LEGE nr. 220 din 5 iulie 2013
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi localPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 5 iulie 2013
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării: lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a drumurilor de interes naţional, judeţean şi local, lucrărilor de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrărilor necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente, lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum şi a infrastructurii de transport naval, lucrărilor din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcţiile hidrotehnice şi lucrările anexe, acumulările de apă permanente şi nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, construcţiile şi instalaţiile hidrometrice, instalaţiile de determinare automată a calităţii apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalelor şi derivaţiilor hidrotehnice, staţiile de pompare, precum şi altor construcţii hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede şi de asigurare a conectivităţii laterale, lucrărilor de construcţie, reabilitare, modernizare şi dezvoltare a staţiunilor turistice de interes naţional, lucrărilor de construcţie, reabilitare, modernizare, dezvoltare şi ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrărilor de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalaţiile de transport pe cablu aferente, cu lucrările de amenajare, instalaţiile şi echipamentele de producere a zăpezii şi gheţii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor, instalaţiile pentru iluminatul pârtiilor de schi şi alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă - biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină -, a patinoarelor şi echiparea cu instalaţii şi echipamente corespunzătoare, cuprinse în Programul naţional de dezvoltare a turismului "Schi în România", aprobat prin Legea nr. 526/2003, cu modificările şi completările ulterioare, lucrărilor de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea producerii, transportului şi distribuţiei de energie electrică, transportului şi distribuţiei de gaze naturale, de extracţie a gazelor naturale, lucrărilor de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului, condensatului şi gazelor naturale şi lucrărilor miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, lucrărilor pentru realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, precum şi pentru împădurirea terenurilor degradate, precum şi, în situaţia în care nu există o altă soluţie tehnică, lucrărilor de interes public de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată şi lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare."
2. La articolul 2 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) lucrările de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea producerii, transportului şi distribuţiei de energie electrică, transport şi distribuţie de gaze naturale, a extracţiei de gaze naturale, lucrările de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului, condensatului;"
3. La articolul 2 alineatul (3), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) Ministerul Economiei, prin operatorii economici producători de energie electrică, care funcţionează sub autoritatea sa, pentru lucrările de producere a energiei electrice şi pentru lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, prin Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» - S.A. Bucureşti pentru lucrările de interes naţional de distribuţie a energiei electrice, prin Societatea Naţională de Gaze Naturale «Romgaz» - S.A. Mediaş pentru extracţia gazelor naturale şi prin Societatea Comercială «Conpet» - S.A. Ploieşti pentru lucrările de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului şi condensatului, precum şi prin societăţile de proiect care au acţionari companii/societăţi naţionale/societăţi comerciale cu capital majoritar de stat;".
4. La articolul 2 alineatul (3), după litera d) se introduc două noi litere, literele d^1) şi d^2), cu următorul cuprins:
"d^1) Ministerul Finanţelor Publice, prin Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A. Bucureşti pentru lucrările de interes naţional de dezvoltare a transportului de energie electrică, şi prin Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale «Transgaz» - S.A. Mediaş pentru lucrările de interes naţional de dezvoltare, modernizare, reabilitare a sistemului naţional de transport al gazelor naturale;
d^2) Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pentru lucrările de dezvoltare şi modernizare a sistemului naţional de transport al gazelor naturale;".
5. La articolul 25, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
6. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 33. - Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale vor elabora normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară."
Articolul II
La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 210/2010 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 18 noiembrie 2010, se abrogă.
Articolul III
Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
Bucureşti, 5 iulie 2013.
Nr. 220.
--------