HOTĂRÂRE nr. 515 din 29 mai 2025pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.235/2022 privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 mai 2025
    Având în vedere prevederile art. X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2025 pentru modificarea și completarea titlului X din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
    în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.235/2022 privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 octombrie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU INTERIMAR
    MARIAN-CĂTĂLIN PREDOIU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
    Tánczos Barna
    p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Carmen Moraru,
    secretar de stat
    Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului,
    Bogdan-Gruia Ivan
    p. Ministrul educației și cercetării,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale,
    Francisc Oscar Gal,
    subsecretar de stat

    București, 29 mai 2025.
    Nr. 515.

    ANEXĂ

    (Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.235/2022)
    DISTRIBUȚIA
    bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național
    de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții


    A.Asistență financiară nerambursabilă

    Componenta

    Reforma/Investiția

    Instituția responsabilă

    Alocare financiară (euro) exclusiv TVA

    Asistență financiară nerambursabilă/Asistență financiară rambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I10. Transformarea digitală în managementul funcției publice

    Agenția Națională a Funcționarilor Publici

    10.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I16. Program de formare de competențe digitale avansate pentru funcționarii publici

    Agenția Națională a Funcționarilor Publici

    20.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R3. Management performant al resurselor umane în sectorul public

    Agenția Națională a Funcționarilor Publici

    14.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Agenția Națională a Funcționarilor Publici

    44.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R7. Evaluarea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate

    Secretariatul General al Guvernului și Agenția Națională de Integritate

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Secretariatul General al Guvernului și Agenția Națională de Integritate

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I7. Implementarea formularelor electronice eForms în domeniul achizițiilor publice

    Agenția Națională pentru Achiziții Publice

    851.600

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R8. Reformarea sistemului național de achiziții publice

    Agenția Națională pentru Achiziții Publice

    4.600.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Agenția Națională pentru Achiziții Publice

    5.451.600

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I8. Carte de identitate electronică și semnătură digitală

    Ministerul Afacerilor Interne

    150.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Afacerilor Interne

    150.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    R1. Dezvoltarea unui cadru unitar pentru definirea arhitecturii unui sistem de tip cloud guvernamental

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    11.889.498

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    R3. Asigurarea securității cibernetice a entităților publice și private care dețin infrastructuri cu valențe critice

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    R4. Creșterea competențelor digitale pentru exercitarea funcției publice și educație digitală pe parcursul vieții pentru cetățeni

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I1. Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    374.728.570

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I2. Dezvoltarea cloudului și migrarea în cloud

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    187.050.420

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I11. Implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații prin diferite tipuri de instrumente pentru beneficiari, cu accent pe zonele albe

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    94.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I12. Asigurarea protecției cibernetice atât pentru infrastructurile TIC publice, cât și pentru cele private cu valențe critice pentru securitatea națională, prin utilizarea tehnologiilor inteligente

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    100.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I13. Dezvoltarea sistemelor de securitate pentru protecția spectrului guvernamental

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    38.530.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I14. Sporirea rezilienței și a securității cibernetice a serviciilor de infrastructură ale furnizorilor de servicii de internet pentru autoritățile publice din România

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    18.393.501

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I15. Crearea de noi competențe de securitate cibernetică pentru societate și economie

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    25.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I17. Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni huburi de dezvoltare a competențelor digitale

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    37.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    886.591.989

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    R2. Tranziția către atingerea obiectivelor de conectivitate UE-2025 și stimularea investițiilor private pentru dezvoltarea rețelelor de foarte mare capacitate

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C10. Fondul local

    R1. Crearea cadrului pentru mobilitate urbană durabilă

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C10. Fondul local

    I1. Mobilitatea urbană durabilă

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    925.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I1. Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    240.030.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I3. Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    300.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    1.465.030.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R1. Elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului „România Educată“

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R2. Dezvoltarea unui sistem de servicii de educație timpurie unitar, incluziv și de calitate

