ORDIN nr. 3.465/C din 30 septembrie 2014
pentru completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.003/C/2008EMITENT | MINISTERUL JUSTIŢIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 8 octombrie 2014
În temeiul art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite următorul ordin:
Articolul I
La articolul 97 alineatul (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2003/C/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 13 august 2008, cu modificările şi completările ulterioare, după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
"n) contractează, în condiţiile legii, bilete de odihnă, tratament şi recuperare şi decontează contravaloarea acestora."
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul justiţiei,
Robert Marius Cazanciuc
Bucureşti, 30 septembrie 2014.
Nr. 3.465/C.
_______