DECIZIE nr. 819 din 3 iulie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminareEMITENT | CURTEA CONSTITUŢIONALĂ |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.023/100/2007 al Curţii de Apel Cluj Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în Dosarul nr. 5.025/100/2007 al Curţii de Apel Cluj Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie şi în Dosarul nr. 2.683/96/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008, în prezenţa reprezentantului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 24 iunie 2008 şi apoi pentru data de 3 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.023/100/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză având ca obiect recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1.154 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a admis acţiunea intentată de Ciucă Viorica şi alţi judecători de la Tribunalul Maramureş şi de la Judecătoria Baia Mare împotriva Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Cluj, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi, cu începere din luna septembrie 2004, a sporului de confidenţialitate de 15% , prevăzut prin legi speciale (Legea nr. 444/2006, Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007) pentru alte categorii profesionale decât magistraţii, întemeindu-se, între altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
Prin Încheierea din 18 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.025/100/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţe civile nr. 1.152 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureş prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor Daniela Griga şi alţii - judecători - împotriva Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Cluj, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi, a sporului de confidenţialitate de 15% , prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale decât magistraţii, întemeindu-se, între altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
Prin Încheierea din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.610/103/2007, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 2.916 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita prin care s-a admis acţiunea intentată de reclamanţii Ştefan Dobriţă şi alţii judecători - împotriva Tribunalului Harghita, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi, a sporului de confidenţialitate de 15%, prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale decât magistraţii, întemeindu-se, între altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care permit instanţelor de judecată să cenzureze soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. Se încalcă, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.
Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece excede controlului constituţional modul de interpretare şi aplicare a legii în situaţii concrete.
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece scopul acestora este înlăturarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră, în esenţă, că posibilitatea acordării, de către instanţele judecătoreşti, a unor drepturi neprevăzute în legislaţia specifică unei categorii profesionale reprezintă o ingerinţă a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare şi ale puterii executive.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt constituţionale, necontravenind principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin.(1)-(3) şi art. 6 din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu următorul conţinut:
- Art. 2 alin. (1)-(3): "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.";
- Art. 6: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii:
a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă; ...
b) stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului; ...
c) acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul; ...
d) formarea, perfecţionarea, reconversia şi promovarea profesională; ...
e) aplicarea măsurilor disciplinare; ...
f) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta; ...
g) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare." ...
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi ale art. 61 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Dosarele în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare au ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale şi solicitate de unii judecători - reclamanţi în aceste cauze - în temeiul actului normativ menţionat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda şi lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii şi normelor comunitare.
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinată de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a respins excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei, invocată şi susţinută prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi art. 51 din Constituţie. În considerentele deciziei, Curtea a reţinut, între altele:
"Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
Actul normativ criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.
De altfel, actul normativ criticat stabileşte în cap. I "Principii şi definiţii", în art. 1 alin. (3), că "Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile", iar art. 3, că "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice[...]".
Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îngrădeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiţie prin posibilitatea "persoanei care se consideră discriminată" de a formula, "În faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului." (cap. III "Dispoziţii procedurale şi sancţiuni", art. 27).
Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte în mod expres faptul că "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei". [cap. II "Dispoziţii speciale", secţiunea a VI-a: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării", art. 20 alin. (1)]. În sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, "persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării", în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20 alin. (9), "hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii"."
Soluţia Curţii îşi păstrează în întregime valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
Totodată, Curtea Constituţională constată că unele dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, şi anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, aşa cum s-a şi întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.
Astfel, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetăţeni şi se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanţei se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare. În conformitate cu textul de lege menţionat, "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului".
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă - ceea ce s-a şi petrecut în cauzele analizate - că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul, au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecinţă, Curtea Constituţională urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi să se constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Controlul constituţionalităţii art. 1 şi art. 27 alin. (1) din ordonanţă, neprevăzute în încheierile de sesizare a Curţii, se efectuează în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.023/100/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în Dosarul nr. 5.025/100/2007 al Curţii de Apel Cluj Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie şi în Dosarul nr. 2.683/96/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie şi constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, excepţie ridicată de acelaşi autor, în aceleaşi dosare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
--------