ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poștale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 15 martie 2013
    Având în vedere Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, modificată și completată prin Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității,
    având în vedere modificările survenite asupra textului Directivei 97/67/CE ca urmare a adoptării Directivei 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității,
    ținând cont de faptul că obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea Directivei 2008/6/CE în legislația națională până cel târziu la data de 31 decembrie 2012 nu a fost dusă la îndeplinire,
    întrucât, ca urmare a nerespectării termenului de transpunere a Directivei 2008/6/CE, Comisia Europeană a declanșat proceduri prealabile acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, România primind din partea Comisiei Europene în data de 31 ianuarie 2013 Notificarea de punere în întârziere în cauza nr. 2013/0069,
    având în vedere că o întârziere suplimentară în ceea ce privește respectarea acestei obligații poate atrage emiterea de către Comisia Europeană a avizului motivat de încălcare a obligațiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene și, ulterior, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
    ținând seama de faptul că Directiva 2008/6/CE a prevăzut drepturi în favoarea utilizatorilor într-un mod suficient de concret și de detaliat, astfel încât, prin neasigurarea efectivității unor astfel de drepturi, consecință a netranspunerii în termen a directivei indicate, se afectează îndeosebi în mod direct interesele utilizatorilor serviciilor poștale,
    ținând cont de faptul că, potrivit art. 260 alin. (2) și (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de a transpune Directiva 2008/6/CE se poate concretiza în plata atât a unei sume forfetare, cât și a unor penalități cu titlu cominatoriu,
    având în vedere faptul că, prin Comunicarea Comisiei Europene SEC (2012) 6.106 din 31 august 2012, a fost stabilită pentru România suma minimă forfetară la 1.740.000 euro, iar valoarea factorului național "n" pentru calcularea penalităților cominatorii este de 3,28, penalitățile putând fi cuprinse între, aproximativ, 2.000 și 125.000 euro/zi de întârziere, ceea ce, în funcție de durata întârzierii transpunerii Directivei 2008/6/CE, ar putea avea un impact important asupra bugetului de stat,
    luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Prezenta ordonanță de urgență are ca scop:
    a) stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor poștale și asigurarea accesului la serviciul universal, în vederea stimulării unui cadru concurențial și promovării intereselor utilizatorilor;
    b) reglementarea mecanismelor de finanțare a serviciului universal în condiții care să garanteze furnizarea permanentă a acestui serviciu;
    c) stabilirea principiilor de tarifare, cu respectarea transparenței, pentru serviciile din sfera serviciului universal;
    d) stabilirea unor cerințe minime de calitate pentru furnizarea serviciului universal și instituirea unui sistem care să asigure respectarea acestora.


    Articolul 2

    În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos se definesc astfel:1. servicii poștale - serviciile ce constau în colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale;2. furnizor de servicii poștale - orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau orice persoană juridică a cărei activitate constă, în tot ori în parte, în furnizarea unuia sau a mai multor servicii poștale;3. rețea poștală - sistemul de organizare și resursele de orice fel utilizate de furnizorii de servicii poștale, în principal, pentru:
    a) colectarea trimiterilor poștale;
    b) transportul și manipularea trimiterilor poștale de la punctele de acces până la centrele de distribuire;
    c) distribuirea trimiterilor poștale la adresele indicate;
    4. rețea poștală publică - rețeaua poștală utilizată de furnizorul de serviciu universal, desemnat de autoritatea de reglementare;5. puncte de acces - instalațiile fizice, inclusiv cutiile poștale, puse la dispoziția publicului, prin intermediul cărora trimiterile poștale pot fi introduse în rețeaua poștală;6. puncte de contact - ansamblul instalațiilor fizice prin intermediul cărora trimiterile poștale pot fi livrate destinatarilor;7. colectare - operațiunea de preluare a trimiterilor poștale realizată fie prin intermediul punctelor de acces, fie de la o adresă indicată de expeditor;8. livrare - operațiunea de predare de către furnizorul de servicii poștale a trimiterilor poștale;9. distribuire - procesul care începe cu sortarea trimiterilor poștale și se încheie cu livrarea acestora la destinatari;10. data depunerii trimiterii poștale - data la care trimiterea poștală a fost colectată. Dispozițiile art. 183 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile;11. trimitere de corespondență - comunicare în formă scrisă pe orice fel de suport fizic, care urmează să fie transportată și livrată la adresa indicată de expeditor chiar pe trimiterea în sine sau pe ambalajul acesteia. Cărțile, cataloagele, ziarele, periodicele nu sunt considerate trimiteri de corespondență;11^1. trimiteri de corespondență în număr mare - trimiteri interne și internaționale din această categorie expediate în număr de minimum 5.000 de trimiteri, în decurs de o lună, de către același expeditor sau integrator, în baza unui contract încheiat în formă scrisă cu furnizorul de servicii poștale;
    (la 01-01-2017, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    12. trimitere poștală înregistrată - trimitere poștală care face obiectul unui serviciu care are drept particularitate eliberarea de către furnizor expeditorului a unui document care să permită furnizorului identificarea internă a trimiterii în rețeaua poștală, să ateste data depunerii, precum și, de regulă, plata tarifului;
    (la 03-09-2016, Pct. 12 al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    13. trimitere poștală - bun adresat, aflat în forma finală în care urmează să fie transportat și livrat la adresa indicată de expeditor pe trimiterea în sine, pe ambalaj sau într-o listă de distribuție. Pe lângă trimiterile de corespondență, în această categorie sunt incluse, de exemplu, imprimatele, sacii "M", pachetele mici, coletele poștale care conțin bunuri cu sau fără valoare comercială și mandatele poștale pe suport hârtie. În această categorie nu sunt incluse trimiterile hibrid;
    (la 02-12-2016, Punctul 13. din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    14. trimitere poștală internațională - trimitere poștală expediată de pe teritoriul României către o adresă care nu se află pe acest teritoriu sau expediată din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia și trimiterea poștală expediată din afara teritoriului României către o adresă care nu se află pe acest teritoriu, dar aflată în tranzit pe teritoriul României;15. trimitere poștală intracomunitară - trimiterea poștală internațională expediată de pe teritoriul României către o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau expediată de la o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene către o adresă de pe teritoriul României și trimiterea poștală expediată de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene către o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, dar aflată în tranzit pe teritoriul României;16. colet poștal - trimitere poștală cu greutatea maximă de 50 kg, ce conține bunuri cu sau fără valoare comercială;
    (la 04-07-2013, Pct. 16 al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    16^1. colete poștale în număr mare - trimiteri poștale interne și internaționale din această categorie expediate în număr de minimum 50 de colete, în decurs de o lună, de către același expeditor sau integrator, în baza unui contract încheiat în formă scrisă cu furnizorul de servicii poștale;
    (la 03-09-2016, Pct. 16^1 al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. Potrivit alin. (3) al art. II din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016, dispozițiile art. I pct. 3, 7 și 8, precum și cele de la pct. 4, cu referire la pct. 16^1, 16^3 și 16^6 ale art. 2, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. )
    16^2. imprimate - trimiterile poștale realizate prin tipărire sau alt mijloc de multiplicare, care nu conțin comunicări cu caracter personal sau individual; în această categorie se includ, de exemplu, ziare, periodice, cărți, cataloage, hărți geografice, partituri muzicale;
    (la 03-09-2016, Pct. 16^2 al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    16^3. imprimate în număr mare - trimiteri interne și internaționale din această categorie expediate în număr de minimum 500 de trimiteri, în decurs de o lună, de către același expeditor sau integrator, în baza unui contract încheiat în formă scrisă cu furnizorul de servicii poștale;
    (la 03-09-2016, Pct. 16^3 al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. Potrivit alin. (3) al art. II din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016, dispozițiile art. I pct. 3, 7 și 8, precum și cele de la pct. 4, cu referire la pct. 16^1, 16^3 și 16^6 ale art. 2, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. )
    16^4. sac "M" - trimitere poștală cu o greutate maximă de 30 kg conținând imprimate și/sau obiecte atașate sau asociate printr-un alt mijloc imprimatelor cu care acestea sunt expediate, respectiv discuri, benzi magnetice, casete, eșantioane comerciale expediate de fabricanți și distribuitori, articole comerciale care nu fac obiectul drepturilor vamale sau materiale de informare care nu pot fi vândute, alte obiecte care au un raport cu imprimatele pe care le însoțesc, adresate aceluiași destinatar, la aceeași adresă de livrare;
    (la 03-09-2016, Pct. 16^4 al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    16^5. pachet mic - trimiteri poștale ce conțin bunuri cu sau fără valoare comercială la care se pot atașa orice documente care au caracter de corespondență, în greutate de până la 2 kg, inclusiv, și care urmează fluxul tehnologic utilizat pentru trimiterile de corespondență, astfel cum prevăd Convenția Poștală Universală și Regulamentul poștei de scrisori;
    (la 03-09-2016, Pct. 16^5 al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    16^6. pachete mici în număr mare - trimiteri poștale interne și internaționale din această categorie expediate în număr de minimum 500 de trimiteri, în decurs de o lună, de către același expeditor sau integrator, în baza unui contract încheiat în formă scrisă cu furnizorul de servicii poștale.
    (la 03-09-2016, Pct. 16^6 al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. Potrivit alin. (3) al art. II din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016, dispozițiile art. I pct. 3, 7 și 8, precum și cele de la pct. 4, cu referire la pct. 16^1, 16^3 și 16^6 ale art. 2, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. )
    17. publicitate prin poștă - trimiterile poștale interne sau internaționale care urmează să fie transportate și livrate la adresa indicată de expeditor pe trimiterea în sine sau pe ambalajul acesteia, constând exclusiv în materiale de reclamă, marketing sau publicitate, ce conțin mesaje identice, cu excepția numelui, adresei și numărului de identificare a destinatarului, precum și a altor modificări care nu alterează natura mesajului, dacă aceste trimiteri sunt expediate unui număr semnificativ de destinatari, stabilit de autoritatea de reglementare. Nu constituie publicitate prin poștă:
    a) chitanțele, facturile, situațiile financiare și alte mesaje având un conținut diferit;
    b) trimiterile poștale care conțin, în afară de publicitate prin poștă, și alte trimiteri în același ambalaj;
    18. serviciu de trimitere recomandată - serviciul poștal ale cărui particularități constau în oferirea unei garanții forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parțială ori deteriorare a trimiterii poștale înregistrate și în eliberarea, la cerere, ulterior depunerii, respectiv livrării trimiterii poștale, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale sau livrarea la destinatar, fără a fi confirmată în scris de către acesta;
    (la 03-09-2016, Pct. 18 al art. 2 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    19. serviciu de trimitere cu valoare declarată - serviciul poștal a cărui particularitate constă în asigurarea unei trimiteri poștale înregistrate împotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau parțiale ori deteriorării, pentru o sumă care nu poate depăși valoarea declarată de către expeditor, și în eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale;20. serviciu de trimitere contra ramburs - serviciul poștal a cărui particularitate constă în achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poștale înregistrate;21. serviciu confirmare de primire - serviciul poștal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poștale înregistrate, confirmată în scris de destinatar;22. mandat poștal pe suport hârtie - serviciul poștal a cărui particularitate constă în completarea unui formular în formă fizică pe baza căruia se execută, conform indicațiilor expeditorului, transferul și remiterea unei sume de bani, fără nicio deducere, destinatarului;23. cecograme - trimiteri poștale în greutate de până la 7 kg, inclusiv, precum trimiterile poștale cecografice prezentate deschise, clișeele care poartă însemne ale cecografiei, înregistrările sonore și pe hârtie specială destinate numai pentru folosința nevăzătorilor;
    (la 03-09-2016, Pct. 23 al art. 2 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    23^1. trimiteri hibrid - trimiteri prezentate de către expeditor în formă fizică sau electronică (poștă electronică, SMS, fax etc.) și în cazul cărora furnizorul a procesat mesajul (decompactare, decriptare, arhivare etc.), transportul acestuia realizându-se în principal prin transmiterea în format electronic către punctele din rețeaua furnizorului de servicii poștale mai apropiate de destinatar, de unde trimiterile sunt distribuite destinatarului în formă fizică sau în formă electronică în cazul trimiterilor prezentate în formă fizică; serviciile care au ca obiect trimiterile hibrid sunt servicii conexe serviciilor poștale;»
    (la 02-12-2016, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care introduce pct. 5^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    24. furnizor de serviciu universal - furnizorul de servicii poștale care prestează unul sau mai multe servicii poștale din sfera serviciului universal, desemnat în acest sens de autoritatea de reglementare;25. tarife terminale - remunerarea furnizorului de serviciu universal pentru distribuirea pe teritoriul României a trimiterilor poștale expediate din afara teritoriului României;26. expeditor - persoana fizică sau juridică ce inițiază trimiterea poștală și, personal sau prin intermediul unui terț, o introduce în rețeaua poștală;27. destinatar - persoana căreia îi este adresată trimiterea poștală;28. utilizator - orice persoană fizică sau juridică ce beneficiază de furnizarea unui serviciu poștal în calitate de expeditor sau destinatar;29. integrator - orice persoană fizică sau juridică ce acționează pe bază contractuală ca intermediar între unul sau mai mulți expeditori și furnizorul de servicii poștale, a cărei activitate constă, în tot sau în parte, în generarea și prelucrarea trimiterilor poștale și introducerea acestora în rețeaua poștală a unui furnizor de servicii poștale, în vederea livrării la adresa indicată de expeditor; aceste servicii prestate de integrator nu sunt servicii poștale;30. timbru poștal - hârtie de valoare emisă și pusă în circulație exclusiv sub autoritatea statului, ca atribut al suveranității acestuia, constituind dovada francării corespunzătoare valorii sale intrinseci, atunci când este aplicat pe o trimitere poștală în conformitate cu actele Uniunii Poștale Universale;31. francare - modalitate de atestare a plății anticipate a tarifelor poștale prin utilizarea timbrelor poștale, a etichetelor autoadezive sau a impresiunilor obținute prin tipărire sau ștampilare;32. efecte poștale - plicuri, aerograme, cărți poștale și orice alte întreguri poștale cu timbru imprimat care atestă plata anticipată a serviciului poștal;33. tarif special - tarif redus, practicat de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care acesta are obligația să le presteze, stabilit cu respectarea principiilor transparenței și nediscriminării;34. cerințe esențiale - condițiile generale, fără caracter economic, prin care se impun cerințe pentru furnizarea serviciilor poștale, constând în: confidențialitatea corespondenței, asigurarea securității rețelei poștale în cazul transportului de bunuri periculoase, respectarea condițiilor de angajare, a sistemelor de securitate socială prevăzute de actele cu putere de lege sau de dispozițiile administrative și de reglementare și/sau de contractul colectiv negociat între partenerii sociali naționali, în conformitate cu legislația națională și a Uniunii Europene, și, după caz, protecția datelor, a mediului și normele de planificare a teritoriului. Protecția datelor include protecția datelor cu caracter personal, confidențialitatea informațiilor transmise sau stocate și protecția dreptului la viața privată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 3

    Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu sunt aplicabile următoarelor servicii:
    a) transportul și livrarea trimiterilor proprii personal de către expeditorul acestora;
    b) transportul și livrarea trimiterilor proprii ale expeditorului prin intermediul unui sediu secundar al acestuia, în cazul în care trimiterile în cauză se referă la activitatea expeditorului și urmăresc în mod nemijlocit satisfacerea unui interes al acestuia, legat de activitatea în cauză;
    c) transportul și livrarea trimiterilor efectuate cu titlu gratuit și în mod nemijlocit de către o persoană împuternicită de expeditor în acest scop;
    d) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale în cadrul unui serviciu organizat pentru uzul exclusiv al autorităților publice, în temeiul unor dispoziții legale speciale;
    e) transportul și livrarea cu titlu gratuit a înscrisurilor care însoțesc bunurile transportate și livrate împreună cu acestea;
    f) transportul și livrarea trimiterilor neadresate.


    Articolul 4
    (1) Secretul trimiterilor poștale este inviolabil.(2) Reținerea, deschiderea sau divulgarea conținutului trimiterilor poștale este permisă numai în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.


    Capitolul II Regimul de autorizare generală a furnizorilor de servicii poștale

    Articolul 5
    (1) Furnizarea serviciilor poștale se realizează în condițiile regimului de autorizare generală prevăzut de prezentul capitol.(2) Regimul de autorizare generală este regimul juridic adoptat de autoritatea de reglementare, care stabilește drepturile și obligațiile furnizorilor de servicii poștale, permițând furnizarea de servicii poștale fără obținerea unei decizii explicite din partea autorității de reglementare, prin notificarea intenției de a presta activități de furnizare a serviciilor poștale.(3) Regimul de autorizare generală stabilește obligații privind furnizarea serviciilor poștale, în scopul și în măsura necesare pentru garantarea respectării cerințelor esențiale.(4) Regimul de autorizare generală poate stabili obligații specifice privind furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal, în scopul și în măsura necesare pentru asigurarea dreptului de acces la serviciul universal.(5) Obligațiile prevăzute la alin. (3) și (4) pot privi, printre altele:
    a) furnizarea unor servicii din sfera serviciului universal;
    b) calitatea, disponibilitatea și modul de prestare a serviciilor furnizate;
    c) eventualele contribuții datorate de furnizorul de servicii poștale în temeiul unui mecanism de compensare a costurilor implicate de furnizarea serviciilor poștale din sfera serviciului universal, în cazul în care furnizarea serviciului universal atrage un cost net, care poate reprezenta o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal;
    d) obligația de a asigura securitatea rețelei și a trimiterilor poștale.
    (6) Obligația prevăzută la alin. (5) lit. a) poate fi impusă numai furnizorilor de servicii poștale desemnați ca furnizori de serviciu universal.(7) Furnizarea serviciilor poștale având ca obiect trimiteri poștale internaționale se realizează cu respectarea obligațiilor prevăzute de legislația vamală în vigoare.(8) Furnizorii de servicii poștale au obligația de a contribui la cheltuielile administrative ale autorității de reglementare, prin plata unui tarif de monitorizare conform prevederilor cap. X «Tariful de monitorizare» din Ordonanța de urgență a Guvernului nr 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012.
    (la 04-07-2013, Alin. (8) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 6

    Furnizorii de servicii poștale incluse în sfera serviciului universal beneficiază de dreptul de a instala, a întreține, a înlocui și a muta cutii poștale pe imobilele aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu titlu gratuit, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (la 04-07-2013, Art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 7
    (1) În scopul realizării unei evidențe oficiale a furnizorilor, orice persoană care intenționează să furnizeze servicii poștale transmite autorității de reglementare o notificare. Notificarea se va realiza în mod obligatoriu prin completarea formularului-tip stabilit și actualizat de autoritatea de reglementare.(2) Persoanele care asigură doar sortarea sau transportul trimiterilor poștale nu au obligația transmiterii notificării prevăzute la alin. (1).(3) Pe baza notificărilor realizate, autoritatea de reglementare întocmește, actualizează și publică Registrul public al furnizorilor de servicii poștale.(4) Autoritatea de reglementare stabilește condițiile și procedura de obținere, modificare, suspendare și retragere a dreptului de a furniza servicii poștale în condițiile regimului de autorizare generală, cu respectarea principiilor transparenței, nediscriminării, proporționalității și obiectivității.(5) Persoana care a transmis notificarea cu respectarea dispozițiilor legale este autorizată să furnizeze serviciile poștale pe care le-a indicat în notificare, aplicându-i-se în mod corespunzător regimul de autorizare generală.(6) La cerere sau din oficiu, autoritatea de reglementare va elibera în cel mult 15 zile lucrătoare persoanei care a transmis notificarea cu respectarea dispozițiilor legale un certificat-tip prin care se atestă dreptul de a furniza servicii poștale.
    (la 03-09-2016, Alin. (6) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )


    Capitolul III Serviciul universal

    Articolul 8
    (1) Dreptul de acces la serviciul universal reprezintă dreptul de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.(2) Orice persoană are dreptul de acces la serviciul universal.(3) Serviciile incluse în sfera serviciului universal sunt:
    a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale având ca obiect trimiteri de corespondență, pachete mici și imprimate, în greutate de până la două kg, inclusiv;
    (la 03-09-2016, Litera a) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )

    b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg, inclusiv;
    (la 03-09-2016, Litera b) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )

    c) distribuirea coletelor poștale în greutate de până la 20 kg, inclusiv, expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;
    (la 03-09-2016, Litera c) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )

    d) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale din categoria prevăzută la lit. a);
    e) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect trimiteri poștale din categoriile prevăzute la lit. a)-c);
    f) colectarea, sortarea, transportul și livrarea cecogramelor interne și internaționale;
    g) orice alte servicii poștale stabilite prin lege, dacă răspund unor necesități de ordin social sau economic ale utilizatorilor, care nu pot fi asigurate în mod satisfăcător în condițiile unei piețe concurențiale.
    (4) Autoritatea de reglementare poate mări limita de greutate prevăzută la alin. (3) lit. b) până la cel mult 20 kg.(5) Dimensiunile minime și maxime ale trimiterilor poștale care fac obiectul serviciilor poștale pentru a căror furnizare a fost desemnat furnizorul de serviciu universal sunt cele stabilite de prevederile actelor adoptate de Uniunea Poștală Universală.(6) Nu sunt incluse în sfera serviciului universal:
    a) mandatul poștal pe suport hârtie;
    b) serviciile de publicitate prin poștă;
    b^1) trimiterile de corespondență în număr mare, coletele poștale în număr mare, imprimatele în număr mare, precum și pachetele mici în număr mare;
    (la 01-01-2017, Articolul 8 din Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )

    b^2) sacii «M»;
    (la 01-01-2017, Articolul 8 din Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )

    c) serviciile poștale stabilite de autoritatea de reglementare, care prezintă caracteristici suplimentare față de cele prevăzute de prezenta ordonanța de urgență pentru serviciile incluse în sfera serviciului universal.


    Articolul 9
    (1) Ministerul pentru Societatea Informațională, denumit în continuare MSI, stabilește politica și strategia privind serviciile poștale, respectiv serviciul universal, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității, proporționalității și nediscriminării.(2) MSI va monitoriza, va evalua și va coordona politicile în domeniul serviciilor poștale, respectiv serviciul universal.(3) Pe baza politicii și strategiei stabilite potrivit alin. (1), autoritatea de reglementare stabilește și publică condițiile și procedura pe care le aplică pentru a desemna unul sau mai mulți furnizori de servicii poștale ca furnizori de serviciu universal, precum și obligațiile și condițiile speciale pe care trebuie să le respecte aceștia și drepturile de care beneficiază în furnizarea serviciului universal. În stabilirea acestei proceduri, autoritatea de reglementare acționează în vederea limitării posibilelor efecte negative asupra concurenței, determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, precum și a asigurării protecției interesului public.(4) Condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal se stabilesc de către autoritatea de reglementare, cu respectarea principiilor eficienței, obiectivității, transparenței, proporționalității și nediscriminării, asigurându-se, în același timp, eficiența costurilor pentru furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal.(5) Orice furnizor de servicii poștale care asigură condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență pentru prestarea serviciilor poștale din sfera serviciului universal poate fi desemnat ca furnizor de serviciu universal pentru prestarea unuia sau mai multor servicii din sfera serviciului universal, pe întreg teritoriul național ori doar pe o parte a acestuia, astfel încât să se asigure acoperirea întregului teritoriu, pentru o perioadă suficientă care să asigure viabilitatea economică a serviciilor furnizate, dar nu mai mult de 10 ani.
    (la 04-07-2013, Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (6) În cazul în care autoritatea de reglementare desemnează mai mulți furnizori de serviciu universal care concurează pe aceleași piețe din domeniul serviciilor poștale, stabilind totodată o anumită zonă în care fiecare dintre aceștia urmează să presteze respectivele servicii, condițiile în care se face desemnarea trebuie astfel stabilite încât să nu creeze niciunuia dintre furnizori un dezavantaj concurențial, respectându-se principiul păstrării unui echilibru din punctul de vedere al rentabilității prestării serviciilor poștale între zona respectivă și zona sau zonele ce au fost stabilite pentru ceilalți furnizori de serviciu universal concurenți și luând în considerare avantajele de ordin competitiv de care beneficiază fiecare dintre furnizorii de serviciu universal.(7) Autoritatea de reglementare informează Comisia Europeană cu privire la măsurile luate privind asigurarea dreptului de acces la serviciul universal și asupra identității furnizorilor de serviciu universal desemnați.


