LEGE nr. 104 din 9 mai 2008 (**republicată**)privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 28 iunie 2011
    **) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 10/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe cuprinse în "lista interzisă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 15 martie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea nr. 104/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008.

    Capitolul I Dispoziții generale
    Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Prezenta lege reglementează prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.(2) Substanțele dopante cu grad mare de risc sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.(3) Anexa poate fi modificată prin înscrierea unei noi substanțe sau prin radierea unei substanțe, la propunerea Agenției Naționale Anti-Doping.
    (la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. 205 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )


    Articolul 2
    (1) În cuprinsul prezentei legi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată.(2) Prin producerea de substanțe dopante cu grad mare de risc se înțelege fabricarea, prepararea, procesarea, transformarea de substanțe dopante cu grad mare de risc, precum și de produse care au în compoziție astfel de substanțe, fără drept.(3) Prin trafic ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc se înțelege oferirea, distribuirea, vânzarea, cumpărarea, administrarea, transportul, trimiterea, procurarea, deținerea, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul și exportul ori alte operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad mare de risc și a produselor care au în compoziție astfel de substanțe, fără drept.


    Capitolul II Consiliul de prevenire și combatere a traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc
    Consiliul de prevenire și combatere a traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc

    Articolul 3

    Pe lângă Agenția Națională Anti-Doping se înființează Consiliul de prevenire și combatere a traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, organ consultativ fără personalitate juridică, denumit în continuare Consiliul.


    Articolul 4
    (1) Consiliul are în componență 7 membri, după cum urmează:
    a) președintele Agenției Naționale Anti-Doping;
    b) un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, desemnat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor;
    c) un reprezentant al Inspectoratului General al Poliției Române, desemnat de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției Române;
    d) un reprezentant al Autorității Naționale a Vămilor, desemnat de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
    e) un reprezentant al Ministerului Public, desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
    f) un reprezentant al Ministerului Sănătății, desemnat de ministrul sănătății;
    g) un reprezentant al Ministerului Justiției, desemnat de ministrul justiției.
    (2) Activitatea Consiliului este condusă de un președinte care este și președintele Agenției Naționale Anti-Doping.(3) Mandatul membrilor Consiliului este de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestuia o singură dată.(4) Membrii Consiliului sunt obligați să respecte secretul profesional și să depună declarații de confidențialitate și privind conflictul de interese, potrivit legii.(5) Consiliul se întrunește în ședințe ordinare organizate trimestrial și în ședințe extraordinare organizate ori de câte ori este nevoie, la solicitarea președintelui.(6) Convocarea Consiliului se face cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data ședinței și va cuprinde în mod obligatoriu ordinea de zi și documentația necesară.(7) Deciziile Consiliului sunt adoptate cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi.(8) Membrii Consiliului, care participă la ședințe, beneficiază de o indemnizație de ședință în cuantum de 20% din indemnizația lunară a președintelui. Totalul sumelor cuvenite unui membru al Consiliului ca urmare a participării la ședințe nu poate depăși într-o lună 20% din indemnizația lunară a președintelui.


    Articolul 5
    (1) Calitatea de membru al Consiliului încetează înainte de termen, în urma retragerii mandatului de către instituția publică care l-a desemnat sau prin deces.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) autoritățile prevăzute la art. 4 alin. (1) desemnează un nou reprezentant, al cărui mandat durează până la expirarea mandatului celui în locul căruia a fost numit.


    Articolul 6

    Consiliul îndeplinește următoarele atribuții:
    a) analizează măsurile sau operațiunile convenite de către instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, în scopul identificării disfuncționalităților intervenite în aplicarea acestora și al formulării de propuneri pentru eliminarea lor;
    b) propune armonizarea, actualizarea și adaptarea legislației în domeniu cu reglementările internaționale, pe baza datelor privind amploarea și caracteristicile naționale ale traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc;
    c) întocmește raportul anual privind evoluția și nivelul traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, pe care Agenția Națională Anti-Doping îl înaintează Guvernului și organismelor internaționale abilitate să asigure aplicarea prevederilor convențiilor internaționale, în conformitate cu acordurile semnate de România.


    Articolul 7

    Inspectoratul General al Poliției Române și Autoritatea Națională a Vămilor, prin formațiunile centrale specializate în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor transmit, de îndată, Agenției Naționale Anti-Doping date în legătură cu prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, în conformitate cu atribuțiile acestora.


