HOTĂRÂRE nr. 1.096 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 16 ianuarie 2014
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 60 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, al Deciziei Comisiei C (2012) 4564 final din 6 iulie 2012 privind cererea în temeiul articolului 10c alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată de România, și al Deciziei Comisiei C (2012) 8776 final din 5 decembrie 2012 privind Ajutorul de stat SA.34753 (2012/N) - România, Alocarea tranzitorie și cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru producătorii de energie electrică în conformitate cu articolul 10c din Directiva ETS și al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1
    (1) Prezenta hotărâre stabilește cadrul legal și instituțional pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, precum și a Planului național de investiții.(2) Mecanismul de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, precum și Planul național de investiții, prevăzute la alin. (1), se aplică în condițiile Deciziei Comisiei C (2012) 4564 final din 6 iulie 2012 privind cererea în temeiul articolului 10c alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată în România, și ale Deciziei Comisiei C (2012) 8776 final din 5 decembrie 2012 privind Ajutorul de stat SA.34753 (2012/N) - România, Alocarea tranzitorie și cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru producătorii de energie electrică în conformitate cu articolul 10c din Directiva ETS.


    Articolul 2

    Prezenta hotărâre se aplică producătorilor de energie electrică care dețin instalații care erau în funcțiune până la 31 decembrie 2008 sau al căror proces de investiție a fost inițiat până la aceeași dată, cărora li se alocă tranzitoriu cu titlu gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră, cu condiția utilizării contravalorii certificatelor alocate pentru finanțarea exclusivă a investițiilor prevăzute în Planul național de investiții.


    Articolul 3
    (1) Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) beneficiar - operator din sectorul de producere al energiei electrice care realizează o investiție prevăzută în Planul național de investiții;
    b) contract de finanțare - act juridic prin care se acordă finanțare nerambursabilă investițiilor din Planul național de investiții și care stipulează obligațiile, responsabilitățile și drepturile părților, încheiat între beneficiari și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;
    (la 12-03-2015, Lit. b) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )

    c) data începerii investiției - data la care se înregistrează prima angajare a sumelor aferente investiției;
    d) încetarea temporară a activității - încetarea activității unei instalații pe o perioadă de minimum 1 an și de maximum 3 ani;
    e) încetarea definitivă a activității - încetarea activității unei instalații pe o perioadă mai mare de 3 ani, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020;
    f) indicatori tehnici de performanță - indicatori ai investițiilor din Planul național de investiții, respectiv eficiența producerii energiei electrice sau eficiența globală a configurației de producție în cogenerare și emisia specifică de dioxid de carbon;
    g) investiție nouă - investiție care începe după semnarea contractului de finanțare, dar nu mai târziu de 6 luni de la semnarea contractului de finanțare;
    h) platforma comună EEX - platforma comună de licitații, desemnată conform art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 1.031/2010 al Comisiei din 12 noiembrie 2010 privind calendarul, administrarea și alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității, cu amendamentele ulterioare.
    (2) Pentru termenii și expresiile cuprinse în prezenta hotărâre și care nu sunt definiți la alin. (1) se utilizează în mod corespunzător definițiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 4
    (1) Abrogat.
    (la 30-06-2015, Alin. (1) al art. 4 a fost abrogat de art. 5 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 30 iunie 2015. )
    (2) În scopul implementării mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, și a Planului național de investiții, se aprobă înființarea pe lângă Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a activității finanțate integral din venituri proprii privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, implementarea Planului național de investiții, precum și monitorizarea și punerea în aplicare a investițiilor din Planul național de investiții.
    (la 01-10-2015, Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )
    (3) Bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității prevăzute la alin. (2) se formează din venituri proprii, constituite din:
    a) contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit producătorilor de energie electrică;
    b) sumele asigurate în baza contractelor de finanțare, pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităților de monitorizare și punere în aplicare a investițiilor din Planul național de investiții;
    c) sumele încasate din penalități și dobânzi, rezultate ca urmare a aplicării prevederilor contractelor de finanțare încheiate cu beneficiarii;
    d) dobânzile la disponibilul din veniturile proprii, în condițiile legii;
    e) alte venituri dobândite în condițiile legii.
    (la 01-10-2015, Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )
    (4) Cheltuielile aferente îndeplinirii activității prevăzute la alin. (2) se suportă din veniturile proprii prevăzute la alin. (3), astfel:
    a) din veniturile prevăzute la alin. (3) lit. a) se suportă cheltuielile privind finanțarea nerambursabilă a investițiilor din Planul național de investiții;
    b) din veniturile prevăzute la alin. (3) lit. b)-e) se suportă cheltuielile pentru plata onorariilor pentru consultanți angajați în condițiile legii, cheltuielile pentru plata onorariilor pentru experți specializați în anumite domenii de activitate, tehnic, financiar, angajați în condițiile legii, cheltuielile aferente monitorizării realizării investițiilor din Planul național de investiții, precum și alte cheltuieli necesare îndeplinirii activității prevăzute la alin. (2), efectuate în condițiile legii.
    (la 01-10-2015, Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )
    (5) Activitatea privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit prevăzută la alin. (2) se încadrează la capitolul bugetar 81.10 «Combustibili și energie», titlul 55 «Alte transferuri»".
    (la 01-10-2015, Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )
    (5^1) Activitatea privind implementarea Planului național de investiții, precum și monitorizarea și punerea în aplicare a investițiilor din Planul național de investiții prevăzută la alin. (2) se încadrează la capitolul bugetar 81.10 «Combustibili și energie», titlul 20 «Bunuri și servicii».
    (la 01-10-2015, Alin. (5^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )
    (6) Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea finanțată integral din venituri proprii, prevăzută la alin. (2), se aprobă odată cu bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 12-03-2015, Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )
    (7) Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea finanțată integral din venituri proprii se întocmește, la venituri, pe surse de proveniență, iar la cheltuieli, după natura și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.(8) Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli se reportează în anul următor și se utilizează cu aceleași destinații.(9) Execuția de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activității prevăzute la alin. (2) se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare.(10) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, elaborează anual un raport privind realizarea Planului național de investiții, pe care îl înaintează Comisiei Europene și care se publică pe pagina sa de internet.
    (la 12-03-2015, Alin. (10) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )


    Articolul 5
    (1) Alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se face anual.(2) Lista instalațiilor eligibile pentru alocare tranzitorie cu titlu gratuit, deținute de producătorii de energie electrică, prevăzuți la art. 2, inclusiv numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, pentru perioada 2013-2020, în condițiile Deciziei Comisiei C(2012) 4564 final din 6 iulie 2012, este prevăzută în anexa nr. 1.


    Articolul 6
    (1) Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit sunt emise în contul operatorului din Registrul unic numai după efectuarea dovezii plății contravalorii acestora.(2) Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit care nu se emit în contul operatorilor prevăzuți la art. 2 sunt licitate pe platforma comună EEX, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 7
    (1) Plata contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit se efectuează în două tranșe, astfel:
    a) prima tranșă, în perioada 5 aprilie-31 decembrie a anului de alocare, la prețul de piață de referință prevăzut la alin. (4) lit. a);
    b) a doua tranșă, în perioada 5 octombrie-31 decembrie a anului de alocare, la prețul de piață de referință prevăzut la alin. (4) lit. b).
    (la 12-03-2015, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015. )
    (2) Contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit este stabilită utilizând un preț de piață de referință pentru un certificat de emisii de gaze cu efect de seră pentru fiecare tranșă, în condițiile Deciziei Comisiei C (2012) 4564 final din 6 iulie 2012.(3) Prețul de piață de referință pentru un certificat de emisii de gaze cu efect de seră este determinat de două ori pe an, la 1 aprilie și 1 octombrie.(4) Plata contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit utilizând prețul de piață de referință al unui certificat de emisii de gaze cu efect de seră se efectuează pentru fiecare din cele două tranșe astfel:
    a) pentru prima tranșă, care se aplică pentru 50% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru anul în curs, prețul de piață de referință este prețul calculat la data de 1 aprilie;
    b) pentru a doua tranșă, care se aplică pentru 50% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru anul în curs, prețul de piață de referință este prețul calculat la data de 1 octombrie.
    (la 12-03-2015, Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015. )
    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul 2013 contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se plătește în trimestrul I al anului 2014, în baza prețului de piață de referință calculat la 1 aprilie și, respectiv, 1 octombrie 2013.(6) Metodologia de calcul al prețului de piață de referință pentru un certificat de emisii de gaze cu efect de seră în baza căruia se face plata contravalorii certificatelor alocate cu titlu gratuit, aprobată prin Decizia Comisiei C (2012) 4564 final din 6 iulie 2012 și Decizia Comisiei C (2012) 8776 final din 5 decembrie 2012, este prevăzută în anexa nr. 2.(7) Efectuarea plății contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit se notifică de către operator, în maximum 3 zile lucrătoare, către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, însoțită de o copie a dovezii de plată.
    (la 12-03-2015, Alin. (7) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (8) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri comunică în termen de 5 zile, după validarea din partea Comisiei Europene, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, administratorul conturilor din Registrul unic, lista instalațiilor și numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră plătite pentru acestea, în vederea emiterii certificatelor în conturile operatorilor.
    (la 12-03-2015, Alin. (8) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )


    Articolul 8

    Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, emise în contul operatorului, pot fi utilizate de către acesta conform legislației din domeniul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.


    Articolul 9
    (1) În cazul în care o instalație, prevăzută în anexa nr. 1, își încetează temporar sau definitiv activitatea, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate acestora sunt scoase la licitație pe platforma comună, începând cu anul următor încetării activității.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) în cazurile de încetare a activității ca urmare a unui proces de reabilitare și modernizare a instalațiilor, în baza unei hotărâri a consiliului de administrație/adunării generale a acționarilor/consiliului de supraveghere/directoratului, după caz, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se alocă conform anexei nr. 1.(3) Operatorul face dovada faptului că instalația și-a încetat temporar sau definitiv activitatea, prin hotărâre a consiliului de administrație/adunării generale a acționarilor/consiliului de supraveghere/directoratului, după caz, transmisă către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
    (la 12-03-2015, Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )
    (4) În situația încetării temporare sau definitive a activității instalației, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră nu se alocă începând din anul următor anului de încetare a activității instalației.(5) În situația încetării temporare a activității, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se alocă instalației începând din anul în care aceasta și-a reluat activitatea.(6) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri notifică Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la cantitatea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit care se licitează pe platforma comună EEX.
    (la 12-03-2015, Alin. (6) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )


    Articolul 10
    (1) Planul național de investiții cuprinde investiții pentru modernizarea sectorului energetic, în condițiile Deciziei Comisiei C (2012) 4564 final din 6 iulie 2012 și ale Deciziei Comisiei C (2012) 8776 final din 5 decembrie 2012.(2) Planul național de investiții are o valoare mai mare sau cel puțin egală cu contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit conform art. 2.


    Articolul 11
    (1) Planul național de investiții este prevăzut în anexa nr. 3.(2) Finanțarea nerambursabilă se acordă numai beneficiarilor și investițiilor prevăzute în Planul național de investiții.(3) Investițiile finanțate nerambursabil trebuie puse în funcțiune până cel târziu la data de 30 iunie 2021. Procesele-verbale de recepție a punerii în funcțiune, pentru investițiile din Planul național de investiții, trebuie să conțină referiri privind realizarea indicatorilor tehnici de performanță.
    (la 14-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 11 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (4) Abrogat.
    (la 30-06-2015, Alin. (4) al art. 11 a fost abrogat de art. 5 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 30 iunie 2015. )


    Articolul 12
    (1) Investițiile incluse în Planul național de investiții primesc finanțare nerambursabilă în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile, în baza unor contracte de finanțare.(1^1) Contractele-cadru de finanțare dintre Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și beneficiari, pentru investiții puse în funcțiune la momentul încheierii contractelor de finanțare, pentru investiții aflate în derulare la momentul încheierii contractelor de finanțare, precum și pentru investiții noi sunt prevăzute în anexa nr. 5.
    (la 08-08-2016, Alin. (1^1) al art. 12 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 550 din 27 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 8 august 2016. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )
    (2) Beneficiarii primesc finanțare nerambursabilă, în limita fondurilor disponibile, în funcție de ordinea în care este solicitată și aprobată finanțarea.(3) Beneficiarii investițiilor prevăzute în Planul național de investiții, care nu au început investiția, pot solicita finanțarea nerambursabilă în vederea încheierii unui contract de finanțare în maximum 2 ani de la data de începere a investiției prevăzută în anexa nr. 3.
    (la 12-03-2015, Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015. )
    (4) Beneficiarii investițiilor finanțate nerambursabil au obligația să țină pentru fiecare investiție o evidență contabilă distinctă, folosind conturi analitice distincte, și să deschidă un cont la trezorerie în care se virează sumele pentru finanțarea investițiilor.(5) Beneficiarii investițiilor prevăzuți în anexa nr. 3 primesc finanțare nerambursabilă pentru investițiile din Planul național de investiții efectuate după data de 25 iunie 2009, puse în funcțiune sau aflate în derulare la momentul încheierii contractelor de finanțare, aferente cheltuielilor facturate și plătite după data de 25 iunie 2009. Rambursarea acestor cheltuieli se face eșalonat, până la data de 31 decembrie 2021, conform contractului de finanțare.
    (la 14-12-2020, Alineatul (5) din Articolul 12 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (6) Beneficiarii investițiilor din Planul național de investiții care dețin instalații prevăzute în anexa nr. 1 pot beneficia de finanțare nerambursabilă proporțional cu plata certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației deținute de aceștia aferentă investiției, după cum urmează:
    a) plata sumelor rambursate pentru sumele aferente primei cereri de rambursare se va face proporțional cu alocările anuale cumpărate de beneficiar pentru instalația ce face obiectul investiției începând cu alocarea aferentă anului 2013, cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute în anexa nr. 6.
    b) plata sumelor rambursate pentru sumele aferente următoarelor cereri de rambursare se va face în baza dovezii de plată la zi a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul investiției, începând cu anul semnării contractului de finanțare.
    (la 01-10-2015, Alin. (6) al art. 12 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )


    Articolul 13
    (1) Finanțarea nerambursabilă se face ex-post pe baza documentelor justificative anexate cererii de rambursare.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru investițiile noi, la solicitarea beneficiarului, se poate acorda, în funcție de sumele disponibile, o prefinanțare în limita a 10% din valoarea cheltuielilor eligibile rambursabile.
    (la 12-03-2015, Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015. )


    Articolul 14

    Beneficiarii investițiilor prevăzute în Planul național de investiții au obligația să raporteze anual Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri stadiul derulării investițiilor sau intențiile privind derularea investițiilor, precum și reducerea emisiilor de dioxid de carbon realizată ca urmare a punerii în funcțiune a investițiilor.
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )

    (la 12-03-2015, Art. 14 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )


    Articolul 15
    (1) La punerea în funcțiune a unei investiții care reprezintă o nouă capacitate de producție a energiei electrice, se scoate din funcțiune o capacitate existentă echivalentă cu 25% din capacitatea pusă în funcțiune, cel mai târziu în anul următor anului punerii în funcțiune a noii capacități de producție a energiei electrice.(2) Lista capacităților existente care se scot din funcțiune ca urmare a implementării Planului național de investiții, în condițiile Deciziei Comisiei C (2012) 4564 final din 6 iulie 2012, este prevăzută în anexa nr. 4.(3) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, notifică Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE cu privire la capacitățile ce urmează a fi scoase din funcțiune.
    (la 12-03-2015, Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )


    Articolul 16

    Procedurile privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit pentru finanțarea investițiilor din Planul național de investiții, privind contractarea, monitorizarea, verificarea și raportarea investițiilor, precum și cheltuielile eligibile se aprobă prin ordin al ministrului delegat pentru energie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 17

    Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (la 01-10-2015, Art. 17 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 770 din 16 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 1 octombrie 2015. )

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Ministrul economiei,
    Andrei Dominic Gerea
    Ministrul delegat pentru energie,
    Constantin Niță
    Viceprim-ministru,
    ministrul dezvoltării regionale
    și administrației publice,
    Nicolae-Liviu Dragnea
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanțelor publice,
    Daniel Chițoiu
    p. Ministrul delegat pentru buget,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor externe,
    Titus Corlățean
    Ministrul mediului
    și schimbărilor climatice,
    Rovana Plumb

    București, 11 decembrie 2013.
    Nr. 1.096.

