DECIZIE 27 16/04/2018

DECIZIA nr. 27 din 16 aprilie 2018referitoare la pronunțarea hotărârii prealabile cu privire la unele chestiune de drept

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 22 mai 2018
Dosar nr. 95/1/2018

Gabriela Elena Bogasiu	- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Lavinia Curelea	- președintele delegat al Secției I civile
Eugenia Voicheci	- președintele Secției a II-a civile
Andreia Liana Constanda	- judecător la Secția I civilă
Carmen Georgeta Negrilă	- judecător la Secția I civilă
Mihaela Paraschiv	- judecător la Secția I civilă
Carmen Elena Popoiag	- judecător la Secția I civilă
Nina Ecaterina Grigoraș	- judecător la Secția I civilă
Veronica Magdalena Dănăilă	- judecător la Secția a II-a civilă
Ianina Blandiana Grădinaru	- judecător la Secția a II-a civilă
Iulia Petronela Nițu	- judecător la Secția a II-a civilă
Nicoleta Țăndăreanu	- judecător la Secția a II-a civilă
Valentina Vrabie	- judecător la Secția a II-a civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 95/1/2018, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă în categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005), sunt incluși doar titularii dreptului de proprietate industrială, adică titularii brevetului de invenție sau în această categorie se includ și inventatorii, chiar și în situația în care aceștia nu întrunesc calitatea cumulativă de titular al dreptului de proprietate industrială“.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile au depus, prin avocat, puncte de vedere asupra chestiunii de drept; punctul de vedere al apelantei-debitoare a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării1. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 5 decembrie 2017, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 ianuarie 2018, cu nr. 95/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 16 aprilie 2018.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările și completările ulterioare

Articolul 4

Au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor și repararea daunelor următoarele persoane: (...) c) persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenție acordat de statul român și succesorii lor în drept, deținut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.III. Expunerea succintă a procesului4. Obiectul Dosarului nr. 6.237/85/2013/a1 al Tribunalului Sibiu îl constituie procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei S.C. X - S.A. Sibiu, ce se derulează conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 85/2006)^1. În cadrul acestei proceduri, contestatorul Y a formulat o cerere de admitere a creanței, întemeiată pe dispozițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006.
^1 Abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.5. Anterior, apelantul-contestator sesizase, la 22 noiembrie 2011, Tribunalul București cu o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005. Acțiunea face obiectul Dosarului nr. 73.453/3/2011, judecata fiind suspendată de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. X - S.A. Sibiu. Suspendarea a fost constatată de Tribunalul București la 11 decembrie 2013 și a fost menținută până în prezent.6. În aceste condiții, contestatorul a urmat calea participării la procedura insolvenței, prin formularea cererii de înscriere a creanței la data de 13 noiembrie 2013, creanța urmând a fi verificată în Dosarul nr. 6.273/85/2013 al Tribunalului Sibiu, conform prevederilor art. 66-73 din Legea nr. 85/2006.7. Ca urmare a neînscrierii creanței, ca rezultat al verificării făcute de administratorul judiciar al debitoarei, acesta a formulat contestație conform art. 73 din Legea nr. 85/2006, soluționată prin Sentința nr. 175 din 6 martie 2017, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1.8. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât contestatorul, cât și debitoarea.9. Prin motivele de apel, debitoarea a invocat, pe lângă alte critici, excepția lipsei calității procesuale active, motivată de faptul că nu sunt întrunite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005. Destinatarii normei sunt persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială, în sfera cărora nu sunt incluși inventatorii, cu atât mai mult cu cât contestatorul din cauză pretinde drepturi bănești cu titlu de despăgubiri cuvenite în temeiul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată (Legea nr. 64/1991).10. La data de 2 octombrie 2017 apelanta-debitoare a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind calitatea procesuală activă a persoanelor ce pot promova acțiuni, inclusiv cereri de înscriere la masa credală și pot solicita daune, în baza repunerii în termen prevăzute de Legea nr. 214/2008 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială (Legea nr. 214/2008), respectiv dacă în categoria titularilor cererilor reglementate de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 sunt incluși și inventatorii sau calitatea procesuală activă este limitată la titularii brevetului de invenție.11. La termenul de judecată din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a pus în discuție admisibilitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept arătate.12. Prin încheierea pronunțată la această dată, sesizarea a fost considerată admisibilă, iar în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării13. Prin Încheierea pronunțată la 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, determinată de următoarele argumente:– de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât apelantul-contestator își întemeiază creanța, a cărei realizare o solicită în cadrul procedurii insolvenței ce se derulează împotriva debitoarei, pe aceste dispoziții legale. Creanța este constituită din daune rezultate din încălcarea drepturilor patrimoniale conferite de brevetele de invenție.
