LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*actualizată*)
privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
(actualizată până la data de 29 septembrie 2003*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale

    Dispoziţii generale

    Articolul 1

    (1) Pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, denumita prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
    --------------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.
    (2) Agenţia Naţionala pentru Locuinţe este o instituţie de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe, având autonomie financiară.
    (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aproba prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 2

    (1) Agenţia Naţionala pentru Locuinţe are ca obiective:
    a) realizarea unor montaje financiare;
    b) atragerea şi administrarea resurselor financiare, în condiţiile prezentei legi, pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea şi extinderea unor locuinţe, inclusiv pentru cele exploatate în regim de închiriere;
    c) realizarea de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, pe baza proiectelor aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;
    d) dobândirea de terenuri destinate construirii de locuinţe;
    e) realizarea investiţiilor privind construcţia de locuinţe sau intervenţii la construcţiile existente.
    ---------------
    Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    (1^1) Realizarea investiţiilor privind construcţiile de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, pe baza proiectelor aprobate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, sunt finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, precum şi din credite interne/externe şi din alte surse legal constituite.
    ---------------
    Alin. (1^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 18 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 septembrie 2003.
    (2) Din resursele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se acordă credite, care se garantează prin constituirea de ipoteci asupra imobilului - teren şi construcţie -, liber de orice sarcina.
    (3) Înscrierea ipotecii se face pe baza contractului de creditare. Operaţiunea de înscriere a ipotecii este scutită de taxa de timbru.
    (4) Pentru derularea activităţilor specifice operaţiunii de creditare, precum şi pentru atragerea de resurse suplimentare Agenţia Naţionala pentru Locuinţe încheie convenţii speciale cu instituţii bancare, care vor acţiona ca bănci de credit ipotecar.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    (5) Terenurile destinate construirii de locuinţe prin Agenţia Naţionala pentru Locuinţe pot fi proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor sale administrativ-teritoriale, precum şi proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, urmând să fie preluate în condiţiile legii.
    ---------------
    Alin. (5) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    (6) Terenurile destinate construirii de locuinţe prin Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, scoase din circuitul agricol, sunt exceptate de la prevederile art. 92 alin. (4) şi (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    ---------------
    Alin. (6) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    (7) Pentru atragerea de resurse financiare suplimentare, precum şi pentru asigurarea terenurilor viabilizate, destinate construirii de locuinţe, persoanele juridice cu activităţi în construirea de locuinţe, de drumuri, în domeniul investiţiilor imobiliare, în domeniul serviciilor de gospodărire comunală, precum şi al celor de alimentare cu gaze şi energie electrica vor putea participa, alături de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, la finanţarea şi derularea unor proiecte pentru dezvoltarea zonelor de locuit.
    ---------------
    Alin. (7) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 185 din 12 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 935 din 20 decembrie 2002.


    Articolul 3

    Pot beneficia de credite, în baza criteriilor stabilite de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe:
    a) persoane fizice cu cetăţenie română, domiciliate în România;
    b) persoane juridice române.


    Articolul 4

    (1) Beneficiarilor de credite li se pot acorda următoarele facilităţi:
    a) o rata a dobânzii inferioară unei rate medii a dobânzilor practicate pe piaţa financiar-bancară, calculată şi acceptată de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe;
    b) accesul la terenuri pentru construcţii de locuinţe, prin vânzare-cumpărare, concesionare sau dare în folosinţă pe toată durata de existenta a construcţiei, în condiţii preferenţiale, stabilite de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe împreună cu autorităţile administraţiei publice locale sau centrale, după caz;
    c) scutiri de la plata taxelor pentru teren şi de la plata impozitului pe clădire, pe durata de rambursare a creditului.
    d) o subvenţie în cuantum de 20% din valoarea locuinţei, numai pentru prima locuinta construită cu credit ipotecar, destinată persoanelor sau familiilor care nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub forma de subvenţii pentru o alta locuinta.
    ---------------
    Litera d) a alin. (1) al art. 4 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 mai 2002.
    (2) Agenţia Naţionala pentru Locuinţe va asigura un cuantum anual din fondurile sale, destinat creditelor, în condiţii avantajoase, pentru tineri.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 18 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 septembrie 2003.
    (3) Subvenţia prevăzută la alin. (1) lit. d) se asigura de la bugetul de stat de către Agenţia Naţionala pentru Locuinţe prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 mai 2002.


    Articolul 4^1

    Agenţia Naţionala pentru Locuinţe este autorizata să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizarii şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programele proprii.
    ---------------
    Art. 4^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 mai 2002.


    Articolul 5

    (1) Plafoanele maxime ale creditelor care se acordă pentru finanţarea construirii sau cumpărării de locuinţe, în condiţiile prezentei legi, se vor încadra în plafoane maximale de cost, de realizare a unor construcţii noi, stabilite de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe.
    (2) Pentru cumpărarea de locuinţe şi realizarea de lucrări de construcţii aferente fondului de locuinţe existent - reabilitare, consolidare, extindere -, Agenţia Naţionala pentru Locuinţe va stabili reglementări specifice, în condiţiile legii.


