ORDIN nr. 129/525/777/3.496.091/253/91/2023privind termenele, formatul datelor și al declarației pe propria răspundere, condițiile tehnice și algoritmii de aplicare a criteriilor pe baza cărora se stabilește eligibilitatea beneficiarilor, precum și modalitatea de interogare, agregare și validare a datelor, conform art. 25 alin. (24) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile
EMITENT
  • MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE Nr. 129 din 19 ianuarie 2023
  • MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE Nr. 525 din 20 ianuarie 2023
  • MINISTERUL FINANȚELOR Nr. 777 din 20 ianuarie 2023
  • DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR Nr. 3.496.091 din 19 ianuarie 2023
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Nr. 253 din 20 ianuarie 2023
  • SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE Nr. 91 din 20 ianuarie 2023
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 20 ianuarie 2023
    În temeiul prevederilor art. 25 alin. (24) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare, art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 din Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul investițiilor și proiectelor europene, ministrul muncii și solidarității sociale, ministrul finanțelor, directorul general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale emit prezentul ordin.

    Articolul 1
    (1) În scopul implementării aplicației informatice prevăzute la art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, denumit în continuare MMSS, prin Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, denumită în continuare ANPIS, furnizează, în sistem centralizat, seturi de date cu caracter personal pentru tranșa I, respectiv pentru tranșa a II-a ale sprijinului temporar aferent anului 2023 acordat categoriilor de persoane vulnerabile pentru a compensa prețul la energie, indiferent de natura acesteia, denumit în continuare sprijin, în vederea verificării eligibilității beneficiarilor.(2) În vederea verificării eligibilității beneficiarilor, instituțiile prevăzute la alin. (1), cele prevăzute la art. 25 alin. (4),(5) și (8) din Ordonanță, precum și Compania Națională «Poșta Română» - S.A., denumită în continuare C.N. Poșta Română - S.A., pun la dispoziția Serviciului de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS, datele și informațiile necesare, după cum urmează:
    a) de către CNPP: listă CNP, nume, prenume pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanță, care au venit mai mic de 2.000 de lei;
    b) de către ANPIS: listă CNP, nume, prenume pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordonanță, care au venit mai mic de 2.000 de lei, precum și listă CNP, nume, prenume, adresă pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanță;
    c) de către Direcția Generală Pentru Evidența Persoanelor (DGEP), ca urmare a interogării fiecărui CNP menționat la lit. a) și b), se returnează: validitatea CNP și, după caz, CNP-ul actual, date privind statutul de persoană decedată, date privind statutul de persoană fără domiciliu în România, domiciliul, precum și CNP-ul cetățenilor români care au domiciliul sau, după caz, reședința stabilit/ă la adresa de domiciliu a persoanei interogate;
    d) de către C.N. Poșta Română - S.A.: id-urile locurilor de consum pentru care au fost anulate cardurile de energie de către C.N. Poșta Română - S.A., CNP-urile persoanelor care au declarat că și-au modificat adresa de domiciliu după generarea listei cu potențialii beneficiari, conform art. 3 alin. (1) pct. 12, CNP potențial beneficiar, CNP coabitanți ca urmare a completării declarației pe propria răspundere prevăzute la art. 25 alin. (19) din Ordonanță, precum și, după caz, pentru persoanele pentru care se comunică rezultatul anchetei sociale prevăzute la art. 25 alin. (17) din Ordonanță. Declarațiile de propria răspundere și anchetele sociale se întocmesc doar pe locul de consum indicat în lista de la art. 3 alin. (1) pct. 12;
    e) de către Ministerul Finanțelor, denumit în continuare MF, și de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF: date privind veniturile pentru CNP-urile potențialilor beneficiari și ale coabitanților acestora;
    f) prin excepție de la lit. c), în cazul în care o persoană și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu, având valabilă o mențiune privind stabilirea reședinței, se returnează următoarele informații: validitatea CNP și, după caz, CNP-ul actual, date privind statutul de persoană decedată, date privind statutul de persoană fără domiciliu în România, adresa de reședință, precum și CNP-ul cetățenilor români care au domiciliul sau, după caz, reședința stabilit/ă la adresa de reședință a persoanei interogate;
    g) de la instituții care gestionează venituri dintre cele prevăzute la art. 25 alin. (8) din Ordonanță, inclusiv de la CNPP, date privind veniturile pentru CNP potențiali beneficiari și coabitanții acestora.
    (la 20-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (3) Din listele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) sunt excluse persoanele care execută o măsură privativă de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial organizate ca structuri publice sau private.(4) Accesul în aplicația informatică menționată la alin. (1) se realizează pe bază de cont de utilizator stabilit la nivelul MMSS, CNPP, ANPIS, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, denumit în continuare MIPE, și STS.(5) Centrul de suport telefonic prevăzut la art. 7 alin. (18) din Ordonanță funcționează începând cu data de 1 februarie 2023, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00-20,00, iar numărul de telefon la care poate fi apelat este 031.99.66. În situația în care apelantul trebuie să transmită documente, în format electronic, cu privire la situația pentru care solicită suport, adresa de corespondență electronică ce poate fi utilizată este: cardenergie@posta-romana.ro.(6) Centrul de suport telefonic înregistrează solicitările primite, în format electronic, sub formă de tichete, prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de către STS. MMSS, DGEP, MIPE, ANAF și STS vor desemna reprezentanți pentru soluționarea sesizărilor din sfera de competență. Termenul de soluționare a sesizărilor este de 15 zile lucrătoare de la data la care tichetul a fost înregistrat.
    (la 20-02-2023, Alineatul (6) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (7) STS monitorizează modul de soluționare a tichetelor primite de instituțiile sesizate prin Centrul de suport telefonic și asigură alertarea acestora cu privire la depășirea termenului de răspuns. Responsabilitatea soluționării tichetului îi revine instituției care a fost sesizată.(8) Centrul de suport telefonic utilizează sistemul informatic prevăzut de art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările și completările ulterioare. Sistemul informatic al Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. utilizează baza de date cu beneficiarii sprijinului pentru a furniza informații, în condițiile legii, apelanților Centrului de suport telefonic.(9) Datele cu caracter personal prelucrate prin intermediul aplicației informatice menționate la alin. (6) sunt stocate pe toată durata de implementare a Ordonanței.(10) Măsurile de securitate cibernetică necesare pentru asigurarea securității și confidențialității datelor cu caracter personal sunt implementate la nivelul aplicației informatice prevăzute la alin. (1) și la alin. (6) de către STS.


