DECIZIE nr. 1 din 8 ianuarie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 lit. d) şi ale art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 27 ianuarie 2009



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Antonia Constantin - procuror
    Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 lit. d) şi ale art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Elcomex" - S.R.L. Slatina în Dosarul nr. 352/42/2008 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal au răspuns autorul excepţiei, prin avocat Iulian Nedelcu, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, prin avocat Sebastian Răduleţu.
    Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în considerarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi art. 21. Se arată că textul de lege supus controlului de constituţionalitate instituie, pentru autoritatea publică, dreptul de a-şi invoca propria culpă în vederea anulării procedurii de atribuire. Totodată, instituie obligativitatea derulării unei proceduri administrativ-jurisdicţionale.
    Reprezentantul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece niciunul dintre textele legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că textele legale criticate nu prevăd şi dreptul de a-şi invoca propria culpă, în cadrul dreptului autorităţii publice de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 21 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 352/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 lit. d) şi ale art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Elcomex" - S.R.L. Slatina în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei formulate de autorul excepţiei împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 209 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Se arată că autoritatea publică este favorizată faţă de alte părţi contractuale, deoarece poate invoca propria sa culpă, ori de câte ori doreşte, anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
    Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 se susţine că legiuitorul instituie, prin acest articol, obligativitatea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, încălcându-se astfel accesul liber la justiţie.
    Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că instituirea unor reguli speciale privind procedura de soluţionare a plângerii împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor asigură accesul părţilor interesate la justiţie.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 lit. d) şi ale art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006.
    Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare:
    - Art. 209: "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 204, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, dacă ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire şi, oricum, înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri: [...] d) abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului.";
    - Art. 255: "(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
    (2) Despăgubirile se solicită numai prin acţiune în justiţie, în conformitate cu dispoziţiile legii contenciosului-administrativ. [...]"
    Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    Autoritatea publică contractantă nu poate invoca propria culpă, ori de câte ori doreşte, pentru a anula procedura de atribuire a unui contract de achiziţie publică, astfel cum susţine autorul excepţiei. Dispoziţiile legale criticate instituie unul dintre cazurile în care autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, care se aplică în mod egal tuturor ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire a contractului. De altfel, decizia de anulare a aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică se ia înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire şi, oricum, înainte de data încheierii contractului. De asemenea, potrivit art. 51 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, publicarea anunţului de intenţie nu creează autorităţii contractante obligaţia de a efectua respectiva achiziţie publică.
    Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 faţă de art. 21 din Constituţie, Curtea constată că nu poate fi reţinută. Reglementarea specială a procedurii de a contesta de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, nu este obligatorie, cum susţine autorul excepţiei. Potrivit dispoziţiilor legale criticate, persoana care contestă poate alege această cale administrativ-jurisdicţională sau se poate adresa justiţiei, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, având asigurat astfel accesul la justiţie.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 lit. d) şi ale art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Elcomex" - S.R.L. Slatina în Dosarul nr. 352/42/2008 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 ianuarie 2009.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Mihai Paul Cotta
    -------