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    R7. Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului

    Ministerul Educației și Cercetării

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I2. Înființarea, echiparea și operaționalizarea a 90 de servicii complementare pentru grupurile defavorizate

    Ministerul Educației și Cercetării

    22.451.250

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I3. Dezvoltarea programului-cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurie

    Ministerul Educației și Cercetării

    14.332.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc mediu și ridicat de abandon școlar

    Ministerul Educației și Cercetării

    500.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I5. Cursuri de formare a utilizatorilor Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și ai instrumentului informatic al mecanismului de avertizare timpurie (MATE) și intervenții sistemice pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii

    Ministerul Educației și Cercetării

    32.970.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I6. Dezvoltarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate

    Ministerul Educației și Cercetării

    338.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I7. Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare

    Ministerul Educației și Cercetării

    43.596.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I8. Program de formare la locul de muncă pentru personalul didactic

    Ministerul Educației și Cercetării

    80.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ

    Ministerul Educației și Cercetării

    478.500.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi

    Ministerul Educației și Cercetării

    425.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele de știință/cabinetele școlare

    Ministerul Educației și Cercetării

    600.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C15. Educație

    I12. Sprijin pentru consorțiile școlare rurale

    Ministerul Educației și Cercetării

    29.965.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Educației și Cercetării

    2.564.814.250

    Asistență financiară nerambursabilă

    C6. Energie

    R1. Reforma pieței de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic și susținerea unui cadru legislativ și de reglementare stimulativ pentru investițiile private în producția de electricitate din surse regenerabile

    Ministerul Energiei

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C6. Energie

    R2. Îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat din sectorul energetic

    Ministerul Energiei

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I2. Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile

    Ministerul Energiei

    460.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Energiei

    460.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C6. Energie

    R3. Bugetarea verde

    Ministerul Finanțelor

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    R1. Reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin digitalizare

    Ministerul Finanțelor

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    R2. Modernizarea sistemului vamal și implementarea vămii electronice

    Ministerul Finanțelor

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    R3. Îmbunătățirea mecanismului de programare bugetară

    Ministerul Finanțelor

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    R4. Revizuirea cadrului fiscal

    Ministerul Finanțelor

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    R5. Crearea și operaționalizarea Băncii Naționale de Dezvoltare

    Ministerul Finanțelor

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I1. Creșterea conformării voluntare a contribuabililor prin dezvoltarea serviciilor digitale

    Ministerul Finanțelor

    7.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I2. Îmbunătățirea proceselor de administrare a impozitelor și taxelor, inclusiv prin implementarea managementului integrat al riscurilor

    Ministerul Finanțelor

    196.400.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I3. Asigurarea capacității de răspuns la provocările informaționale actuale și viitoare, inclusiv în contextul pandemiei, prin transformarea digitală a MF/ANAF

    Ministerul Finanțelor

    88.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I4. Implementarea vămii electronice

    Ministerul Finanțelor

    62.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I5. Îmbunătățirea mecanismului de programare bugetară

    Ministerul Finanțelor

    4.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I6. Instrument de modelare economică (set de instrumente de simulare privind opțiunile de reformă a pensiilor) pentru îmbunătățirea capacității instituționale de a prognoza cheltuielile cu pensiile

    Ministerul Finanțelor

    400.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I7. Asistență tehnică pentru revizuirea cadrului fiscal

    Ministerul Finanțelor

    4.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I8. Operaționalizarea Băncii Naționale de Dezvoltare

    Ministerul Finanțelor

    10.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Finanțelor

    371.800.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    I3. Crearea de structuri parteneriale locale între autoritățile locale și societatea civilă

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    16.833.294

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    I5. Monitorizarea și implementarea planului

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    12.841.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I9. Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    10.300.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I1. Formare pentru dobândirea de competențe în domeniul energiei verzi

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    10.380.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I4. Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    610.762.268

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    661.116.562

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I4. Digitalizarea sistemului judiciar

    Ministerul Justiției

    162.310.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R5. Garantarea independenței justiției, creșterea calității și eficienței acesteia

    Ministerul Justiției

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R6. Intensificarea luptei împotriva corupției

    Ministerul Justiției

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    I1. Optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea serviciilor

    Ministerul Justiției

    42.220.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    I2. Dezvoltarea infrastructurii logistice (non IT) necesare luptei împotriva corupției și recuperării produsului și prejudiciilor generate de infracțiuni, inclusiv a formării profesionale în aceste domenii.

