HOTĂRÂRE nr. 209 din 20 martie 2012
privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor prin Administraţia Naţională "Apele Române", înregistrate cu valoarea de 1 leu în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 29 martie 2012



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2^1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor prin Administraţia Naţională "Apele Române", înregistrate cu valoarea de 1 leu în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a evaluării, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul mediului şi pădurilor,
    Laszlo Borbely
    Ministrul finanţelor publice,
    Bogdan Alexandru Drăgoi
    Bucureşti, 20 martie 2012.
    Nr. 209.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al
    statului şi în administrarea Ministerului
    Mediului şi Pădurilor prin Administraţia
    Naţională "Apele Române", înregistrate cu valoarea de 1 leu în anexa nr. 12
    la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea
    inventarului centralizat al bunurilor din
    domeniul public al statului, cu modificările şi completările
    ulterioare, care îşi modifică valoarea de inventar ca urmare a evaluării

    *Font 7*
     
    1. Ordonator principal de credite (Ministere sau autorităţi ale administraţiei publice centrale) 163354444 Ministerul Mediului şi Pădurilor
    2. Ordonator secundar de credite RO 24326056 Administraţia Naţională "Apele Române"
    3. Ordonator terţiar de credite
    4. Regii autonome şi companii/societăţi naţionale aflate sub autoritatea ordonatorului principal de credite, institute naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi după caz, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care au în administrare bunuri din patrimoniul public de stat


     
    Nr. crt. Nr. M.F.P Cod de clasificare Denumirea Descrierea tehnică conform anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 Adresa Valoarea evaluată (lei)
    1 2 3 4 5 6 7
    1 63745 8.03.01 BH Siret - subbazinul Buzău cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lungime cursuri de apă codificate = 1.749 km, suprafaţa luciu de apă = 7.723,19 ha, resursa teoretică de apă = 95,7 mil. mc din care jud. Brăila 262 km, vol. = 95,7 mil. mc, sup. lucii = 1.463,9 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 1.463.900
    2 101419 8.03.01 BH Siret - subbazin Buzău cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 73 km, supr. lucii de apă = 42,2 ha Ţara: România; Judeţ: BRAŞOV; -; -; Nr: -; 84.440
    3 101421 8.03.01 BH Siret - subbaz. Buzău cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 232 km, supr. lucii de apă = 106,4 ha Ţara: România; Judeţ: COVASNA; -; -; Nr: -; 212.800
    4 101425 8.03.01 BH Siret - subbazinul Buzău cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.182 km, supr. lucii de apă = 5.822,84 ha Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; -; -; Nr: -; DABI 58.296.800
    5 63746 8.03.01 BH Ialomiţa cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lungime cursuri de apă codificate = 121 km, suprafaţa luciu de apă = 277,9 ha Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 2.779.000
    6 101426 8.03.01 BH Ialomiţa cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 667 km, supr. lucii de apă = 2.211,37 ha Ţara: România; Judeţ: DÂMBOVIŢA; -; -; Nr: -; 22.113.700
    7 101434 8.03.01 BH Ialomiţa cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 280,4 km, supr. luciu de apă = 1.793,7 ha Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; 17.937.000
    8 101435 8.03.01 BH Ialomiţa cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.786 km, supr. lucii de apă = 6.076,96 ha, resursa teoretică = 490,1 mil. mc Ţara: România; Judeţ: PRAHOVA; -; -; Nr: -; 60.769.600
    9 63747 8.03.01 BH Dunăre aferent DA Ialomiţa-Buzău şi Călmăţui cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lungime reţea hidrografică = 341,5 km, suprafaţa luciu de apă = 6.051,97 ha (Dunăre + Călmăţui), râul Călmăţui 135 km; 237,9 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 2.379.000
    10 101449 8.03.01 BH Dunăre aferent jud. Buzău (Călmăţui) cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat 145 km, supr. luciu de apă = 135,7 ha Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; -; -; Nr: -; 1.357.000
    11 101462 8.03.01 BH Dunăre aferent DABI (Dunăre + Mostiştea) cu toţi afl. de ord. I-VI Lungime curs de apă codificat jud. CL = 510 km, supr. lucii de apă - 6.403,83 ha Dunăre + R. Mostiştea + R. Argeş (lung. =75 km + 331 km + 42 km), supr. = 3.847,65 ha br. Borcea, L = 52 km, S = 2.119,7 ha braţ Raul, L = 10 km, S = 436,48 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -; -; Nr: -; DABI 64.038.300
    12 63799 8.03.01 BH Dunăre (+ Mostiştea) cu afl. de ord. I-IV Lung. curs apă = 133,5 km, Sup. = 4.628 ha Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA I B 46.280.000
    13 112302 8.03.03 Lacul Gălăţui s = 712 ha, V = 8,54 mil. mc Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; Sat Bogata; -; Nr: -; 7.120.000
    14 112307 8.03.02 Insula Grădiştea Mică s = 5,46 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -;-; Nr: -; 54.600
    15 112309 8.03.02 Insula Gradiştea Mare S = 20 ha Ţara: România; Judeţ: Călăraşi; -; -; Nr: -; 200.000
    16 112311 8.03.02 Insula Făureiului s = 20 ha Tara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -; -; Nr: -; 200.000
    17 112313 8.03.02 Insula Porcărie s = 7,89 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -; -; Nr: -; 78.900
    18 112314 8.03.02 Insula Batalia s = 1,79 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -; -; Nr: -; 17.900
    19 112316 8.03.02 Insula Sărătura s = 12,31 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -; -; Nr: -; 123.100
    20 112317 8.03.02 Insula Siliştea Beciului s = 24,23 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -; -; Nr: -; 242.300
    21 116552 8.03.02 Insulele Gostile s = 27,5 ha Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; sat Gostilele; -; Nr: -; 275.000
    22 63802 8.03.03 Malurile şi cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Ialomiţa Supr. lucii de apă = 4.762 ha, V total apă = 327,48 mil. mc., V NNR=253,71 mil. mc Ţara: România; Judeţ: -; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 9.524.000
    23 63838 8.03.03 Lacul Bataluri BH Ialomiţa, lac natural de luncă, sup. = 42 ha, volum = 0,252 mil. mc Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 420.000
    24 63839 8.03.03 Lacul Perieţi BH Ialomiţa, lac natural liman fluviatil, sup. = 100 ha, volum = 1,2 mil mc Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 1.000.000