    Anexa nr. 1

    INSTALAȚIILE ELIGIBILE
    pentru alocare tranzitorie cu titlu gratuit și numărul de certificate alocate anual în perioada 2013-2020

    Nr.
    crt.

    Operator


    Instalație


    Alocare anuală (tCO(2)/an)

    Alocare
    totală
    (tCO(2))

    2013

    2014

    2015

    2016

    2017

    2018

    2019

    2020

    1

    R.A.A.N.

    R.A.A.N. Sucursala
    ROMAG TERMO


    1.231.039


    1.055.176


    879.314


    703.451


    527.588


    351.725


    175.863


    0


    4.924.15

    2


    S.C. CE Oltenia
    - S.A.

    S.C. CE Oltenia -
    S.A. - SE Craiova
    - Uzina Craiova II



    718.022



    615.447



    512.873



    410.298



    307.724



    205.149



    102.575



    0



    2.872.088

    3


    S.C. CE Oltenia
    - S.A.

    S.C. CE Oltenia -
    S.A. - SE Craiova
    - Uzina Ișalnița



    1.687.749



    1.446.642



    1.205.535



    964.428



    723.321



    482.214



    241.107



    0



    6.750.996

    4

    S.C. CE Oltenia
    - S.A.

    S.C. CE Oltenia -
    S.A. - SE Rovinari


    2.776.556


    2.379.905


    1.983.254


    1.586.603


    1.189.953


    793.302


    396.651


    0


    11.106.224

    5

    S.C. CE Oltenia
    - S.A.

    S.C. CE Oltenia -
    S.A. - SE Turceni


    2.830.257


    2.425.934


    2.021.612


    1.617.290


    1.212.967


    808.645


    404.322


    0


    11.321.027

    6

    S.C. CET Arad -
    S.A.

    S.C. CET ARAD -
    S.A. - CET Lignit


    157.212


    134.753


    112.294


    89.835


    67.377


    44.918


    22.459


    0


    628.848

    7


    S.C. CET - S.A.
    Bacău

    S.C. CET - S.A.
    Bacău -
    Instalația nr. 1



    19.951



    17.101



    14.250



    11.400



    8.550



    5.700



    2.850



    0



    79.802

    8

    S.C. CET - S.A.
    Brăila

    S.C. CET - S.A.
    Brăila


    23.070


    19.775


    16.479


    13.183


    9.887


    6.592


    3.296


    0


    92.282

    9

    S.C. CET Govora
    - S.A.

    S.C. CET Govora -
    S.A.


    443.753


    380.360


    316.967


    253.573


    190.180


    126.787


    63.393


    0


    1.775.013

    10

    S.C. CET
    Grivița - S.R.L.

    S.C. CET Grivița
    - S.R.L.


    5.924


    5.078


    4.232


    3.385


    2.539


    1.693


    846


    0


    23.697

    11

    S.C. CET Iași -
    S.A.

    S.C. CET Iași -
    S.A. CET Iași I


    20.220


    17.331


    14.443


    11.554


    8.666


    5.777


    2.889


    0


    80.880

    12

    S.C. CET Iași -
    S.A.

    S.C. CET Iași -
    S.A. CET Iași II


    105.368


    90.315


    75.263


    60.210


    45.158


    30.105


    15.053


    0


    421.472

    13


    S.C. Colonia
    Cluj-Napoca
    Energy - S.R.L.

    CCNE CT Zona Someș
    Nord


    4.050


    3.471


    2.893


    2.314


    1.736


    1.157


    579


    0


    16.200

    14


    S.C. Colterm -
    S.A.

    S.C. Colterm -
    S.A. - CET
    Timișoara Sud



    14.591



    12.506



    10.422



    8.338



    6.253



    4.169



    2.084



    0



    58.363

    15



    S.C. Dalkia
    Termo Prahova -
    S.R.L.

    S.C. Dalkia Termo
    Prahova - S.R.L. -
    Punct de lucru
    Brazi




    57.576




    49.350




    41.125




    32.900




    24.675




    16.450




    8.225




    0




    230.301

    16


    S.C. Ecogen
    Energy - S.A.
    Buzău

    S.C. Ecogen Energy
    - S.A. Buzău


    16.363


    14.026


    11.688


    9.350


    7.013


    4.675


    2.338


    0


    65.453

    17




    S.C. Electrocentrale
    București - S.A.



    S.C.
    Electrocentrale
    București - S.A. -
    SE București - CET
    București Sud





    364.221





    312.189





    260.158





    208.126





    156.095





    104.063





    52.032





    0





    1.456.884

    18




    S.C. Electrocentrale
    București - S.A.



    S.C.
    Electrocentrale
    București - S.A. -
    SE București - CET
    București Vest





    154.957





    132.820





    110.683





    88.547





    66.410





    44.273





    22.137





    0





    619.827

    19




    S.C. Electrocentrale
    București - S.A.



    S.C.
    Electrocentrale
    București - S.A. -
    SE București - CET
    Grozăvești





    89.770





    76.946





    64.121





    51.297





    38.473





    25.649





    12.824





    0





    359.080

    20




    S.C. Electrocentrale
    București - S.A.



    S.C.
    Electrocentrale
    București - S.A. -
    SE București - CET
    Progresu





    173.896





    149.054





    124.212





    99.369





    74.527





    49.685





    24.842





    0





    695.585

    21




    S.C. Electrocentrale
    București - S.A.



    S.C.
    Electrocentrale
    București - S.A. -
    SE București - CET
    Titan





    8.165





    6.999





    5.832





    4.666





    3.499





    2.333





    1.166





    0





    32.660

    22




    S.C. Electrocentrale
    București - S.A.



    S.C.
    Electrocentrale
    București - S.A. -
    SE Constanța - CET
    Palas





    44.863





    38.454





    32.045





    25.636





    19.227





    12.818





    6.409





    0





    179.452

    23



    S.C. CE Hunedoara -
    S.A.


    S.C. CE Hunedoara
    - S.A. -
    Electrocentrale
    Deva




    2.122.455




    1.819.248




    1.516.040




    1.212.832




    909.624




    606.416




    303.208




    0




    8.489.823

    24


    S.C. Electrocentrale
    Galați - S.A.

    S.C.
    Electrocentrale
    Galați - S.A.



    578.063



    495.483



    412.902



    330.322



    247.741



    165.161



    82.580



    0



    2.312.252

    25


    S.C. Electrocentrale
    Oradea - S.A.

    S.C.
    Electrocentrale
    Oradea - S.A.



    140.475



    120.408



    100.340



    80.272



    60.204



    40.136



    20.068



    0



    561.903

    26



    S.C. CE Hunedoara -
    S.A.


    S.C. CE Hunedoara
    - S.A. -
    Electrocentrale
    Paroșeni




    328.334




    281.429




    234.524




    187.619




    140.714




    93.810




    46.905




    0




    1.313.335

    27


    S.C. Energy
    Cogeneration
    Group - S.A.

    S.C. Energy
    Cogeneration Group
    - S.A. - Zimnicea



    18.430



    15.798



    13.165



    10.532



    7.899



    5.266



    2.633



    0



    73.723

    28

    S.C. ENET - S.A.
    Focșani

    S.C. ENET - S.A.
    Focșani


    5.127


    4.395


    3.662


    2.930


    2.197


    1.465


    732


    0


    20.508

    29


    S.C. Lukoil
    Energy&Gas Romania -
    S.R.L.

    S.C. Lukoil
    Energy&Gas Romania
    - S.R.L.



    26.492



    22.707



    18.923



    15.138



    11.354



    7.569



    3.785



    0



    105.968

    30

    S.C. Modern Calor -
    S.A.

    S.C. Modern Calor
    - S.A.


    4.449


    3.813


    3.178


    2.542


    1.907


    1.271


    636


    0


    17.796

    31

    S.C. OMV Petrom -
    S.A.

    CCCC Brazi

    2.311.487

    1.981.275

    1.651.062

    1.320.850

    990.637

    660.425

    330.212

    0

    9.245.948

    32



    S.C. Servicii
    Comunale - S.A.
    Rădăuți

    S.C. Servicii
    Comunale - S.A.
    Rădăuți Centrală
    Termică




    13.439




    11.519




    9.599




    7.679




    5.760




    3.840




    1.920




    0




    53.756

    33

    S.C. Termica - S.A.
    Târgoviște

    S.C. Termica -
    S.A. Târgoviște


    7.369


    6.317


    5.264


    4.211


    3.158


    2.106


    1.053


    0


    29.478

    34


    S.C. Termica - S.A.
    Suceava

    S.C. Termica -
    S.A. Suceava - CET
    pe huilă



    75.882



    65.041



    54.201



    43.361



    32.521



    21.680



    10.840



    0



    303.526

    35

    S.C. CE Oltenia -
    S.A.

    S.C. CE Oltenia
    - S.A. - SE Brăila


    298.057


    255.477


    212.898


    170.318


    127.739


    85.159


    42.580


    0


    1.192.228

    36


    S.C. Termo Calor
    Confort - S.A.

    SC Termo Calor
    Confort - S.A. -
    CET Găvana



    6.014



    5.155



    4.296



    3.437



    2.577



    1.718



    859



    0



    24.056

    37



    S.C. Uzina de Agent
    Termic și Alimentare
    cu Apă Motru - S.A.

    S.C. Uzina de
    Agent Termic și
    Alimentare cu Apă
    Motru - S.A.




    4.224




    3.620




    3.017




    2.414




    1.810




    1.207




    603




    0




    16.895

    38

    S.C. Vest Energo -
    S.A.

    S.C. Vest Energo
    - S.A.


    2.525


    2.164


    1.803


    1.443


    1.082


    721


    361


    0


    10.099

    39

    SNGN Romgaz - S.A.

    SNGN Romgaz - S.A.
    - CTE Iernut


    962.085


    824.645


    687.204


    549.763


    412.322


    274.882


    137.441


    0


    3.848.342


    TOTAL:


    17.852.480

    15.302.126

    12.751.773

    10.201.416

    7.651.064

    5.100.711

    2.550.356

    0

    71.409.926


    Anexa nr. 2

    METODOLOGIA DE CALCUL
    al prețului de piață de referință pentru un certificat de emisii de gaze cu efect de seră
    1. Prețul de piață de referință al certificatului de emisii de gaze cu efect de seră pentru fiecare din cele două perioade ale anului în curs se calculează ca medie simplă a prețurilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (prețuri de închidere - auction prices) pe platforma comună EEX, pentru EU, pentru toate sesiunile de licitație din perioada considerată, respectiv trimestrul I pentru prețul de piață de referință calculat la 1 aprilie și trimestrul III pentru prețul de piață de referință calculat la 1 octombrie.2. În cazul în care în perioada considerată nu există minimum 12 sesiuni de licitație pe platforma comună EEX, prețul de piață de referință al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se calculează ca medie simplă a prețurilor de închidere a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pe bursa europeană cu volumul cel mai mare de certificate de emisii de gaze cu efect de seră tranzacționate.3. Prețul de piață de referință al certificatului de emisii de gaze cu efect de seră se utilizează dacă prețul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră deviază cu o valoare mai mare sau egală cu 10% față de valorile prezentate în anexa VI la Comunicarea Comisiei 2011/C 99/03 "Document de orientare privind aplicarea opțională a art. 10c din Directiva 2003/87/CE", și anume:
    Prețurile CO(2) în perioada 2013-2020, conform
    anexei VI la Comunicarea Comisiei 2011/C 99/03:



    UM

    2013

    2014

    2015

    2016

    2017

    2018

    2019

    2020

    Preț CO(2)

    euro*)/tonă

    14,5

    14,5

    20,0

    20,0

    20,0

    20,0

    20,0

    20,0
    Notă
    *) Valori în euro 2008.
    4. Valorile din tabelul de mai sus, fiind calculate luând în considerare prețurile medii înregistrate în anul 2008, se actualizează în prețuri la nivelul anului în care se efectuează calculul, utilizând valorile anuale ale inflației monedei euro.5. Pentru conversia în monedă națională se va utiliza cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru data plății.6. Prețul de piață de referință al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se afișează pe site-ul instituției care gestionează contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, precum și implementarea Planului național de investiții, prevăzute la art. 4 alin. (1) din hotărâre, la 1 aprilie și 1 octombrie în fiecare an.
    (la 12-03-2015, Anexa nr. 2 a fost înlocuită de anexa 1 din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, conform modificării aduse de pct. 5 al art. unic din același act normativ. )


    Anexa nr. 3

    PLANUL NAȚIONAL DE INVESTIȚII

    Nr.
    crt.

    Beneficiar

    Investiție

    An
    începere

    1

    S.C. OMV Petrom - S.A. -
    CCCC Brazi

    Ciclu combinat cu turbină pe gaz

    2009

    2

    S.C. ADREM INVEST - S.R.L.

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2013

    3

    S.C. CE Hunedoara - S.A. - Deva

    Ciclu combinat cu turbină pe gaz

    2013

    4

    S.C. CE Oltenia - S.A. -
    Ișalnița

    Reabilitarea și modernizarea blocului
    nr. 7 pe lignit

    2013

    5

    S.C. CE Oltenia - S.A. -
    Rovinari

    Reabilitarea și modernizarea blocului
    nr. 4, de 330 MW, pe lignit

    2013

    6

    S.C. CE Oltenia - S.A. -
    Rovinari

    Bloc de 500 MW, pe lignit, parametri
    supracritici

    2013

    7

    S.C. CET Arad - S.A.

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2013

    8

    S.C. CET - S.A. Brăila

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2013

    9

    S.C. CET Govora - S.A.

    Centrală de cogenerare pe biomasă

    2013

    10

    S.C. Vilcet Energy - S.R.L.

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2013

    11

    S.C. Ecogen Energy - S.A. Buzău

    Centrală de cogenerare cu motoare termice

    2013

    12

    S.C. Energy Cogeneration Group
    - S.A. - Făgăraș

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2013

    13

    S.C. Energy Cogeneration Group
    - S.A. - Săvinești

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2013

    14

    S.C. International Recycling
    Energy - S.A.

    Valorificare energetică de deșeuri

    2013

    15

    S.C. Power Plant Făgăraș -
    S.R.L.

    Ciclu combinat cu turbină pe gaz

    2013

    16

    S.C. AMONIL - S.A.

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2014

    17

    S.C. Brăila Power - S.A.

