HOTĂRÂRE nr. 898 din 25 august 2010
privind trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor Centrul de Formare Iniţială şi Continuă Orăştie din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statuluiPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 21 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Centrul de Formare Iniţială şi Continuă Orăştie, situate în judeţul Hunedoara, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora, în condiţiile legii.
Articolul 3
După scoaterea din funcţiune şi casarea construcţiilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 25 august 2010.
Nr. 898.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE
a construcţiilor aflate în administrarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor - Centrul de Formare Iniţială
şi Continuă Orăştie care se trec din domeniul
public al statului în domeniul privat al acestuia,
în vederea scoaterii din funcţiune şi casării*Font 8*
┌───────────────┬──────────────────────────┬─────────────────────────────┬──────────────┬────────────┐
│ Adresa │ Persoana juridică │ Caracteristicile tehnice │ Valoarea │ Număr de │
│ imobilului │ care administrează │ │ contabilă │înregistrare│
│ │ imobilul │ │ │a imobilului│
│ │ │ │ │ depus la │
│ │ │ │ │ M.F.P. │
├───────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤
│Orăştie, │Ministerul Administraţiei │1. Pavilion 42-31-06 "punct │ 6.033,02 lei│155.181 │
│Str. Armatei │şi Internelor - Centrul de│control tehnic auto": │ │(parţial) │
│nr. 16, judeţul│Formare Iniţială şi │Sc = 12,00 mp │ │ │
│Hunedoara │Continuă al Ministerului │Sd = 12,00 mp │ │ │
│ │Administraţiei şi ├─────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Internelor - Orăştie │2. Pavilion 42-31-21 "padoc │ 3.552,88 lei│ │
│ │ │câini": │ │ │
│ │ │Sc = 54,00 mp │ │ │
│ │ │Sd = 54,00 mp │ │ │
│ │ ├─────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │ │3. Pavilion 42-31-23 │187.875,30 lei│ │
│ │ │"magazie": │ │ │
│ │ │Sc = 726,00 mp │ │ │
│ │ │Sd = 726,00 mp │ │ │
├───────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤
│Orăştie, │Ministerul Administraţiei │Pavilion 42-32-02 "magazie │ 22.238,13 lei│101.234 │
│Str. Codrului │şi Internelor - Centrul de│muniţii": │ │(parţial) │
│nr. 1, judeţul │Formare Iniţială şi │Sc = 155,00 mp │ │ │
│Hunedoara │Continuă al Ministerului │Sd = 155,00 mp │ │ │
│ │Administraţiei şi │ │ │ │
│ │Internelor - Orăştie │ │ │ │
└───────────────┴──────────────────────────┴─────────────────────────────┴──────────────┴────────────┘
----