METODOLOGIE din 28 noiembrie 2008 (*actualizată*)
privind organizarea şi desfăşurarea examenelor/concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
(actualizată până la data de 20 ianuarie 2016*)
EMITENT
  • MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE




  • ----------

    Capitolul I Constituirea şi atribuţiile comisiei de concurs şi ale comisiei de soluţionare a contestaţiilor


    Articolul 1

    Prezenta metodologie reglementează organizarea şi desfăşurarea examenelor/concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.


    Articolul 2

    (1) În vederea organizării şi desfăşurării examenelor/concursurilor prevăzute la art. 32 alin. (1) din ordin, la nivelul unităţilor în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile vacante se constituie comisii de concurs şi comisii de soluţionare a contestaţiilor.
    ----------
    Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (1^1) În situaţia prevăzută la art. 32 alin (2^1) lit. a) din ordin, la nivelul inspectoratului general/similar se constituie o comisie centrală de concurs.
    ----------
    Alin. (1^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (1^2) În situaţia prevăzută la art. 32 alin. (2^1) lit. b) din ordin, comisiile prevăzute la alin. (1) se constituie la nivelul inspectoratului general/similar. În acest caz, la nivelul unităţilor teritoriale în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile vacante de execuţie cu competenţă de gestiune a resurselor umane sau care asigură din punctul de vedere al gestiunii resurselor umane structurile în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile pentru care se organizează concurs, se constituie comisii de recrutare.
    ----------
    Alin. (1^2) al art. 2 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (2) Componenţa nominală a comisiilor prevăzute la alin. (1)-(1^2), precum şi desemnarea secretarului/secretarilor acestora se stabilesc prin dispoziţie/ordin al persoanei care le constituie, cu cel mult 45 de zile înainte de data finalizării concursului, dar nu mai puţin de 20 de zile lucrătoare înainte de data desfăşurării probei de examen/concurs. Componenţa nominală a comisiei de recrutare se stabileşte după desemnarea comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
    ----------
    Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (3) Pentru posturile vacante din competenţa conducerii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative componenţa comisiilor se aprobă, potrivit normelor de competenţă, la propunerea Direcţiei generale management resurse umane.


    Articolul 3

    (1) Comisiile de concurs stabilite în vederea ocupării posturilor de conducere vacante se alcătuiesc din persoane care au funcţia cel puţin egală cu cea prevăzută pentru postul scos la concurs.
    (2) Comisiile de concurs stabilite în vederea ocupării posturilor de execuţie vacante se alcătuiesc din persoane care au funcţia sau gradul profesional/militar cel puţin egală/egal cu acelea prevăzute pentru postul scos la concurs.
    (3) Comisiile se alcătuiesc din persoane cu autoritate morală şi profesională care nu au fost sancţionate disciplinar sau, dacă au fost sancţionate, sancţiunea aplicată a fost radiată, conform legii, şi care nu au calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu oricare dintre candidaţi.
    (3^1) Membrii comisiilor de concurs şi comisiilor de soluţionare a contestaţiilor completează o declaraţie pe propria răspundere, după terminarea înscrierilor, din care să reiasă că nu au calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu oricare dintre candidaţi. Membrii comisiilor care au această calitate sunt înlocuiţi, cu respectarea condiţiilor prezentului ordin.
    ----------
    Alin. (3^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (3^2) Înainte de începerea activităţii, membrii comisiilor de concurs completează un angajament cu privire la păstrarea confidenţialităţii subiectelor/temelor şi baremelor de corectare/apreciere şi notare.
    ----------
    Alin. (3^2) al art. 3 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (4) Cel puţin unul dintre membrii fiecărei comisii trebuie să aibă studiile de specialitate cerute pentru ocuparea postului scos la concurs.
    (5) Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu aceea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.


    Articolul 4

    (1) Comisiile de concurs se compun dintr-un număr impar de persoane, astfel:
    a) preşedinte:
    1. şeful structurii în care se află postul vacant pentru care se organizează examen/concurs sau, după caz, o persoană cu funcţie de conducere, desemnată de persoana care are competenţă de numire în funcţie pentru postul respectiv;
    2. şeful structurii în care se află postul vacant pentru care se organizează examen/concurs sau, după caz, o persoană cu funcţie de conducere desemnată de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, respectiv directorul Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, în cazul posturilor vacante din structura serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple sau a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor;
    ----------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    b) membri.
    (2) În cazul în care în unitatea care organizează examen/concurs nu există specialişti în domeniul de activitate al postului vacant, pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute la art. 3 alin. (4), din comisie fac parte specialişti de la eşalonul superior, din alte unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne sau/şi din afara Ministerului Afacerilor Interne. Prevederile art. 3 alin. (1) sau, după caz, alin. (2) nu se aplică.
    ----------
    Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (3) Secretarul comisiei de concurs poate fi şi secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Acesta nu este membru al comisiei. Secretarul comisiei este numit dintre ofiţerii compartimentului de resurse umane, de regulă cel care s-a ocupat de aspectele tehnice ale recrutării pentru postul vacant respectiv.


