SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 3 octombrie 2022privind "Granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniile industriei alimentare și construcțiilor, precum și alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacității de reziliență"
EMITENT
  • MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 6 octombrie 2022 Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 2.734 din 3 octombrie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 972 din 6 octombrie 2022.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de stat, cu titlul „Granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniile industriei alimentare și construcțiilor, precum și alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacității de reziliență“, în cadrul axei prioritare 4 - „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei“, prioritatea de investiții „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei“, obiectivul specific 4.1 „Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19“, acțiunea 4.1.1 „Investiții în activități productive“ din Programul operațional Competitivitate.(2) Prezenta schemă de ajutor de stat se aplică domeniului industriei alimentare și al construcțiilor, precum și altor domenii în legătură cu acestea, conform anexei nr. 1, în vederea refacerii capacității de reziliență, și este finanțată prin Programul operațional Competitivitate (POC) 2014-2020.


    Articolul 2
    (1) Ajutoarele se acordă numai în condițiile și criteriile prevăzute în prezenta schemă de ajutor de stat, în limita bugetului disponibil.(2) Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat exceptat de la obligația de notificare, stipulate în Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare [Regulamentul (UE) nr. 651/2014].(3) Prezenta schemă de ajutor de stat este exceptată de la obligația de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014.


    Articolul 3

    Furnizor de ajutor de stat este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional Competitivitate (AM POC).


    Capitolul II Obiectivul și scopul schemei de ajutor de stat

    Articolul 4

    Obiectivul schemei de ajutor de stat este sprijinirea prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMMurilor din domeniile industriei alimentare, construcțiilor, precum și din alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacității de reziliență.


    Articolul 5

    Scopul prezentei scheme de ajutor de stat este de a finanța o serie de activități necesare pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență a IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, precum și din alte domenii în legătură cu acestea.


    Capitolul III Legislație relevantă aplicabilă

    Articolul 6

    Prezenta schemă de ajutor de stat este elaborată în conformitate cu următoarele reglementări legale, europene și naționale:
    a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare, în special art. 13 și 14;
    b) Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului;
    c) Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006;
    d) Programul operațional Competitivitate 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2014) 10.233, cu modificările și completările ulterioare;
    e) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    f) Decizia C (2021) 9.750 din 20.12.2021 privind harta ajutoarelor regionale pentru România;
    g) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMMurilor, cu modificările și completările ulterioare;
    h) Hotărârea Guvernului nr. 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022-2027 pentru investiții inițiale.


