DECRET nr. 984 din 29 noiembrie 2002
privind conferirea unor decoraţii naţionale
EMITENT
  • PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 7 decembrie 2002



    În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 99 din Constituţia României, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi B şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României,
    la propunerea ministrului administraţiei publice,
    pentru activitatea meritorie şi îndelungată pusă în slujba comunităţilor din care fac parte,
    cu ocazia Zilei Naţionale a României,
    Preşedintele României decretează:

    Articolul 1

    Se conferă Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler:
    - domnului Neagoe Bibian Otilian, prefect, Prefectura Judeţului Braşov;
    - domnului Postelnicu Dumitru Paul Romeo, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
    - domnului Radocea Nicolae Alexandru, preşedintele Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.


    Articolul 2

    Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler:
    - domnului Bulucea Mihai Vasile, primar, Consiliul Local al Municipiului Craiova, judeţul Dolj;
    - domnului Calota Marin Emil, primar, Consiliul Local al Municipiului Ploiesti, judeţul Prahova;
    - domnului Marza Tanase Gavril, preşedinte, Consiliul Judeţean Suceava;
    - domnului Simionescu N. Aurel Gabriel, preşedinte, Consiliul Judeţean Brăila;
    - domnului Soporan Vasile Vasile Filip, prefect, Prefectura Judeţului Cluj.


    Articolul 3

    Se conferă Crucea naţionala Serviciul Credincios clasa a III-a:
    - doamnei Ardeu Lazar Ladinia, asistent medical principal - Direcţia de Sănătate Publică, judeţul Arad;
    - domnului Bereschi Augustin Calin Augustin, primar, Primăria Mirsid, judeţul Salaj;
    - domnului Birtea Petru Gheorghe, primar, comuna Sichevita, judeţul Caraş-Severin;
    - domnului Bivolaru Petre Mihai, primar, Primăria Greaca, judeţul Giurgiu;
    - doamnei Bradea Aurel Cornelia, referent, Prefectura Bihor;
    - domnului Briceag Dumitru Vergiliu, primar, Primăria Vrani, judeţul Caraş-Severin;
    - domnului Catana Vasile Ioan, primar, Primăria Chiesd, judeţul Salaj;
    - domnului Cojocaru Petrea Gheorghe, primar, Primăria Doljesti, judeţul Neamt;
    - domnului Constantin Marin Gheorghe, primar, Primăria Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu;
    - domnului Dascalu Gheorghe Vasile, primar, Primăria Balta Doamnei, judeţul Prahova;
    - domnului Danila Gheorghe Mihai, referent, Consiliul Judeţean Prahova;
    - domnului Dinu Ştefan Valere, primar, Primăria Giurgeni, judeţul Ialomita;