    Articolul 4^1

    (1) În cazul prevăzut la art. 2 alin. (1^2), comisiile de concurs se compun dintr-un număr impar de persoane, astfel:
    a) preşedinte - şeful structurii de specialitate din cadrul aparatului central al inspectoratului general sau înlocuitorul legal, corespunzătoare domeniului de activitate al posturilor vacante pentru care se organizează concurs, sau, după caz, unul dintre adjuncţii/locţiitorii inspectorului general/similar;
    b) membri - specialişti în domeniul de activitate al posturilor vacante şi/sau cadre didactice din unităţile de învăţământ aflate în subordinea inspectoratului general.
    (2) Secretarul comisiei de concurs poate fi şi secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Acesta nu este membru al comisiei. Secretarul comisiei de concurs este numit dintre ofiţerii structurii de resurse umane de la nivelul aparatului central al inspectoratului general/similar şi poate fi ajutat de alţi ofiţeri din cadrul structurii de resurse umane a inspectoratului general/similar şi/sau din cadrul structurilor de resurse umane ale unităţilor teritoriale, desemnaţi de către preşedintele comisiei de concurs.
    (3) În situaţii excepţionale, cu avizul Direcţiei generale management resurse umane, inspectoratele generale/similare pot solicita desemnarea în comisii a unor cadre didactice din alte instituţii de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
    ----------
    Art. 4^1 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 4^2

    Comisiile de soluţionare a contestaţiilor cuprind un număr impar de persoane, dintre care un preşedinte şi cel puţin 2 membri.
    ----------
    Art. 4^2 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 4^3

    Dispoziţiile art. 3 alin. (3^2) şi art. 4^1 se aplică în mod corespunzător şi comisiei centrale de concurs.
    ----------
    Art. 4^3 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 4^4

    (1) Comisiile de recrutare se compun dintr-un număr impar de persoane, astfel:
    a) preşedinte - şeful structurii de specialitate din cadrul unităţii teritoriale sau înlocuitorul legal, corespunzătoare domeniului de activitate al posturilor vacante pentru care se organizează concurs, sau, după caz, unul dintre adjuncţii/ locţiitorii şefului unităţii;
    b) membri - ofiţeri din cadrul unităţii teritoriale, din care cel puţin unul din structura de resurse umane a unităţii.
    (2) Secretariatul comisiei de recrutare este asigurat de unul din membrii comisiei de recrutare, de regulă un ofiţer din cadrul structurii de resurse umane a unităţii.
    (3) Dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (3^1) se aplică în mod corespunzător comisiilor de recrutare.
    ----------
    Art. 4^4 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 5

    (1) În cadrul comisiei de concurs, în raport cu numărul şi complexitatea probelor, precum şi cu numărul de candidaţi, se pot constitui, până la susţinerea primei probe/probei de concurs, prin dispoziţie/ordin, la propunerea motivată a preşedintelui comisiei, subcomisii formate din preşedinte şi cel puţin 2 membri.
    ----------
    Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (1^1) Calitatea de membru al comisiei de concurs este compatibilă cu cea de membru al subcomisiei.
    ----------
    Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (2) Dispoziţiile art. 3 şi ale art. 4 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi subcomisiilor.


