LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001privind venitul minim garantat
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 20 iulie 2001
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I


    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca forma de asistență socială.(2) Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condițiile prevăzute de prezenta lege.(3) Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarității sociale, în cadrul unei politici naționale de asistență socială.
    (la 09-08-2006, Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 2
    (1) În sensul prezentei legi, termenul familie desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.
    (la 01-01-2011, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (2) Se consideră familie și persoana care locuiește și gospodărește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa și se află în una dintre următoarele situații:
    a) este necăsătorită;
    b) este văduvă;
    c) este divorțată;
    d) al cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
    e) nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-d).
    (la 01-01-2011, Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (3) Se consideră familie și frații fără copii, care gospodăresc împreună și care nu au domiciliul sau reședința comună cu părinții.(4) În sensul alin. (1) se asimilează termenului familie bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.
    (la 01-01-2011, Alin. (4) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (5) Prin termenul copil se înțelege copilul provenit din căsătoria soților, copilul unuia dintre soți, copilul adoptat, precum și copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii.(6) Prin termenul persoană singură se înțelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuiește singură și nu se mai află în întreținerea părinților.
    (la 01-01-2011, Alin. (6) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (7) Beneficiază de reglementările prezentei legi și familiile sau persoanele singure, cetățeni ai altor state sau apatrizi, care au reședința sau, după caz, domiciliul în România, în condițiile legislației române.
    (la 09-08-2006, Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 3
    (1) Au dreptul la venitul minim garantat, în condițiile prezentei legi, și soții despărțiți în fapt, dacă ancheta socială atestă situația existentă și justifică acordarea acestuia.(2) Beneficiază de reglementările prezentei legi și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.(3) Persoanele fără locuință beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.
    (la 09-08-2006, Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Secţiunea a 2-a Nivelul venitului minim garantat

    Articolul 4
    (1) Nivelul lunar al venitului minim garantat se raportează la indicatorul social de referință, denumit în continuare ISR, și, începând cu data de 1 iulie 2013, este de:
    a) 0,271 ISR pentru persoana singură;
    b) 0,488 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
    c) 0,684 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
    d) 0,846 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
    e) 1,009 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
    f) câte 0,070 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condițiile prezentei legi.
    (2) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, nivelul venitului minim garantat este de:
    a) 0,283 ISR pentru persoana singură;
    b) 0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
    c) 0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
    d) 0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
    e) 1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
    f) câte 0,073 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condițiile prezentei legi.

    (la 01-07-2013, Art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 15 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 21 mai 2013. )


    Secţiunea a 3-a Stabilirea cuantumului ajutorului social

    Articolul 5
    (1) Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile prevăzute la art. 4, transformate în lei, și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Dacă din calculul în lei rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului.
    (la 01-07-2013, Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 15 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 21 mai 2013. )
    (2) Dacă din calcul rezultă un ajutor social mai mic de 10 lei, se acordă 10 lei.
    (la 10-06-2009, Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 27 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 10 iunie 2009. )


    Articolul 6
    (1) Familiile și persoanele singure cu venituri nete lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puțin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă, are statut de funcționar public sau prestează o activitate, realizând venituri cu caracter salarial.(2) Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.
    (la 22-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 6 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) familiile pentru care ajutorul social rezultat din calcul este de până la 50 lei/lună; pentru acestea orele de muncă se stabilesc trimestrial și se efectuează în prima lună de plată.(4) Orele de muncă prevăzute la alin. (2) și (3) se însumează pentru toate persoanele apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social și se calculează proporțional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.
    (la 22-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 6 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (5) Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabilește prin împărțirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracțiile se întregesc în plus.(6) În situația în care persoana nominalizată să efectueze acțiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau și-a pierdut total ori parțial capacitatea de muncă, obligația de a presta acțiunile sau lucrările de interes local prevăzute la alin. (2) se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului.
    (la 22-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 6 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (7) Primarii au obligația să întocmească un plan de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prevăzute la alin. (2), să țină evidența efectuării acestor ore și să asigure instructajul privind normele de tehnică a securității muncii pentru toate persoanele care prestează acțiuni ori lucrări de interes local. Planul de acțiuni sau de lucrări de interes local se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local. În funcție de solicitările venite din partea instituțiilor partenere în organizarea și evidența orelor de muncă, planul de acțiuni sau de lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului și aprobat prin hotărâre a consiliului local.
    (la 01-01-2011, Alin. (7) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (8) Primarul are obligația să afișeze planul de acțiuni sau de lucrări de interes local prevăzut la alin. (7), lista cuprinzând beneficiarii de ajutor social, precum și persoanele care urmează să efectueze acțiuni sau lucrări de interes local.
    (la 01-01-2011, Alin. (8) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (9) Documentele prevăzute la alin. (8) se transmit agențiilor pentru prestații sociale județene, respectiv a municipiului București, în luna următoare aprobării acestora prin hotărâre a consiliului local.
    (la 01-01-2011, Alin. (9) al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (10) Acțiunile sau lucrările de interes local prevăzute la alin. (1) pot fi, dar fără a se limita la acestea, lucrări de salubrizare și/sau de întreținere spații verzi, de salubrizare/întreținere obiective publice, inclusiv activități de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pe baza recomandărilor acestora, precum și alte activități specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.
    (la 22-10-2018, Articolul 6 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )

    (la 09-08-2006, Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 6^1
    (1) În scopul valorificării forței de muncă locale, primarii au obligația să întocmească planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale, denumite în continuare beneficiari de lucrări.(2) Planul de acțiune prevăzut la alin. (1) se aprobă prin dispoziție a primarului, se afișează la sediul primăriei și cuprinde activitățile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum și repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfășurarea activităților sezoniere.(3) Efectuarea activităților sezoniere nu exceptează persoanele de la îndeplinirea obligației prevăzute la art. 6 alin. (2).(4) Repartizarea activităților sezoniere se realizează de către primar, după efectuarea de către beneficiarii de ajutor social a orelor de muncă stabilite în condițiile art. 6 alin. (2)-(4).(5) Planul de acțiune prevăzut la alin. (1) se transmite agențiilor teritoriale în luna următoare aprobării, în termenul prevăzut la art. 13^1 alin. (3).
    (la 22-10-2018, Sectiunea a 3-a din Capitolul I a fost completata de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )


    Articolul 6^2
    (1) Persoanele care solicită forță de muncă pentru desfășurarea activităților sezoniere, potrivit art. 6^1 alin. (1), se adresează primarului, în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfășurată, numărul de lucrători solicitați și perioada de desfășurare a activității sezoniere.(2) Remunerarea activității desfășurate potrivit alin. (1), norma de lucru, precum și alte obligații și îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 22-10-2018, Sectiunea a 3-a din Capitolul I a fost completata de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )


    Articolul 7
    (1) Persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activități, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, pentru încadrare în muncă, și nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții.(2) Abrogat.
    (la 01-07-2013, Alin. (2) al art. 7 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 15 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 21 mai 2013. )

    (la 09-08-2006, Art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 7^1
    (1) Prin persoană aptă de muncă se înțelege persoana care îndeplinește următoarele condiții:
    a) are vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta standard de pensionare;
    b) nu urmează o formă de învățământ cursuri de zi prevăzută de lege;
    c) are starea de sănătate și capacitatea fizică și psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
    (2) Incapacitatea fizică și psihică este dovedită cu acte eliberate în condițiile legii.
    (la 09-08-2006, Art. 7^1 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 7^2

    Face excepție de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (2), desfășurarea activităților sezoniere prevăzute la art. 6^1 alin. (2) și a condiției prevăzute la art. 7 alin. (1) persoana aptă de muncă și care se află în una dintre următoarele situații:
    (la 22-10-2018, Partea introductivă a Articolului 7^2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )

    a) asigură creșterea și îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau a mai multor copii în vârstă de până la 7 ani și până la 18 ani în cazul copilului cu handicap grav sau accentuat, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecția copilului;
    (la 01-01-2011, Lit. a) a art. 7^2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )

    b) asigură îngrijirea uneia sau a mai multor persoane cu handicap grav ori accentuat sau persoane vârstnice dependente care nu beneficiază de asistent personal sau îngrijitor la domiciliu, în condițiile legii;
    (la 01-01-2011, Lit. b) a art. 7^2 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )

    c) participă la un program de pregătire profesională;
    d) este încadrată în muncă.
    (la 09-08-2006, Art. 7^2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 8
    (1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția:
    a) alocației pentru susținerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    b) alocației de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    c) bugetului personal complementar lunar și a prestațiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) și, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    d) burselor școlare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) și art. 85 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
    e) stimulentului educațional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor proveniți din familii defavorizate;
    f) sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială «Bani de liceu», cu modificările și completările ulterioare;
    g) veniturilor obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    h) sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale.
    (la 14-11-2018, Alineatul (1) din Articolul 8 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 9 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 14 noiembrie 2018 )
    (1^1) Abrogat.
    (la 31-12-2015, Alin. (1^1) al art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 342 din 22 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 11 octombrie 2012. )
    (2) În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deținere cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, aceasta nu beneficiază de ajutor social.(3) Lista prevăzută la alin. (2) se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi și se poate actualiza anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.(4) În cazul familiei sau al persoanei singure care locuiește și gospodărește împreună cu alte familii ori persoane singure și contribuie împreună la achiziționarea sau realizarea unor bunuri și a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât și partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie.
    (la 01-01-2012, Art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )


    Secţiunea a 4-a Stabilirea și plata ajutorului social

    Articolul 9
    (1) Ajutorul social, în condițiile prezentei legi, se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia.(2) Existența oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menționează în declarația pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.(3) Cererea și declarația pe propria răspundere, prevăzute la alin. (1), se semnează și se înaintează de către reprezentantul familiei.(4) Reprezentantul familiei poate fi, după caz, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exercițiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptățite.(5) În situațiile prevăzute la art. 2 alin. (2), reprezentantul familiei este persoana care asigură creșterea și îngrijirea copiilor, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia.(5^1) În situația în care familia asigură creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 18 ani, se completează o singură cerere, atât pentru solicitarea ajutorului social, cât și pentru solicitarea alocației pentru susținerea familiei acordate în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 12-12-2016, Articolul 9 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (5^2) În situația în care solicitarea ajutorului social și/sau, după caz, a alocației pentru susținerea familiei se realizează în perioada prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare, se completează o singură cerere, care include și solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinței prevăzut de respectiva ordonanță de urgență.
    (la 12-12-2016, Articolul 9 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (6) Titularul ajutorului social este reprezentantul familiei, iar beneficiarul ajutorului social este familia.
    (la 09-08-2006, Art. 9 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 10
    (1) Cererea de acordare a ajutorului social și declarația pe propria răspundere se înregistrează la primarul localității în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul.(2) În cazul cetățenilor străini sau apatrizi, documentele prevăzute la alin. (1) se depun la primarul localității în a cărei rază teritorială aceștia își au reședința sau, după caz, domiciliul.(3) În cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (2), cererea se înregistrează la primarul localității sau, după caz, al sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială trăiesc acestea.(4) Cererea și declarația pe propria răspundere se întocmesc potrivit modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 11
    (1) Cererea de acordare a ajutorului social se soluționează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării.(2) În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condițiilor de acordare a ajutorului social, primarul dispune în mod obligatoriu efectuarea anchetei sociale, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.(2^1) În vederea verificării informațiilor declarate de titular privind veniturile supuse impozitului pe venit, primarul solicită organului central fiscal în a cărui rază teritorială se află situată primăria eliberarea unui document care să ateste situația veniturilor persoanelor din familia/familiile solicitantă/solicitante, în conformitate cu art. 69 alin. (4) și (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 12-12-2016, Articolul 11 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (2^2) Verificarea prevăzută la alin. (2) se efectuează și în vederea îndeplinirii condițiilor de acordare a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzirea locuinței, în situația în care acestea au fost solicitate odată cu ajutorul social.
    (la 12-12-2016, Articolul 11 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (3) Ancheta socială se efectuează de personalul serviciului public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuții în domeniul protecției sociale din aparatul propriu de specialitate al primarului.
    (la 29-11-2016, Alineatul (3) al Articolului 11 a fost modificat prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )
    (4) Ancheta socială se întocmește potrivit modelului aprobat prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi și constituie probă legală pentru instanțele judecătorești, în legătură cu deschiderea dreptului sau respingerea cererii.(5) Răspunderea asupra conținutului anchetei sociale revine și persoanelor care au efectuat și au semnat ancheta socială.(6) În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informațiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că familia acestuia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului social și/sau, după caz, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzirea locuinței.
    (la 12-12-2016, Alineatul (6) din Articolul 11 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )

    (la 09-08-2006, Art. 11 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 12
    (1) Stabilirea dreptului la ajutorul social și a cuantumului acestuia se face prin dispoziție scrisă a primarului.(1^1) În situația prevăzută la art. 9 alin. (5^1) și (5^2), dispoziția primarului conține și stabilirea dreptului la alocația pentru susținerea familiei și/sau la ajutorul pentru încălzirea locuinței.
    (la 12-12-2016, Articolul 12 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (2) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligația să emită dispoziția de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.(3) Dispoziția primarului se comunică titularului ajutorului social, în termen de maximum 5 zile de la data emiterii.(4) Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.(5) Primarul și secretarul unității administrativ-teritoriale răspund, în condițiile legii, de realitatea și legalitatea operațiunilor de stabilire a dreptului la ajutorul social, inclusiv a cuantumului acestuia.
    (la 01-01-2011, Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )

    (la 09-08-2006, Art. 12 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 13
    (1) Schimbarea, la cerere sau din oficiu, a titularului ajutorului social se face prin dispoziție a primarului și se comunică atât noului titular al ajutorului social, cât și celui înlocuit.(2) În cazul în care schimbarea titularului este cerută de membrii familiei, dispoziția primarului se comunică și acestora.


    Articolul 13^1
    (1) Plata ajutorului social se asigură de către agențiile pentru prestații sociale județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, prin decizie a directorului.(1^1) În situația prevăzută la art. 9 alin. (5^1), decizia directorului agenției teritoriale conține și stabilirea plății alocației pentru susținerea familiei.
    (la 12-12-2016, Articolul 13^1 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (2) Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază dispoziția primarului privind acordarea dreptului, însoțită de copia cererii de acordare a ajutorului social și a declarației pe propria răspundere, precum și de copia fișei de calcul. Modelul deciziei se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.(3) Până la data de 5 a fiecărei luni, primarul are obligația de a transmite la agenția teritorială, pentru luna anterioară, următoarele:
    a) documentele prevăzute la alin. (2), pentru noile drepturi de ajutor social stabilite, pe bază de borderou, al cărui model este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
    b) situația centralizatoare privind titularii ajutorului social și sumele de plată;
    c) documentele privind situația lunară cu activitățile realizate din planul de acțiuni sau de lucrări de interes local.
    d) lista cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social.
    (la 12-12-2016, Articolul 13^1 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (4) Situația centralizatoare prevăzută la alin. (3) lit. b) reprezintă document de plată și se transmite atât în original, semnat de primar, cât și în format electronic. Modelul situației centralizatoare este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
    (la 01-01-2011, Art. 13^1 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 13^2
    (1) Plata ajutorului social se realizează, după caz, în funcție de opțiunea beneficiarului, pe bază de mandat poștal, în cont curent personal sau în cont de card.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) se poate asigura plata ajutorului social prin stat de plată. Modul de organizare se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.(3) În cazul plății dreptului de ajutor social prin mandat poștal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc în condițiile prevăzute de legea bugetară anuală pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.
    (la 01-01-2012, Alin. (3) al art. 13^2 a fost modificat de pct. 4 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )
    (4) În cazul achitării ajutorului social în cont curent personal sau în cont de card, agențiile teritoriale efectuează plata prin unitățile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.(5) Comisionul bancar prevăzut la alin. (4) nu poate fi mai mare de 0,1% din dreptul achitat și va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, între agențiile teritoriale și unitățile bancare.(6) Fondurile necesare achitării cheltuielilor pentru transmiterea drepturilor și a comisionului bancar pentru plata ajutorului social se suportă din bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale din aceleași fonduri din care se suportă plata ajutorului social.
    (la 01-01-2011, Art. 13^2 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Secţiunea a 5-a Obligațiile beneficiarilor de ajutor social