    Articolul 2
    (1) În procesul de stabilire a potențialilor beneficiari pentru acordarea sprijinului, datele sunt interogate prin intermediul aplicației informatice menționate la art. 1, iar rezultatele interogărilor sunt structurate în lista prevăzută la art. 25 alin. (2) din Ordonanță și transmise de către STS către MMSS, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii listei inițiale de la MMSS.(2) În situația în care un CNP din lista transmisă de MMSS, prin CNPP și ANPIS, cuprinzând pensionari și persoane încadrate în grad de handicap, nu se regăsește în baza de date administrată de DGEP sau aparține unei persoane decedate sau fără domiciliu în România, aplicația informatică nu continuă interogările de venituri.
    (la 20-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (3) Ca urmare a prelucrării informațiilor cuprinse în declarațiile pe propria răspundere și a rezultatului anchetelor sociale de către Compania Națională «Poșta Română» - S.A., modificările în lista de beneficiari prevăzută la art. 25 alin. (22) din Ordonanță se realizează cu respectarea următoarelor aspecte tehnice:
    a) aplicația informatică menționată la art. 1 expune un endpoint cu următoarea structură de date: ID, CNP beneficiar, lista de CNP-uri coabitanți, sursa datelor. Răspunsul va conține statusul venitului individual și statusul venitului mediu pe loc de consum, lista de locuri de consum posibil afectate, eventuale erori referitoare la datele introduse;
    b) transmiterea datelor pentru un loc de consum nou-introdus se realizează fără completarea unui ID de loc de consum, cu condiția să fie îndeplinite următoarele cerințe: toate CNP-urile aferente locului de consum să fie valide, să nu aparțină unor persoane decedate și să nu se regăsească în listele de beneficiari de alocație pentru susținerea familiei sau venit minim garantat, să existe cel puțin un CNP de posibil beneficiar care are venit individual mai mic de 2.000 de lei, CNP-urile posibililor beneficiari care au venit individual mai mic de 2.000 de lei să nu fie alocate unui alt loc de consum eligibil;
    c) pentru modificarea coabitanților aferenți unui loc de consum existent se transmit următoarele date: ID, CNP beneficiar și noua listă de CNP-uri, sursa datelor. În urma transmiterii acestor date se verifică îndeplinirea următoarelor condiții: lista de CNP-uri ale posibililor beneficiari nu trebuie să se modifice, iar toate CNP-urile aferente locului de consum trebuie să fie valide, să nu aparțină unor persoane decedate și să nu se regăsească în listele de beneficiari de alocație pentru susținerea familiei sau venit minim garantat;
    d) pentru invalidarea unui loc de consum, prin anularea cardului de energie, se transmite ID-ul locului de consum fără CNP beneficiar și fără lista de CNP-uri coabitanți;
    e) în situația modificării adresei din actul de identitate al unui potențial beneficiar sau al unui beneficiar se transmit de către instituția care deține această informație CNP-ul persoanei în cauză și sursa informației.
    (la 20-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (4) Tipărirea de noi carduri de energie se realizează doar după validarea de către MMSS a datelor care au suferit modificări.
    (la 20-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (5) CNP-urile beneficiarilor care primesc alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi alocate altor locuri de consum decât celor menționate inițial în lista de la art. 25 alin. (2) din Ordonanță.(6) Locurile de consum aferente grupurilor de beneficiari de alocație pentru susținerea familiei sau venit minim garantat pot fi modificate doar prin adăugare de CNP-uri de beneficiari.(7) Procesul de stabilire a potențialilor beneficiari se desfășoară prin intermediul aplicației informatice menționate la art. 1, în cadrul etapelor prevăzute la art. 3 și 4.(8) Pentru situațiile prevăzute la alin. (3) lit. b) și c), CNP-urile coabitanților care nu se regăsesc în lista de posibili beneficiari sau care se regăsesc în această listă, dar au fost identificați cu venit individual mai mare de 2.000 de lei și care se regăsesc alocați altor locuri de consum eligibile sunt validate doar dacă respectivele locuri de consum rămân eligibile din punctul de vedere al venitului și după eliminarea CNP-urilor coabitanților în cauză.
    (la 20-02-2023, Articolul 2 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )


    Articolul 3
    (1) Etapa I de stabilire a beneficiarilor sprijinului de compensare a prețului la energie menționat la art. 1 este compusă din următoarele procese informatice:1. din lista de CNP-uri prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) și b) se elimină, în mod automat, de către aplicația informatică prevăzută la art. 1, CNP-urile care încep cu cifra 7, 8, 9;2. ulterior prelucrării datelor prevăzute la pct. 1, prin compararea informațiilor, se obține lista unică de CNP-uri ale persoanelor care sunt beneficiare de venituri din pensie sau prestații pentru persoane cu dizabilități, care nu se regăsesc în lista persoanelor care primesc alocație pentru susținerea familiei, respectiv venit minim garantat;3. CNP-urile prevăzute la pct. 2 se interoghează în mod automat la DGEP și se inserează în lista de la pct. 1 informațiile obținute ca urmare a interogării cu privire la: validitate CNP, deces, domiciliu, cetățenii români care au același domiciliu cu persoana interogată. Totodată, se marchează în listă persoanele pentru care DGEP a returnat un număr mai mare de 15 cetățeni români care au același domiciliu cu persoana în cauză;
    (la 20-02-2023, Punctul 3. din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    4. se elimină din lista prevăzută la pct. 3 potențialii beneficiari eligibili și coabitanții acestora care se regăsesc ca beneficiari de alocație pentru susținerea familiei sau de venit minim garantat;5. se interoghează bazele de date ale Ministerului Finanțelor (MF) - ANAF și CNPP, precum și alte baze de date de venituri dintre cele prevăzute la art. 25 alin. (8) din Ordonanță, în situația în care acestea pot fi interogate, se obține venitul fiecărei persoane interogate și se marchează ca neeligibile persoanele din lista de posibili beneficiari care au venit mai mare de 2.000 de lei;
    (la 20-02-2023, Punctul 5. din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    6. în baza informațiilor obținute ca urmare a interogărilor efectuate la pct. 5 se calculează și se obține venitul mediu aferent fiecărui loc de consum;7. se generează listele cu locurile de consum eligibile și cele neeligibile aferente persoanelor prevăzute în lista de la pct. 2;
    (la 20-02-2023, Punctul 7. din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    8. se interoghează în baza de date a DGEP CNP-urile beneficiarilor de alocație pentru susținerea familiei sau de venit minim garantat și se obțin informații despre deces, validitate CNP;9. se interoghează baza de date de venituri a MF-ANAF, baza de date de pensii a CNPP, precum și alte baze de date de venituri disponibile conform art. 25 alin. (8) din Ordonanță și se obține venit/persoană pentru CNP-urile menționate la pct. 8;10. se generează listele cu locurile de consum eligibile și cele neeligibile aferente persoanelor prevăzute la pct. 8;
    (la 20-02-2023, Punctul 10. din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    11. se reunesc listele de la pct. 7 și 10 și se identifică locurile de consum comune, în situațiile în care acest lucru este posibil conform acurateței datelor;12. se generează lista finală ce conține persoanele eligibile de a primi sprijinul, persoanele eligibile de a primi sprijinul care figurează în bazele de date ca având domiciliul împreună cu mai mult de 15 persoane și lista cu persoanele pentru care nu se respectă criteriile de eligibilitate prevăzute de Ordonanță, acestea din urmă având descris motivul sau motivele identificat(e) în urma prelucrărilor de date.
    (2) Lista prevăzută la alin. (1) pct. 12 se transmite pe suport optic, în format .csv, de către STS către MMSS, însoțită de un centralizator pe fiecare categorie eligibilă, pe județe și la nivel național. În termen de 2 zile de la primire, MMSS transmite către MIPE, cu adresă oficială, lista finală cu gospodăriile eligibile, pe categorii de eligibilitate, conform prevederilor art. 3 din Ordonanță, lista cu potențialii beneficiari care figurează în bazele de date ca având domiciliul împreună cu mai mult de 15 persoane, precum și lista persoanelor excluse din lista beneficiarilor eligibili ca urmare a depășirii pragului de venit individual de 2.000 de lei sau de 2.000 de lei/loc de consum.
    (la 20-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (3) Pentru potențialii beneficiari care figurează în bazele de date ca având domiciliul împreună cu mai mult de 15 persoane, MIPE solicită Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. distribuirea unor declarații pe propria răspundere cu privire la situația locativă reală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.(4) Pentru persoanele care sunt marcate ca fiind excluse din lista beneficiarilor eligibili fie din cauza depășirii pragului de venit individual de 2.000 de lei, fie din cauza depășirii pragului de venit mediu de 2.000 de lei/persoană la locul de consum respectiv, după primirea listelor finale de la MMSS, MIPE solicită C.N. Poșta Română - S.A. transmiterea către aceste persoane a unor informări scrise cu privire la intervenirea situației de neeligibilitate, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 5, 5 A și 5 B la prezentul ordin, în funcție de motivul identificat în urma prelucrărilor de date.
    (la 20-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (5) Pentru rezolvarea situației de neeligibilitate, beneficiarii au posibilitatea fie să clarifice situația locativă a coabitanților, adresându-se serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, în vederea încetării mențiunii privind stabilirea domiciliului, fie să se adreseze serviciului de asistență socială din cadrul primăriei în raza căreia au domiciliul în vederea întocmirii unei anchete sociale, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul ordin.(6) Pentru situația titularilor de card de energie care beneficiază de încălzire în sistem centralizat, MIPE solicită Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. distribuirea modelului de certificat de validare a datoriei, aprobat prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 3.237/2022 privind aprobarea modelului de card de energie și a modelului de certificat de validare a datoriei față de asociația de proprietari/locatari, cu modificările ulterioare, către toate asociațiile de proprietari/locatari de pe teritoriul României, împreună cu scrisoarea de instrucțiuni, conform anexei nr. 7 la prezentul ordin.(7) Locurile de consum comune care au fost identificate eronat în urma interogării datelor la DGEP, în situațiile în care acest lucru este posibil conform acurateței datelor, sunt identificate de Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.