    Articolul 7

    În sensul prezentei scheme de ajutor de stat, următorii termeni se definesc astfel:1. active corporale - active precum terenuri, clădiri și instalații, utilaje și echipamente;2. active necorporale - active care nu au o concretizare fizică sau financiară, precum brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală;3. administrator al schemei de ajutor de stat și al apelului de proiecte - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, denumit în continuare MIPE, prin intermediul AM POC, ce are responsabilitatea de lansare a apelului de proiecte, de semnare a contractelor de finanțare, precum și modificarea acestora, de evaluare a proiectelor depuse în cadrul apelului, de aprobare a rapoartelor de progres, de autorizare a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare, de efectuare de plăți către beneficiari, de monitorizare a implementării proiectelor, prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor, precum și recuperarea eventualelor ajutoare ilegale, dacă este cazul;4. administrator operațional al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, denumit în continuare MAT, având atribuții în operarea, asigurarea suportului operațional pentru utilizatori și prelucrarea datelor din cadrul sistemului informatic;5. administrator tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - Serviciul de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS, având atribuții în dezvoltarea sistemului informatic și asigurarea mentenanței acestuia;6. ajutor de stat regional - ajutor acordat sub formă de granturi în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 651/2014, a cărui valoare minimă este de 50.000 euro și valoarea maximă nu depășește 500.000 euro, pentru realizarea de investiții în retehnologizare pentru o investiție inițială sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice, în conformitate cu regulile de ajutor de stat regional;7. ajutoare regionale pentru investiții - ajutoarele regionale acordate pentru o investiție inițială sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice;8. beneficiari ai ajutorului de stat - IMM și microîntreprinderi care primesc ajutorul de stat prin intermediul grantului pentru investiții în retehnologizare, prin încheierea unui contract de finanțare cu administratorul schemei de ajutor de stat;9. capacitate de reziliență - capacitatea IMM-urilor de a rezista la șocuri generate de crize pandemice, crize de consum, crize determinate de calamități naturale, războaie și altele asemenea, constatate și stabilite în condițiile legii, respectiv de a-și adapta capacitățile de producție/servicii la cerințele specifice pieței în perioade de crize;10. cofinanțare - procent din valoarea proiectului depus la finanțare, asigurat de către IMM-uri, prin contribuția proprie a acestora realizată prin împrumuturi sau din orice alte surse legal constituite, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public;11. comercializarea produselor agricole - deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități;12. data acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic național aplicabil, respectiv data semnării contractului de finanțare;13. demararea lucrărilor - demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente, fie oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul. Cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. În cazul preluărilor de întreprinderi, „demararea lucrărilor“ corespunde datei dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată;14. IMM - microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii, în sensul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în sensul art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare; categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, denumite în continuare IMM-uri, este formată din întreprinderi care au mai puțin de 250 de angajați și a căror cifră de afaceri anuală netă nu depășește 50 de milioane EUR și/sau al căror bilanț anual total nu depășește 43 de milioane EUR;15. investiție inițială pentru o nouă activitate economică înseamnă:
    a) o investiție în active corporale și necorporale legată de demararea unei noi unități sau de diversificarea activității unei unități, cu condiția ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfășurată anterior în unitatea respectivă;
    b) achiziționarea de active aparținând unei unități care a fost închisă sau care ar fi fost închisă dacă nu ar fi fost cumpărată și care este achiziționată de un investitor care nu are legătură cu vânzătorul, cu condiția ca noua activitate ce urmează a fi desfășurată utilizând activele dobândite să nu fie identică sau similară cu activitatea desfășurată în unitatea respectivă înainte de achiziție;
    16. întreprindere în dificultate - în conformitate cu art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, o întreprindere este considerată în dificultate în următoarele situații:
    (i) în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei prevederi, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
    (ii) în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei prevederi, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
    (iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
    (iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;
    17. IMM Recover - sistemul informatic prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2022 privind unele măsuri în domeniul fondurilor europene, dezvoltat și integrat de către STS pe baza cerințelor operaționale furnizate de MIPE, în scopul gestionării apelurilor de proiecte pentru implementarea schemelor de ajutor de stat, acesta fiind găzduit și administrat din punct de vedere tehnic de STS, respectiv din punct de vedere operațional de MAT, iar din punctul de vedere al apelurilor de proiecte, de către MIPE;18. intensitatea ajutorului - valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;19. investiție inițială - fie o investiție în active corporale și necorporale legată de demararea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente, fie o achiziționare de active legate direct de o unitate, cu condiția ca unitatea să fie închisă sau să fi fost închisă dacă nu ar fi fost achiziționată și să fie cumpărată de un investitor care nu are legătură cu vânzătorul și exclude simpla achiziționare a acțiunilor unei întreprinderi;20. investiții în retehnologizare - investiții în active corporale și necorporale care sunt în legătură cu obiectul cererii de finanțare și sunt necesare pentru asigurarea capacității de producție pentru refacerea capacității de reziliență;21. prelucrarea produselor agricole - orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol în urma căreia rezultă de asemenea un produs agricol, cu excepția activităților realizate în exploatații agricole, necesare pentru pregătirea unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;22. producția agricolă primară - producția de produse ale solului și ale creșterii animalelor, enumerate în anexa I la tratat, fără a se mai efectua o altă operațiune de modificare a naturii produselor respective;23. relocare înseamnă transferul unei activități identice sau similare sau al unei părți a acesteia de la o unitate a uneia dintre părțile contractante la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) (unitatea inițială) către unitatea unei alte părți contractante la Acordul privind SEE unde are loc investiția care beneficiază de ajutor (unitatea care beneficiază de ajutor). Există un transfer în cazul în care produsul sau serviciul de la unitatea inițială și cel de la unitatea care beneficiază de ajutor au cel puțin parțial aceleași scopuri, îndeplinesc cerințele sau necesitățile aceluiași tip de clienți și se pierd locuri de muncă în activități identice sau similare la una dintre unitățile inițiale ale beneficiarului din SEE;24. industrie siderurgică înseamnă toate activitățile legate de producția unuia sau mai multora dintre următoarele produse: a) fontă și feroaliaje: fontă pentru fabricarea oțelului, fontă de turnătorie și alte fonte brute, fontă-oglindă și feromangan cu conținut ridicat de carbon, fără a include alte feroaliaje; b) produse brute și produse semifinite din fier, din oțel obișnuit sau din oțel special: oțel lichid turnat sau nu în lingouri, inclusiv lingouri pentru forjarea produselor semifinite: blumuri, țagle și brame; bare din tablă și bare din tablă cositorită; rulouri mari laminate la cald, cu excepția producției de oțel lichid pentru piese turnate a turnătoriilor mici și mijlocii; c) produse finite la cald din fier, din oțel obișnuit sau din oțel special: șine, traverse, etriere și eclise, grinzi, profile grele și bare de minimum 80 mm, palplanșe, bare și profile de maximum 80 mm și benzi de oțel de maximum 150 mm, sârmă laminată, profile cu secțiunea rotundă și pătrată pentru țevi, benzi de oțel și benzi laminate la cald (inclusiv benzi pentru țevi), table laminate la cald (acoperite și neacoperite), plăci și table cu grosimea de minimum 3 mm, oțeluri late de minimum 150 mm, cu excepția produselor trefilate, barelor calibrate și pieselor turnate din fontă; d) produse finite la rece: tablă cositorită, tablă acoperită cu plumb, tablă neagră, table galvanizate, alte table acoperite, table laminate la rece, oțel de tole, benzi destinate fabricării tablei cositorite, plăci laminate la rece, în rulouri și în benzi; e) țevi: toate țevile de oțel fără sudură, țevile de oțel sudate cu diametrul mai mare de 406,4 mm;25. industria fibrelor sintetice înseamnă: a) extrudarea/ texturarea tuturor tipurilor generice de fire și fibre pe bază de poliester, poliamidă, acrilic sau polipropilenă, indiferent de utilizările finale ale acestora sau b) polimerizarea (inclusiv policondensarea), atunci când aceasta este integrată extrudării în ceea ce privește echipamentele utilizate sau c) orice proces auxiliar legat de instalarea simultană a capacităților de extrudare/texturare de către viitorul beneficiar sau de către o altă societate din grupul din care acesta face parte și care, în domeniul de activitate specific în cauză, este integrată, în mod normal, acestei capacități în ceea ce privește echipamentele utilizate;26. sectorul transporturilor înseamnă transportul de pasageri cu aeronave, transportul maritim, transportul rutier, transportul feroviar și transportul pe căile navigabile interioare sau serviciile de transport de marfă contra cost în numele unui terț.


    Capitolul IV Forma ajutorului

    Articolul 8
    (1) Ajutorul de stat se acordă sub formă de granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență, cu condiția să reprezinte o investiție inițială sau o investiție inițială pentru o nouă activitate economică.(2) Prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență se înțelege sprijin din fonduri externe nerambursabile destinate beneficiarilor care implementează investiții în domeniul curent de activitate sau într-un domeniu diferit de activitate, necesare pentru:
    a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/ eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
    b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție, precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare extinderii/diversificării capacităților de producție existente.
    (3) Verificarea îndeplinirii calității de IMM a beneficiarului, astfel cum este prevăzut la art. 4 din Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către AM POC, până cel târziu la data de 31 decembrie 2023.
    (la 30-06-2023, Alineatul (3), Articolul 8, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. 2.665 din 30 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 30 iunie 2023 )


    Capitolul V Domeniul de aplicare

    Articolul 9
    (1) Schema de ajutor de stat se aplică în cadrul axei prioritare 4 a POC, acțiunea 4.1.1 - Investiții în activități productive.(2) Prezenta schemă de ajutor de stat se aplică pentru regiunile menționate în anexa nr. 2 la prezenta schemă.


    Articolul 10
    (1) Prezenta schemă de ajutor de stat se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele economice detaliate în anexa nr. 1 la prezenta schemă.(2) Prezenta schemă de ajutor de stat nu se aplică:
    a) ajutoarelor care nu exclud în mod explicit plata unor ajutoare individuale pentru o întreprindere care face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a organelor competente prin care un ajutor este declarat ilegal;
    b) ajutoarelor pentru întreprinderi aflate în dificultate;
    c) măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să își aibă sediul în statul membru relevant sau să fie stabilit cu preponderență în statul membru respectiv. Cu toate acestea, cerința de a avea un sediu sau o sucursală în statul membru care acordă ajutorul la momentul plății ajutorului este permisă;
    d) măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să utilizeze bunuri produse la nivel național sau servicii naționale;
    e) măsurilor de ajutor care limitează posibilitatea ca beneficiarii să exploateze în alte state membre rezultatele obținute din cercetare, dezvoltare și inovare;
    f) ajutoarelor destinate activităților legate de exportul către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoare legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;
    g) ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;
    h) ajutoarelor acordate în sectorul producției agricole primare;
    i) ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:1. atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;2. atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;
    j) ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia 2010/787/UE a Consiliului;
    k) ajutoarelor care favorizează activitățile din sectorul siderurgic, din sectorul cărbunelui, din sectorul construcțiilor navale sau din sectorul fibrelor sintetice;
    l) ajutoarelor pentru sectorul transporturilor și pentru infrastructurile conexe, precum și pentru sectorul producerii și distribuției de energie și pentru infrastructurile energetice.
    (3) În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele excluse menționate la alin. (2), cât și în sectoarele care intră în domeniul de aplicare al prezentei scheme, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activități, cu condiția ca beneficiarul să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu prezenta schemă.