    Articolul 10
    (1) Autoritatea de reglementare stabilește condițiile de amplasare a punctelor de acces și a punctelor de contact din rețeaua poștală publică, astfel încât densitatea acestora să țină seama de nevoile utilizatorilor, precum și de cerințele minime de calitate impuse furnizorului de serviciu universal pentru serviciile poștale din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze.(2) Furnizorul de serviciu universal trebuie să asigure, în fiecare localitate în care prestează serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le furnizeze, cel puțin o colectare de la fiecare punct de acces și cel puțin o livrare la adresa indicată, în fiecare zi lucrătoare, dar nu mai puțin de 5 zile pe săptămână, cu excepția cazurilor sau a condițiilor geografice considerate excepționale aprobate de autoritatea de reglementare.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), autoritatea de reglementare poate stabili ca livrarea să se facă la anumite instalații corespunzătoare, în condiții determinate.(4) Autoritatea de reglementare informează Comisia Europeană și celelalte autorități naționale de reglementare din statele membre ale Uniunii Europene cu privire la situațiile de excepție determinate potrivit alin. (2) și (3).(5) Condițiile specifice de livrare a trimiterilor poștale care fac obiectul unui serviciu inclus în sfera serviciului universal se stabilesc de autoritatea de reglementare.(6) În vederea asigurării furnizării permanente a serviciului universal, furnizorul desemnat are dreptul să înființeze posturi și să angajeze salariați cu contracte individuale de muncă pe durată determinată, pe perioada concediilor de odihnă ale salariaților care ocupă posturi unice, în cazul localităților unde furnizorul nu are alți salariați cu aceeași calificare.
    (la 03-09-2016, Alin. (6) al art. 10 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )


    Articolul 11

    În îndeplinirea obligațiilor de asigurare a serviciilor din sfera serviciului universal, furnizorul de serviciu universal trebuie să respecte în mod cumulativ următoarele condiții generale:
    a) să garanteze respectarea cerințelor esențiale, inclusiv a normelor privind securitatea rețelei poștale publice pe care o operează;
    b) să ofere servicii identice utilizatorilor care se află în condiții comparabile;
    c) să ofere servicii disponibile pentru toți utilizatorii, fără niciun fel de discriminare, în special din rațiuni de ordin politic, religios sau ideologic;
    d) să ofere servicii în mod neîntrerupt, cu excepția cazurilor de forță majoră;
    e) să asigure o evoluție continuă a serviciilor în funcție de cerințele tehnice, economice și sociale, precum și să urmărească adaptarea serviciilor la cerințele utilizatorilor;
    f) să asigure accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze în condiții echivalente celor de care beneficiază ceilalți utilizatori, cu respectarea normelor adoptate de autoritatea de reglementare.


    Articolul 12
    (1) Furnizorul de serviciu universal are obligația să pună la dispoziția utilizatorilor, integratorilor și a furnizorilor de servicii poștale, în mod regulat, informații detaliate și actualizate cu privire la caracteristicile serviciilor din sfera serviciului universal pe care le furnizează, în special informații referitoare la condițiile generale de acces la aceste servicii, precum și la tarifele și cerințele minime de calitate pentru aceste servicii.(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) se publică pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare.(3) Autoritatea de reglementare informează Comisia Europeană cu privire la modalitățile de punere la dispoziția utilizatorilor, integratorilor și a furnizorilor de servicii poștale a informațiilor prevăzute la alin. (1).(4) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a asigura accesul utilizatorilor, integratorilor și furnizorilor de servicii poștale la rețeaua poștală publică pe care o operează, în condiții de transparență, obiectivitate și nediscriminare.(5) În măsura necesară promovării eficienței economice și a concurenței efective pe piața serviciilor poștale, precum și în vederea maximizării beneficiilor utilizatorilor, autoritatea de reglementare poate stabili, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării, condițiile tehnice și economice, inclusiv de preț, în care se realizează accesul utilizatorilor, integratorilor sau al furnizorilor de servicii poștale la rețeaua poștală publică a furnizorului de serviciu universal.(6) În cazul în care au fost desemnați 2 sau mai mulți furnizori de serviciu universal, autoritatea de reglementare poate stabili condițiile în care furnizorul desemnat are acces la rețeaua poștală publică deținută de un alt furnizor de serviciu universal desemnat.


    Articolul 13
    (1) Furnizorul de serviciu universal are obligația să asigure accesul altor furnizori de servicii poștale la serviciile poștale care intră în sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze și la elementele de infrastructură a rețelei poștale publice pe care o operează, în măsura necesară furnizării propriilor servicii poștale, în condiții transparente, proporționale și nediscriminatorii.(2) Elementele de infrastructură a rețelei poștale publice prevăzute la alin. (1) includ:
    a) elemente de infrastructură nonfizice, cum ar fi: sistemul de coduri poștale, informațiile privind modificarea adreselor, baza de date cuprinzând adresele la care pot fi livrate trimiterile poștale;
    b) elemente de infrastructură fizice, cum ar fi: cutiile poștale de livrare, căsuțele poștale.
    (3) Furnizorul de serviciu universal desemnat poate refuza accesul altor furnizori de servicii poștale la elementele de infrastructură a rețelei poștale publice, numai în măsura în care accesul solicitat afectează în mod substanțial capacitatea furnizorului de serviciu universal de a furniza propriile servicii.(4) Condițiile tehnice și economice în care se realizează accesul se stabilesc pe baza unui contract civil, care va include și un preț reprezentând contraprestația echitabilă pentru serviciile prestate în condițiile alin. (1) sau pentru folosința elementelor de infrastructură a rețelei poștale publice.(5) În cazul în care nu se ajunge la un acord privind condițiile de acces prevăzute la alin. (4), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării de acces, oricare dintre părți poate notifica autoritatea de reglementare, în vederea stabilirii condițiilor prevăzute la alin. (4). Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANCOM, stabilește, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării, condițiile în care furnizorul de serviciu universal asigură accesul potrivit alin. (1).(6) Autoritatea de reglementare poate stabili, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, condițiile minime care trebuie respectate la încheierea oricărui contract privind accesul la serviciile poștale care intră în sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze sau la elementele de infrastructură a rețelei poștale publice.(7) Dispozițiile prezentului articol nu condiționează dreptul niciuneia dintre părți de a se adresa instanțelor judecătorești competente, în condițiile legii.


    Articolul 14

    În vederea asigurării serviciului universal, furnizorul de serviciu universal beneficiază de următoarele drepturi:
    a) dreptul de a acționa în relațiile internaționale în calitate de furnizor de serviciu universal și de a încheia acorduri operaționale în această calitate;
    b) dreptul de a utiliza formularele internaționale specifice, prevăzute în acordurile internaționale la care România este parte.


    Capitolul IV Tarifare și contabilitate

    Articolul 15

    Tarifele percepute pentru prestarea serviciilor poștale din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligația să le presteze se stabilesc avându-se în vedere eficiența economică, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal și dezvoltarea rețelei poștale publice.


    Articolul 16
    (1) Tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze trebuie să fie accesibile, indiferent de localizarea geografică, transparente, nediscriminatorii și fundamentate în funcție de costuri și să stimuleze furnizarea unui serviciu universal eficient.(2) În vederea asigurării respectării principiilor prevăzute la alin. (1), autoritatea de reglementare va impune una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
    a) plafoane tarifare și formule de control al modificării tarifelor serviciilor din sfera serviciului universal;
    b) modalitățile de stabilire sau de modificare a unor tarife pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligația să le presteze, ținând seama și de caracteristicile specifice ale acestor servicii;
    c) stabilirea unor tarife individuale pentru serviciile din sfera serviciului universal.
    (3) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a stabili, respectiv de a modifica tarifele pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze cu respectarea măsurilor impuse de autoritatea de reglementare în conformitate cu dispozițiile alin. (2).(4) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a aduce la cunoștința publicului tarifele percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze, precum și orice modificări ale acestor tarife, cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care acestea intră în vigoare, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare.(5) La solicitarea furnizorului de serviciu universal sau din oficiu, autoritatea de reglementare va analiza necesitatea revizuirii măsurilor impuse potrivit alin. (2).(6) Până la data impunerii uneia dintre măsurile prevăzute la alin. (2), furnizorul de serviciu universal are obligația de a supune spre aprobare autorității de reglementare orice modificare a tarifelor percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare.
    (la 03-09-2016, Art. 16 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )


    Articolul 17
    (1) Furnizorul de serviciu universal poate aplica tarife speciale pentru toți utilizatorii și integratorii, respectând principiile transparenței și nediscriminării atât cu privire la tarifele propriu-zise, cât și cu privire la condițiile asociate acestora.(2) Stabilirea și practicarea tarifelor speciale prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte următoarele condiții cumulative:
    a) tarifele speciale și condițiile asociate acestora sunt practicate în mod nediscriminatoriu atât între toți utilizatorii și integratorii care folosesc servicii poștale în condiții similare, cât și între aceste terțe părți și propriile servicii oferite de furnizorii de serviciu universal;
    b) tarifele speciale sunt disponibile atât utilizatorilor - persoane fizice, cât și utilizatorilor - persoane juridice, care introduc trimiteri în rețeaua poștală publică în condiții similare;
    c) tarifele speciale sunt făcute publice în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare și pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal.
    (3) În vederea asigurării respectării dispozițiilor alin. (2), furnizorul de serviciu universal supune aprobării autorității de reglementare criteriile și condițiile pe baza cărora acordă tarife speciale, precum și orice modificări sau completări aduse acestora.


    Articolul 18

    Autoritatea de reglementare poate stabili în sarcina furnizorului de serviciu universal obligația practicării, pe întregul teritoriu național, a unui nivel uniform al tarifelor percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care este obligat să le presteze, fără a aduce atingere posibilității furnizorului de serviciu universal de a încheia acorduri tarifare individuale cu utilizatorii și integratorii, cu respectarea art. 17.


    Articolul 19
    (1) La încheierea acordurilor privind tarifele terminale pentru trimiterile poștale intracomunitare expediate de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene către o adresă aflată pe teritoriul României, furnizorul de serviciu universal trebuie să respecte următoarele principii:
    a) tarifele terminale să fie stabilite în funcție de costurile prelucrării și livrării trimiterilor poștale internaționale;
    b) nivelul tarifelor terminale să fie corespunzător calității serviciului;
    c) tarifele terminale să fie transparente și nediscriminatorii.
    (2) În cazul în care nu există asemenea acorduri, furnizorul de serviciu universal aplică prevederile acordurilor internaționale în domeniu la care România este parte.


