art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 15 din 27 ianuarie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 7 februarie 2006. --------- Art. 7 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 15 din 27 ianuarie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 7 februarie 2006. --------- Art. 8 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 15 din 27 ianuarie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 7 februarie 2006. Articolul 9 Tarifele prevăzute în prezentul ordin se actualizează periodic de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Articolul 10 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele centrale de specialitate şi direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor controla modul de îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Articolul 11 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 94/2004 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004. Articolul 12 Tarifele pentru efectuarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontieră prevăzute pentru export în Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 259/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la finanţarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontieră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 26 august 2002, modificat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.009/2003, se modifică prin tarifele prevăzute în anexa nr. 4 lit. A la prezentul ordin. Articolul 13 Prezentul ordin va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Răzvan Ţîru Bucureşti, 6 aprilie 2005. Nr. 45. Anexa 1 A. TARIFE PENTRU EFECTUAREA ANALIZELOR ŞI EXAMENELOR DE LABORATOR IN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ANIMALELOR ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. DENUMIREA ANALIZEI, EXAMENULUI, OPERAŢIUNII TARIF crt. (lei/analiza /examen/ operaţiune) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Examen anatomopatologic la: - animale mici, peşti 188100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. - animale mijlocii 339500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. - animle mari 422500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. - set de organe - animale mijlocii 220900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. - set de organe - animale mari 323800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6. Biopsie 496600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Examen clinic şi anatomopatologic pt. albine şi viermi de mătase 74800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8. Examen bacterioscopic 96300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9. Examen bacterioscopic special 302800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 10. Examen bacteriologic pe cadavru 833300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 11. - examen patogenitate culturi microbiene 96800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 12. - antibiograma 147600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 13. - examen biochimic culturi microbiene 172900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 14. Examen bacteriologic pe proba unica 388900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 15. - examen patogenitate culturi microbiene 96800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 16. - antibiograma 147600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 17. - examen biochimic culturi microbiene 228400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 18. Examen bacteriologic albine şi viermi de mătase 454000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 19. - examen biochimic culturi microbiene 261100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 20. - antibiograma 147600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 21. Examen bacteriologic peste 505700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 22. - examen biochimic culturi microbiene 261100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 23. - antibiograma 147600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 24. Identificare: - Yersinia ruckeri prin latex aglutinare 201300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 25 - Aeromonas salmonicida prin latex aglutinare 156300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 26. - Vibrio salmonicida prin latex aglutinare 156300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 27. - E.coli/100 g moluşte bivalve 974100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 28. - şi caracterizare Salmonella/25 g moluşte bivalve 1715800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 29. - Salmonella prin testul latex aglutinare 159800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 30. - Samonella prin Api 20E 202200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 31. - agenţi patogeni moluşte bivalve 850700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 32. Examen toxicologic al culturilor microbiene 227000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 33. Monitorizarea sensibilităţii la substanţe antiinfectioase 400000 a tulpinilor bacteriene ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 34. Examen citopatologic: - metoda Sellers 330000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 35. - metoda Armstrong 260200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 36. - metoda Pappenheim 427000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 37. - metoda - Ziehl-Nielsen modificata 443300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 38. - metoda Papanicolau 451600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 39. - metoda hematoxilina-eozina (H - E) 399200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 40. - metoda albastru - toluidina 409900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 41. - metoda negru Sudan B 428700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 42. - metoda violet de gentiana 352400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 43. Examen histopatologic prin: - metoda H - E 379000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 44. - metoda Masson modificata 479400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 45. - metoda Ziehl - Nielsen modificata 626200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 46. - metoda Mann 597100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 47. - metoda Lentz 570400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 48. - metoda Levaditti 762000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 49. - metoda Pappenhein 534800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 50. - metoda Romanowsky - Giemsa modificata 503500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 51. - metoda Gomori 635700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 52. - metoda Van Gieson 643200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 53. - metoda Brachet 619000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 54. - metoda Albastru Alcian 412100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 55. - metoda Albastru Alcian - PAS 818600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 56. - metoda Perls 579700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 57. - metoda negru de Sudan B 730700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 58. - metoda Okamoto 582200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 59. - metoda Von Kossa 775600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 60. - metoda Pasini 515900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 61. - metoda Bensley 535300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 62. - metoda Cowdry 591400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 63. - metoda De Robert - Hausser 437400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 64. - metoda Langhans 496500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 65. - metoda Lillie-Pasternack 487300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 66. - metoda Paschinger 540100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 67. - metoda Roşu de Congo 522500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 68. - metoda Schmorl 507900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 69. - metoda Schultze - Schmidt 485700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 70. - metoda Gramm - Weigert 535300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 71. - metoda Nicolau-Kopciowska 491600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 72. - metoda Tanzer 482100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 73. - metoda Twort-Ollett 431000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 74. - metoda violet de gentiana 477400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 75. - metoda Ziehler 494800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 76. - metoda albastru de toluidina 1710300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 77. - metoda prin IF 611200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 78. Test rapid ELISA pentru diagnosticul EST 2072600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 79. Test rapid Western blot pentru diagnosticul EST 2072600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 80. Test rapid prin chemiluminiscenta pentru diagnosticul EST 2006000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 81. Metoda imunohistochimica pentru diagnosticul de confirmare a EST 2006000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 82. Metoda Western Blot pentru diagnosticul de confirmare ESt 2106000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 83. Examen histopatologic la albine şi viermi de mătase 466500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 84. Determinarea numărului de: - eritrocite (metoda clasica) 90900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 85. - leucocite (metoda clasica) 58100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 86. - trombocite (metoda clasica) 58100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 87. Determinarea: - hemoglobinei (metoda colorimetrica) 30400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 88. - hematocritului (microhematocritul) 17900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 89. Calculi indici eritrocitari derivaţi (VEM, HEM, CHEM) 40300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 90. Hemoleucograma - Coulter-Counter AcT5Diff CP 158600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 91. Formula leucocitara 127600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 92. Examen citomorfologic pe frotiu de sânge periferic 127600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 93. Colorare frotiu - metoda panoptica May Grunwald-Giemsa 40800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 94. Medulograma, adenograma 241400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 95. Determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor - VSH(metoda 46700 Westergreen) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 96. Leucocitoconcentratul 241400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 97. Determinarea timpului de coagulare -timp de sangerare 43200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 98. Determinarea timpului de: - tromboplastina tisulara - timp Quick 114900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 99. - recalcificare - timp Howell 62100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 100. Determinarea: - retractiei cheagului 22400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 101. - fibrinogenului prin coagulare cu trombina (metoda cantitativa) 52800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 102. - numărului de reticulocite 119200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 103. - sideroblastilor şi siderocitelor 121200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 104. Evidenţierea corpusculilor Heinz 121200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 105. Determinarea rezistentei globulare 82000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 106. Fosfataza alcalina leucocitara - FAL 119200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 107. Glicogenul leucocitar 114200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 108. Reacţia peroxidazelor 121200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 109. Proteina C reactiva - PCR 102000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 110. Dozarea: - proteinei serice 38600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 111. - albuminei serice 17900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 112. - glicemiei serice 63200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 113. - colesterolului seric 42900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 114. - beta - carotenului seric 26000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 115. - ureei serice 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 116. - GOT seric 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 117. - GPT seric 44500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 118. - vitaminei E 44500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 119. - vitaminei C 44500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 120. - acidului lactic 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 121. - acidului piruvic 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 122. - GGT 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 123. - colinesterazei 44500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 124. - CPK 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 125. - amilazei serice 45700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 126. - lipidelor serice 46300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 127. - Se seric 59400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 128. Sumar urina 68800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 129. Identificare corpi cetonici 50300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 130. Dozarea: - corpilor cetonici 140900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 131. - fosfatazei alcaline 49700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 132. - bilirubinei totale 49700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 133. - sodiului şi potasiului 80100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 134. - microelementelor serice 72600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 135. - calciului seric 43400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 136. - fosforului seric 46400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 137. - creatininei serice 46400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 138. - acidului uric 46400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 139. - magneziului seric 46400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 140. - clorului seric 43400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 141. - vitaminei A 80100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 142. - fibrinogenului 46400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 143. - rezervei alcaline 43400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 144. - trigliceridelor serice 47000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 145. Electroforeza proteinelor 141800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 146. ELISA - determinarea cantitativa a estradioului 358600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 147. Examenul mobilităţii spermatozoizilor 80600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 148. Determinarea concentraţiei spermatozoizilor 101400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 149. Examenul morfologic al spermatozoizilor 98300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 150. ELISA - determinarea cantitativa a progesteronului 358600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 151. Determinarea infecţiei tuberculoase şi paratuberculoase prin: 86500 - teste de tuberculinare ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 152. - teste de imunostimulare limfocitara (TISL) 309700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 153. Depistarea infecţiei tuberculoase prin test El As - glFN 701800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 154. Imunodifuzia în gel de agar (AGID) pentru: - paratuberculoza 70200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 155. - Maedi - Visna - CAE 72200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 156. Test ELISA indirect pentru detecţia de anticorpi serici 133900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 157. Test ELISA bloking pentru detecţie de anticorpi serici 133900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 158. Testul de inhibarea hemaglutinarii pentru detecţia anticorpilor 63100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 159. Testul de imunoflorescenţă indirecta (IF) cu antigen IgG de: 83900 bou, cal, oaie, capra ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 160. Test de imunofluorescenta directa pentru detecţia de antigen 43200 viral pe frotiuri din secreţii, etc. