LEGE Nr. 53 din 31 iulie 1991
privind salarizarea senatorilor, deputaţilor şi personalului din aparatul Parlamentului României
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 165 din 8 august 1991



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Salarizarea senatorilor, deputaţilor şi personalului din aparatul Parlamentului se face ţinînd seama de rolul, importanţa şi răspunderea ce le revin în exercitarea funcţiei.


    Articolul 2

    Salariile de baza ale senatorilor şi deputaţilor sînt prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 3

    Salariile de baza ale unor funcţii de conducere specifice Parlamentului sînt prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 4

    Salariile de baza pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice Parlamentului sînt prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 5

    Persoanele care coordonează activitatea unor compartimente sau sectoare au salariile de baza corespunzătoare funcţiei de execuţie de specialitate specifice sau, după caz, a funcţiei de execuţie în care sînt încadrate, la care se adauga o indemnizaţie de conducere, potrivit anexei nr. 4, care face parte din salariul de baza, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinite, precum şi cu ponderea muncii respective faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează.


    Articolul 6

    Personalul de execuţie care primeşte sarcina de a coordona realizarea unor programe, studii complexe şi altele asemenea beneficiază pe perioada cît îndeplineşte aceasta sarcina de o indemnizaţie de conducere, în limitele prevăzute în anexa nr. 4, stabilită în raport de complexitatea sarcinii primite.


    Articolul 7

    (1) Personalul încadrat pe funcţii de execuţie de specialitate specifice poate primi un salariu de merit lunar, care face parte din salariul de baza. Acesta poate fi de pînă la 15% aplicat la salariul de baza şi se acordă pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată.
    (2) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 15% din numărul de personal prevăzut pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice şi se stabileşte de Biroul permanent, la propunerea secretarului general. Activitatea persoanelor respective se analizează în fiecare an şi în raport cu rezultatele obţinute se stabileşte menţinerea sau retragerea salariului de merit.


    Articolul 8

    Majorarea salariului de baza pentru personalul încadrat în funcţii de execuţie de specialitate specifice prevăzut în anexa nr. 3, precum şi a indemnizaţiei de conducere, în limitele prevăzute de lege, se poate face o dată pe an, de regula la începutul anului bugetar, ţinînd seama de calităţile personale reflectate în rezultatele obţinute în activitatea profesională.


    Articolul 9

    (1) Salariile de baza pentru funcţiile de execuţie, altele decît cele de specialitate specifice, sînt diferenţiate pe funcţii şi în cadrul fiecărei funcţii pe grade sau trepte profesionale. Salariile de baza pentru fiecare grad sau treapta profesională sînt stabilite pe 3-4 gradatii.
    (2) Trecerea în gradatia imediat superioară a personalului încadrat în funcţii de execuţie se face o dată pe an, la începutul anului bugetar, de către secretarul general, la propunerea şefului de compartiment.
    (3) La trecerea în gradatia imediat superioară se tine seama de calităţile personale concretizate prin rezultatele obţinute în activitatea profesională. Vechimea minima necesară pentru trecerea într-o gradatie superioară este de doi ani.
    (4) În mod excepţional, Biroul permanent, la propunerea secretarului general, poate reduce la jumătate vechimea minima prevăzută la alin. (3).


    Articolul 10

    (1) Angajarea şi avansarea în funcţie, în grade sau trepte profesionale a personalului de execuţie, altul decît cel de specialitate specific, se fac prin concurs sau examen, în condiţiile legii, în raport cu competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate. Salariul de baza ce se acordă la avansare este în toate cazurile cel prevăzut la gradatia 1 a funcţiei respective.
    (2) Vechimea minima în grad sau treapta profesională pentru avansarea în gradul sau treapta imediat superioară este de cel puţin doi ani. Fac excepţie de la aceasta prevedere persoanele încadrate în funcţiile prevăzute cu salariu de debutant.
    (3) Persoanele încadrate cu salariu de debutant vor fi salarizate astfel pînă la expirarea perioadei de proba. Avansarea în gradul sau treapta profesională imediat superioară se face pe bază de examen sau concurs.
    (4) Biroul permanent, la propunerea secretarului general, poate aproba, în mod excepţional, prezentarea la concurs sau examen pentru avansare în gradul sau treapta profesională imediat superioară fără îndeplinirea condiţiei de vechime minima prevăzută la alineatul precedent.