    Articolul 20
    (1) Nu sunt supuse tarifării de către furnizorul de serviciu universal cecogramele și alte categorii de trimiteri poștale a căror gratuitate este prevăzută în acordurile internaționale la care România este parte.(2) Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili și alte gratuități, precum și modalitățile de compensare financiară a furnizorului de serviciu universal pentru asigurarea furnizării acestor servicii.


    Capitolul V Finanțarea serviciului universal

    Articolul 21
    (1) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu mai pot fi stabilite alte drepturi speciale sau exclusive privind furnizarea de servicii poștale.(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 14, orice drepturi speciale sau exclusive privind furnizarea de servicii poștale încetează.
    (la 04-07-2013, Alin. (2) al art. 21 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 22
    (1) În cazul în care autoritatea de reglementare decide că din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, în condițiile art. 8-12, rezultă un cost net care constituie o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal, prin hotărâre a Guvernului se va stabili un mecanism de compensare a acestui cost net prin utilizarea uneia dintre următoarele surse de finanțare:
    a) din fonduri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, cu respectarea cadrului legal național și european din domeniul ajutorului de stat;
    b) prin partajarea costului net între furnizorii de servicii poștale și/sau utilizatori, cu respectarea cadrului legal național și european din domeniul ajutorului de stat.
    (la 03-09-2016, Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (1^1) În cazul partajării costului net între furnizorii de servicii poștale și/sau utilizatori conform prevederilor alin. (1) lit. b), nu vor fi luate în calcul serviciile care au ca obiect trimiteri poștale care le exclud din sfera serviciului universal și nici serviciile care prezintă caracteristici suplimentare față de cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pentru serviciile incluse în sfera serviciului universal, astfel cum acestea au fost stabilite de autoritatea de reglementare.
    (la 02-12-2016, Articolul 22 din Capitolul V a fost completat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care introduce pct. 11^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    (2) Costul net al obligațiilor de serviciu universal se calculează ca diferență între costul net suportat de un furnizor de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal și costul net al aceluiași furnizor de servicii poștale, în cazul în care și-ar desfășura activitatea fără a avea obligațiile de serviciu universal.(3) Calculul costului net va lua în considerare toți factorii relevanți, inclusiv beneficiile intangibile și avantajele comerciale de care furnizorul de servicii poștale se bucură ca urmare a desemnării ca furnizor de serviciu universal, existența unei marje rezonabile de profit și stimularea eficienței costurilor.(4) Determinarea costului net se bazează pe următoarele:
    a) elemente ale serviciilor din sfera serviciului universal care pot fi furnizate doar în pierdere sau în afara condițiilor comerciale normale;
    b) costuri determinate de anumiți utilizatori sau grupuri de utilizatori cărora, având în vedere costurile de furnizare a unui anumit serviciu, veniturile generate și tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal, nu le poate fi asigurat accesul la serviciile din sfera serviciului universal decât în pierdere sau în alte condiții decât practicile comerciale normale.
    (5) Autoritatea de reglementare stabilește prin decizia de desemnare a furnizorului de serviciu universal modalitatea de calcul al costului net generat de îndeplinirea obligațiilor de furnizare a serviciilor din sfera serviciului universal, cu respectarea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4).(6) Informațiile contabile și orice alte informații utilizate pentru calcularea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal se verifică de un auditor independent, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare. Rezultatele verificării vor fi puse la dispoziția publicului de către autoritatea de reglementare.


    Articolul 23
    (1) În vederea aplicării prevederilor art. 22 alin. (1), în termen de 160 de zile de la primirea unei cereri de compensare a costului net corecte și complete, autoritatea de reglementare va comunica Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională decizia privind cuantumul costului net determinat în urma analizării acestuia, iar Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională are obligația de a iniția proiectul de hotărâre a Guvernului privind mecanismul de compensare.(2) Guvernul stabilește utilizarea uneia dintre cele două surse de finanțare a costului net cu respectarea principiilor transparenței, al minimei atingeri aduse concurenței, al nediscriminării și al proporționalității.(3) Partajarea costului net între furnizorii de servicii poștale, prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. b), poate fi utilizată doar în măsura în care cuantumul sumelor care ar trebui colectate pentru compensarea costului net determinat potrivit alin. (1) ar fi rezonabil și nu ar aduce atingere viabilității economice a furnizorilor, fără a putea depăși limita maximă de 0,6% din cifra de afaceri din furnizarea serviciilor stabilite conform art. 22 alin. (1^1), înregistrată în anul pentru care se face compensarea costului net, cifră de afaceri calculată de autoritatea de reglementare și comunicată Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională în termenul prevăzut la alin. (1).(4) Partajarea costului net între utilizatori, prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. b), se poate realiza doar cu condiția menținerii accesibilității tarifelor pentru serviciile stabilite conform art. 22 alin. (1^1), condiție a cărei respectare va fi stabilită de autoritatea de reglementare și comunicată Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională în termenul prevăzut la alin. (1).(5) Cifra de afaceri prevăzută la alin. (3) se calculează luând în considerare cifra de afaceri din furnizarea serviciilor stabilite conform art. 22 alin. (1^1), înregistrată în anul pentru care se face compensarea costului net, a tuturor furnizorilor de servicii poștale care au avut această calitate în cursul anului pentru care se datorează contribuția, calitate care subzistă și la data calculării cifrei de afaceri prevăzute la alin. (3).(6) În vederea compensării costului net prin partajarea costului net între furnizorii de servicii poștale, ANCOM va percepe de la furnizorii serviciilor poștale stabilite conform art. 22 alin. (1^1), având o cifră de afaceri mai mare ori egală cu 500.000 lei, înregistrată în anul pentru care se face compensarea costului net, o contribuție proporțională cu veniturile provenite din furnizarea serviciilor stabilite conform art. 22 alin. (1^1) în cursul anului pentru care se datorează contribuția.(7) Persoanele obligate la plata contribuției prevăzute la alin. (6) sunt cele care au avut calitatea de furnizor de servicii poștale în cursul anului pentru care se datorează contribuția, calitate care subzistă și la data stabilirii contribuției prevăzute la alin. (6).(8) În vederea determinării cuantumului contribuțiilor individuale, ANCOM va utiliza informațiile cu privire la veniturile obținute din furnizarea serviciilor poștale stabilite conform art. 22 alin. (1^1), așa cum au fost puse la dispoziția autorității de către furnizorii de servicii poștale, potrivit procedurii stabilite prin decizie a președintelui ANCOM.(9) În situația în care furnizorii prevăzuți la alin. (6) nu transmit informațiile prevăzute la alin. (8), la determinarea contribuțiilor individuale se va lua în calcul întreaga cifră de afaceri a acestora înregistrată în cursul anului pentru care se datorează contribuția.(10) Ținând cont de prevederile alin. (3)-(9), prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. b) se vor stabili modalitatea și termenul de plată a contribuțiilor datorate de furnizorii de servicii poștale sau a sumelor colectate de furnizorii de servicii poștale de la utilizatori, modalitatea și termenul de plată a sumelor virate furnizorilor de serviciu universal pentru compensarea costului net, precum și orice alte elemente necesare în vederea funcționării mecanismului de compensare.(11) Dispozițiile alin. (3)-(9) se aplică în mod corespunzător și în cazul partajării costului net între furnizorii de servicii poștale și utilizatori, prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. b).(12) Contribuțiile datorate de furnizorii de servicii poștale sau sumele colectate de furnizorii de servicii poștale de la utilizatori pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în temeiul prezentului articol, constituie creanțe bugetare asimilate creanțelor fiscale și sunt administrate de autoritatea de reglementare, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(13) În cazul în care s-a realizat compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, autoritatea de reglementare publică un raport anual privind acest cost și mecanismul de compensarea a acestuia.
    (la 02-12-2016, Articolul 23 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )


    Articolul 24
    (1) Furnizorul de serviciu universal ține o evidență contabilă separată în cadrul contabilității interne de gestiune, prin aplicarea, în mod unitar, a principiilor privind elaborarea sistemului de evidență contabilă separată și a cerințelor privind întocmirea și transmiterea situațiilor financiare separate stabilite de autoritatea de reglementare.(2) În cadrul contabilității interne de gestiune vor fi evidențiate distinct fiecare dintre serviciile incluse în sfera serviciului universal, pe de o parte, de cele neincluse în sfera serviciului universal, pe de altă parte.(3) Sistemul de evidență contabilă separată asigură alocarea costurilor în următoarele categorii:
    a) costuri directe care includ costurile ce pot fi repartizate în mod direct unui anumit serviciu sau produs;
    b) costuri comune care includ costurile ce nu pot fi repartizate direct unui anumit serviciu sau produs.
    (4) Alocarea costurilor prevăzute la alin. (3) lit. b) se realizează astfel:
    a) atunci când este posibil, pe baza unei analize directe a originii lor;
    b) atunci când analiza directă a originii nu este posibilă, costurile comune sunt alocate pe baza unei legături indirecte cu alte categorii de costuri sau cu un grup de categorii de costuri pentru care o alocare sau o reprezentare directă este posibilă; legătura indirectă se va baza pe structuri de cost comparabile;
    c) atunci când nu există modalități de alocare directă sau indirectă, categoria de cost este alocată pe baza unei ponderi calculate prin raportarea tuturor cheltuielilor atribuite sau repartizate, direct sau indirect, pe fiecare serviciu din sfera serviciului universal, pe de o parte, și pe alte categorii de servicii poștale, pe de altă parte;
    d) costurile comune care sunt necesare atât pentru furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze, cât și pentru furnizarea altor categorii de servicii poștale vor fi alocate în mod corespunzător; aceleași chei de repartizare se utilizează atât pentru serviciile din sfera serviciului universal, cât și pentru alte categorii de servicii poștale.
    (5) Furnizorul de serviciu universal poate utiliza alte sisteme de evidență contabilă separată dacă acestea respectă dispozițiile alin. (3) și (4), numai cu aprobarea prealabilă a autorității de reglementare și cu informarea Comisiei Europene.(6) Verificarea conformității sistemului de evidență contabilă separată cu principiile și cerințele stabilite potrivit prezentului articol se realizează de un auditor independent, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare. Furnizorul de serviciu universal are obligația de a publica anual declarația acestui organism privind respectarea acestor principii și cerințe.


    Articolul 25
    (1) Autoritatea de reglementare transmite Comisiei Europene, la cerere, informații detaliate cu privire la sistemul de evidență contabilă separată elaborat de furnizorul de serviciu universal în procesul de implementare a obligației prevăzute la art. 24.(2) La solicitarea scrisă a autorității de reglementare sau a Comisiei Europene, furnizorul de serviciu universal transmite acestora informații contabile detaliate rezultate din sistemul de evidență contabilă separată, acestea având obligația respectării confidențialității informațiilor transmise.


    Articolul 26

    În cazul în care nu s-a stabilit un mecanism pentru compensarea costurilor ocazionate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, iar furnizorul de serviciu universal nu beneficiază direct sau indirect de măsuri de natura ajutorului de stat ori cu efecte similare, asigurându-se astfel existența unei concurențe efective, autoritatea de reglementare poate decide să nu impună obligația de a ține evidența contabilă separată.
    (la 03-09-2016, Art. 26 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )


    Articolul 27

    Abrogat.
    (la 04-07-2013, Art. 27 a fost abrogat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 28

    Autoritatea de reglementare poate impune furnizorilor de servicii poștale care au obligația de a contribui la mecanismul de compensare sau de a colecta contribuțiile utilizatorilor la mecanismul de compensare, conform dispozițiilor art. 23, introducerea unui sistem adecvat de evidență contabilă separată pentru a asigura funcționarea acestui mecanism.


