DECIZIE nr. LII(52) din 4 iunie 2007privind examinarea recursului în interesul legii, referitor la problema aplicabilității dispozițiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIILE UNITE -
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 22 februarie 2008
    Dosar nr. 12/2007
    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la problema aplicabilității dispozițiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor în cazul deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile prelate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.
    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 90 de judecători din totalul de 115 în funcție.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt aplicabile și în cazul contestațiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înainte de a fi modificată, dacă acele noi prevederi au intrat în vigoare în cursul judecății.
    SECȚIILE UNITE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în legătură cu aplicarea dispozițiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cazul deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.
    Astfel, unele instanțe, considerând că dispozițiile cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare, s-au pronunțat în sensul că despăgubirile bănești cuvenite persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv trebuie stabilite potrivit acestor noi dispoziții, chiar dacă raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul prevederilor Legii nr. 10/2001, nemodificată.
    S-a relevat, în acest sens, că reglementarea dată prin dispozițiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 este explicită și imperativă în ceea ce privește modalitatea de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzând în esență că ele se referă atât la notificările soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât și la cele rămase nesoluționate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include și evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea comisie.
    Așadar, în cadrul punctului de vedere menționat s-a considerat că imobilele supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în echivalent urmează să fie evaluate numai potrivit procedurii instituite prin această lege specială, care prevede, de altfel, în cuprinsul art. 19 și 20, și căile de atac împotriva deciziilor pe care le adoptă Comisia Centrală.
    S-a subliniat că o atare soluție se impune și pentru că dispozițiile cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005 au caracter procedural, astfel că, atât timp cât nu a fost fixat un termen pentru intrarea lor în vigoare, se impune ca acestea să fie de imediată aplicare și incidente în toate situațiile în care operațiunea de restituire prin despăgubire în echivalent se află în curs de desfășurare.
    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică și în cazul deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă au fost contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum această lege a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
    În motivarea acestui punct de vedere s-a învederat că, din moment ce, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, nu este posibil ca unui raport juridic să i se aplice o dispoziție legală care încă nu exista atunci când el s-a născut.
    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
    Într-adevăr, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a reglementat că "imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi", iar prin alin. (2) din aceleași articol s-a prevăzut că "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent", precizându-se, în continuarea aceluiași alineat, că "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
    Tot astfel, în conformitate cu alin. (3) din același articol, "măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării", iar "măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării".
    Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a acestor măsuri într-un spirit rezonabil pentru părțile implicate în astfel de litigii, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
    Astfel, în titlul menționat, prin art. 16 alin. (1) din cap. V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că "deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acordă ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi".
    Tot în acest cadru s-a mai precizat, în cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol, că "notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor".
    Într-adevăr, așa cum reiese din cele două alineate menționate ale art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. (1), și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
    În raport cu această distincție făcută de legiuitor, este de reținut că notificările cu privire la care există practică neunitară sunt cele ce se referă în principal la dispozițiile alin. (1) din art. 16 al titlului VII din Legea nr. 247/2005.
    Dar, din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).
    De aceea, deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
    Opinia potrivit căreia, refuzând un atare control, instanțele judecătorești nu ar face decât să dea curs normal unor norme de procedură, de imediată aplicare, nu poate fi acceptată câtă vreme, în realitate, prin Legea nr. 247/2005 s-au adus modificări mai ales normelor de drept material din Legea nr. 10/2001, unele referindu-se la însăși restrângerea sferei măsurilor reparatorii prin echivalent susceptibile să fie acordate pentru imobilele preluate abuziv.
    A da o altă interpretare dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar însemna să se contravină prevederii art. 3 din Codul civil, potrivit căreia judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum și dreptului de acces liber la justiție reglementat prin art. 21 din Constituție, republicată, și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
    Or, refuzul de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziției de respingere a notificării ar constitui o ingerință nepermisă în dreptul celor având vocația de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecției proprietății prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
    Evident, în măsura în care, în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci și, după caz, natura sau întinderea acestora, instanțele se vor pronunța asupra contestațiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență.
    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
    PENTRU ACESTE MOTIVE

    În numele legii
    DECID:
    Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilesc:
    Prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
    Obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
    Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2007.

    PREȘEDINTELE
    ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
    prof. univ. dr. NICOLAE POPA
    Prim-magistrat-asistent,
    Victoria Maftei

    ---------