    Ministerul Justiției

    13.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Justiției

    217.530.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    R1. Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin dezvoltarea unei noi strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    1.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I1. Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    460.882.500

    Asistență financiară nerambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I2. Dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    50.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I5. Digitalizare în domeniul mediului

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    52.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    563.882.500

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I6. Digitalizare în domeniul muncii și protecției sociale

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    85.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    R6. Reforma sistemului public de pensii

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    4.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I9. Susținerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    20.741.597

    Asistență financiară nerambursabilă

    C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

    I10. Eficiență operațională și servicii electronice avansate pentru sistemul național de pensii/prin digitalizare

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    60.390.919

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R2. Reforma sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    730.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R3. Implementarea venitului minim de incluziune (VMI)

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    2.995.600

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R4. Introducerea tichetelor de muncă și formalizarea muncii în domeniul lucrătorilor casnici

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R5. Asigurarea stabilirii unui salariu minim

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    I2. Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    50.154.145

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    I3. Operaționalizarea introducerii tichetelor de muncă pentru activitățile casnice

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    4.540.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R4. Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    1.004.400

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R1. Crearea unui nou cadru juridic pentru a preveni separarea copiilor de familie

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    0

    Asistență financiară nerambursabilă

    C13. Reforme sociale

    I1. Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    50.270.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    279.826.661

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    I4. Creșterea capacității organizațiilor societății civile de stimulare a cetățeniei active, de implicare profesionistă în planificarea și implementarea politicilor publice privind drepturile sociale vizate de Planul național de redresare și reziliență și monitorizarea reformelor asociate

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    13.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    13.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină

    Ministerul Sănătății

    400.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C12. Sănătate

    R1. Dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate

    Ministerul Sănătății

    70.180.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C12. Sănătate

    R2. Dezvoltarea capacității de investiții în infrastructura sanitară

    Ministerul Sănătății

    30.053.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C12. Sănătate

    R3. Dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul resurselor umane din sănătate

    Ministerul Sănătății

    80.280.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C12. Sănătate

    I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești

    Ministerul Sănătății

    251.670.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C12. Sănătate

    I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice

    Ministerul Sănătății

    1.277.640.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Sănătății

    2.109.823.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C4. Transport sustenabil

    R1. Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    10.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C4. Transport sustenabil

    I1. Modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    3.244.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C4. Transport sustenabil

    I2. Material rulant feroviar

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    416.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    3.670.000.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R1. Îmbunătățirea predictibilității și a eficienței proceselor decizionale prin întărirea capacității de coordonare a politicilor și analiza de impact la nivelul guvernului și al ministerelor coordonatoare, precum și prin consolidarea instrumentelor în vederea creșterea calității consultărilor publice la toate palierele din administrație

    Secretariatul General al Guvernului

    11.930.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R2. Întărirea coordonării la nivelul central al Guvernului printr-o abordare integrată și coerentă a inițiativelor în domeniul schimbărilor climatice și al dezvoltării durabile

    Secretariatul General al Guvernului

    14.180.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C14. Buna guvernanță

    R9. Îmbunătățirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernanței corporative în cadrul întreprinderilor de stat

    Secretariatul General al Guvernului

    17.830.000

    Asistență financiară nerambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I5. Digitalizarea, eficiența și modernizarea rețelei naționale de transport al energiei electrice