    25 63840 8.03.03 Lacul Amara BH Ialomiţa, lac braţ părăsit, sup. = 132 ha, volum = 2,64 mil. mc Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 1.320.000
    26 63841 8.03.03 Lacul Iezer BH Ialomiţa, lac natural liman fluviatil, sup. = 194 ha, volum = 0,97 mil. mc Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 1.940.000
    27 63842 8.03.03 Lacul Rodeanu BH Ialomiţa, lac natural de luncă, sup. = 34 ha, volum = 0,175 mil. mc Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 340.000
    28 63846 8.03.03 Lacul Doftana BH Ialomiţa, lac natural de excavaţie pe masiv de sare, sup. = 0,95 ha, volum = 0,063 mil. mc Ţara: România; Judeţ: PRAHOVA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 9.500
    29 63847 8.03.03 Lacul Brebu BH Ialomiţa, lac natural de tasare, sup. = 4 ha, volum = 0,02 mil. mc Ţara: România; Judeţ: PRAHOVA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 40.000
    30 63848 8.03.03 Lacurile de la Slănic BH Ialomiţa, lac natural de excavaţie pe masiv de sare, sup. = 0,97 ha, volum = 0,096 mil. mc Ţara: România; Judeţ: PRAHOVA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 9.700
    31 63849 8.03.03 Lacul Fundata BH Ialomiţa, lac natural liman fluviatil, sup. = 500 ha, volum = 10 mil. mc Ţara: România; Judeţ: IALOMIŢA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 5.000.000
    32 63857 8.03.03 Lacul Sărat-Câineni BH Siret, lac natural liman fluviatil, sup. = 96 ha, volum = 0,48 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DABI 960.000
    33 63858 8.03.03 Lacul Vulturilor BH Siret, lac natural nivostructural, sup. = 0,68 ha, volum = 0,08 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Siriu; -; Nr: -; DA Siret 1.360
    34 63859 8.03.03 Lacul Hânsaru BH Siret, lac natural de baraj natural prin alunecare, sup. = 0,5 ha, volum = 0,002 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Gura Teghii; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 1.000
    35 63860 8.03.03 Lacul Mociar BH Siret, lac natural de tasare, sup. = 5 ha, volum = 0,15 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Lopătari; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 10.000
    36 63861 8.03.03 Lacul Costei BH Siret, lac natural liman fluviatil, sup. = 294 ha, volum = 2,058 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Robeasca; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 2.940.000
    37 63862 8.03.03 Lacul Jirlău BH Siret, lac natural liman fluviatil, sup. = 890 ha, volum = 5,6 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 8.900.000
    38 63863 8.03.03 Lacul Amara BH Siret, lac natural liman fluviatil, sup. = 600 ha, volum = 3,6 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Balta Albă; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 6.000.000
    39 63864 8.03.03 Balta Albă BH Siret, lac natural liman fluviatil, sup. = 1.012 ha, volum = 5,06 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Balta Albă; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 10.120.000
    40 63865 8.03.03 Lacul Ciulniţa BH Siret, lac natural liman fluviatil, sup. = 69 ha, volum = 0,345 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BUZĂU; com. Balta Albă; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 690.000
    41 63890 8.03.03 Lacul Ianca BH Dunăre, lac natural crov, sup. = 324,51 ha, volum = 1,610 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 3.245.100
    42 63891 8.03.03 Lacul Plopu BH Dunăre, lac natural crov, sup. = 243,44 ha, volum = 0,72 mil. mc. Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 2.434.400
    43 112292 8.03.03 Esna BH Dunărea, lac natural de Crov, s = 151.44 ha, V = 4,5 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA; -; -; Nr: -; DADL 1.514.400
    44 63751 8.03.01 BH Crişuri cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lungime cursuri de apă codificate = 5.785 km, sup. lucii de apă = 1.063,02 ha Ţara: România; Judeţ: BIHOR; -; -; Nr: -; DA Crişuri 10.630.200
    45 63778 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă Crişul Alb 38 buc. Ţara: România; Judeţ: HUNEDOARA; -; -; Nr: -; DA Crişuri 19.000
    46 63779 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă Crişul Negru Ţara: România; Judeţ: BIHOR; -; -; Nr: -; DA Crişuri 152.000
    47 63780 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă Crişul Repede Ţara: România; Judeţ: CLUJ; com. Aghireşu; -; Nr: -; DA Someş 69.000
    48 63781 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă Crişul Repede Ţara: România; Judeţ: BIHOR; -; -; Nr: -; DA Crişuri 61.500
    49 63782 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă Barcău Ţara: România; Judeţ: BIHOR; -; -; Nr: -; DA Crişuri 54.500
    50 63783 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă IER Ţara: România; Judeţ: SATU MARE; Sat Ady Endre; -; Nr: -; DA Crişuri 21.000
    51 63784 8.16.08 Reţea geodezică de sprijin, ax cadastral DA Crişuri Curs de apă IER Ţara: România; Judeţ: BIHOR; com. Sălacea; -; Nr: -; DA Crişuri 24.500
    52 64239 8.17.03 Acumulare Cher-Târnova V = 9,95 mil. mc, lung. = 6.940 m, lat. = 4 m, înalt. = 4m Ţara: România; Judeţ: ARAD; com. Târnova; -; Nr: -; Arad 599.720
    53 63736 8.03.01 Bazinul hidrografic Someş cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.734,1 km, suprafaţă luciu de apă = 2.930,89 ha, resursă teoretică de apă = 1.640 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BISTRIŢA- NĂSĂUD; -; -; Nr: -; DA Someş 29.308.900
    54 62876 8.28.06 Teren parcelă, platformă experim., cabină metalică S = 334 mp Ţara: România; Judeţ: BISTRIŢA- NĂSĂUD; com. Tiha Bârgăului; G Tiha Bârgăului; Nr: -; 334
    55 101340 8.03.01 Baz. hidr. Someş-Crasna cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 656,5 km, sup. luciu de apă = 1.431,13 ha, resursa teoretică de apă = 4.506 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SATU MARE; -; -; Nr: -; 14.311.300
    56 101151 8.03.01 Bazin hidrografic Tisa cu afl. de ord. I-VI Lungime 429 km, supr. luciu de apă 415,06 ha Ţara: România; Judeţ: SATU MARE; -; -; Nr: -; DA Someş 4.150.600
    57 63791 8.03.03 Malurile şi cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Tisa Supraf. lucii de apă = 101 ha, V. total apă = 66 mil. mc Ţara: România; Judeţ: -; -; -; Nr: -; DA Someş 1.010.000
    58 101328 8.03.01 Baz. hidr. Someş cu toţi afl. de ord I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.067,5 km, supr. luciu de apă = 2.398,1 ha, resursă teoretică de apă = 3.658 mil. mc Ţara: România; Judeţ: MARAMUREŞ; -; -; Nr: -; 23.981.000
    59 149917 8.03.01 Bazin hidrografic Tisa cu toţi afluenţii de ord I-IV Lungime curs de apă codificat = 1.163 km, suprafaţă luciu de apă = 1.677,65 ha Ţara: România; Judeţ: MARAMUREŞ; -; -; Nr: -; DAST 16.776.500