Contestatorul justifică existența dreptului material la acțiune prin aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 214/2008.
De lămurirea dispozițiilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 depinde stabilirea calității contestatorului de persoană îndreptățită la repararea prejudiciului și, pe cale de consecință, depinde și stabilirea vocației acestuia de a participa la procedura insolvenței în calitate de creditor.– problema de drept enunțată este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din centralizatorul hotărârilor prealabile și lista dosarelor și sesizărilor prealabile în materie civilă;– problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data de 5 decembrie 2017.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept14. Apelanta-debitoare S.C. X - S.A. Sibiu, prin administrator judiciar, a susținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 transpune în legislația română Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (Directiva 2004/48/CE) care, prin art. 4 lit. a), califică și dă prerogativa titularilor dreptului de proprietate intelectuală de a promova acțiuni și cereri prin care să își valorifice aceste drepturi.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 214/2008, s-a precizat în mod expres care este calitatea persoanelor care pot să pretindă aceste drepturi, respectiv titulari ai unor drepturi de proprietate intelectuală sau succesori ai acestora.
La dosar a depus decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în acest tip de spețe, prin care s-a reținut că în categoria titularilor unui drept de proprietate industrială nu intră inventatorii, calitate pe care o deține apelantul-contestator în prezenta cauză.
Înalta Curte de Casație și Justiție precizează aproape constant că, în această calitate, se pot încadra doar titularii unui brevet de invenție acordat în perioada regimului comunist și care nu au reușit să își protejeze sau să își valorifice drepturile în această perioadă.
Calitatea de inventator a apelantului-contestator nu îl include în categoria titularilor de brevet.
Legea incidentă de la momentul respectiv - Legea nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile (Legea nr. 62/1974) - preciza la art. 14 lit. c) că brevetul de invenție poate fi deținut inclusiv de către autori individuali sau în colectiv, în cazul altor invenții decât cele făcute pentru unitatea în care lucrau inventatorii. Astfel, cadrul normativ anterior anului 1989 dădea posibilitatea ca în categoria titularilor de brevete de invenție să fie incluse și persoane fizice.15. Apelantul-contestator, prin avocat, a susținut că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de faptul că această cerere își are izvorul în excepția lipsei calității procesuale active, excepție care este nelegală și nu este motivată în drept. Solicită a se avea în vedere că nu este vorba despre o problemă de drept care să impună o dezlegare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.16. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, apelanta-debitoare a formulat, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.17. Apelantul-contestator a formulat în termen legal, prin avocat, un punct de vedere, prin care a susținut că instanța de apel a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție înainte de a se pronunța asupra excepțiilor invocate pentru prima dată de debitoare prin cererea de apel, așa cum avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă. Susține că toate aceste excepții au fost invocate tardiv și sunt neîntemeiate, astfel încât soluționarea lor ar fi făcut inutilă continuarea procesului și sesizarea instanței supreme.
De asemenea a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active nu a fost invocată în mod legal, prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată și nici nu a fost motivată în drept. Prin urmare, încheierea de sesizare este nelegală, nefiind rezultatul judecării apelului.