    Secretariatul General al Guvernului

    56.237.200

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Secretariatul General al Guvernului

    100.177.200

    Asistență financiară nerambursabilă

    C16. RePOWER EU

    R1. Crearea unui cadru juridic pentru utilizarea terenurilor aflate în proprietatea statului ca zone de accelerare pentru investițiile în sursele regenerabile de energie

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

    3.011.752

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

    3.011.752

    Asistență financiară nerambursabilă

    TOTAL ASISTENȚĂ FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ

    13.566.055.514

    B. Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    R2. Raționalizarea guvernanței în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    3.430.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    R3. Reforma carierei de cercetător

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    R4. Consolidarea cooperării dintre mediul de afaceri și cel de cercetare

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    R5. Sprijin pentru integrarea organizațiilor de cercetare, dezvoltare, inovare din România în Spațiul european de cercetare

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I5. Înființarea și operaționalizarea centrelor de competență

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    25.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I6. Programul de mentorat Orizont Europa

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    5.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I7. Consolidarea excelenței și susținerea participării României la parteneriatele și misiunile din cadrul programului Orizont Europa

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    31.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I8. Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    183.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I9. Program de sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite pentru burse individuale Marie Sklodowska Curie

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    1.600.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I10. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de 8 centre regionale de orientare în carieră, ca parte a Era Talent Platform

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    4.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Autoritatea Națională pentru Cercetare

    253.030.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C5. Valul renovării

    I4. Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice

    Ministerul Culturii

    14.850.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C5. Valul renovării

    R1. Realizarea unui cadru normativ simplificat și actualizat care să sprijine implementarea investițiilor în tranziția spre clădiri verzi și reziliente

    Ministerul Culturii

    150.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    R3. Reformarea sistemului de finanțare a sectorului cultural

    Ministerul Culturii

    1.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I5. Sporirea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural

    Ministerul Culturii

    7.790.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I6. Dezvoltarea unui sistem digital pentru procesele de finanțare a culturii

    Ministerul Culturii

    3.750.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I7. Accelerarea digitalizării producției și distribuției de filme

    Ministerul Culturii

    5.460.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Culturii

    33.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C5. Valul renovării

    R2. Cadru strategic, normativ și procedural care să sprijine reziliența seismică a fondului construit

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C5. Valul renovării

    I1. Instituirea unui fond pentru Valul renovării, care să finanțeze lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice a fondului construit existent

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    2.170.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C5. Valul renovării

    I2. Realizarea Registrului național al clădirilor

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    5.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C5. Valul renovării

    I3. Consolidarea capacității profesionale a specialiștilor și lucrătorilor din domeniul construcțiilor prin dezvoltarea de cursuri de formare privind eficiența energetică a construcțiilor

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    10.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    R2. Crearea cadrului de politică pentru o transformare urbană durabilă

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    R3. Crearea unui cadru de politică pentru o transformare rurală durabilă: instituirea de consorții administrative în zonele rurale funcționale

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    R4. Îmbunătățirea calității locuințelor

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    R5. Dezvoltarea sistemului de planificare - Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    I2. Construcția de locuințe pentru tineri și pentru specialiști din sănătate și învățământ

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    285.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    I3. Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    575.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C10. Fondul local

    I4. Elaborarea/Actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    40.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I3. Instituirea și operaționalizarea Centrului Național de Coordonare Velo

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    1.500.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    R2. Cadrul pentru operaționalizarea traseelor cicloturistice la nivel național

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I4. Implementarea a 2.404 km de piste pentru biciclete

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    247.500.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C16. RePOWER EU

    R2. Înființarea de ghișee unice pentru furnizarea către prosumatori de servicii de consiliere în domeniul energiei pentru renovările ce vizează eficiența energetică și producția de energie din surse regenerabile

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    431.438

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

    3.334.431.438

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    R1. Consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului populației la servicii de calitate, conform directivelor europene