    Articolul 6

    (1) Comisia de concurs are următoarele atribuţii:
    a) verifică corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor;
    b) stabileşte bibliografia şi, după caz, tematica de examen/concurs;
    c) elaborează subiectele/temele şi baremele de corectare/apreciere şi notare pentru testul scris şi proba practică, respectiv planul de interviu şi baremele de apreciere pentru interviu, cu cel mult 24 de ore înainte de susţinerea fiecărei probe, având în vedere cerinţele înscrise în fişa postului scos la examen/concurs, folosind, dacă este cazul, şi propuneri ale unor specialişti în domeniul de activitate al postului pentru care se organizează examen/concurs;
    d) asigură îndeplinirea condiţiilor pentru desfăşurarea optimă a examenului/concursului - spaţii corespunzătoare, papetărie, birotică şi alte elemente de logistică necesare, precum şi respectarea procedurilor cu privire la repartizarea pe săli, multiplicarea subiectelor, supravegherea candidaţilor, afişarea grilelor de răspuns la ieşirea din sală şi prezenţa ultimilor 2 candidaţi la corectarea subiectelor-grilă etc.;
    e) efectuează instructajul candidaţilor cu privire la modul general de desfăşurare a examenului/concursului, precum şi înaintea fiecărei probe - numărul de subiecte, durata alocată probei, criteriile de departajare, data şi locul afişării rezultatelor, modalitatea de depunere a eventualelor contestaţii, situaţiile care atrag eliminarea din examen/concurs, alte precizări necesare desfăşurării în bune condiţii a examenului/concursului;
    f) corectează/apreciază şi notează lucrările/proba practică/răspunsurile candidaţilor şi, dacă este cazul, dispune măsuri corespunzătoare în baza procesului-verbal de soluţionare a contestaţiilor;
    g) semnează procesul-verbal care conţine concluziile examenului/concursului, întocmit de secretarul comisiei, şi îl prezintă şefului/comandantului unităţii organizatoare a examenului/concursului, însoţit de tabelul cu rezultatele obţinute de candidaţi, în vederea emiterii ordinului/dispoziţiei de personal pentru numirea în postul vacant;
    h) păstrează în deplină securitate documentele şi asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor referitoare la conţinutul subiectelor, al grilelor de corectare, ghidului de interviu şi lucrărilor candidaţilor;
    i) stabileşte graficul de desfăşurare a examenului/ concursului.
    (2) În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1) lit. a), comisia de concurs verifică, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la expirarea datei-limită de depunere a dosarelor de recrutare, îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs şi semnează procesul-verbal care conţine concluziile verificării, redactat de secretarul comisiei, precum şi adresele prin care fiecărui candidat care nu îndeplineşte condiţiile de participare la concurs îi este comunicat faptul că nu poate participa la acesta.
    ----------
    Alin. (2) al art. 6 a fost introdus de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    (3) Atunci când se constituie comisia centrală de concurs, atribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se exercită exclusiv de către aceasta.
    ----------
    Alin. (3) al art. 6 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (4) Comisia centrală de concurs stabileşte modalitatea de lucru şi de transmitere a documentelor între aceasta şi comisiile de concurs organizate la nivelul unităţilor teritoriale.
    ----------
    Alin. (4) al art. 6 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 6^1

    În cazul prevăzut la art. 2 alin. (1^2), comisia de concurs are următoarele atribuţii:
    a) primeşte listele finale cu candidaţii ale căror candidaturi au fost validate de comisiile de recrutare;
    b) stabileşte bibliografia şi tematica de concurs;
    c) elaborează subiectele/temele şi baremele de corectare/apreciere şi notare pentru testul scris şi, după caz, proba practică, cu cel mult 24 de ore înainte de susţinerea fiecărei probe, având în vedere cerinţele înscrise în fişele posturilor scoase la concurs;
    d) asigură îndeplinirea condiţiilor pentru desfăşurarea optimă a concursului - spaţii corespunzătoare, papetărie, birotică şi alte elemente de logistică necesare, precum şi respectarea procedurilor cu privire la repartizarea pe săli, multiplicarea subiectelor, supravegherea candidaţilor, afişarea grilelor de răspuns la ieşirea din sală şi prezenţa ultimilor 2 candidaţi la corectarea subiectelor-grilă etc.;
    e) efectuează instructajul candidaţilor cu privire la modul general de desfăşurare a examenului/concursului, precum şi înaintea fiecărei probe - numărul de subiecte, durata alocată probei, criteriile de departajare, data şi locul afişării rezultatelor, modalitatea de depunere a eventualelor contestaţii, situaţiile care atrag eliminarea din concurs, alte precizări necesare desfăşurării în bune condiţii a concursului;
    f) corectează/apreciază şi notează lucrările/proba practică şi, dacă este cazul, dispune măsuri corespunzătoare în baza procesului-verbal de soluţionare a contestaţiilor;
    g) semnează procesul-verbal care conţine concluziile concursului, întocmit de secretarul comisiei, şi îl prezintă inspectorului general/similar în vederea dispunerii măsurilor, potrivit competenţelor;
    h) păstrează în deplină securitate documentele şi asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor referitoare la conţinutul subiectelor, al grilelor de corectare şi lucrărilor candidaţilor;
    i) stabileşte graficul de desfăşurare a concursului, pe care îl comunică şi structurilor cu sarcini de recrutare;
    j) transmite procesele-verbale cu rezultatele finale unităţilor teritoriale care au efectuat recrutarea, în vederea completării dosarelor de candidat ale candidaţilor declaraţi «admis» şi pentru desfăşurarea, potrivit competenţelor, a activităţilor specifice acordării gradelor profesionale/militare şi numirii în funcţie a acestora.
    ----------
    Art. 6^1 a fost introdus de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 6^2