    Bloc de 800 MW, pe huilă importată,
    parametri supracritici

    2014

    18

    S.C. CE Hunedoara - S.A. -
    Paroșeni

    Bloc de 200 MW, pe huilă locală,
    parametri supracritici

    2014

    19

    S.C. CE Oltenia - S.A. -
    Rovinari

    Reabilitarea și modernizarea blocului
    nr. 5, de 330 MW, pe lignit

    2014

    20

    S.C. Electrocentrale București
    - S.A. - București Sud

    Centrală de cogenerare cu ciclu combinat cu
    turbină pe gaz

    2014

    21

    S.C. Electrocentrale București -
    S.A. - Grozăvești

    Centrală de cogenerare cu ciclu combinat cu
    turbină pe gaz

    2014

    22

    SNGN Romgaz - S.A. - Iernut

    Ciclu combinat cu turbine pe gaz

    2014

    23

    S.C. Titan Eco Power -
    S.A. București

    Centrală de cogenerare cu motoare termice

    2014

    24

    S.C. CE Oltenia - S.A. -
    Ișalnița

    Bloc pe lignit local, parametri
    ultrasupracritici

    2015

    25

    S.C. CE Oltenia - S.A. - Turceni

    Reabilitarea și modernizarea blocului
    nr. 3 pe lignit

    2015

    26

    S.C. CE Oltenia - S.A. - Turceni

    Reabilitarea și modernizarea blocului
    nr. 6, de 330 MW, pe lignit

    2015

    27

    S.C. Electrocentrale București
    - S.A. - Fântânele

    Unități de vârf la Fântânele cu turbine pe
    gaz

    2015

    28

    S.C. Electrocentrale Galați
    - S.A.

    Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz și
    recuperare de căldură

    2015

    29

    S.C. CE Oltenia - S.A. -
    Craiova II

    Centrală de cogenerare cu ciclu combinat cu
    turbină pe gaz

    2016

    ----------
    (la 12-03-2015, Anexa nr. 3 a fost înlocuită de anexa 2 din HOTĂRÂREA nr. 151 din 4 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, conform modificării aduse de pct. 5 al art. unic din același act normativ. )


    Anexa nr. 4

    LISTA
    capacităților existente care se scot din funcțiune ca urmare a implementării Planului național de
    investiții, în condițiile Deciziei Comisiei C(2012) 4564 final din 6 iulie 2012

    Nr.
    crt.


    Operator



    Investiție



    Capacitate
    scoasă din
    funcțiune
    (MW)

    Anul
    scoaterii
    din
    funcțiune

    1

    S.C. CE Oltenia - S.A.

    S.C. CE Oltenia - S.A. - SE Turceni

    1 x 330 MW

    2018

    2

    S.C. CET Brașov - S.A.

    S.C. CET Brașov - S.A. - CET Brașov

    2 x 50 MW

    2014

    3

    S.C. Electrocentrale București
    - S.A.

    S.C. Electrocentrale București - S.A.
    - SE București - CET București Sud

    1 x 125 MW

    2018

    4

    S.C. Electrocentrale București
    - S.A.

    S.C. Electrocentrale București - S.A.
    - SE București - CET Grozăvești

    1 x 50 MW

    2017

    5

    S.C. CE Hunedoara - S.A.

    S.C. CE Hunedoara - S.A.
    - Electrocentrale Deva

    1 x 210 MW

    2017

    6

    S.C. Termoelectrica - S.A.

    S.C. Termoelectrica - S.A. - SE Borzești

    1 x 210 MW

    2019

    7

    S.C. Termoelectrica - S.A.

    S.C. Termoelectrica - S.A. - SE Doicești

    1 x 210 MW

    2014


    TOTAL




    Lista capacităților care se scot din funcțiune se actualizează prin ordin al ministrului delegat pentru energie.


    Anexa nr. 5

    CONTRACT-CADRU
    de finanțare pentru investiții puse în funcțiune la momentul încheierii contractului de finanțare

    Părțile contractante:
    Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 202E, sectorul 6, cod [..], tel [..], fax[..], poșta electronică [..], cod de înregistrare fiscală 33933936, reprezentat legal de [..] - ministru, în calitate de Autoritate finanțatoare (denumit în continuare MEEMA)
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )

    și
    [denumirea Beneficiarului], cu sediul în [..], tel. [..], fax. [..], înființată la data de [..], cod de înregistrare fiscală [..], reprezentată prin [..], având funcția de [..], identificat prin [document de identitate], în calitate de Beneficiar,
    fiecare denumită individual Partea și împreună Părțile,
    având în vedere:
    ● Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;
    ● Decizia Comisiei C(2012) 4564 final din 6 iulie 2012 privind cererea în temeiul articolului 10c alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată de România;
    ● Decizia Comisiei C(2012) 8776 final din 5 decembrie 2012 privind Ajutorul de stat SA.34753 (2012/N)-România;
    ● Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții, cu modificările și completările ulterioare (HG nr. 1.096/2013);
    ● Procedurile privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit pentru finanțarea investițiilor din Planul național de investiții, privind contractarea, monitorizarea, verificarea și raportarea investițiilor, precum și cheltuielile eligibile, aprobate prin Ordinul ministrului energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri nr. 1.277/2015 (Procedurile PNI);
    ● Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 122/2016;
    ● Hotărârea Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei;
    ● Cererea de finanțare nr. [..] (număr de ordine - [..]) din data de [..], aprobată de Autoritatea finanțatoare și comunicată Beneficiarului prin Adresa nr. [..] din data de [..], anexa nr. 1 - parte integrantă a prezentului contract,
    au convenit încheierea prezentului contract de finanțare (Contractul) pentru acordarea finanțării nerambursabile pentru investiția [..], poziția nr. [..] din anexa nr. 3 la HG nr. 1.096/2013, denumită în continuare Investiția, în următoarele condiții:

    Articolul 1

    Obiectul Contractului(1) Obiectul Contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către MEEMA pentru implementarea Investiției. Finanțarea nerambursabilă acordată constituie ajutor de stat.(2) Beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în prezentul contract.(3) Beneficiarul acceptă condițiile pentru acordarea finanțării nerambursabile și se angajează să își îndeplinească obligațiile în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare.


    Articolul 2

    Durata contractului
    Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părți și este valabil 5 ani de la data semnării acestuia.


    Articolul 3

    Perioada de realizare a Investiției(1) Investiția a fost realizată în perioada [..].(2) Graficul de realizare a Investiției este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract.


    Articolul 4

    Valoarea Investiției(1) Valoarea totală cu TVA a Investiției este de [..] lei (valoarea în litere), din care:
    a) valoarea cheltuielilor eligibile este în sumă de: [..] lei (valoarea în litere), echivalent a [..] euro, la cursul comunicat de Comisia Națională de Prognoză pentru anul [..], respectiv [..] lei/euro, sumă care se încadrează în limita maximă comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE;
    b) valoarea cheltuielilor neeligibile în sumă de: [..] lei (valoarea în litere), conform datelor prevăzute în tabelul nr. 1.
    Tabelul nr. 1

    Valoarea
    totală a
    Investiției,
    inclusiv TVA
    (lei)



    Valoarea
    cheltuielilor
    eligibile ale
    Investiției
    (lei)



    Valoarea
    finanțării
    nerambursabile
    acordate din
    contul Planului
    național de
    investiții
    (lei)

    Cofinanțarea
    cheltuielilor
    eligibile ale
    Beneficiarului
    (lei)



    Valoarea
    cheltuielilor
    neeligibile
    ale
    Investiției
    (lei)


    1 = 2 + 5

    2 = 3 + 4

    3

    4

    5





    (2) MEEMA se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă a cărei valoare se calculează conform prevederilor art. 19 din Procedurile PNI, în cuantum de [..] lei, care va fi majorată în funcție de acumulările anuale din contul Planului național de investiții (PNI) și poate ajunge până la [..] lei (valoarea în litere), echivalent a [..] euro (valoare maximă), reprezentând maximum 25% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției, specificată la alin. (1) lit. a), cu respectarea principiului "primul venit, primul servit", în ordinea de aprobare a cererilor de finanțare.(3) Valoarea maximă a finanțării nerambursabile prevăzută la alin. (2) nu poate fi modificată în sensul majorării acesteia față de valoarea convenită, decât în condițiile legii.(4) Referințele din prezentul contract cu privire la cursul valutar și consolidările prevăzute la alin. (1) și (2) reprezintă doar un etalon în raportările MEEMA - Comisia Europeană.


    Articolul 5

    Cheltuieli eligibile(1) Categoriile de cheltuieli eligibile pentru realizarea Investiției sunt prevăzute în tabelul nr. 2, după cum urmează:
    Tabelul nr. 2

    Capitol
    /Subca-
    pitol




    Denumirea cheltuielii






    Valoarea
    totală a
    cheltuielii
    cu TVA
    (lei)


    Valoarea
    totală
    eligibilă a
    cheltuielii
    (lei)


    Finanțare nerambursabilă

    Contribuție proprie

    Prevederi
    legale



    Procentul
    (%)



    Valoarea
    finanțării
    nerambur-
    sabile
    (lei)

    la valoarea
    eligibilă a
    cheltuielii
    (lei)

    cheltuieli
    conexe și
    neeligibile
    (lei)

    0

    1

    2 = 3 + 8

    3 = 6 + 7

    4

    5

    6

    7

    8

    1

    Cheltuieli pentru amenajarea terenului








    1.1

    Amenajarea terenului








    1.2

    Amenajări pentru protecția mediului și
    aducerea la starea inițială















    2

    Cheltuieli pentru asigurarea utilităților
    necesare obiectivului















    3

    Cheltuieli pentru proiectare și asistență
    tehnică















    3.1

    Studii de teren








    3.2

    Obținere de avize, acorduri și autorizații








    3.3

    Proiectare și inginerie








    3.4

    Organizarea procedurilor de achiziție








    3.5

    Consultanță








    3.6

    Asistență tehnică








    4

    Cheltuieli pentru investiția de bază








    4.1

    Cheltuieli pentru construcții și instalații








    4.2

    Cheltuieli pentru montajul utilajelor
    tehnologice și funcționale cu montaj















    4.3

    Cheltuieli pentru utilaje, echipamente
    tehnologice și funcționale cu montaj















    4.4

    Cheltuieli pentru utilaje fără montaj și
    echipamente de transport















    4.5

    Cheltuieli pentru dotări








    4.6.

    Cheltuieli pentru achiziția de active
    necorporale















    5

    Alte cheltuieli








    5.1

    Cheltuieli pentru organizare de șantier











    a) cheltuieli pentru lucrări de construcții
    și instalații aferente organizării de
    șantier























    b) cheltuieli conexe organizării de șantier








    5.2

    Cheltuieli pentru cote legale











    a) cota aferentă Inspectoratului de Stat în
    Construcții pentru controlul calității
    lucrărilor de construcții

























    b) cota pentru controlul statului în
    amenajarea teritoriului, urbanism și pentru
    autorizarea lucrărilor de construcții
























    c) cota aferentă Casei Sociale a
    Constructorilor

















    d) alte cheltuieli de aceeași natură,
    stabilite în condițiile legii

















    e) valoarea primelor de asigurări din
    sarcina autorității contractante















    5.3

    Cheltuieli diverse și neprevăzute








    6

    Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste
    și predare la Beneficiar















    6.1

    Cheltuieli pentru pregătirea personalului de
    exploatare















    6.2

    Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste








    7

    Cheltuieli aferente achiziției serviciilor
    de audit independent pentru proiect















    8

    Alte cheltuieli neeligibile - Total









    TOTAL







    (2) Pentru a fi eligibile toate cheltuielile prevăzute în tabelul nr. 2, acestea trebuie să fie realizate, facturate către Beneficiar în intervalul cuprins între 25 iunie 2009 și data punerii în funcțiune a instalației și plătite de acesta în intervalul cuprins între 25 iunie 2009 și data semnării Contractului.(3) Beneficiarul poate efectua modificări, prin transferuri între capitole și subcapitole de cheltuieli eligibile, ale sumelor aferente categoriilor de cheltuieli prevăzute în tabelul nr. 2, dacă acestea nu afectează scopul principal al Investiției și nu modifică valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției contractată pentru rambursare, cu notificarea prealabilă a MEEMA înainte de efectuarea plății.(4) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (3), Beneficiarul are obligația de a notifica în prealabil MEEMA propunerea de modificare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii cererii de rambursare afectate de modificarea în cauză, sub sancțiunea nerecunoașterii modificărilor efectuate. Propunerea de modificare aprobată de MEEMA va constitui anexă la Contract, fără a fi necesar a se mai încheia un act adițional.


    Articolul 6

    Rambursarea cheltuielilor(1) Plata se va efectua ex-post în baza cererilor de rambursare ce se transmit la MEEMA, conform graficului de rambursare prevăzut în tabelul nr. 3. La data semnării prezentului contract, graficul de rambursare prevăzut în tabelul nr. 3 cuprinde valoarea sumei de rambursat calculată conform prevederilor art. 19 din Procedurile PNI, raportată la suma acumulată în contul PNI la data semnării Contractului.
    Tabelul nr. 3

    Cerere de
    rambursare nr.


    Valoarea
    realizată din
    Investiție
    (lei)

    Valoarea
    cheltuielilor
    eligibile
    (lei)

    Valoarea
    finanțării
    nerambursabile
    (lei)

    Data depunerii



    (0)

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    1.





    2.





    3.





    4.





    5.





    TOTAL




    (2) Beneficiarul va transmite prima cerere de rambursare însoțită de dovada plății sumei prevăzute la alin. (4) lit. d) pct. (i), după solicitarea transmisă de către MEEMA, dar nu mai târziu de [..]. Plata primei cereri de rambursare se va face până la [..].(3) În fiecare an, începând cu al doilea an contractual, cu 30 de zile înainte de data prevăzută pentru depunerea cererii de rambursare, MEEMA va calcula și va comunica valoarea sumei de rambursat aferente anului în curs, actualizată cu acumularea calculată pentru Beneficiar conform procedurii de calcul al sumelor de rambursare, prevăzută la art. 24 alin. (1) pct. (i) lit. e) și g) din Procedurile PNI. Baza de calcul al acumulării o reprezintă soldul contului PNI înregistrat la data de 31 decembrie a anului precedent. Acumularea astfel calculată cuvenită Beneficiarului va fi cuprinsă în totalitate în cadrul valorii sumei de rambursat actualizate în anul respectiv. Actualizarea se va face de către MEEMA, cu încheierea de acte adiționale la Contract.(4) a) Beneficiarul are obligația de a depune toate cererile de rambursare, inclusiv ultima cerere de rambursare, la datele prevăzute în graficul de rambursare.
    b) Datele de depunere din graficul de rambursare pot fi modificate la solicitarea Beneficiarului și cu aprobarea MEEMA. Solicitarea de modificare va fi justificată corespunzător și notificată în scris MEEMA cu cel puțin 45 de zile înainte de data stabilită pentru depunerea cererii de rambursare care face obiectul modificării, stabilită prin graficul de rambursare.
    c) MEEMA va notifica aprobarea/refuzul cererii de modificare a graficului de rambursare în termen de maximum 25 de zile de la data primirii solicitării. MEEMA nu poate refuza în mod nejustificat aprobarea solicitării Beneficiarului. Graficul de rambursare modificat va fi aprobat de către MEEMA în termen de maximum 20 de zile de la data notificării și va constitui anexă la prezentul contract, fără a fi necesară încheierea unui act adițional.
    d) Plata sumelor de rambursat se va face în funcție de sumele disponibile în contul PNI, după cum urmează:
    (i) pentru sumele aferente primei cereri de rambursare, proporțional cu alocările anuale cumpărate de Beneficiar pentru instalația ce face obiectul Investiției, începând cu alocarea aferentă anului 2013, în situația în care Beneficiarul deține instalații cărora le-au fost alocate certificate de emisii de gaze cu efect de seră conform anexei nr. 1 la HG nr. 1.096/2013, după formula:
    certificate CO(2) plătite în
    perioadă pentru instalația
    aferentă Investiției
    Suma rambursată = suma de rambursat x ───────────────────────────── ,
    certificate CO(2) alocate în
    perioadă pentru instalația
    aferentă Investiției

    unde:
    suma de rambursat: suma solicitată și aprobată la rambursare;
    perioadă: 2013 - până la data depunerii primei cereri de rambursare;

    (ii) pentru sumele aferente următoarelor cereri de rambursare, în baza dovezii de plată la zi a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul Investiției, începând cu anul semnării Contractului.

