LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1998 (**republicată**)(*actualizata*)
privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
(actualizata până la data de 28 iulie 2006*)
**) Republicată în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 172 din 5 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 9 noiembrie 1999, dandu-se textelor numerotarea corespunzătoare.
Legea nr. 9 din 8 ianuarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, a fost modificata prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 59 din 28 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 30 decembrie 1998 (aprobata şi modificata prin Legea nr. 118 din 30 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 6 iulie 1999), şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 172 din 5 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 9 noiembrie 1999 (aprobata prin Legea nr. 162 din 3 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 octombrie 2000).
Articolul 1
(1) Cetatenii români, prejudiciati în urma aplicarii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensatiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parţial compensatii ori despăgubiri pentru bunurile imobile - constructii şi terenuri - pe care le aveau în proprietate în judeţele Durostor şi Caliacra, cedate Bulgariei, precum şi pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui. ...
(2) De prevederile alin. (1) beneficiaza şi cetatenii români, mostenitori legali ai fostilor proprietari*). ...
(3) Beneficiaza de prevederile alin. (1) şi cetatenii români prejudiciati în urma imigrarii facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte judete ale Bulgariei decat judeţele cedate, Durostor şi Caliacra. ...
-------------
*) Prin DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 312 din 19 noiembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 7 februarie 2003, a fost admisa excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, constatandu-se ca acestea sunt neconstitutionale în măsura în care inlatura mostenitorii testamentari de la beneficiul acordarii compensatiilor prevăzute la alin. (1) al art. 1 din aceeasi lege.
Articolul 2
(1) Despăgubirile se acordă celor indreptatiti, sub forma unor compensatii banesti distincte pentru terenuri, pentru constructii şi pentru recoltele de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, după cum urmeaza: ...
a) pentru fiecare hectar de teren, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilita în condiţiile prevăzute de dispozitiile legale pentru valoarea de patrimoniu a terenurilor ce constituie capital social sau, la cerere, acţiuni la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat în judeţul de domiciliu sau invecinat, fără ca totalul suprafetei de teren pentru care se acordă compensatii să depăşească suprafaţa prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ...
b) pentru fiecare locuinta - inclusiv anexele gospodaresti -, precum şi pentru constructiile cu alte destinatii, o sumă calculată în raport cu suprafaţa construita şi cu materialele de constructii folosite, precum şi cu vechimea construcţiei; în această sumă este inclusa şi compensatia pentru terenul aferent construcţiei, respectiv terenul de sub construcţie şi curtea. ...
Comisia prevăzută la art. 6 va putea majoră cu până la 50% compensatia baneasca prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b), în raport cu valoarea deosebită a unor constructii sau terenuri intravilane - urbane sau rurale -, dacă o asemenea apreciere se justifica pe baza actelor prezentate de cei în cauza;
c) pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, o sumă calculată în raport cu suprafaţa cultivata şi cu producţia medie la hectar în anul 1940. ...
(2) Criteriile de evaluare, modalitatile concrete de stabilire a cuantumului compensatiilor pentru terenuri agricole, terenuri intravilane, constructii şi recolte se vor reglementa prin normele metodologice aprobate de Guvern, prevăzute la art. 13. Criteriile de evaluare a construcţiilor se vor stabili în condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinte, trecute în proprietatea statului. ...
Articolul 3
În cazul în care, anterior, cei indreptatiti au fost despagubiti parţial, în bani sau în natura, pentru prejudiciile suferite în urma aplicarii tratatului, acestia au dreptul la compensatie, proportional, pentru prejudiciul ramas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2.
Articolul 4*)
(1) În termen de 18 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, persoanele indreptatite la compensatii, fostii proprietari sau mostenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri insotite de acte doveditoare la comisia judeteana sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea legii. ...
(2) Dacă mostenitorii fostilor proprietari domiciliaza în judete diferite, acestia vor depune cererile la comisia municipiului Bucureşti. ...
