REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 30 noiembrie 2007 (*actualizată*) RACR - PM "Protecţia mediului", ediţia 3/2007 (actualizată până la data de 23 decembrie 2016*)
EMITENT
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
----------
Notă ...
────────── *) Aprobată de Ordinul nr. 1.261/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 847 din 10 decembrie 2007. ────────── Capitolul I Generalităţi RACR - PM 1.001 Preambul (1) Reglementările aeronautice civile române sunt emise sau adoptate în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, cu Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, denumită în continuare Convenţie, precum şi cu prevederile altor tratate internaţionale la care România a aderat sau este parte, astfel încât să se asigure un caracter unitar, coerent şi modern procesului de elaborare şi dezvoltare a cadrului naţional de reglementare specific domeniului. ... (2) În conformitate cu prevederile Codului aerian civil şi în scopul reglementării domeniului aviaţiei civile, Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat, emite reglementări aeronautice civile române, care au caracter obligatoriu pentru toţi agenţii aeronautici civili, precum şi pentru persoanele care îşi propun ori desfăşoară activităţi în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă. ... (3) Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), în calitate de organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, asigură aplicarea reglementărilor aeronautice civile naţionale, precum şi supravegherea respectării lor de către persoanele juridice şi fizice, române sau străine, care furnizează servicii ori produse pentru aviaţia civilă din România, realizând astfel funcţia de supraveghere a siguranţei în domeniul aviaţiei civile. ... (4) Reglementarea aeronautică civilă română RACR-PM, ediţia 3/2007, a fost elaborată în scopul armonizării cadrului legislativ naţional în domeniul aviaţiei civile cu prevederile actualelor acte normative adoptate de instituţiile comunitare pentru îndeplinirea obiectivului strategic, asumat de Comunitatea Europeană, de reducere a impactului activităţilor aeronautice asupra mediului. ... (5) Reglementarea aeronautică civilă română RACR-PM "Protecţia mediului" asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Consiliului din 4 decembrie 1989 privind limitarea emisiilor de zgomot produse de avioanele civile subsonice cu reacţie (89/629/CEE) şi stabileşte condiţiile de acordare a autorizaţiilor pentru utilizare temporară, pe aeroporturile situate pe teritoriul României, a unor avioane civile subsonice cu reacţie, conform prevederilor art. 3 al Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2007 privind interzicerea operării pe aeroporturile din România a avioanelor civile care nu îndeplinesc standardele specificate în partea a II-a cap. 3 volumul I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională. ... ---------- Paragraful (5) din secţiunea RACR-PM 1.001 - "Preambul", Cap. I a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 1.005 - Definiţii În sensul prezentei reglementări, termenii de mai jos au următorul înţeles: 1. Abrogat; ---------- Pct. 1 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. 2. Abrogat; ---------- Pct. 2 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. 3. Abrogat; ---------- Pct. 3 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. 4. Abrogat; ---------- Pct. 4 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. 5. avioane civile subsonice cu reacţie - avioane care au masa maximă certificată la decolare de 34.000 kg sau mai mare ori care au o capacitate maximă certificată pentru transport pasageri, pentru tipul de avion în cauză, mai mare de 19 locuri, exclusiv locurile pentru membrii echipajului; 6. certificare acustică - emiterea certificatului de zgomot de o autoritate competentă, prin care se atestă conformarea cu standardele de certificare de zgomot aplicabile. ---------- Pct. 6 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. 7. înmatriculare avion - acţiunea oficială prin care se stabileşte naţionalitatea unui avion prin introducerea acestuia în registrul de înmatriculare; 8. Abrogat; ---------- Pct. 8 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. 