HOTĂRÎRE Nr. 555 din 17 august 1994
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale din domeniul preţurilor şi tarifelor Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 266 din 21 septembrie 1994
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Constituie contravenţii la normele legale din domeniul preţurilor şi tarifelor următoarele fapte săvârşite de persoanele fizice care reprezintă instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale, indiferent de forma de organizare şi titularul dreptului de proprietate, dacă acestea nu au fost comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) refuzul agentului economic producător sau furnizor de a prezenta elementele necesare desfăşurării normale a negocierii preţurilor cu ridicată şi a tarifelor pentru produsele ce se liberalizeaza şi serviciile ce se prestează agenţilor economici şi instituţiilor publice beneficiare; ...
b) refuzul agentului economic de a prezenta organelor de control, abilitate de lege, datele care au stat la baza fundamentarii preţurilor şi tarifelor supuse negocierii sau celor practicate; ...
c) neafisarea la loc vizibil în unităţile de desfacere a produselor, a cotelor de adaos comercial sau de comision practicate; ...
d) negocierea preţurilor şi tarifelor şi punerea lor în aplicare fără supravegherea autorităţilor administraţiei publice centrale sau, după caz, judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru produsele şi serviciile la care reglementările legale în vigoare prevăd aceasta condiţie; ...
e) netransmiterea către serviciile teritoriale de preţuri şi protecţie a concurentei din subordinea Ministerului Finanţelor a copiei după notificarea intentiei de majorare a preţurilor şi tarifelor facuta beneficiarilor, în cazurile prevăzute de normele în vigoare; ...
f) înţelegerea prealabilă a reprezentanţilor agenţilor economici asupra nivelului de preţ sau tarif ce va fi supus negocierii, în vederea împiedicării acţiunii conjugate a cererii şi ofertei în formarea preţului sau a tarifului pentru produse sau servicii în cauza; ...
g) refuzul agentului economic furnizor sau prestator de a negocia preţurile cu ridicată şi tarifele pentru produsele şi serviciile ce se livreaza sau se prestează agenţilor economici sau instituţiilor publice beneficiare sau practicarea de preţuri şi tarife pentru care nu se poate dovedi negocierea cu acestea; ...
h) dimensionarea incorectă a preţurilor şi tarifelor sau prezentarea unor date eronate pentru a justifica nivelul preţurilor şi tarifelor supuse negocierii sau renegocierii; ...
i) practicarea de preţuri şi tarife mai mari decît cele negociate, cu sau fără supravegherea autorităţilor administraţiei publice, după caz, prin majorarea unilaterala a nivelului negociat pentru tranzacţiile încheiate; ...
j) nerespectarea regulilor legale privind dimensionarea preţurilor cu ridicată ale bunurilor provenite din import; ...
k) luarea în calcul la dimensionarea preţurilor şi tarifelor pentru produsele şi serviciile din ramurile intermediare şi cele finale a altor influente decît cele rezultate din reglementările aprobate de Guvern; ...
l) majorarea preţului şi tarifului fără notificarea acestei intentii către agenţii economici şi instituţiile publice beneficiare; ...
m) majorarea adaosului comercial sau a cotei de comision fără anunţarea intentiei serviciilor teritoriale de preţuri şi protecţie a concurentei din subordinea Ministerului Finanţelor, prevăzută de reglementările legale; ...
n) neactualizarea preţurilor de începere a licitaţiilor pentru valorificarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor şi a altor active pe baza cresterilor de preţuri rezultate din aplicarea tuturor hotărîrilor Guvernului de liberalizare a preţurilor. ...
Articolul 2
Faptele prevăzute la art. 1 se sancţionează cu amendă contravenţională, după cum urmează:
a) de la 100.000 la 250.000 lei, pentru contravenţiile prevăzute la lit. a) - c); ...
b) de la 150.000 la 500.000 lei, pentru contravenţiile prevăzute la lit. d) şi e); ...
c) de la 300.000 la 1.000.000 lei, pentru contravenţiile prevăzute la lit. f) - n). ...
Articolul 3
Preţurile şi tarifele stabilite sau practicate greşit se vor reduce corespunzător, iar sumele încasate necuvenit ca urmare a săvârşirii unei contravenţii prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre sunt supuse confiscării şi se vor face venit la bugetul de stat.
Articolul 4
Contravenţiile prevăzute la art. 1 se constata şi se sancţionează de către organele împuternicite în acest scop ale Ministerului Finanţelor şi de celelalte organe cu atribuţii de control în domeniul preţurilor.
Persoanele împuternicite să constate contravenţia vor aplica amenda, dispunind, totodată, vărsarea la bugetul de stat a sumelor încasate necuvenit.
Articolul 5
Dispoziţiile prezentei hotărâri se completează cu prevederile Legii nr. 32/ 1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 6
Pe data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României se abroga:
- art. 7-9 din Hotărârea Guvernului nr. 211/1991 cu privire la unele măsuri în domeniul preţurilor şi tarifelor;
- art. 14 ultima liniuţa din Hotărârea Guvernului nr. 412/1992 cu privire la modelul de negociere a preţurilor şi tarifelor în condiţiile liberalizarii cursului de schimb al leului;
- art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 206/1993 privind unele măsuri pentru continuarea liberalizarii preţurilor şi tarifelor.
Articolul 7
Ministerul Finanţelor şi celelalte organe cu atribuţii de control în domeniul preţurilor vor asigura punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
---------------
Ministru de stat, ministrul finanţelor
Florin Georgescu
Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu
Ministru de interne,
Doru-Ioan Taracila
Ministrul comerţului,
Cristian Ionescu
p. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Alexandru Lapusan,
secretar de stat
-------------------------