    Capitolul VI Protecția utilizatorilor

    Articolul 29
    (1) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a respecta, în relațiile cu utilizatorii, regulile stabilite potrivit prezentului articol.(2) Furnizorul de serviciu universal stabilește și supune spre aprobare autorității de reglementare, într-un termen stabilit de aceasta, regulile aplicabile serviciilor poștale din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze.(3) Autoritatea de reglementare analizează regulile aplicabile serviciilor poștale din sfera serviciului universal transmise de furnizorul de serviciu universal, în termen de 60 de zile de la data transmiterii acestora.(4) În cazul în care apreciază că regulile propuse sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere tehnic sau al protecției utilizatorilor ori contravin prevederilor legale, acordurilor internaționale la care România este parte sau regulilor minime obligatorii stabilite potrivit alin. (5), autoritatea de reglementare poate solicita modificarea corespunzătoare a acestor reguli, iar furnizorul de serviciu universal este obligat să opereze modificările cerute.(5) Autoritatea de reglementare poate stabili reguli minime obligatorii aplicabile serviciilor poștale din sfera serviciului universal, cu respectarea prevederilor cuprinse în prezenta ordonanță de urgență, în celelalte acte normative și în acordurile internaționale la care România este parte.


    Articolul 30
    (1) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a respecta cerințele minime de calitate pentru trimiterile de corespondență interne și intracomunitare din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze.
    (la 03-09-2016, Alin. (1) al art. 30 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (2) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a respecta cumulativ următoarele condiții:
    a) de a asigura livrarea la destinatari, în 3 zile lucrătoare de la data depunerii trimiterilor de corespondență intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard la punctele de acces, a 85% din aceste trimiteri;
    b) de a asigura livrarea la destinatari, în 5 zile lucrătoare de la data depunerii trimiterilor de corespondență intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard la punctele de acces, a 97% din aceste trimiteri.
    (la 03-09-2016, Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (3) Cerințele minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile de corespondență interne din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard, precum și alte cerințe de calitate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligația să le presteze, se stabilesc de autoritatea de reglementare.
    (la 03-09-2016, Alin. (3) al art. 30 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (4) Cerințele minime de calitate privind normele de distribuire a trimiterilor de corespondență interne din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard se stabilesc astfel încât să se asigure respectarea cerințelor de calitate privind normele de distribuire pentru serviciile poștale ce au ca obiect trimiteri de corespondență intracomunitare, prevăzute la alin. (2), și se comunică de către autoritatea de reglementare Comisiei Europene.
    (la 03-09-2016, Alin. (4) al art. 30 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (5) În cazuri excepționale, determinate de infrastructura rețelei poștale publice sau de situații geografice speciale, autoritatea de reglementare poate stabili derogări de la cerințele minime de calitate prevăzute la alin. (2), informând în acest sens, de îndată, Comisia Europeană.(6) În sensul prezentului articol, data depunerii este data la care trimiterea poștală a fost colectată prin intermediul punctelor de acces, dacă aceasta a fost colectată înainte de ultima operațiune de ridicare a trimiterilor poștale stabilită pentru respectivul punct de acces. În cazul în care colectarea are loc după acest moment-limită, se consideră că data depunerii trimiterii este data următoarei zile lucrătoare celei la care trimiterea poștală este colectată prin intermediul punctelor de acces.


    Articolul 31
    (1) Respectarea cerințelor minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile de corespondență interne din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard face anual obiectul evaluării de către un organism independent, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare. Raportul de evaluare întocmit se publică anual pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal.
    (la 03-09-2016, Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (2) Furnizorul de serviciu universal realizează un raport anual cu privire la respectarea altor cerințe minime de calitate, stabilite potrivit art. 30 alin. (3), care se transmite autorității de reglementare.(3) Autoritatea de reglementare ia toate măsurile necesare pentru asigurarea realizării evaluării privind respectarea cerințelor minime de calitate stabilite potrivit art. 30, verificarea acestora și publicarea rapoartelor prevăzute la alin. (1) și (2).(4) Evaluarea respectării cerințelor minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile de corespondență intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard și publicarea raportului de evaluare se realizează în condițiile stabilite de Comisia Europeană.
    (la 03-09-2016, Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (5) Autoritatea de reglementare poate dispune, din oficiu ori la primirea unei plângeri sau sesizări, obligarea furnizorului de serviciu universal de a lua măsurile necesare în vederea asigurării respectării cerințelor minime de calitate.(6) Cerințele minime de calitate prevăzute la art. 30 alin. (1) se publică pe paginile de internet ale furnizorului de serviciu universal și autorității de reglementare.


    Articolul 32
    (1) Trimiterile poștale distribuite de un furnizor de servicii poștale trebuie să fie marcate corespunzător cu denumirea sau marca comercială a furnizorului respectiv.(2) Publicitatea prin poștă trebuie să conțină un marcaj distinctiv, care să asigure identificarea acesteia ca atare, pe ambalajul trimiterii sau pe trimiterea în sine, în condiții stabilite de autoritatea de reglementare.(3) Furnizorul de servicii poștale are obligația să asigure elemente de identificare proprii pentru personalul însărcinat cu colectarea și distribuirea trimiterilor poștale și să marcheze toate instalațiile fizice care fac parte din rețeaua poștală pe care o operează, inclusiv cutiile poștale, cu un semn distinctiv care să asigure identificarea furnizorului în cauză.(4) Prin punctele de acces utilizate de un furnizor de servicii poștale se asigură și informarea utilizatorilor privind zilele și orele la care furnizorul ridică trimiterile poștale de la respectivul punct de acces.(5) Autoritatea de reglementare poate stabili condițiile în care furnizorii de servicii poștale trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute la alin. (1), (3) și (4).


    Articolul 33
    (1) Furnizorii de servicii poștale au obligația să pună la dispoziția utilizatorilor condițiile generale privind furnizarea serviciilor poștale. Acestea vor conține cel puțin următoarele:
    a) condițiile de acceptare a trimiterilor poștale;
    b) condițiile de calitate pe care urmează să le îndeplinească serviciile poștale prestate;
    c) răspunderea furnizorului de servicii poștale;
    d) un mecanism simplu, transparent și accesibil de soluționare a reclamațiilor primite de la utilizatori, în special în ceea ce privește pierderea, furtul, distrugerea parțială ori totală sau deteriorarea trimiterilor poștale, precum și nerespectarea condițiilor de calitate a serviciilor.
    (2) La momentul acceptării unei trimiteri poștale în rețeaua poștală, între furnizorul de servicii poștale și expeditor se consideră încheiat un contract individual, în condițiile generale prevăzute la alin. (1). Orice alte clauze pot fi stabilite prin acordul părților, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(2^1) Contractului prevăzut la alin. (2) i se aplică în mod corespunzător prevederile Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 02-12-2016, Articolul 33 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care introduce pct. 15^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    (3) Mecanismul de soluționare a reclamațiilor prevăzut la alin. (1) lit. d) trebuie să prevadă:
    a) proceduri pentru determinarea furnizorului de servicii poștale căruia îi revine răspunderea, în cazul în care sunt implicați 2 sau mai mulți asemenea furnizori;
    b) proceduri care să permită soluționarea echitabilă și promptă a reclamațiilor, precum și un sistem adecvat de rambursare sau compensare.
    (4) Informațiile privind statistica reclamațiilor adresate furnizorului de serviciu universal, precum și modul în care acestea au fost soluționate se publică odată cu raportul de evaluare prevăzut la art. 31 alin. (1).


    Capitolul VII Condițiile de acceptare a trimiterilor poștale

    Articolul 34

    Furnizorul de servicii poștale are obligația de a presta serviciile pentru care este autorizat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, atât timp cât sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
    a) sunt întrunite atât condițiile de acceptare a trimiterilor poștale prevăzute în prezentul capitol și, după caz, în regulile stabilite potrivit art. 29, cât și, pentru trimiterile poștale internaționale, condițiile prevăzute în acordurile internaționale la care România este parte și condițiile de acceptare stabilite de țările de destinație;
    b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale sunt posibile cu personalul și cu mijloacele obișnuite de care dispune furnizorul respectiv;
    c) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale nu sunt împiedicate de împrejurări de forță majoră, caz fortuit ori ca urmare a faptei expeditorului sau a unei terțe persoane pentru care furnizorul de servicii poștale nu este chemat, potrivit legii, să răspundă.


    Articolul 35
    (1) Sunt excluse de la colectare, sortare, transport și livrare:
    a) trimiterile poștale constând în bunuri al căror transport este interzis prin dispoziții legale, fie chiar și numai pe o porțiune din parcurs;
    b) trimiterile poștale al căror ambalaj prezintă inscripții care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum și trimiterile poștale constând în bunuri care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate sau în ambalaj transparent;
    (la 03-09-2016, Lit. b) a alin. (1) al art. 35 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )

    c) trimiterile poștale care prezintă etichete sau inscripții vechi neîndepărtate.
    (2) Următoarele categorii de trimiteri poștale sunt admise la colectare, sortare, transport și livrare numai dacă, pe lângă condițiile generale, sunt îndeplinite și condițiile speciale prevăzute pentru transportul acestor bunuri, astfel:
    ------------
    Partea introductivă a alin. (2) al art. 35 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013.
    a) trimiterile poștale constând în bunuri pentru care sunt stabilite condiții speciale de transport, prin dispoziții legale administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare și altele similare, în condițiile prevăzute prin aceste dispoziții;
    b) trimiterile poștale constând în bunuri al căror transport, încărcare, descărcare sau transbordare prezintă greutăți privind manipularea față de mijloacele sau instalațiile furnizorului de servicii poștale, în condițiile tehnice și de exploatare convenite de furnizor cu expeditorul, pentru fiecare caz.


    Articolul 36
    (1) Atunci când natura bunului care face obiectul unei trimiteri poștale cere ca acesta să fie ambalat, furnizorul de servicii poștale trebuie să protejeze această trimitere poștală conform standardelor și normelor tehnice în vigoare. Pe toată durata operațiunilor de colectare, sortare, transport și livrare, furnizorul de servicii poștale răspunde pentru pierderea totală sau parțială a bunului expediat, precum și pentru pagubele pricinuite persoanelor, mediului, instalațiilor utilizate sau celorlalte bunuri.(2) Furnizorul de servicii poștale este obligat să accepte bunul ambalat de către expeditor atunci când ambalajul folosit corespunde standardelor și normelor tehnice în vigoare. În această situație responsabilitatea pierderii totale sau parțiale, deteriorării, pagubelor pricinuite persoanelor, mediului, instalațiilor utilizate ori celorlalte bunuri, provocate de vicii ascunse prin ambalare, revine expeditorului.(3) Dacă pentru anumite trimiteri poștale sunt necesare măsuri speciale de manipulare și depozitare, în funcție de natura lor, furnizorul de servicii poștale trebuie să aplice etichete sugestive care să indice modul de manipulare și depozitare. Furnizorul de servicii poștale poate pune la dispoziția expeditorului etichete tipizate. Furnizorul de servicii poștale este obligat să recunoască și să folosească inscripționările și etichetele aplicate de expeditor, atunci când acestea corespund standardelor și normelor tehnice în vigoare.


    Capitolul VIII Răspunderea pentru furnizarea serviciilor poștale

    Articolul 37
    (1) Răspunderea față de utilizatori pentru prestarea serviciilor poștale se stabilește potrivit contractelor încheiate cu utilizatorii, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de celelalte dispoziții legale în vigoare.(2) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a respecta, în raporturile cu utilizatorii, clauzele contractului-cadru cu privire la furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pe care acesta are obligația să le presteze.(3) Contractul-cadru prevăzut la alin. (2) se aprobă de autoritatea de reglementare și se publică pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal. Condițiile de publicare a contractului-cadru se stabilesc de autoritatea de reglementare.(4) Răspunderea față de utilizatori pentru serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligația să le presteze se stabilește, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a celorlalte dispoziții legale în vigoare, prin clauzele contractului-cadru prevăzut la alin. (2).


