ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 90 din 27 mai 2020pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normativePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 29 mai 2020
Având în vedere necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri și sistemul economic,
în consecința deciziilor luate de autoritățile naționale sau din alte state, de suspendare a unor activități, și a altor măsuri de reducere a extinderii pandemiei cu coronavirusul SARS-CoV-2, mediul de afaceri se confruntă cu o reducere a cererii și dificultăți în asigurarea fluxurilor de furnizare și desfacere a bunurilor și serviciilor, care ar putea conduce la blocaje financiare.
În scopul susținerii resurselor financiare atât ale contribuabililor, cât și ale statului pentru asigurarea cheltuielilor, precum și având în vedere faptul că în perioada stării de urgență mediul de afaceri s-a confruntat cu o diminuare semnificativă de lichidități, ceea ce conduce la dificultatea acestuia în a se conforma voluntar la plată,
luând în considerare necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanșarea procedurilor de insolvență, necesitatea acordării unor șanse de redresare economică, în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-CoV-2, și evitarea deschiderii procedurilor de insolvență care din perspectiva recuperării creanțelor bugetare sunt ineficiente,
ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative, în sensul că:– obligațiile accesorii îngreunează conformarea la plată a obligațiilor bugetare, în contextul actual al dificultăților financiare cu care se confruntă contribuabilii afectați direct sau indirect de criza SARS-CoV-2; ... – contribuabilii vor acumula noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanșarea procedurilor de insolvență, care din perspectiva recuperării creanțelor bugetare sunt ineficiente, ...
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată și impune adoptarea unor măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Titlul capitolului I va avea următorul cuprins:
Capitolul I Instituirea unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020
(la 11-07-2020,
Titlul Capitolului I din Punctul 1. , Articolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
... 2. La articolul 1, alineatele (1), (3) și (4) vor avea următorul cuprins:(1) În scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.
(la 11-07-2020,
Alineatul (1) din Punctul 2. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
................................................................................................(3) Sunt obligații bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 august 2020 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 iulie 2020, precum și obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare și data de 31 iulie 2020 inclusiv.
(la 11-07-2020,
Alineatul (3) din Punctul 2. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
(4) Restructurarea obligațiilor bugetare se aplică și pentru obligațiile bugetare principale și accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 august 2020 până la data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (3).
(la 11-07-2020,
Alineatul (4) din Punctul 2. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
... 2^1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Prin obligații bugetare, în sensul prezentului capitol, se înțelege obligația de plată a oricăror sume care se cuvin bugetului general consolidat și/sau bugetelor autorităților publice centrale și locale individualizată în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central, în vederea recuperării.
(la 11-07-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
... 3. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:(1) Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa în perioada 8 august-31 octombrie 2019, precum și în perioada 1 februarie-30 septembrie 2020, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent. ... 4. La articolul 4 alineatul (6) litera b) punctul (i), litera aa) va avea următorul cuprins:
aa) obligațiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 august 2020 și data depunerii solicitării de restructurare;
(la 11-07-2020,
Litera aa) din Punctul 4. , Articolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
... ... 5. La articolul 4, alineatele (7)-(9) vor avea următorul cuprins:(7) În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare măsura de anulare a unui cuantum de maximum 30% inclusiv din totalul obligațiilor bugetare principale, pe lângă condițiile prevăzute la alin. (6) lit. b), debitorul trebuie să achite și 5% din cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată, astfel cum este definită la alin. (2) lit. a), până la data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5.(8) În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare măsura de anulare a unui cuantum cuprins între 30% și 40% inclusiv din totalul obligațiilor bugetare principale, pe lângă condițiile prevăzute la alin. (6) lit. b), debitorul trebuie să achite și 10% din cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată, astfel cum este definită la alin. (2) lit. a), până la data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5.(9) În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare și măsura de anulare a unui cuantum cuprins între 40% și 50% inclusiv din totalul obligațiilor bugetare principale, pe lângă condițiile prevăzute la alin. (6) lit. b), debitorul trebuie să achite și 15% din cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată, astfel cum este definită la alin. (2) lit. a), până la data depunerii solicitării de restructurare prevăzute la art. 5. ... 6. La articolul 22, alineatul (1) va avea următorul cuprins:(1) Solicitarea de restructurare prevăzută la art. 5 se poate depune până la data de 31 decembrie 2020, sub sancțiunea decăderii.
(la 11-07-2020,
Alineatul (1) din Punctul 6. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020
)
...
Articolul II
(1) Debitorii care au depus notificări privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pot depune cererea de restructurare potrivit art. 22 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, un nou certificat de atestare fiscală în termen de cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe care îl comunică debitorului.(2) Pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligațiilor bugetare aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, acestea se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii solicitării sau debitorii pot opta prin cerere adresată organului fiscal competent, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru refacerea planului de restructurare cu obligațiile bugetare restante la 31 martie 2020 și depunerea unei noi cereri în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Notă ...
Articolul II din LEGEA nr. 114 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 prevede:
Articolul II
Pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligațiilor bugetare aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2020 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normative, acestea se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii solicitării sau debitorii pot opta, prin cerere adresată organului fiscal competent, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru refacerea planului de restructurare cu obligațiile bugetare restante la 31 iulie 2020 și depunerea unei noi cereri în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul III
(1) Termenul prevăzut la art. VII alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 21 martie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.(2) Termenul prevăzut la art. XIII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 16 aprilie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.
(la 25-06-2020,
Articolul III a fost modificat de Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 99 din 25 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 25 iunie 2020
)
Articolul IV
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, se modifică și se completează și va avea următorul conținut:1. La articolul XVII, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Sumele neutilizate din bugetul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pe anul 2019, care au fost constituite în baza prevederilor art. 2 alin. (3^1) și (3^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare, se fac venit la bugetul de stat, în cont de venituri deschis pe numele Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la capitolul 41.01. «Operațiuni financiare», la subcapitolul 41.01.08. «Disponibil din excedentele anilor precedenți ale instituțiilor reorganizate», iar eventualele sume virate eronat la alte subdiviziuni de venituri ale bugetului de stat se transferă la acest capitol de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pe bază de ordin de plată. ... 2. După alineatul (1) se introduc cinci noi alineate, alineatele (1^1)-(1^5), cu următorul cuprins:(1^1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, să majoreze veniturile bugetului de stat, precum și, la o poziție distinctă, creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute în bugetul acestuia cu suma virată potrivit alin. (1). (1^2) Se autorizează Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (1^1) în buget și în anexele la acesta și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 5 zile lucrătoare de la majorarea bugetului.(1^3) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (1) și plățile efectuate se virează de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.(1^4) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (1^3) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (1), urmând procedura prevăzută la alin. (1^1) și (1^2), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.(1^5) Din sumele virate potrivit alin. (1), Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri finanțează programe/proiecte de eficiență energetică, precum și de reducere a emisiilor de CO_2. ...
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
București, 27 mai 2020.
Nr. 90.
----