DECIZIE nr. 548 din 12 iulie 2016
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 28 octombrie 2016



       Valer Dorneanu - preşedinte
       Petre Lăzăroiu - judecător
       Mircea Ştefan Minea - judecător
       Daniel Marius Morar - judecător
       Puskas Valentin Zoltan - judecător
       Simona-Maya Teodoroiu - judecător
       Tudorel Toader - judecător
       Augustin Zegrean - judecător
       Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Excepţia a fost ridicată de S.C. Ateliere Centrale - S.A. Crişcior în Dosarul nr. 2.508/97/2014/a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, formând obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.539 D/2015.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, părţile fiind legal citate, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Decizia nr. 317 din 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.508/97/2014/a1, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Excepţia a fost ridicată de S.C. Ateliere Centrale - S.A. Crişcior în cadrul recursului declarat împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de aceasta. Prin Decizia nr. 317 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a respins recursul ca inadmisibil, sesizând totodată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece restrâng calea de atac a recursului doar la încheierile prin care instanţa de judecată învestită cu cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se pronunţă asupra suspendării judecăţii (în sensul că dispune suspendarea judecăţii). Prin faptul că este limitat dreptul la recurs al celui căruia i s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se încalcă prevederile constituţionale invocate.
    5. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul conferă expres dreptul la recurs numai în cazul în care instanţa dispune prin încheiere suspendarea judecăţii procesului ori respingerea cererii de repunere pe rol, deoarece ambele soluţii tind a prelungi durata procesului. Textul criticat nu cuprinde nicio dispoziţie discriminatorie. Regimul juridic diferit constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul, are la bază deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Nu se încalcă nici dreptul la apărare, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, conform dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care completează dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009. Totodată, textul legal criticat nu contravine nici principiului priorităţii dreptului comunitar întrucât, în cazurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este facultativă, în timp ce în cazurile prevăzute de art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie. În raport cu soluţia ce se adoptă cu privire la solicitarea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, judecata poate fi suspendată, în cazurile prevăzute la alin. (1) sau suspendarea judecăţii este obligatorie, în cazurile prevăzute la alin. (2).
    6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/6.042/2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.795 din 10 decembrie 2015, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât este nemotivată. Invocă în acest sens prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Deciziile nr. 1.313 din 14 octombrie 2010 şi nr. 785 din 16 iunie 2011.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând Încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 18 noiembrie 2009, potrivit cărora "Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor; hotărârea este definitivă."
    11. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 privind dreptul la apărare, "drept care include şi dreptul la un recurs efectiv/la o cale de atac" şi "principiul priorităţii dreptului comunitar, consacrat de art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la art. 20 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cărora toate persoanele sunt egale în faţa legii."
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat reglementează procedura exercitării şi soluţionării recursului împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii în cazul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se pronunţa cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză pe rolul instanţelor de judecată naţionale.
    13. În acest sens, dispoziţiile art. 2 alin. (1)-(3) din Legea nr. 340/2009 stabilesc că "(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie." Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs în condiţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, criticate în prezenta cauză cu motivarea că "restrâng" această cale de atac, recursul nefiindu-i "asigurat şi celui căruia i s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene."
    14. Curtea constată că ipoteza normativă prevăzută de textul criticat este circumscrisă exclusiv măsurii suspendării, fără a se referi şi la soluţia pe care instanţa o pronunţă în sensul admiterii, respectiv respingerii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Desigur că măsura suspendării se dispune/poate fi dispusă numai în situaţia admiterii cererii de sesizare pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, însă nu această din urmă soluţie pronunţată de instanţă este avută în vedere de legiuitor şi, în mod evident, nici soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    15. Rezultă, aşadar, că criticile formulate se referă la o ipoteză normativă pe care textul nu o prevede. Reglementarea distinctă a unei căi de atac împotriva unei categorii de măsuri dispuse de instanţa de judecată nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituţionalitate al reglementării, motivat de faptul că aceeaşi cale de atac ar trebui să fie prevăzută şi în privinţa altor măsuri pentru care partea interesată are deschisă calea dreptului comun în materie. Altfel spus, nu ne aflăm în prezenţa unei eventuale omisiuni legislative cu relevanţă constituţională care să atragă, potrivit distincţiilor realizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, competenţa instanţei de contencios constituţional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constituţionalitate (a se vedea, pentru distincţia menţionată, de exemplu, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010 sau Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014), ci a unei opţiuni a legiuitorului ce dă expresie prevederilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
    16. Faptul că legiuitorul a apreciat ca, din considerente vizând celeritatea soluţionării cauzelor, să ofere o cale de atac, separat de hotărârea de fond, împotriva măsurilor de suspendare a judecăţii în situaţia admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, nu poate fi interpretat ca o restrângere/imposibilitate a utilizării căilor de atac prevăzute de dreptul comun în privinţa încheierilor prin care se dispun alte măsuri, care pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată.
    17. Cel mult, criticile formulate pot fi interpretate ca o propunere de lege ferenda, asupra căreia însă Curtea nu are competenţa de a se pronunţa. În acest sens sunt prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
    18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepţie ridicată de S.C. Ateliere Centrale - S.A. Crişcior în Dosarul nr. 2.508/97/2014/a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

    PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Prim-magistrat asistent,

    Marieta Safta

    -----