Invocă, totodată, împrejurarea că din documentele transmise de Curtea de Apel Alba Iulia rezultă existența a două încheieri de ședință din data de 5 decembrie 2017, cu conținut diferit, în încheierea de sesizare modificându-se susținerile părților, precum și obiectul sesizării. De aceea, solicită să se constate nulitatea absolută a actului de sesizare, prin care i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Asupra problemei de drept solicită ca, în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța cu privire la chestiunea de drept invocată, să se ia act de argumentele sale juridice dezvoltate prin cerere și să se constate că destinatarii prevederilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 sunt doar inventatorii, deoarece doar autorilor invenției le-au fost încălcate drepturile de proprietate în mod abuziv, în calitate de titulari ai acestor drepturi, iar nu titularilor brevetului, care au dobândit această calitate în mod nelegal.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept18. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1 a apreciat că dispozițiile art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 circumscriu în categoria persoanelor îndreptățite la a solicita aplicarea măsurilor, procedurilor și recuperarea daunelor doar pe titularii unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenție. Aceste persoane nu pot fi decât titularii brevetului de invenție cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet, prin exploatarea în mod abuziv, fără consimțământul titularului sau prin orice faptă de încălcare a drepturilor acestuia.19. Textul legal face referire expresă la persoanele titulare ale dreptului de proprietate industrială. Prejudiciul care este supus reparării este definit ca fiind rezultatul încălcării drepturilor patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenției fără consimțământul titularului brevetului.20. Inventatorul care nu este și titularul brevetului de invenție nu poate fi încadrat în categoria persoanelor prevăzute de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, în forma introdusă și completată prin Legea nr. 214/2008.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie21. Instanțele au comunicat două puncte de vedere exprimate de judecători, după cum urmează:22. În categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 nu pot fi incluși decât titularii brevetului de invenție, nu și inventatorii, potrivit prevederilor exprese ale textului de lege.
În acest sens au opinat judecătorii din următoarele instanțe: Curtea de Apel Alba Iulia - instanța de trimitere (judecătorii Secției a II-a civile, în majoritate); Curtea de Apel Brașov (magistrații Secției I civile); Curtea de Apel Galați (judecătorii Secției I civile a Curții, respectiv ai Tribunalului Galați); Curtea de Apel Ploiești (judecătorii Secției I civile a Tribunalului Dâmbovița, în majoritate); Curtea de Apel București (magistrații din cadrul Tribunalelor Ialomița, Ilfov și Teleorman).23. Au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor și repararea daunelor atât titularul dreptului de proprietate industrială, cât și inventatorul - titular al unui drept de proprietate industrială dovedit cu certificatul de inventator.
În acest sens au opinat judecătorii din următoarele instanțe: Curtea de Apel București (judecătorii Secției a IV-a civile) și Curtea de Apel Suceava.24. Judecătorii din cadrul Secțiilor a III-a, a IV-a și a V-a civile ale Tribunalului București au exprimat ambele puncte de vedere menționate în sesizare, atașând două hotărâri judecătorești.
Din cuprinsul acestora rezultă că litigiul finalizat prin Sentința nr. 318 din 18 martie 2014 a Tribunalului București - Secția a IVa civilă (definitivă prin Decizia nr. 172 din 21 martie 2017 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă) a fost inițiat de către o persoană ce întrunea atât calitatea de autor al invenției, cât și pe cea de titular al brevetului, în timp ce în litigiul finalizat prin Sentința nr. 351 din 14 martie 2017 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă (definitivă prin Decizia nr. 236 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă), acțiunea introdusă de către inventator a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.25. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.26. Înalta Curte de Casație și Justiție
Secția I civilă a comunicat că din hotărârile pronunțate în această materie se conturează opinia potrivit căreia dispozițiile art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privesc doar persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenție.