    La nivelul comisiei de recrutare se asigură măsurile necesare pentru respectarea condiţiilor şi criteriilor de recrutare şi întocmire a dosarelor de recrutare, în conformitate cu prevederile ordinului.
    ----------
    Art. 6^2 a fost introdus de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 6^3

    (1) În vederea verificării corectitudinii întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, comisiile de recrutare analizează, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la expirarea datei-limită de completare a dosarelor de recrutare, stabilită de către comisia de concurs, îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs şi semnează procesul-verbal care conţine concluziile verificării, precum şi adresele prin care fiecărui candidat care nu îndeplineşte condiţiile de participare la concurs îi este comunicat faptul că nu poate participa la acesta.
    (2) După verificarea corectitudinii întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, comisiile de recrutare transmit comisiei de concurs lista finală a candidaţilor a căror candidatură a fost validată, însoţită de procesul-verbal prevăzut la alin. (1).
    ----------
    Art. 6^3 a fost introdus de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 7

    (1) Abrogat.
    ----------
    Alin. (1) al art. 7 a fost abrogat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
    a) soluţionează contestaţiile candidaţilor cu privire la notarea/aprecierea probei/probelor examenului/concursului, depuse în termen de maximum 24 de ore de la afişarea rezultatului;
    b) transmite, prin secretarul comisiei, rezultatele analizei contestaţiilor pentru a fi comunicate candidaţilor în termen de maximum 48 de ore de la depunerea contestaţiei;
    c) întocmeşte procesul-verbal cu decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor, pe care o transmite comisiei de concurs.
    (3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor ia în considerare exclusiv contestaţiile cu privire la notarea/aprecierea propriei lucrări a candidatului.


    Articolul 8

    (1) Secretarul comisiei de concurs are următoarele atribuţii:
    a) gestionează păstrarea dosarelor de recrutare şi prezentarea acestora comisiei de concurs;
    a^1) întocmeşte anunţul de concurs şi îl supune aprobării preşedintelui comisiei de concurs, cu avizul membrilor acesteia;
    ----------
    Lit. a^1) a alin. (1) al art. 8 a fost introdusă de pct. 33 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    b) constituie şi gestionează dosarul de concurs;
    c) întocmeşte procesul-verbal cu rezultatele examenului/ concursului;
    d) afişează graficul de desfăşurare a examenului/ concursului, rezultatele examenului/concursului şi baremele, precum şi toate celelalte informaţii necesare bunei desfăşurări a examenului/concursului.
    (2) În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1) lit. a), secretarul comisiei verifică îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs şi întocmeşte un referat pe care îl prezintă comisiei.
    ----------
    Alin. (2) al art. 8 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.


    Articolul 9

    Secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
    a) primeşte contestaţiile depuse în termenul stabilit de prezenta metodologie, respectiv 24 de ore de la afişarea rezultatului;
    b) întocmeşte procesul-verbal care conţine hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
    c) prezintă preşedintelui comisiei de concurs procesul-verbal cu privire la modul de soluţionare a contestaţiilor, împreună cu contestaţiile.


    Capitolul II Organizarea şi desfăşurarea examenului/concursului


    Secţiunea 1 Elaborarea subiectelor


    Articolul 10

    Comisia de concurs sau, după caz, comisia centrală de concurs elaborează subiectele şi baremele de corectare/apreciere şi notare, ţinând cont de următoarele cerinţe:
    ----------
    Partea introd. a art. 10 a fost modificată de pct. 34 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    a) să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu tematica şi bibliografia afişată;
    b) să poată fi rezolvate în timpul alocat probei respective;
    c) să aibă un grad de dificultate care să permită abordarea şi soluţionarea acestora.


    Articolul 11

    Testul scris constă în redactarea unei lucrări sau în rezolvarea unor teste-grilă.
    ----------
    Art. 11 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 12

    Interviul pe subiecte profesionale poate aborda în proporţie de maximum 20% şi alte elemente relevante privitoare la activitatea, rezultatele obţinute în muncă, comportamentul în situaţii-limită ale candidatului şi proiecte profesionale de viitor în situaţia în care va ocupa postul pentru care candidează.


    Articolul 13

    (1) Proba practică se proiectează astfel încât să se aprecieze cât mai corect potenţialul de utilizare în context profesional a acelor abilităţi personale care sunt indispensabile realizării atribuţiilor postului.
    (2) În funcţie de atribuţiile postului scos la examen/concurs, proba practică poate consta, între altele, în demonstrarea abilităţilor de lucru cu computerul personal ori de utilizare a unor programe informatice, de dactilografiere ori stenodactilografiere, translaţie la cască, intervenţie într-o situaţie standard, coordonare a unei echipe, sinteză a unui text, descriere a unei situaţii standard observate.