    Articolul 38
    (1) În cazul pierderii totale sau parțiale, distrugerii totale sau parțiale ori al deteriorării trimiterii poștale, furnizorul de servicii poștale răspunde pentru paguba pricinuită, dacă aceste împrejurări au survenit între momentul depunerii trimiterii și momentul livrării la destinatar.(2) Utilizatorul care se consideră prejudiciat, în condițiile alin. (1), prin prestarea necorespunzătoare a serviciului de către furnizorul de servicii poștale poate adresa acestuia o reclamație prealabilă. Reclamația prealabilă poate fi adresată de către expeditor sau de către destinatar.(3) Termenul de introducere a reclamației prealabile adresate furnizorului de servicii poștale este de 6 luni și se calculează de la data depunerii trimiterii poștale.(4) Furnizorul de servicii poștale are obligația de a soluționa reclamația prealabilă în termen de 3 luni de la data introducerii acesteia.(5) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a păstra, timp de cel puțin 18 luni de la data depunerii, trimiterile poștale care fac obiectul serviciilor din sfera serviciului universal pe care nu a putut să le livreze.
    (la 04-07-2013, Alin. (5) al art. 38 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (6) Termenele prevăzute la alin. (3)-(5) se aplică și în cazul trimiterilor poștale internaționale, dacă prin acordurile internaționale la care România este parte nu se prevede altfel.
    (la 04-07-2013, Alin. (6) al art. 38 a fost introdus de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (7) Termenul de păstrare a trimiterilor poștale în alte cazuri decât cel prevăzut la alin. (5) se stabilește prin contractul încheiat de furnizorul de servicii poștale cu utilizatorii, fără a putea fi mai mic de 9 luni de la data depunerii trimiterii poștale.
    (la 04-07-2013, Alin. (7) al art. 38 a fost introdus de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 39
    (1) În cazul în care reclamația adresată conform art. 38 alin. (2) furnizorului de servicii poștale nu a fost soluționată în mod satisfăcător sau nu s-a răspuns la aceasta în termenul prevăzut la art. 38 alin. (4), utilizatorul în cauză poate înainta o plângere autorității de reglementare.(2) Plângerea înaintată autorității de reglementare va fi însoțită de dovada îndeplinirii procedurii reclamației prealabile.(3) Dispozițiile prezentului capitol nu condiționează dreptul niciuneia dintre părți de a se adresa instanțelor judecătorești competente, în condițiile legii.


    Articolul 40
    (1) În toate cazurile, termenul pentru înaintarea plângerii sau pentru introducerea cererii de chemare în judecată este de un an.(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) curge de la data depunerii trimiterii poștale.(3) Cererea de chemare în judecată poate fi introdusă indiferent dacă o plângere având același obiect a fost înaintată sau nu autorității de reglementare.


    Articolul 41
    (1) Expeditorul are dreptul la o despăgubire corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin pierderea, furtul, distrugerea totală sau parțială ori prin deteriorarea trimiterii, despăgubire prevăzută la art. 42. Pagubele indirecte și beneficiile nerealizate nu se despăgubesc.
    (la 04-07-2013, Alin. (1) al art. 41 a fost modificat de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (2) Expeditorul poate renunța la dreptul său de despăgubire în favoarea destinatarului.


    Articolul 42
    (1) Furnizorii de servicii poștale răspund pentru trimiterile poștale interne după cum urmează:
    a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală:1. cu întreaga valoare declarată, pentru o trimitere poștală care face obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată, inclusiv dacă respectiva trimitere poștală face sau nu obiectul unui serviciu ramburs;2. cu valoarea rambursului, pentru o trimitere poștală care face obiectul unui serviciu ramburs fără valoare declarată;3. cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată sau unui serviciu ramburs;
    (la 03-09-2016, Lit. a) a alin. (1) al art. 42 a fost modificată de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )

    b) în caz de pierdere ori distrugere parțială sau deteriorare:1. cu valoarea declarată pentru partea lipsă, distrusă sau deteriorată, înscrisă în nota de inventar, pentru trimiterile poștale depuse deschise, care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;2. cu cota-parte corespunzătoare greutății lipsă din valoarea declarată, pentru trimiterile poștale depuse închise, care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;3. cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, în caz de pierdere parțială, distrugere parțială sau deteriorare a trimiterilor poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată.
    c) în cazul unei trimiteri care face obiectul unui serviciu ramburs, furnizorul de servicii poștale răspunde cu întreaga valoare a rambursului pentru situația în care nu a restituit expeditorului întreaga valoare a acestuia sau cu diferența corespunzătoare până la valoarea integrală a acestuia, în cazul în care rambursul a fost încasat parțial de la destinatar.
    (la 03-09-2016, Lit. c) a alin. (1) al art. 42 a fost introdusă de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (2) La sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se adaugă dobânda legală penalizatoare care curge din momentul introducerii reclamației prealabile sau, după caz, al introducerii cererii de chemare în judecată, indiferent care dintre aceste momente intervine primul.(3) Pierderea completă a conținutului este echivalentă cu pierderea trimiterii poștale.(4) În situația în care expeditorul a declarat o valoare mai mică decât cea reală, despăgubirea este la nivelul valorii declarate.(5) În afara despăgubirilor prevăzute la alin. (1) lit. a), se restituie și tarifele încasate la depunerea trimiterii poștale.(6) În cazul neefectuării prestațiilor care constituie caracteristici suplimentare ale serviciilor poștale, nominalizate de expeditor prin indicații speciale, se restituie numai tarifele încasate suplimentar față de tariful aplicabil pentru serviciul poștal standard.(7) În cazul pierderii dovezii privind predarea trimiterii poștale înregistrate, confirmată în scris de către destinatar, furnizorul de serviciu poștal are obligația întocmirii și punerii la dispoziția expeditorului a unui duplicat al dovezii de predare.


    Articolul 43

    Furnizorul de servicii poștale este exonerat de răspundere în următoarele situații:
    a) paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului sau destinatarului;
    b) utilizatorul nu are instalată o cutie poștală care să permită predarea trimiterii poștale sau aceasta nu asigură securitatea trimiterilor poștale ori, după caz, nu are asigurat un serviciu destinat primirii trimiterilor poștale;
    c) trimiterea a fost primită fără obiecții de către destinatar, cu excepția reclamațiilor referitoare la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea totală ori parțială a conținutului trimiterii poștale;
    d) paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forță majoră sau a cazului fortuit; în acest caz expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate, cu excepția tarifului de asigurare.


    Articolul 44
    (1) Pentru serviciul de mandat poștal pe suport hârtie, furnizorul de servicii poștale răspunde cu întreaga sumă depusă la punctul de acces.(2) Furnizorii de servicii poștale sunt răspunzători de sumele transmise prin intermediul serviciului de mandat poștal pe suport hârtie până în momentul în care acestea au fost plătite.(3) Dispozițiile art. 42 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(4) Sumele a căror plată sau rambursare nu a fost reclamată de către cei în drept, în termen de 6 luni de la data depunerii acestora, rămân definitiv câștigate furnizorilor de servicii poștale.
    (la 04-07-2013, Alin. (4) al art. 44 a fost introdus de pct. 13 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 45
    (1) Trimiterile poștale rămân proprietatea expeditorului până când sunt livrate destinatarului.(2) Trimiterile poștale care nu au putut fi livrate destinatarilor și nici expeditorilor devin proprietatea furnizorului de servicii poștale, după expirarea termenului de păstrare stabilit potrivit art. 38 alin. (5) sau (7), după caz.
    (la 04-07-2013, Alin. (2) al art. 45 a fost introdus de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 46

    Furnizorul de servicii poștale răspunde pentru trimiterile poștale internaționale în conformitate cu prevederile acordurilor internaționale la care România este parte. În situația în care nu există acorduri internaționale se aplică prevederile prezentului capitol.


    Articolul 47

    Părțile pot stabili prin contract clauzele de agravare a răspunderii furnizorului de servicii poștale prevăzute de prezentul capitol.


    Capitolul VIII^1

    Emiterea și comercializarea timbrelor și efectelor poștale
    (la 04-07-2013, Capitolul VIII^1 a fost introdus de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 47^1
    (1) Timbrele și efectele poștale sunt o manifestare a suveranității statului și vor fi emise și puse în circulație numai sub autoritatea statului.(2) Emiterea, punerea și retragerea din circulație a timbrelor și a efectelor poștale, precum și distribuirea și comercializarea acestora se realizează de către Societatea Comercială «Romfilatelia» - S.A., persoană juridică de interes public.(3) Pe lângă MSI se înființează Comisia filatelică, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de avizare și consultanță în domeniul timbrelor și efectelor poștale.(4) Structura, atribuțiile și modul de funcționare ale Comisiei filatelice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.(5) MSI este organul administrației publice centrale care exercită drepturile de control al statului asupra persoanei juridice emitente a timbrelor și efectelor poștale prevăzute la alin. (2).
    (la 04-07-2013, Art. 47^1 a fost introdus de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 47^2
    (1) Aplicarea prevederilor art. 47^1 alin. (2) se realizează cu respectarea acordurilor internaționale în domeniu la care România este parte.(2) Condițiile de emitere, tipărire, punere în circulație, retragere din circulație și de comercializare a timbrelor și efectelor poștale se stabilesc cu respectarea prevederilor legale și a acordurilor internaționale la care România este parte.
    (la 03-09-2016, Alin. (2) al art. 47^2 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (3) Planurile emisiunilor de timbre și efecte poștale se stabilesc anual de către Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, la propunerea persoanei juridice de interes public prevăzute la art. 47^1 alin. (2), cu avizul Comisiei filatelice.
    (la 03-09-2016, Alin. (3) al art. 47^2 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )

    (la 04-07-2013, Art. 47^2 a fost introdus de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Capitolul IX Autoritatea de reglementare

    Articolul 48
    (1) Pentru scopurile aplicării prezentei ordonanțe de urgență, atribuțiile autorității de reglementare sunt îndeplinite de ANCOM.(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, ANCOM urmărește, în principal, realizarea următoarelor obiective:
    a) asigurarea dreptului de acces la serviciul universal;
    b) promovarea intereselor utilizatorilor, în special ale celor cu handicap, boli cronice, cu vârstă înaintată, cu venituri mici sau care locuiesc în zone izolate, în zone din perimetrul rural sau în zone cu densitate demografică redusă;
    c) promovarea eficienței economice a furnizorilor de servicii poștale;
    d) asigurarea sustenabilității economice a activităților efectuate de furnizorii de servicii poștale.
    (3) ANCOM este, de asemenea, împuternicită:
    a) să adopte reglementările și să impună obligațiile și condițiile necesare în vederea organizării aplicării prezentei ordonanțe de urgență;
    b) să asigure supravegherea respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, a măsurilor luate în aplicarea acesteia, precum și a drepturilor și obligațiilor furnizorilor de servicii poștale.