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 161. Testul de seroneutralizare pe culturi celulare 626900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 162. Testul IHA pentru detecţia anticorpilor în influenţa ecvina 65700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 163. Microtestul IHA pentru: - boala de Newcastle 46000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 164. - sindromul căderii ouatului 47300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 165. Testul de imunodifuzie (ID) în gel de agar pentru BIA 15200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 166. Imunodifuzia în gel de agar pentru influenţa aviara - 112600 (cu reagenti din import) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 167. Indexul patogenitatii: - intracerebrale (IPIC) 89500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 168. - intravenoase (IPIV) 330700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 169. Examinarea: - limfocitelor (prin separare) 621300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 170. - monocitelor (prin separare) 621300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 171. Testul de rozetare 621300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 172. Identificarea: - limfocitelor B 948800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 173. - limfocitelor T 779800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 174. Test PCR - Light Cycler (PCR în timp real) pentru: - PPC 1920300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 175. - PRRS 1920300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 176. - Aujeszky 1920300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 177. Test PCR (clasic) pentru: - PPC 1536700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 178. - Bluetongue 1536700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 179. - Maedi Visna, CAEV 1536700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 180. - Avian Mycoplasmas 1366400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 181. - Actinobacillus pleuropneumoniae 1366400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 182. - Mycobacterium paratuberculosis 1366400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 183. - BVD 1536700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 184. Imunoflorescenţă: - directa (pe frotiuri directe) 41400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 185. - indirecta (pe frotiuri directe) 39200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 186. - indirecta cu semnal amplificat 43800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 187. Serologie virala prin imunoflorescenţă indirecta: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── - pe suport Ag IDSA 129500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 188. - pe suport Ag import 195600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 189. Serologie virala prin imunoflorescenţă indirecta cu semnal amplificat: 143200 - pe suport Ag IDSA ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 190. - pe suport Ag import 231000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 191. Serologie virala prin test imunocitoenzimatic: 119200 - pe suport Ag IDSA ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 192. - pe suport Ag import 196500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 193. Serologie virala prin test imunocitoenzimatic cu semnal amplificat: 143200 - pe suport Ag IDSA ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 194. - pe suport Ag import 243300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 195. Serologie virala prin test imunocitoenzimatic - ELISA indirect cu: 178400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── - reagenti parţial preparaţi de IDSA ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 196. - reagenti indigeni sau de import 193100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 197. Test imunocromatografic pentru trichineloza 100200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 198. Test imunocitoenzimatic cu semnal amplificat 239400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 199. Test de imunoperoxidaza pentru identificarea antigenului 158500 sau izolatelor de pestivirusuri ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 200. Imunodiagnostic prin: - ELISA 145800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 201. - blocking ELISA 169100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 202. - blocking ELISA cu semnal amplificat 185000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 203. - ELISA în faza lichida 219200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 204. Reacţia de inhibare a hemaglutinarii (IHA) 304900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 205. Testul de imunodifuzie (ID), inclusiv albine 127400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 206. Izolare de virus pe culturi celulare 473700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 207. Izolare de virus pe oua embrionate 564700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 208. Diagnostic virusologie pentru rabie 698100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 209. Izolare de virus pe culturi celulare la peşti 623200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 210. Elisa din omogenat de organe pentru: - SHV 715800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 211. - NPI 715800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 212 - VPC 715800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 213. Identificare virusuri de la peşti prin imunoflorescenţă 1213100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 214. RSAR pentru: - tifopuluroza 30700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 215. - micoplasmoza 32000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 216. - bruceloza (Roz Bengal) 32000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 217. - B melitensis 32000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 218. - F tularensis 36500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 219. - bruceloza canina (Brucerocan) 70800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 220. Examen prin RMA în leptospiroza 130200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 221. Idem - seroaglutinare - lenta (RSAL) 71600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 222. RSAL pentru: - tifopuluroza 70300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 223. - în micoplasmoza 71600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 224. - în bruceloza 69600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 225. Testul de contraimunoelectroforeza 111500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 226. Testul inelar pentru lapte (TIL) 56500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 227. Reacţia de fixare a complementului, tehnica Wasserman (RFC) 146600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 228. RFC pentru: - febra Q 149900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 229. - chlamidioza 187300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 230. - bruceloza 145800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 231. - paratuberculoza 152300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 232. - morva 148000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 233. - durina 165300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 234. Reacţia de fixare a complementului (microtehnica) pentru 151100 Pleuropneumonia contagioasa bovina ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 235. Reacţia de fixare a complementului (microtehnica) pentru: - morva 148800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 236. - durina 159800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 237. - bruceloza - aglutinare în tub (SAT) 116400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 238. Test imunoenzimatic (ELISA) pentru M.R.A. 172200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 239. ELISA pentru: - trichineloza 214100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 240. - toxoplasmoza 236800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 241. - paratuberculoza 132800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 242. Diagnostic poliedrie la viermi de mătase prin metoda: - Pohil 62300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 243. - Svetov 91200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 244. Examen parazitologic: 87400 - Sânge prin metoda: - picaturi strivite între lama şi lamela ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 245. - metoda M.G.G. 201000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 246. - Materii fecale prin metoda: - preparatului cu soluţie de Lugol 68300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 247. - metoda Ziehl Nielsen modificata 217200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 248. - Ficat prin metoda - preparatului direct între lama şi lamela 71800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 249. - Pulmon, secreţii nazale prin metoda: - May Grumwald Giemsa 199700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 250. - Toluidina blau 214700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 251. - Sol - metoda prin centrifugare 64900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 252. Examen parazitologic al: - bilei 51500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 253. - urinei 51500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 254. - pielii şi fanerelor 51500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 255. - apei 48700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 256. - furajelor sau aşternutului 91800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 257. Examen parazitologic: - pe amprenta de organ ţesut (frotiu) MGG 171700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 258. - din matrix organe 91800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 259. - pentru trichomonoza bovina: - direct 84700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 260. - cultural 74100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 261. - coproparazitologic (ovoscopic şi larvoscopic) 141100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 262. Examen trichineloscopic direct 70000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 263. Examen trichineloscopic prin digestie artificiala pe proba unica 135400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 264. Examen trichineloscopic prin digestie artificiala pe probe colective 451000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 265. Identificarea genului şi speciei paraziţilor 219000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 266. Determinarea incarcaturii parazitare pe gram de proba 219000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 267. Cultivare larve 410400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 268. Examen parazitologic complex, la peste 233500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 269. Examen parazitologic pentru: - Acarapis woody 101400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 270. - Nosema spp 79200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 271. - Varroa J sau Braula C 77400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 272. Examen serologic pentru LEB (screening) 146900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 273. Examen pe faguri cu puiet de albine 151900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 274. Determinarea pH-ului: - cu hârtie indicatoare 24800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 275. - prin metoda potentiometrica 141000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 276. Determinarea clorurii de sodiu 168700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 277. Determinarea clorurii de sodiu prin metoda Mohr 118000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 278. Determinarea metalelor grele: - prin spectrofotometrie de 533000 absorbţie atomica ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 279. - prin metoda colorimetrica 225000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 280. Citire probe prelucrate la spectrofotometru de absorbţie 74100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 281. Determinarea azotaţilor sau a azotitilor 212300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 282. Dozarea azotaţilor prin metoda: - cu coloana de cadmiu 161000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 283. - amoniacului 193600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 284. Identificarea coccidiostaticelor 83100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 285. Dozarea: - monenzinului 391000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 286. - salinomicinului 428000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 287. - furazolidonei 230900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 288. - amprolului 121000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 289. Identificarea: - fosfurilor metalice 97400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 290. - acid cianhidric 146000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 291. - cianurilor din apa 166900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 292. - ANTU (alfa-naftiltioureei) 213900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 293. Dozarea fosfatilor 163800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 294. Identificarea: - fosforului prin metoda cu molibdat de amoniu 60700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 295. - alcoolului etilic 59900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 296. - alcaloizilor 148100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 297. Determinarea: - arsenului 582100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 298. - ureei 258000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 299. Reacţia Kreiss 186000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 300. Dozarea: - alcoolului metilic 335600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 301. - methemoglobinei 129300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 302. - hidrogenului sulfurat 187100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 303. - substanţelor oxidabile 229400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 304. - fluorului 361700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 305. - oxigenului dizolvat 165700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 306. - fenolilor 240200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 307. Dozarea: - sodiului şi potasiului din alte probe (decât sânge) 217500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 308. - indicelui ureazic 301600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 309. - radioactivităţii 381300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 310. Identificarea: - pesticidelor organoclorurate prin CSS 466800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 311. - pesticidelor organofosforice prin CSS 473800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 312. - erbicide triazine prin CSS 348800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 313. - erbicide de tip 2,4 D prin CSS 341900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 314. - pesticidelor organomercurice prin CSS 344000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 315. - furadanului prin CSS 334900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 316. - warfarinei prin CSS 336600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 317. Determinarea fenolilor din apa cu ajutorul kit-ului 178000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 318. Determinarea detergenţilor din apa cu ajutorul kit-ului 234000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 319. Determinarea cianurilor din apa cu ajutorul kit-ului 104500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 320. Determinarea