    Articolul 14

    (1) Evaluarea performanţei fizice se face conform baremelor specifice prevăzute de ordinul ministrului internelor şi reformei administrative privind activităţile de educaţie fizică şi sport în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
    (2) La evaluarea performanţei fizice se vor aplica acele probe care sunt relevante pentru măsurarea performanţelor fizice necesare îndeplinirii atribuţiilor postului.


    Articolul 15

    (1) Pentru fiecare subiect se elaborează grila de corectare/apreciere şi notare.
    (2) Baremele, respectiv grilele de apreciere se afişează prin grija secretarului comisiei de concurs imediat după încheierea probei.


    Articolul 16

    Testele scrise se corectează şi se notează. Interviul, proba practică de evaluare a aptitudinilor şi a performanţei fizice se apreciază şi se notează.


    Articolul 17

    Durata fiecărei probe se stabileşte de comisia de examen/concurs în funcţie de gradul de dificultate şi de complexitate al subiectelor, fără a depăşi limita maximă de 3 ore.


    Articolul 18

    Divulgarea subiectelor, a grilelor de corectare, a ghidului de interviu, în întregime sau părţi componente ale acestora, atrage pentru cei vinovaţi, după caz, măsuri penale, administrative sau disciplinare, stabilite de prevederile legale în vigoare.


    Secţiunea a 2-a Desfăşurarea examenului/concursului


    Articolul 19

    (1) Sălile, precum şi celelalte locaţii destinate susţinerii probelor vor fi adaptate activităţilor legate de examen/concurs prin:
    a) dotarea corespunzătoare;
    b) înlăturarea oricăror materiale care ar putea influenţa candidaţii în elaborarea lucrărilor.
    (2) În săli au acces numai candidaţii, după verificarea identităţii acestora, precum şi membrii comisiei şi secretarul acesteia.
    (2^1) În situaţia în care supravegherea candidaţilor la susţinerea testului scris nu poate fi asigurată numai de către membrii comisiei de concurs, la propunerea preşedintelui comisiei de concurs, inspectorul general/şeful/comandantul unităţii poate desemna supraveghetori. Prevederile art. 3 alin. (3) şi (3^1) se aplică în mod corespunzător.
    ----------
    Alin. (2^1) al art. 19 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot fi prezenţi în sălile unde se susţin probele de examen/concurs pentru ocuparea posturilor vacante de poliţişti, în calitate de observatori, reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale reprezentative ale poliţiştilor, care au fost comunicaţi cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurarea examenului/concursului, la fiecare probă în parte.


    Articolul 20

    (1) Înainte de comunicarea subiectelor, comisia/subcomisia verifică, pe baza actului de identitate al candidatului, corectitudinea datelor înscrise de către acesta în colţul din dreapta al foii de răspuns. Lucrările se sigilează de către candidaţi în prezenţa preşedintelui comisiei/subcomisiei, ocazie cu care acesta certifică prin semnătură şi aplică ştampila unităţii organizatoare.
    ----------
    Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    (2) Din momentul comunicării subiectelor niciun candidat nu mai poate intra în sală şi niciun candidat nu mai poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea şi semnează de predarea acesteia. Candidaţii pot părăsi sala şi în situaţii de urgenţă, caz în care aceştia vor fi însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs.


    Secţiunea a 3-a Corectarea şi notarea testelor scrise


    Articolul 21

    (1) Testele scrise de verificare a cunoştinţelor se corectează şi se notează, independent, de fiecare membru al comisiei sau, după caz, al subcomisiei, cu note de la 1 la 10, respectându-se baremele de corectare şi notare. Un punct se acordă din oficiu.
    (2) Fiecare corector înregistrează în borderouri punctajele şi notele acordate pentru lucrări.