    e) În termen de maximum 90 de zile de la data depunerii de către Beneficiar la MEEMA a cererilor de rambursare și a documentelor justificative corespunzătoare conform Procedurilor PNI, acesta va informa Beneficiarul cu privire la sumele aprobate la plată. MEEMA aprobă cererile de rambursare în urma verificării documentelor justificative prezentate de Beneficiar, precum și a oricăror altor documente/clarificări solicitate de MEEMA Beneficiarului.
    (5) Beneficiarul are obligația de a transmite MEEMA documentele/clarificările solicitate în termen de maximum 20 de zile de la data primirii solicitării. Neprezentarea documentelor/ clarificărilor în termenul solicitat atrage neacceptarea la plată, motivată, parțială sau totală, după caz, a valorii incluse în cererea de rambursare.(6) Rambursarea se va efectua de către MEEMA în termen de 45 de zile de la data la care Beneficiarul a fost informat cu privire la suma aprobată, în lei, în contul de virament 5070 - Disponibil din transferuri și subvenții, deschis de Beneficiar la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială își are sediul, dedicat finanțării nerambursabile:– titular cont: [..];– cod IBAN: [..].(7) Beneficiarii care efectuează plăți în altă monedă decât cea națională vor solicita la rambursare contravaloarea în lei a acestora, așa cum sunt înregistrate în evidența contabilă a acestora.(8) Beneficiarul nu poate depune o nouă cerere de rambursare mai devreme de trecerea unui termen de 6 luni de la data depunerii ultimei cereri de rambursare.(9) Cererile de rambursare vor reflecta cheltuielile efectuate și plătite de Beneficiar în vederea realizării Investiției, cu respectarea prevederilor graficului de rambursare prevăzut la alin. (1), actualizat anual conform prevederilor alin. (3).(10) Ultima cerere de rambursare va fi însoțită de documentele prevăzute de Procedurile PNI.(11) MEEMA are dreptul de a efectua corecții constând în excluderea de la finanțare parțial sau în totalitate a cheltuielilor aferente unei cereri de rambursare, în cazul constatării unor cheltuieli neeligibile și/sau în cazul nerespectării/încălcării prevederilor contractuale și/sau legale, naționale și/sau comunitare, aplicabile, cu respectarea prevederilor alin. (2) și ale alin. (4) lit. d). Corecțiile se vor comunica Beneficiarului odată cu rezultatul verificării cererilor de rambursare, sunt definitive și operate direct asupra sumelor cuprinse în cererea de rambursare.(12) În situația în care contul PNI nu dispune de întreaga sumă necesară plății unei cereri de rambursare, MEEMA notifică Beneficiarul în acest sens și finanțează cererea de rambursare în limita sumelor disponibile în contul PNI. Plata se suspendă până la realimentarea contului PNI, urmând să fie reluată cu respectarea ordinii de aprobare a cererilor de finanțare.(13) În situația în care alocarea cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE este suspendată de către Comisia Europeană, MEEMA notifică Beneficiarul în acest sens și suspendă plățile către acesta până la încetarea stării de suspendare a alocării cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE. În cazul suspendării alocării cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE de către Comisia Europeană, MEEMA nu este responsabil de pagubele suferite de Beneficiar în această perioadă.(14) Cererile de rambursare și documentele aferente acestora vor fi întocmite și depuse la MEEMA conform Procedurilor PNI.


    Articolul 7

    Indicatori tehnici de performanță(1) Indicatorii tehnici de performanță sunt:– emisia specifică (tCO(2)/MWh produsă);– eficiența producerii energiei electrice (%);– eficiența globală în cogenerare (%), după caz.(2) Indicatorii prevăzuți la alin. (1) sunt valabili pentru:– reabilitarea capacităților existente;– instalarea de capacități noi.(3) Pentru reabilitarea și modernizarea capacităților existente, valorile indicatorilor tehnici de performanță înainte și după realizarea Investiției sunt cele prevăzute în tabelul nr. 4 de mai jos:
    Tabelul nr. 4

    Indicatorii tehnici de performanță


    Valoarea
    înainte de
    reabilitare

    Valoarea
    după
    reabilitare

    Eficiența producerii energiei electrice (%)

    .......

    .........

    Eficiența globală în cogenerare (%), după caz

    .......

    .........

    Emisia specifică (tCO(2)/MWh produsă)


    (4) Pentru instalarea de capacități noi, valoarea indicatorilor tehnici de performanță după realizarea Investiției trebuie să fie în conformitate cu prevederile BREF-BAT în vigoare la data aprobării Investiției și sunt cele prevăzute în tabelul nr. 5 de mai jos:
    Tabelul nr. 5

    Indicatorii tehnici de performanță


    Valoarea după
    punerea în
    funcțiune

    Valoare
    conform
    BREF-BAT

    Eficiența producerii energiei electrice (%)

    ...........

    ......

    Eficiența globală în cogenerare (%), după caz

    ...........

    ......

    Emisia specifică (tCO(2)/MWh produsă)




    Articolul 8

    Obligațiile părților
    A. Obligațiile Beneficiarului
    a) Implementare(1) Beneficiarul este obligat să documenteze tehnic și faptic că Investiția realizată respectă la punerea în funcțiune indicatorii tehnici de performanță prevăzuți la art. 7 alin. (3) sau (4), după caz.(2) Dacă la punerea în funcțiune a Investiției indicatorii tehnici de performanță nu sunt îndepliniți conform prevederilor prezentului contract, Beneficiarul este obligat la plata unei penalități/sume considerate necuvenită, care se va calcula de către MEEMA proporțional cu nerealizarea indicatorului "emisie specifică de CO(2), conform formulei de calcul prevăzute mai jos:
    S = D(em.sp) * E(prev) * T(oper) * PRET(CO(2)),
    unde:
    S = penalitatea/suma considerată necuvenită;
    D(em.sp) = diferența de emisie specifică de dioxid de carbon [tCO(2)/MWh] = emisia specifică așteptată - emisia specifică realizată la probele de punere în funcțiune;
    E(prev) = cantitatea anuală de energie electrică previzionată a fi produsă în documentația care a stat la baza cererii de finanțare;
    T(oper) = un număr de 5 ani de operare;
    PRET(CO(2)) = prețul de piață de referință al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la data la care se calculează suma considerată necuvenită, dar nu mai mult de 20 euro/tCO(2).
    Suma considerată necuvenită astfel calculată nu poate depăși 1% din valoarea finanțării nerambursabile pentru realizarea Investiției și se va plăti eșalonat, în tranșe anuale egale, începând cu data semnării Contractului. Plățile se vor efectua anual până cel târziu la finele primului trimestru al anului 2020, cu excepția primului an în care Beneficiarul este obligat să plătească prima tranșă în termen de 30 de zile de la aprobarea primei cereri de rambursare.
    (3) Beneficiarul este obligat să mențină Investiția în condiții de funcționare la dispoziția Dispecerului Energetic Național pe tot parcursul derulării Contractului.(4) Beneficiarul își va asuma integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul monitorizării Investiției. MEEMA va fi degrevat de orice responsabilitate pentru prejudiciile cauzate terților din culpa Beneficiarului.(5) Beneficiarul are obligația să țină pentru fiecare investiție o evidență contabilă distinctă și să deschidă un cont la trezorerie, în care se virează sumele pentru finanțarea investițiilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (6).(6) Beneficiarul are obligația să nu pună ipotecă, să nu gajeze pentru un împrumut sau să nu recurgă la nicio formă de înstrăinare provizorie a niciunui bun care face parte din proiect și care face parte din contractul de finanțare.(7) Beneficiarul are obligația să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului de investiție pentru care se asigură finanțarea nerambursabilă din contul PNI.(8) Beneficiarul are obligația să mențină proprietatea asupra facilităților construite/modernizate și natura activității pentru care s-a acordat finanțare, pe perioada Contractului, și să asigure exploatarea, întreținerea și viabilitatea operațională a instalației în această perioadă.(9) Beneficiarul are obligația să nu înstrăineze, închirieze, gajeze bunurile achiziționate pentru care a obținut finanțarea din contul PNI, pe perioada Contractului.(10) Beneficiarul are obligația să respecte prevederile legislației comunitare și naționale în domeniul egalității de șanse, nediscriminării, protecției mediului, achizițiilor publice (unde este cazul), ajutorului de stat și prevederile de informare/publicitate.

    b) Raportare(1) Beneficiarul va transmite la MEEMA următoarele rapoarte:
    a) raport final privind stadiul tehnic și financiar al Investiției, care însoțește prima cerere de rambursare, pentru investițiile realizate;
    b) raport privind reducerea emisiilor de CO(2) obținută ca urmare a punerii în funcțiune a Investiției. Acest raport se trimite până la data de 15 ianuarie pentru anul precedent, pe toată perioada Contractului, după modelul prevăzut de Procedurile PNI.
    (2) Rapoartele menționate la alin. (1) se transmit la MEEMA în format letric, într-un exemplar original semnat de reprezentantul legal și o copie conformă cu originalul, precum și în format electronic.(3) În cazul în care rapoartele menționate mai sus nu sunt complete sau necesită modificări, Beneficiarul are obligația de a face completările și modificările solicitate de MEEMA și de a retransmite rapoartele în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea notificării.

    c) Monitorizare(1) Monitorizarea Investiției se va realiza pe toată perioada Contractului.(2) Sumele aferente activităților de monitorizare a realizării investițiilor și de verificare a utilizării fondurilor rambursate din contul PNI sunt asigurate de Beneficiar, din fonduri proprii în cuantum de 1% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin cererea de finanțare, dar nu mai mult de 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente Investiției și comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE.(3) Monitorizarea Investiției se face atât prin verificarea documentelor aferente Investiției, cât și prin vizite la sediul Beneficiarului și la locul Investiției.(4) Beneficiarul are obligația de a permite și a participa la monitorizare, precum și de a furniza echipei de monitorizare toate documentele și informațiile solicitate de aceasta. Beneficiarul va transmite informațiile solicitate în format letric și electronic, cu semnătură de primire și număr de înregistrare, sau prin poștă, cu confirmare de primire.(5) Detaliile privind monitorizarea Investiției sunt cuprinse în anexa nr. 3 la prezentul contract.
    d) Politici comunitare și naționale
    Beneficiarul are obligația să respecte prevederile aplicabile și legislația aferentă referitoare la asigurarea conformității cu politicile Uniunii Europene și naționale, în special cele privind achizițiile publice (unde este cazul), ajutorul de stat, egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă.

    e) Alte obligații(1) Beneficiarul va transmite la cererea MEEMA traducerea autorizată în limba engleză a informațiilor din rapoarte.(2) Beneficiarul are obligația de a menține Investiția în stare de funcționare pe toată durata Contractului.(3) Beneficiarul transferă în contul comunicat de MEEMA suma [..], reprezentând 1% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin cererea de finanțare, dar nu mai mult de 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente Investiției și comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE, astfel:(i) 50% din sumă, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a Contractului;(ii) 50% din sumă, în termen de 30 de zile de la data efectuării de către MEEMA a primei rambursări.

    B. Obligațiile MEEMA(1) MEEMA are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la orice decizie luată care poate afecta obiectul prezentului contract.(2) MEEMA are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la rapoartele, concluziile și recomandările formulate de organismele abilitate care au sau pot avea un impact asupra obiectului prezentului contract.


    Articolul 9

    Confidențialitate(1) MEEMA și Beneficiarul se angajează să păstreze confidențialitatea documentelor, materialelor, datelor și informațiilor în legătură cu Investiția și care sunt stabilite de către părți de comun acord ca fiind confidențiale, fără a aduce atingere drepturilor de raportare/verificare/control/audit ale tuturor organismelor abilitate în acest sens, conform legislației în vigoare.(2) Nerespectarea obligației de confidențialitate îndrituiește partea vătămată să pretindă daune-interese părții în culpă.


    Articolul 10

    Dreptul de proprietate/utilizare a rezultatelor și echipamentelor
    Dreptul de proprietate asupra bunurilor, drepturile de proprietate intelectuală, atât industrială (de exemplu, brevetele de invenție, desenele și modelele industriale, mărcile), cât și dreptul de autor asupra creațiilor rezultate din realizarea Investiției sunt drepturi exclusive ale Beneficiarului, cu respectarea legislației în vigoare și a prevederilor prezentului contract.


    Articolul 11

    Cesiunea
    Prezentul contract, în integralitate sau parțial, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din implementarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii.


    Articolul 12

    Nereguli(1) Prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile Contractului ori ale altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a Beneficiarului ori a MEEMA, care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul aferent printr-o sumă plătită necuvenit, respectiv:
    a) nerespectarea obligației de a asigura exploatarea, întreținerea și viabilitatea operațională a Investiției și de a fi la dispoziția Dispecerului Energetic Național pe toată perioada Contractului;
    b) prezentarea de către Beneficiar de situații nereale în baza cărora s-au acordat sume considerate necuvenite;
    c) acordarea de sume considerate necuvenite, conform prevederilor Procedurilor PNI;
    d) nerespectarea obligației de plată, la zi, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul Investiției, începând cu anul semnării prezentului contract;
    e) orice altă sumă plătită constatată ca necuvenită de organele de control;
    f) menținerea nejustificată a stării de suspendare a Contractului, dacă aceasta este cauzată, în orice mod, de către Beneficiar;
    g) Comisia Europeană sesizează/recomandă/solicită, referitor la Investiția realizată, anumite aspecte/măsuri în legătură cu nerealizarea de către Beneficiar a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;
    h) orice alte acte care conduc la neîndeplinirea prevederilor prezentului contract.
    (2) MEEMA va lua măsurile necesare pentru identificarea și constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din neregulile aferente Investiției și recuperarea acestora prin modalitățile prevăzute de lege. În baza titlurilor de creanță emise de autoritățile competente, MEEMA va dispune măsurile pe care le consideră necesare pentru eliminarea sau diminuarea consecințelor asupra Investiției, măsuri care pot viza inclusiv micșorarea valorii finanțării nerambursabile prevăzute la art. 4 alin. (2), suspendarea executării sau rezoluțiunea prezentului contract.(3) Constatarea sumelor primite necuvenit, calculul și individualizarea acestora se efectuează de către MEEMA. Sumele rezultate ca urmare a împlinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), împreună și/sau separat, asimilate creanțelor bugetare, se recuperează de la Beneficiar în condițiile legii și se virează la bugetul din care au fost finanțate, respectiv în contul PNI.(4) Constituie obiect al recuperării debitul constatat, individualizat în titlul de creanță, potrivit prevederilor legislației în domeniu.(5) În cazul în care creanțele nu sunt recuperate prin plata voluntară și/sau prin deducerea din următoarele cereri de rambursare, MEEMA va lua toate măsurile necesare în vederea recuperării acestora.(6) În cazul neregulilor constatate, Beneficiarul are obligația să restituie debitul individualizat în titlul de creanță, în condițiile prevăzute la art. 13. În cazul nerespectării obligației de restituire a debitului, MEEMA va lua toate măsurile necesare în vederea recuperării acestuia.


    Articolul 13

    Dobânzi și penalități(1) Sumele rezultate, în cazul în care se împlinesc condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1), reprezintă creanță bugetară de la data de la care MEEMA comunică titlul de creanță debitorului/ Beneficiarului.(2) Pentru neachitarea în termen a obligațiilor de plată înscrise în titlul de creanță, debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere, la nivelul celor reglementate de dispozițiile din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(3) Pentru sumele prevăzute la alin. (1), mai puțin sumele considerate necuvenite, în cazul în care aceste sume reprezintă ajutor de stat utilizat abuziv în sensul art. 1 lit. g) din Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, la momentul recuperării, se va percepe companiilor beneficiare inclusiv dobânda de referință stabilită de Comisia Europeană pentru România, din momentul în care compania a beneficiat de ajutorul de stat utilizat abuziv până la momentul recuperării acestuia.