    Capitolul III Măsuri speciale privind combaterea traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc în sălile de culturism și de fitness
    Măsuri speciale privind combaterea traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc în sălile de culturism și de fitness

    Articolul 8
    (1) Personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping are dreptul să verifice dacă activitatea în sălile de culturism și de fitness se desfășoară potrivit reglementărilor prezentei legi.(2) Agenția Națională Anti-Doping are dreptul să efectueze teste doping în rândul practicanților de culturism și de fitness, cu scopul stabilirii gradului de utilizare a substanțelor dopante cu grad mare de risc în sportul recreativ.(3) Testarea doping prevăzută la alin. (2) se efectuează numai cu acordul expres, în scris, al practicantului de culturism sau de fitness și cu respectarea principiului confidențialității datelor acestuia.


    Articolul 9
    (1) Pentru desfășurarea activităților în sălile de culturism sau de fitness este obligatorie autorizarea de către Agenția Națională Anti-Doping prin eliberarea certificatului de funcționare din punctul de vedere al reglementărilor anti-doping.(2) Certificatul de funcționare prevăzut la alin. (1) nu poate fi eliberat sau, dacă a fost eliberat, este retras de drept, în cazul în care în sălile de culturism și de fitness se comercializează substanțe dopante cu grad mare de risc.(3) Modul și condițiile de eliberare, suspendare și retragere ale certificatului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.(4) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a normelor metodologice prevăzute la alin. (3), sălile de culturism și de fitness au obligația de a solicita eliberarea certificatului de funcționare prevăzut la alin. (1).(5) Pentru eliberarea certificatului prevăzut la alin. (1), se percepe, potrivit legii, o taxă al cărei cuantum se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping, sumele astfel obținute constituindu-se venituri proprii.(6) În vederea eliberării certificatului prevăzut la alin. (1), persoanele juridice, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale ce desfășoară activități sportive de culturism sau de fitness trebuie să facă dovada deținerii de către unul dintre angajații acestora a atestatului de absolvire a cursului de instruire anti-doping, organizat de către Agenția Națională AntiDoping.(7) Metodologia, modul și condițiile de organizare a cursului de instruire anti-doping, condițiile și modul de eliberare a atestatului de absolvire prevăzute la alin. (6) se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.


    Articolul 10

    În vederea exercitării atribuțiilor de control prevăzute la art. 8 alin. (1), Agenția Națională Anti-Doping încheie protocol de colaborare cu Oficiul Național al Registrului Comerțului în vederea eliberării, gratuit, a listei actualizate a persoanelor care au ca obiect de activitate activități sportive, recreative și distractive.


    Articolul 11
    (1) În scopul asigurării exercitării în teritoriu a competențelor prevăzute de lege, se înființează 8 oficii zonale pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, dintre care unul în municipiul București, denumite în continuare oficii, compartimente fără personalitate juridică, în structura Agenției Naționale AntiDoping.(2) Sediile oficiilor, competența teritorială, precum și atribuțiile acestora se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.(3) Agenția Națională Anti-Doping poate prelua în administrare, în condițiile legii, terenuri, spații și bunuri necesare desfășurării activității oficiilor sau activitatea acestora se poate desfășura în spații închiriate în condițiile legii.


    Articolul 12
    (1) Statul de funcții, structura posturilor pe oficii, precum și încadrarea personalului se fac potrivit prevederilor legale în vigoare.(2) Salarizarea personalului oficiilor se realizează în conformitate cu prevederile legale aplicabile personalului din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping.(3) Numărul maxim de posturi pentru fiecare oficiu este de 3, cu excepția celui organizat în municipiul București, unde numărul maxim de posturi este de 9, cu posibilitatea redistribuirii acestora în funcție de nevoile la nivel de teritoriu și pentru eficientizarea activității proprii.(4) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile personalului încadrat în oficii se stabilesc prin fișa postului.


    Capitolul IV Sancțiuni
    Sancțiuni

    Articolul 13
    (1) Fabricarea, prepararea, procesarea, transformarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad mare de risc, cu excepția steroizilor anabolici sintetici, a testosteronului și a derivaților săi, a eritropoietinei, a hormonilor de creștere și a substanțelor chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.(2) Oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei.


    Articolul 14
    (1) Comercializarea și deținerea în sălile de culturism și de fitness a substanțelor dopante cu grad mare de risc, cu excepția steroizilor anabolici sintetici, a testosteronului și a derivaților săi, a eritropoietinei, a hormonilor de creștere și a substanțelor chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei.(2) Comercializarea și deținerea în sălile de culturism și de fitness de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei.