    Capitolul VI Tipuri de ajutoare și modalitatea de acordare

    Articolul 11
    (1) Prin prezenta schemă se pot acorda ajutoare regionale pentru investiții.(2) Ajutorul se acordă sub formă de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență a IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, afectate de criza economică generată de efectele pandemiei de COVID-19, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020.(3) Granturile pentru investiții necesare retehnologizării se acordă pe proiect și beneficiar, sub forma de ajutor de stat, cu o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 500.000 euro, în limita de maximum cinci ori cifra de afaceri netă realizată în exercițiul financiar 2021, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.(4) În vederea calculării intensității ajutoarelor și a costurilor eligibile, toate cifrele utilizate sunt luate în considerare înainte de orice fel de deducere a impozitelor sau a altor taxe. Costurile eligibile trebuie să fie susținute prin documente justificative care trebuie să fie clare, specifice și contemporane cu faptele. Cuantumurile costurilor eligibile pot fi calculate în conformitate cu opțiunile simplificate în materie de costuri prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu condiția ca operațiunea să fie cel puțin parțial finanțată prin intermediul unui fond al Uniunii care permite utilizarea respectivelor opțiuni simplificate în materie de costuri și ca respectiva categorie de costuri să fie eligibilă în conformitate cu dispoziția derogatorie relevantă.(5) Ajutoarele plătibile în viitor, inclusiv ajutoarele plătibile în mai multe tranșe, se actualizează la valoarea lor din momentul în care sunt acordate. Costurile eligibile se actualizează la valoarea pe care o au la momentul acordării ajutoarelor. Rata dobânzii care trebuie aplicată la actualizare este rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutoarelor.(6) Ajutoarele de stat se acordă proiectelor finanțate în baza cererii de finanțare, elaborată în conformitate cu elementele prevăzute în ghidul solicitantului, dar care nu vor impacta criteriile de eligibilitate din perspectiva legislației din domeniul ajutorului de stat, la care va fi atașată declarația privind încadrarea solicitantului/partenerilor în categoria IMM și, dacă este cazul, calculul numărului mediu anual de angajați, al cifrei de afaceri anuale nete și al activelor totale pentru întreprinderile partenere sau legate, conform anexei nr. 2 la Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare - pentru solicitant și parteneri.


    Capitolul VII Beneficiari și condiții de eligibilitate

    Articolul 12
    (1) Ajutorul de stat regional se acordă pentru proiectele care vizează realizarea unei investiții inițiale sau realizarea unei investiții inițiale pentru o nouă activitate economică.(2) Pot beneficia de ajutor de stat în baza prezentei scheme de ajutor de stat microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii înființate în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în sensul prevederilor art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    a) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în exercițiul financiar 2021;
    b) sunt înființate până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv;
    c) se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
    d) grantul pentru investiții în retehnologizare solicitat are o valoare de minimum 50.000 euro și valoare maximă de 500.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri netă pe anul 2021;
    e) dispun de cofinanțare proprie a proiectului, din orice surse legal constituite, care nu reprezintă o formă de ajutor public, în completarea procentelor prevăzute în anexa nr. 2;
    f) nu sunt considerate întreprinderi în dificultate în anul 2021, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei Europene din 17 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare;
    g) nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități, sub formă de costuri eligibile, sau nu derulează proiecte finanțate în prezent, parțial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleași activități;
    h) se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor de stat;
    i) minimum 20% din valoarea proiectului reprezintă investiții care atestă caracterul verde, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la Regulamentul delegat (UE) 2021/2.139 al Comisiei din 4 iunie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu;
    j) minimum 10% din valoarea proiectului reprezintă cheltuieli care atestă gradul de digitalizare a solicitantului prin investiții în active corporale și necorporale de tipul: site web, software de automatizare a activității IMM-ului, sisteme integrate de hard și soft de automatizare a activității IMM-ului;
    k) nu au efectuat o relocare, în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul și nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul;
    l) nu au beneficiat de ajutor ilegal și nu au utilizat, în mod abuziv, un ajutor acordat legal, care până la data depunerii proiectului nu a fost recuperat integral, incluzând dobânzile aferente;
    m) sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    n) nu se află în una dintre situațiile incompatibile cu acordarea finanțării din fonduri publice;
    o) nu se află în stare de insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;
    p) nu fac obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a organelor competente privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal și incompatibil cu piața comună sau, în cazul în care solicitantul a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta trebuie să fi fost deja executată și ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;
    q) reprezentantul legal nu a fost condamnat printr-o hotărâre cu valoare de res judicata pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale comunităților europene;
    r) reprezentantul legal nu a comis în conduita sa profesională greșeli grave, demonstrate prin orice mijloace pe care autoritatea contractantă le poate justifica;
    s) reprezentantul legal nu este subiectul unui conflict de interese.


    Articolul 13
    (1) Criteriile de selecție la finanțare sunt detaliate în anexa nr. 3 la prezenta schemă și includ:
    a) rata profitului operațional aferent exercițiului financiar 2021;
    b) rata costului cu utilitățile aferent exercițiului financiar 2021;
    c) rentabilitatea fondurilor utilizate în exercițiul financiar 2021;
    d) apartenența domeniului de activitate - cod CAEN - la soldul balanței comerciale. Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică/Banca Națională a României;
    e) creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate al proiectului.
    (2) În urma verificării automate în platforma IMM Recover a condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. a), b), d) și f), precum și a calculului punctajelor aferente criteriilor de selecție prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta schemă, AM POC poate semna contracte de finanțare cu beneficiarii selectați.(3) Acordarea finanțării se va face pe baza criteriilor de selecție prevăzute la alin. (1) pentru proiectele care întrunesc un punctaj de minimum 50 de puncte.(4) Proiectele care întrunesc un punctaj sub 50 de puncte nu sunt admise la finanțare.


    Capitolul VIII Intensitatea ajutorului și cheltuieli eligibile

    Articolul 14

    Intensitatea maximă a ajutorului de stat este prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta schemă. Diferența până la 100% trebuie acoperită de beneficiar din surse proprii, neafectate de ajutor de stat.