    60 101332 8.03.01 Baz. hidr. Someş cu toţi afl. de ord I-VI Lung. curs de apă codificat = 850,2, supr. luciu de apă = 1.504,57, resursă teoretică de apă = 2.744 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SĂLAJ; -; -; Nr: -; 15.045.700
    61 101337 8.03.01 Bazin hidr. Crasna cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 413,5 km, supr. luciu de apă = 220,61 ha, resursă teoretică de apă = 63 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SĂLAJ; -; -; Nr: -; 2.206.100
    62 101323 8.03.01 Bazin hidr. Someş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.514,2 km, supr. luciu de apă = 2.425,64 ha, resursă teoretică de apă = 2.428 mil. mc Ţara: România; Judeţ: CLUJ; -; -; Nr: -; 24.256.400
    63 63792 8.03.03 Malurile şi cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Someş-Crasna Supraf. lucii de apă = 2.958 ha, vol. total apă = 513,22 mil. mc, V NNR = 405,36 mil. mc Ţara: România; Judeţ: -; -; -; Nr: -; jud. BN, CJ, SJ. SM, MM 58.839.500
    64 101374 8.03.01 BH Jiu cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 783 km, sup. lucii de apă = 3.945,8 ha, resurse teoretice = 2.389,5 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; -; -; Nr: -; 39.458.000
    65 114041 8.03.01 BH Dunăre aferent DA Jiu Lung. curs de apă codificat = 762 km, sup. lucii de apă = 8.525,3 ha, resurse teoretice de apă = 58.581,3 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; -; -; Nr: -; 85.253.000
    66 63821 8.03.03 Balta Neagră Supr. = 1,2 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Desa; -; Nr: -; DA Jiu 16.800
    67 63822 8.03.03 Lacul Ionele Supr. = 3,55 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Urzicuţa; -; Nr: -; DA Jiu 53.250
    68 63823 8.03.03 Balta Cilieni Băileşti Supr. = 20 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; Mun. Băileşti; -; Nr: -; DA Jiu 460.000
    69 63824 8.03.03 Victoria BH Jiu, lac natural de tasare pe terasă, sup. = 58,53 ha, volum = 0,620 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Bratovoeşti; -; Nr: -; DA Jiu 1.580.310
    70 63825 8.03.03 Lacul Mare BH Jiu, lac natural de tasare pe terasă, sup. = 47,14 ha, volum = 0,47 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Teasc; -; Nr: -; DA Jiu 612.820
    71 63826 8.03.03 Balta Oveselor BH Jiu, lac natural de tasare pe terasă, sup. = 24,5 ha, volum = 0,36 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ciupercenii Noi; -; Nr: -; DA Jiu 367.500
    72 63872 8.03.03 Balta Maglavit BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 50 ha, volum = 1 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Maglavit; -; Nr: -; DA Jiu 1.650.000
    73 63873 8.03.03 Balta Golenti BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 244 ha, volum = 3,66 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; mun. Calafat; -; Nr: -; DA Jiu 5.612.000
    74 63874 8.03.03 Balta Jdegla BH Dunăre, lac natural între dune, sup.= 133 ha, volum = 0,4 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; mun. Calafat; -; Nr: -; DA Jiu 1.995.000
    75 3875 8.03.03 Balta Arcerului BH Dunăre, lac natural între dune, sup. = 219 ha, volum = 1,3 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ciupercenii Noi; -; Nr: -; DA Jiu 5.037.000
    76 63876 8.03.03 Balta Sebazu (Ponii) BH Dunăre, lac natural între dune, sup. = 17,6 ha, volum = 0,26 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ciupercenii Noi; -; Nr: -; DA Jiu 264.000
    77 63877 8.03.03 Balta Purcarului BH Dunăre, lac natural între dune, sup. = 46.472 ha, volum = 0,69 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ciupercenii Noi; -; Nr: -; DA Jiu 697.050
    78 63878 8.03.03 Balta Sabalia BH Dunăre, lac natural între dune, sup. = 116,37 ha, volum = 1,75 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Desa; -; Nr: -; DA Jiu 1.745.550
    79 63879 8.03.03 Balta Tarova BH Dunăre, lac natural între dune, sup. = 164 ha, volum = 1,3 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Piscu Vechi; -; Nr: -; DA Jiu 2.460.000
    80 63882 8.03.03 Complexul lacustru Preajba Facal Supr. = 29,53 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; Sat Malu Mare; -; Nr: -; DA Jiu 797.310
    81 63895 8.03.03 Lacul Bistreţ BH Dunăre, lac natural liman fluviatil, sup. = 1.867 ha, volum = 28 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; -; -; Nr: -; DA Jiu 61.611.000
    82 63904 8.03.03 Lacul Călugăreni BH Dunăre, lac natural braţ părăsit, sup. = 44,85 ha, volum = 0,67 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Bistreţ; -; Nr: -; DA Jiu 1.031.550
    83 64533 8.03.03 Lac Fântânele Suprafaţa 322 ha, V = 39 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Radovan; -; Nr: -; 6.118.000
    84 101387 8.03.02 Ostrovul Mare sup. = 153,43 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; mun. Calafat; -; Nr: -; 1.227.440
    85 101388 8.03.02 Ostrovul Acalia supr. = 35,10 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Desa; -; Nr: - 280.800
    86 101390 8.03.02 Ostrovul Pietriş sup. = 57,79 ha Ţara: România; Judeţ: Dolj; com. Desa; -; Nr: -; 462.320
    87 101392 8.03.02 Ostrovul Vana supr. = 102,56 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Rast; -; Nr: -; 820.480
    88 101753 8.03.02 Ostrovul Gitanului supr. = 144,361 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Bistreţ; -; Nr: -; 1.154.880
    89 101754 8.03.02 Ostrovul Copanita supr. = 275 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Gighera; -; Nr: -; 2.200.000
    90 101755 8.03.02 Ostrovul Carabulea supr. = 22 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ostroveni; -; Nr: -; 176.000
    91 101756 8.03.02 Insula Pichetul Vechi supr. = 10 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ostroveni; -; Nr: -; 80.000
    92 101757 8.03.02 Ostrovul Bocu Mare şi Ostrovul Bocu Mic supr. = 4,2 ha, supr. = 19,34 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; oraşul Dăbuleni; -; Nr: -; 188.320
    93 101758 8.03.02 Ostrovul Bora supr. = 57,16 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; oraşul Dăbuleni; -; Nr: -; 457.280
    94 101759 8.03.02 Ostrovul Papadia supr. = 251,12 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; oraşul Dăbuleni; -; Nr: -; 2.008.960
    95 112114 8.03.03 Balta Ciuperceni sup. = 167,61 ha, V = 2,51 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; mun. Calafat; -; Nr: -; 3.855.030
    96 112115 8.03.03 Balta Marginita sup. = 256 ha, V = 3,84 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; mun. Calafat; -; Nr: -; Ciupercenii Noi 3.840.000
    97 112116 8.03.03 Balta Murta supr. = 18 ha, V = 0,19 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ciupercenii Noi; -; Nr: -; 270.000