    Articolul 22

    (1) În situaţia în care proba scrisă constă în rezolvarea unui test tip grilă se procedează astfel:
    a) la finalizarea lucrării sau la expirarea timpului afectat probei, fiecare candidat predă, pe baza actului de identitate, comisiei/subcomisiei foaia de răspuns, ciornele, precum şi, după caz, documentaţia de specialitate primită pentru formularea răspunsului la itemii care prevăd această situaţie;
    b) comisia/subcomisia verifică dacă au fost respectate recomandările privitoare la completarea foii de răspuns, iar în caz contrar răspunsurile completate necorespunzător vor fi anulate prin trasarea unei linii orizontale cu cerneală/pastă de culoare roşie;
    c) până la predarea ultimei lucrări, în sală rămân permanent 5 (cinci) candidaţi sau, dacă numărul acestora este mai mic, toţi candidaţii;
    d) candidatul semnează în borderou pentru a certifica predarea lucrării;
    e) ciornele şi foile de răspuns anulate se strâng separat, subiectele rezolvate pe ciorne nefiind luate în considerare la corectare;
    f) comisia/subcomisia, împreună cu supraveghetorii, ia măsuri pentru ca niciun candidat să nu părăsească sala fără să predea lucrarea şi să semneze de predare şi ţine permanent evidenţa foilor de răspuns folosite şi validate, nefolosite şi anulate, a testelor distribuite/nedistribuite, precum şi a ciornelor.
    (2) După expirarea timpului afectat şi predarea tuturor lucrărilor, candidaţii revin în sala de examen, la locurile pe care le-au ocupat în timpul probei, pentru a asista la corectarea foilor de răspuns.
    (3) Evaluarea la testul tip grilă se face în prezenţa candidaţilor, astfel:
    a) este chemat în faţa comisiei/subcomisiei, în ordinea prevăzută în fişa de examinare, candidatul a cărui lucrare urmează a fi corectată;
    b) se aplică grila de corectare şi se calculează de către membrii comisiei/subcomisiei punctajul şi nota obţinute, în prezenţa candidatului şi a unui martor, de regulă următorul candidat în ordine alfabetică;
    c) se consemnează de către membrii comisiei/subcomisiei, atât în borderoul cu rezultate, cât şi pe foaia de răspuns, punctajul şi nota obţinute de candidat, în cifre şi litere, cu cerneală/pastă de culoare roşie;
    d) corectorii semnează în borderoul cu rezultate şi pe foaia de răspuns, în dreptul notei/punctajului înscrise/înscris;
    e) candidatul ia cunoştinţă, sub semnătură, pe foaia de răspuns şi în borderou, de punctajul şi nota obţinute;
    f) corectorii asigură la verificarea ultimei foi de răspuns prezenţa în sală a ultimilor 2 candidaţi martori.
    ----------
    Art. 22 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Articolul 23

    (1) După încheierea acţiunii de corectare şi notare, borderourile semnate şi lucrările corectate sunt predate preşedintelui comisiei de concurs.
    (2) După ce preşedintele comisiei verifică să nu fie diferenţe mai mari de un punct între notele acordate, notele obţinute se trec pe fiecare lucrare în parte de către fiecare corector.
    (3) Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de corectori, cu două zecimale, fără rotunjire, şi se trece pe lucrare de către preşedintele comisiei, care semnează alături de corectori.


    Articolul 24

    (1) În cazul în care între notele acordate unei lucrări există o diferenţă mai mare de un punct, preşedintele comisiei recorectează lucrarea. Recorectarea se va face în prezenţa membrilor comisiei care au acordat iniţial notele.
    (2) Nota dată la recorectare este nota finală şi se trece pe lucrare sub semnătura corectorilor şi a preşedintelui comisiei de concurs.
    (3) Situaţiile care necesită recorectare vor fi consemnate într-un proces-verbal, întocmit de secretar şi semnat de membrii comisiei.


    Articolul 25

    (1) După ce toate lucrările au fost corectate, acestea se desigilează de secretarul comisiei în prezenţa membrilor şi a preşedintelui comisiei de concurs.
    (2) Secretarul comisiei va întocmi un tabel cu numele candidaţilor şi notele obţinute de aceştia.
    (3) Preşedintele comisiei de concurs verifică corectitudinea transcrierii notelor finale de pe lucrări în tabel.
    (4) Eventualele corecturi de transcriere a notelor finale în tabel se fac numai cu cerneală sau pastă roşie de către preşedintele comisiei, care semnează şi ştampilează în dreptul acestora.
    (5) Rezultatele fiecărei probe se comunică prin afişare, care are loc înaintea desfăşurării următoarei probe.


    Secţiunea a 4-a Aprecierea şi notarea interviurilor, probelor practice de evaluare a aptitudinilor şi a performanţei fizice


    Articolul 26

    (1) În cadrul interviului fiecare membru al comisiei de concurs sau, după caz, al subcomisiei adresează întrebări candidatului, fără a depăşi tematica afişată.
    (2) Pentru fiecare întrebare se elaborează o grilă de interpretare, care va fi afişată la finalizarea interviului cu ultimul candidat înscris la concurs.
    (3) Interviul se înregistrează prin grija structurii cu atribuţii în domeniul comunicaţiilor/informatică/similar sau, în cazul în care nu sunt disponibilităţi tehnice în acest sens, se transcrie întocmai de către secretarul comisiei.
    ----------
    Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    (4) Pentru posturile care presupun o comunicare frecventă într-o limbă străină, o parte a interviului sau acesta în integralitate se poate susţine în limba respectivă.


