ORDIN nr. 4.095 din 22 iunie 2022pentru completarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.844/2016| EMITENT | MINISTERUL EDUCAȚIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 7 iulie 2022
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) și art. 94 alin. (2) lit. y) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul I
Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.844/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 31 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:– La capitolul III, după secțiunea a 2-a se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 3-a „Gestiunea actelor de studii/duplicatelor și a documentelor școlare de către unitățile de învățământ preuniversitar înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate“, cuprinzând un articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins:
Secţiunea a 3-a Gestiunea actelor de studii/duplicatelor și a documentelor școlare de către unitățile de învățământ preuniversitar înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate
Articolul 36^1
(1) Pentru unitatea de învățământ preuniversitar înființată în cadrul instituției de învățământ superior acreditată, actele de studii prevăzute la art. 1 alin. (2) aferente absolvenților acesteia, care au finalizat un nivel de învățământ/profil/ specializare/domeniu/calificare profesională acreditat/acreditată, sunt gestionate de către instituția de învățământ superior.(2) Instituția de învățământ superior acreditată pentru unitatea de învățământ preuniversitar înființată în cadrul acesteia stabilește și transmite către Ministerul Educației necesarul de formulare de acte de studii pentru nivelul de învățământ/profilul/specializarea/domeniul/calificarea profesională pentru care a fost acreditat/acreditată și informează inspectoratul școlar cu privire la numărul de formulare de acte de studii comandate.(3) Formularele actelor de studii se ridică de la Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. de către delegații instituțiilor de învățământ superior, pe baza comenzilor avizate de către Ministerul Educației.(4) Pe actele de studii/duplicatele eliberate absolvenților care au urmat un nivel de învățământ/profil/specializare/domeniu/ calificare profesională acreditat/acreditată în unitățile de învățământ preuniversitar înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior se aplică sigiliul și timbrul sec al instituției de învățământ superior.(5) Actele de studii/duplicatele se eliberează titularului/ împuternicitului pe baza prezentării documentului de identitate/ procurii, în termen de maximum 30 de zile de la data promovării examenului de absolvire/certificare.(6) Pentru unitatea de învățământ preuniversitar înființată în cadrul unei instituții de învățământ superior, documentele școlare prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt gestionate de către instituția de învățământ superior.(7) Costurile aferente tipăririi formularelor tipizate ale actelor de studii se suportă de către instituțiile de învățământ superior.(8) Prevederile din prezentul regulament referitoare la întocmirea, completarea, eliberarea actelor de studii și a documentelor școlare se aplică în mod corespunzător de către instituțiile de învățământ superior acreditate în cadrul cărora sunt înființate unități de învățământ preuniversitar.(9) Prevederile din prezentul regulament referitoare la întocmirea, completarea, eliberarea duplicatelor actelor de studii se aplică în mod corespunzător de către instituțiile de învățământ superior acreditate în cadrul cărora sunt înființate unități de învățământ preuniversitar, cu excepția prevederilor art. 37 alin. (2) lit. f). ...
Articolul II
Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, Biroul acte de studii din cadrul Ministerului Educației, inspectoratele școlare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 22 iunie 2022.
Nr. 4.095.
----