    - doamnei Dominte Emil Daniela Marina, directoare, Grădiniţa nr. 2, oraşul Ineu, judeţul Arad;
    - domnului Dumitru Dumitru Iulian, şef birou, Prefectura Brăila;
    - domnului Enev Ştefan Constantin Ştefan, secretar de comuna, Primăria Chirnogi, judeţul Calarasi;
    - domnului Ferencz Albert Alajos, primar, Primăria Sandominic, judeţul Harghita;
    - domnului Fiat Gheorghe Ioan, primar, Primăria Comunei Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin;
    - domnului Garbacea Ioan Ioan, primar, Primăria Halchiu, judeţul Braşov;
    - domnului Gheorghe Vasile Stelian, primar, Primăria Parva, judeţul Bistrita-Nasaud;
    - domnului Groza Ion Romica, primar, Primăria Timisesti, judeţul Neamt;
    - domnului Hirsu Ion Costica, primar, Primăria Barsesti, judeţul Vrancea;
    - domnului Lomanar Constantin Constantin, secretar de comuna, Primăria Poplaca, judeţul Sibiu;
    - domnului Lupsan Ioan Nicolae Grigore, primar, Primăria Lesu, judeţul Bistrita-Nasaud;
    - domnului Marin Ioan Gheorghe, primar, Primăria Barcani, judeţul Covasna;
    - domnului Mihai Ion Valeriu, primar, Primăria Movila, judeţul Ialomita;
    - domnului Mircea Ioachim Ioan Nicolae, primar, comuna Ramna, judeţul Caraş-Severin;
    - domnului Mindrila Emanoil Toader, primar, Primăria Municipiului Campulung Moldovenesc, judeţul Suceava;
    - domnului Moglan Gheorghe Dumitru, tehnician principal, Primăria Municipiului Roman, judeţul Neamt;
    - domnului Nanu Gheorghi Cornel, primar, Primăria Cornu, judeţul Prahova;
    - domnului Netan Aurel Ioan, primar, Primăria Sieu, judeţul Bistrita-Nasaud;
    - doamnei Pantis Ioan Iuliana, şef birou, Consiliul Judeţean Bihor;
    - domnului Pop Nicolae Emilian Nicolae, primar, Primăria Municipiului Gherla, judeţul Cluj;
    - domnului Pop Nicolae Mircea, primar, Primăria Cuzaplac, judeţul Salaj;
    - domnului Sabau Alexandru Ioan, primar, Primăria Ploscos, judeţul Cluj;
    - domnului Sandor Ioan Ladislau Zoltan, primar, Primăria Zetea, judeţul Harghita;
    - domnului Sichin Ion Ştefan, primar, Primăria Bolotesti, judeţul Vrancea;
    - domnului Stanculete Dumitru Ion, primar, Primăria Bumbesti-Jiu, judeţul Gorj;
    - domnului Trif Petru Ilie, primar, Primăria Bilbor, judeţul Harghita;
    - domnului Tudor Florea Dumitru, primar, Primăria Comana, judeţul Giurgiu;
    - domnului Vatra Vasile Vasile, primar, Primăria Gugesti, judeţul Vrancea;
    - domnului Vlaiconi Romulus Romulus, primar, Primăria Belint, judeţul Timiş;
    - domnului Zaig Wilhelm Eckehardt Wilhelm, primar, Primăria Teaca, judeţul Bistrita-Nasaud.