    Articolul 27

    (1) Notele se acordă independent de fiecare membru al comisiei de concurs sau al subcomisiei, după caz, şi se trec în borderou.
    (2) La borderou va fi anexată motivarea, pe scurt, a mediei finale acordate, cu semnătura preşedintelui şi a membrilor comisiei de concurs.
    (3) Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei, cu două zecimale, fără rotunjire.


    Articolul 28

    Pentru fiecare probă practică se întocmeşte o grilă de apreciere, ce va conţine toate elementele necesare în vederea aprecierii independente - baremul, timpul de realizare a sarcinii, viteza de reacţie, numărul de greşeli şi greşelile apreciate ca fiind foarte grave etc. - şi care va fi afişată la finalul încheierii probei de către ultimul candidat.


    Articolul 29

    Baremele pentru fiecare probă se afişează şi se comunică tuturor participanţilor înaintea începerii probei de evaluare a performanţei fizice.


    Secţiunea a 5-a Stabilirea şi comunicarea rezultatelor


    Articolul 30

    (1) Secretarul comisiei de concurs va întocmi tabelul nominal cu rezultatele obţinute, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
    (2) Tabelul se va afişa la sediul unităţii organizatoare a examenului/concursului, fiind semnat de preşedintele comisiei de concurs şi de secretarul acesteia.


    Articolul 31

    După rezolvarea contestaţiilor, se întocmeşte tabelul cu clasificarea finală a candidaţilor în ordinea descrescătoare a notelor finale. În dreptul fiecărui candidat se vor scrie nota finală obţinută şi menţiunea: "admis", "respins", "neprezentat", "eliminat din concurs", "eliminat din examen", după caz.


    Secţiunea a 6-a Depunerea şi rezolvarea contestaţiilor


    Articolul 32

    (1) Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul probelor de examen/concurs se depun în termen de 24 de ore de la afişare, în ziua prevăzută de graficul de desfăşurare a examenului/concursului, şi se soluţionează conform dispoziţiilor prezentei secţiuni.
    (2) Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.
    (3) Rezultatele probelor fizice şi probelor practice nu pot fi contestate.
    ----------
    Alin. (3) al art. 32 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    (4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de 24 de ore de la depunerea acestora.


    Articolul 33

    (1) Nota acordată iniţial se modifică, prin creştere sau prin descreştere, dacă între aceasta şi nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor se va constata o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte, până la nota 9,50. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota iniţială rămâne neschimbată, pentru notele de până la 9,50. Pentru lucrările corectate cu note de cel puţin 9,50 se acordă nota de la recorectare.
    (2) Nota acordată după contestaţii rămâne definitivă.


    Articolul 34

    (1) Hotărârile comisiei de soluţionare a contestaţiilor se consemnează într-un proces verbal, întocmit de secretarul comisiei şi semnat de preşedintele şi membrii acesteia.
    (2) Rezultatele la contestaţii se comunică candidaţilor prin afişare la sediul unităţii organizatoare a examenului/concursului.


    Secţiunea a 7-a Dosarul de concurs


    Articolul 35

    (1) Dosarul de concurs este întocmit de compartimentul de resurse umane cu sarcini de recrutare pentru respectivul post vacant şi conţine următoarele documente:
    a) documentul prin care au fost constituite comisiile şi subcomisiile - extras din dispoziţia/ordinul de zi pe unitate;
    a^1) copia fişei postului scos la concurs;
    ----------
    Lit. a^1) a art. 35 a fost introdusă de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    b) copia anunţului postat pe pagina de internet sau, după caz, publicat în presă, precum şi a celui postat la avizier;
    c) graficul desfăşurării examenului/concursului;
    d) cererile de participare la examen/concurs ale candidaţilor;
    e) lucrările scrise ale candidaţilor şi înregistrarea/transcrierea interviului pe subiecte profesionale;
    f) procesele-verbale ale comisiilor de concurs şi, unde este cazul, ale subcomisiilor şi comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
    g) procesul-verbal de consemnare a modului de desfăşurare a examenului/concursului şi a rezultatelor obţinute de candidaţi;
    h) borderourile de examen/concurs;
    i) contestaţiile, acolo unde este cazul, precum şi modalitatea de soluţionare a acestora.
    (2) Pentru concursurile prevăzute la art. 32 alin. (2^1) lit. b) din ordin, dosarul de concurs este întocmit de structura de resurse umane a inspectoratului general/similar la nivelul căruia se organizează concursul şi conţine documentele enumerate la alin. (1).
    ----------
    Alin. (2) al art. 35 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Secţiunea a 8-a Dosarul de recrutare în vederea participării la examenul/concursul de ocupare a postului vacant


