DECIZIE nr. 179 din 13 iunie 2007
pentru stabilirea componenţei Comisiei privind determinarea oportunităţii, eligibilităţii şi aprobării proiectelor, constituită pentru aplicarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural
EMITENT
  • GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 14 iunie 2007



    În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (1)-(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007,
    primul-ministru emite prezenta decizie.

    Articolul 1

    Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, componenţa Comisiei privind determinarea oportunităţii, eligibilităţii şi aprobării proiectelor, constituită pentru aplicarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, este următoarea:
    1. Preşedinte: domnul Cristian Stragea, reprezentant al primului-ministru.
    2. Membri:
    a) domnul Nicolae Iliuţă, reprezentant al Secretariatului General al Guvernului;
    b) doamna Doina-Elena Dascălu, reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor;
    c) domnul Marian Petrache, reprezentant al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
    d) doamna Lucia Ana Varga, reprezentant al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile;
    e) doamna Anna Horvath, reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor;
    f) doamna Cornelia Harabagiu, reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
    g) domnul Emanoil Neguţ, reprezentant al primului-ministru;
    h) domnul Constantin-Adrian Balaban-Grăjdan, reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcţii;
    i) domnul Emil Drăghici, reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România;
    j) domnul Daniel Prodan, reprezentant al Federaţiei Române de Fotbal.


    Articolul 2

    Pe data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia primului-ministru nr. 89/2007 pentru stabilirea componenţei Comisiei privind determinarea oportunităţii, eligibilităţii şi aprobării proiectelor, constituită pentru aplicarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
    Ion-Mircea Plângu
    Bucureşti, 13 iunie 2007.
    Nr. 179.
    _________