    Articolul 4

    Se conferă Medalia naţionala Serviciul Credincios clasa a III-a:
    - domnului Bacarna Petre Samuel, şef serviciu, Primăria Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman;
    - doamnei Bejenaru Vasile Didina, referent, Primăria Municipiului Onesti, judeţul Bacau;
    - domnului Berinde Traian Grigore, primar, Primăria Somes-Odorhei, judeţul Salaj;
    - doamnei Berintan Alexandru Irina Maria, secretar de comuna, Primăria Doba, judeţul Satu Mare;
    - doamnei Bicajanu I. Suzana Maria, referent, Primăria Municipiului Bacau;
    - doamnei Bratan Tanase Elena Florica, referent, Primăria Municipiului Brăila;
    - domnului Breazu Niculae Gheorghe, primar, Primăria Putineiu, judeţul Giurgiu;
    - domnului Buturca A. Vasile, director, Primăria Municipiului Bacau;
    - domnului Calimandriuc Ioan Valentin, secretar de comuna, Primăria Gorbanesti, judeţul Botosani;
    - domnului Capastraru Ionica Nicolae, inspector, Primăria Sectorului 3 Bucureşti;
    - doamnei Chisiu Alexe Pauna, secretar de comuna, Primăria Atel, judeţul Sibiu;
    - domnului Ciorcasel Mihai Florian, secretar de comuna, Primăria Turt, judeţul Satu Mare;
    - domnului Condratov Andrei Andrei, inspector, Consiliul Judeţean Botosani;
    - doamnei Constantinescu Constantin Constantina, referent, Consiliul Judeţean Mehedinti;
    - doamnei Cucu Terentie Ana, şef cabinet, Prefectura Judeţului Bacau;
    - doamnei Curelea Costache Mihaela, referent, Primăria Municipiului Petrosani, judeţul Hunedoara;
    - domnului Danciu Gheorghe Ioan, inspector, Primăria Municipiului Pitesti, judeţul Arges;
    - doamnei Docuz Gheorghe Alecsandrina, referent, Primăria Municipiului Buzau, judeţul Buzau;
    - domnului Dragos Nicolae Serafim, primar, Primăria Cristian, judeţul Braşov;
    - domnului Dumitru Grigore Aurel, primar, Primăria Oraşului Sulina, judeţul Tulcea;
    - domnului Eleches Alexandru Alexandru, primar, Primăria Comana, judeţul Braşov;
    - doamnei Epuran Vasie Lelia, referent, Consiliul Judeţean Mehedinti;
    - domnului Farcas Achim Ovidiu Gligore, inspector, Consiliul Judeţean Sibiu;
    - domnului Gagu Simion Stan, director, Primăria Municipiului Buzau, judeţul Buzau;
    - doamnei Galea Toma Aurora, şef birou, Primăria Municipiului Caracal, judeţul Olt;
    - domnului Gheorghe Nicolae Ion, inspector, Consiliul Judeţean Ilfov;
    - doamnei Giafer Marin Lucretia, inspector, Primăria Oraşului Corabia, judeţul Olt;
    - domnului Goran Nicolae Nicolae, tehnician, Primăria Municipiului Ramnicu Valcea, judeţul Valcea;
    - domnului Gyorgy Antal Istvan Peter, şef serviciu, Consiliul Judeţean Harghita;
    - domnului Ilie Ştefan Petre, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Ilfov;
    - domnului Ioil Simion Andrei, secretar de comuna, Primăria Malaia, judeţul Valcea;
    - doamnei Irimia Dimitrie Viorica, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Suceava;
    - doamnei Irimie I. Margareta Genoveva, şef de cabinet, Prefectura Alba;
    - doamnei Istrate Ilie Valentina, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Brăila;
    - doamnei Ivan Aureliu Melania, referent, Consiliul Judeţean Dambovita;
