DECIZIE 28 06/12/2021

DECIZIA nr. 28 din 6 decembrie 2021referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (atât în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018, cât și în redactarea ulterioară acestei legi), art. 100 alin. (2) și (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 2 alin. (1) lit. c), f) și i) și alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU SOLUȚIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 31 ianuarie 2022
Dosar nr. 2.705/1/2021

Corina-Alina Corbu	- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Eugenia Pușcașiu	- pentru președintele Secției I civile
Marian Budă	- președintele Secției a II-a civile
Denisa Angelica Stănișor	- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Daniel Grădinaru	- președintele Secției penale
Mari Ilie	- judecător la Secția I civilă
Alina Iuliana Țuca	- judecător la Secția I civilă
Cristina Truțescu	- judecător la Secția I civilă
Andreia Liana Constanda	- judecător la Secția I civilă
Valentin Mitea	- judecător la Secția I civilă
Mihaela Tăbârcă	- judecător la Secția I civilă
Lavinia Dascălu	- judecător la Secția I civilă
Lavinia Curelea	- judecător la Secția I civilă
Emilia Claudia Vișoiu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Alina Nicoleta Ghica Velescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Andreea Marchidan	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Horațiu Pătrașcu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Marius Ionel Ionescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Florentina Dinu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Liliana Vișan	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Adina Georgeta Ponea	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Eugenia Voicheci	- judecător la Secția a II-a civilă
Valentina Vrabie	- judecător la Secția a II-a civilă
Andrei Claudiu Rus	- judecător la Secția penală
Laura Mihaela Soane	- judecător la Secția penală

1. Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă raportat la art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.2. Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror șef al Secției judiciare.4. La ședința de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.5. Magistratul-asistent învederează legala constituire a completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și faptul că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit.6. Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public.7. Reprezentantul procurorului general a solicitat admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, arătând că aparține judecătoriilor competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor emise de primari în soluționarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.8. S-a susținut că problema de drept rezultă din modalitatea de redactare a prevederilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, care indică doar instanța competentă teritorial să soluționeze contestația, fără a preciza și instanța competentă din punct de vedere material procesual.9. Art. 100 alin. (4) teza a II-a din Codul civil califică în mod expres actul prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă ca fiind un act administrativ, această natură juridică fiind atribuită atât dispoziției prin care primarul rectifică, la cerere sau din oficiu, actul de stare civilă, cât și dispoziției prin care este respinsă cererea de rectificare a unui act de stare civilă, dispoziția de respingere având valoarea juridică a unui act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.10. Referitor la competența materială de soluționare a cererilor privind înregistrările în registrele de stare civilă, modificarea adusă art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă prin art. I pct. 8 din Legea nr. 310/2018 în sensul înlocuirii sintagmei finale „potrivit legii“ cu sintagma „date de lege în competența instanțelor judecătorești“ a avut ca scop clarificarea normei și stabilirea în favoarea judecătoriei a competenței de soluționare în prima instanță a tuturor cererilor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competența instanțelor judecătorești, indiferent de scopul lor. La aceeași concluzie se ajunge și prin aplicarea metodei de interpretare istorico-teleologică.
Cu toate acestea, practica a continuat să fie neunitară, inclusiv în procese începute după modificarea Codului de procedură civilă fiind pronunțate hotărâri judecătorești definitive ce reflectă orientările divergente conturate sub imperiul redactării anterioare a articolului din Codul de procedură civilă.11. Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constatând că nu mai sunt alte chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
eliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele: I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii 12. Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel:
Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.II. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție13. Sesizarea s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atașându-se întreaga documentație constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii.III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării 14. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 119/1996

Articolul 58
(1) Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei. [...](5) Dispoziția prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.15. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în redactarea anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Articolul 94

Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
[...]
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii16. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în redactarea ulterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Articolul 94

Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
[...]
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competența instanțelor judecătorești17. Codul civil

Articolul 100

[...](2) Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziției primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă. [...](4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.18. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 554/2004

Articolul 2
(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: [...]
c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; [...]
f) contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim; [...]
i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
[...]

Articolul 5

[...](2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
[...]

