ORDIN nr. 600 din 25 septembrie 2008privind modificarea art. 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 29 septembrie 2008
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 106.859 din 22 septembrie 2008,
    în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. e) și s), art. 19, art. 31, art. 37 și ale art. 56 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000 privind înființarea Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

    Articolul I

    Articolul 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 3 iulie 2008, se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 2
    (1) În termen de 180 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale emite, înseriază și pune la dispoziția gestionarilor fondurilor de vânătoare formularele autorizațiilor de vânătoare, prin Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., realizate în conformitate cu prevederile prezentului ordin.(2) Titularii contractelor de gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor de vânătoare au obligația să solicite, în scris, formularele prevăzute la alin. (1) Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) și ori de cate ori este necesar.


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Dacian Cioloș

    București, 25 septembrie 2008.
    Nr. 600.
    -------