LEGE nr. 126 din 18 martie 2002pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 25 martie 2002
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 33 din 16 august 2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.3 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 23 august 2001, cu următoarele modificări:1. Titlul ordonanței va avea următorul cuprins:
    ORDONANTA
    privind acordarea de rechizite școlare
    2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

    Articolul 1

    Se acorda rechizite școlare, în temeiul prevederilor prezentei ordonanțe, elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe țara.
    3. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:(3) Sumele alocate vor fi actualizate de Ministerul Educației și Cercetării la începutul fiecărui an școlar.4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

    Articolul 5
    (1) Rechizitele școlare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar la școala la care elevul este înscris.(2) Cererea va fi însoțită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv.
    5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

    Articolul 6

    În termen de 15 zile de la începerea fiecărui an școlar directorii de școli vor stabili elevii care urmează sa beneficieze de rechizite școlare în condițiile prezentei ordonanțe și vor face publică lista acestora.
    6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

    Articolul 7

    Directorii de școli vor transmite de îndată lista prevăzută la art. 6 la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care vor stabili necesarul de rechizite școlare la nivelul județului și, respectiv, al municipiului București.
    7. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

    Articolul 8

    Achiziționarea rechizitelor școlare se organizează de către Ministerul Educației și Cercetării, cu respectarea prevederilor legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, astfel încât distribuirea acestora să se poată finaliza până la data de 1 octombrie a fiecărui an.
    8. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

    Articolul 9

    Rechizitele școlare vor fi repartizate pe școli de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Directorii de școli împreună cu primării vor organiza distribuirea la beneficiari.
    9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

    Articolul 10

    Fondurile necesare achiziționării și distribuirii rechizitelor școlare în condițiile prezentei ordonanțe se asigura din bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării.
    10. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

    Articolul 12

    Metodologia de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe se aproba prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 10 zile de la data publicării legii de aprobare a ordonanței în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU

    Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția Romanei.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA

    --------