LEGE nr. 21 din 12 martie 2021pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 12 martie 2021
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151 din 27 august 2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 2 septembrie 2020, cu următoarea modificare:– Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 14
    (1) În cazul nerespectării de către beneficiari a condițiilor prevăzute la art. 4, aceștia sunt obligați la restituirea contravalorii ajutorului de stat, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere calculate de la data încasării acestuia până la data recuperării integrale, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(2) Sumele reprezentând ajutor de stat necuvenit, prevăzute la alin. (1), reprezintă creanțe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.(3) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională, constituie titlu de creanță și cuprinde elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(4) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de scadență prevăzut în cuprinsul acestuia, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(5) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(6) Creanțele bugetare principale și accesorii se sting prin plată voluntară, compensare în condițiile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 66/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a mecanismului de compensare de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a debitelor și creanțelor beneficiarilor Fondului european de garantare agricolă și ai Fondului european agricol de dezvoltare rurală, precum și ai fondurilor de la bugetul de stat, cu modificările ulterioare, sau prin executare silită de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(7) Titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora către debitor se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanțelor bugetare prin executare silită, conform Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(8) Cuantumul creanțelor bugetare accesorii, reprezentate de dobânzi și penalități de întârziere, se calculează de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.(9) Creanțele bugetare accesorii, reprezentate de dobânzi și penalități de întârziere, se individualizează prin procese-verbale de constatare a accesoriilor, ce reprezintă titluri de creanță, prevederile alin. (2)-(5) aplicându-se în mod corespunzător.(10) În procedura insolvenței, înscrierea creanței bugetare la masa credală a debitorului se efectuează de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București.(11) Creanțele bugetare principale și accesorii se recuperează în conturile indicate în titlurile de creanță și se constituie venit integral la bugetul de stat.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    LAURENȚIU-DAN LEOREANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    ANCA DANA DRAGU

    București, 12 martie 2021.
    Nr. 21.
    ----