    Articolul 14

    Persoane de contact și adrese(1) Reprezentantul legal al Beneficiarului [..], tel. [..], fax. [..], e-mail [..], adresa [..](2) Persoane de contact ale Beneficiarului [..], tel. [..], fax. [..], e-mail [..](3) Persoanele de contact din cadrul MEEMA: [..], tel. [..], fax: [..], email: [..]
    Orice schimbare a persoanelor nominalizate de părți se va notifica în scris.
    (4) Întreaga corespondență legată de prezentul contract se va face în scris, cu menționarea numărului și titlului Investiției, și se va transmite la următoarele adrese:
    Pentru Beneficiar: [..]
    Pentru MEEMA: [..]


    Articolul 15

    Modificări și completări la Contract(1) Cu excepția situațiilor expres prevăzute în Contract, orice modificare a Contractului se realizează în scris de către părți, prin semnarea unui act adițional la Contract.(2) De asemenea, părțile convin că orice modificare a legislației care are impact în orice mod asupra Contractului, precum și asupra creanței bugetare prevăzute la art. 13 alin. (1) conduce la actualizarea în mod corespunzător a Contractului prin încheierea unui act adițional.


    Articolul 16

    Forța majoră(1) Forța majoră înseamnă orice eveniment sau împrejurare (ori o combinare de evenimente și/sau de împrejurări) intervenind după semnarea Contractului, care nu poate fi prevăzută, care nu poate fi evitată, care este în afara controlului părților și care face imposibilă executarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract de către partea afectată, care este constatată de Camera de Comerț și Industrie a României.(2) Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract pe toată perioada în care aceasta acționează.(3) Îndeplinirea Contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.(4) Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți contractante, imediat și în mod complet, producerea acesteia și de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.(5) Executarea prezentului contract va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.(6) În cazul în care forța majoră și efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului contract pe o perioadă mai mare de 6 luni, părțile pot conveni încetarea de comun acord a acestuia.


    Articolul 17

    Încetarea Contractului. Rezoluțiune(1) Prezentul contract încetează la expirarea termenului prevăzut la art. 2, precum și în cazul prevăzut la art. 16 alin. (6).(2) Autoritatea finanțatoare poate declara unilateral rezoluțiunea Contractului, cu o notificare, urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, la care se adaugă o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele bugetare și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii, în cazul în care:
    a) se constată neconcordanțe între declarațiile Beneficiarului și cele constatate prin raportul de monitorizare și dacă aceste neconcordanțe nu sunt lămurite/clarificate/remediate într-un termen de 20 de zile de la solicitarea în acest sens din partea MEEMA;
    b) Beneficiarul nu remediază neregulile, ulterior notificării MEEMA, atunci când Comisia Europeană sesizează/recomandă/ solicită, referitor la Investiția realizată, anumite aspecte/măsuri în legătură cu nerealizarea de către Beneficiar a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;
    c) nu se respectă obligația de exploatare, întreținere, de asigurare a viabilității operaționale a Investiției și de a fi la dispoziția Dispeceratului Energetic Național pe durata Contractului, din culpa Beneficiarului;
    d) Beneficiarul cesionează prezentul contract;
    e) în cazul nerespectării obligațiilor cu privire la raportare și monitorizare.
    (3) În situația în care MEEMA declară unilateral rezoluțiunea Contractului conform alin. (2), Contractul se consideră desființat la data menționată în notificare sau, în lipsa acesteia, la data primirii de către Beneficiar a notificării scrise, emise în acest sens, fără a mai fi nevoie de nicio altă formalitate sau intervenția instanțelor de judecată.(4) Contractul încetează de drept în cazul în care Comisia Europeană decide încetarea mecanismului de alocare cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE, independent de voința părților și fără culpa acestora. Data efectivă de încetare a Contractului este fie data publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fie data prevăzută în decizie.(5) Beneficiarul poate declara unilateral rezoluțiunea Contractului cu restituirea sumelor rambursate până la momentul rezoluțiunii. Restituirea sumelor se realizează în termen de maximum 45 de zile de la notificarea privind rezoluțiunea Contractului. În acest caz, Beneficiarul datorează și va plăti MEEMA, în același termen, o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele bugetare și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii.(6) La momentul notificării prevăzute la alin. (3) și (5), MEEMA este îndreptățit să înceteze plățile către Beneficiar.(7) Contractul se consideră rezoluționat de drept, fără vreo altă formalitate sau punere în întârziere, urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, la care se adaugă o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele bugetare și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii, dacă Beneficiarul, după încheierea Contractului:
    a) și-a suspendat activitatea societății pe o perioadă mai mare de 6 luni; sau
    b) face obiectul unei proceduri de reorganizare cu consecințe asupra Investiției, fără acordul prealabil al MEEMA.
    (8) MEEMA nu va fi responsabil de nicio pagubă cauzată Beneficiarului ca urmare a încetării/rezoluțiunii Contractului.


    Articolul 18

    Legea aplicabilă(1) Prevederile prezentului contract vor fi interpretate, înțelese și aplicate în conformitate cu legea română.(2) Contractul este guvernat de legea română.


    Articolul 19

    Dispoziții finale(1) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul contract.(2) În cazul unei acțiuni susceptibile a fi considerată ca neregulă, așa cum sunt acestea definite la art. 12 alin. (1), MEEMA poate solicita Beneficiarului informații și/sau documente în vederea clarificării suspiciunii. Beneficiarul are obligația de a răspunde în termenul solicitat de către MEEMA.(3) În cazul constatării unei nereguli pe parcursul derulării Contractului, MEEMA va notifica Beneficiarul pentru remedierea neregulii constatate, iar Beneficiarul are obligația de a remedia neregula în termenul solicitat. Pe perioada remedierii neregulilor constatate nu se vor efectua plățile aferente ratelor scadente în această perioadă. În cazul nerespectării obligației de remediere, se aplică prevederile art. 12 coroborat cu art. 17.(4) În eventualitatea unui litigiu între MEEMA și Beneficiar în legătură cu prezentul contract, se va încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă. În situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluționat de către instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul MEEMA.(5) Locul executării Contractului: sediul MEEMA.(6) Prezentul contract s-a încheiat astăzi [..], la sediul MEEMA, în trei exemplare originale, în limba română, două exemplare pentru MEEMA și un exemplar pentru Beneficiar, având aceeași valoare fiecare, semnate de reprezentanții legali ai celor două părți contractante.

    Autoritatea finanțatoare,
    ......................

    Beneficiar,
    ...............................

    Anexe
    Următoarele documente sunt anexate la prezentul contract și fac parte integrantă din acesta, având aceeași forță juridică:
    Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare;
    Anexa nr. 2 - Graficul de realizare a Investiției;
    Anexa nr. 3 - Monitorizarea Investiției.
    Lista poate fi completată cu orice alt document care devine anexă la prezentul contract, conform prevederilor acestuia.


    Anexa nr. 1

    la contractul-cadru de finanțare
    Cererea de finanțare


    Anexa nr. 2

    la contractul-cadru de finanțare
    Graficul de realizare a Investiției


    Anexa nr. 3

    la contractul-cadru de finanțare
    Monitorizarea Investiției
    Pentru realizarea monitorizării proiectelor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) va desfășura următoarele activități:– verificarea conținutului documentelor de raportare elaborate și transmise de către Beneficiar conform contractului de finanțare și legislației aplicabile (activități desfășurate/ indicatori);– vizite de monitorizare care își propun verificarea stadiului fizic al implementării Investiției la fața locului/sediul Beneficiarului (anunțate sau inopinate).
    A. Verificarea documentelor(1) Beneficiarul trebuie să transmită MEEMA la prima cerere de rambursare raportul final privind stadiul tehnic și financiar al Investiției și pe toată durata Contractului rapoarte anuale privind reducerea de emisii de CO(2).(2) Adițional, Beneficiarul va transmite MEEMA, la solicitarea acestuia, rapoarte speciale pe probleme specifice, fără a fi necesar un format standard de raportare.(3) Rapoartele beneficiarilor sunt verificate din punctul de vedere al corectitudinii și al datelor și informațiilor cuprinse în acestea, luând ca referință conținutul minim prevăzut în Procedurile PNI.(4) Dacă în rapoartele trimise sunt detectate omisiuni sau sunt necesare clarificări, MEEMA va notifica în acest sens
    Beneficiarul, iar acesta este obligat să răspundă solicitării MEEMA în termenele menționate.

    B. Vizita de monitorizare(1) Monitorizarea Investiției se face cel puțin o dată pe an de către echipa de monitorizare nominalizată de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )
    (2) Vizitele de monitorizare la sediul Beneficiarului și la locul Investiției pot fi anunțate sau inopinate.(3) Beneficiarul are obligația de a permite și a participa la monitorizare, precum și de a furniza echipei de monitorizare toate documentele și informațiile solicitate de aceasta.(4) Pentru fiecare monitorizare, echipa de monitorizare întocmește un raport de monitorizare, care conține constatările și recomandările sale. Un exemplar al raportului de monitorizare se trimite Beneficiarului.
    5.2. CONTRACTUL-CADRU DE FINANȚARE
    pentru investiții aflate în derulare la
    momentul încheierii contractului de finanțare
    Părțile contractante:
    Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 202E, sectorul 6, cod [..], tel. [..], fax [..], poșta electronică [..], cod de înregistrare fiscală 33933936, reprezentat legal de [..] - ministru, în calitate de Autoritate finanțatoare (denumit în continuare MEEMA),
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )

    și
    [denumirea Beneficiarului], cu sediul în [..], tel. [..], fax [..], înființată la data de [..], cod de înregistrare fiscală [..], reprezentată prin [..], având funcția de [..], identificat prin [document de identitate], în calitate de Beneficiar,
    fiecare denumită individual partea și împreună părțile,
    având în vedere:
    ● Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;
    ● Decizia Comisiei C(2012) 4564 final din 6 iulie 2012 privind cererea în temeiul art. 10c alin. (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată de România;
    ● Decizia Comisiei C(2012) 8776 final din 5 decembrie 2012 privind Ajutorul de stat SA.34753 (2012/N) - România;
    ● Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții, cu modificările și completările ulterioare (HG nr. 1.096/2013);
    ● Procedurile privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit pentru finanțarea investițiilor din Planul național de investiții, privind contractarea, monitorizarea, verificarea și raportarea investițiilor, precum și cheltuielile eligibile, aprobate prin Ordinul ministrului energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri nr. 1.277/2015 (Procedurile PNI);
    ● Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 122/2016;
    ● Hotărârea Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei;
    ● Cererea de finanțare nr. [..] (număr de ordine - [..]) din data de [..], aprobată de Autoritatea finanțatoare și comunicată Beneficiarului prin Adresa nr. [..] din data de [..], anexa nr. 1 - parte integrantă a prezentului contract,
    au convenit încheierea prezentului contract de finanțare (Contractul) pentru acordarea finanțării nerambursabile pentru investiția [..], poziția nr. [..] din anexa nr. 3 la HG nr. 1.096/2013, denumită în continuare Investiția, în următoarele condiții:

    Articolul 1

    Obiectul contractului(1) Obiectul Contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către MEEMA pentru implementarea Investiției. Finanțarea nerambursabilă acordată constituie ajutor de stat.(2) Beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în prezentul contract.(3) Beneficiarul acceptă condițiile pentru acordarea finanțării nerambursabile și se angajează să implementeze Investiția pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare.


    Articolul 2

    Durata contractului
    Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părți și este valabil:(i) până la data de 31 decembrie 2021 pentru finanțare; și(ii) 5 ani de la data punerii în funcțiune pentru obligațiile prevăzute la art. 8 secțiunea A lit. c).
    (la 14-12-2020, Articolul 2 din Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )


    Articolul 3

    Perioada de realizare a Investiției(1) Graficul de realizare a Investiției este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract. În cazul în care Investiția nu se realizează în intervalul de timp planificat, aceasta poate fi transferată în anii următori, prin modificarea graficului de realizare a Investiției. Un astfel de transfer este permis doar de patru ori, cu încadrarea în prevederile alin. (3).
    (la 14-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (2) Graficul de realizare a Investiției poate fi modificat la solicitarea Beneficiarului și cu aprobarea MEEMA prin încheierea unor acte adiționale. Solicitarea de modificare va fi justificată corespunzător și notificată în scris MEEMA cu cel puțin 45 de zile înainte de data care face obiectul modificării, stabilită prin graficul de realizare a Investiției.(3) Data finalizării Investiției, confirmată de punerea în funcțiune a acesteia, nu poate depăși data de 30 iunie 2021.
    (la 14-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 3 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )


    Articolul 4

    Valoarea Investiției(1) Valoarea totală cu TVA a Investiției este de [..] lei (valoarea în litere), din care:
    a) valoarea cheltuielilor eligibile este în sumă de: [..] lei (valoarea în litere), echivalent a [..] euro, la cursul comunicat de Comisia Națională de Prognoză pentru anul [..], respectiv [..] lei/euro, sumă care se încadrează în limita maximă comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE;
    b) valoarea cheltuielilor neeligibile în sumă de: [..] lei (valoarea în litere), conform datelor prevăzute în tabelul nr. 1.

    Tabelul nr. 1

    Valoarea
    totală a
    Investiției,
    inclusiv TVA
    (lei)



    Valoarea
    cheltuielilor
    eligibile ale
    Investiției




    Valoarea
    finanțării
    nerambursabile
    acordată din
    contul Planului
    național de
    investiții
    (lei)

    Cofinanțarea
    cheltuielilor
    eligibile ale
    Beneficiarului
    (lei)



    Valoarea
    cheltuielilor
    neeligibile ale
    Investiției
    (lei)



    1 = 2 + 5

    2 = 3 + 4

    3

    4

    5





    (2) MEEMA se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă a cărei valoare se calculează conform prevederilor art. 19 din Procedurile PNI, în cuantum de [..] lei, care va fi majorată în funcție de acumulările anuale din contul Planului național de investiții PNI și poate ajunge până la [..] lei (valoarea în litere), echivalent a [..] euro (valoare maximă), reprezentând maximum 25% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției, specificată la alin. (1) lit. a), cu respectarea principiului "primul venit, primul servit", în ordinea de aprobare a cererilor de finanțare.(3) Valoarea maximă a finanțării nerambursabile prevăzută la alin. (2) nu poate fi modificată în sensul majorării acesteia față de valoarea convenită, decât în condițiile legii.(4) Referințele din prezentul contract cu privire la cursul valutar și consolidările prevăzute la alin. (1) și (2) reprezintă doar un etalon în raportările MEEMA - Comisia Europeană.(5) În realizarea Investiției, orice majorare a valorii totale a Investiției față de cea prevăzută la alin. (1) este asigurată de Beneficiar.(6) Asigurarea sumelor necesare realizării Investiției în totalitatea sa este responsabilitatea Beneficiarului.