    Articolul 36

    (1) Dosarul de recrutare în vederea participării la examenul/concursul de ocupare a postului vacant conţine următoarele documente transmise de candidat:
    a) cererea de înscriere şi CV;
    b) copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;
    c) copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, livretului militar;
    d) copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă.
    ----------
    Lit. d) a alin. (1) al art. 36 a fost modificată de pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    e) autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
    f) cazierul judiciar;
    g) caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire;
    h) 3 fotografii tip buletin de identitate;
    i) două fotografii color 9 x 12 cm;
    j) fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative;
    k) abrogată;
    ----------
    Lit. k) a alin. (1) al art. 36 a fost abrogată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    l) declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare.
    (2) Compartimentul cu sarcini de recrutare în vederea participării la examenul/concursul pentru ocuparea postului vacant introduce în dosarul de recrutare al fiecărui candidat:
    a) nota de cunoaştere şi avizul de aptitudine psihologică pentru candidaţii declaraţi «admis» la concursul/examenul pentru ocuparea funcţiei de conducere, pentru candidaţii declaraţi «admis» la concursul/examenul cu recrutare din sursă externă, precum şi pentru candidaţii declaraţi «admis» la concursul/examenul de trecere în corpul ofiţerilor;
    b) dacă este cazul, adresa prin care, după verificarea îndeplinirii condiţiilor şi criteriilor de participare la concurs/ examen, îi este comunicat că nu poate participa la acesta.
    ----------
    Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 42 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    (3) În cazul personalului recrutat din sursă internă în vederea ocupării prin concurs/examen a posturilor vacante, dosarul de recrutare cuprinde documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d) şi l), copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului, adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate, precum şi, dacă este cazul, alte documente solicitate în anunţul de concurs.
    ----------
    Alin. (3) al art. 36 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDINUL nr. 170 din 25 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 25 noiembrie 2014.
    (4) În cazul trecerii în corpul ofiţerilor de poliţie/ofiţerilor, dosarul de recrutare cuprinde documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), d), g) şi l) şi alin. (2) lit. a).
    ----------
    Alin. (4) al art. 36 a fost modificat de pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.


    Secţiunea a 9-a Alte reguli privind organizarea şi desfăşurarea concursului

    ----------
    Secţ. a 9-a a fost introdusă de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.

    Articolul 37

    Preşedinţii comisiilor de concurs pot emite precizări cu privire la desfăşurarea concursului/examenului, pe care le aduc la cunoştinţa candidaţilor, în timp util.
    ----------
    Art. 37 a fost introdus de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 9 din 20 ianuarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016.
    1. Model de borderou
    Concurs pentru ocuparea postului ....................................
    Borderou pentru consemnarea punctajelor şi notelor acordate
    Tipul probei ........................................................
    ┌────┬─────────────────────┬────────────────────┬────────────┬─────────────────┐
    │Nr. │ Numele şi prenumele │Note/punctaje pentru│Nota finală*│ Observaţii │
    │crt.│ candidatului │ fiecare subiect │ │ │
    │ │ ├───┬───┬───┬───┬────┤ │ │
    │ │ │ S1│ S2│ S3│ S4│ S5 │ │ │
    ├────┼─────────────────────┼───┼───┼───┼───┼────┼────────────┼─────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───┼───┼───┼───┼────┼────────────┼─────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───┼───┼───┼───┼────┼────────────┼─────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───┼───┼───┼───┼────┼────────────┼─────────────────┤
    ├────┼─────────────────────┼───┼───┼───┼───┼────┼────────────┼─────────────────┤
    └────┴─────────────────────┴───┴───┴───┴───┴────┴────────────┴─────────────────┘

    _________
    * Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate pentru fiecare subiect. La administrarea testelor tip "grilă" nu se consemnează nota/punctele obţinută/obţinute la fiecare subiect, ci numai nota finală.
    Numele şi prenumele corectorului ................
    Data .............. Semnătura ...................
    2. Tabel cu rezultatele obţinute la concursul pentru ocuparea postului de ...................
    ┌────┬────────────────────┬───────┬───────┬───────┬───────┬────────┬───────────┐
    │Nr. │Numele şi prenumele │Nota la│Nota la│Nota la│Nota la│Nota la │ │
    │crt.│ candidatului │proba 1│proba 2│proba 3│proba 4│finală**│ Obs.*** │
    ├────┼────────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────────┤
    ├────┼────────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────────┤
    ├────┼────────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────────┤
    ├────┼────────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────────┤
    ├────┼────────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┼───────────┤
    └────┴────────────────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴────────┴───────────┘

    _________
    ** Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate la probele de concurs.
    *** Se trec următoarele menţiuni: "admis", "respins", "neprezentat", "eliminat din concurs", după caz.
    Preşedinte ........... Data ................
    Secretar ................

    ------