hidrogenului sulfurat şi a sulfurilor din apa 84000 cu ajutorul kit-ului ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 321. Analiza apei cu ajutorul metodelor spectrofotometrice rapide/parametru 108500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 322. Determinarea cantitativa a microorganismelor din aer (metoda Koch) 225300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 323. Testul de sanitatie: - bacililor coliformi modificat (TBCM)/obiectiv 96700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 324. - stafilococic (TS) /analiza 169900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 325. - TAAR/obiectiv 234200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 326. - TSBC/ ferma 11826100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 327. Determinarea substanţelor în suspensie din apa 43700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 328. Recoltarea şi prelucrarea probelor de sol pentru executarea 190700 examenelor bacteriologice ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 329. Examenul bacteriologic calitativ al solului 1729400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 330. Determinarea: - oxigenului dizolvat în apa 46400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 331. - cantitativa a streptococilor termotoleranti din apa 174900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 332. - turbiditatii apei 147100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 333. - poluanţilor organici din apa reziduala prin proba de putrefacţie 555400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 334. - carbonului organic din sol 495900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 335. - pH-ului solului 86500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 336. - mărimii granulelor din sol 85400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 337. - permeabilităţii solului 105900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 338. - capilaritatii solului 94200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 339. - umidităţii solului 82400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 340. - pulberilor din aerul atmosferic 86600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 341. - dioxidului de carbon din aerul adăposturilor 144600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 342. - dioxidului de carbon din aerul atmosferic 62900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 343. - cantităţi de hidrogen sulfurat din aer 86300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 344. - conidiospersogramei 75900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 345. - cantitativa a pulberilor din aerul adăposturilor 167300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 346. - cantitativa a pulberilor sedimentabile din aer 120100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 347. - turbiditatii apei potabile (Metoda cu etalon suspensie de fomazina) 510400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 348. - culorii apei prin compararea cu o scara colorimetrica etalon 114900 convenţionala ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 349. - numărului de fungi din aer 697300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 350. Recoltarea probelor din apa 268300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 351. Determinarea: - ureei din apa reziduala 121300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 352. - clorurilor din sol 109700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 353. - florei din sol 1065300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 354. - amoniacului din sol 252600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 355. - potenţialului redox al solului 159000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 356. Determinarea: - calciului din sol 169500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 357. - turbiditatii apei potabile 15900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 358. - bacteriilor din genul Salmonella din apa 516400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 359. Analiza biologica a apei potabile 348100 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 360. Determinarea agenţilor de suprafaţa anionici din apa prin metoda 57900 spectrometrica cu albastru de metilen ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 361. Determinarea substanţelor extractibile cu solvenţi din apa 272200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 362. Determinarea conţinutului de dioxid de carbon liber din apa potabila 530900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 363. Determinarea dioxidului de carbon total din apa potabila 538900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 364. Determinarea dioxidului de carbon agresiv din apa potabila 928900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 365. Determinarea: - acidităţii apei potabile 131900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 366. - alcalinitatii apei potabile 131900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 367. Examen bacteriologic cantitativ al solului 169500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 368. Determinarea: - numărului total de bacterii din apa potabila 287200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 369. - numărului de streptococi din apa 260200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 370. - nr. de bacterii coliforme termotolerante din apa 260200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 371. - nr. de bacterii coliforme din apa prin metoda tuburilor multiple 260200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 372. Test de sanitatie prin evidenţierea ATP-ului/obiectiv 1031000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 373. Controlul bacteriologic al decontaminărilor prin testul de 504100 evidenţiere a germenilor aerobi mezofili din adăposturile de animale/obiectiv ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 374. Controlul micologic al decontaminărilor prin testul de evidenţiere 643100 a fungilor din adăposturile de animale/obiectiv ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 375. Controlul bacteriologic al decontaminărilor prin testul de 815100 evidenţiere a bacililor coliformi din adăposturile de animale/obiectiv ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 376. Evidenţierea prezentei enterobacteriaceelor prin testul 426600 microbiologic de teren (TMT) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 377. Determinarea consumului biochimic de oxigen din ape de suprafaţa 1377400 şi ape uzate ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 378. Prelevarea probelor de ape uzate în vederea efectuării analizelor 711800 de laborator ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 379. Determinarea conţinutului de materii în suspensie plutitoare din 241300 apele de suprafaţa şi din apele uzate: - metoda volumetrica ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 380. - metoda gravimetrica 250700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 381. Determinarea conţinutului de materii totale în suspensie din 209300 apele de suprafaţa şi din apele uzate: - metoda prin filtrare ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 382. Determinarea conţinutului de materii în suspensie, sedimentabile 243300 din apele de suprafaţa şi din apele uzate: - metoda volumetrica ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 383. - metoda gravimetrica 245300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 384. Determinarea pierderii la calcinare a materiilor totale în 308900 suspensie din apele de suprafaţa şi din apele uzate: - conţinut în materii minerale ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 385. - conţinut în materii organice 341800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 386. Recoltarea probelor de sol prin metoda probelor medii succesive 17954800 (PMS)/ferma ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 387. Analiza botanica 179200 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 388. Examen micologic: - sumar 179300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 389. - calitativ 383700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 390. - complex 653400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 391. - organe, cadavre, produse patologice etc. 300800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 392. - micotoxicologic sumar 303800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 393. - determinarea micotoxinelor din furaje prin CSS 587000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 394. - complex 2189500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 395. Examen micologic - test biologic 1604500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 396. Examen micologic complex la albine şi viermi de mătase 241900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 397. Diagnosticul unor boli virale prin microscopie electronică - 2068500 coloraţie negativa cu uranil - acetat 2 % ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 398. Diagnosticul unor boli virale prin imunoelectronomicroscopie 3271900 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 399. Diagnostic electronomicroscopic. Includerea în bloc de Epon - 4639200 metoda clasica ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 400. Bioproba pe: - animale de laborator, insecte 268700 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 401. - animale mijlocii 5043600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 402. - animale mari 12535300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 403. Bioproba pe pasări: - tinere 225400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 404. - adulte 382600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 405. Expertiza medico-legala veterinara/zi 4889800 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 406. Contraexpertiza de diagnostic medicală veterinara/zi 4680300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 407. Recoltări probe la sediul laboratorului pentru examene şi analize: 23000 - hematologice ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 408. - serologice 37300 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 409. - bacteriologice - micologice 22500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 410. - parazitologice 51400 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 411. - coproparazitologice 62600 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 412. Dezinfectia mijloacelor de transport: - autoturisme 65000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 413. - autotrenuri 115000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 414. - microbuze 90000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 415. - autobuze 105000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 416. - autocare 105000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 417. - vagoane 8600/mp ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 418. Dezinfectia suprafeţelor 6075/mp ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 419. La analizele de laborator acreditate RENAR se va include în preţul de cost şi contravaloarea redeventelor percepute anual de către organismul de acreditare ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── NOTA : - În costuri nu s-a inclus T.V.A. B - TARIFE PENTRU CONSULTANŢĂ, INSTRUIRI PRACTICE ŞI VERIFICAREA CAPACITĂŢII DE DIAGNOSTIC DE LABORATOR PRIVIND SĂNĂTATEA ANIMALELOR, PROTECŢIA ANIMALELOR ŞI PROTECŢIA MEDIULUI *Font 9* ───┬───────────────────────┬────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ INSTRUIRI │ │ │ │ cu durata de 3 zile │ │ │ ├───────────────────────┬──────────────────────────────────┤ │ │ │ La sediul IDSA │ În teren │ │ │ ├───────┬───────┬───────┼───────┬────────┬───────┬─────────┤ Nr.│ │ │Salarii│Cheltu-│ │Salarii│ Trans- │Materi-│ │ crt│ │ │perso- │ieli │ │perso- │ port, │ale do-│ │ │ PROFILUL │U.M.│ nal │materi-│ TOTAL │ nal │ cazare,│cumen- │ │ │ │ │ │ale, │ │ │ diurna │tare, │ TOTAL │ │ │ │ │reac- │ │ │ │reac- │ │ │ │ │ │tivi, │ │ │ │tivi, │ │ │ │ │ │ etc. │ │ │ │ etc. │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼──────── │ 1 │Consultanţă, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │expertiză de │lei │ - │ - │3471000│ - │ - │ - │3471000* │ │diagnostic: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │specialist/zi │ │ │ │ │ │ │ │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 2 │Morfopatologie, │lei │1886000│2614000│4500000│1886000│ 4000000│4500000│10386000 │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 3 │Serologie, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Bacteriologie, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Micologie, │lei │1886000│ 130000│2016000│1886000│4000000 │ 520000│ 6406000 │ │Parazitologie, LEB, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Patologie aviară, │ │ │ │ │ │ │ │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 4 │Virusologie │lei │1886000│ - │1886000│1886000│ 4000000│ - │ 5886000 │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 5 │Boli de nutriţie, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Biologie moleculară, │lei │1886000│ 520000│2406000│1886000│ 4000000│ - │ 5886000 │ │Toxicologie │ │ │ │ │ │ │ │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 6 │Patologie taurine şi │lei │3pers. │ 260000│4019000│ 2pers.│12000000│ 260000│15155000 │ │ecvine │ │3759000│ │ │2895000│ │ │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 7 │Patologie animale │lei │ 3pers.│ 260000│4019000│ 2pers.│12000000│ 260000│15155000 │ │acvatice, albine şi │ │3759000│ │ │2895000│ │ │ │ │viermi de mătase │ │ │ │ │ │ │ │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 8 │Igienă animală şi │lei │ 3pers.│260000 │4019000│ 2pers.│12000000│ 260000│15155000 │ │protecţia mediului │ │3759000│ │ │2895000│ │ │ │ ───┼───────────────────────┼────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤ 9 │Epidemiologie │lei │1886000│ 130000│2016000│1886000│ 4000000│ 130000│ 6016000 │ ───┴───────────────────────┴────┴───────┴───────┴───────┴───────┴────────┴───────┴─────────┘ Notă: - *Restul cheltuielilor de cazare, diurnă şi transport vor fi suportate direct de beneficiar sau prin decontare la IDSA - În costuri nu s-a inclus T.V.A. - Tarifele nu se aplică serviciilor prestate către laboratoarele Direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sau ale celorlalte institute centrale din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. C - VERIFICAREA CAPACITĂŢII DE DIAGNOSTIC ┌───┬─────────────────────────────────────────┬────────┬──────────────────────┐ │Nr.│ │ Lei/ │ Lei/Setul │ │crt│ PE PROFILUL DE: │1 probă │ de Probe │ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 1 │ MORFOPATOLOGIE │391.200 │ 1.955.900/de 5 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 2 │ SEROLOGIE │123.500 │ 617.500/de 5 pr.│ │ │ │ │ 1.101.100/de 10 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 3 │ BACTERIOLOGIE │125.100 │ 625.500/de 5 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ │ VIRUSOLOGIE prin: - IFD, IFI, TICE │ - │ 325.000/setul de pr.│ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ │ - IFA, ELISA, ID │ - │ 169.000/setul de pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 5 │PARAZITOLOGIE │143.000 │ 1.430.000/de 10 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 6 │TOXICOLOGIE │325.000 │ 2.275.000/de 7 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 7 │MICOLOGIE │130.000 │ 520.000/de 4 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 8 │BOLI DE NUTRITIE şi │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┤ 39.000 │ 195.000/de 5 pr.│ │ │BIOLOGIE MOLECULARA │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ 9 │LEUCEMII ŞI IMUNODEFICIENŢE: - LEB │187.200 │ 748.800/de 4 pr.│ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │ │ - AIE │ 98.800 │ 592.800/de 6 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │10 │PATOL. RUMEGĂTOARELOR │125.100 │ 625.500/de 5 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │11 │PATOL. AVIARĂ │ 13.000 │ 130.000/de 10 pr.│ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │12 │PATOL. ANIMALE ACVATICE şi PATOL. ALBINE │117.000 │ - │ ├───┼─────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────────────┤ │13 │IGIENĂ ANIMALĂ şi PROTECŢIA MEDIULUI │117.000 │ 585.000/de 5 pr.