    - domnului Kerekes Tiberiu Tibor, secretar de comuna, Primăria Turia, judeţul Covasna;
    - domnului Lamba Petre Ştefan, şef birou, Prefectura Prahova;
    - domnului Lebada Onisim Maricel, şef serviciu, Prefectura Iaşi;
    - domnului Lungeanu Ion Ilie, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Arges;
    - doamnei Lupu Alexandru Grigorita, cartograf, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Ilfov;
    - domnului Man Petru Dumitru Constantin, secretar de comuna, Primăria Vama, judeţul Satu Mare;
    - domnului Mara Nistor Teodor, referent, Primăria Municipiului Oradea, judeţul Bihor;
    - domnului Matea I. Emil, primar, Primăria Grebenisu de Campie, judeţul Mures;
    - domnului Mochnacs Ştefan Ştefan, referent, Primăria Oraşului Beius, judeţul Bihor;
    - domnului Morar I. Mihai, primar, Primăria Suseni, judeţul Mures;
    - doamnei Moraru Stan Georgeta, inspector, Prefectura Dambovita;
    - domnului Mosora B. Nicolae, primar, primăria Danes, judeţul Mures;
    - domnului Muresan Ioan Ioan, primar, Primăria Recea-Cristur, judeţul Cluj;
    - domnului Neatu Paraschiv Gheorghe, inspector, Primăria Oraşului Bals, judeţul Olt;
    - doamnei Nicolescu Gheorghe Doinita, referent, Prefectura Calarasi;
    - doamnei Până Ion Vasilica, inspector, Consiliul Judeţean Ilfov;
    - domnului Parvu Ursache Ion, referent, Consiliul Judeţean Vaslui;
    - domnului Pătraşcu Vasile Constantin, primar, Primăria Barbatesti, judeţul Gorj;
    - domnului Pegeanu Haralambie Dumitru, tehnician, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Gorj;
    - doamnei Piu E. Florica Brandusa, telefonista, Primăria Municipiului Iaşi;
    - doamnei Plesca Mihai Aglaia, referent, Primăria Oraşului Harlau, judeţul Iaşi;
    - doamnei Popa Radivoi Radinca, inspector, Prefectura Timiş;
    - doamnei Predoi Ion Victoria, inspector agricol, Primăria Oraşului Titu, judeţul Dambovita;
    - domnului Pupaza Tiberiu Tiberiu, secretar de comuna, Primăria Bradeni, judeţul Sibiu;
    - doamnei Robulet Ion Iulia, şef serviciu, Consiliul Judeţean Calarasi;
    - domnului Simoc Ioan Ioan, primar, Primăria Pietroasa, judeţul Timiş;
    - doamnei Spataru Gheorghe Anica, referent, Primăria Municipiului Rosiori de Vede, judeţul Teleorman;
    - domnului Stanciu Ioan Traian, primar, Primăria Ungra, judeţul Braşov;
    - domnului Surdeanu Stere Nicolae, inspector, Primăria Municipiului Brăila;
    - doamnei Schiopu Constantin Aurica, inspector, Prefectura Arges;
    - domnului Tanur Stavre Hristu, primar, Primăria Cerna, judeţul Tulcea;
    - domnului Tanase Ioan Nicolae, primar, Primăria Cincu, judeţul Braşov;
    - doamnei Timisan Victor Maria, referent, Primăria Lupeni, judeţul Hunedoara;
    - domnului Toma Ioan Ioan, referent, Prefectura Maramures;
    - domnului Tomescu Gheorghe Dorel Gheorghe, inspector, Prefectura Dambovita;
    - doamnei Tudor Petre Pipina, funcţionar principal, Primăria Sectorului 2 Bucureşti;
    - domnului Tuhut Augustin Cornel, şef serviciu, Consiliul Judeţean Alba;
    - doamnei Tiripan Tudor Viorica, referent, Primăria Municipiului Calarasi;
    - domnului Ursu Petru Ioan, primar, Primăria Ghizela, judeţul Timiş;
    - domnului Vasu S. Ioan, primar, Primăria Raciu, judeţul Mures.