    Articolul 15
    (1) Beneficiarii de granturi pentru investiții destinate retehnologizării pot utiliza granturile pentru investiții alocate din fonduri externe nerambursabile, pentru finanțarea activelor corporale și necorporale aferente unei investiții inițiale sau unei investiții inițiale pentru o nouă activitate economică, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
    a) cheltuieli pentru renovarea/modernizarea spațiilor de producție care fac obiectul cererii de finanțare, inclusiv categorii de cheltuieli cu lucrări, exceptate de la autorizare, precum și cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenurilor, cheltuieli cu racordarea la utilități, cheltuieli privind accesibilitatea, dacă aceste categorii de cheltuieli sunt necesare pentru realizarea investiției și sunt incluse în valoarea acesteia. Cheltuiala cu lucrările de modernizare este considerată eligibilă doar în măsura în care este aferentă unei investiții inițiale;
    b) cheltuieli pentru investiția de bază care cuprind:1. dotări precum: utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, inclusiv IT&C, tehnologii software, dotări independente - care cuprind cheltuielile pentru achiziționarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, precum și a celor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice și al utilajelor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv rețelele aferente necesare funcționării acestora. Dacă este necesar pentru montajul utilajelor tehnologice și efectuarea rețelelor aferente, se pot include și cheltuieli cu racordarea utilităților necesare obiectivului - cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului;2. cheltuieli cu achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;3. cheltuieli cu achiziționarea de mijloace de transport auto care sunt necesare activității de producție/servicii, transport și distribuție, cu excepția mijloacelor de transport care sunt aferente activității administrative sau nu sunt în legătură cu obiectul cererii de finanțare;4. cheltuieli cu achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
    c) cheltuieli cu transformarea digitală - Active necorporale - care cuprind cheltuieli cu achiziționarea de brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare. Valoarea eligibilă a activelor necorporale nu poate depăși 20% din valoarea eligibilă a activelor corporale ce fac obiectul proiectului;
    d) taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă potrivit legislației naționale în domeniul fiscal și nerecuperabilă conform prevederilor art. 69 alin. (3) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, aferentă cheltuielilor eligibile.
    (2) Toate cheltuielile realizate prezentate spre decontare trebuie să fie în legătură cu obiectul cererii de finanțare și numai în măsura în care fac parte dintr-o investiție pentru producția de bunuri.(3) Din granturile pentru investiții nu se finanțează:
    a) cheltuieli privind realizarea unor servicii de consultanță, studii sau alte activități asimilate acestora;
    b) cheltuieli cu achiziționarea, construcția, modernizarea, reabilitarea, reparații capitale necesare clădirilor, construcțiilor conexe, precum și altor categorii de clădiri, respectiv construcții de natură similară care deservesc hotelurile și restaurantele;
    c) cheltuieli privind achiziționarea de terenuri, cheltuieli privind achiziționarea, construcția, modernizarea, reabilitarea, reparații capitale necesare pentru clădiri sedii de birouri, construcții anexe, precum și alte categorii de clădiri/construcții de natură similară sau alte activități destinate investițiilor imobiliare, precum și cele destinate clădirilor, construcțiilor anexe, clădirilor și construcțiilor de natură similară care deservesc activitățile de producție/servicii prevăzute de prezenta schemă;
    d) cheltuieli privind achiziționarea, repararea, modernizarea, precum și alte categorii de natură similară care sunt aferente mijloacelor de transport pentru activități administrative;
    e) investițiile în producția de energie regenerabilă, chiar dacă este utilizată pentru consumul propriu;
    f) orice categorii de cheltuieli care nu sunt în legătură cu domeniile de investiții prevăzute la art. 20.


    Articolul 16
    (1) Valoarea maximă a ajutorului de stat acordat pe proiect în cadrul schemei de ajutor de stat (raportat la cheltuielile eligibile totale din sursele Fondului european de dezvoltare regională și bugetul de stat) este de 500.000 euro.(2) Valoarea minimă a ajutorului de stat acordat pe proiect în cadrul schemei de ajutor de stat (raportat la cheltuielile eligibile totale din sursele Fondului european de dezvoltare regională și bugetul de stat) este de 50.000 euro.


    Articolul 17

    În cazul ajutoarelor regionale pentru investiții:
    a) investiția trebuie menținută în regiunea beneficiară pentru o perioadă de cel puțin 3 ani de la finalizarea investițiilor. Această condiție nu împiedică înlocuirea unei instalații sau a unui echipament care a devenit depășit sau a fost distrus în această perioadă, cu condiția ca activitatea economică să fie menținută în regiunea în cauză pentru perioada minimă relevantă;
    b) activele necorporale sunt eligibile pentru calculul costurilor de investiții, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    (i) trebuie să fie utilizate exclusiv în cadrul unității care primește ajutorul;
    (ii) trebuie să fie amortizabile;
    (iii) trebuie să fie achiziționate în condițiile pieței de la terți care nu au legături cu cumpărătorul;
    (iv) trebuie să fie incluse în activele întreprinderii care beneficiază de ajutor și trebuie să rămână asociate proiectului pentru care s-a acordat ajutorul pe o perioadă de minimum 3 ani;

    c) beneficiarul confirmă că, în cei 2 ani anteriori cererii de ajutor, nu a efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul și oferă un angajament că nu va face acest lucru pentru o perioadă de până la 2 ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul;
    d) în cazul achiziționării activelor unei unități, în înțelesul art. 7 pct. 15 și 19, se iau în considerare numai costurile de cumpărare a activelor de la terți care nu au legătură cu cumpărătorul. Tranzacția are loc în condițiile pieței. Dacă a fost deja acordat un ajutor pentru achiziționarea activelor înainte de cumpărarea acestora, costurile acestor active se deduc din costurile eligibile aferente achiziționării unei unități. În cazul în care un membru al familiei proprietarului inițial sau un angajat preia o întreprindere mică, condiția ca activele să fie cumpărate de la terți care nu au legătură cu cumpărătorul nu se aplică. Achiziționarea de acțiuni nu constituie o investiție inițială;
    e) costurile legate de închirierea de active corporale pot fi luate în considerare în următoarele situații:
    (i) în cazul terenurilor și clădirilor, contractul de închiriere trebuie să continue cel puțin timp de 3 ani de la data preconizată de finalizare a proiectului de investiții;
    (ii) în cazul închirierii de instalații sau de utilaje, contractul trebuie să fie unul de leasing financiar și trebuie să conțină obligația ca beneficiarul ajutorului să achiziționeze activul la data la care expiră contractul;

    f) orice investiție inițială demarată de același beneficiar (la nivel de grup) într-un interval de 3 ani de la data de începere a lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în aceeași regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică este considerată ca făcând parte dintr-un proiect unic de investiții;
    g) beneficiarul ajutorului trebuie să facă dovada cofinanțării eligibile aferente proiectului și a cheltuielilor neeligibile asociate acestuia, exclusiv TVA, prin: prezentarea unui extras de cont sau linie/contract de credit emise de bancă/instituție financiar bancară/nebancară fie prin finanțare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.


