DECRET Nr. 218 din 17 iulie 1977
privind unele măsuri tranzitorii referitoare la sancţionarea şi reeducarea prin munca a unor persoane care au savirsit fapte prevăzute de legea penală
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL NR. 71 din 17 iulie 1977




    Articolul 1

    În cazul faptelor prevăzute de legea penală, pentru care pedeapsa aplicată nu depăşeşte 5 ani închisoare, instanţele judecătoreşti, ţinînd seama de gravitatea faptei, de împrejurimile în care a fost comisă şi de conduita generală a făptuitorului vor dispune, de regula, ca executarea pedepsei să se facă prin munca, fără privare de libertate în unitatea în care acesta este încadrat sau în alta unitate, în fabrici, pe santiere, în unităţi agricole sau forestiere ori în alte unităţi economice.
    Dispoziţiile alineatului precedent nu se aplică în cazul infracţiunilor grave cum sînt: trădarea de patrie, spionajul, omorul, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, infracţiunile contra avutului obştesc care au avut consecinţe deosebit de grave, precum şi în cazul celorlalte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.


    Articolul 2

    În cazul săvîrşirii unei fapte prevăzute de legea penală de către un minor între 14-18 ani, se va dispune încredinţarea acestuia colectivului în care munceste sau învaţă, stabilindu-se, totodată, reguli stricte de disciplina şi comportare, a căror respectare va fi urmărită de colectivele de muncă sau învăţătura şi de familie.
    Faptele se judeca în colectivele în care minorii muncesc sau învaţă, cu participarea reprezentanţilor colectivelor de muncă, ai organizaţiilor de tineret şi sindicale, ai şcolii, în prezenta părinţilor sau a altor persoane în îngrijirea cărora se afla minorii.
    Judecata se face de către comisia de judecată din unitatea în care minorul este încadrat ori din unitatea de învăţămînt în care acesta învaţă, cu participarea unui judecător.
    Minorii neincadrati în munca sau într-o formă de învăţămînt, care săvîrşesc fapte prevăzute de legea penală vor fi încadraţi în munca sau, după caz, în şcoli urmînd să fie judecati în colectivele unităţilor respective.
    Hotărîrea comisiei de judecată poate fi contestată în termen de 10 zile la judecătorie.


    Articolul 3

    În cazuri excepţionale, cînd minorii între 14-18 ani săvîrşesc fapte deosebit de grave, instanţa de judecată dispune trimiterea lor în şcoli speciale de muncă şi reeducare unde au obligaţia sa munceasca, să-şi însuşească o meserie şi să-şi termine pregătirea şcolară.
    Măsura se dispune pe o durată de la 2 la 5 ani, tinindu-se seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvîrşită şi de conduita generală a făptuitorului.
    -----------------