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I1. Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți (l.e.), prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    600.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I2. Colectarea apelor uzate în aglomerări mai mici de 2.000 de l.e., care împiedică atingerea unei stări bune a corpurilor de apă și/sau afectează zone naturale protejate

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    200.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I3. Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    168.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    R2. Reconfigurarea actualului mecanism economic al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) în vederea asigurării modernizării și întreținerii Sistemului național de gospodărire a apelor, precum și a implementării corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind Inundațiile

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    2.500.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I4.a. Reabilitarea liniilor de apărare existente, în conformitate cu Directiva privind inundațiile și cu Strategia națională pentru managementul riscului la inundații

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    105.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I4.b. Reabilitarea acumulărilor existente care riscă să se prăbușească

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    235.300.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I5. Dotarea adecvată a administrațiilor bazinale pentru monitorizarea infrastructurii, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    35.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I6. Realizarea cadastrului apelor

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    30.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C1. Managementul apei

    I7. Extinderea rețelei naționale de observații din cadrul Sistemului meteorologic integrat național (SIMIN)

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    40.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    R2. Reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate în vederea implementării coerente și eficace a Strategiei europene privind biodiversitatea

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I3.a. Actualizarea planurilor de management aprobate

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    120.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I3.b. Identificarea zonelor potențiale de protecție strictă în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    5.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I4.a. Eliminarea obstacolelor din cursurile de apă în scopul facilitării refacerii conectivității habitatelor și speciilor dependente de apă

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    150.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I4.b. Reconstrucția habitatelor de pajiști în ariile naturale protejate

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    35.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I4.c. Decolmatarea lacurilor Uzlina și Fortuna din Delta Dunării pentru reducerea eutrofizării și menținerea diversității biologice

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    35.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I4.d. Implementarea unui sistem de monitorizare a sturionilor sălbatici de-a lungul Dunării de Jos

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    10.001.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I4.e. Reconfigurarea infrastructurii publice de acces și vizitare a Deltei Dunării pentru reducerea presiunii turismului asupra habitatelor și speciilor

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    15.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C2. Protejarea pădurilor și a biodiversității

    I5. Sisteme integrate de reducere a riscurilor generate de viituri torențiale în bazinete forestiere expuse unor astfel de fenomene

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    22.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    R1. Îmbunătățirea guvernanței în domeniul gestionării deșeurilor în vederea accelerării tranziției către economia circulară

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I1.a. Înființarea de centre de colectare cu aport voluntar

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    452.200.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I1.b. Înființarea de insule ecologice digitalizate

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    108.330.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I1.b. Înființarea de insule ecologice digitalizate

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    91.770.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I1.c. Centre integrate de colectare separată pentru aglomerări urbane

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    75.510.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I1.c. Centre integrate de colectare separată pentru aglomerări urbane

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    2.610.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I1.d. Construirea de instalații de reciclare a deșeurilor în vederea atingerii țintelor de reciclare din pachetul economiei circulare

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    220.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I2. Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    255.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I3.a. Echipamente de monitorizare și control pentru Garda Națională de Mediu

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    13.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C3. Managementul deșeurilor

    I3.b. Echipamente de monitorizare a calității aerului, radioactivității și zgomotului pentru Agenția Națională de Protecția Mediului

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    15.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    3.041.221.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C15. Educație

    I13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP)

    Ministerul Educației și Cercetării

    16.361.999

    Asistență financiară rambursabilă

    C15. Educație

    I14. Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic

    Ministerul Educației și Cercetării

    90.900.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C15. Educație

    I15. Școala online: Dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut

    Ministerul Educației și Cercetării

    78.590.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C15. Educație

    I16. Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului

    Ministerul Educației și Cercetării

    234.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C15. Educație

    I17. Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere)

    Ministerul Educației și Cercetării

    260.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C15. Educație

    I18. Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari

    Ministerul Educației și Cercetării

    30.720.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Educației și Cercetării