    Articolul 11

    (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în munca de pînă la 15%, calculat la salariul de baza corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
         
      Tranşe de vechime în muncăProcente din salariul de bază
      - între 3 şi 5 ani3
      - de la 5 la 10 ani6
      - de la 10 la 15 ani9
      - de la 15 la 20 ani12
      - peste 20 ani15

    (2) Sporul de vechime în munca se plăteşte cu începere de la 1 al lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în munca.
    (3) Sporul de vechime în munca se ia în calcul la stabilirea pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.


    Articolul 12

    (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de personalul încadrat în funcţii de execuţie se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de baza astfel:
    a) 50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;
    b) 100% din salariul de baza pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămînal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează.
    (2) Munca peste durata normală poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. 1 se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul compartimentului sau sectorului de activitate, fără a depăşi 360 ore anual.


    Articolul 13

    Personalul care lucrează în condiţii grele de muncă poate primi un spor de pînă la 15% din salariul de baza. Locurile de muncă, categoriile de personal şi cuantumul sporului se aproba de Biroul permanent, la propunerea secretarului general.


    Articolul 14

    Premierea personalului încadrat în funcţii de execuţie de specialitate specifice, a celuilalt personal de execuţie, precum şi a persoanelor care coordonează activitatea unor compartimente sau sectoare se face din fondul de premiere, care se constituie prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de salarii aprobat anual prin buget. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase.


    Articolul 15

    (1) Pentru activitatea desfăşurată, persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la sfîrşitul anului calendaristic de un premiu anual de pînă la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata.
    (2) Premiul anual poate fi redus sau anulat în cazul salariaţilor care în cursul anului au desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare sau au avut abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar.


    Articolul 16

    Pentru ajutoare, recompense, stimulente, contribuţii la acţiuni umanitare, burse şi cheltuieli de protocol, se constituie fondul preşedintelui Senatului şi fondul preşedintelui Adunării Deputaţilor, care se aproba anual prin buget.


    Articolul 17

    Persoanele utilizate în cadrul Parlamentului în calitate de colaboratori sau invitate pentru audiere la Parlament beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 5.


    Articolul 18

    Angajarea personalului prin cumul de funcţii se face cu acordul conducerii unităţii la care persoana în cauza are funcţia de baza, cu aprobarea Biroului permanent.


    Articolul 19

    Persoanele numite temporar sa îndeplinească atribuţiile de conducere a unui compartiment sau sector de activitate în locul unei persoane cu astfel de atribuţii, care lipseşte din unitate a perioada mai mare de 30 de zile calendaristice şi nu beneficiază de salariu pe perioada respectiva, primesc, pe lîngă salariul de baza al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care sînt încadrate, indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau.


    Articolul 20

    (1) Senatorii şi deputaţii care participa la lucrările Parlamentului, în plen, în comisii sau în şedinţele Biroului permanent, beneficiază de o indemnizaţie zilnica de 200 lei.
    (2) Senatorii şi deputaţii prezenţi la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, primesc o diurna de 120 lei pe zi şi totodată li se asigura cazarea gratuita sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuita, li se acordă suma de 30 lei pe noapte, pe toată durata sesiunii parlamentare, cu excepţia perioadei de vacanta.
    (3) Senatorii sau deputaţii care efectuează o deplasare în ţara, din însărcinarea preşedintelui Senatului sau al Adunării Deputaţilor, beneficiază de decontarea integrală a cheltuielilor de cazare sau, la alegere, în cazul în care nu se cazeaza în unităţi hoteliere sau alte spaţii de cazare autorizate care pot emite chitanţe oficiale privind tarifele percepute, de suma de 30 lei pe noapte, precum şi de o diurna de 120 lei pe zi, în cazul în care deplasarea se efectuează în alta localitate decît municipiul Bucureşti sau cea în care domiciliază. De aceleaşi drepturi beneficiază şi senatorii sau deputaţii care nu domiciliază în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, pe timpul deplasarii în aceste circumscripţii în vederea îndeplinirii unor activităţi legate de exercitarea mandatului.
    (4) În funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, în cazul în care rezultă o creştere mai mare de 30% a acestora, birourile permanente ale Senatului şi Adunării Deputaţilor vor actualiza cuantumul diurnei prevăzute la alin. 2 şi 3.