    Articolul 5

    Cheltuieli eligibile(1) Categoriile de cheltuieli eligibile pentru realizarea Investiției sunt prevăzute în tabelul nr. 2, după cum urmează:
    Tabelul nr. 2

    Capitol
    /Subca-
    pitol




    Denumirea cheltuielii






    Valoarea
    totală a
    cheltuielii
    cu TVA
    (lei)


    Valoarea
    totală
    eligibilă a
    cheltuielii
    (lei)


    Finanțare nerambursabilă

    Contribuție proprie

    Prevederi
    legale



    Procentul
    (%)



    Valoarea
    finanțării
    nerambur-
    sabile
    (lei)

    la valoarea
    eligibilă a
    cheltuielii
    (lei)

    cheltuieli
    conexe și
    neeligibile
    (lei)

    0

    1

    2 = 3 + 8

    3 = 6 + 7

    4

    5

    6

    7

    8

    1

    Cheltuieli pentru amenajarea terenului








    1.1

    Amenajarea terenului








    1.2

    Amenajări pentru protecția mediului și
    aducerea la starea inițială















    2

    Cheltuieli pentru asigurarea utilităților
    necesare obiectivului















    3

    Cheltuieli pentru proiectare și asistență
    tehnică















    3.1

    Studii de teren








    3.2

    Obținere de avize, acorduri și autorizații








    3.3

    Proiectare și inginerie








    3.4

    Organizarea procedurilor de achiziție








    3.5

    Consultanță








    3.6

    Asistență tehnică








    4

    Cheltuieli pentru investiția de bază








    4.1

    Cheltuieli pentru construcții și instalații








    4.2

    Cheltuieli pentru montajul utilajelor
    tehnologice și funcționale cu montaj















    4.3

    Cheltuieli pentru utilaje, echipamente
    tehnologice și funcționale cu montaj















    4.4

    Cheltuieli pentru utilaje fără montaj și
    echipamente de transport















    4.5

    Cheltuieli pentru dotări








    4.6.

    Cheltuieli pentru achiziția de active
    necorporale















    5

    Alte cheltuieli








    5.1

    Cheltuieli pentru organizare de șantier











    a) cheltuieli pentru lucrări de construcții
    și instalații aferente organizării de
    șantier























    b) cheltuieli conexe organizării de șantier








    5.2

    Cheltuieli pentru cote legale











    a) cota aferentă Inspectoratului de Stat în
    Construcții pentru controlul calității
    lucrărilor de construcții

























    b) cota pentru controlul statului în
    amenajarea teritoriului, urbanism și pentru
    autorizarea lucrărilor de construcții
























    c) cota aferentă Casei Sociale a
    Constructorilor

















    d) alte cheltuieli de aceeași natură,
    stabilite în condițiile legii

















    e) valoarea primelor de asigurări din
    sarcina autorității contractante















    5.3

    Cheltuieli diverse și neprevăzute








    6

    Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste
    și predare la Beneficiar















    6.1

    Cheltuieli pentru pregătirea personalului de
    exploatare















    6.2

    Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste








    7

    Cheltuieli aferente achiziției serviciilor
    de audit independent pentru proiect















    8

    Alte cheltuieli neeligibile - total









    TOTAL







    (2) Pentru a fi eligibile toate cheltuielile prevăzute în tabelul nr. 2 trebuie să fie realizate, facturate către Beneficiar și plătite de acesta în intervalul 25 iunie 2009 - 31 iulie 2021.
    (la 14-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 5 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (3) Beneficiarul poate efectua modificări, prin transferuri între capitole și subcapitole de cheltuieli eligibile, ale sumelor aferente categoriilor de cheltuieli prevăzute în tabelul nr. 2, dacă acestea nu afectează scopul principal al Investiției și nu modifică valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției contractată pentru rambursare, cu notificarea prealabilă a MEEMA înainte de efectuarea plății.(4) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (3), Beneficiarul are obligația de a notifica în prealabil MEEMA propunerea de modificare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii cererii de rambursare afectate de modificarea în cauză, sub sancțiunea nerecunoașterii modificărilor efectuate. Propunerea de modificare aprobată de MEEMA va constitui anexă la Contract, fără a fi necesar a se mai încheia un act adițional.


    Articolul 6

    Rambursarea cheltuielilor(1) Plata se va efectua ex-post în baza cererilor de rambursare ce se transmit la MEEMA, conform graficului de rambursare prevăzut în tabelul nr. 3. La data semnării prezentului contract, graficul de rambursare prevăzut în tabelul nr. 3 cuprinde valoarea sumei de rambursat calculată conform prevederilor art. 19 din Procedurile PNI, raportată la suma acumulată în contul PNI la data semnării Contractului.
    Tabelul nr. 3

    Cerere de
    rambursare nr.


    Valoarea
    realizată
    din Investiție
    (lei)

    Valoarea
    cheltuielilor
    eligibile
    (lei)

    Valoarea
    finanțării
    nerambursabile
    (lei)

    Data
    depunerii


    (0)

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    1.





    2.





    3.





    4.





    5.





    TOTAL




    (2) Beneficiarul va transmite prima cerere de rambursare însoțită de dovada plății sumei prevăzute la alin. (4) lit. d) pct. (i), după solicitarea transmisă de către MEEMA, dar nu mai târziu de [..] Plata primei cereri de rambursare se va face până la [..].(3) În fiecare an, începând cu al doilea an contractual, cu 30 de zile înainte de data prevăzută pentru depunerea cererii de rambursare, MEEMA va calcula și va comunica valoarea sumei de rambursat aferente anului în curs, actualizată cu acumularea calculată pentru Beneficiar conform procedurii de calcul al sumelor de rambursare, prevăzută la art. 24 alin. (1) pct. (i) lit. e) și g) din Procedurile PNI. Baza de calcul al acumulării o reprezintă soldul contului PNI înregistrat la data de 31 decembrie a anului precedent. Acumularea astfel calculată cuvenită Beneficiarului va fi cuprinsă în totalitate în cadrul valorii sumei de rambursat actualizate în anul respectiv. Actualizarea se va face de către MEEMA, cu încheierea de acte adiționale la Contract.(4) a) Beneficiarul are obligația de a depune toate cererile de rambursare, inclusiv ultima cerere de rambursare, la datele prevăzute în graficul de rambursare.
    b) Datele de depunere din graficul de rambursare pot fi modificate la solicitarea Beneficiarului și cu aprobarea MEEMA. Solicitarea de modificare va fi justificată corespunzător și notificată în scris MEEMA cu cel puțin 45 de zile înainte de data stabilită pentru depunerea cererii de rambursare care face obiectul modificării, stabilită prin graficul de rambursare.
    c) MEEMA va notifica aprobarea/refuzul cererii de modificare a graficului de rambursare în termen de maximum 25 de zile de la data primirii solicitării. MEEMA nu poate refuza în mod nejustificat aprobarea solicitării Beneficiarului. Graficul de rambursare modificat va fi aprobat de către MEEMA în termen de maximum 20 de zile de la data notificării și va constitui anexă la prezentul contract, fără a fi necesară încheierea unui act adițional.
    d) Plata sumelor de rambursat se va face în funcție de sumele disponibile în contul PNI, după cum urmează:
    (i) pentru sumele aferente primei cereri de rambursare, proporțional cu alocările anuale cumpărate de Beneficiar pentru instalația ce face obiectul Investiției, începând cu alocarea aferentă anului 2013, în situația în care Beneficiarul deține instalații cărora le-au fost alocate certificate de emisii de gaze cu efect de seră conform anexei nr. 1 la HG nr. 1.096/2013, după formula:
    certificate CO(2) plătite în perioadă
    pentru instalația aferentă Investiției
    Suma rambursată = suma de rambursat x ──────────────────────────────────────
    certificate CO(2) alocate în perioadă
    pentru instalația aferentă Investiției

    unde:
    suma de rambursat: suma solicitată și aprobată la rambursare;
    Perioadă: 2013 - până la data depunerii primei cereri de rambursare;

    (ii) pentru sumele aferente următoarelor cereri de rambursare, în baza dovezii de plată la zi a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul Investiției, începând cu anul semnării Contractului.

    e) În termen de maximum 90 de zile de la data depunerii de către Beneficiar la MEEMA a cererilor de rambursare și a documentelor justificative corespunzătoare conform Procedurilor PNI, acesta va informa Beneficiarul cu privire la sumele aprobate la plată. MEEMA aprobă cererile de rambursare în urma verificării documentelor justificative prezentate de Beneficiar, precum și a oricăror altor documente/clarificări solicitate de MEEMA Beneficiarului.
    (5) Beneficiarul are obligația de a transmite MEEMA documentele/clarificările solicitate în termen de maximum 20 de zile de la data primirii solicitării. Neprezentarea documentelor/ clarificărilor în termenul solicitat atrage neacceptarea la plată, motivată, parțială sau totală, după caz, a valorii incluse în cererea de rambursare.(6) Rambursarea se va efectua de către MEEMA în termen de 45 de zile de la data la care Beneficiarul a fost informat cu privire la suma aprobată, în lei, în contul de virament 5070 - Disponibil din transferuri și subvenții deschis de Beneficiar la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială își are sediul, dedicat finanțării nerambursabile:– titular cont: [..];– cod IBAN: [..].(7) Beneficiarii care efectuează plăți în altă monedă decât cea națională vor solicita la rambursare contravaloarea în lei a acestora, așa cum sunt înregistrate în evidența contabilă a acestora.(8) Beneficiarul nu poate depune o nouă cerere de rambursare mai devreme de trecerea unui termen de 6 luni de la data depunerii ultimei cereri de rambursare.(9) Cererile de rambursare transmise de Beneficiar trebuie să reflecte cheltuielile efectuate și plătite de Beneficiar numai pentru perioada de referință menționată în cererea de rambursare, cu respectarea prevederilor graficului de rambursare prevăzut la alin. (1), actualizat conform prevederilor alin. (3).(10) Ultima cerere de rambursare va fi însoțită de documentele prevăzute de Procedurile PNI.(11) MEEMA are dreptul de a efectua corecții constând în excluderea de la finanțare parțial sau în totalitate a cheltuielilor aferente unei cereri de rambursare, în cazul constatării unor cheltuieli neeligibile și/sau în cazul nerespectării/încălcării prevederilor contractuale și/sau legale, naționale și/sau comunitare, aplicabile, cu respectarea prevederilor alin. (2) și ale alin. (4) lit. d). Corecțiile se vor comunica Beneficiarului odată cu rezultatul verificării cererilor de rambursare, sunt definitive și operate direct asupra sumelor cuprinse în cererea de rambursare.(12) În situația în care contul PNI nu dispune de întreaga sumă necesară plății unei cereri de rambursare, MEEMA notifică Beneficiarul în acest sens și finanțează cererea de rambursare în limita sumelor disponibile prevăzute în contul PNI. Plata se suspendă până la realimentarea contului PNI, urmând să fie reluată cu respectarea ordinii de aprobare a cererilor de finanțare.(13) În situația în care alocarea cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE este suspendată de către Comisia Europeană, MEEMA notifică Beneficiarul în acest sens și suspendă plățile către acesta până la încetarea stării de suspendare a alocării cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE. În cazul suspendării alocării cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE de către Comisia Europeană, MEEMA nu este responsabil de pagubele suferite de Beneficiar în această perioadă.(14) Cererile de rambursare și documentele aferente acestora vor fi întocmite și depuse la MEEMA conform Procedurilor PNI.


    Articolul 7

    Indicatori tehnici de performanță(1) Indicatorii tehnici de performanță sunt:– emisia specifică (tCO(2)/MWh produsă);– eficiența producerii energiei electrice (%);– eficiența globală în cogenerare (%), după caz.(2) Indicatorii prevăzuți la alin. (1) sunt valabili pentru:– reabilitarea capacităților existente;– instalarea de capacități noi.(3) Pentru reabilitarea și modernizarea capacităților existente, valorile indicatorilor tehnici de performanță înainte și după realizarea Investiției sunt cele prevăzute în tabelul nr. 4 de mai jos:
    Tabelul nr. 4
    Indicatorii tehnici de performanță
    Valoarea înainte
    de reabilitare

    Valoarea după
    reabilitare
    Eficiența producerii energiei electrice (%) ... ...
    Eficiența globală în cogenerare (%), după caz ... ...
    Emisia specifică (tCO(2)/MWh produsă)
    (4) Pentru instalarea de capacități noi, valoarea indicatorilor tehnici de performanță după realizarea Investiției trebuie să fie în conformitate cu prevederile BREF-BAT în vigoare la data aprobării Investiției și sunt cele prevăzute în tabelul nr. 5 de mai jos:
    Tabelul nr. 5
    Indicatorii tehnici de performanță
    Valoarea după
    punerea în
    funcțiune

    Valoare
    conform
    BREF-BAT
    Eficiența producerii energiei electrice (%) ... ...
    Eficiența globală în cogenerare (%), după caz ... ...
    Emisia specifică (tCO(2)/MWh produsă)


    Articolul 8

    Obligațiile părților
    A. Obligațiile Beneficiarului
    a) Implementare(1) Beneficiarul este obligat să realizeze Investiția în conformitate cu prevederile art. 3.(2) Beneficiarul trebuie să realizeze Investiția până la data de 30 iunie 2021, în conformitate cu legislația națională și europeană, cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență și în conformitate cu practicile în domeniul vizat.
    (la 14-12-2020, Alineatul (2) din Litera a) , Secțiunea A. , Articolul 8 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (3) Beneficiarul este obligat să urmărească, prin implementarea Investiției, îndeplinirea indicatorilor tehnici de performanță prevăzuți la art. 7 alin. (3) sau (4), după caz.(4) Dacă la punerea în funcțiune a Investiției indicatorii tehnici de performanță nu sunt îndepliniți conform prevederilor prezentului contract, Beneficiarul este obligat la plata unei penalități/sume considerate necuvenită, care se va calcula de către autoritatea finanțatoare proporțional cu nerealizarea indicatorului «emisie specifică de CO(2)», conform formulei de calcul prevăzute mai jos:
    S = D(em.sp) * E(prev) * T(oper) * PRET(CO(2)),
    unde:
    S = penalitatea/suma considerată necuvenită;
    D(em.sp) = diferența de emisie specifică de dioxid de carbon [tCO(2)/MWh] = emisia specifică așteptată - emisia specifică realizată la probele de punere în funcțiune;
    E(prev) = cantitatea anuală de energie electrică previzionată a fi produsă în documentația care a stat la baza cererii de finanțare;
    T(oper) = un număr de 5 ani de operare;
    PRET(CO(2)) = prețul de piață de referință al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la data la care se calculează suma considerată necuvenită, dar nu mai mult de 20 euro/tCO(2).
    Suma considerată necuvenită astfel calculată nu poate depăși 1% din valoarea finanțării nerambursabile pentru realizarea Investiției și se va plăti eșalonat, în tranșe anuale egale, până cel târziu la data de 30 septembrie 2021.

