ORDIN nr. 4.524 din 12 iunie 2020privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 19 iunie 2020
    Având în vedere prevederile:– art. 154, 236, 237, 238, 239 și 248 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;– art. 9 alin. (5)-(12) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.850/2017 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.485/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcții didactice;– Hotărârii Guvernului nr. 327/2020 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2020-2021,
    în temeiul art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,
    ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se aprobă Metodologia pentru înființarea și organizarea programelor de master didactic, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, denumită în continuare A.R.A.C.I.S., poate utiliza anexa nr. 1 în elaborarea documentației specifice evaluării externe a programelor de studii universitare de master didactic.


    Articolul 3

    Universitățile care vor organiza, în anul universitar 2020-2021, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. Acestea vor depune dosarele pentru evaluare în vederea acreditării la A.R.A.C.I.S. în cel mult 45 de zile calendaristice de la data publicării prezentului ordin.


    Articolul 4

    La intrarea în vigoare a prezentului ordin, orice prevedere contrară se abrogă.


    Articolul 5

    Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală învățământ preuniversitar, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, A.R.A.C.I.S., universitățile și inspectoratele școlare județene/al municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 6

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul educației și cercetării,
    Cristina Monica Anisie

    București, 12 iunie 2020.
    Nr. 4.524.

    Anexa nr. 1

    METODOLOGIE
    privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic


    Anexa nr. 2

    Instituțiile de învățământ superior care organizează master didactic,
    pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, în anul universitar 2020-2021
    1. Universitatea Politehnica din București - 50 de locuri2. Universitatea din București - 50 de locuri3. Academia de Studii Economice din București - 50 de locuri4. Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca - 50 de locuri5. Universitatea „Ovidius“ din Constanța - 50 de locuri6. Universitatea din Craiova - 50 de locuri7. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași - 50 de locuri8. Universitatea de Vest din Timișoara - 50 de locuri

    -----