HOTĂRÂRE nr. 566 din 13 iunie 2007
privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, pentru înlăturarea efectelor prăbuşirilor şi alunecărilor de teren produse în judeţul Gorj
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 14 iunie 2007



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă alocarea sumei de 2.500 mii lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea continuării unor lucrări de infrastructură pe amplasamentele stabilite, pentru strămutarea gospodăriilor afectate de prăbuşirile şi alunecările de teren produse în anul 2006 în judeţul Gorj.


    Articolul 2

    Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.


    Articolul 3

    Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2007.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 13 iunie 2007.
    Nr. 566.


    Anexa
    REPARTIZAREA
    pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor ce se alocă în vederea continuării unor lucrări de infrastructură pe amplasamentele stabilite, pentru strămutarea gospodăriilor afectate de prăbuşirile şi alunecările de teren produse în anul 2006 în judeţul Gorj
           
      Nr. crt.Unitatea administrativ-teritorialăSuma alocată - mii lei -
      1.Oraşul Târgu Cărbuneşti1.000
      2.Comuna Albeni1.500
        T O T A L:2.500