    Articolul 6

    (1) Resursele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se păstrează în conturi pe numele agenţiei, la instituţii bancare agreate, şi se pot constitui din:
    a) alocaţii de la bugetul de stat şi/sau din bugetele locale;
    b) dobânzi la creditele acordate;
    c) venituri din plasamente în titluri de stat şi depozite bancare;
    d) donaţii ale persoanelor fizice şi juridice, române sau străine;
    e) sume acumulate drept garanţie de buna execuţie în cadrul decontării lucrărilor de investiţii;
    f) alte resurse legal constituite.
    (2) Resursele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se reintregesc cu ratele rambursate, aferente creditelor acordate.
    (3) Resursele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pot fi avansate şi pentru finanţarea construcţiilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, urmând ca acestea să fie reconstituite din sursele prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform art. 2 alin. (1^1).
    ---------------
    Alin. (3) al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 18 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 septembrie 2003.


    Articolul 6^1

    (1) Fundamentarea alocaţiilor bugetare necesare anual se efectuează de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei care este ordonatorul principal de credite.
    (2) Acordarea alocaţiilor bugetare se va face în limita prevederilor bugetare anuale, aprobate cu aceasta destinaţie.
    (3) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru constituirea resurselor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, stabilite în condiţiile legii, se cuprind în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
    (4) Agenţia Naţionala pentru Locuinţe va realiza anual un program de investiţii privind realizarea de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, pe baza proiectelor de investiţii aprobate în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în colaborare cu organele administraţiei publice locale şi centrale interesate, pe terenurile prevăzute la art. 2 alin. (5), a căror viabilizare se asigura în condiţiile legii.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 18 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 septembrie 2003.
    (5) Aprobarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii incluse în programul prevăzut la alin. (4) se face în condiţiile legii.
    ---------------
    Art. 6^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.


    Articolul 6^2

    (1) Tinerii, în sensul prevederilor prezentei legi, sunt persoane majore, în vârsta de până la 35 de ani, la data încheierii contractului de credit ipotecar pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea şi extinderea locuinţei sau, după caz, la data repartizării unei locuinţe construite prin programele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi destinate închirierii.
    (2) Locuintele pentru tineri, destinate închirierii, realizate în condiţiile prezentei legi, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
    (3) Repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, construite şi date în exploatare prin programele derulate de agenţie conform prevederilor art. 6^1 alin. (4), se face după criterii stabilite de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale şi/sau centrale care preiau în administrare aceste locuinţe, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Contractele de închiriere, contractele de vânzare-cumpărare, precum şi orice alte acte, încheiate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3), sunt lovite de nulitate absolută. Depistarea acestor cazuri şi sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru constatarea nulităţii şi restabilirea situaţiei anterioare se fac prin grija prefecţilor.
    ---------------
    Art. 6^2 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 18 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 septembrie 2003.


    Articolul 7

    Pentru atragerea de resurse suplimentare, Agenţia Naţionala pentru Locuinţe poate emite periodic titluri de valoare, sub forma de obligaţiuni ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pe termen mediu şi lung. Obligaţiunile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe sunt valori mobiliare, emise la valoare nominală, cu dobânda indexabila, platibila lunar, dematerializate, garantate de stat.


    Articolul 8

    Punerea în circulaţie a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se face prin intermediul instituţiilor bancare, depozitare ale resurselor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.


    Articolul 9

    Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe va stabili data, volumul şi celelalte caracteristici financiare ale fiecărei emisiuni, cuprinse în prospectul de emisiune.
    --------------
    Art. 9 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.


    Articolul 10

    (1) Obligaţiunile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pot fi cumpărate de persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente în România.
    (2) Instituţiile bancare, care, în calitate de agent al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, asigura emisiunea primara a obligaţiunilor acesteia, asigura şi evidenta deţinătorilor de obligaţiuni, precum şi operaţiunile de plată a veniturilor lunare cuvenite acestora.
    (3) Deţinătorii de obligaţiuni ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe beneficiază de toate drepturile conferite de lege deţinătorilor de valori mobiliare.


    Articolul 11

    (1) Piaţa secundară a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se constituie în condiţiile legii, prin admiterea obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe la cota bursei de valori sau pe o alta piaţa supravegheată.
    (2) Cererea de cotare la bursa de valori sau pe o alta piaţa supravegheată este înaintată de către Agenţia Naţionala pentru Locuinţe.


    Articolul 12

    (1) Pe piaţa secundară a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe vor acţiona, în calitate de intermediari, societăţile de valori mobiliare.
    (2) Deţinătorii de obligaţiuni ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe au dreptul sa transmită intermediarilor ordine de vânzare a obligaţiunilor deţinute, indiferent de termenul de scadenta a acestora.