    Articolul 14
    (1) Titularul ajutorului social are obligația să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri și la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.(2) În cazul în care modificările nu conduc la majorări sau diminuări ale ajutorului social mai mari de 10 lei (RON) pe familie, ajutorul social stabilit anterior nu se modifică.
    (la 12-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 14 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (3) Modificarea cuantumului sau încetarea dreptului la ajutorul social se face prin dispoziție scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.(4) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1), dispozițiile art. 11 și 12 se aplică în mod corespunzător.
    (la 09-08-2006, Art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 14^1
    (1) În vederea urmăririi respectării condițiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie. În situația în care beneficiarii de ajutor social sunt și beneficiari ai alocației pentru susținerea familiei prevăzute de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ancheta socială se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistență socială acordate.(2) În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informațiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale prevăzute la alin. (1), devin aplicabile prevederile art. 11 alin. (6).(3) În cazul în care în urma anchetei prevăzute la alin. (1) se constată situații ce conduc la modificarea cuantumului, suspendarea sau încetarea dreptului la ajutor social, primarul emite o nouă dispoziție scrisă.
    (la 12-12-2016, Articolul 14^1 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Articolul 15
    (1) Pentru menținerea dreptului la ajutorul social, pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare, se verifică lunar dacă au încheiat un contract individual de muncă, că nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de către agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.(2) Agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă și inspectoratul teritorial de muncă transmit agenției teritoriale, lunar, situația nominală cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, inclusiv care au plecat cu contract de muncă în străinătate, au refuzat un loc de muncă oferit sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională.(3) Pentru întocmirea situațiilor prevăzute la alin. (2), agențiile teritoriale, pe baza situațiilor transmise de primar în termenul prevăzut la art. 13^1 alin. (3), în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora, au obligația de a transmite lunar, în format electronic, atât la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă, cât și la inspectoratul teritorial de muncă, lista persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social.(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea listei prevăzute la alin. (3), agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă și inspectoratul teritorial de muncă transmit agenției teritoriale situația nominală cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, inclusiv cu cele care au plecat cu contract de muncă în străinătate, au refuzat un loc de muncă oferit sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională.(5) Modalitatea de colaborare și schimbul de informații între agențiile teritoriale și agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, respectiv între agențiile teritoriale și inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea aplicării prevederilor alin. (2)-(4) și realizării atribuțiilor ce le revin potrivit prevederilor legale, se stabilesc prin protocol încheiat la nivel central între Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv între Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Inspecția Muncii.(6) Abrogat.
    (la 22-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 15 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (7) Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.
    (la 22-10-2018, Alineatul (7) din Articolul 15 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (8) În situația prevăzută la alin. (7), familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.
    (la 22-10-2018, Articolul 15 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )

    (la 12-12-2016, Articolul 15 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Articolul 15^1
    (1) Lunar, pe data de 1 a fiecărei luni, pentru luna următoare, beneficiarii lucrărilor au obligația de a transmite primarului, în scris, situația cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social care au efectuat activitățile sezoniere, precum și numărul de ore efectuate.(2) Pe baza situației prevăzute la alin. (1), primarul stabilește menținerea acordării ajutorului social sau încetarea acestuia.(3) Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activitățile sezoniere conduce la încetarea dreptului.(4) Fac excepție de la prevederile alin. (3) persoanele care au acceptat un loc de muncă oferit sau participă la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, după aprobarea listei prevăzute la art. 6^1 alin. (2).(5) În situația prevăzută la alin. (2) se aplică prevederile art. 15 alin. (8).
    (la 22-10-2018, Sectiunea a 5-a din Capitolul I a fost completata de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )


    Articolul 16

    Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) atrage suspendarea dreptului la ajutorul social.
    (la 01-01-2011, Art. 16 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 16^1

    Abrogat.
    (la 31-12-2015, Art. 16^1 a fost abrogat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 342 din 22 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 11 octombrie 2012, care introduce un nou punct la art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iunie 2015. )


    Articolul 16^2

    Abrogat.
    (la 12-12-2016, Articolul 16^2 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Articolul 16^3

    Abrogat.
    (la 12-12-2016, Articolul 16^3 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Articolul 17
    (1) Dispozițiile primarului prevăzute la art. 13, art. 14 alin. (3) și art. 14^1 alin. (3) se comunică agenției teritoriale în termenul prevăzut la art. 13^1 alin. (3), pe bază de borderou.
    (la 12-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 17 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (2) Pe baza dispoziției primarului comunicate potrivit alin. (1), directorul agenției teritoriale emite, după caz, decizia de modificare a cuantumului ajutorului social, de modificare a titularului ajutorului, precum și de suspendare a plății ajutorului social. Modelul deciziei se stabilește prin normele metodologice.(3) Decizia prevăzută la alin. (2) se comunică titularului în termen de maximum 30 de zile de la data emiterii acesteia și se aplică începând cu luna următoare emiterii.
    (la 01-01-2011, Art. 17 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 18
    (1) Plata ajutorului social se poate suspenda numai prin decizie a directorului executiv, în următoarele situații:
    a) în situația în care agenția teritorială constată, pe baza documentelor transmise de primar, prevăzute la art. 13^1 alin. (3) lit. a)-c), că s-a stabilit un cuantum eronat al ajutorului social;
    b) pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate pentru titularul ajutorului social;
    c) în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanți ai Curții de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la componența familiei sau a veniturilor beneficiarilor;
    d) în situația în care pe baza informațiilor transmise de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și de inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit art. 15, se constată că persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social au încheiat un contract de muncă sau au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite.
    (2) Plata ajutorului social se suspendă, în condițiile alin. (1), începând cu luna următoare celei în care s-a făcut constatarea.(3) În situația prevăzută la alin. (1), directorul agenției teritoriale solicită primăriei în a cărei rază teritorială locuiește familia sau persoana singură verificarea situației sau, după caz, dispune efectuarea de verificări de către inspectorii sociali de la nivelul agenției teritoriale.(4) După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, din oficiu, după caz, în același cuantum sau în cuantum modificat, dacă cele constatate nu conduc la încetarea dreptului.
    (la 12-12-2016, Articolul 18 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Articolul 19

