NORMĂ nr. 34 din 10 august 2016privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 12 august 2016 Notă
    Conform alin. (2) al art. II din NORMA nr. 17 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 iulie 2019, prevederile prezentei norme se aplică începând cu raportările contabile aferente primului semestru al exercițiului financiar 2019.
    Notă
    Conform alin. (2) al art. II din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025, prevederile prezentei norme se aplică începând cu raportările contabile semestriale aferente perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2026.

    În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) și (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 15 alin. (6) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 20 din Legea nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private,
    având în vedere dispozițiile art. 24 lit. o) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 10 august 2016,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Prezenta normă stabilește modul de întocmire și depunere a raportărilor contabile semestriale pentru entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în domeniul pensiilor private.


    Articolul 2

    Prezenta normă se aplică de către următoarele categorii de entități:
    a) societăți de pensii, înființate potrivit prevederilor legale în vigoare;
    b) fonduri de pensii facultative, fonduri de pensii administrate privat și fonduri de pensii ocupaționale, denumite în continuare fonduri de pensii private;
    (la 31-07-2020, Litera b) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )

    c) administratori de fonduri de pensii facultative care sunt societăți de asigurare sau societăți de administrare a investițiilor, pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative;
    c^1) administratori de fonduri de pensii facultative și/sau de fonduri de pensii ocupaționale care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurare de viață, autorizate în condițiile Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale de către A.S.F., pentru activitatea de administrare a fondurilor ocupaționale;
    (la 31-07-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )

    d) brokeri de pensii private, societăți comerciale înființate și autorizate potrivit prevederilor legale în vigoare și agenți de marketing persoane juridice, societăți comerciale constituite și autorizate de A.S.F., având ca obiect unic de activitate marketingul prospectului schemelor de pensii facultative;
    e) Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, denumit în continuare Fond de garantare, înființat potrivit Legii nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.


    Articolul 3
    (1) Raportările contabile semestriale se întocmesc în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 31-07-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )
    (2) Entitățile prevăzute la art. 2 completează formularele de raportare contabilă semestrială, în lei, folosind planul de conturi aplicabil fiecărei categorii de entități, conform reglementărilor contabile specifice în vigoare.


    Articolul 4

    Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, la art. 3 din Legea nr. 1/2020, precum și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.
    (la 31-07-2020, Articolul 4 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )


    Capitolul II Sistemul de raportare contabilă semestrială

    Articolul 5

    Raportările contabile semestriale aplicabile entităților prevăzute la art. 2 trebuie să ofere o imagine reală a activelor, datoriilor, poziției financiare, precum și a rezultatului acestora.


    Articolul 6
    (1) Raportările contabile semestriale aferente entităților prevăzute la art. 2 se semnează de către administratorul acestora sau persoana care asigură conducerea entității și de către persoanele în drept, cuprinzând și numele în clar al acestora.(2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit raportările contabile semestriale se completează astfel:
    a) directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii; sau
    b) persoanele fizice sau juridice cu care s-au încheiat contracte de prestări de servicii, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, potrivit legii.


    Articolul 7
    (1) Raportările contabile semestriale aplicabile entităților prevăzute la art. 2 se întocmesc pe baza ultimei balanțe de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmește raportarea, în concordanță cu balanțele de verificare ale conturilor analitice, după înregistrarea operațiunilor evidențiate în documente justificative.(2) În cazul operațiunilor contabile pentru care nu se întocmesc documente justificative, înregistrările în contabilitate se fac pe bază de note de contabilitate, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.(3) Corectarea înregistrărilor făcute în contabilitate se face pe baza notelor de contabilitate întocmite în acest scop, cu menționarea documentului, datei și a numărului de ordine al operațiunii care face obiectul corecției.(4) Înregistrările în contabilitate se fac cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau de intrare a acestora în entitate, și sistematic, în conturi contabile sintetice și analitice.


    Capitolul III Prevederi privind sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil societăților de pensii

    Articolul 8

    Societățile de pensii trebuie să întocmească pentru propria lor activitate raportări contabile semestriale.


    Articolul 9
    (1) Dosarul raportărilor contabile semestriale ale unei societăți de pensii trebuie să cuprindă:
    a) raportările contabile semestriale - pe suport hârtie și semnate, precum și în format electronic;
    b) balanța de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmește raportarea contabilă semestrială - pe suport hârtie.
    (2) Raportările contabile semestriale prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
    a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conform anexei nr. A1;
    b) Contul de profit și pierdere, conform anexei nr. A2;
    c) Date informative, conform anexei nr. E.


    Articolul 10
    (1) Pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, societățile de pensii depun la A.S.F. dosarul raportărilor contabile semestriale până la data de 16 august inclusiv, în format electronic. Aplicația și instrucțiunile de utilizare sunt prezentate pe pagina web a A.S.F., respectiv https://raportari-pensii.asfromania.ro/itbox/.
    (la 01-01-2026, Alineatul (1) , Articolul 10 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )
    (2) În 5 zile lucrătoare de la transmiterea la A.S.F. a raportărilor contabile aferente datei de 30 iunie a fiecărui an, administratorii de fonduri de pensii private au obligația de a le publica pe pagina web proprie a societății de pensii.