    710.571.999

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    R4. Dezvoltarea unui cadru legislativ și de reglementare favorabil tehnologiilor viitorului, în special hidrogen și soluții de stocare

    Ministerul Energiei

    1.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    R5. Reducerea intensității energetice a economiei prin dezvoltarea unui mecanism sustenabil de stimulare a eficienței energetice în industrie

    Ministerul Energiei

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    R6. Creșterea competitivității și decarbonarea sectorului de încălzire-răcire

    Ministerul Energiei

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    I2. Capacitățile de producție a hidrogenului verde care să fie utilizat pentru stocarea energiei electrice și/sau pentru decarbonizarea industriei

    Ministerul Energiei

    115.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    I3. Dezvoltarea unei producții combinate de energie termică și energie electrică (CHP) pe gaz flexibilă și de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări adânci

    Ministerul Energiei

    300.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    I4. Lanț industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și noi capacități de stocare a energiei electrice

    Ministerul Energiei

    280.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C6. Energie

    I5. Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial

    Ministerul Energiei

    64.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Energiei

    760.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I2.1. Instrumente financiare pentru sectorul privat - Garanția de portofoliu pentru reziliență

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    300.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I2.2. Instrumente financiare pentru sectorul privat - Garanția de portofoliu pentru acțiune climatică

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    200.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I2.3. Instrumente financiare pentru sectorul privat - Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    400.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I2.4. Instrumente financiare pentru sectorul privat - Fondul de fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    300.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I2.5. Instrumente financiare pentru sectorul privat - Investiții în eficiență energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    50.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I3.1. Scheme de ajutor de stat pentru sectorul privat - schemă de minimis și Schemă de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    500.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I3.2. Scheme de ajutor de stat pentru sectorul privat - schemă de minimis pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursă

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    35.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I4. Proiecte transfrontaliere și multinaționale - Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    400.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I1. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    103.525.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    I2. Modernizarea/Crearea de muzee și memoriale

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    68.475.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I7. Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    559.651.393

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    2.916.651.393

    Asistență financiară rambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R6. Îmbunătățirea legislației privind economia socială

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    300.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C13. Reforme sociale

    R7. Reforma serviciilor de îngrijire pe termen lung pentru persoanele în vârstă

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    1.190.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C13. Reforme sociale

    I4. Crearea unei rețele de centre de îngrijire de zi și de reabilitare pentru persoanele în vârstă

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    87.560.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

    89.050.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C4. Transport sustenabil

    R2. Management performant pentru transport de calitate - Îmbunătățirea capacității instituționale de management și guvernanță corporativă

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    19.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C4. Transport sustenabil

    I3. Dezvoltarea infrastructurii rutiere durabile aferente rețelei TEN-T, taxarea drumurilor, managementul traficului și siguranța rutieră

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    3.095.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C4. Transport sustenabil

    I4. Dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în municipiile București și Cluj-Napoca

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    600.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

    3.714.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I18. Transformarea digitală și adoptarea tehnologiei de automatizare a proceselor de lucru în administrația publică

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    21.900.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C7. Transformare digitală

    I19. Scheme dedicate perfecționării/recalificării angajaților din firme

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    36.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    R1. Transparență legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală destinate mediului de afaceri

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    0

    Asistență financiară rambursabilă

    C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

    I1. Platforme digitale privind transparența legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinate mediului de afaceri

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    5.297.170

    Asistență financiară rambursabilă

    C11. Turism și cultură

    R1. Operaționalizarea organizațiilor de management al destinației

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    10.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

    73.197.170

    Asistență financiară rambursabilă

    C16. RePOWER EU

    I6. Proiect-pilot pentru instalarea a 20 MW de panouri solare plutitoare pe canalele de irigații

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

    17.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

    17.000.000

    Asistență financiară rambursabilă

    TOTAL ASISTENȚĂ FINANCIARĂ RAMBURSABILĂ

    14.942.153.000

    ----