    Articolul 4
    (1) Etapa a II-a de stabilire a beneficiarilor sprijinului de compensare a prețului la energie presupune reevaluarea locurilor de consum în aplicația informatică menționată la art. 1 alin. (1), în baza datelor și a informațiilor centralizate în urma colectării și prelucrării declarațiilor pe propria răspundere și a anchetelor sociale, a notificărilor de anulare card sau de modificare a adresei prin sistemul informatic al C.N. Poșta Română - S.A., precum și săptămânal, prin interogarea tuturor beneficiarilor de pe locuri de consum eligibile în vederea marcării persoanelor decedate și a posibililor beneficiari nealocați pe locuri de consum eligibile, cu venit individual mai mic de 2.000 de lei, care nu sunt în lista de beneficiari de alocație pentru susținerea familiei sau venit minim garantat și care la interogarea anterioară au avut un număr de coabitanți mai mic de 15.
    (la 20-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (2) În cazul transmiterii de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., în mod electronic și securizat, a datelor colectate din declarațiile pe propria răspundere prevăzute în Ordonanță, se verifică CNP-urile din fiecare declarație pe propria răspundere prin interogarea în baza de date a DGEP, pentru a obține informații cu privire la: validitate CNP și deces.(3) CNP-urile validate ca urmare a interogării menționate la alin. (2) sunt prelucrate conform art. 3 alin. (1) pct. 5-8.
    (la 20-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (4) În cazul în care în lista de CNP-uri prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) și b) se constată omisiuni, iar lista prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 12 se actualizează în acest sens, acestea sunt operate de utilizatori CNPP și ANPIS în aplicația informatică prevăzută la art. 1 alin. (1), iar aceasta din urmă rulează etapele prevăzute la art. 3 alin. (1) pct. 1-11. Lista prevăzută la pct. 12 se actualizează în acest sens.
    (la 20-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (5) Pentru situația prevăzută la art. 3 alin (5), precum și pentru identificarea beneficiarilor decedați de pe locurile de consum eligibile, aplicația informatică menționată la art. 1 alin. (1) reinteroghează săptămânal, prin serviciul expus de DGEP, toți beneficiarii de pe locuri de consum eligibile și posibilii beneficiari nealocați pe locuri de consum eligibile, cu venit individual mai mic de 2.000 de lei, care nu sunt în lista de beneficiari de alocație pentru susținerea familiei sau venit minim garantat și care la interogarea anterioară au avut un număr de coabitanți mai mic de 15, apoi reinteroghează și bazele de date menționate la art. 3 alin. (1) pct. 9 în vederea obținerii venitului mediu pe loc de consum, iar lista prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 12 se actualizează în acest sens.
    (la 20-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (6) MMSS validează săptămânal în aplicația informatică locurile de consum nou-adăugate și locurile de consum pentru care a fost emis un card de energie, dar au fost marcate ulterior neeligibile și generează lista, pe categorii de eligibilitate conform art. 3 din Ordonanță, iar MIPE generează lista cu locurile de consum validate de MMSS și o transmite, în termen de 2 zile, cu adresă oficială, către C.N. Poșta Română - S.A.
    (la 20-02-2023, Alineatul (6) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )
    (7) Locurile de consum comune, în situațiile în care acest lucru este posibil conform acurateței datelor, sunt identificate de Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.(8) Pentru situațiile în care pentru un loc de consum s-a emis cardul de energie, iar Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. identifică existența mai multor locuri de consum la aceeași adresă ori pentru situațiile în care au fost eliberate mai multe carduri de energie pentru același loc de consum, iar Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. identifică existența unui singur loc de consum, aceasta anulează cardurile emise și distribuie declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 3 alin. (3), prevederile alin. (2), (3) și (6) fiind aplicate în mod corespunzător.