    98 112121 8.03.03 Balta Ciolacului sup. = 16,5 ha, V = 0,25 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Ciupercenii Noi; -; Nr: -; 247.500
    99 112122 8.03.03 Balta Lata sup. = 59,86 ha, V = 0,89 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Desa; -; Nr: -; 718.320
    100 112123 8.03.03 Balta Bulboaca sup. = 26,7 ha, V = 0,4 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Desa; -; Nr: -; 400.500
    101 112124 8.03.03 Balta Porcului sup. = 22,8 ha, V = 0,34 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Desa; -; Nr: -; 342.000
    102 112126 8.03.03 Balta Branistari sup. = 34,07 ha, V = 0,51 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Poiana Mare; -; Nr: -; 511.050
    103 112127 8.03.03 Balta Lungă sup. = 26,71 ha, V = 0,4 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Poiana Mare; -; Nr: -; 400.650
    104 112129 8.03.03 Balta Râiosul sup. = 31,08 ha, V = 0,46 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Poiana Mare; -; Nr: -; 466.200
    105 112131 8.03.03 Balta Cocorul sup. = 48,27 ha, V = 0,62 mil. mc Ţara: România; Judeţ: DOLJ; com. Piscu Vechi; -; Nr: -; 724.050
    106 112133 8.03.03 Balta Coica sup. = 35,22 ha, V = 0,52 mil. mc Ţara: România;, Judeţ: DOLJ; com. Piscu Vechi; -; Nr: -; 528.300
    107 63798 8.03.03 Malurile şi cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Jiu Supraf. lucii de apă = 360 ha, V total apă = 48,8 mil. mc, V NNR = 43,1 mil. mc Ţara: România; Judeţ: -;-;-; Nr: -; DA Jiu 4.680.000
    108 63764 8.03.01 BH Dunăre aferent DA Jiu Lungime = 814 km, sup. = 2.867,8 ha, resursă teoretică de apă = 104 mil. mc (râuri interioare) Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; -;-; Nr: -; DA Jiu 28.678.000
    109 101375 8.03.01 BH Jiu cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 665 km, sup. lucii de apă = 996,27 ha, resursa teoretică de apă = 198,5 mil. mc Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; - ;- ;Nr: -; DAJ 9.962.700
    110 63827 8.03.03 Lacul Zaton BH Jiu, r. Motru, lac natural carstic, sup. = 2 ha, volum = 0,03 mil. mc Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; com. Ponoarele; -; Nr: -; DA Jiu 20.000
    111 101760 8.03.02 Braţ Dunărea Mică lungime = 18,9 km suprafaţa = 435,46 ha, Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; com. Gogoşu; -; Nr: -; 3.483.680
    112 101761 8.03.02 Ostrovul Gârla Mare BH Dunăre supr. = 89,41 ha, Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; com. Gârla Mare; -; Nr: -; 715.280
    113 10176 8.03.02 Ostrovul Chichineţelor supr. = 32,84 ha, Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; com. Salcia; -; Nr: -; 262.720
    114 101763 8.03.02 Insula Şimian supr. = 55,51 ha, Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; com. Şimian; -; Nr: -; 1.165.710
    115 101766 8.03.02 Insula Golu supr. = 4 ha, Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; loc. Gura Văii; -; Nr: -; 32.000
    116 116930 8.03.02 Braţ Dunărea Veche s = 27 ha, V = 0,4 mil. mc Ţara: România;, Judeţ: MEHEDINŢI; com. Hinova; -; Nr: -; 216.000
    117 116953 8.03.03 Balta Şleaului Fl. Dunărea, s = 35 ha, V = 0,03 mil. mc Ţara: România;, Judeţ: MEHEDINŢI; com. Pristol; -; Nr: -; DAJ 525.000
    118 116960 8.03.03 Slean Gârla Mare Dunărea, s = 2,19 ha, V = 0,06 mil. mc Ţara: România;, Judeţ: MEHEDINŢI; com. Gârla Mare; -; Nr: -; 32.850
    119 116963 8.03.03 Balta Strehaia, R. Motru, s = 4 ha, V = 0,03 mil. mc Ţara: România; Judeţ: MEHEDINŢI; oraşul Streha, -; Nr: -; DAJ 60.000
    120 116967 8.03.03 Balta "Balta" pr. Balta, s = 2 ha, V = 0,02 mil. mc Ţara: România;, Judeţ: MEHEDINŢI; com. Balta; -; Nr: -; 30.000
    121 101372 8.03.01 BH Jiu cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă Jiu, codificat = 1.980 km, sup. lucii de apă = 3.394,4 ha, resurse teoretice de apă = 1.959,3 mil. mc Ţara: România; Judeţ: GORJ; -;-; Nr: -; 33.944.000
    122 64532 8.16.08 Ax cadastral DA Jiu, jud. Gorj nr. borne = 185 Ţara: România; Judeţ: GORJ; -;-; Nr: -; Gorj 22.200
    123 63738 8.03.01 Bazinul hidrografic Jiu cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lung. cursuri de apă codificate = 439 km, suprafaţa ocupată cu lucii de apă = 285 ha, resursa teoretică de apă = 638,9 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HUNEDOARA; -;-; Nr: -; BH Jiu 2.850.000
    124 64521 8.16.08 Ax cadastral DA Mureş nr. borne = 166 buc. Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; Harghita 17.357,49
    125 64522 8.16.08 Ax cadastral DA Mureş nr. borne = 453 buc. Ţara: România; Judeţ: MUREŞ; -;-; Nr: -; Mureş 47.367,13
    126 64523 8.16.08 Ax cadastral DA Mureş nr. borne = 475 buc. Ţara: România; Judeţ: ALBA; -;-; Nr: -; Alba 49.667,52
    127 64524 8.16.08 Ax cadastral DA Mureş nr. borne = 109 buc. Ţara: România; Judeţ: CLUJ; -;-; Nr: -; Cluj 11.397,39
    128 64526 8.16.08 Ax cadastral DA Mureş nr. borne = 269 buc. Ţara: România; Judeţ: HUNEDOARA; -;-; Nr: -; Hunedoara 28.127,50
    129 64528 8.16.08 Ax cadastral DA Mureş nr. borne = 42 buc. Ţara: România; Judeţ: TIMIŞ; -;-; Nr: -; Timiş 45.879,45
    130 63737 8.03.01 Bazinul hidrografic Mureş, cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lung. curs de apă codificate = 1.233,09 km, suprafaţa ocupată de luciu de apă = 1.201,19 ha, resursa teoretică de apă = 891,19 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; DA Mureş 12.011.900
    131 101346 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 41 km, sup. luciu de apă = 3,6 ha, resursă teoretică de apă = 4,74 mil. mc/an Ţara: România; Judeţ: BRAŞOV; -;-; Nr: -; 36.000
    132 101350 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 84 km, sup. lucii de apă = 67,37 ha, resursă teoretică de apă = 7 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BISTRIŢA-NĂSĂUD; -;-; Nr: -; 673.700
    133 101354 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 2.727 km, sup. luciu de apă = 3.396,09 mil. mc, resursă teoretică = 1.179,68 mil. mc Ţara: România; Judeţ: MUREŞ -;-; Nr: -; 33.960.900
    134 101357 8.03.01 BH Mureş cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 841 km, sup. luciu de apă = 1.294,46 ha, resursă teoretică de apă = 94,67 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; 12.944.600
    135 101360 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 546 km, sup. lucii de apă = 889,76 ha, resursă teoretică de apă = 176,72 mil. mc/an Ţara: România; Judeţ: CLUJ; -;-; Nr: -; 8.897.600
    136 101362 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 2.490 km, sup. lucii de apă = 4.001 ha, resursă teoretică de apă = 1.470,9 mil. mc Ţara: România; Judeţ: ALBA; -;-; Nr: -; 40.010.000