    Articolul 21

    De la data încetării mandatului de senator sau deputat, timp de doi ani persoanelor în cauza nu li se poate modifica în mod unilateral sau desface contractul de muncă pentru motive neimputabile lor.


    Articolul 22

    La aplicarea prezentei legi se va proceda la reincadrarea întregului personal în funcţii şi, după caz, în grade şi trepte profesionale, precum şi pe gradatii, tinindu-se seama de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute pînă la data încadrării şi de nivelul de pregătire al fiecăruia.


    Articolul 23

    (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradatiilor, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi personalului din aparatul Parlamentului este de competenţa Biroului permanent al fiecărei camere.
    (2) Contestaţiile se depun în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţa şi vor fi soluţionate în termen de 30 de zile.
    (3) Împotriva măsurii de modificare unilaterala a salariilor, stabilite potrivit prevederilor prezentei legi, cei interesaţi se pot adresa cu contestaţie la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data cînd au luat cunoştinţa de măsura luată.


    Articolul 24

    (1) Salariile de baza pentru funcţiile de execuţie, altele decît funcţiile de execuţie de specialitate specifice prevăzute în anexa nr. 3, precum şi condiţiile de încadrare sînt cele prevăzute pentru funcţiile de execuţie din ministere şi celelalte organe centrale, mai mari cu 15-30% .
    (2) În statele de funcţii pentru aparatul Parlamentului vor putea fi incluse şi unele funcţii aprobate altor sectoare de activitate bugetare care se dovedesc necesare prin preluarea acestora de la unităţile bugetare unde funcţiile respective sînt specifice, salarizate potrivit prevederilor de la alin. 1.


    Articolul 25

    (1) Birourile permanente ale Senatului şi Adunării Deputaţilor, după caz, aproba defalcarea fondului destinat plăţii salariilor.
    (2) Statele de funcţii se aproba de birourile permanente ale Senatului şi Adunării Deputaţilor, după caz.


    Articolul 26

    (1) Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizaţiilor sau altor parteneri externi pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, beneficiază în ţara de drepturile stabilite prin reglementări specifice.
    (2) Pentru deplasarile în străinătate dispuse de preşedintele Senatului sau al Adunării Deputaţilor, cheltuielile necesare, inclusiv indemnizaţia de cazare şi diurna, în valută, se aproba de către preşedintele care a dispus deplasarea.


    Articolul 27

    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege.


    Articolul 28

    (1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 aprilie 1991, data pînă la care rămîn valabile reglementările privind salarizarea în vigoare la 1 martie 1991.
    (2) Salariile din prezenta lege sînt brute şi impozabile potrivit legii şi nu cuprind suma fixa acordată sub forma de indexare, precum şi compensaţiile pentru creşterea preţurilor.
    (3) Drepturile prevăzute la art. 2 din prezenta lege se cumulează cu pensia sau alte venituri.
    (4) Prin derogare de la Legea nr. 3/1977, cu modificările ulterioare, la încetarea mandatului, indiferent de durata acestuia, senatorii şi deputaţii pensionari pot solicita recalcularea pensiei, luindu-se în calcul salariul primit şi perioada mandatului.


    Articolul 29

    Ministerul Economiei şi Finanţelor va introduce în structura bugetului administraţiei centrale pe anul 1991 modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi.