Au fost atașate deciziile nr. 5.639 din 21 septembrie 2012, nr. 890 din 18 martie 2014 și nr. 1.060 din 16 iunie 2017. S-a apreciat că ar putea prezenta interes și deciziile nr. 1.901 din 13 iunie 2014 și nr. 5.638 din 21 septembrie 2012, în care, analizând chestiunea prescripției, instanța a dezlegat și problema persoanelor cărora le sunt aplicabile dispozițiile legale în discuție.27. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale28. În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, prin Decizia nr. 213 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2011, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.29. De asemenea, prin Decizia nr. 1.437 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 214/2008 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.IX. Raportul asupra chestiunii de drept30. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nefiind nouă. De aceea, au opinat pentru respingerea sesizării, ca inadmisibilă.X. Înalta Curte de Casație și Justiție31. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Asupra admisibilității sesizării32. Cu titlu prealabil trebuie precizat că, prin punctul de vedere exprimat în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-contestator a invocat nulitatea actului de sesizare (punctul 17 din prezenta decizie).33. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că aspectul învederat excedează limitele procedurii declanșate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, presupunând verificări de competența instanței de trimitere. 34. Pe de altă parte, procedura de față nu este compatibilă cu dispozițiile art. 245-248 din Codul de procedură civilă privind excepțiile procesuale, fiind aplicabile strict dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora punctul de vedere al părților poate viza doar chestiunea de drept supusă judecății.35. Prin întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de trimitere solicită a se clarifica dacă în categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 sunt incluși doar titularii brevetului de invenție sau și inventatorii, chiar în situația în care aceștia nu întrunesc calitatea cumulativă de titulari ai brevetului de invenție.36. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:– existența unei cauze în curs de judecată;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;– Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Analiza condițiilor de admisibilitate relevă următoarele:37. Primele două condiții sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată pe rolul unei instanțe învestite cu soluționarea apelurilor împotriva hotărârii judecătorului sindic pronunțate asupra contestației creditorului vizând neînscrierea creanței ca urmare a verificării făcute de administratorul judiciar al debitoarei.38. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aplicabilă în cauză, „Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive.“ De asemenea, art. 12 alin. (1) din aceeași lege prevede că „Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.“39. Pe acest temei, decizia de apel ce urmează a fi pronunțată este definitivă, nefiind supusă recursului, prin raportare și la dispozițiile art. 483 alin. (2) teza ultimă din Codul de procedură civilă, astfel încât instanța de trimitere soluționează cauza de față în ultimă instanță.40. În ceea ce privește condiția legăturii cu cauza a chestiunii de drept se observă că, prin motivele de apel, debitoarea a invocat excepția lipsei calității procesuale active din perspectiva neîntrunirii condițiilor de aplicare în cauză a dispozițiilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005.41. În acest context și ținând cont de împrejurarea că revine instanței de trimitere să aprecieze limitele efectului devolutiv al apelului, iar instanța a considerat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor legale în discuție depinde soluționarea pe fond a cauzei, urmează a se reține că, pentru aprecierea condiției legăturii cu cauza, este suficient că întrebarea din sesizare interesează soluționarea apelului, astfel încât această condiție se consideră a fi îndeplinită.
În ceea ce privește condiția noutății se constată următoarele:42. Din conținutul sesizării reiese că instanța de trimitere a apreciat că este îndeplinită condiția ca problema de drept să aibă caracter de noutate, deoarece asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior în procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.43. Condiția noutății unei chestiuni de drept nu poate fi însă analizată din perspectiva enunțată de către instanța de trimitere, ce evocă o condiție distinctă de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În mod constant, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a verificat noutatea independent de aprecierea condiției privind statuarea anterioară a instanței supreme asupra chestiunii de drept și a faptului că aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare.44. Analiza noutății chestiunii de drept trebuie raportată la scopul declanșării mecanismului de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, ce rezidă în preîntâmpinarea apariției unei practici neunitare la nivelul instanțelor judecătorești (control a priori), spre deosebire de mecanismul presupus de recursul în interesul legii, ce are menirea de a înlătura o astfel de practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).45. Din acest punct de vedere, noutatea nu poate fi desprinsă de aptitudinea normei a cărei interpretare se urmărește, de a genera practică judiciară în curs de formare, deci posibil a fi orientată, anterior dezvoltării sale, printr-o dezlegare de principiu a unei chestiuni de drept.46. Acest potențial este evident în ipoteza unui act normativ nou-intrat în vigoare, însă nu poate fi negat de plano doar pe criteriul vechimii, dacă respectiva chestiune de drept nu a mai fost dedusă judecății anterior, astfel încât instanțele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă eventuala modificare a contextului legislativ prefigurează o nouă abordare a chestiunii