    Articolul 15
    (1) Desfășurarea activității în cadrul sălilor de culturism sau de fitness fără certificatul de funcționare prevăzut la art. 9 alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei.(2) Pe lângă aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate dispune ca sancțiune complementară suspendarea activității sălii de culturism sau de fitness pe o durată de cel mult 6 luni.


    Articolul 16
    (1) Refuzul de a permite accesul personalului împuternicit din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping în sălile de culturism și de fitness, în scopul exercitării atribuțiilor de control, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.(2) Pe lângă aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator dispune ca sancțiune contravențională complementară suspendarea activității sălii de culturism sau de fitness pe o durată de cel mult 6 luni.(3) Refuzul prevăzut la alin. (1) manifestat de două ori în cursul unui an atrage retragerea certificatului de funcționare emis de Agenția Națională Anti-Doping.(4) Reluarea activității în cadrul sălilor de culturism sau de fitness după suspendarea prevăzută la alin. (2) se va face după efectuarea controlului de către personalul împuternicit.


    Articolul 17
    (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.(2) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără autorizație emisă de autoritățile competente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei.


    Articolul 18
    (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 13 și aplicarea sancțiunii se fac de către inspectorii sanitari de stat împuterniciți de Ministerul Sănătății și de către personalul anume împuternicit din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 14-16 și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul anume împuternicit din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping.(3) Constatarea contravenției prevăzute la art. 17 și aplicarea sancțiunii se fac de către personalul anume împuternicit de Autoritatea Națională a Vămilor și de către personalul anume împuternicit din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.(4) Contravențiilor prevăzute la art. 13-17 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 19

    Fabricarea, prepararea, procesarea și transformarea de steroizi anabolici sintetici, testosteron și derivați ai săi, eritropoietină, hormoni de creștere și substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei.
    (la 16-10-2014, Art. 19 a fost modificat de art. V din LEGEA nr. 128 din 8 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 13 octombrie 2014. )


    Articolul 20

    Abrogat.
    (la 01-02-2014, Art. 20 a fost abrogat de pct. 3 al art. 205 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )


    Articolul 21

    Abrogat.
    (la 01-02-2014, Art. 21 a fost abrogat de pct. 3 al art. 205 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )


    Articolul 22

    Persoana care a comis infracțiunea prevăzută la art. 19 și care, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit o astfel de infracțiune beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
    (la 01-02-2014, Art. 22 a fost modificat de pct. 4 al art. 205 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )


    Articolul 23
    (1) Substanțele dopante cu grad mare de risc și alte bunuri care au făcut obiectul faptelor prevăzute în prezentul capitol se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, contravenientul sau condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.(2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea substanțelor dopante cu grad mare de risc și a bunurilor prevăzute la alin. (1).(3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate și banii confiscați, potrivit alin. (1) și (2), se constituie venituri la bugetul de stat și se evidențiază în cont separat în bugetul de stat.


    Articolul 24

    În cazul solicitării expertizei substanțelor confiscate, costurile privind contravaloarea expertizei sunt suportate de către solicitant.


    Articolul 25
    (1) Substanțele dopante cu grad mare de risc confiscate se distrug. Păstrarea de probe este obligatorie.(2) Distrugerea substanțelor dopante cu grad mare de risc se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate comercială autorizată, în prezența unei comisii formate din reprezentanți ai Consiliului.(3) Abrogat.
    (la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 25 a fost abrogat de pct. 5 al art. 205 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )
    (4) Procedura de distrugere a substanțelor dopante cu grad mare de risc confiscate, prevăzute la alin. (1), se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 26

    În cazul în care substanțele descoperite pe parcursul controlului intră și sub incidența Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, sau a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, Agenția Națională Anti-Doping are obligația de a înștiința de îndată organele de urmărire penală competente, precum și Agenția Națională Antidrog, regimul sancționator aplicabil fiind cel prevăzut în aceste acte normative.


    Capitolul V Dispoziții finale
    Dispoziții finale

    Articolul 27

    În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Agenției Naționale Anti-Doping, Guvernul va adopta normele metodologice prevăzute la art. 9 alin. (3) și la art. 25 alin. (4).