Articolul 10
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe si impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. [...]IV. Orientările jurisprudențiale divergente19. Într-o primă orientare jurisprudențială majoritară s-a considerat că judecătoria este competentă să soluționeze acțiunile prin care se contestă dispoziția primarului emisă în soluționarea cererii de rectificare a actelor de stare civilă, prin raportare la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.20. În motivarea acestei orientări s-a arătat că Legea nr. 119/1996 este un act normativ cu caracter special față de Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în privința posibilității de a contesta un act administrativ și se aplică atunci când legea specială nu prevede o altă procedură de judecată.21. Or, în privința înregistrărilor în registrele de stare civilă, judecătoriile au competența de a soluționa toate cererile adresate instanțelor judecătorești referitoare la aceste înregistrări.22. În plus, din topografia dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 119/1996, referitoare la rectificarea actelor de stare civilă, plasate după dispozițiile art. 57 din aceeași lege, referitoare la anularea, modificarea și completarea actelor de stare civilă, rezultă că, prin sintagma „instanță judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă“ [art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996], legiuitorul a avut în vedere aceeași instanță cu cea indicată în art. 57 (care îl precedă), anume judecătoria.23. Chiar dacă prevederile art. 100 alin. (4) teza a II-a din Codul civil califică expres ca fiind „act administrativ“ actul prin care primarul dispune rectificarea unui act de stare civilă, competența instanțelor de contencios administrativ nu poate fi atrasă, întrucât, prin art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a stabilit competența judecătoriei în privința oricăror cereri având ca obiect înregistrările în registrele de stare civilă.24. Or, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate în contencios administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.25. În a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sunt competente să soluționeze astfel de cauze, prin raportare la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât dispoziția primarului este un act administrativ.26. În susținerea acestei orientări s-a arătat că trebuie făcută distincție între acțiunea în anulare, completare sau modificare a actului de stare civilă și acțiunea îndreptată împotriva dispoziției primarului privind rectificarea unui act de stare civilă.27. În cazul celei dintâi, în care obiectul acțiunii îl constituie actul de stare civilă, act de natură civilă, în art. 57 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, legiuitorul a indicat competența materială de soluționare a cauzei, în conformitate cu regulile generale de determinare a competenței materiale conținute în art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, arătând că aceasta revine judecătoriei.28. În cazul celei de-a doua, obiectul acțiunii nu îl constituie actul de stare civilă, ci dispoziția pe care autoritatea administrativă o emite în soluționarea cererii de rectificare.29. Chiar dacă actul de stare civilă poate fi calificat ca un act de drept civil, în ceea ce privește stabilirea competenței interesează calificarea juridică a dispoziției primarului cu privire la rectificarea actului de stare civilă.30. Or, art. 100 alin. (2) din Codul civil prevede că rectificarea actelor de stare civilă se poate face numai în temeiul dispoziției primarului, iar alin. (4) al aceluiași articol stabilește natura juridică a acestei dispoziții, în sensul că este un act administrativ.31. Prevederea cu caracter general din Codul civil se completează cu dispozițiile art. 57 și 58 din Legea nr. 119/1996, care cuprind mențiuni identice în ceea ce privește modalitatea în care se pot anula, completa, modifica sau rectifica actele de stare civilă.32. Astfel, în timp ce anularea, completarea, modificarea actelor de stare civilă sunt operațiuni lăsate doar în competența instanțelor judecătorești, care pot fi sesizate direct, de către persoana interesată, pentru rectificarea actelor de stare civilă, legiuitorul a înțeles să prevadă o procedură administrativă, persoana interesată trebuind să se adreseze unei instituții publice, conducătorul acesteia având competența de a emite dispoziția de rectificare. Procedura de rectificare poate fi derulată și din oficiu.33. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru recunoașterea interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim putând fi atât privat, cât și public.34. Art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.35. Rezultă că dispoziția emisă de primar în soluționarea cererii de rectificare, inclusiv cea prin care cererea de rectificare este respinsă, are caracterul unui act administrativ unilateral tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât determinarea competenței materiale în soluționarea cauzei se impune a fi făcută potrivit regulilor specifice contenciosului administrativ.36. În consecință, interpretând sintagma „în condițiile legii“ din finalul art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, se ajunge la concluzia că dispoziția primarului trebuie contestată la instanța de contencios administrativ, nu la judecătorie, această din urmă instanță neavând competența de a judeca orice cerere în materia actelor de stare civilă; o atare plenitudine de competență nu este prevăzută de lege. V. Punctul de vedere al Ministerului Public37. Titularul sesizării a apreciat că aparține judecătoriilor competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor emise de primari în soluționarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.38. Problema de drept rezultă din modalitatea de redactare a prevederilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, potrivit cărora dispoziția primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, privitoare la rectificarea actelor de stare civilă, poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.39. În ceea ce privește dispoziția primarului emisă în procedura de rectificare a actelor de stare civilă, art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 indică doar instanța competentă teritorial să soluționeze contestația îndreptată împotriva acesteia, fără a preciza și instanța competentă din punct de vedere material procesual.40. Art. 100 alin. (4) teza a II-a din Codul civil califică în mod expres actul prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă ca fiind un act administrativ, această natură juridică fiind atribuită atât dispoziției prin care primarul rectifică, la cerere sau din oficiu, actul de stare civilă, cât și dispoziției prin care este respinsă cererea de rectificare a unui act de stare civilă, dispoziția de respingere având valoarea juridică a unui act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.41. În ceea ce privește competența materială de soluționare a cererilor privind înregistrările în registrele de stare civilă, modificarea adusă art. 94 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă prin art. I pct. 8 din Legea nr. 310/2018 în sensul înlocuirii sintagmei finale „potrivit legii“ cu sintagma „date de lege în competența instanțelor judecătorești“ a avut ca scop clarificarea normei și stabilirea, în favoarea judecătoriei, a competenței de soluționare în primă instanță a tuturor cererilor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competența instanțelor judecătorești, indiferent de scopul lor (înregistrare, anulare, modificare, completare sau rectificare); cu toate acestea, practica a continuat să fie neunitară, întrucât, inclusiv în procese începute după acest moment, au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive ce reflectă orientările divergente conturate sub imperiul redactării anterioare a articolului din Codul de procedură civilă.42. Chiar dacă, prin art. 100 alin. (4) teza a II-a din Codul civil, dispozițiile emise de primari cu privire la rectificarea actelor de stare civilă sunt calificate expres ca fiind acte administrative, o atare calificare nu atrage automat competența instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva acestor dispoziții, întrucât art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 arată că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.43. În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu au semnificația unei exceptări absolute a unor acte administrative de la controlul judecătoresc, ci a recunoașterii unor cazuri de „recurs paralel“ împotriva unor acte administrative, deci a unor căi de atac, potrivit altei proceduri decât cea a contenciosului administrativ.44. În cazul acestor acte administrative, controlul judecătoresc se realizează potrivit altei proceduri stabilite prin lege organică, aceasta fiind și situația dispozițiilor emise de primari în procedura de rectificare a actelor de stare civilă. De altfel, dacă pentru anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă, competența revine judecătoriei, pentru soluționarea unor cereri de o complexitate mai redusă, vizând corectarea unor erori materiale din cuprinsul unor astfel de acte, nu se justifică atribuirea competenței unei instanțe mai mari în grad.45. Mai mult, soluționarea în primă instanță, de către secțiile de contencios administrativ și fiscale ale tribunalelor, a contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor primarilor cu privire la rectificarea actelor de stare civilă ar conduce la o partajare nejustificată a competențelor între tribunal și judecătorie într-o materie tratată unitar de către legiuitor, atât în cartea I - „Despre persoane“, titlul II - „Persoana fizică“, capitolul III - „Identificarea persoanei fizice“, secțiunea a 3-a „Actele de stare civilă“ (art. 98-103) din Codul civil, cât și în capitolul V din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă - „Anularea, modificarea, completarea sau rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora“, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011.46. La aceeași concluzie se ajunge și prin aplicarea metodei de interpretare istorico-teleologică; astfel dacă legiuitorul ar fi dorit să atribuie în favoarea instanțelor de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor împotriva dispozițiilor prin care primarii soluționează cererile de rectificare a actelor de stare civilă ar fi prevăzut în mod expres acest aspect în chiar art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996. Or, din faptul că legiuitorul nu a modificat, după intrarea în vigoare a Codului civil, dispozițiile art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, ci a conservat soluția legislativă anterioară, rezultă că nu s-a dorit fragmentarea competenței în materia înregistrărilor în registrele de stare civilă, plenitudinea de competență a judecătoriilor în această materie fiind păstrată, chiar și pentru situațiile în care obiect al cererii de chemare în judecată este un act administrativ.47. Așadar, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.48. Întrucât legea contenciosului administrativ exclude din sfera sa de aplicare actele administrative pentru a căror desființare este prevăzută o procedură specială de contestare, iar art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, adoptat ca lege organică, se referă la toate cererile privind înregistrările în registrele de stare civilă, este evident că, și în cazul rectificării actelor de stare civilă, competența aparține judecătoriei, nu tribunalului, ca instanță de contencios administrativ.VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale49. La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Curții Constituționale nu au fost pronunțate decizii cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.VII. Raportul asupra recursului în interesul legii50. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori, desemnați conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (atât în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018, cât și în redactarea ulterioară acestei legi), art. 100 alin. (2) și (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 2 alin. (1) lit. c), f) și i) și alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, revine judecătoriilor competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cererilor în anulare/contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor emise de primari în soluționarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.VIII. Înalta Curte de Casație și JustițieVIII. I. Analiza condițiilor de admisibilitate51. Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are legitimare procesuală pentru declanșarea mecanismului de unificare a practicii al recursului în interesul legii, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești.52. Referitor la cerințele de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede astfel: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.“53. Din cuprinsul normei anterior menționate rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil:– sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept;– problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești;– dovada soluționării diferite de către instanțele judecătorești să se realizeze prin hotărâri judecătorești definitive;– hotărârile judecătorești definitive să fie anexate cererii.54. Analizând memoriul de sesizare cu recurs în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și hotărârile judecătorești anexate, reiese îndeplinirea cerințelor formale de admisibilitate enunțate în precedent.55. În legătură cu prima condiție, problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii este aceea a stabilirii competenței materiale procesuale de soluționare a cererii în anulare/contestației îndreptate de persoana interesată împotriva dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale, emisă în conformitate cu art. 100 alin. (2) din Codul civil, prin care se rectifică un act de stare civilă sau mențiuni înscrise pe marginea acestuia sau prin care se respinge cererea de rectificare, adresată pe cale administrativă.56. Problema de drept este reală, fiind generată de caracterul lacunar al dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, care stabilesc că dispoziția primarului referitoare la rectificarea actului de stare civilă poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii, neindicând în mod expres instanța competentă după materie, ceea ce impune coroborarea normei cu alte dispoziții legale, în vederea stabilirii instanței competente.57. Interpretarea diferită dată de instanțe dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă (atât în redactarea anterioară intervenției asupra normei prin Legea nr. 310/2018, cât și în redactarea ulterioară), art. 100 alin. (2) și (4) din Codul civil, art. 2 alin. (1) lit. c), f) și i) și alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a creat practica judiciară neunitară, oglindită în hotărârile judecătorești definitive anexate memoriului de recurs, care reflectă cele două orientări jurisprudențiale anterior enunțate.58. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii.VIII. II. Analiza fondului recursului în interesul legii59. Așa cum s-a arătat în cadrul analizei condițiilor de admisibilitate, problema de drept rezultă din modalitatea de redactare a prevederilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora dispoziția primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, privitoare la rectificarea actului, poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condiții legii. Astfel, norma citată indică instanța competentă teritorial să soluționeze cererea îndreptată împotriva dispoziției de rectificare, fără a preciza și instanța competentă din punct de vedere material procesual.60. Pentru stabilirea instanței competente după materie este necesară interpretarea normei arătate în coroborare cu art. 94 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, art. 100 alin. (2) și (4) din Codul civil, art. 2 alin. (1) lit. c), f) și i) și alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.61. Actele de stare civilă (de naștere, căsătorie și deces) întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, împreună cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora fac dovada stării civile a persoanei, potrivit art. 99 alin. (1) din Codul civil și art. 12 din Legea nr. 119/1996. Potrivit art. 99 alin. (2) din Codul civil și art. 1 din Legea nr. 119/1996, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice și fac dovada până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofițerului de stare civilă și până la proba contrară, pentru celelalte mențiuni.62. Anularea, completarea, modificarea actelor de stare civilă, precum și rectificarea acestora sunt reglementate de art. 100 din Codul civil, respectiv art. 57 și art. 58 din Legea nr. 119/1996, precum și art. 125-130 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011.63. Oricare dintre aceste operațiuni se referă la actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă și mențiunile înscrise pe acestea/pe marginea acestora, înțelese ca acte doveditoare ale stării civile [art. 100 alin. (1) și (2) din Codul civil; art. 57 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din Legea nr. 119/1996; art. 125 alin. (1) și (2) din Metodologia aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011].64. Sintagma acte de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă are aceeași semnificație cu sintagma înregistrări în registrele de stare civilă.65. Dacă anularea, completarea și modificarea actelor de stare civilă sau a mențiunilor înscrise pe marginea acestora presupun parcurgerea unei proceduri judiciare, de competența instanțelor judecătorești, și obținerea unei hotărâri judecătorești definitive în baza căreia