de drept și impune reinterpretarea normei de drept analizate.47. Ca atare, caracterul de noutate se pierde, iar cerința de admisibilitate nu este, astfel, îndeplinită, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudențiale nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.48. În situația în care ar exista hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare ar fi cel al recursului în interesul legii, iar nu pronunțarea unei hotărâri prealabile.49. În același timp, însă, nu este relevant în sine numărul hotărârilor judecătorești identificate a fi fost pronunțate în legătură cu respectiva chestiune de drept, întrucât nu se poate prezuma că inconsistența jurisprudenței existente indică în mod neechivoc o practică în curs de formare, astfel încât să fie necesar un control a priori al legii pentru preîntâmpinarea apariției unei practici neunitare. Amploarea jurisprudenței dintro anumită perioadă de timp este determinată de mai mulți factori, obiectivi și/sau subiectivi, a căror incidență nu poate împiedica constatarea că instanțele au avut ocazia să se pronunțe chiar asupra chestiunii de drept și, deci, concluzia că nu este întrunită cerința noutății chestiunii de drept, după cum se va arăta în continuare.50. Prin prisma celor anterior expuse se reține că prevederile art. 4 lit. c) au fost introduse în corpul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 prin Legea nr. 214/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 28 octombrie 2008 și care a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. III din lege.51. Instanțele de judecată au fost învestite cu cereri întemeiate pe dispozițiile art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, formulate de către autori de invenții brevetate de statul român sau de către succesorii lor în drept, brevetele fiind deținute în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.52. Cererile au avut ca obiect repararea prejudiciului rezultat din încălcarea drepturilor patrimoniale recunoscute autorului invenției prin legile adoptate în materie, în ipoteza în care inventatorul nu este el însuși titularul brevetului, ca urmare a cesiunii operate în favoarea statului. Reclamantul a pretins că încălcarea decurge din neacordarea drepturilor bănești cuvenite în calitate de autor al invenției, în perioada de referință 6 martie 1945-22 decembrie 1989. 53. La nivelul instanțelor judecătorești s-au pronunțat încă din anul 2012 decizii relevante (menționate la pct. VII din prezenta decizie), după cum urmează:54. Prin Decizia nr. 5.639 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a constatat că instanțele de fond în mod corect au stabilit premisele soluționării cauzei, în sensul că autorul unei invenții care nu este și titularul brevetului de invenție nu este titular de drepturi de proprietate industrială, accepțiunea de drept de proprietate fiind atrasă și acceptată în doctrină în legătură directă cu dreptul de exploatare exclusivă a invenției sau monopolul de exploatare a invenției. Emiterea brevetului îi conferă inventatorului drepturi morale personale nepatrimoniale, dar și drepturi patrimoniale în condițiile, limitele și durata prevăzute de lege (dreptul la recompensă). Aceste din urmă drepturi patrimoniale ale inventatorului care nu este deținătorul titlului de protecție nu au legătură, însă, cu cele ale titularului de brevet decurgând din exploatarea invenției; în plus, aceste drepturi patrimoniale ale inventatorului nu au o existență de sine stătătoare, ci sunt accesorii brevetului, cu excepția celor morale (drept personal, exclusiv, inalienabil și imprescriptibil).
Așadar, analizându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, s-a constatat că recurentul-reclamant nu se încadrează în termenii normei, întrucât acesta a fost autor al invenției, iar nu titular al brevetului, ceea ce infirmă calitatea lui de titular al unui drept de proprietate industrială (titularul brevetului a fost o întreprindere de stat, antecesoarea intimatei pârâte din cauză).
S-a apreciat că, față de constatarea neîntrunirii uneia dintre condițiile de aplicabilitate a normei, este de prisos evaluarea celorlalte cerințe cumulative - exploatarea abuzivă a invenției, fără consimțământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia. 55. Prin decizia nr. 1.060 din 16 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a menținut soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active, față de intenția legiuitorului la edictarea normei.
S-a arătat că expunerea de motive a proiectului Legii nr. 214/2008, prin care a fost introdus art. 4 lit. c) în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005, permite clarificarea înțelesului acestui text ca referindu-se exclusiv la încălcarea drepturilor patrimoniale ce revin titularului de brevet, respectiv a dreptului de a interzice exploatarea invenției de către terți și de a fi remunerat corespunzător.
Analogia făcută în fundamentarea actului normativ cu legislația din materia proprietății imobiliare, care permite restituirea proprietăților imobiliare confiscate în mod abuziv în perioada de după 6 martie 1945 până la data de 22 decembrie 1989, relevă caracterul reparator al Legii nr. 214/2008 pentru prejudiciul creat prin confiscarea abuzivă a proprietății.
Tot legiuitorul a explicat în expunerea de motive ce înțelege prin acte ale statului față de autorii de invenții, asimilate confiscării abuzive a proprietății, arătând că este vorba despre măsuri prin care „regimul comunist din România a încălcat prevederile internaționale privind dreptul exclusiv al titularului de brevet asupra invenției brevetate și principiul tratamentului egal al tuturor titularilor de brevet prevăzut în Convenția de la Paris privind proprietatea industrială din 20 martie 1883 (…)“. Asemenea măsuri, potrivit legiuitorului din 2008, au fost „impunerea de cesiune obligatorie către Statul Român (Legea nr. 62/1974) sau prin alte mijloace abuzive de valorificare de către acesta a unor invenții fără acordul legal al titularilor de brevet sau al succesorilor în drepturi ai acestora“.