    Articolul 11
    (1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, societățile de pensii au obligația să depună la Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, conform prevederilor legislației în vigoare, pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, raportările contabile semestriale prevăzute la art. 9 alin. (2).(2) Pentru societățile de pensii, formatul electronic al raportărilor contabile semestriale conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor. Programul de asistență este pus la dispoziție gratuit de ANAF sau poate fi descărcat de pe serverul web al ANAF, de la adresa www.anaf.ro.(3) Raportările prevăzute la alin. (1) se depun la ANAF până la data de 16 august inclusiv. În cazul în care data de 16 august este nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acesteia.
    (la 01-01-2026, Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul IV Prevederi privind sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil fondurilor de pensii private

    Articolul 12

    Administratorii de fonduri de pensii facultative și/sau fonduri de pensii ocupaționale și/sau fonduri de pensii administrate privat trebuie să întocmească raportări contabile semestriale pentru fiecare fond de pensii privat pe care îl administrează.
    (la 31-07-2020, Articolul 12 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )


    Articolul 13
    (1) Dosarul raportărilor contabile semestriale ale unui fond de pensii privat trebuie să cuprindă:
    a) raportările contabile semestriale - pe suport hârtie și semnate, precum și în format electronic;
    b) balanța de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmește raportarea contabilă semestrială - pe suport hârtie.
    (2) Raportările contabile semestriale prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
    a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conform anexei nr. B1;
    b) Contul de profit și pierdere, conform anexei nr. B2.


    Articolul 14
    (1) Pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, pentru fiecare fond de pensii privat administratorul acestuia depune la A.S.F. dosarul raportărilor contabile semestriale până la data de 16 august inclusiv, în format electronic. Aplicația și instrucțiunile de utilizare sunt prezentate pe pagina web a A.S.F., respectiv https://raportari-pensii.asfromania.ro/itbox/.
    (la 01-01-2026, Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )
    (2) În 5 zile lucrătoare de la transmiterea raportărilor contabile semestriale la A.S.F., întocmite pentru fiecare fond de pensii private pe care îl administrează, administratorii acestora au obligația de a le publica pe pagina web proprie.


    Articolul 14^1
    (1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, administratorii de fonduri de pensii administrate privat și/sau de fonduri de pensii facultative și/sau de fonduri de pensii ocupaționale au obligația să depună la ANAF, conform prevederilor legislației în vigoare, pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, raportările contabile semestriale prevăzute la art. 13 alin. (2), pentru fiecare fond de pensii administrat privat și/sau pentru fiecare fond de pensii facultative și/sau pentru fiecare fond de pensii ocupaționale pe care îl administrează.(2) Pentru entitățile menționate la alin. (1), formatul electronic al raportărilor contabile semestriale conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor. Programul de asistență este pus la dispoziție gratuit de ANAF sau poate fi descărcat de pe serverul web al ANAF, de la adresa www.anaf.ro, identificarea fondurilor de pensii pentru care se face raportarea realizându-se prin denumirea și codul de înscriere ale fondului de pensie atribuit de A.S.F. în Registrul A.S.F. - Sectorul pensii private.(3) Raportările prevăzute la alin. (1) se depun la ANAF până la data de 16 august inclusiv. În cazul în care data de 16 august este nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acesteia.
    (la 01-01-2026, Capitolul IV a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul V

    Prevederi privind sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil administratorilor fondurilor de pensii facultative care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurări, precum și administratorilor de fonduri de pensii ocupaționale care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurare de viață
    (la 31-07-2020, Titlul Capitolului V a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )


    Articolul 15

    Administratorii de fonduri de pensii facultative care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurări au obligația să întocmească raportări contabile semestriale, denumite în continuare raport financiar semestrial.


    Articolul 15^1

    Administratorii de fonduri de pensii ocupaționale care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurări de viață au obligația să întocmească raportări contabile semestriale, denumite în continuare raport financiar semestrial.
    (la 31-07-2020, Capitolul V a fost completat de Punctul 7, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )


    Articolul 16
    (1) Dosarul raportului financiar semestrial privind administrarea fondurilor de pensii facultative, respectiv dosarul raportului financiar semestrial privind administrarea fondurilor de pensii ocupaționale cuprind două seturi de documente:
    (la 31-07-2020, Partea introductivă a Alineatul (1) din Articolul 16, Capitolul V a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )

    a) raportările contabile semestriale însoțite de balanța de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmește raportarea, specifice activității de administrare a fondurilor de pensii private - pe suport hârtie, semnate, și în format electronic;
    b) un exemplar al raportărilor contabile semestriale și balanța de verificare sintetică, întocmită conform reglementărilor contabile specifice - pe suport hârtie, semnate.(2) Raportările contabile semestriale prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
    a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conform anexei nr. C1;
    b) Situația veniturilor și cheltuielilor, conform anexei nr. C2.


    Articolul 17
    (1) Pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, administratorii de fonduri de pensii facultative care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurări depun la A.S.F. dosarul raportului financiar semestrial privind fondurile de pensii facultative până la data de 16 august inclusiv, în format electronic. Aplicația și instrucțiunile de utilizare sunt prezentate pe pagina web a A.S.F., respectiv https://raportari-pensii.asfromania.ro/itbox/.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și administratorilor de fonduri de pensii ocupaționale care sunt societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurare de viață.
    (la 01-01-2026, Articolul 17 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul VI Prevederi privind sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil brokerilor de pensii private

    Articolul 18

    Brokerii de pensii private trebuie să întocmească pentru propria lor activitate raportări contabile semestriale.