    137 101364 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 2.070 km, sup. luciu de apă = 3.293 ha, resursă teoretică de apă = 1.609,44 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HUNEDOARA; -;-; Nr: -; 32.930.000
    138 101366 8.03.01 BH Mureş cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 815 km, sup. luciu de apă = 3.587,67 ha, resursă teoretică de apă = 441,81 mil. mc Ţara: România; Judeţ: ARAD; -;-; Nr: -; 35.876.700
    139 149920 8.03.01 Ape de suprafaţă şi albiile lor minore Lung. curs codificat = 342 km, supr. luciu apă = 357,09 ha, Ţara: România; Judeţ: TIMIŞ; -;-; Nr: -; DAM 3.570.900
    140 63749 8.03.01 BH Prut cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lungime cursuri de apă codificate = 1.794 km Ţara: România; Judeţ: BOTOŞANI; -;-; Nr: -; DA Prut 19.369.700
    141 101499 8.03.01 BH afluenţi râu Siret 141 km curs de apă codificat Ţara: România; Judeţ: BOTOŞANI; -;-; Nr: -; 1.005.200
    142 63804 8.03.03 Malurile şi cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din BH Prut 5 acumulări permanente, supraf. NNR = 991 ha, Ţara: România; Judeţ: BOTOŞANI; -;-; Nr: -; DA Prut 22.851.620
    143 63750 8.03.01 BH Siret - subbazinul Bârlad Lungime cursuri de apă codificate = 413 km Ţara: România; Judeţ: IAŞI; -;-; Nr: -; DA Prut 10.130.000
    144 101475 8.03.01 BH Prut cu toţi afl. de ord I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.460 km Ţara: România; Judeţ: IAŞI; -;-; Nr: -; 64.971.000
    145 101477 8.03.01 BH Prut cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 803 km Ţara: România; Judeţ: VASLUI; -;-; Nr: -; 8.014.400
    146 101500 8.03.01 BH Siret subbazinul Bârlad Lung. curs de apă codificat = 1.367 km Ţara: România; Judeţ: VASLUI; -;-; Nr: -; 11.226.400
    147 101481 8.03.01 BH Prut cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 483 km Ţara: România; Judeţ: GALAŢI; -;-; Nr: -; 9.788.200
    148 101511 8.03.01 BH Siret şi subbazinul Bârlad cu toţi afl. mal stg. râu Siret Lungime curs de apă codificat = 833 km Ţara: România; Judeţ: GALAŢI; -;-; Nr: -; 36.974.200
    149 101544 8.03.01 BH Dunăre aferent DA Prut 20 km Ţara: România; Judeţ: GALAŢI; -;-; Nr: -; Prut 9.135.700
    150 63739 8.03.01 Bazinul hidrografic Siret cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lung. cursuri de apă codificate = 3.403 km, sup. lucii de apă = 5.056,6722 ha, resursă teoretică de apă = 2.482 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SUCEAVA; -;-; Nr: -; DA Siret 50.566.722
    151 101394 8.03.01 BH Siret cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. codif. = 2.055 km, sup. luciu de apă = 3.618,6332 ha, resursă teoretică de apă = 1.504 mil. mc Ţara: România; Judeţ: NEAMŢ; -;-; Nr: -; 36.186.332
    152 101404 8.03.01 BH Siret cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 2.157km, supr. luciu de apă = 5.089,85 ha, resursă teoretică de apă = 1.802 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BACĂU; -;-; Nr: -; 50.898.500
    153 101407 8.03.01 BH Siret cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. codificată = 1.722 km, supr. luciu de apă = 7.647,75 ha, resursă teoretică de apă = 557 mil. mc Ţara: România; Judeţ: VRANCEA; -;-; Nr: -; 76.477.500
    154 101411 8.03.01 BH Siret cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. codificată = 434 km, supr. luciu de apă = 159,84 ha resursă teoretică de apă = 192 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; 1.598.400
    155 101414 8.03.01 BH Siret cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 53 km, supr. luciu apă = 26,5 ha, Ţara: România; Judeţ: COVASNA; -;-; Nr: -; 265.000
    156 63853 8.03.03 Lacul Lala BH Siret, lac natural glaciar, sup = 0,56 ha, volum = 0,039 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SUCEAVA; -;-; Nr: -; DA Siret 8.400
    157 63854 8.03.03 Lacul Roşu BH Siret, lac natural de baraj natural, sup. = 12,6 ha, volum = 0,693 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; DA Siret 390.600
    158 65169 8.03.03 Lacul Cuiejdel BH Siret, lac de baraj natural S = 12,18 ha, vol. = 0,907 mc Ţara: România; Judeţ: NEAMŢ; -;-; Nr: -; Neamţ 267.960
    159 63855 8.03.03 Lacul Balatau BH Siret, lac natural de baraj natural, sup. = 6 ha, volum = 0,06 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BACĂU; -;-; Nr: -; DA Siret 120.000
    160 63856 8.03.03 Lacul Vintileasca BH Siret, lac natural carstic, sup. = 4,7 ha, volum = 0,14 mil. mc Ţara: România; Judeţ: VRANCEA; -;-; Nr: -; DA Siret 47.000
    161 65178 8.03.03 Lacul Carpanoaia BH Siret, lac natural de meandru, S = 26 ha, v = 0,13 mc Ţara: România; Judeţ: VRANCEA; -;-; Nr: -; DAS 260.000
    162 63735 8.03.01 Bazinul hidrografic Olt cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.125 km, sup. luciu de apă = 11.405,77 ha, resurse apă = 480 mil. mc Ţara: România; Judeţ: OLT; -;-; Nr: -; DA Olt 114.057.700
    163 101185 8.03.01 Bazinul hidrografic Olt cu toţi afl. de ord. I-VI Lung.18 km, supr. lucii de apă = 510,4 ha, sup. insule = 60 ha, Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -;-; Nr: -; DAO 5.104.000
    164 101270 8.03.01 Bazin hidr. Olt cu toţi afl. de ord. I-VI Lung. curs codificat = 197 km, supr. lucii de apă = 224,04 ha Ţara: România; Judeţ: DOLJ; -;-; Nr: -; DAO 2.240.400
    165 101540 8.03.01 BH Dunăre aferent DA Olt în judeţul Olt Lungime curs apă = 64 km, supr. luciu apă = 2.887,23 ha, Ţara: România; Judeţ: OLT; -;-; Nr: -; DA Olt 28.872.300
    166 101275 8.03.01 Bazin hidr. Olt cu afl. e ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 2.168,3 km, supr. lucii de apă = 11.895,65 ha, resurse apă = 1.680 mil. mc Ţara: România; Judeţ: VÂLCEA; -;-; Nr: -; 118.956.500
    167 101286 8.03.01 Bazinul hidr. Olt cu afl. de ord. I-VI Lung. curs codificat = 122,7 km, sup. lucii de apă = 188,9 ha, Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ; -;-; Nr: -; DAB 1.889.000
    168 101288 8.03.01 Bazin hidr. Olt cu afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 53 km, sup. lucii de apă = 38,7 ha, Ţara: România; Judeţ: GORJ; -;-; Nr: -; DAO 387.000
    169 101292 8.03.01 Bazinul hidr. Olt cu afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 1.457 km, supr. lucii de apă = 2.056,42 ha, resursă teoretică de apă = 562,5 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DAO 20.564.200
    170 101302 8.03.01 Bazin hidr. Olt cu afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 2.011,45 km, sup. lucii de apă = 2.925,34 ha, resursă teoretică de apă = 1.960 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRAŞOV; -;-; Nr: -; DAO 29.253.400
    171 101314 8.03.01 Bazin hidr. Olt cu afl. de ord. I-VI Lung. curs. de apă codificat = 1.361 km, supr. lucii de apă = 1.215 ha, resursă teoretică de apă = 955,7 mil. mc Ţara: România; Judeţ: COVASNA; -;-; Nr: -; DAO 1.215.000