│ └───┴─────────────────────────────────────────┴────────┴──────────────────────┘ Notă.: - Aceste tarife se referă la solicitările din partea laboratoarelor private şi a crescătorilor particulari de animale. - În costuri nu s-a inclus T.V.A. Anexa 2 A. TARIFE pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator privind expertiza sanitara veterinara a produselor alimentare de origine animala şi a furajelor ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Tarif crt. Denumirea analizei/examenului/operaţiunii (lei/analiza/ examen/operaţiune) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1 Pesticide organoclorurate - GLC 1222000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2 Pesticide organofosforice - GLC 1390000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3 Pesticide carbamice - GLC 1294000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4 Cloramfenicol - GLC 438000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5 Cloramfenicol ELISA 1043000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6 Cloramfenicol CHARM - miere 1227000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7 Sulfamida - CSS 415000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8 Sulfamida HPLC - miere 715000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9 Sulfamida CHARM - miere 1230000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 10 Dimetridazol - spectrometrie UV 390000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 11 Coccidiostatice - Sp.UV 372000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 12 Nitrofurani - spectrometrie UV 363000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 13 Nitrofurani - ELISA 1218000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 14 Ivermectin - GLC 394000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 15 Tireostatice - gravimetric 56000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 16 Tireostatice - CSS 270000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 17 Tranchilizante şi beta blocante CSS 432000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 18 Hormoni - GLC 631000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 19 Hormoni - ELISA - sânge 900000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 20 Hormoni - ELISA - urina, bila 1090000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 21 Bifenilipoliclorurati GLC 1105000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 22 Dioxina GC-MS 1566000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 23 Beta agoniste - ELISA 1037000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 24 Streptomicina - ELISA 1100000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 25 Streptomicina - HPLC - miere 1203000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 26 Streptomicina CHARM - miere 870000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 27 Tetracicline CHARM - miere 845000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 28 Fenol HPLC - miere 314000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 29 Determinarea acidităţii 159000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 30 Determinarea azotitilor (metoda Griess) 121000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 31 Determinarea fosfatilor (metoda Chi-Mo-ci-Ac) 311000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 32 Determinarea pH-ului (potentiometric şi conductivităţii) 141500 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 33 Determinarea conţinutului de amidon 362000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 34 Determinarea conţinutului de apa 104000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 35 Determinarea proteinei prin metoda Kjeldahl 212000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 36 Determinarea cenuşii 74000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 37 Determinarea clorurii de sodiu (metoda Mohr) 118000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 38 Determinarea proteinei de soia 3750000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 39 Determinarea hidroxiprolinei din carne şi preparate din carne 639000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 40 Determinarea amoniacului din apa 140000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 41 Determinarea substanţelor organice oxidabile din apa 127000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 42 Luarea şi pregătirea probelor pentru examen fizico-chimic 22000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 43 Determinarea azotului uşor hidrolizabil 83000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 44 Determinarea clorului rezidual liber din apa 76000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 45 Determinarea amoniacului- reacţia Nessler 65000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 46 Reacţia pentru hidrogen sulfurat 46000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 47 Reactia Kreiss 186000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 48 Determinarea zahărului invertit din miere 174000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 49 Determinarea indicelui diastazic din miere 224000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 50 Determinarea HMF din miere 176000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 51 Determinarea indicilor REICHERT-MEISSL şi POLENSKE 407000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 52 Determinarea grăsimii din îngheţata prin metoda etero-clorhidrica 298000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 53 Determinarea lactozei din lapte 270000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 54 Determinarea grăsimii din maioneza, brânza, unt, lapte, margarina (butirometric) 157000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 55 Determinarea punctului de topire la ceara 155000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 56 Determinarea acidităţii la maioneza 111000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 57 Determinarea grăsimii din lăptişor de matca 146000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 58 Determinarea indicelui de saponificare la ceara 153000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 59 Determinarea indicelui de aciditate la ceara 142000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 60 Determinarea indicelui de saponificare la grăsimi şi produse alimentare 235000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 61 Determinarea indicelui de aciditate 202000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 62 Determinarea glucozei şi fructozei din miere 286000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 63 Determinarea acizilor graşi liberi la praf de ou 163000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 64 Determinarea grăsimii din praf de ou 319000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 65 Determinarea indicelui de peroxid 224000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 66 Determinarea substanţei uscate negrase din unt 210000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 67 Deproteinizare 195000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 68 Determinarea Na,Ca,K prin metoda flamfotometrica 360000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 69 Determinarea carbonatilor/bicarbonatilor din lapte 119000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 70 Determinarea titrului proteic 143000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 71 Determinarea procentului de polen din miere 138000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 72 Determinarea extractului alcoolic uscat şi conţinutul de ceara din propolis 196000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 73 Determinarea indicelui de iod 232000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 74 Determinarea puterii de coagulare 89000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 75 Determinarea zaharozei din miere 177000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 76 Determinarea histaminei prin HPLC 754000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 77 Determinarea punctului crioscopic pentru lapte folosind aparatul Cryo Star 64000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 78 Determinarea spectrofotometrica a histaminei din peste şi produse din peste 886000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 79 Determinarea cenuşii insolubile în acid clorhidric 10 % 430000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 80 Determinarea azotaţilor [NO(3)] prin metoda APHA 189000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 81 Determinarea compoziţiei folosind analizorul rapid pentru lapte Milkoscan 136000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 82 Determinarea conţinutului de grăsime din lapte,produse 628000 lactate acide şi subproduse - metoda etero-amoniacala ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 83 Determinarea grăsimii prin metoda Soxhlet 338000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 84 Determinarea compoziţiei folosind analizorul rapid Food Scan 74000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 85 Identificarea amidonului (reacţia de culoare cu iodul) 273000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 86 Determinări ponderale la conserve 89000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 87 Determinarea indicelui de refracţie la grăsimi 140000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 88 Determinarea densităţii la lapte prin metoda areometrica 116000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 89 Determinarea solubilitatii produselor sub forma de praf 114000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 90 Determinarea umidităţii prin metoda refractometrica 55000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 91 Determinarea gradului de impurificare la lapte 79000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 92 Reacţia Fehling (identificare glucide) 222000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 93 Identificarea azotaţilor - metoda cu difenilamina 180000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 94 Determinarea hidroximetilfurfuralului - metoda Fiehe 67000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 95 Determinarea arsenului prin SAA cu generator de hidruri 1071000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 96 Determinarea metalelor grele (Pb,Cu,Cd,Zn,Fe,Ltc.) şi arsen 574000 prin SAA cu cuptor de grafit - 1 element ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 97 Determinarea Hg şi As prin SAA cu generator de hidruri, după digestie cu microunde 896000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 98 Determinarea metalelor grele (Pb,Cu,Cd,Zn,Fe,etc.) prin SAA cu flacăra, după calcinare - 1 element 533000 - metoda colorimetrica 225000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 99 Determinarea micotoxinelor din furaje prin cromatografie în strat subţire 587000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 100 Determinarea micotoxinelor din produsele alimentare prin 608000 cromatografie în strat subţire ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 101 Determinarea reziduurilor de micotoxine prin testul 3533000 imunoenzimatic Elisa cu purificare pe coloana de imunoafinitate ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 102 Determinarea gradului de contaminare radioactiva 363000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 103 Examen organoleptic 60000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 104 Examen bacterioscopic 155000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 105 Examen sterilitate/prospeţime 301000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 106 Număr total de germeni / spori aerobi 429000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 107 Număr total de levuri şi mucegaiuri 485000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 108 Număr total de bacterii coliforme 461000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 109 Număr E.coli 497000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 110 Determinare bacterii anaerobe gazogene 279000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 111 Determinare bacterii anaerobe/determinare spori bacterii anaerobe 308000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 112 Determinare bacterii anaerobe termofile gazogene 276000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 113 Determinare bacterii lipolitice 597000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 114 Determinare bacterii proteolitice 742000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 115 Determinare bacterii acetice 426000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 116 Număr total bacterii butirice 428000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 117 Determinare lactobacili 465000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 118 Determinarea ermeticitatii- conserve 206000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 119 Examen microbiologic complet al unei probe (stanţe) conserve 580000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 120 Examen parazitologic peste 174000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 121 Identificare Listeria monocytogenes 522000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 122 Confirmare Listeria monocytogenes 466000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 123 Identificare Enterobacteriaceae 319000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 124 Confirmare Enterobacteriaceae 328000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 125 Identificare Salmonella 480000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 126 Confirmare Salmonella 357000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 127 Identificare Stafilococ coagulazo-pozitiv 338000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 128 Confirmare Stafilococ coagulazo-pozitiv 240000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 129 Identificare Yersinia enterocolitica 863000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 130 Confirmare Yersinia enterocolitica 430000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 131 Determinare Campylobacter - identificare 852000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 132 Determinare Campylobacter - confirmare 444000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 133 Determinare Pseudomonas - identificare 208000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 134 Determinare Pseudomonas - confirmare 320000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 135 Determinare E.coli O157:H7 - identificare 422000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 136 Determinare E.coli O157:H7 - confirmare 503000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 137 Determinare Vibrio parahemolyticus - identificare 373000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 138 Determinare Vibrio parahemolyticus - confirmare 429000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 139 Determinare Proteus - identificare 197000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 140 Determinare Proteus - confirmare 227000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 141 Determinare Bacillus cereus - identificare 266000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 142 Determinare Bacillus cereus - confirmare 286000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 143 Determinare Clostridium perfringens- identificare 271000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 144 Determinare Clostridium perfringens- confirmare 218000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 145 Determinare Enterococcus - identificare 310000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 146 Determinare Enterococcus - confirmare 320000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 147 Determinare clostridii sulfito-reducatoare 399000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 148 Determinare specie ELISA 2790000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 149 Determinare specie carne cruda 461000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 150 Determinare reziduuri de antibiotice Microtest screening 280000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 151 Determinare reziduuri de antibiotice Microtest confirmare 378000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 152 Determinare reziduuri de antibiotice din lapte prin Blue Yellow Test - screening 571000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 153 Determinare reziduuri de antibiotice din lapte prin Blue Yellow Test - confirmare 1395000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 154 Determinare reziduuri de antibiotice cu kitul