ORDIN nr. 772 din 16 iunie 2004
pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 6 iulie 2004



    Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale sănătate publică şi inspecţia sanitară de stat nr. OB 7.157/2004,
    în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

    Articolul I

    Punctul II al anexei nr. 7 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 5 decembrie 2001, se modifică şi se completează după cum urmează:
    "II. În unităţile şcolare:
    - un post de medic medicină generală/medicină de familie la 2.000-2.500 de preşcolari şi elevi de la cursurile de zi şi serale, dacă aceştia nu au calitatea de angajat;
    - un post de asistent medical pregătit în specialitatea asistent medical generalist/asistent medical medicină generală/asistent medical/asistent medical pediatrie sau în specialitate echivalentă la 800-1.000 de elevi;
    - un post de medic stomatolog/stomatologie generală la 1.000-1.500 de elevi de la cursurile de zi şi serale, dacă aceştia nu au calitatea de angajat;
    - un post de asistent medical pregătit în specialitatea asistent medical generalist/asistent medical medicină generală/asistent medical/asistent medical pediatrie sau în specialitate echivalentă, care să efectueze cursuri de perfecţionare în domeniu, la 1.000-1.500 de elevi."


    Articolul II

    Direcţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul III

    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul sănătăţii,
    Ovidiu Brînzan
    Bucureşti, 16 iunie 2004.
    Nr. 772.
    _______________