    172 101316 8.03.01 Bazin hidrografic Olt cu afl. de ord. I-VI Lung. curs de apă codificat = 926 km, sup. albii minore = 581,62 ha, res. teoret. de apă = 361,7 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; DAO 5.816.200
    173 63833 8.03.03 Lacul Gîlcescu BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 3 ha, volum = 0,11 mil. mc Ţara: România; Judeţ: VÂLCEA; -;-; Nr: -; DA Olt 30.000
    174 63830 8.03.03 Lacul Podragu BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 2,86 ha, volum = 1,89 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DA Olt 28.600
    175 63831 8.03.03 Lacul Bâlea BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 4,65 ha, volum = 0,24 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DA Olt 46.500
    176 63832 8.03.03 Lacul Doamnei BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 0,5 ha, volum = 0,003 mil. mc Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DA Olt 5.000
    177 63850 8.03.03 Lacul Iezerul Mare BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 3,5 ha, volum = 0,23 mil. mc, h max. = 13,3 m Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DA Olt 35.000
    178 63851 8.03.03 Lacul Iezerul Mic BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 0,24 ha, volum = 0,004 mil. mc, h = 1,7 m Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DA Olt 2.400
    179 63852 8.03.03 Lacul Avrig BH Olt, lac natural glaciar, sup. = 1,78 ha, volum = 0,075 mil. mc, h max. = 4,22 m Ţara: România; Judeţ: SIBIU; -;-; Nr: -; DA Olt 17.800
    180 63828 8.03.03 Lacul Ciucaş BH Olt, lac natural de excavaţie, sup. = 2,03 ha, Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; DA Olt 20.300
    181 63829 8.03.03 Lacul Sfânta Ana BH Olt, lac natural în crater vulcanic, sup. = 18,9 ha, volum = 0,55 mil. mc Ţara: România; Judeţ: HARGHITA; -;-; Nr: -; DA Olt 189.000
    182 64571 8.16.08 Ax de referinţă pr. Gemartalui 24 borne cadastrale Ţara: România; Judeţ: OLT; -;-; Nr: -; DA Olt 5.544
    183 114355 8.16.08 Ax referinţă pârâu Olteţ 24 borne Ţara: România; Judeţ: OLT; -;-; Nr: -; DAO 5.544
    184 63943 8.03.03 Lacul Agigea BH Litoral, lac natural liman fluviomaritim, sup. = 35 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; com. Aliman; -; Nr: -; DA Dobrogea 350.000
    185 63941 8.03.03 Lacul Corbul BH Litoral, lac natural liman fluviomaritim sup. = 520 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 5.200.000
    186 63932 8.03.03 Lacul Taşaul BH Litoral, lac natural liman fluviomaritim, sup. = 2.335 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 23.350.000
    187 63936 8.03.03 Lacul Tatlageac BH Litoral, lac natural liman maritim sup. = 178 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 1.780.000
    188 63938 8.03.03 Lacul Mangalia BH Litoral, lac natural liman fluviomaritim sup. = 261 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 2.610.000
    189 63919 8.03.03 Lacul Hagieni BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 98 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 980.000
    190 63937 8.03.03 Lacul Limanul BH Litoral, lac natural liman maritim sup. = 107 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 1.070.000
    191 63920 8.03.03 Balta Mangalia BH Dunăre, lac natural de luncă prin dragaj, sup. = 90 ha, (dig contur, dren, stăvilar, stavilă desc. sig., tubulatură, valoare dragaj) Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 900.000
    192 63935 8.03.03 Lacul Techirghiol BH Litoral, lac natural liman maritim sup. = 1.226,98 ha, (descărcător siguranţă) Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 12.270.000
    193 63911 8.03.03 Lacul Oltina BH Dunăre, lac natural liman fluviatil, sup. = 2.505 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 25.050.000
    194 63903 8.03.03 Lacul Bugeac BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 1.774 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 17.740.000
    195 63910 8.03.03 Lac Dunăreni (Mirleanu) BH Dunăre, lac natural liman fluviatil, sup. = 621 ha, volum = 51,91 mil. mc Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 6.210.000
    196 63912 8.03.03 Lacul Vederoasa BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 150 ha, volum = 3,75 mil. mc Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 1.500.000
    197 63918 8.03.03 Lacul Iortmac BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 187 ha, Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 1.870.000
    198 63913 8.03.03 Lacul Domneasca BH Dunăre, lac natural liman fluviatil, sup. = 93 ha, volum = 3,204 mil. mc Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -;-; Nr: -; DA Dobrogea 930.000
    199 63942 8.03.03 Balta Vederoasa BH Litoral, lac natural liman fluviatil sup. = 75 ha Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; com. Aliman; -; Nr: -; DA Dobrogea 750.000
    200 63922 8.03.03 Lacul Conacu-Negreşti BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 150 ha Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; DA Dobrogea 1.500.000
    201 63939 8.03.03 Lacul Baciu BH Dunăre, sup. = 130 ha Ţara: România; Judeţ:CONSTANŢA;-; -; Nr: -; DA Ialomiţa-Buzău 1.300.000
    202 63900 8.03.03 Lacul natural Iezerul Viile BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 70 ha Ţara: România; Judeţ:CONSTANŢA;-; -; Nr: -; DA Dobrogea 700.000
    203 63768 8.03.03 Lacul Misalia BH Dunăre,lac natural de luncă supr. = 70 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 700.000
    204 63794 8.03.03 Lacul Fundu Mare BH Dunăre, sup. = 70 ha, vol. = 0,35 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 700.000
    205 63800 8.03.03 Lacul Vulpasu BH Dunăre,lac natural de luncă sup. = 107,62 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 1.080.000
    206 63801 8.03.03 Privalul Cotineasa BH Dunăre, sup. = 6,72 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 70.000
    207 63884 8.03.03 Balta Begu BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 100 ha, volum = 0,5 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 1.000.000
    208 63885 8.03.03 Lacul Melinte BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 35 ha, volum = 0,018 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 350.000
    209 63886 8.03.03 Lacul Sbenghiozul BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 75 ha, volum = 0,375 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 750.000
    210 63887 8.03.03 Lacul Curcubeu BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 784,22 ha, volum = 0,685 mil. mc Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 7.840.000
