HOTĂRÂRE nr. 186 din 25 februarie 2009 (*actualizată*)
privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor
(actualizată până la data de 20 decembrie 2013*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 20 decembrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 680 din 3 iunie 2009; HOTĂRÂREA nr. 1.108 din 18 decembrie 2013.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) În scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor, începând cu data de 1 martie 2009 se instituie compensarea cu 90% din preţul de referinţă al medicamentelor, în cadrul programului social al Guvernului*).
    (2) Beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008
    pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
    -----------
    Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 680 din 3 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 11 iunie 2009, prin înlocuirea unei sintagme.
    *)NOTĂ S.C. C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Reproducem mai jos prevederile art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.108 din 18 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 20 decembrie 2013:
    "Art. II
    Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 31 decembrie 2013, sumele aferente plăţilor programului prevăzut la art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, cu modificările ulterioare, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate."


    Articolul 2

    (1) Compensarea cu 90% din preţul de referinţă al medicamentelor menţionate la art. 1 se suportă astfel: în cuantum de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi, respectiv, de 40% din bugetul Ministerului Sănătăţii.
    (2) Compensarea medicamentelor din bugetul Ministerului Sănătăţii, potrivit prevederilor alin. (1), se asigură din veniturile proprii prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii, sub formă de transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
    -----------
    Art. 2 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.108 din 18 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 20 decembrie 2013.


    Articolul 3

    Persoanelor incluse în această categorie li se poate elibera o singură prescripţie medicală pe lună, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind condiţiile de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor în ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.


    Articolul 4

    Normele tehnice de realizare a programului, care vor intră în vigoare la data de 1 martie 2009, se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul sănătăţii,
    Ion Bazac
    Preşedintele
    Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
    Irinel Popescu
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 25 februarie 2009.
    Nr. 186.
    ___________