În contextul în care cadrul legislativ de la momentul deținerii brevetului (în perioada 1945-1989) nu permitea valorificarea efectivă a drepturilor patrimoniale ale titularului de brevet, în sensul autorizării exploatării invenției și al unei despăgubiri corespunzătoare - exemple în acest sens fiind prevederile art. 29, art. 32, art. 35 și art. 46 din Legea nr. 62/1974 -, legiuitorul din 2008 a urmărit, așadar, tocmai crearea unui asemenea cadru, beneficiarul legii fiind titularul de brevet lipsit de posibilitatea legală de exercitare a drepturilor sale patrimoniale.
În categoria beneficiarilor legii intră fără echivoc persoana fizică sau juridică menționată în brevet ca având calitatea de titular al acestuia, indiferent dacă persoana fizică era sau nu autorul invenției.
Înalta Curte de Casație și Justiție a conchis că, din moment ce norma se referă la încălcarea drepturilor patrimoniale prin „exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul titularului“, nu este vizat autorul invenției, care, potrivit reglementărilor în vigoare la data deținerii brevetului, nu avea dreptul patrimonial de a consimți la folosirea invenției de către terți, precum titularul de brevet - și, de altfel, nu are un
asemenea drept nici în actuala reglementare -, ci doar dreptul de a fi recompensat cu sume de bani pentru aplicarea invenției.
Cu toate că s-ar putea pune problema dacă a fost avut în vedere însuși autorul invenției, atunci când nu a fost menționat ca titular, dar a fost privat în mod abuziv de calitatea de titular al brevetului - în mod evident, la data acordării brevetului -, s-a constatat că această ipoteză nu interesează în cauză, deoarece reclamantul nu a pretins că ar fi fost îndreptățit la statutul de titular al brevetului și, astfel, ar fi fost privat de dreptul de autorizare a folosirii invenției și de remunerare în această calitate, ci doar că nu a fost recompensat, în calitate de inventator.
Pe de altă parte, pentru evitarea paralelismului legislativ, aplicarea art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 exclude situații juridice reglementate prin alte dispoziții legale, precum art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în forma de la data intrării în vigoare a legii [art. 71 alin. (3) din lege, în forma din anul 2011], aplicabil din ianuarie 1992, care a prevăzut tocmai acordarea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a legii, dar parțial recompensate sau nerecompensate până la acea dată. Nu s-a prevăzut abrogarea normei din Legea nr. 64/1991 și nici nu există vreun indiciu al eventualei corelații pe care legiuitorul ar fi urmărit să o creeze între norme al căror obiect de reglementare s-ar fi suprapus.56. Prin decizia nr. 21A din 7 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale (menținută prin Decizia nr. 1.901 din 13 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă), a fost confirmată concluzia primei instanțe în sensul că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 214/2008, care a modificat Ordonanța de urgență a Guvernului 100/2005, deoarece reclamanta (coautor al invenției) nu are calitatea de titular de brevet, astfel că nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului 100/2005.
