HOTĂRÂRE nr. 1.264 din 8 octombrie 2008
pentru aprobarea înscrierii în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile, dării în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, respectiv a trecerii acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 15 octombrie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniului public al statului şi darea în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a imobilelor situate în municipiul Bistriţa, municipiul Rădăuţi, oraşul Corabia şi oraşul Mărăşeşti, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniului public al statului a unui imobil, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, situat în municipiul Tulcea, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 3

    Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va opera modificările corespunzătoare în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea sa, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 4

    Se aprobă trecerea imobilelor prevăzute la art. 1 şi 2, aflate în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.


    Articolul 5

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul internelor şi reformei administrative,
    Cristian David
    p. Ministrul economiei şi finanţelor,
    Cătălin Doica,
    secretar de stat
    Bucureşti, 8 octombrie 2008.
    Nr. 1.264.


    Anexa 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale imobilelor care se înscriu în inventarul bunurilor
    din domeniul public al statului, se dau în administrarea
    Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, respectiv se
    trec din domeniul public al statului şi din
    administrarea Ministerului Internelor şi
    Reformei Administrative în domeniul privat al statului şi în
    administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
    *Font 9*
    Datele de identificare ale imobilului Codul fiscal al ordonatorului de credite care deţine imobilul Baza legală de preluare Valoarea imobilului - lei - Ministerul Economiei şi Finanţelor va atribui nr. în în- inventarul domeniului public
    Bistriţa, str. Mihai Eminescu nr. 13, et. 3, ap. 12, judeţul Bistriţa-Năsăud 4347712 Legea nr. 85/1992, republicată, Protocol nr. 5.435/10.309/1993 CL Carte funciară nr. 6.722/12 Bistriţa 7.965,57
    Bistriţa, str. Mihai Eminescu nr. 13, et. 3, ap. 13, judeţul Bistriţa-Năsăud 4347712 Legea nr. 85/1992, republicată, Protocol nr. 5.435/10.309/1993 CL Carte funciară nr. 6.722/12 Bistriţa 7.965,57
    Rădăuţi, Piaţa Unirii, bl. 33, ap. 16, judeţul Suceava 4244482 Protocol nr. 9.839/ 3.580 din 20 noiembrie 1998, PV recepţie 15.500/3.951 din 27 mai 2003 Carte funciară nr. 17.168 Rădăuţi 188.190,80
    Mărăşeşti, str. Oituz, bl. 6, et. 1, ap. 6, judeţul Vrancea 4298105 HCL nr. 43/1996 CL Mărăşeşti Hotărârea Guvernului nr. 391/1993 Protocol cu primăria Mărăşeşti, încheiat în 16 februarie 1996 Carte funciară nr. 1.242N Mărăşeşti 49.368,00
    Mărăşeşti, str. Oituz, bl. 6, parter, ap. 3, judeţul Vrancea 4298105 Hotărârea Guvernului nr. 391/1993 Protocol cu primăria Mărăşeşti, încheiat în 16 februarie 1996, Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi com- pletările ulterioare Carte funciară nr. 1.242N Mărăşeşti 42.899,00
    Mărăşeşti, str. Oituz, bl. 7, parter, ap. 1, judeţul Vrancea 4298105 HCL nr. 43/1996 CL Mărăşeşti Hotărârea Guvernului nr. 391/1993 Protocol cu primăria Mărăşeşti, încheiat în 16 februarie 1996 Carte funciară nr. 1.242N Mărăşeşti 57.540,00
    Mărăşeşti, str. Oituz, bl. 7, parter, ap. 3, judeţul Vrancea 4298105 Hotărârea Guvernului nr. 391/1993 Protocol cu primăria Mărăşeşti, încheiat în 16 februarie 1996, Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi com- pletările ulterioare Carte funciară nr. 1.242N Mărăşeşti 24.514,00
    Mărăşeşti, str. Oituz, bl. 7, et. 2, ap. 10, judeţul Vrancea 4298105 Hotărârea Guvernului nr. 391/1993 Protocol cu primăria Mărăşeşti, încheiat în 16 februarie 1996, Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi com- pletările ulterioare Carte funciară nr. 1.242N Mărăşeşti 26.216,00
    Mărăşeşti, str. Oituz, bl. 7, et. 3, ap. 14, judeţul Vrancea 4298105 Hotărârea Guvernului nr. 391/1993 Protocol cu primăria Mărăşeşti, încheiat în 16 februarie 1996, Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi com- pletările ulterioare Carte funciară nr. 1.242N Mărăşeşti 24.854,00
    Corabia, str. Carpaţi, bl. D8, sc. A, ap. 1, judeţul Olt 4286500 CVC nr. 4.874 din 27 octombrie 2003, Carte funciară nr. 1.122 Corabia 11.200,00


    Anexa 2
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale imobilului aflat în administrarea Ministerului
    Internelor şi Reformei Administrative care se înscrie
    în inventarul bunurilor din domeniul public al statului
    Adresa imobilului Baza legală de preluare Persoana juridică care administrează imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului Ministerul Economiei şi Finanţelor va atribui nr. în în- inventarul domeniului public
    Municipiul Tulcea, Str. Păcii nr. 121, bl. 128, sc. A, et. 10, ap. 43, judeţul Tulcea Hotărârea Guvernului nr. 825/2004 Protocol nr. 155.515/2004 Carte funciară nr. 18.491/N Ministerul Internelor şi Reformei Administrative 1 apartament cu 3 camere Suprafaţă construită = = 77,22 mp Suprafaţă utilă = 59,25 mp

    -------