atari operațiuni pot fi efectuate [a se vedea art. 100 alin. (1) din Codul civil; art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996; art. 125 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011], pentru rectificarea actelor de stare civilă, care înseamnă simpla îndreptare a unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă, s-a reglementat calea administrativă de soluționare, dată în competența primarului unității administrativ-teritoriale ce are în păstrare actul de stare civilă [art. 100 alin. (2) din Codul civil; art. 58 din Legea nr. 119/1996; art. 129 din Metodologia aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011].66. Art. 100 alin. (4) teza a II-a din Codul civil califică în mod expres dispoziția primarului referitoare la rectificarea, la cerere sau din oficiu, a actului de stare civilă ca fiind act administrativ. Această calificare se impune, coroborând dispozițiile amintite cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și în privința dispoziției de respingere a cererii de rectificare a unui act de stare civilă sau a refuzului de emitere a unei dispoziții de rectificare, care ar avea valoarea juridică a unui act administrativ asimilat.67. Dar calificarea actului nu atrage automat competența materială procesuală a instanțelor de contencios administrativ de a soluționa o cerere îndreptată împotriva acestui act, câtă vreme, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.68. Astfel, în ceea ce privește competența materială de soluționare a cererilor privind înregistrările în registrele de stare civilă, prin lege organică, respectiv prin art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, atât în redactarea anterioară modificărilor aduse prin art. I pct. 8 din Legea nr. 310/2018, cât și în redactarea ulterioară acestor modificări, se stabilește că judecătoriile judecă în primă instanță aceste cereri.69. Fără nicio îndoială, rectificarea actelor de stare civilă se subsumează categoriei generic enunțate în cuprinsul art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a cererilor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, textul nedistingând în funcție de obiectul cererii - anularea, completarea sau modificarea actului de stare civilă sau anularea dispoziției pe care autoritatea administrativă o emite în soluționarea cererii de rectificare a actului de stare civilă. De esența oricăreia dintre aceste proceduri este că cererile privesc înregistrări în registrele de stare civilă.70. Este de remarcat că, prin art. I pct. 8 din Legea nr. 310/2018, dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă au fost modificate în sensul înlocuirii sintagmei finale „potrivit legii“ cu sintagma „date de lege în competența instanțelor judecătorești“. Însă, indiferent de forma avută în vedere, art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă stabilește competența materială procesuală de soluționare a cererilor în favoarea judecătoriei.71. Nu pot fi identificate argumente viabile pentru stabilirea unei competențe materiale procesuale diferite de soluționare în primă instanță a cererilor care privesc rectificarea actului de stare civilă față de cele care privesc anularea, completarea sau modificarea actului de stare civilă, respectiv pentru partajarea competenței între tribunal, ca instanță de contencios administrativ, și judecătorie, în funcție de felul intervenției asupra actului de stare civilă.72. Dacă pentru anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă competența revine judecătoriei, cu atât mai mult pentru soluționarea unor cereri de o complexitate mai redusă, vizând corectarea unor erori materiale din cuprinsul unor astfel de acte, nu se justifică atribuirea competenței unei instanțe mai mari în grad.73. În același sens trebuie avută în vedere și concepția legiuitorului, care a tratat unitar anularea, completarea, modificarea și rectificarea actelor de stare civilă în cuprinsul art. 100 din Codul civil și al capitolului V din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011.74. Așa cum se arată și în memoriul de recurs în interesul legii, în favoarea aceleiași interpretări a normelor pledează și argumente de ordin istoric și teleologic.75. Astfel, Legea nr. 119/1996 a fost modificată în scopul compatibilizării prevederilor sale cu cele ale Codului civil, care, prin art. 100 alin. (4) teza a II-a, califică expres, ca fiind act administrativ, dispoziția prin care se dispune rectificarea unui act de stare civilă. Cu prilejul acestor modificări, legiuitorul ar fi avut posibilitatea să stabilească și competența materială de soluționare a acțiunilor în anulare/contestațiilor împotriva acestor dispoziții, în considerarea acestei calificări a actului contestat. Dar legiuitorul nu a modificat dispozițiile art. 58 alin. (5) [exart. 61 alin. (3)] din Legea nr. 119/1996, în sensul stabilirii competenței materiale procesuale în considerarea naturii administrative a actului care face obiectul contestației, ci a conservat soluția legislativă anterioară.76. Aceasta demonstrează o dată în plus că nu s-a urmărit fragmentarea competenței în materia înregistrărilor în registrele de stare civilă, plenitudinea de competență a judecătoriilor în această materie fiind păstrată, chiar și pentru situațiile în care obiect al cererii de chemare în judecată este un act administrativ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (atât în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018, cât și în redactarea ulterioară acestei legi), art. 100 alin. (2) și (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 2 alin. (1) lit. c), f) și i) și alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, revine judecătoriilor competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cererilor în anulare/contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor emise de primari în soluționarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2021.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
-----