    Efectuarea obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) în luna următoare celei în care s-a produs suspendarea efectivă a plății are ca efect reluarea plății drepturilor începând cu luna următoare.
    (la 12-12-2016, Articolul 19 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Articolul 20
    (1) Dreptul la ajutor social încetează în următoarele situații:
    a) în cazul în care beneficiarii nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege;
    b) în cazul în care dreptul la ajutor social, respectiv plata acestuia au fost suspendate și în termen de 3 luni de la data suspendării plății nu au fost îndeplinite obligațiile prevăzute la art. 6 alin. (2);
    (la 12-12-2016, Litera b) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )

    c) în cazul în care, după verificarea prevederilor art. 18 alin. (3) se constată că beneficiarul ajutorului social nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege;
    (la 14-10-2012, Lit. c) a alin. (1) al art. 20 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 166 din 9 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 11 octombrie 2012, care introduce pct. 8^2 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 124 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )

    d) în cazul în care pe parcursul acordării dreptului la ajutorul social beneficiarii refuză să furnizeze informații cu privire la membrii familiei sau la veniturile realizate, potrivit prevederilor art. 14^1 alin. (2);
    (la 12-12-2016, Litera d) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )

    e) în cazul în care beneficiarii nu au îndeplinit obligația prevăzută la art. 16^1.
    (la 01-01-2012, Lit. e) a alin. (1) al art. 20 a fost introdusă de pct. 9 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )

    f) în cazul în care, după verificarea prevăzută la art. 14 alin. (1), se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse și acestea nu au fost declarate de titular conform art. 14 alin. (1), se dispune încetarea dreptului la ajutor social;
    (la 22-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )

    g) în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 15^1 alin. (3).
    (la 22-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (2) Încetarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziție scrisă a primarului. În situația de încetare prevăzută la alin. (1) lit. e) agenția teritorială are obligația de a comunica primarului înregistrarea situației prevăzute la art. 15 alin. (7), în vederea emiterii dispoziției de încetare a dreptului.
    (la 12-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )
    (3) În situația prevăzută la alin. (2), primarul, în termenul prevăzut la art. 13^1 alin. (3), transmite agenției teritoriale dispozițiile de încetare a dreptului la ajutor social, pe bază de borderou.(4) Încetarea plății ajutorului social se face prin decizie a directorului agenției teritoriale, pe baza documentelor prevăzute la alin. (3), începând cu luna următoare celei în care s-au constatat situațiile prevăzute la alin. (1).(5) Decizia directorului agenției teritoriale se comunică titularului în termen de 30 de zile de la data emiterii.
    (la 01-01-2011, Art. 20 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 20^1
    (1) În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul emite dispoziție de suspendare a dreptului pe care o transmite directorului agenției teritoriale în vederea emiterii deciziei de suspendare a plății ajutorului social și verifică cauzele care au generat această situație.(2) În situația în care, în urma verificării prevăzute la alin. (1), se constată că familia sau persoana singură are dreptul în continuare la ajutorul social în cuantumul anterior stabilit, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, pe bază de cerere înregistrată la agenția teritorială.(3) În cazul în care, în urma verificării prevăzute la alin. (1), se constată că familia sau persoana singură are dreptul la un ajutor social în sumă mai mare sau, după caz, mai mică, noul cuantum se stabilește printr-o nouă dispoziție scrisă a primarului.
    (la 01-01-2011, Art. 20^1 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 21
    (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor social se recuperează de la titularul dreptului ajutorului în termenul general de prescripție prevăzut de art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.(2) Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de ajutor social se face de către agenția teritorială, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistență socială, precum și pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015.(3) Pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit, titularul semnează un angajament de plată la solicitarea dreptului, aceste sume putând fi recuperate și din alte drepturi plătite de agenția teritorială. În situația în care titularul refuză semnarea angajamentului de plată, recuperarea sumelor plătite necuvenit se face, potrivit legii, direct de la beneficiar.
    (la 12-12-2016, Articolul 21 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 8 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016 )