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) vor anexa la cerere o declaratie autentificata, pe propria raspundere, din care să rezulte suprafetele de teren, constructiile şi recoltele pentru care se considera indreptatite sa primeasca compensatii în condiţiile prezentei legi. ...
(4) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), persoanele indreptatite pot depune cereri, neinsotite de acte, în situaţia imposibilitatii temporare de a procura actele doveditoare, termenul de depunere a actelor prelungindu-se cu maximum 90 de zile de la data depunerii cererii. ...
Articolul 5
(1) Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor pentru care se solicita compensatii se face cu inscrisuri. ...
(2) Arhivele Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei şi Pădurilor, precum şi alte institutii publice care deţin acte referitoare la situaţia persoanelor evacuate din judeţele Durostor şi Caliacra, ca urmare a aplicarii tratatului, sunt obligate sa elibereze celor interesati copii de pe actele solicitate. ...
Articolul 6
(1) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie, prin ordin al prefectului, în fiecare judet şi în municipiul Bucureşti, cate o comisie pentru aplicarea legii, compusa din directorul general al directiei generale a finanţelor publice, directorul general al directiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara, seful directiei judetene a Arhivelor Naţionale, seful inspectoratului teritorial în constructii, un consilier juridic desemnat de prefect şi un notar public desemnat de Ministerul Justiţiei, la propunerea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Comisia va functiona în cadrul prefecturii. ...
(2) Preşedintele comisiei prevăzute la alin. (1) este prefectul. ...
(3) În termenul prevăzut la alin. (1) se constituie, prin hotărâre a Guvernului, comisia centrala pentru aplicarea dispoziţiilor legii, care va functiona la Ministerul Finanţelor Publice. ...
(4) Comisia centrala este formata din 11 membri, dintre care: 3 reprezentanti ai Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Alimentatiei şi Pădurilor, un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, un reprezentant al Ministerului Administraţiei Publice, un reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, un reprezentant al Ministerului Justiţiei, un reprezentant al Arhivelor Naţionale şi 2 reprezentanti ai Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste - Sectia Cadrilater (judeţele Durostor şi Caliacra). ...
Articolul 7
(1) Comisiile judetene şi a municipiului Bucureşti primesc, verifica şi rezolva cererile de acordare a compensatiilor. Hotărârile privind acordarea compensatiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică comisiei centrale, spre validare, precum şi solicitantului. ...
(2) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemultumit de hotărârea comisiei poate face contestaţie la comisia centrala. ...
(3) În termen de cel mult 60 de zile, comisia centrala va analiza contestaţiile şi va valida sau va invalida masurile stabilite de comisiile judetene şi a municipiului Bucureşti, admitand sau respingand, după caz, contestaţiile ce i-au fost adresate. Hotărârea comisiei centrale se comunică solicitantilor şi direcţiilor generale ale finanţelor publice. ...
(4) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putand fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a tribunalului în raza caruia domiciliaza solicitantul. ...
(5) Hotărârile pronuntate de tribunal sunt supuse recursului. ...
(6) În vederea solutionarii cererilor , comisiile prevăzute la art. 6 pot solicita acte şi informaţii oricăror institutii publice, persoane fizice şi juridice. ...
(7) În cazul în care compensatia este solicitata de mai mulţi mostenitori ai aceleiasi persoane, precum şi atunci când după adoptarea hotărârii apar şi alte persoane având vocatie succesorala, raporturile dintre succesori privind compensatia se solutioneaza potrivit dreptului comun. ...
Articolul 8
(1) Compensatiile acordate cetatenilor români indreptatiti se suporta din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, iar plăţile către persoanele fizice se asigura de către directiile generale ale finanţelor publice în raza cărora îşi au domiciliul beneficiarii. ...