9. Abrogat; ---------- Pct. 9 din secţiunea RACR-PM 1.005 - "Definiţii", Cap. I a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. Capitolul II Abrogat. ---------- Cap. II a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.001 - Baza legală Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.0011 - Baza legală, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.005 - Obiective Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.005 - Obiective, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.015 - Autoritatea competentă Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.015 - Autoritatea competentă, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.020 - Reguli generale privind gestionarea zgomotului aeronavelor Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.020 - Reguli generale privind gestionarea zgomotului aeronavelor, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.025 - Reguli de evaluare Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.025 - Reguli de evaluare, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.030 - Reguli privind introducerea restricţiilor de operare în scopul retragerii din exploatare a aeronavelor marginale Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.030 - Reguli privind introducerea restricţiilor de operare în scopul retragerii din exploatare a aeronavelor marginale, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.035 - Restricţii de operare existente Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.035 - Restricţii de operare existente, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.040 Excepţii pentru aeronavele înmatriculate în ţările în curs de dezvoltare Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.040 Excepţii pentru aeronavele înmatriculate în ţările în curs de dezvoltare, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.045 - Exceptări pentru operaţiunile de zbor cu caracter excepţional Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.045 - Exceptări pentru operaţiunile de zbor cu caracter excepţional, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.050 - Consultări şi transparenţă Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.050 - Consultări şi transparenţă, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.055 - Notificări Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.055 - Notificări, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. RACR-PM 2.060 - Dreptul la apel Abrogată. ---------- Secţiunea RACR-PM 2.060 - Dreptul la apel, Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. Capitolul III Acordarea autorizaţiilor pentru utilizarea temporară pe aeroporturile situate pe teritoriul României a unor avioane civile subsonice cu reacţie, care nu au fost certificate acustic în conformitate cu standardele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională RACR-PM 3.001 - Baza legală Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2007 privind interzicerea operării pe aeroporturile din România a avioanelor civile care nu îndeplinesc standardele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, şi prezentul capitol asigură transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2006/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. RACR-PM 3.005 - Aplicabilitate Prevederile prezentului capitol sunt aplicabile avioanelor civile subsonice cu reacţie, cu o masă maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare, ori cu o configuraţie maximă certificată de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzând locurile rezervate echipajului, care nu îndeplinesc standardele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţie şi a căror operare pe aeroporturile din România este interzisă, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2007. RACR-PM 3.010 - Obiectiv Obiectivul acestui capitol este de a stabili condiţiile de acordare a autorizaţiilor pentru utilizarea temporară pe aeroporturile situate pe teritoriul României a unor avioane civile subsonice cu reacţie, cu o masă maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare ori cu o configuraţie maximă certificată de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzând locurile rezervate echipajului şi care nu au fost certificate acustic în conformitate cu standardele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţie. RACR-PM 3.015 - Condiţii de acordare a autorizaţiilor pentru utilizarea temporară a unor avioane civile subsonice cu reacţie, care nu au fost certificate acustic în conformitate cu standardele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţie În cazuri excepţionale, bine justificate, Ministerul Transporturilor, prin AACR, poate acorda autorizaţii pentru utilizarea temporară pe aeroporturile situate pe teritoriul României a unor avioane civile subsonice cu reacţie, cu o masă maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare ori cu o configuraţie maximă certificată de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzând locurile rezervate echipajului şi care nu au fost certificate acustic în conformitate cu standardele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţie, după cum urmează: a) avioane utilizate în operaţiuni care prin natura lor excepţională ar face nerezonabilă neacordarea unei autorizaţii temporare, astfel: ... (i) operaţiuni de zbor exclusiv pentru transportul, în misiuni oficiale, al unui monarh în funcţie şi al membrilor apropiaţi ai familiei acestuia, al şefilor de stat, al şefilor de guvern şi al miniştrilor, dacă statutul zborului este indicat corespunzător