    Capitolul II

    Abrogat.
    (la 25-02-2003, Cap. II a fost abrogat de litera a) a art. 26 din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 5 din 20 februarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 25 februarie 2003. )


    Articolul 22

    Abrogat.
    (la 25-02-2003, Art. 22 a fost abrogat de lit. a) a art. 26 din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 5 din 20 februarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 25 februarie 2003. )


    Capitolul II^1

    Abrogat.
    (la 01-01-2011, Cap. II^1 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Capitolul III

    Abrogat.
    (la 01-01-2011, Cap. III a fost abrogat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 26^1

    Persoana singură beneficiară de ajutor social, precum și persoanele care fac parte din familiile beneficiare de ajutor social au calitatea de asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 13-03-2018, Articolul 26^1 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 7 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )


    Articolul 26^2
    (1) Începând cu anul 2011, prima obligatorie pentru asigurarea locuinței în condițiile Legii nr. 260/2008*) privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor, în cazul beneficiarilor de ajutor social, se plătește de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale.(2) Prima obligatorie se asigură din ajutorul social cuvenit, stabilit prin dispoziție a primarului.(3) Procedura de plată a primei obligatorii se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
    (la 01-01-2011, Art. 26^2 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. ) Notă
    Legea nr. 260/2008*) a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 15 februarie 2011 și ulterior în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 15 octombrie 2013.


    Articolul 27
    (1) Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
    (la 13-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 27 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 7 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
    (2) Cheltuielile administrative pentru verificarea îndeplinirii condițiilor și stabilirii dreptului la ajutorul social, inclusiv pentru activitățile prevăzute la art. 6 alin. (2), se suportă din veniturile proprii ale bugetelor locale.(3) Lunar, până la data de 15 a lunii, agențiile teritoriale transmit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, pe baza borderourilor prevăzute la art. 13^1 alin. (3), fundamentarea necesarului de credite pentru plata ajutorului social.
    (la 01-01-2012, Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011, prin înlocuirea unor termeni. )
    (4) Pe baza fundamentărilor prevăzute la alin. (3), Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială solicită Ministerului Muncii și Justiției Sociale, până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de credite bugetare centralizat.
    (la 01-01-2012, Alin. (4) al art. 27 a fost modificat de art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011, prin înlocuirea unor termeni. )

    (la 01-01-2011, Art. 27 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 28
    (1) Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, poate acorda ajutoare de urgență familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și pentru alte situații deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, precum și în alte situații stabilite prin hotărâre a Guvernului, care va cuprinde și procedura și/sau condițiile de acordare.
    (la 01-01-2012, Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 10 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )
    (1^1) Ajutoarele de urgență acordate potrivit alin. (1) nu sunt supuse impozitului pe venit și nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistență socială.
    (la 07-12-2011, Alin. (1^1) al art. 28 a fost introdus de pct. 2 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 110 din 6 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 860 din 7 decembrie 2011. )
    (2) Primarii pot acorda ajutoare de urgență familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, precum și pentru alte situații deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local.(3) Abrogat.
    (la 01-01-2012, Alin. (3) al art. 28 a fost abrogat de pct. 11 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )
    (4) În cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea. Ajutorul se acordă unei singure persoane, care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul în condițiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedește că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.
    (la 01-01-2012, Alin. (4) al art. 28 a fost modificat de pct. 10 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. )
    (5) Fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgență acordat de primari, prevăzut la alin. (2), precum și ajutoarele prevăzute la alin. (4) se suportă din bugetul local.(6) Fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgență acordat de Guvern, prevăzut la alin. (1), se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
    (la 09-08-2006, Art. 28 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 115 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 11 mai 2006. )