Charm 456000 B.stearothemophilus(BSDA) screening ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 155 Determinare reziduuri de antibiotice cu kitul Charm 824000 B.stearothemophilus (BSDA) confirmare ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 156 Determinarea reziduurilor de tetraciclină din miere prin ELISA Ridascreen 1654000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 157 Examen trichineloscopic direct 70000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 158 Examen trichineloscopic prin digestie artificiala pe probe colective 451000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 158 Examen trichineloscopic prin digestie artificiala pe proba unica 135000 bis ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 159 Identificare E.coli O157:H7 cu ajutorul kitului VIDASE.co/; O157:H7 1306000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 160 Identificare Lfeter/a monocytogenes cu ajutorul kiturilor 1743000 VIDAS LISTERIA(LIS) şi VIDAS Listeria monocytogenes (LMO) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 161 Identificare Salmonella spp cu ajutorul kitului VIDA SSalmonella (SLM) 1246000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 162 Identificare Campylobacter spp cu ajutorul kitului VIDASSa/Ttpy/obacfer 1207000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 163 Identificarea enterotoxinei stafilococice cu ajutorul kitului 1306000 VIDAS STAPH. ENTEROTOXIN (SET 2) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 164 Identificarea Listeria spp şi a Listeria monocytogenes cu ajutorul 1061000 galeriilor API Listeria ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 165 Identificarea Streptococcaceae-lor cu ajutorul galeriilor API rapid ID 32 STREP 824000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 166 Identificarea Enterobacteriaceae-lor cu ajutorul galeriilor API rapid ID 32E 798000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 167 Identificarea Campylobacter spp cu ajutorul galeriilor API Campy 1013000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 168 Identificarea stafilococului coagulazo-pozitiv cu ajutorul galeriilor API ID32 STAPH 932000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 169 Identificarea bacteriilor anaerobe cu ajutorul galeriilor API 20A 820000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 170 Determinarea numărului de celule somatice prin metoda fluoro 204000 electronică cu ajutorul somascope ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 171 Identificarea laptelui mastitic prin CMT 140000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 172 Monitorizarea sensibilităţii la substanţe antiinfectioase a tulpinilor bacteriene 400000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 173 Examen organoleptic şi botanic din furaje 176000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 174 Determinarea corpurilor străine din amestecurile furajere 176000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 175 Determinarea conţinutului de apa din furaje 104000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 176 Determinarea substanţelor proteice din furaje prin metoda Kjeldahi 212000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 177 Determinarea grăsimii din furaje prin metoda Soxhlet 338000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 178 Determinarea cenuşii brute din furaje 75000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 179 Determinarea cenuşii insolubile în acid clorhidric 430000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 180 Determinarea celulozei brute din furaje 223000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 181 Determinarea celulozei prin metoda Sharrer - K Urscher 210000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 182 Determinarea conţinutului de calciu din furaje titrimetric 134000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 183 Determinarea conţinutului de fosfor din furaje - colorimetric 142000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 184 Determinarea conţinutului de mangan din furaje - colorimetric 134000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 185 Determinarea conţinutului de magneziu din furaje titrimetric 143000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 186 Determinarea conţinutului de fier din furaje - colorimetric 154000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 187 Determinarea conţinutului de sodiu din furaje - flamfotometric 360000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 188 Determinarea conţinutului de potasiu din furaje - flamfotometric 360000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 189 Determinarea conţinutului de cupru din furaje - colorimetric 166000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 190 Determinarea clorurilor totale prin metoda Mohr din furaje 118000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 191 Determinarea acizilor de fermentaţie din nutreturi insilozate 269000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 192 Determinarea indicelui de peroxid din furaje 136000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 193 Determinarea activităţii ureazica a strotului de soia 205000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 194 Determinarea azotaţilor prin reducere pe coloana de cadmiu 401000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 195 Determinarea metioninei 110000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 196 Determinarea lizinei 329000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 197 Determinarea vitaminei A din furaje prin spectrofotometrie UV 466000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 198 Determinarea vitaminei E din furaje prin spectrofotometrie UV 466000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 199 Determinarea vitaminei B2 din furaje 228000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 200 Determinarea vitaminei B4 din furaje 138000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 201 Determinarea vitaminei B6 din furaje 848000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 202 Identificarea antioxidantilor din furaje 221000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 203 Identificarea microscopica 688000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 204 Determinarea amprolium 480000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 205 Determinarea nicarbazin 605000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 206 Determinarea avatec 451000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 207 Determinarea tylan 573000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 208 Determinarea: monensin 391000 salinomicin 428000 narazin 428000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 209 Determinarea indicelui de aciditate al grăsimii din furaje 202000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 210 Reacţia Kreiss la furaje 186000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 211 Determinarea azotului uşor hidrolizabil (amoniac) la furaje 83000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 212 Determinarea energiei brute prin calcul teoretic 136000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 213 Dozare retinol prin HPLC 1146000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 214 Dozare tocoferol prin HPLC 1149000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 215 Dozare vitamina B1 578000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 216 Dozare acid ascorbic 169000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 217 Dozare uree 258000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 218 Determinarea micotoxinelor prin test ELISA fără purificare pe 2341000 coloana de imunoafinitate ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 219 Determinarea micotoxinelor prin test ELISA - identificare rapida 691000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 220 Determinarea clorurii de sodiu din furaje ISO 6495 285000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 221 Determinarea substanţelor insolubile în apa din miere 437000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 222 Eficienta pasteurizarii laptelui: testul peroxidazei - metoda cu benzidina 223000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── testul peroxidazei - metoda rapida 127000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── B. TARIFE pentru consultanţă, instruiri periodice şi verificarea capacităţii analitice de laborator privind expertiza alimentelor şi furajelor ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Activitatea Tarif(lei) crt. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1 Consultanţă de specialitate (a, b ) 110000/oră/specialist ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2 Instruiri practice de specialitate (a, c ) 770000/zi/specialist ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3 Verificare periodică a capacităţii analitice a laboratoarelor (c ) Microbiologie 568000/analiză ────────────────────────────────────────────────────────────── Chimie 380000/analiză ────────────────────────────────────────────────────────────── Reziduuri 886000/analiză ────────────────────────────────────────────────────────────── Control furaje 310000/anaLiză ────────────────────────────────────────────────────────────── Contaminare radioactivă 363000/analiză ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── a) Dacă acţiunea are loc la sediul beneficiarului cheltuielile de cazare, diurnă şi transport vor fi suportate direct de acesta sau prin decontare la IISPV. b) Tarifele se referă la unităţile de procesare şi laboratoarele de analiză a produselor de origine animală şi furajelor din afara reţelei sanitare veterinare de stat. c) Tarifele se referă la laboratoarele de analiză a produselor de origine animală şi furajelor din afara reţelei sanitare veterinare de stat. NOTĂ: 1. Pentru examenele şi analizele de laborator privind expertiza sanitară veterinară a produselor alimentare de origine animală şi a furajelor care nu figurează în prezentul Ordin, în cazul în care vor fi solicitate, se vor întocmi calculaţii de preţ 2. Tarifele de manoperă cuprind cheltuielile cu salariile, contribuţia la asigurările sociale, ajutorul de şomaj şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate. 3. Tarifele nu includ TVA. 4. Tarifele se vor reactualiza periodic. Anexa 3 TARIFE pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator privind calitatea produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar, precum şi pentru autorizarea produselor medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală, descentralizată şi naţională ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Tarif crt. Denumire analiză/examen/operaţiune/produs A/E/O/P - lei - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Solubilitate 59,78 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Controlul organoleptic 19,08 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. Claritatea şi gradul de opalescenţă ale lichidelor 34,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Gradele de coloraţie ale lichidelor 55,04 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. Identificare prin reacţii chimice 91,79 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6. Identificarea şi puritatea prin gazcromatografie 243,92 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Identificarea şi puritatea prin cromatografie în strat subţire 137,95 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8. Identificare spectrofotometrică în IR 127,31 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9. Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în soluţie alcoolică 137,77 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 10. Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în soluţie apoasă 91,00 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 11. Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în solvenţi organici 141,78 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 12. Determinări cantitative prin titrare potenţiometrică 70,65 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 13. Dozare gravimetrică 162,20 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 14. Dozare volumetrică 105,73 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 15. Determinarea densităţii cu picnometru 50,23 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 16. Determinarea densităţii cu densimetru electronic 34,47 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 17. Determinarea punctului de topire 64,71 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 18. Determinarea punctului de picurare, a punctului de solidificare, gelificare şi a punctului de fierbere 59,81 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 19. Determinarea viscozităţii cu viscozimetrul cu capilar 43,63 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 20. Determinarea viscozităţii cu viscozimetrul rotaţional 53,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 21. Determinarea dimensiunii bujiurilor, pesariilor şi comprimatelor 20,14 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 22. Determinarea timpului de dezagregare a comprimatelor, drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor 37,13 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 23. Determinarea rezistenţei comprimatelor, drajeurilor 44,78 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 24. Determinarea friabilităţii comprimatelor 47,31 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 25. Determinarea greutăţii medii şi individuale a comprimatelor, drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor 43,82 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 26. Determinarea variaţiei în greutate sau în volum pe ambalaj 61,76 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 27. Controlul microscopic al pulberilor vegetale 53,43 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 28. Determinarea indicelui de acetil 106,63 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 29. Determinarea indicelui de hidroxil 248,68 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 30. Determinarea indicelui de aciditate 68,78 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 31. Determinarea indicelui de peroxid 83,37 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 32. Determinarea indicelui de saponificare 74,51 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 33. Determinarea indicelui de ester 79,87 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 34. Determinarea indicelui de iod 64,49 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 35. Determinarea substanţei nesaponificabile 126,65 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 36. Determinarea azotului din combinaţiile organice 88,21 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 37. Determinarea tensiunii superficiale 74,48 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 38. Determinarea factorului de îmbibare al produselor vegetale 57,97 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 39. Determinarea puterii rotatorii specifice 70,82 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 40. Determinarea indicelui de refracţie 56,96 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 41. Determinarea limitei de impurităţi: impurităţi şi corpuri 62,07 străine în produse vegetale, metale grele, amoniu, As, Ca, Zn, Fe, cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, azotaţi, impurităţi organice şi altele ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 42. Determinarea spectrofotometrică UV-VIS 156,45 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 43. Determinarea reziduului prin calcinare sau evaporare 63,04 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 44. Determinare polarografică 145,31 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 45. Separări cromatografice pe coloană 215,46 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 46. Determinare cromatografică pe strat subţire 217,55 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 47. Determinarea concentraţiei în alcool a preparatelor farmaceutice 68,43 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 48. Determinarea taninurilor din produse vegetale şi preparate farmaceutice 105,31 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 49. Determinarea uleiurilor volatile din produse vegetale şi preparate farmaceutice 64,79 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 50. Distrugerea probei în vederea determinării