    Articolul 4^1

    În următoarele situații speciale, C.N. Poșta Română - S.A. procedează astfel:
    a) dacă numele beneficiarului sau adresa acestuia, înscrise pe cardul de energie, diferă de cele înscrise în actul de identitate, iar CNP-ul beneficiarului înscris pe cele două documente este identic și actul de identitate al persoanei în cauză este emis anterior datei generării listei de la art. 3 alin. (1) pct. 12, se distribuie cardul de energie. Ulterior distribuirii cardului de energie, în situația în care persoana în cauză este beneficiar de pensie sau indemnizație pentru handicap, C.N. Poșta Română - S.A. notifică cazul pe platforma informatică de la art. 1 pct. (6) în atenția DGEP, iar în situația în care persoana în cauză este beneficiar de alocație pentru susținerea familiei/venit minim garantat și nu primește pensie sau indemnizație pentru handicap, notifică cazul în atenția ANPIS. Aceste informații se introduc și în sistemul informatic al C.N. Poșta Română - S.A. astfel încât să poată fi verificate în momentul în care se face o plată cu cardul de energie;
    b) dacă după data generării listei de la art. 3 alin. (1) pct. 12 se modifică, în condițiile legii, adresa din actul de identitate al beneficiarului, C.N. Poșta Română - S.A anulează cardul de energie emis și transmite CNP-ul persoanei în cauză către aplicația informatică conform art. 2 alin. (3) lit. e);
    c) dacă după data generării listei de la art. 3 alin. (1) pct. 12 se modifică numele din actul de identitate al beneficiarului, se distribuie cardul de energie și se actualizează în sistemul informatic al C.N. Poșta Română - S.A. noul nume din actul de identitate al beneficiarului, astfel încât să poată fi verificat în momentul în care se face o plată.

    (la 20-02-2023, Actul a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )


    Articolul 5

    Schema logică a fluxului informatic în baza căruia funcționează aplicația informatică prevăzută la art. 1 alin. (1) este prevăzută în anexele nr. 1, 2 și 3 la prezentul ordin.