    Articolul 19
    (1) Dosarul raportărilor contabile semestriale aplicabile brokerilor de pensii private trebuie să cuprindă:
    a) raportările contabile semestriale - pe suport hârtie și semnate, precum și în format electronic;
    b) balanța de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmește raportarea contabilă semestrială - pe suport hârtie.
    (2) Raportările contabile semestriale prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
    a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conform anexei nr. A1;
    b) Contul de profit și pierdere, conform anexei nr. A2;
    c) Date informative, conform anexei nr. E.


    Articolul 20

    Pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, brokerii de pensii private depun la A.S.F. dosarul raportărilor contabile semestriale, până la data de 16 august inclusiv, în format electronic. Aplicația și instrucțiunile de utilizare sunt prezentate pe pagina web a A.S.F., respectiv https://raportari-pensii.asfromania.ro/itbox/.
    (la 01-01-2026, Articolul 20 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Articolul 21
    (1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, brokerii de pensii private au obligația să depună la ANAF, conform prevederilor legislației în vigoare, pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, raportările contabile semestriale prevăzute la art. 19 alin. (2).(2) Brokerii de pensii private, formatul electronic al raportărilor contabile semestriale conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor. Programul de asistență este pus la dispoziție gratuit de ANAF sau poate fi descărcat de pe serverul web al ANAF, de la adresa www.anaf.ro.(3) Raportările prevăzute la alin. (1) se depun la ANAF până la data de 16 august inclusiv. În cazul în care data de 16 august este nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acesteia.
    (la 01-01-2026, Articolul 21 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul VII Prevederi privind sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil Fondului de garantare

    Articolul 22

    Fondul de garantare trebuie să întocmească raportări contabile semestriale.


    Articolul 23
    (1) Dosarul raportărilor contabile semestriale ale Fondului de garantare trebuie să cuprindă:
    a) raportările contabile semestriale - pe suport hârtie și semnate, precum și în format electronic;
    b) balanța de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmește raportarea contabilă semestrială - pe suport hârtie.
    (2) Raportările contabile semestriale prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
    a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conform anexei nr. D1;
    b) Contul de profit și pierdere, conform anexei nr. D2;
    c) Date informative, conform anexei nr. E.


    Articolul 24
    (1) Pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, Fondul de garantare depune la A.S.F. dosarul raportărilor contabile semestriale până la data de 16 august inclusiv, în format electronic. Aplicația și instrucțiunile de utilizare sunt prezentate pe pagina web a A.S.F., respectiv https://raportari-pensii.asfromania.ro/itbox/.
    (la 01-01-2026, Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 8. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )
    (2) În termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea către A.S.F. a raportărilor contabile aferente datei de 30 iunie a fiecărui an, Fondul de garantare are obligația de a le publica pe pagina web a acestuia.


    Articolul 25
    (1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, Fondul de garantare are obligația să depună la ANAF, conform prevederilor legislației în vigoare, pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie a fiecărui exercițiu financiar, raportările contabile semestriale prevăzute la art. 23 alin. (2).(2) Pentru Fondul de garantare, formatul electronic al raportărilor contabile semestriale conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor. Programul de asistență este pus la dispoziție gratuit de ANAF sau poate fi descărcat de pe serverul web al ANAF, de la adresa www.anaf.ro.(3) Raportările prevăzute la alin. (1) se depun la ANAF până la data de 16 august inclusiv. În cazul în care data de 16 august este nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acesteia.
    (la 01-01-2026, Articolul 25 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul VIII Instrucțiuni aplicabile entităților care nu au desfășurat activitate

    Articolul 26

    Entitățile prevăzute la art. 2 care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie a perioadei de raportare nu depun raportări contabile semestriale.
    (la 01-01-2026, Articolul 26 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 10. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul IX Prevederi privind verificarea corectitudinii datelor raportărilor contabile semestriale

    Articolul 27

    Entitățile prevăzute la art. 2 au obligația de a verifica:
    a) concordanța dintre datele operaționale, documentele justificative și informațiile prezentate în raportările contabile semestriale;
    b) înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată.


    Articolul 28
    (1) Este obligatorie verificarea corectitudinii datelor raportărilor contabile semestriale aplicabile entităților prevăzute la art. 2 încrucișat cu balanța de verificare.(2) La nivelul fiecărei entități prevăzută la art. 2 se verifică dacă:
    a) totalul activului corespunde cu totalul pasivului din balanța de verificare;
    b) totalul rulajelor și totalul soldurilor analitice rezultate din balanța de verificare a conturilor analitice corespunde cu totalul rulajelor și totalul soldurilor sintetice rezultate din balanța de verificare a conturilor sintetice;
    c) corectarea înregistrărilor făcute în contabilitate s-a efectuat numai pe baza notelor de contabilitate întocmite și aprobate în mod corespunzător.
    (3) La nivelul fiecărei entități prevăzute la art. 2, datele din balanța de verificare a conturilor trebuie să reflecte realitatea conform documentelor în baza cărora a fost întocmită.