    211 63914 8.03.03 Privalul Baicului s = 12,10 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 120.000
    212 63915 8.03.03 Privalul Printului s = 1,69 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 20.000
    213 63916 8.03.03 Privalul Bajan s = 11,53 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 120.000
    214 63917 8.03.03 Privalul Chirchinetu s = 2,21 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 20.000
    215 63923 8.03.03 Lacul Lupul BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 75 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 750.000
    216 63924 8.03.03 Iezerul Tăbăcari BH Dunăre, lac natural de luncă, sup. = 40 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 400.000
    217 63925 8.03.03 Iezerul Zainea BH Dunăre, lac natural de luncă, s = 30 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 300.000
    218 63926 8.03.03 Lacul Cucova de Jos BH Dunăre, lac natural de luncă sup. = 75 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 750.000
    219 63927 8.03.03 Lacul Chiciul Popii BH Dunăre, lac natural de luncă, s = 65 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 650.000
    220 63929 8.03.03 Dobrele BH Dunăre, lac natural liman fluviatil, sup. = 210,23 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 2.100.000
    221 63930 8.03.03 Iezerul Gasca BH Dunăre, lac natural lagună, sup. = 202,86 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 2.030.000
    222 63931 8.03.03 Balaiele BH Dunăre, lac natural lagună, sup. = 133,31 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 1.330.000
    223 63940 8.03.03 Privalul Vantoaia BH Dunăre, sup. = 6,67 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DADL 70.000
    224 63944 8.03.03 Cojoacele Mari s = 27,28 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 270.000
    225 63945 8.03.03 Balta Cojoacele Mici s = 26,79 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 270.000
    226 63946 8.03.03 Privalul Japa s = 3,54 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 40.000
    227 63947 8.03.03 Balta Cacaina s = 24,17 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 240.000
    228 63752 8.03.01 Cursuri de apă de ord. I-VI din BH Litoral Lungime cursuri de apă = 526 km, supr. luciu de apă = 473,7 ha jud. Constanţa, lung. curs apă = 392 km, sup. luciu apă = 70,01 ha jud. Tulcea Ţara: România; Judeţ:CONSTANŢA;-; -; Nr: -; DA Dobrogea 5.437.100
    229 63753 8.03.01 Cursurile de apă din BH Dunăre aferent DA Dobrogea Lungime cursuri de apă = 573,2 km, supr. luciu de apă = 491,7 ha jud. Constanţa şi lung. curs apă = 198,8 km, sup. luciu apă = 62,85 ha jud. Tulcea Ţara: România; Judeţ: -; -; -; Nr: -; DADL - jud. TL+CT 5.545.500
    230 63755 8.03.02 Fluviul Dunăre, ostroave, insule Ostrov (km-375) la confl. braţ Măcin (km 237) = 138 km, supraf. lucii de apă = 1.816,68 ha Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; DA Dobrogea 18.166.800
    231 63756 8.03.02 Fluviul Dunăre, ostroave, insule Zona km 237 (Giurgeni) - km 169 (Brăila) = 68 km, supraf. lucii = 2.445,45 ha Ţara: România; Judeţ: BRĂILA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 24.454.500
    232 63759 8.03.02 Fluviul Dunăre braţ Măcin, ostroave, insule Lungime 22 km, supraf. = 329 ha - jud. Constanţa; lung. = 75 km, sup. luciu apă = 932 ha = jud. Tulcea Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; DA Dobrogea 12.610.000
    233 63760 8.03.01 Fluviul Dunăre - Dunărea maritimă Lung. = 29,5 km, supraf. = 1.097,47 ha Ţara: România; Judeţ: TULCEA;-;-; Nr: -; DA Dobrogea 10.974.700
    234 63758 8.03.02 Fluviul Dunăre braţ Rau Lungime = 9 km, supraf. = 436,48 ha Ţara: România; Judeţ: -; -; -; Nr: -; DA Dobrogea 4.364.800
    235 63999 8.03.05 Apele maritime interioare - jud. Tulcea supraf. = 27.553 ha Ţara: România; Judeţ: TULCEA;-;-; Nr: -; DADL 275.530.000
    236 64003 8.03.06 Marea teritorială jud. Tulcea supr. = 168.310 ha Ţara: România; Judeţ: TULCEA;-;-; Nr: -; DADL 1.683.100.000
    237 149982 8.03.05 Apele maritime interioare - jud. Constanţa suprafaţa = 221.410,62 ha Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; DADL 2.214.106.200
    238 64000 8.03.06 Marea teritorială supraf. = 221.420,62 ha jud. Constanţa Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; DADL 2.214.206.200
    239 64001 8.03.08 Plaja cu destinaţie turistică jud. Constanţa supraf. = 216,6 ha Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; Constanţa 3.563.387,6
    240 64002 8.03.08 Faleze, plajă neamenajată jud. Constanţa supraf. = 12,7 ha Ţara: România; Judeţ: CONSTANŢA; -; -; Nr: -; DADL 127.000
    241 63761 8.03.01 BH Ialomiţa + afl.aferent DAAV Lungime cursuri = 41 km, suprafaţa lucii de apă=3,6 kmp Ţara: România; Judeţ: DÂMBOVIŢA; -; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 3.600.000
    242 63762 8.03.01 BH Mostiştea-aferent DAAV Lungime = 32 km, supr.=1,3 kmp Ţara: România; Judeţ: ILFOV; -; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 1.300.000
    243 63763 8.03.01 BH Vedea cu toţi afluenţii de ord. I-VI Lungime = 599 km, supraf. = 8 kmp Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ; -; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 8.000.000
    244 63834 8.03.03 Lacul Capra BH Argeş, lac natural glaciar, sup. = 1,83 ha, volum = 0,073 mil. mc Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ; com. Arefu; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 18.300
    245 63835 8.03.03 Lacul Învârtita BH Argeş,lac natural de tasare pe masiv de gips, sup. = 2,22 ha, volum = 0,044 mil. mc Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ; com. Nucşoara; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 22.200
    246 63837 8.03.03 Lacul Potcoava BH Argeş,lac natural de luncă, sup. = 25 ha, volum = 0,2 mil. mc Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; com. Mitreni; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 250.000
    247 63845 8.03.01 BH Călmăţui DAAV jud. Teleorman şi Olt L = 330 km, S = 45,2 kmp Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 45.200.000
    248 63867 8.03.03 Acumularea Nanov BH Vedea, sup. = 17 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Nanov; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 493.000
    249 63868 8.03.03 Acumularea Alexandria Râu Nanov, supr. = 16 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; MRJ Alexandria; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 464.000
    250 63869 8.03.03 Acumularea Troianu 1 BH Dunăre, sup. = 4 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Troianul; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 116.000
