DECIZIE nr. 81 din 25 mai 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 143/1955 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 8 iulie 1999



    Lucian Mihai - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Maria Bratu - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 143/1955 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, excepţie ridicată de Csaba Kun în Dosarul nr. 1.225/R/1997 al Judecătoriei Oradea.
    La apelul nominal este prezent Csaba Kun personal şi ca reprezentant al Filialei Electrocentrale Cluj, lipsind Primăria Comunei Tetchea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Csaba Kun, susţine oral aceleaşi motive de neconstituţionalitate din notele scrise, depuse la dosarul Judecătoriei Oradea.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibila, deoarece excepţia a fost ridicată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 20 noiembrie 1998, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1.225/R/1997, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 143/1955 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, excepţie ridicată de Csaba Kun.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat "prezuma lipsa de egalitate profesională a cetăţenilor români care sunt licentiatii sau diplomatii facultăţii de drept, însărcinaţi prin lege, ca avocaţi sau consilieri juridici sau jurisconsulti, cu asistenţa juridică şi apărarea intereselor persoanelor fizice sau juridice în materie comercială, civilă, penală etc., asistenţa juridică fiind o prerogativa a avocaţilor, conform art. 24 din Constituţia României, formulată ca dreptul la apărare".
    În acelaşi sens se mai arata ca "diferentierea accesului în justiţie a profesionistilor dreptului cu aceeaşi diploma sau licenta a Facultăţii de drept... este profund vexatorie şi nedreaptă pentru cei care nu sunt avocaţi, însă au aceleaşi aptitudini, pregătire practica şi teoretică ca aceştia", şi ca, de asemenea, "constituţionalitatea avocaţilor situeaza pe juristii neavocati în afară legii, cu toate ca sunt cetăţenii aceleiaşi tari...". Inegalitatea s-ar manifesta, susţine autorul excepţiei, şi în faptul ca "avocaţii sunt tutelati de Ministerul Justiţiei", în timp ce "protecţia consilierilor juridici sau a jurisconsultilor este încredinţată celorlalte ministere". În final, autorul excepţiei solicita Curţii Constituţionale să constate şi neconstituţionalitatea prevederilor Decretului nr. 143/1955 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice.
    Exprimandu-şi opinia, Judecătoria Oradea apreciază ca excepţia este nefondata, deoarece Decretul nr. 143/1955 este un act normativ preconstitutional, care nu a fost abrogat expres, iar prevederile art. 4 din acest decret conferă consilierului juridic dreptul de a reprezenta unitatea în faţa instanţelor judecătoreşti şi în faţa oricăror organe ale puterii ori administraţiei de stat, în condiţiile prevăzute la art. 6 din acelaşi act normativ. Se mai arata ca, potrivit art. 6, când unitatea nu se înfăţişează în justiţie prin conducerea ei, reprezentarea acesteia se face prin oficiul juridic, în baza delegaţiei semnate de conducerea unităţii sau de şeful oficiului juridic.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea acestei opinii se arata ca drepturile şi obligaţiile legale prevăzute pentru persoanele care exercită cele doua profesiuni - de consilier juridic şi de avocat - sunt distinct determinate şi diferenţiate, inclusiv dreptul de reprezentare în faţa instanţelor de judecată. Astfel - se susţine în continuare - "consilierul juridic, în temeiul raportului de muncă şi al mandatului expres dat de conducătorul persoanei juridice..., reprezintă interesele persoanei juridice în faţa instanţei de judecată în limitele mandatului primit, iar avocatul reprezintă interesele persoanei care l-a angajat, potrivit prevederilor Legii nr. 51/1995, în limitele prevăzute de aceasta". Asadar, "practicantii ambelor profesiuni beneficiază de tratament egal în faţa instanţelor de judecată, având aceleaşi drepturi şi obligaţii, exercitarea acestor profesiuni făcându-se în limitele competentelor reglementate de lege".