    Capitolul X Regimul juridic

    Articolul 29

    Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile, precum și pentru prelucrarea datelor financiar-contabile cu ajutorul programelor informatice revine administratorului, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (4) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 30
    (1) Constituie contravenții următoarele fapte:
    a) neîntocmirea raportărilor contabile semestriale;
    b) netransmiterea, transmiterea cu întârziere sau transmiterea către A.S.F. a documentelor prevăzute la art. 9, 13, 16, 19 și 23 cu date sau informații eronate;
    c) nerespectarea prevederilor referitoare la termenul de publicare pe pagina web proprie a informațiilor, prevăzut la art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (2) și art. 24 alin. (2);
    d) deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare fără să fie înregistrate în contabilitate;
    e) nerespectarea celorlalte obligații prevăzute de prezenta normă.
    (2) Nerespectarea faptelor prevăzute la alin. (1) se sancționează în conformitate cu prevederile art. 81 alin. (1) lit. c), art. 140, art. 140^1, art. 140^2, art. 141 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2)-(13), art. 142 din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau cu prevederile art. 38 lit. c), art. 120, art. 120^1, art. 120^2, art. 121 alin. (1) lit. a), j) și alin. (2)-(13) din Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau cu prevederile art. 30-33 din Legea nr. 187/2011, cu modificările și completările ulterioare, și/sau cu prevederile art. 145 și ale art. 147 alin. (1) lit. a), d) și alin. (2)-(7) din Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 01-01-2026, Alineatul (2) , Articolul 30 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Capitolul XI Dispoziții finale

    Articolul 31

    Entitățile prevăzute la art. 2 depun documentele aferente raportării contabile semestriale exclusiv în format electronic.
    (la 01-01-2026, Articolul 31 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din NORMA nr. 21 din 3 septembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 10 septembrie 2025 )


    Articolul 32

    Termenele prevăzute de prezenta normă care expiră într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi nelucrătoare se prelungesc până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare.


    Articolul 33

    Anexele nr. A1, A2, B1, B2, C1, C2, D1, D2 și E fac parte integrantă din prezenta normă.


    Articolul 34
    (1) Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării acesteia.(2) Prevederile prezentei norme se aplică începând cu raportările contabile aferente primului semestru al exercițiului 2016.(3) La aplicarea pentru prima dată a prezentei norme, soldurile conturilor contabile la data de 1 ianuarie 2016 pentru situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și soldurile conturilor contabile la data de 30 iunie 2015 pentru contul de profit și pierdere se reclasifică în mod corespunzător pentru a fi asigurată comparabilitatea datelor. Reclasificarea va fi detaliată într-o notă explicativă, după caz.


    Articolul 35

    La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma nr. 9/2011 privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 12/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 12 august 2011, cu modificările și completările ulterioare.

    Președintele Autorității
    de Supraveghere Financiară,
    Mișu Negrițoiu

    București, 10 august 2016.
    Nr. 34.

    Anexa nr. A1

    (la 31-07-2020, Anexa nr. A1 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )


    Anexa nr. A2

    (la 31-07-2020, Anexa nr. A2 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din NORMA nr. 29 din 21 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 31 iulie 2020 )


    Anexa nr. B1

    (la 03-07-2019, Anexa nr. B1 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din NORMA nr. 17 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 03 iulie 2019 )


    Anexa nr. B2

    (la 03-07-2019, Anexa nr. B2 a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din NORMA nr. 17 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 03 iulie 2019 )


    Anexa nr. C1

    Administrator ...........

    Județul ....................└─┴─┘
    Entitatea ......................
    Adresa: localitatea ...............
    sectorul ....., str. ...... nr. .......
    bl. .......... sc. ........ , ap. ....
    Telefon .........., fax .........
    Număr din registrul comerțului .......
    Forma de proprietate .............└─┴─┘

    Activitatea preponderentă
    (denumire clasă CAEN) ........
    Cod clasă CAEN .........└─┴─┴─┴─┴─┘
    Activitatea preponderentă efectiv
    desfășurată
    (denumire clasă CAEN) ........
    Cod clasă CAEN .........└─┴─┴─┴─┴─┘
    Cod unic de înregistrare
    ..........└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘

    Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
    la data de 30 iunie ..........


    Identificarea indicatorului

    Rând

    Sold la 01.01.N
    (lei)

    Sold la 30.06.N
    (lei)


    Col. 1

    Col. 2

    Col. 3

    Col. 4

    A

    ACTIVE IMOBILIZATE




    I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE




    1. Cheltuieli de constituire

    01



    2. Cheltuieli de dezvoltare

    02



    3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare, dacă acestea au fost achiziționate cu titlu oneros

    03



    4. Fondul comercial

    04



    5. Avansuri

    05



    TOTAL: (rd. 01 la 05)

    06



    II. IMOBILIZĂRI CORPORALE




    1. Terenuri și construcții

    07



    2. Instalații tehnice și mașini

    08



    3. Alte instalații, utilaje și mobilier

    09



    4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție

    10



    TOTAL: (rd. 07 la 10)

    11



    III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE




    1. Acțiuni deținute la entități afiliate

    12



    2. Împrumuturi acordate entităților afiliate

    13



    3. Acțiuni deținute la entitățile asociate și la entitățile controlate în comun

    14



    4. Împrumuturi acordate entităților de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare

    15



    5. Investiții deținute ca imobilizări

    16



    6. Alte împrumuturi

    17



    7. Imobilizări financiare pentru acoperirea provizionului tehnic

    18



    TOTAL: (rd. 12 la 18)

    19



    ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06 + 11 + 19)

    20



    B

    ACTIVE CIRCULANTE




    I. STOCURI




    1. Materiale consumabile

    21



    2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri

    22



    TOTAL: (rd. 21 la 22)

    23



    II. CREANȚE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)




    1. Creanțe comerciale*

    24



    2. Sume de încasat de la entitățile afiliate

    25



    3. Sume de încasat de la entitățile de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare

    26



    4. Alte creanțe

    27



    5. Creanțe privind capitalul subscris și nevărsat

    28



    TOTAL: (rd. 24 la 28)

