ORDIN nr. 526 din 9 aprilie 2004 (*actualizat*)
pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedurile de depunere, manipulare şi depozitare a metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, la unităţile Trezoreriei Statului
(actualizat până la data de 3 august 2010*)
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE




  • ---------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 3 mai 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 3 august 2010, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 2.026 din 26 iulie 2010.
    În temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, şi ale art. 37 şi 38 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2003,
    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Normele metodologice privind procedurile de depunere, manipulare şi depozitare a metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, la unităţile Trezoreriei Statului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţile statului abilitate în ridicarea bunurilor considerate fără stăpân, precum şi cele care confiscă sau ridică în vederea confiscării metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.


    Articolul 3

    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 9 aprilie 2004.
    Nr. 526.


    Anexă

    NORMA 09/04/2004