limitelor de metale 63,96 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 51. Proba de sedimentare 40,82 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 52. Determinarea indicelui de amăreală 62,74 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 53. Controlul microchimic al produselor vegetale 63,61 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 54. Uscarea şi pulverizarea produselor vegetale în vederea dozării 11,39 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 55. Degresarea produselor vegetale în vederea dozării 18,28 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 56. Extragerea principiilor active din produse vegetale şi preparate farmaceutice în vederea identificării sau dozării 135,71 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 57. Purificarea soluţiilor extractive în vederea dozării 104,11 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 58. Determinarea pH-ului prin metoda potenţiometrică 64,72 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 59. Determinarea umidităţii prin uscare 56,47 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 60. Controlul mărimii particulelor 54,03 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 61. Determinarea intervalului de distilare 78,74 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 62. Determinarea gradului de fineţe al pulberilor 49,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 63. Determinarea stabilităţii suspensiilor 47,25 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 64. Determinarea probei de pasaj a suspensiei şi emulsiei 55,68 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 65. Determinarea omogenităţii unguentelor şi pulberilor 27,55 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 66. Determinarea timpului de cădere a spumei 13,93 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 67. Determinarea puterii de spumare 93,57 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 68. Determinarea densităţii aparente la pulberi 51,95 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 69. Determinarea masei moleculare medii a dextranului pulbere 75,91 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 70. Determinarea substanţelor grase totale 52,44 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 71. Dozarea substanţelor solubile din produse vegetale 45,72 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 72. Reziduu insolubil în acid clorhidric 25,87 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 73. Comportamentul la topire sau dizolvare a supozitoarelor 21,30 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 74. Capacitatea de întindere la unguente 23,57 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 75. Dezagregarea produselor efervescente 42,90 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 76. Concentrarea soluţiilor extractive cu solvenţi organici prin distilare la rotavapor 33,43 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 77. Concentrarea soluţiilor extractive apoase prin distilare la rotavapor 26,13 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 78. Filtrare prin filtre membrane cu porozitate 0,30-0,50 æm pentru 18,93 determinări cu aparatură de înaltă performanţă ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 79. Determinare spectrofotometrică în IR 165,60 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 80. Determinare prin spectroscopie de absorbţie atomică 268,56 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 81. Determinare flamfotometrică 266,20 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 82. Analiza HPLC 403,95 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 83. Analiza GC 245,40 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 84. Analiza GC cuplată cu HEAD - SPEACE 315,53 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 85. Determinarea umidităţii reziduale prin metoda Karl Fischer 67,74 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 86. Dozarea azotului proteic din produse biologice prin metoda Kjedahl 119,35 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 87. Determinarea tipului de emulsie 19,93 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 88. Determinarea azotului aminic din produse biologice 102,11 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 89. Determinarea conţinutului în clorură de sodiu 56,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 90. Determinarea formaldehidei din produse biologice prin metoda iodimetrică 101,78 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 91. Determinarea conţinutului în oxid de aluminiu 50,57 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 92. Determinarea viscozităţii emulsiei 4,85 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 93. Controlul stabilităţii emulsiei (vaccinuri) 7,07 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 94. Controlul de laborator pentru seturi de diagnostic prin tehnica ELISA/placă 110,15 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 95. Control de laborator prin test imunocromatografic 38,18 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 96. Stabilire titru anticorpi specifici prin tehnica ELISA 94,32 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 97. Control macroscopic - produse biologice 9,78 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 98. Control sterilitate bacteriană şi fungică 133,90 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 99. Control puritate bacteriană - tehnica izolării de colonii 54,01 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 100. Control toxicitate reziduală vaccin/şoareci 54,35 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 101. Control biochimic tulpini bacteriene - fermentare medii hidrocarbonate/mediu 65,38 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 102. Control inactivare pe medii de cultură specifice 34,18 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 103. Control inactivare suspensie virală pe culturi celulare 385,11 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 104. Control inactivare suspensie virală/culturi celulare - absenţa hemadsorbţiei 394,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 105. Control inactivare suspensie virală pe şoareci/vaccin antirabic inactivat 233,79 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 106. Control inactivare suspensie virală pe ouă embrionate 82,03 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 107. Control inactivare toxina tetanică 110,76 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 108. Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie GRAM 11,73 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 109. Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie GIEMSA 11,36 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 110. Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie cu albastru de metilen 11,41 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 111. Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie Casares Gill 14,17 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 112. Control puritate virusologică EMIA/pui - boala Marek 884,72 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 113. Control puritate virusologică EMIA/ouă embrionate - boala Marek 172,80 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 114. Control puritate virusologică EMIA boala Marek culturi celulare 375,82 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 115. IPIC tulpina de lucru pseudopesta aviară 368,18 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 116. Control concentraţie în germeni - vaccinuri bacteriene vii 279,43 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 117. Control concentraţie în spori - vaccin anticarbunos 346,42 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 118. Control concentraţie în virus pe linii celulare stabilizate 378,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 119. Control concentraţie în virus pe culturi celulare şi IF 473,72 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 120. Control concentraţie în virus pe culturi celulare - tuburi 561,12 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 121. Control concentraţie în virus/şoareci - vaccinuri antirabice vi 442,68 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 122. Control concentraţie virus UFF/ml - boala Marek 316,48 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 123. Controlul concentraţiei de virus DIE 50 178,43 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 124. Controlul concentraţiei de virus pe culturi celulare 185,96 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 125. Determinare DL 50/pui 495,82 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 126. Determinare DL 50/ouă embrionate 106,94 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 127. Determinare DL 50 (Reed şi Muench)/şoareci 474,33 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 128. Determinare DLM (Reed şi Muench)/cobai 546,66 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 129. Control viremie VHC/pui - boala Marek 798,92 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 130. Determinare LT/10/şoareci - toxina tetanică 286,68 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 131. Determinare DP 50 - şoareci 686,84 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 132. Control valoare biologică - seroneutralizare/şoareci - antitoxina tetanică 347,76 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 133. Control caracter edematogen - tulpina B. anthracis 625,30 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 134. Control specificitate - Salmonella gallinarum 33,45 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 135. Control specificitate - Leptospira spp 74,50 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 136. Control specificate DP 50/pui - vaccin difterovariola aviară 425,16 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 137. Control specificitate antigenică pe culturi celulare 450,01 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 138. Control specificitate antigenică pe culturi celulare şi hemadsorbţie 479,66 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 139. Control specificitate antigernică pe culturi celulare - imunofluorescenţă directă 558,55 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 140. Control specificitate antigenică - imunoflorescenţă directă amprentă frotiu 165,98 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 141. Control specificitate antigenică - seroneutralizare pe culturi celulare 1.379,57 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 142. Control specificitate antigenică - seroneutralizare culturi celulare - FAVN 1.352,55 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 143. Control patogenitate tulpină vaccinală - B. anthracis 650,30 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 144. Control apatogenitate/porc - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae 147,76 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 145. Control apatogenitate/iepuri - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae 677,46 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 146. Control patogenitate/porumbei - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae 849,87 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 147. Control inocuitate specifică 2-5 oi/capre 111,89 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 148. Control inocuitate specifică 2-5 bovine 111,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 149. Control inocuitate specifică 2-5 cabaline 111,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 150. Control inocuitate specifică 2-5 suine 111,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 151. Control inocuitate specifică 5 galinacee 111,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 152. Control inocuitate specifică 10 galinacee 111,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 153. Control inocuitate specifică 5 boboci raţă/gâscă 111,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 154. Control inocuitate pe pui SPF de o zi boala Marek 1.218,87 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 155. Control inocuitate specifică vaccin difterovariola aviară 304,88 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 156. Control inocuitate specifică vaccin bronşită/laringotraheita aviară 483,87 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 157. Control inocuitate specifică - vaccin bursita infecţioasă aviară 647,56 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 158. Control inocuitate specifică - vaccin pseudopesta aviară 483,90 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 159. Control inocuitate specifică vaccin inactivate mono/poli avia 592,61 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 160. Control inocuitate specifică 2 câini 295,04 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 161. Control inocuitate specifică 3 câini - rabie 331,02 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 162. Control inocuitate specifică 2 pisici 215,39 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 163. Control inocuitate 2 iepuri (2-2,5 kg) 282,25 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 164. Control inocuitate nespecifică 4 iepuri (2-2,5 kg) 512,93 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 165. Control inocuitate nespecifică 2 cobai 124,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 166. Control inocuitate nespecifică 4 cobai 223,47 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 167. Control inocuitate nespecifică 3 şoareci 68,85 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 168. Control inocuitate nespecifică 5 şoareci 95,51 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 169. Titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecţie de control/iepuri 3.765,19 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 170. Titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecţie de control/cobai 1.496,46 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 171. Valoare imunizantă - infecţie de control/ovine - vaccin anticărbunos 234,43 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 172. Control valoare imunizantă - metode de laborator - 5 iepuri IHA boala hemoragică a iepurelui 896,79 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 173. Control valoare imunizantă - 3 câini - vaccin parvoviroză canină 530,27 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 174. Control valoare protectoare SN şi IHA pentru ser mixt antiviral bivalent bovin 542,27 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 175. Valoare imunizantă - infecţie de control/porci 304,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 176. Valoare imunizantă - infecţie de control/palmipede 285,38 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 177. Valoare imunizantă - infecţie de control/galinacee 438,93 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 178. Valoare imunizantă/seroneutralizare pe ouă embrionate 994,79 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 179. Valoare imunizantă/seroneutralizare pe culturi celulare 972,85 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 180. Valoare imunizantă - infecţie de control/cobai 2.033,51 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 181. Valoare imunizantă - infecţie de control/şoareci 713,46 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 182. Valoare imunizantă - infecţie de control/hamsteri 565,60 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 183. Control valoare protectoare - infecţie de control/şoareci - vaccin inactivat antirabic - testul Habel 1.416,68 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 184. Controlul valorii imunizante - IHA/pui 1.221,21 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 185. Controlul valorii imunizante prin infecţie de control şi IHA/pui 1.489,59 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 186. Controlul valorii imunizante prin infecţie de control pentru difterovariola aviară 1.390,12 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 187. Controlul valorii imunizante prin infecţie de control boala Marek 7.437,22 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 188. Controlul valorii imunizante pentru bursita infecţioasă 890,75 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 189. Control seroneutralizare/şoareci 485,14 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 190. Control seroneutralizare/cobai 1.385,51 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 191. Determinarea titrului de antitoxine (alfa, beta) 2.265,47 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 192. Determinarea titrului antitoxine (alfa, beta, epsilon) 2.631,63 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 193. Valoare imunizantă - RMAL - vaccin antileptospiric 1.214,29 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 194. Reacţia de seroaglutinare lentă - RSAL 155,42 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 195. Reacţia de seroaglutinare rapidă - RSAR 10,32 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 196. Reacţia de hemaglutinare (HA) 46,42 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 197. Reacţia de inhibare a hemaglutinării (IHA) 93,88 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 198. Testări clinice produse biologice monovalente păsări 1.236,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 199. Testări clinice produse biologice monovalente - animale mici 856,54 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 200. Testări clinice produse biologice monovalente - animale mijlocii 1.236,26 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 201. Testări clinice produse biologice monovalente - animale mari 856,54 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 202. Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - păsări 1.378,49 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 203. Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - animale mici 998,77 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 204. Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - animale mijlocii 1.378,49 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 205. Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - animale mari 998,77 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 206. Testări clinice produse biologice polivalente - păsări 1.474,98 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 207. Testări clinice produse biologice polivalente - animale mici 1.474,98 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 208. Testări clinice produse biologice polivalente - animale mijlocii 1.620,28 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 209. Testări clinice produse biologice polivalente - animale mari 1.762,51 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 210. Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - păsări 1.617,21 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 211. Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - animale mici 1.617,21 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 212. Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - animale mijlocii 1.759,44 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 213. Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - animale mari 1.988,94 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 214. Testare clinică produse antiparazitare 1.040,58 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 215. Testare clinică produse medicamentoase pentru albine 862,84 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 216. Testare clinică preparate hormonale 972,38 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 217. Testare clinică vitamine, tonice, rehidratante, substanţe 673,21 minerale, anestezice, antispastice, antiinflamatoare, antihistaminice ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 218. Testare clinică produse antimicrobiene cu administrare topică 1.300,56 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 219. Testare clinică produse antimicrobiene injectabile 1.526,33 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 220. Testare clinică produse antimicrobiene cu administrare orală 1.034,91 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 221. Testare clinică dezinfectante în condiţii de teren 1.030,47 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 222. Testare clinică dezinfectante pe test obiecte 515,24 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 223. Controlul impurităţii pirogene 297,94 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 224. Controlul impurităţilor toxice pe şoareci 83,25 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 225. Determinarea eficacităţii toxice a raticidelor 187,39 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 226. Controlul toleranţei locale intramusculare 178,16 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 227. Controlul toleranţei locale cutanate 226,25 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 228. Determinarea acţiunii iritante pe conjunctivă 160,61 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 229. Determinarea toleranţei subacute gastrointestinale prin gavaj 58,94 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 230. Controlul inocuităţii nespecifice medicamente pe şoareci 90,69 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 231. Controlul inocuităţii nespecifice medicamente pe cobai 123,52 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 232. Controlul inocuităţii nespecifice medicamente pe iepuri 215,11 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 233. Controlul inocuităţii specifice medicamente pe porci 129,41 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 234. Controlul inocuităţii specifice medicamente pe câini 147,91 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 235. Controlul inocuităţii specifice medicamente pe ovine 129,59 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 236. Controlul inocuităţii specifice medicamente pe viţei, cai 129,69 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 237. Controlul inocuităţii specifice vaccinuri antiparazitare pe pui de o zi 289,94 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 238. Controlul inocuităţii specifice vaccinuri antiparazitare pe tineret aviar 285,42 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 239. Determinarea activităţii microbiologice antibiotice, chinolone, vitamine 180,21 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 240. Determinarea activităţii bactericide a dezinfectantelor 516,66 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 241. Determinarea activităţii fungicide a dezinfectantelor 323,60 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 242. Extragerea principiilor active din produse farmaceutice, forme liposolubile pentru dozare 180,35 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 243. Determinări microbiologice cantitative tulpini bacteriene, fungice din probiotice 176,73 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 244. Determinări microbiologice calitative tulpini bacteriene, fungice din probiotice 275,60 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 245. Controlul purităţii microbiene a formelor farmaceutice cu administrare per os şi topice 461,41 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 246. Controlul sterilităţii produselor farmaceutice care nu au substanţe antimicrobiene/catgut, pansament, aţă chirurgicală 332,82 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 247. Controlul sterilităţii antibiotice, chinolone, antimicotice 386,80 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 248. Determinarea valorii nutritive, medii de cultură, folosite la controlul sterilităţii produselor 87,39 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 249. Controlul inactivării fungice la vaccinuri antimicotice 312,22 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 250. Control specificitate fungică pentru vaccinuri antimicotice 328,33 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 251. Control stabilitate antigenică a vaccinurilor antifungice vii 120,18 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 252. Control valoare protectoare prin infecţie de control pentru vaccinuri antifungice 200,42 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 253. Control valoare protectoare prin infecţie de control vaccinuri antiparazitare 147,36 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 254. Identificarea speciilor de oochişti 182,67 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 255. Determinarea volumului celular la antigene lichide 13,07 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 256. Control puritate prin examen bacterioscopic 72,11 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 257. Stabilire titru complement alexina 90,51 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 258. Reacţia de fixare complement RFC Wasserman 101,96 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 259. Stabilire titru hemolitic ser antioaie 70,16 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 260. Reacţia de imunodifuzie în gel de agar 68,41 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 261. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar care conţin 13.671 substanţă activă nouă, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat de referinţă, la care se adăugă, după caz: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă în cazul speciilor de interes economic 755 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă în cazul animalelor de companie 475 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 262. Autorizarea medicamentelor rezultate în urma unei asocieri noi de 12.175 substanţe cunoscute (combinaţie în doze fixe) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru de referinţă, la care se adăugă, după caz: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă în cazul speciilor de interes economic 755 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă în cazul animalelor de companie 475 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 263. Autorizarea medicamentelor cu utilizare medicală bine stabilită, 10.679 propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru de referinţă ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 264. Autorizarea medicamentelor generice propuse prin procedura de 9.183 recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru de referinţă ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 265. Autorizarea medicamentelor care conţin substanţă activă nouă, 13.297 propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru interesat în primul val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 266. Autorizarea medicamentelor rezultate în urma unei asocieri noi 12.923 de substanţe cunoscute (combinaţie în doze fixe), propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru interesat în primul val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 267. Autorizarea medicamentelor cu utilizare medicală bine stabilită, 11.053 propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru interesat în primul val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 268. Autorizarea medicamentelor generice propuse prin procedura de 10.305 recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru interesat în primul val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 269. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar care conţin 6.634 substanţă activă nouă, autorizate în Uniunea Europeană prin procedura naţională şi propuse prin procedura "repeat use" cu ROMÂNIA stat membru în cel de-al doilea val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 270. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar rezultate în 5.609 urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie în doze fixe), autorizate în Uniunea Europeană prin procedura naţională şi propuse prin procedura "repeat use" cu ROMÂNIA stat membru interesat în cel de-al doilea val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 271. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar cu utilizare 5.609 medicinală bine stabilită, autorizate în Uniunea Europeană prin procedura naţională şi propuse prin procedura "repeat use" cu ROMÂNIA stat membru interesat în cel de-al doilea val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 272. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar generice 4.487 autorizate în Uniunea Europeană prin procedura naţională şi propuse prin procedura "repeat use" cu ROMÂNIA stat membru interesat în cel de-al doilea val ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 273. Evaluare documentaţie tehnică produse biocide în vederea 1.830 autorizării prin procedura de recunoaştere mutuală ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 274. Evaluare documentaţie tehnică produse biocide de risc scăzut 914 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 275. Evaluarea cererii de variaţie tip IA 344 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 276. Evaluarea cererii de variaţie tip IB 788 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 277. Evaluarea cererii de variaţie tip II 1.036 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 278. Eliberarea autorizaţiei de comercializare pentru import paralel 840 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 279. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar care conţin o 2.448 substanţă activă nouă, prin procedura naţională, la care se adăugă, după caz: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă, în cazul speciilor de interes economic 240 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă, în cazul animalelor de companie 168 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 280. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar rezultate în 2.112 urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie în doze fixe), prin procedura naţională, la care se adaugă, după caz: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă, în cazul speciilor de interes economic 240 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── pentru fiecare specie-ţintă, în cazul animalelor de companie 168 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 281. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar ce conţin 2.112 substanţe cu utilizare medicală bine stabilită prin procedura naţională ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 282. Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar generice, prin procedura naţională 1.944 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 283. Autorizarea produselor homeopate cu indicaţii terapeutice, prin procedura naţională 1.608 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 284. Notificarea produselor medicinale de uz veterinar fără indicaţii terapeutice, prin procedura naţională 360 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 285. Evaluarea cererii de variaţie tip IA, prin procedura naţională 240 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 286. Evaluarea cererii de variaţie tip IB, prin procedura naţională 336 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 287. Evaluarea cererii de variaţie tip II, prin procedura naţională 480 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 288. Evaluarea cererilor privind modificarea designului şi 336 inscripţionării ambalajului primar şi secundar al produsului medicinal de uz veterinar, a prospectului şi RCP-ului, altele decât cele datorate unor variaţii de tip IA, IB şi II, prin procedura naţională ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 289. Reautorizarea comercializării produselor medicinale de uz veterinar, prin procedura naţională 552 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 290. Evaluare documentaţie tehnică produse biocide în vederea autorizării prin procedura naţională 816 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 291. Evaluare documentaţie tehnică produse biocide cu risc scăzut în 624 vederea înregistrării prin procedura naţională ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 292. Avizare material publicitar pentru produse biologice/medicamente/ 96 aditivi furajeri/alte produse de uz veterinar, prin procedura naţională ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 293. Emiterea duplicatului autorizaţiei de comercializare, prin procedura naţională 58 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 294. Consultanţă de specialitate în domeniul produselor medicinale şi 24 al altor produse de uz veterinar/oră ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── NOTĂ: a) Emiterea duplicatului autorizaţiei de comercializare se face numai la cerere, în baza documentelor ce atestă pierderea actului prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. ... b) Plata testării clinice pentru seturile de diagnostic care fac obiectul înregistrării se va efectua pe baza unei convenţii-contract între ICBMV şi IDSA/IISPV, ... c) Tarifele din prezentul ordin nu cuprind TVA. ... --------- Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa la ORDINUL nr. 174 din 24 septembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 11 octombrie 2007, potrivit art. I din actul mai sus menţionat. Anexa 4 A. TARIFE pentru controalele veterinare executate asupra operaţiunilor de export la punctele de trecerea frontierei de stat, asupra mărfurilor supuse controlului veterinar ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. Tarif/mijloc de│ │crt. Actiunea efectuata transport-lei │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 1. Verificarea documentelor sanitare │ │ veterinare insotitoare şi a indeplinirii 350.000 │ │ condiţiilor sanitare veterinare de export a │ │ mărfurilor supuse controalelor sanitare │ │ veterinare de frontieră │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ B. TARIFE pentru asistenţa sanitara veterinara acordată în Posturile de Trecere a Frontierei ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. Tarif/actiune- │ │crt. Actiunea efectuata lei │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 1. Acordarea asistentei veterinare animalelor de │ │ companie, în timpul călătoriei, la solicitarea 550.000 │ │ proprietarului │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 5 TARIFELE pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator ale produselor de origine nonanimală ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Determinarea analizei, examenului, operaţiunii Tarif crt. (lei/determinare) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Determinarea nitraţilor prin metoda HPLC din spanac proaspăt, spanac conservat, îngheţat sau congelat, salată proaspătă, salată de tip ICEBERG, legume şi fructe 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Determinarea azotaţilor [NO(3)] prin metoda APHA din legume şi fructe 18,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. Determinarea azotiţilor prin metoda Griess din legume şi fructe 12,1 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) prin metoda HPLC din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 345 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6. Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 265 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) - test rapid - din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 155 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8. Determinarea aflatoxinei B1 prin metoda HPLC din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahidele supuse sortării sau altui tratament fizic, nucile şi fructele uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9. Determinarea aflatoxinei B1 prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produse procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 345 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 10. Determinarea aflatoxinei B1 prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produse procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 265 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 11. Determinarea micotoxinelor prin cromatografie în strat subţire din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente 95 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 12. Determinarea ochratoxinei A prin metoda HPLC din cereale brute, toate produsele derivate din cereale, stafide uscate, cafea boabe prăjită, cafea prăjită şi măcinată, cafea solubilă, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, must de struguri şi must de struguri concentrat 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 13. Determinarea ochratoxinei A prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale brute, toate produsele derivate din cereale, stafide uscate, cafea boabe prăjită, cafea prăjită şi măcinată, cafea solubilă, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, must de struguri şi must de struguri concentrat 345 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 14. Determinarea ochratoxinei A prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale brute, toate produsele derivate din cereale, stafide uscate, cafea boabe prăjită, cafea prăjită şi măcinată, cafea solubilă, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, must de struguri şi must de struguri concentrat 265 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 15. Determinarea patulinei prin metoda HPLC din suc de fructe şi nectar de fructe, în special suc de mere şi sucurile de fructe ca ingrediente pentru alte băuturi, suc de fructe concentrat după reconstituirea conform instrucţiunilor producătorului, băuturi spirtoase, cidru şi alte băuturi fermentate derivate din mere sau conţinând suc de mere, produse solide din mere, inclusiv compot de mere, piure de mere destinat consumului direct 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 16. Determinarea deoxinivalenolului (DON) prin metoda HPLC din cereale neprocesate, grâu dur, ovăz şi porumb, pâine, produse de patiserie, biscuiţi, batoane cu cereale şi cereale pentru micul dejun, paste făinoase 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 17. Determinarea deoxinivalenolului (DON) prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale neprocesate, grâu dur, ovăz şi porumb, pâine, produse de patiserie, biscuiţi, batoane cu cereale şi cereale pentru micul dejun, paste făinoase 345 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 18. Determinarea deoxinivalenolului (DON) prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale neprocesate, grâu dur, ovăz şi porumb, pâine, produse de patiserie, biscuiţi, batoane cu cereale şi cereale pentru micul dejun, paste făinoase 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 19. Determinarea 3-MCPD prin metoda HPLC din proteine vegetale hidrolizate, sos de soia 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 20. Determinarea zearalenonei prin metoda HPLC din cereale, făină de cereale, pâine, produse de patiserie, biscuiţi 365 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 21. Determinarea zearalenonei prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale, făină de cereale, pâine, produse de patiserie, biscuiţi 345 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 22. Determinarea zearalenonei prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale, făină de cereale, pâine, produse de patiserie, biscuiţi 265 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 23. Determinarea de metale grele (Pb, Cd, Cu, Zn, Fe etc.) şi arsen prin SAA cu cuptor de grafit - un element - din cereale, legume şi leguminoase, ciuperci de cultură, fructe, grăsimi şi uleiuri, sucuri de fructe, sucuri de fructe concentrate, nectaruri de fructe, vinuri (inclusiv vinurile spumante, exclusiv vinurile licoroase), vinuri aromatizate, băuturi bazate pe vinuri aromatizate şi cocktailuri ce folosesc vinuri aromatizate, cidrul din mere, pere şi vinurile de fructe 58 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 24. Determinarea de metale grele (Pb, Cd, Cu, Zn, Fe etc.) prin SAA cu flacără, după calcinare - un element - din cereale, legume şi leguminoase, ciuperci de cultură, fructe, grăsimi şi uleiuri, sucuri de fructe, sucuri de fructe concentrate, nectaruri de fructe, vinuri (inclusiv vinurile spumante, exclusiv vinurile licoroase), vinuri aromatizate, băuturile bazate pe vinuri aromatizate şi cocktailurile ce folosesc vinuri aromatizate, cidrul din mere, pere şi vinurile de fructe 54 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 25. Determinarea Sudan I, II, III, IV, Para Red (CI 12070) prin metoda HPLC din condimente 74,5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 26. Determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume 140 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 27. Determinarea reziduurilor de pesticide organofosforice prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume 140 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 28. Determinarea reziduurilor de carbamaţi prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume 130 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 29. Determinarea de piretroizi de sinteză prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume 130 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 30. Determinarea gradului de contaminare radioactivă CS^134 + CS^137 prin gama spectrometrie din legume, fructe, condimente, ciuperci de cultură, ceai 36,3 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 31. Determinarea clorurii de sodiu conform STAS 5953/85 din sucuri de legume 11,8 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 32. Determinarea de substanţă uscată conform STAS 5856/71 din sucuri de legume, bulion şi pastă de tomate 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 33. Determinarea acidităţii totale conform STAS 5952/79 din bulion şi pastă de tomate 15,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 34. Determinarea acidităţii volatile conform STAS 5952/71 din bulion şi pastă de tomate 20,2 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 35. Determinarea impurităţilor minerale insolubile raportate la substanţa uscată conform STAS 5959/70 din bulion şi pastă de tomate 53,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 36. Determinarea conţinutului în substanţă uscată conform STAS 3183-90; 5-90; 5-90/A1:1997 din gemuri de fructe, jeleuri, marmelade şi piure de castane îndulcit 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 37. Determinarea indicelui de refracţie la 40°C conform SR EN ISO 6320:2002 sau STAS 145/4-67 din uleiuri vegetale 14 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 38. Determinarea indicelui de saponificare conform STAS 145/17-67 din uleiuri vegetale 23,5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 39. Determinarea indicelui de iod conform STAS 145/19-90, SR EN ISO 3961:2002 din uleiuri vegetale 23,2 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 40. Determinarea acidităţii - exprimată în acid acetic - din uleiuri vegetale, margarine, maioneze şi sosuri de maioneză 14,5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 41. Determinarea pH-ului pentru margarine, maioneze şi sosuri de maioneză 14,5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 42. Determinarea NaCl din margarine, maioneze şi sosuri de maioneză 11,8 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 43. Determinarea numărului total de germeni aerobi mezofili din maioneze şi sosuri de maioneză 42,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 44. Determinarea bacteriilor coliforme din maioneze şi sosuri de maioneză, margarină de consum, condimente şi amestecuri de condimente, concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 46,1 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 45. Determinarea Salmonella prin metoda de identificare din legume, fructe, sucuri de legume şi fructe nepasteurizate, seminţe încolţite, margarină de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente 48 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 46. Determinarea Salmonella, metoda de confirmare, conform EN ISO 6579 SR EN ISO 6579/2003, din legume, fructe, sucuri de legume şi fructe nepasteurizate, seminţe încolţite, margarină de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente 48 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 47. Determinarea Escherichia Coli prin metoda de identificare din fructe şi legume, sucuri nepasteurizate de legume şi fructe, margarină de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente, concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 49,7 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 48. Determinarea Escherichia Coli prin metoda de confirmare conform ISO 16649-1 sau 2 din fructe şi legume, sucuri nepasteurizate de legume şi fructe, margarină de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente, concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 49,7 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 49. Determinarea numărului total de germeni aerobi mezofili din concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 42,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 50. Determinarea de stafilococ coagulazo-pozitiv-metoda de confirmare 24 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 51. Determinarea de stafilococ coagulazo-pozitiv-metoda de identificare 33,8 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 52. Determinarea drojdiilor şi mucegaiurilor din maioneze şi sosuri de maioneză, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 48,5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 53. Determinarea substanţei uscate din zahăr 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 54. Determinarea zaharurilor reducătoare exprimate ca zaharuri invertite din zahăr 17,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 55. Determinarea substanţei uscate din cacao 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 56. Determinarea substanţei uscate din cacao degresată 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 57. Determinarea substanţei uscate totale din unt de cacao 21 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 58. Determinarea conţinutului de grăsime/grăsime totală din unt de cacao 62,8 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 59. Determinarea grăsimii (metoda uzuală conform SR 13344-1 1996) din cacao pudră 62,8 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 60. Determinarea cenuşii insolubile în acid clorhidric 10% 43 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 61. Determinarea conţinutului de apă conform SR ISO 2291:1997 din boabe de cacao 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 62. Determinarea conţinutului de umiditate prin metoda prin pierdere de masă la 103°C (metoda de rutină conform SR ISO 11294:1998) din cafea prăjită măcinată 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 63. Determinarea conţinutului de apă (metoda practică conform STAS 9682/2-74) din cafea verde boabe 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 64. Determinarea pierderii de masă la 105°C conform SR ISO 6673-92 din cafea verde 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 65. Determinarea umidităţii din lapte, cazeină, cazeinaţi 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 66. Determinarea N.T.G. din lapte, cazeină, cazeinaţi 42,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 67. Determinarea umidităţii conform STAS 90-1988 din făina de grâu 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 68. Determinarea cenuşii conform STAS 90-1988 din făina de grâu 20 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 69. Determinarea acidităţii conform STAS 90-1988 din făina de grâu 15,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 70. Determinarea conţinutului în proteine conform STAS 90-1988 din făina de grâu 21,2 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 71. Determinarea conţinutului de cenuşă insolubilă în acid clorhidric 10% conform STAS 90-1988 din făina de grâu 43 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 72. Determinarea conţinutului de proteină brută conform SR 13013-3:1994 din produse cerealiere, de morărit, de panificaţie, biscuiţi şi paste făinoase 21,2 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 73. Determinarea umidităţii (metoda de referinţă) din cereale şi produse cerealiere conform SR ISO 712:2005 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 74. Determinarea umidităţii conform SR ISO 6540:2002 din porumb (boabe măcinate şi boabe întregi) 10,4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 75. Determinarea conţinutului de proteină brută din cereale conform STAS 6283/4-84 21,2 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 76. Teste de sanitaţie - NTG 42,9 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 77. Teste de sanitaţie - B coliformi 46,1 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 78. Examen organoleptic 6 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 79. Determinarea dioxinei prin metoda GC-MS din uleiuri şi grăsimi vegetale 156,6 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 80. Metodologie de identificare şi cuantificare a OMG pentru produse care conţin soia 1.050 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ----------- Anexa 5 a fost înlocuită cu anexa la ORDINUL nr. 93 din 30 martie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 4 aprilie 2007, potrivit art. I din actul mai sus menţionat. _____________