    Guvernul, în punctul sau de vedere, arata, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată. Se precizează în acest sens ca absolvenţii facultăţilor de drept pot opta liber pentru exercitarea oricărei profesii juridice, dar persoanele respective nu pot să solicite "aplicarea unui tratament egal tuturor profesiilor, întrucât se afla în situaţii deosebite". Specificul activităţilor determina - astfel cum arata Guvernul - stabilirea prin legi speciale a unor condiţii minimale de exercitare a diferitelor profesii. Statutul juridic diferenţiat al profesiilor de avocat sau de consilier juridic este determinat, în principal, de împrejurarea ca profesia de avocat este libera şi independenta, iar profesia de consilier juridic se exercită de consilieri juridici în calitate de persoane încadrate în munca la unităţile la care activează şi sunt supuşi Codului muncii. Guvernul precizează, în fine, ca, prin Decizia nr. 45/1995, Curtea Constituţională a statuat ca prevederile Legii nr. 51/1995 nu contravin art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie.
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse de autorul excepţiei, susţinerile orale ale acestuia, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
    Cu privire la excepţia ridicată Curtea constata ca aceasta a fost invocată în cadrul unui proces având ca obiect contestaţia privind aplicarea unei sancţiuni contravenţionale. Problemele privind constituţionalitatea textelor de lege ce reglementează statutul juridic al avocatului, pe de o parte, şi statutul juridic al consilierului juridic, pe de altă parte, nu au legătură cu soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească. Asa fiind, nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei (...)".
    În aceasta situaţie excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează a fi respinsă ca inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol.
    Susţinerea autorului excepţiei ca judecarea procesului depinde în aceasta cauza de "dovada calităţii de reprezentant al jurisconsultilor, care au fost puşi în afară Constituţiei" nu are nici un temei, întrucât instanţa de judecată nu a contestat calitatea de reprezentant a consilierului juridic.
    În speta excepţia a fost ridicată de consilierul juridic al unei unităţi economice în cadrul unui proces civil cu o autoritate publică. Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată de o persoană care are calitatea de parte în proces. Invocarea de către consilierul juridic a excepţiei de neconstituţionalitate este facuta însă cu depăşirea limitelor mandatului sau, în numele şi în interesul sau propriu, fără nici o legătură cu obiectul procesului. Rezultă deci ca acesta abuzeaza de calitatea sa de mandatar, ridicand în procesul ce are loc între alte părţi o excepţie în interes propriu, ca şi când ar avea el însuşi calitatea de parte, iar nu de reprezentant al unei părţi, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.
    Cu privire la raportarea de către autorul excepţiei a dispoziţiilor atacate la prevederile Legii nr. 51/1995, Curtea constata ca examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din aceasta comparatie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenta lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflam în prezenta unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietati între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.
    De altfel, examinând şi pe fond excepţia, Curtea constata că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate, deoarece nici reglementările legale ce configureaza statutul juridic al jurisconsultului (consilierului juridic), cuprinse în Decretul nr. 143/1955, şi nici acelea cuprinse în Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu pot fi considerate neconstituţionale, deşi se impune necesitatea perfecţionării unor elemente importante ale statutului juridic al jurisconsultului, prin adoptarea unei reglementări moderne în acest domeniu.
    Asa-zisa inegalitate a statutului celor două categorii profesionale are la baza deosebiri ce decurg din specificul atribuţiilor şi al temeiurilor juridice ale fiecăreia dintre aceste categorii, inclusiv în ceea ce priveşte faptul ca într-un caz ne aflam în prezenta unui contract de muncă, în timp ce în celălalt caz activitatea se desfăşoară în baza unui contract de mandat ce imprumuta elemente ale contractului de antrepriza.
    O concluzie contrară, aceea de a asigura jurisconsultului o poziţie egala cu cea a avocatului, ar presupune, de altfel, modificarea reglementărilor în vigoare, ceea ce excede competentei Curţii, care nu se poate substitui Parlamentului pentru a modifica o dispoziţie legală a carei constituţionalitate este contestată.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 143/1955 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, excepţie ridicată de Csaba Kun în Dosarul nr. 1.225/R/1997 al Judecătoriei Oradea.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 1999.
    p. PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. Ioan Muraru
    Magistrat-asistent,
    Maria Bratu
    --------------------