    29



    III. INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT




    1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate

    30



    2. Alte investiții financiare pe termen scurt

    31



    3. Investiții pe termen scurt pentru acoperirea provizionului tehnic

    32



    TOTAL: (rd. 30 la 32)

    33



    IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI

    34



    ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 23 + 29 + 33 + 34)

    35



    C

    CHELTUIELI ÎN AVANS (rd. 37 + 38)

    36



    1. Sume de reluat într-o perioadă de până la un an

    37



    2. Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an

    38



    D

    DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN




    1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile

    39



    2. Sume datorate instituțiilor de credit

    40



    3. Avansuri încasate de la clienți

    41



    4. Datorii comerciale - furnizori

    42



    5. Efecte de comerț de plătit

    43



    6. Sume datorate entităților afiliate

    44



    7. Sume datorate entităților de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare

    45



    8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale

    46



    TOTAL: (rd. 39 la 46)

    47



    E

    ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 35 + 37 - 47 - 73 - 76)

    48



    F

    TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 20 + 38 + 48)

    49



    G

    DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN




    1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile

    50



    2. Sume datorate instituțiilor de credit

    51



    3. Avansuri încasate de la clienți

    52



    4. Datorii comerciale - furnizori

    53



    5. Efecte de comerț de plătit

    54



    6. Sume datorate entităților afiliate

    55



    7. Sume datorate entităților de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare

    56



    8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale

    57



    TOTAL: (rd. 50 la 57)

    58



    H

    PROVIZIOANE




    1. Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private, (rd. 60 + 61) din care:

    59



    1.1. Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private - Pilon 2

    60



    1.2. Provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private - Pilon 3

    61



    2. Provizioane nespecifice, (rd. 63 la 69) din care:

    62



    2.1. Provizioane pentru litigii

    63



    2.2. Provizioane pentru garanții acordate clienților

    64



    2.3. Provizioane pentru restructurare

    65



    2.4. Provizioane pentru pensii și obligații similare, altele decât cele prevăzute la provizioane tehnice specifice sistemului de pensii private

    66



    2.5. Provizioane pentru impozite

    67



    2.6. Provizioane pentru terminarea contractului

    68



    2.7. Alte provizioane

    69



    TOTAL PROVIZIOANE: (rd. 59 + 62)

    70



    I

    VENITURI ÎN AVANS (rd. 72 + 75) din care:

    71



    1. Subvenții pentru investiții (rd. 73 +74) din care:

    72



    1.1 Sume de reluat într-o perioadă de până la un an

    73



    1.2 Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an

    74



    2. Venituri înregistrate în avans (rd. 76 +77) din care:

    75



    2.1. Sume de reluat într-o perioadă de până la un an

    76



    2.2. Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an

    77



    J

    CAPITAL ȘI REZERVE




    I. CAPITAL, din care:




    1. Capital subscris vărsat

    78



    2. Capital subscris nevărsat

    79



    3. Alte elemente de capitaluri proprii




    Sold C

    80



    Sold D

    81



    TOTAL CAPITAL (rd. 78 + 79 + 80 - 81)

    82



    II. PRIME DE CAPITAL

    83



    III. REZERVE DIN REEVALUARE

    84



    IV. REZERVE




    1. Rezerve legale

    85



    2. Rezerve statutare sau contractuale

    86



    3. Alte rezerve

    87



    4. Alte rezerve specifice activității administratorilor fondurilor de pensii private

    88



    TOTAL REZERVE (rd. 85 la 88)

    89



    5. Acțiuni proprii

    90



    6. Câștiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii

    91



    7. Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii

    92



    V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTATĂ




    Sold C

    93



    Sold D

    94



    VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIȚIULUI FINANCIAR (ct. 121)




    Sold C

    95



    Sold D

    96



    Repartizarea profitului

    97



    VII. TOTAL CAPITALURI PROPRII (rd. 82 + 83 + 84 + 89 - 90 + 91 - 92 + 93 - 94 + 95 - 96 - 97)

    98



    *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective;

    ADMINISTRATOR
    Numele și prenumele .............
    Semnătura .......................



    ÎNTOCMIT
    Numele și prenumele ..............
    Calitatea ........................
    Semnătura ........................
    Nr. de înregistrare în organismul
    profesional


    Anexa nr. C2

    Administrator ...................
    Județul ....................└─┴─┘
    Entitatea ......................
    Adresa: localitatea ...............
    sectorul ....., str. ..............
    nr. ..., bl. .... sc. ...., ap. ...
    Telefon .........., fax ...........
    Număr din registrul comerțului .....
    Forma de proprietate .............└─┴─┘


    Activitatea preponderentă
    (denumire clasă CAEN) .............
    Cod clasă CAEN .........└─┴─┴─┴─┴─┘
    Activitatea preponderentă efectiv
    desfășurată
    (denumire clasă CAEN) .............
    Cod clasă CAEN .........└─┴─┴─┴─┴─┘
    Cod unic de înregistrare
    ................└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘

    Situația veniturilor și cheltuielilor
    la data de 30 iunie .................