    Articolul 49
    (1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 48 alin. (3) lit. (a), ANCOM are obligația de a respecta procedura de consultare stabilită prin prezentul articol ori de câte ori măsurile pe care intenționează să le adopte sunt de natură să producă un impact semnificativ pe piața serviciilor poștale.(2) ANCOM are obligația de a publica textul supus consultării pe pagina de internet proprie, precizând totodată și: data publicării documentului, data la care expiră termenul de depunere a observațiilor și data estimativă la care intenționează să adopte măsura care face obiectul consultării. Toate persoanele interesate care au solicitat înscrierea adresei lor de poștă electronică pe lista de corespondență special constituită a ANCOM vor fi informate cu privire la lansarea consultării cel mai târziu la data publicării documentului.(3) De la data la care textul supus consultării este publicat pe pagina de internet, ANCOM va acorda un termen de cel puțin 30 de zile pentru depunerea de observații, în scris, de către orice persoană interesată. În situațiile în care este necesară adoptarea unor măsuri în regim de urgență, ANCOM va acorda pentru depunerea de observații un termen de 10 până la 30 de zile.(4) Cel mai târziu la data publicării pe pagina de internet a proiectului deciziei prin care se adoptă măsura, ANCOM are obligația de a publica și un material de sinteză a observațiilor primite, în care va preciza și poziția sa față de aceste observații.


    Articolul 50
    (1) ANCOM poate solicita în scris furnizorilor de servicii poștale, altor persoane care desfășoară activități în domenii conexe pieței serviciilor poștale sau utilizatorilor persoane juridice orice informații necesare în vederea exercitării atribuțiilor stabilite de prezenta ordonanță de urgență, inclusiv informații financiare ori informații care vizează furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, respectând, dacă este cazul, caracterul confidențial al informațiilor primite.»
    (la 02-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 50 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care introduce pct. 19^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    (2) Informațiile se solicită motivat, iar cantitatea și natura acestora trebuie să fie proporționale cu scopul pentru care au fost solicitate.(3) ANCOM poate impune furnizorilor de servicii poștale obligația de a transmite periodic anumite categorii de informații, în vederea realizării unor rapoarte statistice cu privire la furnizarea de servicii poștale sau unor servicii conexe.(4) Informațiile solicitate potrivit alin. (1) sau stabilite potrivit alin. (3) vor fi furnizate în termenele și la nivelul de detaliu stabilite de ANCOM.(5) ANCOM furnizează Comisiei Europene, la cererea motivată a acesteia, toate informațiile necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale. Natura și cantitatea informațiilor vor fi proporționale cu scopul pentru care au fost solicitate.(6) ANCOM transmite autorităților naționale de reglementare din domeniul serviciilor poștale din alte state membre ale Uniunii Europene informațiile solicitate motivat de acestea, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora prevăzute de legislația Uniunii Europene.(7) Dacă informațiile transmise potrivit prevederilor alin. (5) sau (6) sunt considerate confidențiale, în sensul legislației naționale și a Uniunii Europene privind confidențialitatea, ANCOM va înștiința Comisia Europeană și autoritățile naționale de reglementare cu privire la caracterul confidențial al informațiilor transmise, în vederea respectării acestuia.(8) ANCOM asigură respectarea caracterului confidențial al informațiilor primite de la autoritățile naționale de reglementare din alte state membre ale Uniunii Europene, în situația în care este sesizată asupra caracterului confidențial al acestora.


    Articolul 51

    ANCOM cooperează cu autorități de reglementare în domeniul serviciilor poștale din străinătate, inclusiv pe baza unor acorduri de colaborare și schimb de informații, în vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, precum și pentru a facilita exercitarea de către aceste autorități a atribuțiilor ce le revin în temeiul legislației naționale aplicabile.


    Capitolul X Regim sancționator și dispoziții procedurale

    Articolul 52
    (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii penale, infracțiuni:1. depunerea următoarelor categorii de trimiteri poștale:
    a) trimiteri poștale constând în bunuri care, prin natura lor sau prin modul cum sunt ambalate, pot pricinui pagube persoanelor, mediului, instalațiilor utilizate sau celorlalte bunuri;
    b) trimiteri poștale al căror ambalaj prezintă inscripții care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum și trimiteri poștale constând în bunuri care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate ori în ambalaj transparent;
    (la 03-09-2016, Lit. b) a pct. 1 al alin. (1) al art. 52 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )

    c) trimiteri poștale constând în bunuri al căror transport este interzis prin dispoziții legale, fie chiar și numai pe o porțiune din parcurs;
    d) trimiteri poștale constând în bunuri pentru care sunt stabilite condiții speciale de transport, prin dispoziții legale administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare și altele similare, cu încălcarea condițiilor obligatorii prevăzute prin aceste dispoziții;
    2. introducerea în trimiterile poștale cu tarif inferior a unor trimiteri poștale pentru care sunt stabilite tarife superioare sau tarife care prin însumare depășesc tariful trimiterii în care au fost introduse;3. francarea trimiterilor poștale cu timbre decupate din efecte poștale întrebuințate sau prin oricare alt mijloc fraudulos;4. împiedicarea instalării cutiilor poștale sau a instalațiilor fizice care constituie puncte de acces ori puncte de contact;
    (la 03-09-2016, Pct. 4 al alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    5. deschiderea neautorizată a cutiilor poștale sau a instalațiilor fizice care constituie puncte de acces ori de contact;
    (la 03-09-2016, Pct. 5 al alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    6. amplasarea în vecinătatea sau pe suprafața unui obiect a oricăror semne, inscripții, mărci, embleme ori alte mijloace de identificare care pot genera riscul de confuzie cu cutiile poștale sau cu instalațiile fizice care constituie puncte de acces ori de contact;
    (la 03-09-2016, Pct. 6 al alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    7. introducerea în cutiile poștale sau în instalațiile fizice care constituie puncte de acces ori de contact a unor bunuri, materiale sau substanțe care pot pricinui distrugeri, deteriorări, leziuni, pagube persoanelor, mediului, instalațiilor utilizate sau altor bunuri;
    (la 03-09-2016, Pct. 7 al alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    8. utilizarea de semne, inscripții, mărci, embleme, ștampile sau orice alte mijloace de identificare care pot genera riscul de confuzie cu cele utilizate de un alt furnizor de servicii poștale.
    (2) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii penale, infracțiuni:1. încălcarea de către furnizorii de servicii poștale a drepturilor acordate furnizorului de serviciu universal în temeiul prevederilor art. 14;2. nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a condițiilor stabilite de către ANCOM, potrivit art. 10 alin. (1) sau art. 10 alin. (3), precum și încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (2);
    (la 04-07-2013, Pct. 2 al alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    3. încălcarea de către furnizorul de serviciu universal a obligațiilor prevăzute la art. 11, art. 12 alin. (1), (2) și (4) sau art. 13 alin. (1) și (3), precum și nerespectarea principiilor și condițiilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 12 alin. (5) și (6) și art. 13 alin. (5) și (6);4. prestarea sau oferirea de servicii poștale de către persoane care nu sunt autorizate să furnizeze servicii poștale în sensul prezentei ordonanțe de urgență;5. prestarea sau oferirea de către furnizorii de servicii poștale a altor servicii poștale decât cele pentru care au obținut dreptul de furnizare;6. nerespectarea de către furnizorii de servicii poștale a obligațiilor care le incumbă, potrivit regimului de autorizare generală;7. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligațiilor prevăzute la art. 16 alin. (3) și (4);
    (la 03-09-2016, Pct. 7 al alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    7^1. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligației de a supune orice modificare a tarifelor aprobării autorității de reglementare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (6);
    (la 03-09-2016, Pct. 7^1 al alin. (2) al art. 52 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    8. practicarea de către furnizorul de serviciu universal a unor tarife speciale, cu nerespectarea dispozițiilor art. 17;9. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligației stabilite în conformitate cu art. 18;10. practicarea de către furnizorul de serviciu universal a unor tarife terminale cu nerespectarea prevederilor art. 19;11. tarifarea de către furnizorul de serviciu universal a trimiterilor poștale pentru care trebuie să asigure gratuitatea, potrivit prevederilor art. 20;12. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligației de a ține o evidență contabilă separată, în condițiile prevăzute de art. 24;13. Abrogat.
    (la 04-07-2013, Pct. 13 al alin. (2) al art. 52 a fost abrogat de pct. 17 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    14. nerespectarea de către furnizorii de servicii poștale a obligației impuse în conformitate cu dispozițiile art. 28;15. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a regulilor aplicabile serviciilor poștale din sfera serviciului universal stabilite potrivit art. 29;16. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligației prevăzute la art. 30 alin. (1) privind cerințele minime de calitate prevăzute la art. 30 alin. (2) sau cele stabilite potrivit art. 30 alin. (3);
    (la 03-09-2016, Pct. 16 al alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    17. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligațiilor impuse potrivit art. 31;18. nerespectarea de către furnizorii de servicii poștale a obligațiilor prevăzute de art. 32 alin. (1)-(4), art. 33 alin. (1), (3) și (4) sau art. 34, precum și nerespectarea condițiilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 32 alin. (5);19. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a clauzelor contractului-cadru prevăzut la art. 37 alin. (2);20. nerespectarea de către furnizorii de servicii poștale a termenului de soluționare a reclamației prealabile stabilit potrivit art. 38 alin. (4);21. nerespectarea termenului minim de păstrare a trimiterilor prevăzut la art. 38 alin. (5) și (6) sau stabilit potrivit art. 38 alin. (7);
    (la 04-07-2013, Pct. 21 al alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 18 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    22. nerespectarea de către furnizorul de servicii poștale a obligației prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (7).23. nerespectarea planurilor emisiunilor de timbre și efecte poștale sau a condițiilor de emitere, tipărire, punere în circulație, retragere din circulație ori comercializare a acestora.
    (la 04-07-2013, Pct. 23 al alin. (2) al art. 52 a fost introdus de pct. 19 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 53
    (1) Contravențiile prevăzute la art. 52 se sancționează astfel:1. în cazul persoanelor fizice:
    a) cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 52 alin. (1);
    b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 4.
    2. în cazul persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale:
    a) cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 52 alin. (1) și art. 52 alin. (2)pct. 18 și 20-22;
    b) cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 52 alin. (2)pct. 3, 11, 15, 19 și 23;
    (la 04-07-2013, Lit. b) a alin. (1) al art. 53 a fost modificată de pct. 20 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )

    c) cu amendă de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 52 alin. (2)pct. 1, 2, 4-10, 12, 14, 16 și 17.
    (la 04-07-2013, Lit. c) a alin. (1) al art. 53 a fost modificată de pct. 20 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (2) Cifra de afaceri este cea prevăzută în ultima situație financiară anuală raportată de operatorul economic.(3) Pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cifrei de afaceri prevăzute la alin. (1) pct. 2 lit. c) îi corespunde totalitatea veniturilor brute realizate de respectivii operatori economici.(4) Prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, cu modificările ulterioare, în cazul sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) pct. 2, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării actului de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii prevăzut la art. 55 alin. (2) sau art. 55^1 alin. (1), jumătate din cuantumul amenzii aplicate, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
    (la 31-05-2019, Articolul 53 din Capitolul X a fost completat de Articolul V din LEGEA nr. 109 din 24 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 28 mai 2019 )


    Articolul 54
    (1) Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență revine astfel:
    a) ANCOM, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop, denumit în continuare personal de control, ori, după caz, Ministerului Afacerilor Interne, care acționează prin ofițerii sau agenții de poliție, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum și polițiștii de frontieră, pentru faptele constatate în zona specifică de competență;
    b) MSI, care acționează prin personalul împuternicit în acest scop.
    (la 04-07-2013, Alin. (1) al art. 54 a fost modificat de pct. 21 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (2) În exercitarea atribuțiilor specifice, personalul de control poate să efectueze acțiuni de control, inclusiv inopinate, în condițiile legii, în cadrul cărora poate să solicite și să primească, de la persoanele care dețin sau au obligația să dețină, la fața locului sau la termenul stabilit, orice informații sau documente necesare pentru efectuarea controlului, menționând temeiul legal și scopul solicitării, să ridice copii de pe orice registre, acte financiar-contabile și comerciale ori alte acte sau documente, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(3) Rezultatul acțiunilor de control efectuate de către personalul de control va fi consemnat într-o notă de control, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 55.(4) La solicitarea ANCOM, în ipoteza în care poate exista o opoziție la desfășurarea acțiunii de control, în vederea identificării persoanelor fizice, organele de poliție sunt obligate să însoțească și să asigure sprijinul necesar personalului de control pentru exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de control prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.