    Articolul 28^1
    (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (4) și alin. (7)-(9), art. 6^1 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (2), art. 13^1 alin. (3) și (4), art. 14^1 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 15^1 alin. (2), art. 17 alin. (1) și art. 20 alin. (3).
    (la 22-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 28^1 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )
    (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei următoarele fapte:
    a) neîntocmirea de către personalul serviciului public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuții în domeniul protecției sociale din aparatul propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale a documentațiilor specifice, inclusiv a proiectelor de dispoziție, precum și nedepunerea acestora, spre a fi semnate de primar, înainte de împlinirea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (3);
    b) neîndeplinirea de către agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă și inspectoratul teritorial de muncă a obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (2).
    (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei neîndeplinirea de către titularul ajutorului social a obligațiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) și art. 14^1 alin. (1).(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac după cum urmează:
    a) de către inspectorii sociali, în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (1) și (2);
    b) de către primari sau persoanele împuternicite de aceștia, în cazul contravenției prevăzute la alin. (3).
    (5) Constatarea contravențiilor se poate efectua și de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, conform atribuțiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.(6) În situația prevăzută la alin. (5), organul de control al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are obligația de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (4) în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de lege.(7) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenție ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(3), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.(8) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la alin. (1)-(3) se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(9) Procesele-verbale întocmite de către personalul împuternicit în condițiile alin. (4) lit. a) vor fi depuse în fotocopie la primarul comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București, după caz.
    (la 01-01-2017, Articolul 28^1 din Capitolul IV a fost modificat de Articolul 17, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )


    Articolul 28^2

    Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau declararea unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul de a obține foloase materiale necuvenite, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.
    (la 01-01-2011, Art. 28^2 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 29
    (1) Ajutoarele reglementate prin prezenta lege reprezintă o formă de sprijin cu destinație specială, acordată din bugetul de stat, și nu se iau în considerare la stabilirea obligațiilor legale de plată sau a altor beneficii de asistență socială și se supun executării silite numai pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit cu acest titlu, precum și în situația prevăzută la art. 21 alin. (3).(2) Ajutoarele de urgență acordate în baza art. 28 alin. (1) și (2) nu se supun recuperării.
    (la 22-10-2018, Articolul 29 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 192 din 19 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 24 iulie 2018 )


    Articolul 30
    (1) Dispoziția primarului privind acordarea, neacordarea, modificarea, suspendarea, încetarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, schimbarea titularului acestora, precum și deciziile corespunzătoare ale directorului executiv, inclusiv cele de recuperare a sumelor încasate necuvenit, se pot ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 01-01-2011, Alin. (1) al art. 30 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )
    (2) Cererile, acțiunile și căile de atac privind drepturile prevăzute în prezenta lege sunt scutite de taxă de timbru.


    Articolul 31

    Abrogat.
    (la 01-01-2011, Art. 31 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 32

    La solicitarea persoanelor agențiile teritoriale, precum și consiliile locale acorda gratuit consultanță de specialitate.
    (la 01-01-2011, Art. 32 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "direcțiile generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv Direcția generală de muncă și solidaritate socială a municipiului București" cu sintagma "agențiile teritoriale". )


    Articolul 33
    (1) Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale verifică respectarea prevederilor prezentei legi.(2) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială monitorizează aplicarea prevederilor prezentei legi și transmite Ministerului Muncii și Justiției Sociale lunar raportul statistic privind numărul titularilor de ajutor social și plățile efectuate.
    (la 01-01-2012, Alin. (2) al art. 33 a fost modificat de art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011, prin înlocuirea unor termeni. )
    (3) În baza controlului intern, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială verifică, prin sondaj, la nivelul agențiilor teritoriale, corectitudinea datelor, precum și stabilirea plății ajutorului social. Neregulile constatate se sancționează în condițiile legii.
    (la 01-01-2012, Alin. (3) al art. 33 a fost modificat de art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011, prin înlocuirea unor termeni. )

    (la 01-01-2011, Art. 33 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 276 din 24 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )


    Articolul 34
    (1) Prezenta lege va intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2002.(2) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va elabora normele metodologice de aplicare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 35

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: Legea nr. 67/1995 privind ajutorul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 29 iunie 1995; Hotărârea Guvernului nr. 125/1996 cu privire la stabilirea unor măsuri în legătura cu acordarea ajutorului social, precum și pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 67/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 15 martie 1996; art. 5 lit. b), art. 6, 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, cu modificările și completările ulterioare; art. 10-23 din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 743/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 septembrie 2000; art. 5-13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea prețului național de referința pentru energia termica furnizată populației prin sisteme centralizate, precum și pentru acordarea de ajutoare bănești pentru categoriile defavorizate ale populației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 29 octombrie 1999, precum și orice alte dispoziții contrare.

    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE CAMEREI
    DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU

    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 28 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU

    --------