    Articolul 28

    În vederea îndeplinirii prevederilor art. 11 și 12, se suplimentează numărul maxim de posturi prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.522/2006*) privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 9 noiembrie 2006, cu un număr de 30 de posturi și se va suplimenta bugetul Cancelariei Primului-Ministru alocat pe anul 2008, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, la capitolul bugetar 67.01 - Cultură, recreere și religie, titlul 51 - Transferuri între unități ale administrației publice, pentru Agenția Națională Anti-Doping, conform prevederilor legale în vigoare. Notă
    *) Hotărârea Guvernului nr. 1.522/2006 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 19 ianuarie 2010, cu modificările ulterioare.


    Articolul 29

    Dispozițiile capitolului IV din prezenta lege se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Legii nr. 227/2006, republicată.


    Articolul 30

    La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 42 alin. (1) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011.


    ANEXĂ

    LISTA SUBSTANȚELOR DOPANTE CU GRAD MARE DE RISC

    Nr.
    crt.

    Secțiunea

    Grupa de substanțe

    Substanța activă

    1.

    Agenți anabolici

    Steroizi anabolici androgeni exogeni

    1-androstendiol

    1-androstendionă

    bolandiol

    bolasteron

    boldenon

    boldion

    calusteron

    clostebol

    danazol

    dehidroclormetiltestosteron

    dezoximetiltestosteron

    drostanolon

    etilestrenol

    fluoximesteron

    formebolon

    furazabol

    gestrinon

    4-hidroxitestosteron

    mestanolon

    mesterolon

    metenolon

    metandienonă

    metandriol

    metasteron

    metildienolon

    metil-1-testosterone

    metilnortestosteron

    metiltestosteron

    metribolonă (metiltrienolon)

    miboleron

    nandrolon

    19-norandrostendionă

    norboleton

    norclostebol

    noretandrolon

    oxabolon

    oxandrolon

    oximesteron

    oximetolon

    prostanozol

    quinbolon

    stanozolol

    stenbolon

    1-testosteron

    tetrahidrogestrinonă

    trenbolon

    Steroizi anabolici androgeni endogeni

    androstendiol

    androstendionă

    dihidrotestosteron

    prasteron
    (dehidroepian-
    drosteron, DHEA)

    testosteron, precum și următorii
    metaboliți și izomeri:
    5 alfa-androstan-3 alfa, 17 alfa-diol;
    5 alfa-androstan-3 alfa, 17 beta-diol;
    5 alfa-androstan-3 beta, 17 alfa-diol;
    5 alfa-androstan-3 beta, 17 beta-diol;
    androst-4-en-3 alfa,17 alfa-diol;
    androst-4-en-3 alfa,17 beta-diol;
    androst-4-en-3 beta,17 alfa-diol;
    androst-5-en-3 alfa,17 alfa-diol;
    androst-5-en-3 alfa,17 beta-diol;
    androst-5-en-3 beta,17 alfa-diol;
    4-androstendiol (androst-4-en-3 beta,
    17 betadiol);
    5-androstendion (androst-5-en-3,17-
    dionă); epidihidrotestosteron;
    epitestosteron, 3 alfa-hidroxi-5 alfa-androstan-17-onă;
    3 beta-hidroxi-5 alfa-androstan-17-onă;
    19-norandrosteron;
    19-noretiocolanolon; etiocolanolon;
    7 alfa-hidroxi-DHEA;
    7 beta-hidroxi-DHEA;
    7-ceto-DHEA

    Alți agenți anabolici

    clenbuterol

    modulatorii receptorilor androgeni
    selectivi (SARMs)

    tibolon

    zeranol

    zilpaterol

    2.

    Hormoni peptidici,
    factori de creștere și
    substanțe înrudite

    Agenți de stimulare a eritropoezei

    eritropoietină (EPO)

    darbepoietină (dEP)

    metoxi polietilen glicolepoetină beta
    (CERA)

    hematidă

    Gonadotrofina corionică (CG) și hormonul
    luteinizant (LH) la bărbați

    follitropinum alfa

    follitropinum beta

    gonadotrophinum chorionicum

    goserelinum

    hormon luteinizant

    Corticotrofinele

    leuprorelinum

    tetracosactidum

    triptorelinum

    Hormonul de creștere (GH) și factorii de creștere
    ce afectează sinteza/degradarea proteinei
    mușchilor, tendoanelor sau ligamentelor,
    vascularizarea, utilizarea energiei, capacitatea
    de regenerare sau comutarea tipului de fibră

    hormonul de creștere (GH)
    somatotropin

    Factorii de
    creștere insulino-
    similari (IGF-1)

    somatomedin C

    aminotrope-7
    anterior
    pituitary

    pituitary growth
    hormone (pGH)

    mecasermin




    factori de creștere mecanici (MGFs)

    factorul de creștere a trombocitelor
    derivate (PDGF)

    factori de creștere a fibroblastelor
    (FGFs)

    factori de creștere a endoteliului vascular
    (VEGF)

    factor de creștere a hepatocitelor (HGF)

    3.