    Identificarea elementului

    Rând

    Realizări aferente perioadei de raportare

    Precedentă

    Curentă

    Col.1

    Col.2

    Col.3

    Col.4

    VENITURI DIN EXPLOATARE





    1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 03)

    01



    a) Venituri din activitatea de exploatare

    02



    b) Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete

    03



    2. Venituri din producția de imobilizări

    04



    3. Alte venituri din exploatare

    05



    VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01 04 05)

    06



    CHELTUIELI DIN EXPLOATARE





    4. Cheltuieli cu materialele și alte cheltuieli externe (rd. 08 la 10)

    07



    a) Cheltuieli cu materialele consumabile

    08



    b) Alte cheltuieli cu materialele

    09



    c) Alte cheltuieli externe (cu energia și apă)

    10



    5. Cheltuieli suportate de administrator în legătură cu activitatea de administrare a fondului de pensii private

    11



    6. Cheltuieli cu personalul (rd. 13 14)

    12



    a) Salarii și indemnizații

    13



    b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială

    14



    7. Ajustări

    15



    a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale (rd. 17-18)

    16



    a.1) Cheltuieli

    17



    a.2) Venituri

    18



    b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 20-21)

    19



    b.1) Cheltuieli

    20



    b.2) Venituri

    21



    8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 23 24 25)

    22



    a) Cheltuieli privind prestațiile externe

    23



    b) Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate

    24



    c) Alte cheltuieli de exploatare

    25



    9. Ajustări privind provizioanele (rd.27-28)

    26



    a) Cheltuieli

    27



    b) Venituri

    28



    CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 07 11 12 16 19 22 26)

    29



    PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE





    - Profit (rd.6-29)

    30



    - Pierdere (29-6)

    31



    VENITURI FINANCIARE





    11. Venituri din interese de participare

    32



    - din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate

    33



    12. Alte dobânzi de încasat și venituri similare

    34



    - din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate

    35



    13. Alte venituri financiare

    36



    VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 32 34 36)

    37



    CHELTUIELI FINANCIARE





    14. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante (rd. 39-40)

    38



    Cheltuieli

    39



    Venituri

    40



    15. Dobânzi de plătit și alte cheltuieli similare

    41



    - din care, cheltuieli în relația cu entitățile afiliate

    42



    16. Alte cheltuieli financiare

    43



    CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 38 41 43)

    44



    PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ





    - Profit (rd.37-44)

    45



    - Pierdere (rd.44-37)

    46



    VENITURI TOTALE (rd. 06 37)

    47



    CHELTUIELI TOTALE (rd. 29 44)

    48



    PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)





    - Profit (rd.47-48)

    49



    - Pierdere (rd.48-47)

    50



    17. Impozitul pe profit

    51



    18. Alte impozite

    52



    PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIȚIULUI FINANCIAR





    - Profit (rd.49-51-52)

    53



    - Pierdere (rd.50 51 52)

    54



    ADMINISTRATOR,
    Numele și prenumele .......
    Semnătura .................



    ÎNTOCMIT,
    Numele și prenumele ................
    Calitatea ..........................
    Semnătura ..........................
    Nr. de înregistrare în
    organismul profesional


    Anexa nr. D1

    (la 03-07-2019, Anexa nr. D1 a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 17 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 03 iulie 2019 )


    Anexa nr. D2

    (la 03-07-2019, Anexa nr. D2 a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din NORMA nr. 17 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 03 iulie 2019 )


    Anexa nr. E

    Date informative
    la data de 30 iunie.............
    - lei -

    I. Date privind rezultatul înregistrat

    Nr. rd.

    Nr. unități

    Sume

    A

    B

    1

    2

    Unități care au înregistrat profit

    01



    Unități care au înregistrat pierdere

    02



    Unități care nu au înregistrat nici profit, nici pierdere

    03



    II. Date privind plățile restante

    Nr. rd.

    Total (col. 2 + 3)

    Din care:

    Pentru activitatea curentă

    Pentru activitatea de investiții

    A

    B

    1

    2

    3

    Plăți restante - total (rd. 05 + 09 + 15 la 19 + 23), din care:

    04




    Furnizori restanți - total (rd. 06 la 08), din care:

    05




    - peste 30 de zile

    06




    - peste 90 de zile

    07




    - peste 1 an

    08




    Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (rd. 10 la 14), din care:

    09




    - contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate

    10




    - contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate

    11




    - contribuția pentru pensia suplimentară

    12




    - contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj

    13




    - alte datorii sociale

    14




    Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri

    15




    Obligații restante față de alți creditori

    16




    Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat

    17




    Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale

    18




    Credite bancare nerambursate la scadență - total (rd. 20 la 22), din care:

    19




    - restante după 30 de zile

    20




    - restante după 90 de zile

    21




    - restante după 1 an

    22




    Dobânzi restante

    23




    III. Număr mediu de salariați

    Nr. rd.

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    A

    B

    1

    2

    Număr mediu de salariați

    24



    Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 30 iunie

    25



    IV. Dobânzi, dividende și redevențe plătite în cursul perioadei de raportare. Subvenții încasate și creanțe restante

    Nr. rd.