    Articolul 6
    (1) În cazul intervenirii situației de neeligibilitate a unui beneficiar, cum ar fi: decesul, realizarea de venituri mai mari decât cele prevăzute de Ordonanță, comunicarea de către beneficiar a unor informații suplimentare, refuzul de primire a sprijinului, instituția care deține informația despre persoana în cauză trimite notificare, în cel mai scurt timp posibil, către MIPE și Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., iar ulterior cardul de energie este invalidat de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.(2) Ca urmare a prelucrării declarațiilor pe propria răspundere sau a anchetelor sociale pentru prima tranșă, în situația în care un coabitant este deja în lista de beneficiari sau coabitanți pentru care a fost emis card de energie la un alt loc de consum, apartenența acestuia la locul de consum pentru care s-a completat declarația pe propria răspundere este luată în considerare doar dacă prin eliminarea acestuia de la locul de consum pentru care era emis cardul de energie locul de consum respectiv rămâne eligibil din punctul de vedere al condițiilor de eligibilitate prevăzute de Ordonanță. Dacă locul de consum pentru care a fost emis card de energie devine neeligibil prin eliminarea persoanei care apare și pe declarația pe propria răspundere sau în rezultatul anchetei sociale, persoana în cauză este ignorată pentru prima tranșă a sprijinului, la tranșa a doua urmând să fie revizuite în aplicația informatică ambele locuri de consum prin rularea etapelor prevăzute la art. 3.(3) În situația în care, ca urmare a prelucrării declarațiilor pe propria răspundere sau a anchetelor sociale, rezultă că un potențial beneficiar sau un coabitant se regăsește la mai multe locuri de consum, pentru acesta nu se emite cardul de energie. Aplicația informatică menționată la art. 1 alin. (1) generează lista cu persoanele care se află în această situație. Pentru persoanele astfel identificate, Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. ia o nouă declarație pe propria răspundere în care persoanele precizează locul de consum la care se află. După colectarea și prelucrarea datelor din aceste declarații pe propria răspundere se verifică, prin aplicația informatică menționată la art. 1 alin. (1), eligibilitatea acelor locuri de consum și, în funcție de rezultatul verificărilor, se emite cardul de energie.


    Articolul 7

    În situația în care informațiile din bazele de date pe care le gestionează nu fac obiectul unor cerințe de securitate specifice, instituțiile și autoritățile publice menționate la art. 25 alin. (8) din Ordonanță pun la dispoziția STS un serviciu web securizat pentru consultarea veniturilor medii/pensiei aferente unui CNP din lista prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) și b) sau completează veniturile aferente unui CNP într-un fișier care conține CNP-urile tuturor coabitanților persoanelor eligibile, în vârstă de peste 18 ani, care este transmis pe suport extern.
    (la 20-02-2023, Articolul 7 a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )


    Articolul 8

    Structura datelor din fișierul de export este prevăzută în anexa nr. 8.


    Articolul 9

    Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 10

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Marcel-Ioan Boloș
    p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu
    Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
    Lucian-Ovidiu Heiuș
    Directorul general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor,
    Cătălin-Aurel Giulescu
    Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale,
    Ionel-Sorin Bălan


    Anexa nr. 1*)

    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.


    Anexa nr. 2*)

    *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.


    Anexa nr. 3*)

    *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.


    Anexa nr. 4


    DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
    (model)

    Subsemnatul/Subsemnata, ............................, beneficiar/ă al/a Programului ..................., cu domiciliul în ........ (Se va menționa adresa completă, inclusiv numărul poștal al străzii)......, legitimat/ă cu ...... seria ....... numărul ....................., CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ], eliberat de .......... la data de .................., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații publice, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că locuiesc la imobilul din strada .................... nr. ........., UAT ...................., satul ............, județul .............., împreună cu următoarele persoane:1. numele, prenumele ...................., CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]2. numele, prenumele ........................, CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]3. numele, prenumele ......................, CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]4. numele, prenumele ........................, CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]5. numele, prenumele .........................., CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]6. numele, prenumele .........................., CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]7. numele, prenumele ..........................., CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]
    Prin semnarea prezentei declarații împuternicesc Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. să colecteze și să prelucreze datele cu caracter personal în vederea emiterii cardului de energie prevăzut de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.
    Dau prezenta declarație și o susțin.
    Data
    Semnătura
    OJP ............................
    Subunitatea poștală .........................
    Salariat poștal ........................
    Nr. listă ...................... Nr. poziție în cadrul listei ............


