ORDIN nr. 180 din 30 martie 2022pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2022 și 2023
EMITENT
  • CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 31 martie 2022
    Văzând Referatul de aprobare nr. DG 961 din 30.03.2022 al directorului general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    având în vedere art. 51 alin. (1) și (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și Hotărârea Guvernului nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naționale de sănătate,
    în temeiul art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,
    președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2022 și 2023, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Contractele încheiate cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și altele asemenea în perioada de valabilitate a Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2017 și 2018, cu modificările și completările ulterioare, se prelungesc prin acte adiționale până la încheierea noilor contracte. Suma înscrisă în actele adiționale va fi consemnată distinct ca sumă inclusă în valoarea totală în contractul pentru anul 2022. Implementarea programelor naționale de asigurări de sănătate se realizează în condițiile prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiționale.


    Articolul 3

    Direcțiile de specialitate din Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate și unitățile de specialitate prin care se derulează programe naționale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 4

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 5

    Prezentul ordin intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2022.


    Articolul 6

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 507/2015 pentru aprobarea Normelor privind condițiile și modalitatea de decontare a serviciilor de dializă, contractate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii de dializă, autorizați și evaluați în condițiile legii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 31 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2017 și 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 și 224 bis din 31 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare.

    p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    Adela Cojan

    București, 30 martie 2022.
    Nr. 180.

    ANEXĂ

    NORME TEHNICE
    de realizare a programelor naționale de sănătate
    curative pentru anii 2022-2023