    Capitolul IX Durata, bugetul și numărul estimat al beneficiarilor

    Articolul 18

    Prezenta schemă de ajutor de stat se aprobă prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene și se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023. Plățile se efectuează de către beneficiari până la data de 31 decembrie 2023, în limita bugetului alocat schemei de ajutor de stat.
    (la 30-06-2023, Articolul 18, Capitolul IX a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. 2.665 din 30 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 30 iunie 2023 )


    Articolul 19
    (1) Bugetul total alocat este echivalentul în lei al sumei de 290.000.000 euro, din care 150.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT EU și 29.070.298 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat, din bugetul Programului operațional Competitivitate 2014-2020, prin axa prioritară 4 - acțiunea 4.1.1 - Investiții în activități productive, precum și diferența până la bugetul maxim al prezentei scheme, respectiv 110.929.702 euro din fonduri alocate ce se pot deconta din fonduri externe nerambursabile prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.(2) Sumele alocate sub formă de cofinanțare din bugetul de stat prin mecanismul de supracontractare prevăzut la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, se pot deconta din fonduri externe nerambursabile până la încheierea perioadei de programare 2014-2020 prin relocări de sume rezultate din disponibilizări de fonduri externe nerambursabile, din economii, ca urmare a fazării proiectelor în cadrul POC 2014-2020, precum și prin alte modalități prevăzute de regulamentele Comisiei Europene. Cheltuielile nedecontate sau declarate neeligibile prin mecanismul de supracontractare rămân cheltuieli definitive ale bugetului de stat.(3) Bugetul total alocat este defalcat pe ani, astfel:
    a) 145.000.000 de euro pentru anul 2022;
    b) 145.000.000 de euro pentru anul 2023, cu finanțare prin FEDR-REACT EU, precum și fonduri alocate ce se pot deconta din fonduri externe nerambursabile până la încheierea perioadei de programare 2014-2020 prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
    (4) Fondurile alocate pentru granturile destinate investițiilor în retehnologizare necesare capacităților de producție vor fi împărțite astfel:
    a) pentru domeniile de investiții - industria alimentară, panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare: 145.000.000 euro, din care 75.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT EU și 14.535.149 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat, precum și 55.464.851 din fonduri alocate ce se pot deconta din fonduri externe nerambursabile, prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare;
    b) pentru domeniile de investiții - construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții: 145.000.000 euro, din care 75.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT EU și 14.535.149 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat, precum și 55.464.851 din fonduri alocate ce se pot deconta din fonduri externe nerambursabile, prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
    (5) Cursul de schimb valutar utilizat pentru aplicarea prevederilor prezentei scheme de ajutor de stat este cursul INFOREURO valabil în luna septembrie 2022, respectiv 1 euro = 4,8657 lei.


    Articolul 20
    (1) Domeniile de investiții destinate retehnologizării, finanțate din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat, includ:
    a) industria alimentară panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare;
    b) construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții.
    (2) Lista domeniilor de activitate eligibile pentru granturile de investiții acordate sub formă de ajutor de stat este prevăzută în anexa nr. 1.


    Articolul 21

    Numărul maxim estimat al beneficiarilor de ajutor de stat al prezentei scheme de ajutor de stat este de 651.


    Capitolul X Efectul stimulativ

    Articolul 22

    Ajutoarele acordate prin prezenta schemă de ajutor de stat sunt considerate a avea un efect stimulativ în cazul în care beneficiarul a prezentat furnizorului cererea de finanțare completată în conformitate cu art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, înainte de demararea investiției. Astfel, cererea de ajutor conține cel puțin următoarele informații:
    a) denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia;
    b) descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a încheierii acestuia;
    c) locul de desfășurare a proiectului;
    d) lista costurilor proiectului;
    e) tipul de ajutor (grant) și valoarea finanțării publice necesare pentru proiect;


    Capitolul XI Regula de cumul

    Articolul 23

    Ajutoarele de stat acordate în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat pot fi cumulate cu:
    a) orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează alte cheltuieli eligibile;
    b) orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleași cheltuieli eligibile, care se suprapun parțial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu are drept rezultat depășirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai ridicat cuantum al ajutorului aplicabil ajutorului respectiv în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014.


    Articolul 24

    Ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentei scheme de ajutor de stat nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleași cheltuieli eligibile dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului care să depășească intensitățile prevăzute în prezenta schemă de ajutor de stat.


    Articolul 25

    Pentru respectarea regulilor de cumul, beneficiarul de ajutor prezintă o declarație pe propria răspundere, din care să reiasă dacă a mai beneficiat sau este în curs de solicitare a altor ajutoare de stat ori ajutoare de minimis pentru aceleași cheltuieli eligibile.


    Capitolul XII Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat

    Articolul 26

    Informațiile referitoare la modalitatea de implementare a prezentei scheme se detaliază în ghidul solicitantului pe care AM POC l-a elaborat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 27

    Pentru a beneficia de ajutor de stat în baza prezentei scheme, solicitantul depune o cerere de finanțare în platforma electronică IMM Recover, însoțită de documentația necesară analizei solicitării, care cuprinde:
    a) declarația pe propria răspundere a solicitantului privind cumulul ajutoarelor de stat și de minimis obținute;
    b) declarația pe propria răspundere a solicitantului privind faptul că nu se află în dificultate la 31.12.2021, că nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile menționate la art. 15 din prezenta schemă, că nu există împotriva sa decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu au fost executate sau recuperate, privind încadrarea în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare (se realizează de către AM POC după depunerea cererii de finanțare și până la încheierea contractelor de finanțare), privind cofinanțarea și/sau menținerea locurilor de muncă, după caz;
    c) declarația pe propria răspundere prin care solicitantul își asumă faptul că utilizarea grantului pentru investiții în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta schemă de ajutor de stat atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat;
    d) declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind faptul că: (i) nu este rezident în scopuri fiscale sau este încorporat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; (ii) nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care aparțin de lista UE a jurisdicțiilor necooperante, în funcție de proprietarul beneficiar, astfel cum este definită în art. 3 pct. 6 din Directiva 2015/849; (iii) nu controlează, direct sau indirect, filialele sau unitățile permanente proprii din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; și (iv) nu împarte dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante;
    e) declarația privind eligibilitatea TVA aferentă cheltuielilor eligibile ce vor fi efectuate în cadrul proiectului propus spre finanțare din instrumente structurale;
    f) alte documente necesare analizei solicitării, prevăzute în cadrul ghidului solicitantului aferent acțiunii POC 4.1.1 - Investiții în activități productive - tip de proiect: „Investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență“.