    Articolul 30

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga art. 2, art. 4, art. 5 şi art. 8 alin. 4 din Legea nr. 4/1990, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 iunie 1991.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
    Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 20 iunie 1991.
    PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
    MARŢIAN DAN
    În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României,
    promulgăm Legea privind salarizarea senatorilor, deputaţilor şi personalului din aparatul Parlamentului României şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
    PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
    ION ILIESCU


    Anexa 1
    SALARIILE
    pentru senatori şi deputaţi, precum şi pentru funcţiile din Biroul permanent al Senatului, al Adunării Deputaţilor şi din comisiile permanente
    ale celor două camere
           
      Nr. crt.FuncţiaSalariul de bază lunar - lei -
      1.Senator, deputat26.000
      2.Vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Adunării Deputaţilor27.000
      3.Secretarii şi chestorii Senatului şi ai Adunării Deputaţilor, precum şi preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Adunării Deputaţilor28.000
      4.Vicepreşedinţii Senatului şi ai Adunării Deputaţilor30.000
      5.Preşedintele Senatului şi al Adunării Deputaţilor35.000


    Anexa 2
    SALARIILE
    pentru unele funcţii de conducere specifice din aparatul Parlamentului
           
      Nr. crt.FuncţiaSalariul de bază lunar - lei -
      1.Secretar general al aparatului Senatului, al aparatului Adunării Deputaţilor26.000
      2.Şef departament la Senat, director la Adunarea Deputaţilor24.000


    Anexa 3
    SALARIILE DE BAZA
    pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice din aparatul Parlamentului
             
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază lunar - lei -
      1.Consilier parlamentarS19.000-21.000
      2.Expert parlamentarS17.000-19.000
      3.Consultant parlamentarS11.000-14.000
      4.Şef birou senatorialS11.000-14.000
      5.Şef birou senatorialM9.000-11.000
      6.Şef de cabinet IS8.000-11.000
      7.Şef de cabinet IIM6.000- 9.000
      8.Secretar de cabinetM5.000- 7.000


    Anexa 4
    INDEMNIZAŢIA DE CONDUCERE
             
      Nr. crt.FuncţiaSalariul de bază lunar - lei -
      minimămaximă
      1.Adjunct şef departament, director adjunct, şef compartiment, sector, serviciu, birou2.0005.000


    Anexa 5
    DREPTURILE
    persoanelor utilizate în calitate de colaboratori sau invitate pentru audiere la Parlament
    1. Persoanele utilizate în cadrul Parlamentului în calitate de colaboratori beneficiază de o indemnizaţie lunară de pînă la 7.000 lei, stabilită în raport cu perioada de colaborare şi importanţa lucrărilor efectuate.
    Dacă aceste persoane desfăşoară activitate de colaborare în alta localitate decît cea în care domiciliază, au dreptul şi la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, potrivit tarifului practicat de unităţile hoteliere, precum şi la o diurna la nivelul celei stabilite pentru salariaţii unităţilor bugetare, pe toată perioada cît îşi desfăşoară activitatea.
    2. Pentru unele lucrări cu caracter ocazional, care nu pot fi efectuate cu personalul existent, se pot folosi colaboratori (traducatori, interpreţi, stenodactilografi, tipografi şi alţii), plătiţi cu ora. Tariful orar se stabileşte corespunzător cu salariul de baza prevăzut de lege pentru funcţia respectiva.
    3. Persoanele domiciliate în alte localităţi decît municipiul Bucureşti, chemate la comisiile parlamentare pentru audieri, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o diurna zilnica în cuantumul prevăzut de lege pentru salariaţii din unităţile bugetare. Cheltuielile de transport pentru întoarcerea în localitatea în care domiciliază se decontează fără document, în limita sumei din documentul de transport prevăzut la sosire.
    NOTĂ:
    Reglementările din prezenta anexa se aplică de la 1 iunie 1991.
    -------------------------