    251 63870 8.03.03 Acumularea Urlui 2 BH Dunăre, sup. = 15 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Bogdana; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 435.000
    252 63871 8.03.03 Acumulare Comoara 2 BH Argeş, sup. = 3ha, pârâu Suhat Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Drăgăneşti- Vlaşca; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 87.000
    253 63880 8.03.03 Ac. Alexandria 2 Râu Nanov, sup. = 13 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; MRJ Alexandria; -; Nr: -; Da Argeş-Vedea 377.000
    254 63881 8.03.03 Acumularea Poroschia 2 BH Vedea, râu Nanov, sup. = 6,55 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Poroschia; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 189.950
    255 63905 8.03.03 Lacul Sărat BH Vedea, sup. = 12 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; Sat Smârdioasa; -; Nr:-; DA Argeş-Vedea 348.000
    256 63906 8.03.03 Lacul Dunărica 1 BH Dunăre, sup. = 18 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; Oraşul Zimnicea; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 414.000
    257 63907 8.03.03 Lacul Dunărica 2 BH Dunăre, supr. = 23 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; Oraşul Zimnicea; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 529.000
    258 63908 8.03.03 Lacul Dunărica 3 BH Dunăre, supr. = 10 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; Oraşul Zimnicea; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 230.000
    259 63909 8.03.03 Lacul Suhaia Râu Călmăţui, sup. = 972 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Suhaia; -; Nr: -; DA Argeş-Vedea 28.188.000
    260 64579 8.03.01 BH Dunăre DAAV ostrovul şi Braţul Fără Nume s. ostrov = 75 ha, lung.braţ = 3 km (km 451-km 454) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Prundu; -; Nr: -; 750.000
    261 64580 8.03.01 BH Dunăre DAAV ostrovul şi braţul Lungu s. ostrov = 390 ha, L braţ = 5,2 km (km 464,3-km 469,5) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Prundu; -; Nr: -; 3.900.000
    262 64581 8.03.01 BH Dunăre- DAAV ostrovul şi braţul Ileana s. ostrov = 60 ha, L braţ = 2 km (km 474-km 476) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Gostinu; -; Nr: -; 600.000
    263 64582 8.03.02 Ostrovul Mocanu şi braţul Ara s. ostrov = 600 ha, L braţ = 6 km (km 483-km 489) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Oinacu; -; Nr: -; Crovu 6.000.000
    264 64583 8.03.02 BH Dunăre DAAV ostrovul Ciobanu,ostrovul Mocănaşu şi braţul Smarda s. ostrov = 200 ha, L braţ = 3,8 km,km 483-490,km 485-488,8 Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Oinacu; -; Nr: -; 2.000.000
    265 64584 8.03.01 BH Dunăre DAAV ostrovul şi braţul Radu s. ostrov = 120 ha, L braţ = 3 km (km 494,5-km 497,5) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Slobozia; -; Nr: -; 1.200.000
    266 64585 8.03.01 BH Dunăre DAAV ostrovul şi braţul Cama-Dinu s. ostrov = 200 ha, L braţ = 6 km (km 505-km 511) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Vedea; -; Nr: -; 2.000.000
    267 64586 8.03.01 BH Dunăre, DAAV- ostrovul şi braţul Păsărica s. ostrov = 24 ha, L braţ = 1,6 km (km 517,8-km 519,4) Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; com. Găujani; -; Nr: -; 240.000
    268 102136 8.03.02 Insula Plumbuita s = 1,94 ha Ţara: România; Judeţ: MUNICIPIUL BUCUREŞTI; Sec. 2; -; Nr: -; 19.400
    269 102141 8.03.02 Insula lac Fundeni supr. = 3,16 ha Ţara: România; Judeţ: MUNICIPIUL BUCUREŞTI; Sec. 2; -; Nr: -; 31.600
    270 102192 8.03.02 Insula lac Bascov supr. = 8 ha Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ; com. Bascov; -; Nr: -; DAAV 80.000
    271 106167 8.03.01 BH Vedea şi afl. de ord. I-VI lung. = 954 km, supr. lucii de apă = 37,7 kmp Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -; -; Nr: -; 37.700.000
    272 106170 8.03.01 BH Vedea cu afl. de ord. I-VI lung. = 471 km, supr. = 10,5 kmp Ţara: România; Judeţ: OLT; -; -; Nr: -; 10.500.000
    273 106182 8.03.01 BH Ialomiţa şi afl. I-VI l = 177 km, supr. = 153 kmp Ţara: România; Judeţ: ILFOV;-;-; Nr: -; 153.000.000
    274 106214 8.03.01 BH Dunăre aferent DAAV l = 138 km, supr. = 41,8 kmp Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; -; -; Nr: -; 41.800.000
    275 106218 8.03.01 BH Dunăre aferent DAAV l = 32 km, s = 9,6 kmp Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI;-; -; Nr: -; 9.600.000
    276 106222 8.03.01 BH Argeş cu afl. I-VI l = 1863 km, supr. = 53,5 kmp Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ;-;-; Nr: -; DAAV 26.614.900
    277 106223 8.03.01 BH Argeş şi afl. I-VI l = 1086 km, s = 44 kmp Ţara: România; Judeţ: DÂMBOVIŢA; -; -; Nr: -; 30.548.100
    278 106226 8.03.01 BH Argeş şi afl. I-VI l = 714 km, s = 50,8 kmp Ţara: România; Judeţ: GIURGIU; -; -; Nr: -; 50.800.000
    279 106228 8.03.01 BH Argeş şi afl. I-VI L = 232,1 km, s = 20,2 kmp Ţara: România; Judeţ: ILFOV;-;-; Nr: -; 20.200.000
    280 106230 8.03.01 BH Argeş cu afl. I-VI l = 29,35 km, s = 5,9 kmp Ţara: România; Judeţ: MUNICIPIUL BUCUREŞTI; -; -; Nr: -; 5.900.000
    281 106232 8.03.01 BH Argeş cu afl. I-VI l = 151 km, s = 25 kmp Ţara: România; Judeţ: CĂLĂRAŞI; -;-; Nr: -; 25.000.000
    282 106234 8.03.01 BH Argeş cu afl. I-VI l = 331 km, s = 11,8 kmp Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -; -; Nr: -; 11.800.000
    283 106256 8.03.01 BH Dunăre ostrovul Cioroiu s = 52,82 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Seaca; -; Nr: -; 528.200
    284 106257 8.03.01 BH Dunărea insula Belina DAAV s = 278,78 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Seaca; -; Nr: -; 2.787.800
    285 106258 8.03.01 BH Dunăre braţ Pavel l = 4,5 km, s = 45 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -; -; Nr: -; 450.000
    286 106259 8.03.01 BH Dunăre ostrovul Cenghinea s = 286,24 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -; -; Nr: -; 2.862.400
    287 106260 8.03.01 BH Dunărea DAAV Ostrovu Gisca s = 55,85 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; -; -; Nr: -; 558.500
    288 112107 8.03.03 Ac. Troianu 2 BH Dunăre, supr. = 9 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Troianul; -; Nr: -; 261.000
    289 112109 8.03.03 Ac. Urlui 3 BH Dunărea, sup. = 8 ha Ţara: România; Judeţ: TELEORMAN; com. Bogdana; -; Nr: -; 232.000
    290 151913 8.28.01 Teren mal drept râul Argeş S = 23,052 mp Ţara: România; Judeţ: ARGEŞ; MRJ Piteşti; -; Nr: -; zona Zăvoi DAAV 3.524.051
    291 153213 8.29.08 Teren s = 7150 mp, din care 645 mp suprafaţă construită şi 3540 mp căi de acces şi utilităţi; provine din divizarea bunului cu nr. M.F. 149641 Ţara: România; Judeţ: MUNICIPIUL BUCUREŞTI; Sec. 6; Splaiul Indepen- denţei nr: 294 11.011.000


    -------