    Articolul 28
    (1) Solicitanții ajutorului de stat prevăzuți de prezenta schemă de ajutor de stat au dreptul de a depune contestații în conformitate cu regulile specifice de acordare a ajutorului de stat prevăzute în ghidul solicitantului.(2) După întocmirea listei beneficiarilor de fonduri, precum și după soluționarea contestațiilor, dacă este cazul, beneficiarii de fonduri externe nerambursabile transmit toate informațiile necesare încheierii contractului de finanțare.(3) Obligațiile prevăzute la alin. (2) se realizează în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv ale instrucțiunilor emise de AM POC.(4) Implementarea contractelor de finanțare se va realiza prin platforma MYSMIS.


    Articolul 29

    Contractele de finanțare se vor semna până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv.
    (la 30-06-2023, Articolul 29, Capitolul XII a fost modificat de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. 2.665 din 30 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 30 iunie 2023 )


    Articolul 30

    În vederea verificării eligibilității solicitanților pentru acordarea ajutorului de stat prevăzut de prezenta schemă de ajutor de stat se vor verifica toate condițiile de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă de ajutor.


    Articolul 31
    (1) Administratorul schemei de ajutor de stat are obligația de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate, atât a celor referitoare la beneficiar, cât și a celor referitoare la cheltuielile finanțate prin prezenta schemă de ajutor de stat.(2) Înainte de primirea ajutorului, solicitantul trebuie să transmită administratorului schemei de ajutor de stat o declarație pe propria răspundere cu privire la sprijinul financiar din fonduri publice primit în ultimele 60 de luni pentru aceleași cheltuieli.(3) Verificarea condițiilor de eligibilitate ale solicitantului și cheltuielilor se realizează de administratorul schemei de ajutor de stat înainte de plata ajutoarelor. Administratorul schemei de ajutor de stat asigură, sub orice formă, publicarea listei proiectelor ce vor beneficia de finanțare ca urmare a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și a altor condiții specifice.(4) În cazul în care proiectul este eligibil pentru a primi o finanțare în cadrul schemei de ajutor de stat și este selectat pentru finanțare, administratorul schemei de ajutor de stat comunică prin intermediul aplicației întreprinderii beneficiare cuantumul maxim al ajutorului ce poate fi acordat conform prezentei scheme de ajutor de stat și altor scheme de ajutor.(5) În cazul în care solicitantul nu este eligibil să primească ajutor în cadrul schemei de ajutor de stat, administratorul schemei de ajutor de stat îi comunică prin intermediul aplicației acest lucru.


    Capitolul XIII Reguli privind transparența, monitorizarea și raportarea

    Articolul 32
    (1) Furnizorul de ajutor de stat are obligația să publice pe site-ul instituției textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului anual/total al schemei, precum și forma și conținutul documentelor necesare pentru accesarea acesteia. Numărul și valoarea contractelor semnate, precum și sumele rămase disponibile în cadrul programului vor fi afișate în timp real.(2) Furnizorul de ajutor de stat păstrează evidența detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme de ajutor de stat pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei de ajutor de stat. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat.


    Articolul 33

    Furnizorul de ajutor de stat are obligația să dea informațiile necesare pentru verificarea respectării prevederilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, la solicitarea scrisă a Comisiei Europene sau a Consiliului Concurenței, în maximum 20 de zile lucrătoare.


    Articolul 34

    Furnizorul de ajutor de stat transmite raportarea anuală Consiliului Concurenței privind implementarea schemei de ajutor de stat, în conformitate cu Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022, precum și cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, modificat și completat de Regulamentul (UE) 2015/2.282.


    Articolul 35

    Furnizorul de ajutor de stat monitorizează respectarea condițiilor și criteriilor de eligibilitate pe toată durata de derulare a schemei de ajutor de stat și pe o perioadă de 3 ani de la finalizarea acesteia, iar în situația în care constată nerespectarea acestor criterii, furnizorul întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor comunitare în vigoare.


    Articolul 36

    Beneficiarul trebuie să păstreze timp de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică toate documentele referitoare la ajutorul de stat primit în cadrul schemei de ajutor de stat. Această evidență trebuie să conțină informațiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condițiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, momentul și modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.


    Articolul 37

    Textul schemei de ajutor de stat și ghidul solicitantului se publică integral pe pagina de internet a furnizorului schemei de ajutor de stat (www.mfe.gov.ro).


    Articolul 38

    Informațiile menționate în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 referitoare la fiecare ajutor individual care depășește 500.000 euro vor fi publicate pe site-ul www.ajutordestat.ro.


    Articolul 39
    (1) Furnizorul sau, după caz, administratorul schemei de ajutor de stat are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022, precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.(2) Furnizorul sau, după caz, administratorul schemei de ajutor de stat are obligația, conform prevederilor art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016, de a încărca în Registrul electronic al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) datele și informațiile referitoare la prezenta schemă de ajutor de stat într-un termen de maximum 5 (cinci) zile de la data intrării în vigoare a acesteia.(3) Contractele de finanțare, actele de acordare a ajutoarelor, plățile, obligațiile de recuperare a ajutoarelor și rambursarea efectivă a respectivelor obligații, aferente acestei măsuri, se vor încărca în RegAS în termen de maximum 7 (șapte) zile de la data semnării contractului/actului sau a publicării acestora în Monitorul Oficial al României, după caz, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare sau a rambursării.


    Capitolul XIV Controlul beneficiarilor schemei și recuperarea ajutorului de stat

    Articolul 40

    Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se vor face de către MIPE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, prin AM POC.


    Articolul 41
    (1) Recuperarea ajutorului de stat se realizează conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.(2) Ajutorul de stat care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE, cu modificările și completările ulterioare.(3) Recuperarea ajutorului de stat va respecta normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.(4) În vederea dispunerii stopării sau recuperării ajutoarelor de stat acordate, furnizorul măsurii de ajutor de stat emite decizii, acestea având caracter de titlu executoriu. Furnizorul are obligația transmiterii la Consiliul Concurenței, spre informare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la adoptare, a deciziilor proprii prin care se dispune recuperarea ajutoarelor de stat acordate.(5) În vederea recuperării ajutorului de stat, furnizorul are obligația emiterii, prin acte normative/administrative, de norme metodologice proprii, care vor fi transmise Consiliului Concurenței, spre informare, în termen de 5 zile lucrătoare de la momentul adoptării acestora.