Întrucât pentru situația inventatorului salariat (dreptul la brevetul de invenție aparținând unității) sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1991, referitoare la drepturile patrimoniale cuvenite acestuia din exploatarea brevetului în funcție de aportul economic al invenției, s-a considerat că cererea având ca obiect drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului pentru invenția nerecompensată sub legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, formulată în anul 2011, este prescrisă, față de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958).57. Prin Decizia nr. 2.369 din 25 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a respins cererea întemeiată pe dispozițiile art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 și formulată împotriva statului român, pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a apreciat că doar persoana fizică/juridică ce exploatează abuziv invenția, fără consimțământul titularului brevetului de invenție - în speță, entitățile menționate în brevetele de invenție -, are calitate procesuală în cauză, și nu statul, față de împrejurarea că prin actul normativ cu caracter reparatoriu s-a condiționat recompensarea de exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul titularului.58. În același sens, prin Sentința nr. 351 din 14 martie 2017 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă (definitivă prin Decizia nr. 236 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă) s-a considerat că reclamantul nu a dovedit, în persoana fiecăruia dintre pârâții chemați în judecată, îndeplinirea condiției de exercitare a acțiunii reparatorii conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 și Legii nr. 214/2008, respectiv exploatarea abuzivă a invențiilor fără acordul titularilor persoane juridice recunoscuți prin brevete.59. Prin alte decizii irevocabile s-a apreciat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 nu este aplicabilă pentru brevete de invenție emise conform Legii nr. 64/1991, față de condiția din art. 4 lit. c) pentru exercitarea dreptului la acțiune ca brevetul de invenție să fi fost deținut în perioada 1945 - 1989. În acest sens s-au pronunțat deciziile nr. 5.638 din 21 septembrie 2012 și nr. 890 din 18 martie 2014 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.60. După cum rezultă din examenul jurisprudențial relevat au fost respinse toate cererile întemeiate pe art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, având ca obiect repararea prejudiciului rezultat din încălcarea drepturilor patrimoniale recunoscute autorului invenției prin legile adoptate în materie, încălcare decurgând din neacordarea drepturilor bănești cuvenite în această calitate până la data intrării în vigoare a noii legi a brevetelor de invenție, respectiv Legea nr. 64/1991.61. Instanțele care au pronunțat soluția de respingere au reținut, în esență, că cerințele prevăzute de textul de lege în discuție sunt cumulative, astfel încât au apreciat că neîntrunirea uneia dintre condițiile de aplicare a normei este suficientă pentru respingerea cererii și face inutilă cercetarea celorlalte condiții. Această apreciere s-a reflectat în mod diferit în soluția adoptată din motivul valorificării unor apărări de fond sau a unor excepții procesuale diverse, invocate de pârâți sau din oficiu, în limitele învestirii instanței de control judiciar.62. Astfel, soluțiile au fost pronunțate în considerarea fie a neîntrunirii condiției ca reclamantul să facă parte din categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, fie a lipsei calității procesuale pasive.63. Constatările anterioare explică numărul redus de hotărâri judecătorești în care a fost valorificată aprecierea privind neîncadrarea autorului unei invenții în categoria persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005, dată fiind abordarea acestei chestiuni ca reprezentând doar una dintre cerințele cumulative de aplicare a normei și față de limitele învestirii instanței de control judiciar.64. În verificarea cerinței privind noutatea chestiunii de drept, ce interesează admisibilitatea sesizării întemeiate pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, contextul relevat anterior este suficient pentru a se constata că această cerință nu este îndeplinită, atât timp cât problema de drept în discuție a fost dedusă judecății, iar instanțele i-au dat o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, chiar printr-un număr redus de hotărâri, cu atât mai mult cu cât acest aspect nu poate fi izolat de numărul scăzut al litigiilor întemeiate pe art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005.65. În același timp nu se relevă necesitatea reinterpretării normei în absența unor elemente noi care să prefigureze o nouă abordare a chestiunii de drept, precum o modificare a contextului legislativ.66. De asemenea, după cum s-a arătat, Legea nr. 214/2008, ce a introdus art. 4 lit. c) în corpul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005, a intrat în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (28 octombrie 2008), conform art. III din lege.67. În raport cu prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, cererile similare cu cea aflată pe rolul instanței de trimitere puteau fi formulate înlăuntrul termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.68. Astfel, față de momentul începerii activității Legii nr. 214/2008 se poate considera în mod rezonabil că norma a cărei interpretare se urmărește nu are aptitudinea de a genera o practică judiciară în curs de formare, care ar face necesară dezlegarea de principiu a chestiunii de drept.69. Prin urmare, procedura hotărârii prealabile nu își mai poate atinge scopul legal, acela de eliminare a riscului apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și susceptibile de interpretări diferite. 70. Așadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere nu este una nouă, nefiind îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea problemei supuse dezbaterii, drept condiție a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile.71. Pentru toate aceste considerente,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă în categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt incluși doar titularii dreptului de proprietate industrială, adică titularii brevetului de invenție sau în această categorie se includ și inventatorii, chiar și în situația în care aceștia nu întrunesc calitatea cumulativă de titular al dreptului de proprietate industrială.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2018.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
----