ORDIN nr. 5.640 din 24 august 2023privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI din municipiul București, sectorul 1
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 18 septembrie 2023
    Având în vedere prevederile:– art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 7 din 13.06.2023;– Referatului de aprobare nr. 7.386 din 19.06.2023 a proiectului de ordin al ministrului educației privind acordarea autorizației de funcționare S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI din municipiul București, sectorul 1,
    în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul educației emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se acordă autorizația de funcționare provizorie S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI, cu sediul în str. Someșul Rece nr. 9, municipiul București, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“ (alternativa educațională Montessori), limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Autorizația de funcționare provizorie conferă S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L., pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI din municipiul București, sectorul 1, calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelul de învățământ „preșcolar“ (alternativa educațională Montessori), limba de predare și forma de învățământ menționate la art. 1.


    Articolul 3
    (1) S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L. din municipiul București, sectorul 1, are următoarele obligații:
    a) de a angaja personal didactic și nedidactic pentru formațiunile de studiu școlarizate conform art. 1, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
    b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“ (alternativa educațională Montessori), limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, dar nu mai târziu de anul școlar 2028-2029;
    c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).
    (2) Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.


    Articolul 4

    Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI din municipiul București, sectorul 1, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.


    Articolul 5

    S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L., în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI din municipiul București, sectorul 1, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 6

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Ministrul educației,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat

    București, 24 august 2023.
    Nr. 5.640.

    ANEXĂ

    Municipiul București
    Nr. crt.Denumirea unității de învățământNr. și data ordinului de ministruHotărârea ARACIP de evaluare/dataDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
    Nivelul de învățământ/
    Nivelul de calificare
    Profilul (pentru nivelul liceal) Domeniul (pentru nivelul postliceal)
    Domeniul pregătirii de bază
    (pentru nivelul profesional
    și pentru nivelul liceal tehnologic)
    Calificarea profesională (pentru nivelurile profesional, liceal tehnologic, vocațional, postliceal) Specializarea (pentru nivelul liceal teoretic)Limba de predareForma de învățământ
    1.Grădinița cu Program Prelungit BRIGHTIVITY MONTESSORI2.186/14.03.202314/15.05.2023S.C. BRIGHTIVITY MONTESSORI - S.R.L.Sectorul 1, str. Someșul Rece nr. 9, tel.: 0753111065, hello@brightivity.roPreșcolar (alternativa educațională Montessori)


    RomânăPP
    Capacitate maximă de școlarizare: 2 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 2 formațiuni de studiu/schimbul 1)

    -----