    Anexa nr. 1

    la schemă
    Domenii de activitate eligibile pentru granturile de investiții acordate sub forma de ajutor de stat


    08

    Alte activități extractive (secțiunea B)

    0812

    Extracția pietrișului și nisipului

    09

    Activități de servicii anexe extracției (secțiunea B)

    0990

    Activități de servicii anexe pentru extracția mineralelor

    10

    Industria alimentară (secțiunea C)

    1011

    Producția și conservarea cărnii

    1012

    Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre

    1013

    Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)

    1020

    Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor

    1031

    Prelucrarea și conservarea cartofilor

    1032

    Fabricarea sucurilor de fructe și legume

    1039

    Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor

    1041

    Fabricarea uleiurilor și grăsimilor

    1042

    Fabricarea margarinei și a altor produse comestibile similare

    1051

    Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor

    1052

    Fabricarea înghețatei

    1061

    Fabricarea produselor de morărit

    1062

    Fabricarea amidonului și a produselor din amidon

    1071

    Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie

    1072

    Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie

    1073

    Fabricarea macaroanelor, tăiețeilor, cușcușului și a altor produse făinoase similare

    1081

    Fabricarea zahărului

    1082

    Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase

    1083

    Prelucrarea ceaiului și cafelei

    1084

    Fabricarea condimentelor si ingredientelor

    1085

    Fabricarea de mâncăruri preparate

    1086

    Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și alimentelor dietetice

    1089

    Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.

    1091

    Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

    1092

    Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie

    1106

    Fabricarea malțului

    1107

    Producția de băuturi răcoritoare nealcoolice; producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate

    1721

    Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton

    16. Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite

    1610

    Tăierea și rindeluirea lemnului

    1621

    Fabricarea de furnire și a panourilor de lemn

    1622

    Fabricarea parchetului asamblat în panouri

    1623

    Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții

    22. Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice

    2211

    Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer; reșaparea și refacerea anvelopelor

    2219

    Fabricarea altor produse din cauciuc

    2221

    Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic

    2222

    Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic

    2223

    Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții

    23. Fabricarea altor produse din minerale nemetalice

    2311

    Fabricarea sticlei plate

    2312

    Prelucrarea și fasonarea sticlei plate

    2313

    Fabricarea articolelor din sticlă

    2314

    Fabricarea fibrelor din sticlă

    2319

    Fabricarea de sticlărie tehnică

    2320

    Fabricarea de produse refractare

    2331

    Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică

    2332

    Fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse pentru construcții, din argilă arsă

    2341

    Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental

    2342

    Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică

    2343

    Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică

    2344

    Fabricarea altor produse tehnice din ceramică

    2349

    Fabricarea altor produse ceramice n.c.a.

    2351

    Fabricarea cimentului

    2352

    Fabricarea varului și ipsosului

    2361

    Fabricarea produselor din beton pentru construcții

    2362

    Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții

    2363

    Fabricarea betonului

    2364

    Fabricarea mortarului

    2365

    Fabricarea produselor din azbociment

    2369

    Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos

    2370

    Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei

    2391

    Fabricarea de produse abrazive

    2399

    Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.

    25. Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații

    2511

    Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice

    2512

    Fabricarea de uși și ferestre din metal

    2521

    Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală

    2529

    Producția de rezervoare, cisterne și containere metalice

    2530

    Producția generatoarelor de aburi (cu excepția cazanelor pentru încălzire centrală)

    2550

    Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor

    2561

    Tratarea și acoperirea metalelor

    2562

    Operațiuni de mecanică generală

    2571

    Fabricarea produselor de tăiat

    2572

    Fabricarea articolelor de feronerie

    2573

    Fabricarea uneltelor

    2591

    Fabricarea de recipienți, containere și alte produse similare din oțel

    2592

    Fabricarea ambalajelor ușoare din metal

    2593

    Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanțuri și arcuri

    2594

    Fabricarea de șuruburi, buloane și alte articole filetate; fabricarea de nituri și șaibe

    2599

    Fabricarea altor articole din metal n.c.a.

    27. Fabricarea echipamentelor electrice

    2711

    Fabricarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice

    2712

    Fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității

    2720

    Fabricarea de acumulatori și baterii

    2731

    Fabricarea de cabluri cu fibră optică

    2732

    Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice

    2733

    Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire și cabluri electrice și electronice

    2740

    Fabricarea de echipamente electrice de iluminat

    2751

    Fabricarea de aparate electrocasnice

    2752

    Fabricarea de echipamente casnice neelectrice

    2790

    Fabricarea altor echipamente electrice

    28. Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a.

    2811

    Fabricarea de motoare și turbine (cu excepția celor pentru avioane, autovehicule și motociclete)

    2812

    Fabricarea de motoare hidraulice

    2813

    Fabricarea de pompe și compresoare

    2814

    Fabricarea de articole de robinetărie

    2815

    Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză și a elementelor mecanice de transmisie

    2821

    Fabricarea cuptoarelor, furnalelor și arzătoarelor

    2822

    Fabricarea echipamentelor de ridicat și manipulat

    2892

    Fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții

    42. Lucrări de geniu civil

    4211

    Lucrări de construcții ale drumurilor și autostrăzilor

    4212

    Lucrări de construcții ale căilor ferate de suprafață și subterane

    4213

    Construcția de poduri și tuneluri

    4221

    Lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide

    4222

    Lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru electricitate și telecomunicații

    4291

    Construcții hidrotehnice

    4299

    Lucrări de construcții ale altor proiecte inginerești n.c.a.

    43. Lucrări speciale de construcții

    4313

    Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții

    52. Depozitare si activități auxiliare pentru transporturi

    5210^1

    Depozitări

    ^1 Codul CAEN 5210 poate fi eligibil pentru ajutor regional, cu condiția ca toate criteriile relevante din schemă să fie îndeplinite și dacă nu se referă la infrastructura necesară și utilizată pentru a presta activități conform CAEN 49, 50 sau 51.