    (la 14-12-2020, Alineatul (4) din Litera a) , Secțiunea A. , Articolul 8 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (5) Ulterior punerii în funcțiune a Investiției, Beneficiarul este obligat să mențină Investiția în condiții de funcționare la dispoziția Dispecerului Energetic Național pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune a Investiției. Beneficiarul își va asuma integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul implementării Investiției. MEEMA va fi degrevat de orice responsabilitate pentru prejudiciile cauzate terților din culpa Beneficiarului.(6) Beneficiarul are obligația să țină pentru fiecare investiție o evidență contabilă distinctă și să deschidă un cont la trezorerie, în care se virează sumele pentru finanțarea investițiilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (6).(7) Beneficiarul are obligația să furnizeze contribuția proprie ce îi revine din costurile eligibile aferente proiectului.(8) Beneficiarul are obligația să finanțeze toate costurile neeligibile (inclusiv costurile conexe) aferente proiectului.(9) Beneficiarul are obligația să nu pună ipotecă, să nu gajeze pentru un împrumut sau să nu recurgă la nicio formă de înstrăinare provizorie a oricărui bun care face parte din proiect și care face parte din contractul de finanțare.(10) Beneficiarul are obligația să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului de investiție în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din contul PNI.(11) Beneficiarul are obligația să mențină proprietatea facilităților construite/modernizate și natura activității pentru care s-a acordat finanțare, pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune, și să asigure exploatarea, întreținerea și viabilitatea operațională a instalației în această perioadă.(12) Beneficiarul are obligația să nu înstrăineze, închirieze, gajeze bunurile achiziționate ca urmare a obținerii finanțării din contul PNI, pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune.(13) Beneficiarul are obligația să respecte, pe durata pregătirii proiectului de investiție și a implementării acestuia, prevederile legislației comunitare și naționale în domeniul egalității de șanse, nediscriminării, protecției mediului, achizițiilor publice (după caz), ajutorului de stat și prevederile de informare/publicitate.(14) Beneficiarul are obligația să informeze MEEMA pe întreaga durată a Contractului dacă acesta a intrat în vreuna dintre situațiile de pierdere a eligibilității precizate în declarația de eligibilitate prezentată în cadrul dosarului cererii de finanțare, conform modelului din anexa nr. 2 la Procedurile PNI.

    b) Raportare(1) Beneficiarul va transmite la MEEMA următoarele rapoarte:
    a) raport de progres privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate, conform prevederilor Procedurilor PNI, care însoțește fiecare cerere de rambursare. Raportul de progres va fi întocmit conform modelului prevăzut de Procedurile PNI;
    b) raport final privind stadiul tehnic și financiar al Investiției, conform modelului prevăzut de Procedurile PNI, care însoțește ultima cerere de rambursare. Raportul final va cuprinde obligatoriu, fără a se limita la informațiile prevăzute în modelul raportului de progres privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate și în modelul raportului anual privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate;
    c) raport anual privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate de la momentul semnării contractului de finanțare până la momentul raportării. Acest raport se transmite până la data de 31 decembrie a anului în curs și va fi întocmit în conformitate cu modelul prevăzut de Procedurile PNI;
    d) raport preliminar anual cu propunerile de cheltuieli aferente Investiției ce se va derula în anul în curs. Acest raport se transmite până la data de 31 ianuarie a anului în curs și va fi întocmit în conformitate cu modelul prevăzut de Procedurile PNI;
    e) raport privind reducerea emisiilor de CO(2) obținută ca urmare a punerii în funcțiune a Investiției. Acest raport se trimite până la data de 15 ianuarie pentru anul precedent, timp de 5 ani de la punerea în funcțiune a Investiției, după modelul prevăzut de Procedurile PNI.
    (2) Rapoartele menționate la alin. (1) se transmit la MEEMA în format letric, într-un exemplar original semnat de reprezentantul legal și o copie conformă cu originalul, precum și în format electronic.(3) În cazul în care rapoartele menționate mai sus nu sunt complete sau necesită modificări, Beneficiarul are obligația de a face completările și modificările solicitate de MEEMA și de a retransmite rapoartele în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea notificării.

    c) Monitorizarea și verificarea utilizării fondurilor rambursate din contul PNI(1) Monitorizarea realizării Investiției începe din momentul semnării contractului de finanțare și se termină în 5 ani de la data punerii în funcțiune a Investiției.(2) Monitorizarea vizează progresul fizic al Investiției și respectarea prevederilor art. 12 alin. (4) din HG nr. 1.096/2013 privind evidența contabilă a cheltuielilor aferente Investiției.(3) Sumele aferente activităților de monitorizare a realizării investițiilor și de verificare a utilizării fondurilor rambursate din contul PNI sunt asigurate de Beneficiari din fonduri proprii în cuantum de 1% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin cererea de finanțare, dar nu mai mult de 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente Investiției și comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE.(4) Monitorizarea realizării Investiției se face atât prin verificarea documentelor aferente Investiției, cât și prin vizite la sediul Beneficiarului și la locul Investiției.(5) Beneficiarul are obligația de a permite și a participa la monitorizare, precum și de a furniza echipei de monitorizare toate documentele și informațiile solicitate de aceasta. Beneficiarul va transmite informațiile solicitate în format letric și electronic, cu semnătură de primire și număr de înregistrare, sau prin poștă, cu confirmare de primire.(6) Detaliile privind monitorizarea Investiției sunt cuprinse în anexa nr. 3 la prezentul contract.
    d) Politici comunitare și naționale
    Beneficiarul are obligația să respecte prevederile aplicabile și legislația aferentă referitoare la asigurarea conformității cu politicile Uniunii Europene și naționale, în special cele privind achizițiile publice (unde este cazul), ajutorul de stat, egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă.

    e) Alte obligații(1) Beneficiarul va transmite, la cererea MEEMA, traducerea autorizată în limba engleză a informațiilor din rapoarte.(2) Beneficiarul are obligația de a menține Investiția în stare de funcționare pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune a acesteia.(3) Beneficiarul transferă în contul comunicat de MEEMA suma [..], reprezentând 1% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin cererea de finanțare, dar nu mai mult de 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente Investiției și comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE, astfel:(i) 50% din sumă, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a Contractului;(ii) 50% din sumă, în termen de 30 zile de la data efectuării de către MEEMA a primei rambursări.

    B. Obligațiile MEEMA(1) MEEMA are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la orice decizie luată care poate afecta obiectul prezentului contract.(2) MEEMA are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la rapoartele, concluziile și recomandările formulate de organismele abilitate care au sau pot avea un impact asupra obiectului prezentului contract.


    Articolul 9

    Confidențialitate(1) MEEMA și Beneficiarul se angajează să păstreze confidențialitatea documentelor, materialelor, datelor și informațiilor în legătură cu Investiția și care sunt stabilite de către părți de comun acord ca fiind confidențiale, fără a aduce atingere drepturilor de raportare/verificare/control/audit ale tuturor organismelor abilitate în acest sens, conform legislației în vigoare.(2) Nerespectarea obligației de confidențialitate îndrituiește partea vătămată să pretindă daune-interese părții în culpă.


    Articolul 10

    Dreptul de proprietate/utilizare a rezultatelor și echipamentelor
    Dreptul de proprietate asupra bunurilor, drepturile de proprietate intelectuală, atât industrială (de exemplu, brevetele de invenție, desenele și modelele industriale, mărcile), cât și dreptul de autor asupra creațiilor rezultate din realizarea Investiției sunt drepturi exclusive ale Beneficiarului, cu respectarea legislației în vigoare și a prevederilor prezentului contract.


    Articolul 11

    Cesiunea
    Prezentul contract, în integralitate sau parțial, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din implementarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii.


    Articolul 12

    Nereguli(1) Prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile Contractului ori ale altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a Beneficiarului ori a MEEMA, care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul aferent printr-o sumă plătită necuvenit, respectiv:
    a) nerespectarea obligației de a pune în funcțiune Investiția;
    b) utilizarea fondurilor din contul PNI în alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate și/sau justificate;
    c) nerespectarea obligației de a asigura exploatarea, întreținerea și viabilitatea operațională a Investiției și de a fi la dispoziția Dispecerului Energetic Național pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune a Investiției;
    d) prezentarea de către Beneficiar de situații nereale în baza cărora s-au acordat sume considerate necuvenite;
    e) acordarea de sume considerate necuvenite, conform prevederilor Procedurilor PNI;
    f) nerespectarea obligației de plată, la zi, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației, ce face obiectul Investiției, începând cu anul semnării prezentului contract;
    g) orice altă sumă plătită constatată ca necuvenită de organele de control;
    h) menținerea nejustificată a stării de suspendare a Contractului, dacă aceasta este cauzată, în orice mod, de către Beneficiar;
    i) Comisia Europeană sesizează/recomandă/solicită ulterior realizării/punerii în funcțiune a Investiției, anumite aspecte/măsuri în legătură cu nerealizarea de către Beneficiar a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;
    j) orice alte acte care conduc la neîndeplinirea prevederilor prezentului contract.
    (2) MEEMA va lua măsurile necesare pentru identificarea și constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din neregulile aferente Investiției și recuperarea acestora prin modalitățile prevăzute de lege. În baza titlurilor de creanță emise de autoritățile competente, MEEMA va dispune măsurile pe care le consideră necesare pentru eliminarea sau diminuarea consecințelor asupra Investiției, măsuri care pot viza inclusiv micșorarea valorii finanțării nerambursabile prevăzute la art. 4 alin. (2), suspendarea executării sau rezoluțiunea prezentului contract.(3) Constatarea sumelor primite necuvenit, calculul și individualizarea acestora se efectuează de către MEEMA. Sumele rezultate ca urmare a împlinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), împreună și/sau separat, asimilate creanțelor bugetare, se recuperează de la Beneficiar în condițiile legii și se virează la bugetul din care au fost finanțate, respectiv în contul PNI.(4) Constituie obiect al recuperării debitul constatat, individualizat în titlul de creanță, potrivit prevederilor legislației în domeniu.(5) În cazul în care creanțele nu sunt recuperate prin plata voluntară și/sau prin deducerea din următoarele cereri de rambursare, MEEMA va lua toate măsurile necesare în vederea recuperării acestora.(6) În cazul neregulilor constatate, Beneficiarul are obligația să restituie debitul individualizat în titlul de creanță, în condițiile prevăzute la art. 13. În cazul nerespectării obligației de restituire a debitului, MEEMA va lua toate măsurile necesare în vederea recuperării acestora.


    Articolul 13

    Dobânzi și penalități(1) Sumele rezultate, în cazul în care se împlinesc condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1), reprezintă creanță bugetară de la data de la care MEEMA comunică titlul de creanță debitorului/Beneficiarului.(2) Pentru neachitarea în termen a obligațiilor de plată înscrise în titlul de creanță, debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere, la nivelul celor reglementate de dispozițiile din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(3) Pentru sumele prevăzute la alin. (1), mai puțin sumele considerate necuvenite, în cazul în care aceste sume reprezintă ajutor de stat utilizat abuziv în sensul art. 1 lit. g) din Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, la momentul recuperării, se va percepe companiilor beneficiare inclusiv dobânda de referință stabilită de Comisia Europeană pentru România, din momentul în care compania a beneficiat de ajutorul de stat utilizat abuziv până la momentul recuperării acestuia.


    Articolul 14

    Persoane de contact și adrese(1) Reprezentantul legal al Beneficiarului [..], tel. [..], fax. [..], e-mail [..], adresa [..](2) Persoane de contact ale Beneficiarului [..], tel. [..], fax. [..], e-mail [..](3) Persoanele de contact din cadrul MEEMA:
    [..], tel. [..], fax: [..], email: [..]
    Orice schimbare a persoanelor nominalizate de părți se va notifica în scris.(4) Întreaga corespondență legată de prezentul contract se va face în scris, cu menționarea numărului și titlului Investiției, și se va transmite la următoarele adrese:
    Pentru Beneficiar: [..]
    Pentru MEEMA: [..]


    Articolul 15

    Modificări și completări la Contract(1) Cu excepția situațiilor expres prevăzute în Contract, orice modificare a Contractului se realizează în scris de către părți, prin semnarea unui act adițional la Contract.(2) De asemenea, părțile convin că orice modificare a legislației care are impact în orice mod asupra Contractului, precum și asupra creanței bugetare prevăzute la art. 13 alin. (1) conduce la actualizarea în mod corespunzător a Contractului prin încheierea unui act adițional.


    Articolul 16

    Forța majoră(1) Forța majoră înseamnă orice eveniment sau împrejurare (ori o combinare de evenimente și/sau de împrejurări) intervenind după semnarea Contractului, care nu poate fi prevăzută, care nu poate fi evitată, care e în afara controlului părților și care face imposibilă executarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract de către partea afectată, care este constatată de Camera de Comerț și Industrie a României.(2) Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract pe toată perioada în care aceasta acționează.(3) Îndeplinirea Contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.(4) Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți contractante, imediat și în mod complet, producerea acesteia și de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.(5) Executarea prezentului contract va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.(6) În cazul în care forța majoră și efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului contract pe o perioadă mai mare de 6 luni, părțile pot conveni încetarea de comun acord a acestuia.


    Articolul 17

    Încetarea Contractului. Rezoluțiune(1) Prezentul contract încetează la expirarea termenului prevăzut la art. 2, precum și în cazul prevăzut la art. 16 alin. (6).(2) Autoritatea finanțatoare poate declara unilateral rezoluțiunea Contractului, cu o notificare, urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, la care se adaugă o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele bugetare și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii, în cazul în care:
    a) se constată neconcordanțe între declarațiile Beneficiarului și cele constatate prin raportul de monitorizare și dacă aceste neconcordanțe nu sunt lămurite/clarificate/remediate într-un termen de 20 de zile de la solicitarea în acest sens din partea MEEMA;
    b) nu se mai realizează/continuă Investiția din culpa Beneficiarului;
    c) Beneficiarul nu respectă graficul de realizare a Investiției, prevăzut în anexa nr. 2, modificat, după caz, prin aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1);
    d) Beneficiarul nu remediază neregulile, ulterior notificării MEEMA, atunci când Comisia Europeană sesizează/recomandă/ solicită, referitor la Investiția realizată, anumite aspecte/măsuri în legătură cu nerealizarea de către Beneficiar a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;
    e) nu se respectă obligația de exploatare, întreținere, de asigurare a viabilității operaționale a Investiției și de a fi la dispoziția Dispeceratului Energetic Național pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune a Investiției, din culpa Beneficiarului;
    f) Beneficiarul cesionează prezentul contract;
    g) în cazul nerespectării obligațiilor cu privire la raportare și monitorizare.
    (3) În situația în care Autoritatea finanțatoare declară unilateral rezoluțiunea Contractului conform alin. (2), Contractul se consideră desființat la data menționată în notificare sau, în lipsa acesteia, la data primirii de către Beneficiar a notificării scrise, emise în acest sens, fără a mai fi nevoie de nicio altă formalitate sau intervenția instanțelor de judecată.(4) Contractul încetează de drept în cazul în care Comisia Europeană decide încetarea mecanismului de alocare cu titlu gratuit în temeiul art. 10c din Directiva 2003/87/CE, independent de voința părților și fără culpa acestora. Data efectivă de încetare a Contractului este fie data publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fie data prevăzută în decizie.(5) Beneficiarul poate declara unilateral rezoluțiunea Contractului cu restituirea sumelor rambursate până la momentul rezoluțiunii. Restituirea sumelor se realizează în termen de maximum 45 de zile de la notificarea privind rezoluțiunea Contractului. În acest caz, Beneficiarul datorează și va plăti MEEMA, în același termen, o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele bugetare și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii.(6) La momentul notificării prevăzute la alin. (3) și (5), MEEMA este îndreptățit să înceteze plățile către Beneficiar.(7) Contractul se consideră rezoluționat de drept, fără vreo altă formalitate sau punere în întârziere, urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, la care se adaugă o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele bugetare și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii, dacă Beneficiarul, după încheierea Contractului:
    a) și-a suspendat activitatea societății pe o perioadă mai mare de 6 luni;
    b) face obiectul unei proceduri de reorganizare cu consecințe asupra Investiției, fără acordul prealabil al MEEMA; sau
    c) nu a remediat în termen de cel mult 120 de zile neregula prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. i).
    (8) MEEMA nu va fi responsabil de nicio pagubă cauzată Beneficiarului ca urmare a încetării/rezoluțiunii Contractului.


    Articolul 18

    Legea aplicabilă(1) Prevederile prezentului contract vor fi interpretate, înțelese și aplicate în conformitate cu legea română.(2) Contractul este guvernat de legea română.


    Articolul 19

    Dispoziții finale(1) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul contract.(2) În cazul unei acțiuni susceptibile a fi considerată ca neregulă, așa cum sunt acestea definite la art. 12 alin. (1), MEEMA poate solicita Beneficiarului informații și/sau documente în vederea clarificării suspiciunii. Beneficiarul are obligația de a răspunde în termenul solicitat de către MEEMA.(3) În cazul constatării unei nereguli pe parcursul derulării Contractului, MEEMA va notifica Beneficiarul pentru remedierea neregulii constatate, iar Beneficiarul are obligația de a remedia neregula în termenul solicitat. Pe perioada remedierii neregulilor constatate nu se vor efectua plățile aferente ratelor scadente în această perioadă. În cazul nerespectării obligației de remediere, se aplică prevederile art. 12 coroborat cu art. 17.(4) În eventualitatea unui litigiu între MEEMA și Beneficiar în legătură cu prezentul contract se va încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă. În situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluționat de către instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul MEEMA.(5) Locul executării Contractului: sediul MEEMA.(6) Prezentul contract s-a încheiat astăzi [..], la sediul MEEMA, în trei exemplare originale, în limba română, două exemplare pentru MEEMA și un exemplar pentru Beneficiar, având aceeași valoare fiecare, semnate de reprezentanții legali ai celor două părți contractante.