    Articolul 55
    (1) Constatarea și aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 52 alin. (1) se realizează de către personalul de control sau, după caz, de către personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne prevăzut la art. 54 alin. (1), prin procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii.(2) Contravențiile prevăzute la art. 52 alin. (2)pct. 1, 2, 4-6 și 15-22 se constată de către personalul de control prin procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii, iar sancțiunea se aplică de către președintele ANCOM, prin rezoluție scrisă, pe procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii.
    (la 04-07-2013, Alin. (2) al art. 55 a fost modificat de pct. 22 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (3) Constatarea și aplicarea sancțiunilor pentru contravenția prevăzută la art. 52 alin. (2)pct. 23 se realizează de către personalul MSI împuternicit în acest scop, prin procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii.
    (la 04-07-2013, Alin. (3) al art. 55 a fost introdus de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 55^1
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, contravențiile prevăzute la art. 52 alin. (2)pct. 3, pct. 7-12 și pct. 14 se constată și se sancționează prin decizie de către președintele ANCOM.(2) Dacă, în cadrul unei acțiuni de control, se constată nerespectarea uneia dintre dispozițiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenție la art. 52 alin. (2)pct. 3, pct. 7-12 și pct. 14, persoanei în cauză i se acordă un termen de maximum 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecțiuni cu privire la încălcarea săvârșită.(3) Decizia prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârșirii faptei, descrierea faptei contravenționale și a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabilește și se sancționează contravenția, eventualele obiecțiuni formulate de contravenient potrivit alin. (2), sancțiunea principală și eventualele sancțiuni complementare aplicate, termenul și modalitatea de plată a amenzii, termenul de exercitare a căii de atac și instanța competentă să soluționeze acțiunea.(4) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii potrivit alin. (1) se prescrie în termen de un an de la data săvârșirii faptei. În cazul încălcărilor care durează în timp sau al celor realizate în considerarea aceleiași rezoluții, prin mai multe acțiuni ori inacțiuni, la diferite intervale de timp, prescripția începe să curgă de la data constatării sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârșit, dacă acest moment intervine anterior constatării.(5) Decizia prevăzută la alin. (1) se comunică contravenientului și poate fi atacată în contencios administrativ în condițiile art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare.(6) Termenul în interiorul căruia contravenientul are obligația achitării amenzii este, prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, de 30 de zile de la data comunicării deciziei prevăzute la alin. (1) și va fi prevăzut în mod expres în cuprinsul acesteia. Odată cu decizia, contravenientului i se comunică și înștiințarea de plată, care conține mențiunea privind obligativitatea achitării amenzii în termenul prevăzut în decizia de constatare și aplicare a sancțiunii.(7) Decizia prevăzută la alin. (1), neatacată în termenul legal, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva acesteia constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Acțiunea în contencios administrativ în condițiile alin. (5) suspendă executarea numai în ceea ce privește plata amenzii, până la pronunțarea de către instanța de judecată a unei hotărâri definitive.(8) Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu dispozițiile prezentului articol se fac venit integral la bugetul de stat. Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale. În vederea punerii în executare a sancțiunii, ANCOM comunică, din oficiu, organelor de specialitate ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, decizia prevăzută la alin. (1), după expirarea termenului prevăzut în aceasta sau după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat acțiunea în contencios administrativ.
    (la 04-07-2013, Art. 55^1 a fost introdus de pct. 24 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 56
    (1) În cazul constatării unei contravenții în conformitate cu dispozițiile art. 55 sau 55^1, ANCOM poate dispune măsurile necesare pentru a asigura încetarea încălcării și remedierea situației produse. Măsurile vor fi adecvate și proporționale cu încălcarea săvârșită și vor prevedea un termen în care furnizorul trebuie să se conformeze acestora.
    (la 04-07-2013, Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )
    (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se dispun odată cu aplicarea sancțiunii, astfel:
    a) pentru contravențiile constatate în conformitate cu art. 55 alin. (1) teza I, de către personalul de control prin procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii;
    b) pentru contravențiile constatate în conformitate cu art. 55 alin. (2), de către președintele ANCOM - prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii.
    c) pentru contravențiile constatate în conformitate cu prevederile art. 55^1, de către președintele ANCOM, prin decizie.
    (la 04-07-2013, Lit. c) a alin. (2) al art. 56 a fost introdusă de pct. 26 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 57
    (1) ANCOM poate obliga furnizorii de servicii poștale, alte persoane care desfășoară activități în domenii conexe pieței serviciilor poștale sau utilizatorii persoane juridice la plata unor amenzi administrative de la 100 lei la 15.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru a-i determina:
    (la 02-12-2016, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 57 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 238 din 28 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016, care introduce pct. 23^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016 )
    (2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se aplică prin decizie a președintelui ANCOM și produce efecte de la data comunicării.(3) Sumelor rezultate din încasarea amenzilor administrative stabilite la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 58
    (1) Ținând seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmarea produsă, președintele ANCOM poate dispune, prin decizie, suspendarea sau retragerea dreptului de a furniza servicii poștale, în următoarele situații:
    a) încălcarea, de către furnizorii de servicii poștale, a drepturilor acordate furnizorului de serviciu universal, în temeiul prevederilor art. 14;
    b) nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a condițiilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 10 alin. (1) sau art. 10 alin. (3) ori încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (2);
    c) nerespectarea, de către furnizorii de servicii poștale, a obligațiilor care le incumbă, potrivit regimului de autorizare generală;
    d) încălcarea, de către furnizorul de serviciu universal, a obligațiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) și (3), precum și nerespectarea modalităților stabilite de către ANCOM, potrivit art. 16 alin. (4);
    e) practicarea, de către furnizorul de serviciu universal, a unor tarife speciale, cu nerespectarea dispozițiilor art. 17;
    f) nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a obligației stabilite în conformitate cu art. 18;
    g) practicarea, de către furnizorul de serviciu universal, a unor tarife terminale, cu nerespectarea prevederilor art. 19;
    h) nerespectarea, de către furnizorul de serviciu universal, a obligației de a ține o evidență contabilă separată, în condițiile prevăzute la art. 24;
    i) netransmiterea informațiilor solicitate conform prevederilor art. 25 alin. (2), art. 50 alin. (1) sau art. 54 alin. (2), precum și a informațiilor stabilite în conformitate cu art. 50 alin. (3);
    j) nerespectarea de către furnizorii de servicii poștale a obligației impuse în conformitate cu dispozițiile art. 28;
    k) nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a cerințelor minime de calitate stabilite potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1)-(3);
    l) nerespectarea de către furnizorului de serviciu universal a obligațiilor impuse potrivit dispozițiilor art. 31.
    m) în cazul prestării sau oferirii de către un furnizor de servicii poștale a altor servicii decât cele pentru care a obținut dreptul de furnizare.
    (la 03-09-2016, Lit. m) a alin. (1) al art. 58 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (2) În caz de retragere a dreptului de a furniza servicii poștale, furnizorul nu mai poate dobândi dreptul de a furniza servicii poștale pe o perioadă de 3 ani de la aplicarea sancțiunii.
    (la 03-09-2016, Alin. (2) al art. 58 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 29 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 31 august 2016. )
    (3) Dacă, în termen de 45 de zile de la data scadenței, furnizorul de servicii poștale nu achită tariful de monitorizare prevăzut la art. 5 alin. (8) ori contribuția și/sau sumele colectate pentru compensarea costului net al serviciilor din sfera serviciului universal, prevăzută la art. 23, precum și accesoriile acestora, ANCOM, după caz, îi poate suspenda sau retrage dreptul de a furniza servicii poștale pe baza regimului de autorizare generală.(4) Pentru netransmiterea, de către furnizorul de servicii poștale, a documentelor prevăzute la art. 130 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, până la data de 10 septembrie a anului pentru care se datorează tariful de monitorizare, ANCOM îi poate suspenda sau retrage acestuia dreptul de a furniza servicii poștale pe baza regimului de autorizare generală.(5) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.
    (la 04-07-2013, Art. 58 a fost modificat de pct. 27 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 59

    Dispozițiile prevăzute la art. 52 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Capitolul XI Dispoziții finale și tranzitorii

    Articolul 60
    (1) MSI este organul administrației publice centrale care are sarcina de a organiza și de a supraveghea îndeplinirea obligațiilor ce rezultă pentru România din actele Uniunii Poștale Universale și din alte instrumente juridice internaționale în domeniul poștal la care România este parte.(2) MSI reprezintă administrația poștală română în relațiile cu toate organizațiile internaționale.(3) MSI poate delega îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) și (2) altor persoane juridice.(4) MSI este organul administrației publice centrale care elaborează politica în domeniul timbrelor și efectelor poștale.


    Articolul 61

    Abrogat.
    (la 04-07-2013, Art. 61 a fost abrogat de pct. 28 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 61^1

    În situații excepționale, precum: stare de asediu, stare de urgență, dezastre sau calamități, MSI, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și cu celelalte instituții din sistemul național de apărare, poate dispune reorganizarea, restrângerea ori suspendarea temporară a serviciilor poștale, făcând publică această decizie.
    (la 04-07-2013, Art. 61^1 a fost introdus de pct. 29 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 62

    Ordonanța Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poștale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Titlul ordonanței se modifică și va avea următorul cuprins:
    «ORDONANȚĂ
    privind Conservatorul de timbre»2. Articolul 1 se abrogă.3. La articolul 2, partea introductivă și literele a)-m) și o)-v) se abrogă.4. Articolele 3 - 10 se abrogă.5. La articolul 11, partea introductivă și literele c) - g) se abrogă.6. Articolele 12 - 14, 15, 16 și 18 se abrogă.7. La articolul 22, alineatele (1), (2) și (4) -(6) se abrogă.8. Articolele 23, 24, 25 - 32, 34 și 37 - 39 se abrogă.9. Articolele 40, 41, 42 și 43 se abrogă.10. Articolele 44, 45, 47 - 50, 52 și 53 se abrogă.11. La articolul 54, alineatul (1) se abrogă.12. Articolele 55 - 57 se abrogă.13. La articolul 58, punctele 1-19, 20 și 20^1 se abrogă.14. La articolul 59, litera a) a alineatului (1) și alineatele (2) și (4) se abrogă.15. Articolul 60 se abrogă.16. La articolul 61, alineatele (1), (3), (4) și (6) se abrogă.17. Articolele 62, 65, 66 și 67 - 69 se abrogă.
    (la 04-07-2013, Art. 62 a fost modificat de pct. 30 al art. unic din LEGEA nr. 187 din 25 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 1 iulie 2013. )


    Articolul 63

    Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    *
    Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile:– Directivei 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L nr. 15 din 21 ianuarie 1998, modificată și completată prin:– Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L nr. 176 din 5 iulie 2002;– Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 52 din 27 februarie 2008.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Ministrul pentru societatea informațională,
    Dan Nica
    p. Președintele
    Autorității Naționale pentru Administrare
    și Reglementare în Comunicații,
    Cristin-Nicolae Popa
    Ministrul culturii,
    Daniel-Constantin Barbu
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanțelor publice,
    Daniel Chițoiu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Ministrul afacerilor interne,
    Radu Stroe
    Ministrul afacerilor externe,
    Titus Corlățean

    București, 6 martie 2013.
    Nr. 13.