LEGE nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 2 noiembrie 2015
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1
    (1) În scopul stimulării participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate și al creșterii accesului la educație a acestora, se instituie stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale.(2) Stimulentul educațional se acordă în cadrul unui program de interes național, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) și (5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.(3) Finanțarea acordării stimulentului educațional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinație.


    Articolul 2

    Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familii defavorizate în condițiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
    a) copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
    b) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

    (la 12-05-2016, Art. 2 a fost modificat de art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 14 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 12 mai 2016. )


    Articolul 3
    (1) Stimulentul educațional se acordă, la cerere, unuia dintre părinți, reprezentantului legal al copilului sau, după caz, persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Pentru eficientizarea măsurii de stimulare a accesului în învățământul preșcolar al copiilor provenind din familii defavorizate, stimulentele educaționale se acordă sub forma tichetelor sociale.(3) Tichetele sociale sunt bonuri de valoare reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi și destinate exclusiv acordării stimulentului educațional în conformitate cu prevederile prezentei legi.(4) Tichetele sociale se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, denumite în continuare unități emitente. Procedura de emitere și modelul tichetelor sociale se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.(5) Unitățile emitente desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor Publice. Autorizația de funcționare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurențială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.(6) Unitățile care emit tichete sociale sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației acestora în condiții de siguranță.


    Articolul 4
    (1) Procedura de acordare a tichetelor sociale se stabilește prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Modalitatea de identificare a beneficiarilor se stabilește prin hotărâre a consiliului local, respectiv hotărâri ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.


    Articolul 5
    (1) Acordarea stimulentelor educaționale este condiționată de frecvența regulată la grădiniță a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educațional prevăzut de prezenta lege.(2) În sensul prezentei legi, prin frecvență regulată se înțelege prezența zilnică a copilului la grădiniță în luna monitorizată, cu excepția absențelor motivate.(3) Se consideră absențe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiția ca acestea să nu depășească 50% din zilele de grădiniță:
    a) absențe medicale: motivate, numai dacă părinții aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniță. În caz excepțional, o singură dată pe an școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniță, din motive medicale;
    b) învoiri: copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.


    Articolul 6

    Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,1 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniță, beneficiar al stimulentului educațional.


    Articolul 7
    (1) Stimulentele educaționale acordate sub forma tichetelor sociale sunt utilizate pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte și/sau a rechizitelor.(2) Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziționarea de țigări și/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.(3) În cazul în care se constată una dintre situațiile prevăzute la alin. (2), acordarea stimulentului educațional încetează, iar sumele utilizate astfel se recuperează de la titularul dreptului.


    Articolul 8
    (1) Stimulentul educațional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil, conform Codului fiscal, și nu se urmărește silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu același titlu.(2) Stimulentul educațional nu se ia în calcul la stabilirea unor obligații legale de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale bazate pe testarea veniturilor.


    Articolul 9
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 4 alin. (1), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Finanțelor Publice elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(3) În termenul prevăzut la alin. (2) se emit ordinul comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice prevăzut la art. 3 alin. (4), precum și ordinul ministrului finanțelor publice prevăzut la art. 3 alin. (5).

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 28 octombrie 2015.
    Nr. 248.