    Sume

    A

    B

    1

    Venituri brute din dobânzi către persoa- nele fizice nerezidente, din care:

    26


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    27


    Venituri brute din dobânzi plătite către persoane fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care:

    28


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    29


    Venituri brute din dobânzi plătite către persoane juridice nerezidente, din care:

    30


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    31


    Venituri brute din dobânzi plătite către persoane juridice asociate*2) nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care:

    32


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    33


    Venituri brute din dividende plătite către peroane fizice nerezidente, din care:

    34


    - impozitul datorat la bugetul stat

    35


    Venituri brute din dividende plătite către persoane fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care:

    36


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    37


    Venituri brute din divide de plătite către persoane juridice nerezidente potrivit prevederilor art. 229 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din care:

    38


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    39


    Venituri brute din redevențe plătite către persoane fizice nerezidente, din care:

    40


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    41


    Venituri brute din redevențe plătite către persoane fizice nerezidente din state membre ale Uniunii Europene, din care:

    42


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    43


    Venituri brute din redevențe plătite către persoane juridice nerezidente, din care:

    44


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    45


    Venituri brute din redevențe plătite către persoane juridice asociate*3) nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care:

    46


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    47


    Redevențe plătite în cursul perioadei de raportare pentru bunurile din domeniul public, primite în concesiune, din care:

    48


    - redevențe pentru bunurile din domeniul public plătite la bugetul de stat

    49


    Redevență minieră plătită la bugetul de stat

    50


    Redevență petrolieră plătită la bugetul de stat

    51


    Chirii plătite în cursul perioadei de raportare pentru terenuri*4)

    52


    Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente, din care:

    53


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    54


    Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care:

    55


    - impozitul datorat la bugetul de stat

    56


    Subvenții încasate în cursul perioadei de raportare, din care:

    57


    - subvenții încasate în cursul perioadei de raportare aferente activelor

    58


    - subvenții aferente veniturilor, din care:

    59


    - subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă*5)

    60


    Creanțe restante, care nu au fost încasate la termenele prevăzute în contractele comerciale și/sau în actele normative în vigoare, din care:

    61


    - creanțe restante de entități din sectorul majoritar sau integral de stat

    62


    - creanțe restante la entități din sectorul privat

    63


    V. Tichete de masă

    Nr. rd.

    Sume

    Contravaloare tichetelor de masă acordate salariaților*6)

    64


    VI. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare*7)

    Nr. rd.

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    A

    B

    1

    2

    Cheltuieli de cercetare-dezvoltare

    65



    - după surse de finanțare, din care:

    66



    - din fonduri publice

    67



    - din fonduri private

    68



    - după natura cheltuielilor, din care:

    69



    - cheltuieli curente

    70



    - cheltuieli de capital

    71



    VII. Cheltuieli de inovare*8)

    Nr. rd.

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    A

    B

    1

    2

    Cheltuieli de inovare

    72



    VIII. Alte informații

    Nr. rd.

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    A

    B

    1

    2

    Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale

    73



    Avansuri acordate pentru imobilizări corporale

    74



    Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 76 + 84), din care:

    75



    Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni, în sume brute (rd. 77 la 83), din care:

    76



    - acțiuni cotate emise de rezidenți

    77



    - acțiuni necotate emise de rezidenți

    78



    - părți sociale emise de rezidenți

    79



    - obligațiuni emise de rezidenți

    80



    - acțiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenți

    81



    - acțiuni și părți sociale emise de nerezidenți

    82



    - obligațiuni emise de nerezidenți

    83



    Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 85 + 86), din care:

    84



    - creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute

    85



    - creanțe imobilizate în valută

    86



    Creanțe comerciale, avansuri acordate pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute, din care:

    87



    - creanțe comerciale externe, avansuri acordate pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor acordate furnizorilor externi și alte conturi asimilate, în sume brute

    88



    Creanțe neîncasate la termenul stabilit

    89



    Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate

    90



    Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului, (rd. 92 la 96), din care:

    91



    - creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale

    92



    - creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului

    93



    - subvenții de încasat

    94



    - fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate

    95



    alte creanțe în legătură cu bugetul statului

    96



    Creanțele entității în relațiile cu entitățile din grup

    97



    Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit

    98



    Creanțe din operațiuni cu instrumente derivate

    99



    Alte creanțe, (rd. 101 la 103), din care:

    100



    - decontări cu entitățile asociate și entitățile controlate în comun, decontări cu acționarii privind capitalul și decontări din operațiuni în participație

    101



    - alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului)

    102



    - sumele preluate din contul 542 "Avansuri de trezorerie" reprezentând avansurile de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data de 30 iunie

    103



    Dobânzi de încasat, din care:

    104



    - de la nerezidenți

    105



    Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici

    106



    Investiții pe termen scurt, în sume brute, (rd. 108 la 114), din care:

    107



    - acțiuni cotate emise de rezidenți

    108



    - acțiuni necotate emise de rezidenți

    109



    - părți sociale emise de rezidenți

    110



    - obligațiuni emise de rezidenți

    111



    - acțiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente

    112



    - acțiuni emise de nerezidenți

    113



    - obligațiuni emise de nerezidenți

    114



    Alte valori de încasat

    115



    Casa în lei și în valută, din care:

    116



    - în lei

    117



    - în valută

    118



    Conturi curente la bănci în lei și în valută, din care:

    119



    - în lei, din care:

    120



    - conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente

    121



    - în valută, din care:

    122



    - conturi curente în valută deschise la bănci nerezidente

    123



    Alte conturi curente la bănci și acreditive (rd. 125 + 126), din care:

    124



    - sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei

    125



    - sume în curs de decontare și acreditive în valută

    126



    Datorii (rd. 128 + 131 + 134 + 137 + 140 + 143 + 146 + 149 + 152 + 155 + 158 + 159 + 162 + 163 + 165 + 166 + 171 + 172 + 173 + 174 + 180), din care:

    127



    Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni, în sume brute, (rd. 129 + 130), din care:

    128



    - în lei

    129



    - în valută

    130



    Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni, în sume brute, (rd. 132 + 133), din care:

    131



    - în lei

    132



    - în valută

    133



    Credite bancare interne pe termen scurt, (rd. 135 + 136), din care:

    134



    - în lei

    135



    - în valută

    136



    Dobânzile aferente creditelor bancare interne pe termen scurt, (rd. 138 + 139), din care:

    137



    - în lei

    138



    - în valută

    139



    Credite bancare externe pe termen scurt, (rd. 141 + 142), din care:

    140



    - în lei

    141



    - în valută

    142



    Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe termen scurt, (rd. 144 + 145), din care:

    143



    - în lei

    144



    - în valută

    145



    Credite bancare pe termen lung, (rd. 147 + 148), din care:

    146



    - în lei

    147



    - în valută

    148



    Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung, (rd. 150 + 151), din care:

    149



    - în lei

    150



    - în valută

    151



    Credite bancare externe pe termen lung, (rd. 153 + 154), din care:

    152



    - în lei

    153



    - în valută

    154



    Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe termen lung, (rd. 156 + 157), din care:

    155



    - în lei

    156



    - în valută

    157



    Credite de la trezoreria statului și dobânzile aferente

    158



    Alte împrumuturi și dobânzile aferente, (rd. 160 + 161), din care:

    159



    - în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute

    160



    - în valută

    161



    Alte împrumuturi și datorii asimilate, din care:

    162



    - valoarea concesiunilor primite

    162a



    Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute, din care:

    163



    - datorii comerciale externe, avansuri primite de la clienți externi și alte conturi asimilate, în sume brute

    164



    Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate

    165



    Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului, (rd. 167 la 170), din care:

    166



    - datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale

    167



    - datorii fiscale în legătură cu bugetul statului

    168



    - fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate

    169



    - alte datorii în legătură cu bugetul statului

    170



    Datoriile entității în relațiile cu entitățile din grup

    171



    Sume datorate acționarilor

    172



    Datorii din operațiuni cu instrumente derivate

    173



    Alte datorii, (rd. 175 la 179), din care:

    174



    - decontări cu entitățile asociate și entitățile controlate în comun, decontări cu acționarii privind capitalul, dividende și decontări din operații în participație

    175



    - alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului)*9)

    176



    - subvenții nereluate la venituri

    177



    - vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pe termen scurt

    178



    - venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți

    179



    Dobânzi de plătit

    180



    Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici

    181



    Capital subscris vărsat*10), din care:

    182



    - acțiuni cotate*11)

    183



    - acțiuni necotate*12)

    184



    - părți sociale

    185



    - capital subscris vărsat de nerezidenți

    186



    Brevete și licențe

    187



    IX. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii

    Nr. rd.

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    A

    B

    1

    2

    Cheltuieli cu colaboratorii

    188



    X. Capital social vărsat*13)

    Nr. rd.

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    Suma (Col. 1)

    %*6) (Col.2)

    Suma (Col. 3)

    %*6) (Col. 4)

    Capital social vărsat*14) (rd. 190 + 194 + 195 + 196), din care:

    189


    X


    X

    - deținut de societățile cu capital de stat, din care:

    190





    - cu capital integral de stat;

    191





    - cu capital majoritar de stat;

    192





    - cu capital minoritar de stat;

    193





    - deținut de societățile cu capital privat

    194





    - deținut de persoane fizice

    195





    - deținut de alte entități

    196





    XI. Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice*15)

    Nr. rd.

    Sume (lei)

    A

    B

    30 iunie anul precedent

    30 iunie anul curent

    Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la valoarea nominală), din care:

    197



    - creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate

    198



    Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la cost de achiziție), din care:

    199



    - creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate

    200



    ADMINISTRATOR,
    Numele și prenumele___________
    Semnătura_____________________


    ÎNTOCMIT,
    Numele și prenumele ___________________
    Calitatea _____________________________
    Semnătura____________________
    Nr. de înregistrare în organismul profesional
    Notă
    *2) Pentru statutul de "persoane juridice asociate" se vor avea în vedere prevederile art. 258 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
    *3) Pentru statutul de "persoane juridice asociate" se vor avea în vedere prevederile art. 258 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
    *4) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate și aferente spațiilor comerciale aparținând proprietarilor privați sau unor unități ale administrației publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri.
    *5) Subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator) - reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenților instituțiilor de învățământ, stimularea șomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de șomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 ani, șomeri întreținători unici de familie sau șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situații prevăzute prin legislația în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
    *6) Se va completa cu contravaloarea tichetelor de masă aferente salariaților în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare.
    *7) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică și inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare. Cheltuielile se vor completa conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind producția și dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul științei și al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012.
    *8) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de inovare conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind producția și dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul științei și al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012.
    *9) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului)" nu se vor înscrie subvențiile aferente veniturilor existente în soldul contului 472.
    *10) Linia Capital subscris vărsat nu se aplică Fondului de garantare (rd. 182-186).
    *11) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăților, care sunt negociabile și tranzacționate, potrivit legii.
    *12) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăților, care nu sunt tranzacționate.
    *13) Secțiunea "X Capital social vărsat" nu se aplică Fondului de garantare (rd. 189-196).
    *14) La secțiunea "X Capital social vărsat" la rd. 190 - 196 în col. 2 și col. 4 entitățile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deținut în totalul capitalului social vărsat înscris la rd. 189
    *15) Pentru creanțele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât și costul lor de achiziție. Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) și d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

    --------