în planul de zbor; (ii) operaţiuni de zbor de căutare şi salvare, autorizate de autorităţile competente; (iii) operaţiuni de zbor umanitare, de evacuare medicală, de transport cargo în zone calamitate şi pentru stingerea incendiilor; (iv) operaţiuni de transport individual cargo, numai pe aeroporturile enumerate în anexa la RACR-3.015 şi pentru care operatorul aeronavei, împreună cu beneficiarul transportului, demonstrează că, datorită naturii încărcăturii transportate, nu poate fi utilizat un alt tip de aeronavă; (v) operaţiuni de zbor exclusiv pentru instruire în scopul obţinerii/ revalidării/ reînnoirii unei licenţe sau a unei calificări pentru personalul navigant, dacă acest lucru este indicat corespunzător în planul de zbor; (vi) operaţiuni de zbor aflate în situaţii de urgenţă datorită unor cauze tehnice, unor condiţii meteorologice nefavorabile, unor urgenţe medicale sau altor situaţii de forţă majoră; b) avioane utilizate în operaţiuni de zbor nonprofit în scopul realizării lucrărilor de modificare, reparaţie sau întreţinere a aeronavelor. ... Capitolul IV Restricţii de înmatriculare pentru limitarea emisiilor de zgomot produse de avioanele civile subsonice cu reacţie RACR-PM 4.001 - Baza legală Prezentul capitol asigură transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor aplicabile ale Directivei 89/629/CEE a Consiliului European din 4 decembrie 1989 privind limitarea emisiilor de zgomot produse de avioanele civile subsonice cu reacţie. RACR-PM 4.005 - Aplicabilitate Prevederile prezentului capitol sunt aplicabile avioanelor civile subsonice cu reacţie, care au masa maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare ori care au o capacitate certificată pentru transport pasageri mai mare de 19 locuri. RACR-PM 4.010 - Obiectiv Obiectivul acestui capitol este de a stabili reguli pentru limitarea nivelului emisiilor acustice produse de avioanele civile subsonice cu reacţie, pe teritoriul României. RACR-PM 4.015 - Restricţii Avioanele civile subsonice cu reacţie care au masa maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare ori care au o capacitate certificată pentru transport pasageri mai mare de 19 locuri pot fi înmatriculate în Registrul unic de înmatriculare al aeronavelor civile din România numai dacă sunt certificate acustic în conformitate cu standarde cel puţin egale cu cele specificate în partea a II-a, cap. 3, vol. I din anexa 16 la Convenţie. RACR-PM 4.020 - Derogări Ministerul Transporturilor, prin AACR, poate acorda derogări de la prevederile RACR-PM 4.015 pentru: a) avioanele de interes istoric; ... b) avioanele utilizate de un operator dintr-un stat membru al Uniunii Europene înainte de 1 noiembrie 1989, închiriate în vederea cumpărării sau aflate sub contract de leasing în vigoare şi care, în aceste cazuri, au fost înmatriculate într-un stat care nu face parte din Uniunea Europeană; ... c) avioanele care au fost închiriate către operatori aerieni din state care nu fac parte din Uniunea Europeană şi care, din această cauză, au fost radiate temporar din Registrul de înmatriculare al unui stat membru al Uniunii Europene; ... d) un avion care înlocuieşte un avion distrus în mod accidental şi pe care operatorul aerian nu îl poate înlocui cu altul comparabil, disponibil pe piaţă, având o certificare acustică în conformitate cu standardele specificate la RACR-PM 4.015, cu condiţia ca înmatricularea avionului care îl înlocuieşte pe cel distrus să fie efectuată în termen de un an de la data distrugerii în cauză; ... e) avioanele echipate cu motoare cu raport de diluţie mai mare sau egal cu 2. ... RACR-PM 4.025 - Recunoaştere mutuală Ministerul Transporturilor recunoaşte derogările acordate de alte state membre ale Uniunii Europene în baza prevederilor art. 4 din Directiva 89/629/CEE a Consiliului European din 4 decembrie 1989 privind limitarea emisiilor de zgomot produse de avioanele civile subsonice cu reacţie. RACR-PM 4.030 - Notificări Ministerul Transporturilor informează autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană cu privire la derogările acordate în baza prevederilor RACR-PM 4.020. Anexă la RACR-PM 2.025 Abrogată. ---------- Anexa la RACR-PM 2.025 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.480 din 8 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.041 din 23 decembrie 2016. Anexa LA RACR - PM 3.015 Lista aeroporturilor din România pentru care pot fi acordate autorizaţii de utilizare temporară, conform prevederilor RACR-PM 3.015 lit. a) pct. (iv) ────────────────────────────────────────────────────── Nr. Cod crt. OACI Denumirea aeroportului ────────────────────────────────────────────────────── 1. LRBM Baia Mare 2. LROP Bucureşti - Otopeni - Henri Coandă 3. LRCK Constanţa - Kogălniceanu 4. LRSM Satu Mare 5. LRSV Suceava 6. LRTM Târgu Mureş 7. LRTR Timişoara - Traian Vuia 8. LRTC Tulcea ────────────────────────────────────────────────────── --------