    Autoritatea finanțatoare,
    ...............................

    Beneficiar,
    .......................

    Anexe
    Următoarele documente sunt anexate la prezentul contract și fac parte integrantă din acesta, având aceeași forță juridică:
    Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare;
    Anexa nr. 2 - Graficul de realizare a Investiției;
    Anexa nr. 3 - Monitorizarea Investiției.
    Lista poate fi completată cu orice alt document care devine anexă la prezentul contract, conform prevederilor acestuia.


    Anexa nr. 1

    la contractul-cadru de finanțare
    Cererea de finanțare


    Anexa nr. 2

    la contractul-cadru de finanțare
    Graficul de realizare a Investiției


    Anexa nr. 3

    la contractul-cadru de finanțare
    Monitorizarea Investiției
    Pentru realizarea monitorizării proiectelor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) va desfășura următoarele activități:– verificarea conținutului documentelor de raportare elaborate și transmise de către Beneficiar conform contractului de finanțare și legislației aplicabile (activități desfășurate/progresul fizic/indicatori);– vizite de monitorizare care își propun verificarea stadiului fizic al implementării Investiției la fața locului/sediul Beneficiarului (anunțate sau inopinate).
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )

    Verificarea utilizării fondurilor rambursate din contul Planului național de investiții se face în cadrul monitorizării, minimum o dată pe an și ori de câte ori este necesar, de către echipa de monitorizare.
    A. Verificarea documentelor(1) Dintre documentele pe care Beneficiarul trebuie să le transmită MEEMA, pe toată durata de implementare a Investiției, vor fi supuse verificării următoarele:
    a) raport de progres privind stadiile fizice și valorice aferente investiției efectuate, conform prevederilor Procedurilor PNI, care însoțește fiecare cerere de rambursare, cu precizarea expresă a gradului de realizare fizică a Investiției;
    b) raport final privind stadiul tehnic și financiar al Investiției, care însoțește ultima cerere de rambursare;
    c) raport anual privind stadiile fizice și valorice aferente investiției efectuate de la momentul semnării contractului de finanțare până la momentul raportării;
    d) raport privind reducerea emisiilor de CO(2) obținută ca urmare a punerii în funcțiune a Investiției.
    (2) Adițional, în perioada de implementare a Investiției, Beneficiarul va transmite MEEMA, la solicitarea acestuia, rapoarte speciale pe probleme specifice, fără a fi necesar un format standard de raportare.(3) Rapoartele beneficiarilor sunt verificate din punctul de vedere al corectitudinii și al datelor și informațiilor cuprinse în acestea, luând ca referință conținutul minim prevăzut în Procedurile PNI.(4) Dacă în rapoartele trimise sunt detectate omisiuni sau sunt necesare clarificări, MEEMA va notifica în acest sens Beneficiarul, iar acesta este obligat să răspundă solicitării MEEMA în termenele menționate.

    B. Vizita de monitorizare(1) Monitorizarea realizării Investiției se face cel puțin o dată pe an de către echipa de monitorizare nominalizată de MEEMA.(2) Vizitele la sediul Beneficiarului și la locul Investiției pot fi anunțate sau inopinate și au ca scop identificarea eventualelor probleme și recomandarea soluțiilor de îmbunătățire a realizării Investiției.(3) Beneficiarul are obligația de a permite și a participa la monitorizare, precum și de a furniza echipei de monitorizare toate documentele și informațiile solicitate de aceasta.(4) Pentru fiecare monitorizare, echipa de monitorizare întocmește un raport de monitorizare, care conține constatările și recomandările sale. Un exemplar al raportului de monitorizare se trimite Beneficiarului.5.3. CONTRACTUL-CADRU DE FINANȚARE
    pentru investiții noi
    Părțile contractante:
    Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 202E, sectorul 6, cod [..], tel. [..], fax [..], poșta electronică [..], cod de înregistrare fiscală 33933936, reprezentat legal de [..] - ministru, în calitate de Autoritate finanțatoare (denumit în continuare MEEMA),
    (la 13-05-2020, sintagma: Ministerul Energiei a fost înlocuită de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 378 din 7 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 13 mai 2020 )

    și
    [denumirea Beneficiarului], cu sediul în [..], tel. [..], fax [..], înființată la data de [..], cod de înregistrare fiscală [..], reprezentată prin [..], având funcția de [..], identificat prin [document de identitate], în calitate de Beneficiar,
    fiecare denumită individual partea și împreună părțile,
    având în vedere:
    ● Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;
    ● Decizia Comisiei C(2012) 4564 final din 6 iulie 2012 privind cererea în temeiul art. 10c alin. (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată de România;
    ● Decizia Comisiei C(2012) 8776 final din 5 decembrie 2012 privind Ajutorul de stat SA.34753 (2012/N) - România;
    ● Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții, cu modificările și completările ulterioare (HG nr. 1.096/2013);
    ● Procedurile privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit pentru finanțarea investițiilor din Planul național de investiții, privind contractarea, monitorizarea, verificarea și raportarea investițiilor, precum și cheltuielile eligibile, aprobate prin Ordinul ministrului energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri nr. 1.277/2015 (Procedurile PNI);
    ● Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 122/2016;
    ● Hotărârea Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei;
    ● Cererea de finanțare nr. [..] (număr de ordine - [..]) din data de [..], aprobată de Autoritatea finanțatoare și comunicată Beneficiarului prin Adresa nr. [..] din data de [..], anexa nr. 1 - parte integrantă a prezentului contract,
    au convenit încheierea prezentului contract de finanțare (Contractul) pentru acordarea finanțării nerambursabile pentru investiția [..], poziția nr. [..] din anexa nr. 3 la HG nr. 1.096/2013, denumită în continuare Investiția, în următoarele condiții:

    Articolul 1

    Obiectul Contractului(1) Obiectul Contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către MEEMA pentru implementarea Investiției. Finanțarea nerambursabilă acordată constituie ajutor de stat.(2) Beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în prezentul contract.(3) Beneficiarul acceptă condițiile pentru acordarea finanțării nerambursabile și se angajează să implementeze Investiția pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare.


    Articolul 2 Durata contractului
    Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părți și este valabil:(i) până la data de 31 decembrie 2021 pentru finanțare; și(ii) 5 ani de la data punerii în funcțiune pentru obligațiile prevăzute la art. 9 secțiunea A lit. c).
    (la 14-12-2020, Articolul 2 din Punctul 5.3. , Anexa nr. 3 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )


    Articolul 3

    Perioada de realizare a Investiției(1) Graficul de realizare a Investiției este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract. În cazul în care Investiția nu se realizează în intervalul de timp planificat, aceasta poate fi transferată în anii următori, prin modificarea graficului de realizare a Investiției. Un astfel de transfer este permis doar de patru ori, cu încadrarea în prevederile alin. (3).
    (la 14-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Punctul 5.3. , Anexa nr. 3 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (2) Graficul de realizare a Investiției poate fi modificat la solicitarea Beneficiarului și cu aprobarea MEEMA prin încheierea unor acte adiționale. Solicitarea de modificare va fi justificată corespunzător și notificată în scris MEEMA cu cel puțin 45 de zile înainte de data care face obiectul modificării, stabilită prin graficul de realizare a Investiției.(3) Data finalizării Investiției, confirmată de punerea în funcțiune a acesteia, nu poate depăși data de 30 iunie 2021.
    (la 14-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 3 , Punctul 5.3. , Anexa nr. 3 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )


    Articolul 4

    Valoarea Investiției(1) Valoarea totală cu TVA a Investiției este de [..] lei (valoarea în litere), din care:
    a) valoarea cheltuielilor eligibile este în sumă de: [..] lei (valoarea în litere), echivalent a [..] euro, la cursul comunicat de Comisia Națională de Prognoză pentru anul [..], respectiv [..] lei/euro, sumă care se încadrează în limita maximă comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) al Directivei 2003/87/CE;
    b) valoarea cheltuielilor neeligibile în sumă de: [..] lei (valoarea în litere),
    conform datelor prevăzute în tabelul nr. 1.
    Tabelul nr. 1

    Valoarea totală
    a Investiției,
    inclusiv TVA
    (lei)

    Valoarea
    cheltuielilor
    eligibile ale
    Investiției
    (lei)

    Valoarea finanțării
    nerambursabile acordată
    din contul Planului
    național de investiții
    (lei)

    Cofinanțarea
    cheltuielilor
    eligibile ale
    Beneficiarului
    (lei)

    Valoarea
    cheltuielilor
    neeligibile ale
    Investiției
    (lei)

    1 = 2 + 5

    2 = 3 + 4

    3

    4

    5





    (2) MEEMA se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă a cărei valoare se calculează conform prevederilor art. 19 din Procedurile PNI, în cuantum de [..] lei, care va fi majorată în funcție de acumulările anuale din contul Planului național de investiții (PNI) și poate ajunge până la [..] lei (valoarea în litere), echivalent a [..] euro (valoare maximă), reprezentând maximum 25% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției, specificată la alin. (1) lit. a), cu respectarea principiului "primul venit, primul servit", în ordinea de aprobare a cererilor de finanțare.(3) Valoarea maximă a finanțării nerambursabile prevăzută la alin. (2) nu poate fi modificată în sensul majorării acesteia față de valoarea convenită, decât în condițiile legii.(4) Referințele din prezentul contract cu privire la cursul valutar și consolidările prevăzute la alin. (1) și (2) reprezintă doar un etalon în raportările MEEMA - Comisia Europeană.(5) În realizarea Investiției, orice majorare a valorii totale a Investiției față de cea prevăzută la alin. (1) este asigurată de Beneficiar.(6) Asigurarea sumelor necesare realizării Investiției în totalitatea sa este responsabilitatea Beneficiarului.


    Articolul 5

    Cheltuieli eligibile(1) Categoriile de cheltuieli eligibile pentru realizarea Investiției sunt prevăzute în tabelul nr. 2, după cum urmează:
    Tabelul nr. 2

    Capitol/
    Subcapitol



    Denumirea cheltuielii




    Valoarea
    totală
    eligibilă a
    cheltuielii
    (lei)

    Valoarea
    finanțării
    nerambursabile
    (lei)

    Finanțare nerambursabilă

    Contribuție proprie

    Prevederi
    legale

    Procentul
    (%)

    Valoarea totală
    a cheltuielii
    cu TVA

    la valoarea eligibilă
    a cheltuielii
    (lei)

    cheltuieli conexe
    și neeligibile
    (lei)

    0

    1

    2 = 3 + 8

    3 = 6 + 7

    4

    5

    6

    7

    8

    1

    Cheltuieli pentru
    amenajarea terenului















    1.1

    Amenajarea terenului








    1.2



    Amenajări pentru
    protecția mediului și
    aducerea la starea
    inițială





























    2


    Cheltuieli pentru
    asigurarea utilităților
    necesare obiectivului






















    3


    Cheltuieli pentru
    proiectare și asistență
    tehnică






















    3.1

    Studii de teren








    3.2

    Obținere de avize,
    acorduri și autorizații















    3.3

    Proiectare și inginerie








    3.4

    Organizarea procedurilor
    de achiziție















    3.5

    Consultanță








    3.6

    Asistență tehnică








    4

    Cheltuieli pentru
    investiția de bază















    4.1


    Cheltuieli pentru
    construcții și
    instalații






















    4.2



    Cheltuieli pentru
    montajul utilajelor
    tehnologice și
    funcționale cu montaj





























    4.3



    Cheltuieli pentru
    utilaje, echipamente
    tehnologice și
    funcționale cu montaj





























    4.4


    Cheltuieli pentru
    utilaje fără montaj și
    echipamente de transport






















    4.5

    Cheltuieli pentru dotări








    4.6


    Cheltuieli pentru
    achiziția de active
    necorporale






















    5

    Alte cheltuieli








    5.1

    Cheltuieli pentru
    organizare de șantier



















    a) cheltuieli pentru
    lucrări de construcții
    și instalații aferente
    organizării de șantier































    b) cheltuieli conexe
    organizării de șantier















    5.2

    Cheltuieli pentru cote
    legale





















    a) cota aferentă
    Inspectoratului de Stat
    în Construcții pentru
    controlul calității
    lucrărilor de
    construcții

















































    b) cota pentru controlul
    statului în amenajarea
    teritoriului, urbanism
    și pentru autorizarea
    lucrărilor de
    construcții














































    c) cota aferentă Casei
    Sociale a
    Constructorilor


























    d) alte cheltuieli de
    aceeași natură,
    stabilite în condițiile
    legii
































    e) valoarea primelor de
    asigurări din sarcina
    autorității contractante






















    5.3

    Cheltuieli diverse și
    neprevăzute















    6


    Cheltuieli pentru probe
    tehnologice și teste și
    predare la Beneficiar






















    6.1


    Cheltuieli pentru
    pregătirea personalului
    de exploatare






















    6.2

    Cheltuieli pentru probe
    tehnologice și teste















    7



    Cheltuieli aferente
    achiziției serviciilor
    de audit independent
    pentru proiect





























    8

    Alte cheltuieli
    neeligibile - TOTAL
















    TOTAL







    (2) Pentru a fi eligibile toate cheltuielile prevăzute în tabelul nr. 2 trebuie să fie realizate, facturate către Beneficiar și plătite de acesta în intervalul 25 iunie 2009-31 iulie 2021.
    (la 14-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 5 , Punctul 5.3. , Anexa nr. 3 , Punctul 5.2. , Anexa nr. 3 , Anexa nr. 5 a fost modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.070 din 11 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 14 decembrie 2020 )
    (3) Beneficiarul poate efectua modificări, prin transferuri între capitole și subcapitole de cheltuieli eligibile, ale sumelor aferente categoriilor de cheltuieli prevăzute în tabelul nr. 2, dacă acestea nu afectează scopul principal al Investiției și nu modifică valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției contractată pentru rambursare, cu notificarea prealabilă a MEEMA înainte de efectuarea plății.(4) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (3), Beneficiarul are obligația de a notifica în prealabil MEEMA propunerea de modificare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii cererii de rambursare afectate de modificarea în cauză, sub sancțiunea nerecunoașterii modificărilor efectuate. Propunerea de modificare aprobată de MEEMA va constitui anexă la Contract, fără a fi necesar a se mai încheia un act adițional.


    Articolul 6

    Prefinanțarea(1) Prefinanțarea se acordă integral, prin transfer direct în baza cererii de prefinanțare întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul contract și cu respectarea prevederilor acestuia.(2) Cererea de prefinanțare va fi depusă de Beneficiar la sediul MEEMA în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului contract.(3) Valoarea prefinanțării este de [..] lei (valoarea în litere) reprezentând maximum 10% din valoarea finanțării nerambursabile a Investiției acordate din contul PNI.(4) Plata prefinanțării se va efectua de către MEEMA în maximum 45 de zile de la data depunerii cererii de prefinanțare, în lei, în funcție de sumele disponibile în contul PNI la momentul semnării prezentului contract, în contul de virament 5070 - Disponibil din transferuri și subvenții deschis de Beneficiar la unitatea Trezoreriei Statului în cărei rază teritorială își are sediul, dedicat finanțării nerambursabile:– titular cont: ............................;