PROTOCOL din 1 iulie 1991
privind încetarea valabilităţii Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala, semnat la Varsovia la 14 mai 1955, şi a Protocolului referitor la prelungirea duratei valabilităţii acestuia, semnat la Varsovia la 26 aprilie 1985
EMITENT
  • ACT INTERNAŢIONAL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 16 martie 1992



    Statele părţi contractante la Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala, semnat la Varsovia la 14 mai 1955,
    luînd în considerare profundele schimbari care au loc în Europa şi care înseamnă încetarea confruntarii şi scindarii continentului,
    intentionind ca, în noua situaţie, sa dezvolte în mod activ între ele relatii pe baza bilaterala şi, în functie de interesul lor, pe baza multilaterala,
    subliniind importanţa Declaraţiei comune a celor 22 de state semnatare ale Tratatului privind fortele armate convenţionale în Europa, prin care au declarat ca ele nu mai sînt adversare şi ca vor construi relatii noi de parteneriat şi colaborare,
    hotarite să contribuie la trecerea treptata către structurile general- europene de securitate, pornind de la înţelegerile realizate la Reuniunea la nivel înalt de la Paris, din noiembrie 1990, a Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
    au convenit asupra urmatoarelor:

    Articolul 1

    Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala, semnat la Varsovia la 14 mai 1955 (denumit în continuare Tratatul de la Varsovia) şi Protocolul, semnat la Varsovia la 26 aprilie 1985, cu privire la prelungirea duratei de valabilitate a Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala, îşi inceteaza valabilitatea în ziua intrarii în vigoare a prezentului protocol.


    Articolul 2

    Părţile la prezentul protocol declara ca ele nu au, una faţă de cealalta, nici un fel de pretentii patrimoniale decurgind din Tratatul de la Varsovia.


    Articolul 3

    1. Prezentul protocol va fi supus ratificarii.
    2. Originalul protocolului şi instrumentele de ratificare vor fi depozitate spre pastrare la Guvernul Republicii Federative Cehe şi Slovace. Guvernul Republicii Federative Cehe şi Slovace va informa celelalte părţi la prezentul protocol despre transmiterea spre pastrare a fiecarui instrument de ratificare.


    Articolul 4

    Protocolul va intra în vigoare în ziua în care va fi transmis depozitarului spre pastrare ultimul instrument de ratificare.
    Întocmit la Praga, la 1 iulie 1991, într-un exemplar în limbile română, bulgara, ceha, polona, rusa şi ungara, toate textele avînd aceeasi valoare. Guvernul Republicii Federative Cehe şi Slovace va inmina tuturor celorlalte părţi la prezentul protocol copii conforme cu originalul protocolului.
    Pentru România,
    ION ILIESCU
    Preşedintele României
    Pentru Republica Bulgaria,
    JELIU JELEV
    Preşedintele Republicii Bulgaria
    Pentru Republica Federativa
    Ceha şi Slovaca,
    VACLAV HAVEL
    Preşedintele Republicii Federative
    Cehe şi Slovace
    Pentru Republica Polona,
    LECH WALESA
    Preşedintele Republicii Polone
    Pentru Republica Ungara,
    JOZSEF ANTALL
    Prim-ministru al Republicii Ungare
    Pentru Uniunea Republicilor
    Sovietice Socialiste,
    G. I. IANAEV
    Vicepresedinte al Uniunii
    Republicilor Sovietice Socialiste
    ---------------