    Articolul 5

    Se conferă Medalia naţionala Pentru Merit clasa a III-a:
    - domnului Anton Gheorghe Ion, sofer, Prefectura Vaslui;
    - doamnei Baldovin Costica Titina, inspector, Primăria Municipiului Galaţi;
    - doamnei Basoc Marin Alexandrina, inspector, Primăria Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi;
    - doamnei Badoiu Gheorghe Georgiana, secretar, Prefectura Municipiului Bucureşti;
    - doamnei Birlog Ion Ioana, referent, Consiliul Judeţean Dambovita;
    - doamnei Bobar Petre Ana, inspector, Prefectura Timiş;
    - doamnei Bodea Dumitru Florica, referent, Primăria Suncuius, judeţul Bihor;
    - doamnei Boz I. Rodica, secretar de comuna, Primăria Stauceni, judeţul Botosani;
    - doamnei Bradu Gheorghe Georgeta, şef cabinet, Prefectura Iaşi;
    - doamnei Charena Neculai Vasilica, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Tulcea;
    - domnului Coroiu A. Victor, secretar de comuna, Primăria Vidra, judeţul Alba;
    - doamnei Cretisteanu Florea Maria, şef serviciu, Primăria Sectorului 5 Bucureşti;
    - doamnei Dan Ardelean Nicolae Otilia, referent, Prefectura Hunedoara;
    - doamnei David Dumitru Vasilica, referent, Primăria Sectorului 4 Bucureşti;
    - domnului Faur Traian Petru Vasile, şef serviciu, Primăria Municipiului Satu Mare;
    - doamnei Gavrila Spirea Georgeta, referent, Prefectura Buzau;
    - doamnei Georgescu Nicolae Maria, referent, Prefectura Tulcea;
    - domnului Gheorghe Petre Dan, şef serviciu, Primăria Sectorului 5 Bucureşti;
    - doamnei Gheorghian I. Elena Liliana, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Braşov;
    - domnului Grumeza Neculai Costica, sofer, Prefectura Galaţi;
    - doamnei Gurguta Gheorghe Elena Camelia, referent, Prefectura Ilfov;
    - domnului Iancu Ilie Ioan Nicolae, inspector, Primăria Municipiului Brad, judeţul Hunedoara;
    - doamnei Icleanu Ion Ana Mariana, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Giurgiu;
    - doamnei Ioan Aristide Soltana, inspector, Primăria Municipiului Barlad, judeţul Vaslui;
    - doamnei Iorga Dumitru Georgeta Vali, referent, Primăria Bascov, judeţul Arges;
    - domnului Ivanet Ion Traian, secretar de comuna, Primăria Gruiu, judeţul Ilfov;
    - doamnei Krupenschi Constantin Marieta, şef cabinet, Prefectura Gorj;
    - doamnei Larion Ion Petrica, inspector, Consiliul Judeţean Galaţi;
    - doamnei Lapugean P. Jenica Mariana, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Hunedoara;
    - domnului Mates N. Ioan, secretar de comuna, Primăria Horea, judeţul Alba;
    - doamnei Mihalcescu Craciun Ecaterina, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Buzau;
    - doamnei Mihaila Alexandru Daniela, şef cabinet, Consiliul Judeţean Bacau;
    - domnului Mocanu Constantin Denis, topograf, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Bucureşti;
    - doamnei Mosteanu Nicolae Nicolita, administrator, Consiliul Judeţean Valcea;
    - domnului Nanu Dumitru Dumitru, inspector, Consiliul Judeţean Gorj;
    - domnului Neagu Nicolae Gheorghe, electrician, Prefectura Prahova;
    - doamnei Nicolae Constantin Dumitra, secretar-steno-dactilograf, Consiliul Judeţean Ialomita;
    - doamnei Otti Gheorghe Pauna, inspector, Primăria Municipiului Brăila;
    - doamnei Paraschiv Constantin Gheorghita, inspector, Primăria Municipiului Slatina, judeţul Olt;
    - domnului Pasca Nicolae Vasile, primar, Primăria Belis, judeţul Cluj;
    - domnului Pavaloiu Anton Vasile, inspector, Consiliul Judeţean Buzau;
    - domnului Pop Mihai Mihai Petre, referent, Prefectura Covasna;
    - doamnei Purcaru Marin Iulica, şef cabinet, Prefectura Teleorman;
    - doamnei Purcel Enea Livia, referent, Consiliul Judeţean Arges;
    - doamnei Smarandoiu Petre Mirela, referent, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, judeţul Prahova;
    - domnului Stan Gheorghe Ion, consilier general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
    - domnului Stoica Gheorghe Ovidiu, tehnician topograf, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Bucureşti;
    - doamnei Suciu Vasile Felicia, referent, Consiliul Judeţean Hunedoara;
    - doamnei Stefarta Gheorghe Constanta, referent, Primăria Municipiului Galaţi;
    - doamnei Tabacaru Rojnita Ioan Elena, şef cabinet, Consiliul Judeţean Iaşi;
    - domnului Traian Ion Victor Doru, referent, Primăria Municipiului Brăila;
    - domnului Tudor Dinu Petrus, viceprimar, Primăria Vladeni, judeţul Ialomita;
    - domnului Tucu Marin Traian, referent, Primăria Oraşului Topoloveni, judeţul Arges;
    - domnului Ungureanu C. Gheorghe, referent, Prefectura Mehedinti;
    - doamnei Vintila Ioan Alexandrina, referent, Consiliul Judeţean Teleorman.
    PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
    ION ILIESCU
    În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituţia României, contrasemnam acest decret.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Bucureşti, 29 noiembrie 2002.
    Nr. 984.
    -----------