    Anexa nr. 5


    Către:
    Stimate domnule/Stimată doamnă,

    Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, prin care se poate compensa factura la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, vă informăm că ați fost exclus/ă din lista beneficiarilor eligibili ca urmare a depășirii pragului de venit de 2.000 de lei/loc de consum, deoarece la locul de consum unde aveți domiciliul figurează X (număr) colocatari, având următoarele CNP-uri:– .................................... CNP (primele 7 cifre);– ..................................... CNP (primele 7 cifre);– ...................................... CNP (primele 7 cifre);– ..................................... CNP (primele 7 cifre);– .................................... CNP (primele 7 cifre).
    Pentru a beneficia de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește tranșa a doua a alocației de sprijin, aveți posibilitatea să întreprindeți următoarele măsuri:– să vă adresați serviciului de asistență socială din cadrul primăriei în raza căreia aveți domiciliul în vederea întocmirii unei anchete sociale;– să clarificați situația locativă a coabitanților adresându-vă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, în vederea încetării mențiunii privind stabilirea domiciliului.
    Cu stimă,
    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    (la 20-02-2023, Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )


    Anexa nr. 5A


    ÎNȘTIINȚARE
    privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate

    Către:
    Stimate domnule/Stimată doamnă,
    Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, prin care se poate compensa factura la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, vă informăm că ați fost exclus/ă din lista beneficiarilor eligibili ca urmare a depășirii pragului de venit de 2.000 de lei/ persoană.
    În cazul în care cardul v-a fost distribuit de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., acesta va fi anulat.
    Cu stimă,
    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    (la 20-02-2023, Actul a fost completat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )


    Anexa nr. 5B


    ÎNȘTIINȚARE
    privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate

    Către:
    Stimate domnule/Stimată doamnă,
    Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, prin care se poate compensa factura la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, vă informăm că ați fost exclus/ă din lista beneficiarilor eligibili ca urmare a depășirii pragului de venit de 2.000 de lei/loc de consum. La locul de consum unde aveți domiciliul figurează X (număr) colocatari, având următoarele CNP-uri:– ........................................................ CNP (primele 7 cifre);– ........................................................ CNP (primele 7 cifre);– ........................................................ CNP (primele 7 cifre);– ........................................................ CNP (primele 7 cifre); – ........................................................ CNP (primele 7 cifre).
    În cazul în care cardul v-a fost distribuit de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., acesta va fi anulat.
    Cu stimă,
    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    (la 20-02-2023, Actul a fost completat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 297 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 20 februarie 2023 )


    Anexa nr. 6


    ANCHETĂ SOCIALĂ
    în vederea aplicării prevederilor art. 25 alin. (13)-(17) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022
    privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile
    pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile

    În urma solicitării domnului/doamnei .................................................., în temeiul art. 25 alin. (14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, înregistrată cu nr. ...................., reprezentantul SPAS s-a deplasat la adresa indicată de către solicitant și au fost constatate următoarele:
    A. Adresa la care acesta locuiește este .....................
    B. Solicitantul coabitează cu:1. numele, prenumele .........................., CNP .................., act de identitate .........2. numele, prenumele ............................, CNP ....................., act de identitate .........3. numele, prenumele ............................., CNP ....................., act de identitate .........4. numele, prenumele ..........................., CNP ....................., act de identitate .........5. numele, prenumele ..........................., CNP ....................., act de identitate .........6. numele, prenumele ........................., CNP ..................., act de identitate .........7. numele, prenumele ........................, CNP .................., act de identitate .........8. ......
    C. Solicitantul și coabitanții, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru acordarea cardului pentru energie, sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul acordării cardului de energie, precum și cu prelucrarea în scop statistic a acestora.

    Numele și prenumele solicitantului ....................................
    Semnătura ................................
    Numele și prenumele asistentului social/tehnicianului de asistență socială .....................................
    Semnătura ...............................
    Data întocmirii
    ...............................


    Anexa nr. 7

    Scrisoare către asociațiile de proprietari

    Către: asociațiile de proprietari/locatari
    Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare (OUG nr. 166/2022), prin care se poate compensa factura la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, vă informăm că aveți obligația de a elibera, conform art. 8 alin. (1) din actul normativ menționat, la solicitarea beneficiarilor de sprijin, certificate de validare a datoriilor curente și/sau restante pentru consumul de energie termică (căldură în sistem centralizat, centrale termice de bloc).
    În acest scop este necesar să solicitați beneficiarului de sprijin acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prevăzut de OUG nr. 166/2022, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.
    Certificatele de validare a datoriilor trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:
    a) datele de identificare ale beneficiarului de sprijin pentru compensarea prețului la energie;
    b) suma datorată de beneficiarul de sprijin pentru consumul de energie termică furnizată în sistem centralizat;
    c) datele de identificare ale asociației de proprietari/locatari și contul bancar al acesteia;
    d) perioada de consum;
    e) datele de identificare ale furnizorului de energie termică.

    Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., ca anexă la documentele care stau la baza plății prin serviciul de mandat poștal. Acesta se emite numai pentru titularul care figurează în evidențele asociației de proprietari/locatari, fără a fi permisă emiterea pentru o altă persoană terță. Certificatul de validare a datoriilor față de asociația de proprietari/locatari nu se poate emite de două ori pentru aceeași perioadă de consum și nu pot fi efectuate mai multe plăți prin serviciul de mandat poștal pentru aceeași perioadă de consum.
    La eliberarea certificatului de validare a datoriei este necesar ca beneficiarul să prezinte cartea de identitate în original și cardul de energie emis în original.
    Certificatul de validare a datoriei anexat trebuie multiplicat și completat corespunzător pentru fiecare titular de loc de consum care beneficiază de sprijinul privind compensarea facturilor de energie. Titularul locului de consum poate să se prezinte la orice oficiu poștal, cu certificatul de validare a datoriei și cardul de energie, unde va putea efectua plata datoriei stipulate în certificat prin mandat poștal. Ca urmare a acestei operațiuni, Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. va vira sumele respective în contul asociației de proprietari/locatari.
    Asociația de proprietari/locatari, la virarea sumelor pe numele beneficiarului și în contul indicat de dumneavoastră în certificatul de validare a datoriei, este obligată:– să opereze în evidențele contabile plata datoriei beneficiarului față de asociație;– să vireze, în termenul prevăzut de contract, sumele primite din ajutorul pentru încălzire către furnizorul de energie termică.
    Falsificarea certificatelor de validare a datoriilor, utilizarea lor necorespunzătoare și/sau efectuarea de plăți în alte scopuri decât cele pentru achitarea datoriilor față de furnizorii de energie termică atrag răspunderea civilă și penală a persoanelor care se fac vinovate de această stare de fapt.
    Anexăm prezentei modelul de certificat de validare a datoriilor, pentru care vă adresăm rugămintea să îl utilizați numai în scopul prevăzut de OUG nr. 166/2022.
    Vă facem cunoscut, de asemenea, că aveți obligația de a înregistra în evidențele dumneavoastră, într-un registru special, certificatele de validare a datoriilor.
    Mulțumim pentru colaborare!
    Cu stimă,
    MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE
    Program finanțat prin Fondul Social European


    Anexa nr. 8

    Structura datelor din fișierul de export

    CâmpExplicațieSursa
    statusDeclarație, Eligibil, Neeligibil, Neeligibil - decedat, Neeligibil - în lucrucalculat
    cnpCNP-ul beneficiarului din lista MMPSCNPP, ANPIS
    numeNumele beneficiarului - DGEPDGEP, ANPIS
    prenumePrenumele beneficiarului - DGEPDGEP, ANPIS
    colocatariNumărul de persoane cu același domiciliuDGEP, ANPIS
    dgep_responseRăspunsul primit de la DGEP la interogarea CNPDGEP
    decedattrue/falseDGEP
    sursaLista în care s-a regăsit CNP-ul beneficiarului (CNPP, HAND, VMG, ASF)CNPP, ANPIS
    județAdresa loc de consum - județDGEP, ANPIS
    uatAdresa loc de consum - uatDGEP, ANPIS
    localitateAdresa loc de consum - localitateDGEP, ANPIS
    stradaAdresa loc de consum - stradaDGEP, ANPIS
    numărAdresa loc de consum - numărDGEP, ANPIS
    blocAdresa loc de consum - blocDGEP, ANPIS
    scaraAdresa loc de consum - scaraDGEP, ANPIS
    apartamentAdresa loc de consum - apartamentDGEP, ANPIS
    venitstatus venit personal beneficiarCNIF, CNPP, alte baze
    idid loc de consumcalculat
    venit_eligibilitatestatus venit mediu pe loc de consumCNIF, CNPP, alte baze
    lista_coabitanțiLista prelucrată colocatariDGEP, ANPIS
    observațiiColocatari care se găsesc în locuri de consum diferite
    detalii


    ----