(2) În termen de 60 de zile de la implinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în functie de volumul compensatiilor ce urmeaza să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de esalonare a acordarii compensatiilor. În cazul în care compensatiile se platesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrala, iar în situaţia în care se achită în anul următor, directiile generale ale finanţelor publice le actualizeaza în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistica inaintea platii, faţă de luna decembrie a anului anterior. Esalonarea plăţilor nu poate depăşi 2 ani consecutivi. ...
Articolul 9
(1) Pentru evaluarea terenurilor, construcţiilor şi a recoltelor neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, comisiile judetene sau a municipiului Bucureşti desemneaza una sau mai multe comisii tehnice de specialitate, după caz, formate din 3 membri specialisti în expertizari de constructii şi evaluatori funciari şi agricoli, desemnaţi din cadrul instituţiilor publice, al serviciilor publice descentralizate sau al consiliilor locale. ...
(2) Consiliile locale, instituţiile publice şi serviciile publice descentralizate ale acestora sunt obligate sa delege, la solicitarea comisiei judetene sau a municipiului Bucureşti, specialisti pentru efectuarea rapoartelor tehnice de evaluare a despăgubirilor. ...
(3) Rezultatul evaluării se consemneaza într-un raport tehnic de evaluare semnat de toţi membrii comisiei tehnice, care se inainteaza comisiei judetene sau a municipiului Bucureşti. ...
(4) Comisiile tehnice de evaluare sunt obligate sa intocmeasca, sa redacteze şi sa inainteze cu maxima celeritate rapoartele tehnice de evaluare. ...
(5) Fiecare membru al comisiei tehnice de evaluare beneficiaza de o indemnizatie, calculată în raport cu numărul de ore aferente întocmirii fiecarui raport, stabilita în lei/ora, pe bază de deviz anexat la raportul tehnic de evaluare, aprobat de comisia judeteana sau a municipiului Bucureşti. Indemnizatia bruta orara se determina prin impartirea sumei rezultate din aplicarea cotei de 20% asupra salariului de baza brut lunar pentru functia de secretar general din ministere la numărul de ore lucratoare aferente fiecarei luni. ...
(6) Indemnizatiile prevăzute la alin. (5) se impoziteaza în conformitate cu reglementarile în vigoare privind impunerea veniturilor persoanelor fizice. ...
(7) Indemnizatiile pentru membrii comisiilor tehnice sunt platite de Ministerul Finanţelor Publice, prin directiile generale ale finanţelor publice judetene sau a municipiului Bucureşti, din sumele prevăzute la capitolul "Alte acţiuni" subcapitolul "Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale". ...
Articolul 10
Cererile adresate oricăror autorităţi publice, precum şi actiunile în justiţie având ca obiect acordarea compensatiilor prevăzute de prezenta lege sunt scutite de orice taxe.
Articolul 11
Dreptul la orice compensatie pentru pagube suferite în urma aplicarii tratatului se stinge prin epuizarea prevederilor prevăzute de prezenta lege sau prin nesolicitarea compensatiilor în termenul prevăzut la art. 4.
Articolul 12
Activitatea comisiilor prevăzute la art. 6 inceteaza la data finalizarii tuturor cererilor depuse conform art. 4.
Articolul 13
Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei şi Pădurilor, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei vor supune Guvernului, spre aprobare, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, normele metodologice*) cu privire la modul de lucru al comisiilor constituite conform art. 6, remunerarea membrilor comisiilor, gestionarea fondurilor prevăzute în bugetul de stat cu destinaţia de compensatii, criteriile şi modalitatile de stabilire a compensatiilor, precum şi modalitatile de acordare a acţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a).
-------------
*) Normele metodologice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753 din 26 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998, şi au fost modificate şi completate în mod corespunzător, potrivit prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 172/1999, prin Hotărârea Guvernului nr. 475 din 9 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 iunie 2000.
Articolul 14
Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.**)
-------------
**) A se vedea şi datele de intrare în vigoare a actelor normative modificatoare.
------------