LEGE nr. 115 din 27 mai 2016
pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră RomânePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 31 mai 2016
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
După alineatul (10) al articolului 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (10^1), cu următorul cuprins:
"(10^1) Şefii serviciilor teritoriale sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la propunerea şefului Gărzii de Coastă, respectiv a şefilor inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră, în condiţiile legii."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 27 mai 2016.
Nr. 115.
-------