    Anexa nr. 2

    la schemă
    Intensitatea maximă pentru ajutoarele de stat


    Codul NUTS

    Denumirea regiunii NUTS

    Intensitatea maximă a ajutorului

    Întreprinderi mijlocii

    Microîntreprinderi Întreprinderi mici

    RO11

    Nord-Vest

    RO111

    Bihor

    50%

    60%

    RO112

    Bistrița-Năsăud

    60%

    70%

    RO113

    Cluj

    50%

    60%

    RO114

    Maramureș

    60%

    70%

    RO115

    Satu Mare

    60%

    70%

    RO116

    Sălaj

    60%

    70%

    RO12

    Centru

    RO121

    Alba

    60%

    70%

    RO122

    Brașov

    50%

    60%

    RO123

    Covasna

    50%

    60%

    RO124

    Harghita

    50%

    60%

    RO125

    Mureș

    50%

    60%

    RO126

    Sibiu

    50%

    60%

    RO12

    Nord-Est

    RO211

    Bacău

    70%

    75%

    RO212

    Botoșani

    70%

    75%

    RO213

    Iași

    60%

    70%

    RO214

    Neamț

    70%

    75%

    RO215

    Suceava

    70%

    75%

    RO216

    Vaslui

    70%

    75%

    RO22

    Sud-Est

    RO221

    Brăila

    70%

    75%

    RO222

    Buzău

    70%

    75%

    RO223

    Constanța

    60%

    70%

    RO224

    Galați

    70%

    75%

    RO225

    Vrancea

    70%

    75%

    RO226

    Tulcea

    70%

    75%

    RO31

    Sud-Muntenia

    RO311

    Argeș

    60%

    70%

    RO312

    Călărași

    70%

    75%

    RO313

    Dâmbovița

    60%

    70%

    RO314

    Giurgiu

    60%

    70%

    RO315

    Ialomița

    70%

    75%

    RO316

    Prahova

    70%

    75%

    RO317

    Teleorman

    70%

    75%

    RO41

    Sud-Vest Oltenia

    RO411

    Dolj

    70%

    75%

    RO412

    Gorj

    70%

    75%

    RO413

    Mehedinți

    70%

    75%

    RO414

    Olt

    70%

    75%

    RO415

    Vâlcea

    70%

    75%

    RO42

    Vest

    RO421

    Arad

    40%

    50%

    RO422

    Caraș-Severin

    50%

    60%

    RO423

    Hunedoara

    50%

    60%

    RO424

    Timiș

    40%

    50%

    RO322

    Ilfov (parțial)

    Numai următoarele părți din regiunea NUTS 3 sunt eligibile ca zone „c“ care nu sunt predefinite:
    Ciorogârla,
    Domnești,
    Clinceni,
    Cornetu,
    Bragadiru,
    Dărăști-Ilfov,
    Jilava,
    1 Decembrie,
    Copăceni,
    Vidra,
    Berceni.

    45%

    55%

    Numai următoarele părți din regiunea NUTS 3 sunt eligibile ca zone „c“ care nu sunt predefinite:
    Periș,
    Ciolpani,
    Snagov,
    Gruiu,
    Nuci,
    Grădiștea,
    Petrăchioaia,
    Dascălu,
    Moara Vlăsiei,
    Balotești,
    Corbeanca,
    Buftea,
    Chitila,
    Glina,
    Cernica,
    Dobroești,
    Pantelimon.

    55%

    65%


    Anexa nr. 3

    la schemă
    Criteriile de selecție la finanțare ale proiectelor de investiții
    I. Rata profitului operațional aferent exercițiului financiar 2021 - 30 de puncte
    Se determină cu formula de calcul:
    unde:– Π_op2021 reprezintă profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare anuale aferente anului 2021 depuse la Ministerul Finanțelor;– CA_2021 reprezintă cifra de afaceri netă realizată potrivit situațiilor financiare anuale aferente anului 2021.

    Punctajul se calculează astfel:
    a) dacă rata profitului operațional este între 0% și 10% (0% ≤ R_pr op ≤ 10%), punctajul se calculează acordând un număr de puncte pentru fiecare procent. În cazul acestui indicator, 1 procent = 3 puncte. Numărul de puncte obținut pentru indicatorul R_pr op = valoarea R_pr op x 3 puncte;
    b) dacă rata profitului operațional se situează peste 10% (valoarea R_pr op > 10%), se acordă 30 de puncte.
    II. Rata costului cu utilitățile aferent exercițiului financiar 2021-30 de puncte
    Se determină cu formula de calcul:
    unde:– CU_2021 reprezintă costurile cu utilitățile realizate potrivit situațiilor financiare anuale aferente anului 2021 depuse la Ministerul Finanțelor;– CA_2021 reprezintă cifra de afaceri netă realizată potrivit situațiilor financiare anuale aferente anului 2021.

    Punctajul se calculează astfel:
    a) dacă rata costului cu utilitățile este între 0% și 10% (0% ≤ R_CU ≤ 10%), punctajul se calculează acordând un număr de puncte pentru fiecare procent. În cazul acestui indicator, 1 procent = 3 puncte. Numărul de puncte obținut pentru indicatorul R_CU = valoarea R_CU x 3 puncte;
    b) dacă rata costului cu utilitățile este de peste 10% (valoarea R_CU > 10%), se acordă 30 de puncte;
    III. Rentabilitatea fondurilor utilizate în exercițiului financiar 2021-15 puncte
    Se determină cu formula de calcul:
    unde:– Π_net reprezintă profitul net realizat potrivit situațiilor financiare anuale aferente anului 2021 depuse la Ministerul Finanțelor;– Capitalul propriu reprezintă totalul capitalurilor proprii la data de 31.12.2021 potrivit situațiilor financiare anuale aferente anului 2021 depuse la Ministerul Finanțelor.

    Punctajul se calculează astfel:
    a) dacă rentabilitatea capitalului propriu este între 0% și 30% (0% ≤ R_fd utilizate ≤ 30%), punctajul se calculează acordând un număr de puncte pentru fiecare procent. În cazul acestui indicator, 1 procent = 0,50 puncte. Numărul de puncte obținut pentru indicatorul R_fd utilizate = valoarea R_fd utilizate x 0,50 puncte;
    b) dacă rentabilitatea capitalului propriu este de peste 30% (valoarea R_fd utilizate > 30%), se acordă 15 puncte.
    IV. Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică/Banca Națională a României - 5 puncte
    • Sold negativ - 5 puncte
    • Sold pozitiv - 0 puncte
    V. Creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate a proiectului - cifra de afaceri netă împărțită la numărul mediu de angajați (anul de referință este 2021, iar numărul de angajați în anul 3 de sustenabilitate trebuie să fie cel puțin egal cu cel din anul 2021) - 20 de puncte:
    Se determină cu formula de calcul:
    unde:– ∆W reprezintă variația productivității muncii din anul 3 de implementare a proiectului și productivitatea din anul referință al proiectului, respectiv anul 2021;– W_n + 3 reprezintă productivitatea muncii realizată în anul 3 de implementare a proiectului, determinată ca raport între cifra de afaceri netă realizată în anul 3 de implementare a proiectului și numărul de angajați prevăzuți pentru anul 3 de implementare a proiectului. Numărul de angajați luați în calcul pentru anul 3 de implementare a proiectului nu poate fi mai mic decât cel din anul referință 2021;– W_2021 reprezintă productivitatea muncii realizată în anul 2021 și se determină ca raport între cifra de afaceri netă din anul 2021 și numărul mediu de angajați deținuți de IMM-uri în anul 2021.

    Punctajul se calculează astfel:
    a) dacă creșterea productivității muncii este între 0% și 15% (0% ≤ ∆W ≤ 15%), punctajul se calculează acordând un număr de puncte pentru fiecare procent. În cazul acestui indicator, 1 procent = 1,333 puncte. Numărul de puncte obținut pentru indicatorul ∆W = valoarea ∆W x 1,333 puncte;
    b) dacă rata profitului operațional se situează peste 15% (valoarea ∆W > 15%), se acordă 20 de puncte.

    ----