    Hormoni antagoniști și
    modulatori

    Inhibitori de aromatază

    aminoglutetimid

    anastrozol

    androstatriendionă

    4-androstern-3,6,17-triona (6-oxo)

    exemestan

    formestan

    letrozol

    testolactonă

    Modulatori ai receptorilor de estrogeni selectivi
    (SERMs)

    raloxifen

    tamoxifen

    toremifen

    Alte substanțe antiestrogenice

    clomifen

    ciclofenil

    fulvestrant

    Agenți care modifică funcția (funcțiile) miostatinei

    inhibitori ai
    miostatinei

    4.

    Dopajul cu sânge

    Creșterea artificială a absorbției, transportului
    sau eliberării de oxigen

    perfluorochimicale

    efaproxiral (RSR 13)

    înlocuitori de sânge

    hemoglobina microincapsulată

    5.

    Abrogată

    6.

    Dopajul genetic

    Transferul de celule sau elemente genetice (de
    exemplu: ADN, ARN)


    Utilizarea de agenți biologici sau farmacologici
    care modifică expresia genelor

    peroxisome proliferator
    activated
    receptor delta (PPAR delta)

    agoniștii axis PPAR delta-AMP-activated
    protein kinase (AMPK)

    7.

    Stimulentele

    Stimulente nonspecifice

    adrafinil

    amfepramonă

    amifenazol

    amfetamină

    amfetaminil

    benfluorex

    benzfetamină

    benzilpiperazină

    bromantan

    clobenzorex

    cocaină

    cropropamidă

    crotetamidă

    dimetilamfetamină

    etilamfetamină

    famprofazonă

    fencamină

    fenetilină

    fenfluramină

    fenproporex

    furfenorex

    mefenorex

    mefentermină

    mesocarb

    metamfetamina (D-)

    p-metilamfetamină

    metilendioxiamfetamină

    metilendioximetamfetamină

    metilhexanamină
    (dimetilpentilamină)

    dimetilhexilamină

    modafinil

    norfenfluramină

    fendimetrazină

    fenmetrazină

    fentermină

    4-fenilpiracetam (carfedon)

    prenilamină

    prolintan

    Stimulente specifice

    andrenalină (epinefrină)

    catină

    efedrină

    etamivan

    etilefrină

    fenbutrazat

    fencamfamină

    heptaminol

    izometeptenă

    levmetamfetamină

    meclofenoxat

    metilefedrină

    metilfenidat

    niketamidă

    norfenefrină

    octopamidă

    oxilofrină
    (metilsinefrină)

    parahidroxiamfetamină

    pemolină

    pentetrazol

    fenprometamină

    propilhexedrină

    pseudoefedrină

    selegilină

    sibutramină

    stricnină

    tuaminoheptan

    8.

    Narcotice


    buprenorfină

    dextromoramidă

    diamorfină (heroină)

    fentanil

    remifentanil


    sufentanil

    hidromorfonă

    metadonă

    morfină

    oxicodonă

    oximorfonă

    pentazocină

    petidină

    9.

    Canabinoide


    delta9-tetrahidrocanabinol
    (THC)

    hașiș


    marijuana


    HU-210

    – sărurile substanțelor din tabel, atunci când existența unor astfel de săruri este posibilă;– produsele condiționate - comprimate, drajeuri, soluții, siropuri etc., în compoziția cărora intră substanțele înscrise în prezentul tabel.
    (la 21-12-2012, Anexa a fost modificată de pct. 1, 2, 3 si 4 ale art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.254 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 21 decembrie 2012. )

    *
    Reproducem mai jos prevederile art. II și III din Legea nr. 10/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe cuprinse în "lista interzisă", care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 104/2008 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator:
    Articolul II
    În tot cuprinsul legii prevăzute la art. I, sintagma substanțe cuprinse în «lista interzisă» se înlocuiește cu sintagma substanțe dopante cu grad mare de risc.
    Art. III. - În tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 1.522/2006 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 19 ianuarie 2010, sintagma substanțe cuprinse în «lista interzisă» se înlocuiește cu sintagma substanțe dopante cu grad mare de risc.

    ---------