    Articolul 13

    La data admiterii obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe la cota bursei de valori sau pe o alta piaţa supravegheată, va fi constituit, în condiţiile legii, Registrul deţinătorilor de obligaţiuni ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care asigura evidenta tranzacţiilor cu obligaţiuni ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi evidenta investitorilor în aceste valori mobiliare.


    Articolul 14

    În vederea asigurării unei garanţii eficiente, se va constitui, în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, un fond de garantare a obligaţiunilor emise de aceasta.


    Articolul 15

    (1) Fondul de garantare a obligaţiunilor va avea ca sursa de constituire alocaţia iniţială de la bugetul de stat şi comisionul de distribuire încasat la emisiunea primara a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
    (2) Fondul de garantare a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe va fi administrat de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe.


    Articolul 16

    Fondul de garantare a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe va fi utilizat numai în situaţia în care volumul plăţilor cuvenite deţinătorilor de obligaţiuni va fi superior volumului de încasări din ratele scadente la creditele ipotecare acordate şi dobânzile aferente.


    Capitolul II Organizare

    Organizare

    Articolul 17

    (1) Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se realizează prin consiliul de administraţie, ca organ executiv, şi prin Consiliul naţional de coordonare, ca organ consultativ.
    --------------
    Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.
    (2) Consiliul naţional de coordonare este numit prin hotărâre a Guvernului. Prin aceeaşi hotărâre va fi nominalizată, din randurile membrilor acestuia, persoana desemnată sa îndeplinească funcţia de preşedinte al consiliului.
    --------------
    Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.
    (3) Consiliul de administraţie este compus din 5-7 membri desemnaţi şi numiţi prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
    --------------
    Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.
    --------------
    Alin. (4) al art. 17 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.


    Articolul 18

    (1) Consiliul naţional de coordonare este format din 17 membri desemnaţi după cum urmează:
        - Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor
          şi Locuinţei - 2 membri
        - Ministerul Tineretului şi Sportului - 1 membru
        - Ministerul Justiţiei - 1 membru
        - Ministerul Dezvoltării şi Prognozei - 1 membru
        - Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului - 1 membru
        - Ministerul Finanţelor Publice - 1 membru
        - Asociaţia Română a Băncilor - 1 membru
        - Ministerul Administraţiei Publice - 1 membru
        - Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea
          Participatiilor Statului - 1 membru
        - Ministerul Apărării Naţionale - 1 membru
        - Ministerul Educaţiei şi Cercetării - 1 membru
        - Uniunea Naţionala a Consiliilor Judeţene - 1 membru
        - Federaţia Municipiilor din România - 1 membru
        - Federaţia Oraşelor din România - 1 membru
        - Consiliul General al Municipiului Bucureşti - 1 membru
        - Federaţia Primarilor de Comune - 1 membru.

    --------------
    Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.
    (2) Consiliul naţional de coordonare îşi aproba, la prima şedinţa, regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (3) Consiliul naţional de coordonare se reuneste cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui.
    (4) Pregătirea şi desfăşurarea lucrărilor Consiliului naţional de coordonare se asigura de Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
    --------------
    Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.


    Articolul 20

    Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe are următoarele atribuţii:
    a) fundamentează, pe baza unor studii de specialitate, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în calitatea sa de ordonator de credite, cererile anuale de alocaţii de la bugetul de stat pentru construirea de locuinţe, conform prezentei legi;
    b) aproba plafonul anual de credite;
    c) stabileşte condiţiile de folosire a sumelor acumulate de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe;
    ---------------
    Litera d) a art. 20 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    e) analizează şi se pronunţa asupra angajamentelor patrimoniale ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
    f) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
    g) aproba plafoanele maximale de cost pentru locuintele finanţate potrivit prevederilor prezentei legi;
    h) aproba rata dobânzii aferentă creditelor pe care le acorda;
    i) aproba prospectul de emisiune a obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
    j) gestionează resursele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi decide, în cazul celor extrabugetare, asupra plasamentelor în titluri de stat şi în depozite bancare, în condiţii de administrare a riscurilor de plasament şi de piaţa
    ---------------
    Litera j) a art. 20 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    k) aproba încheierea de convenţii pentru derularea fondurilor cu instituţiile bancare agreate care acorda credite ipotecare;
    l) stabileşte criteriile şi condiţiile pentru acordarea creditelor;
    ---------------
    Litera l) a art. 20 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    m) aproba plafonul maxim al creditului care poate fi acordat unei persoane fizice sau juridice;
    ---------------
    Litera m) a art. 20 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    n) analizează modul de utilizare a creditelor şi stabileşte măsuri în conformitate cu dispoziţiile legale;
    o) reprezintă, prin preşedintele sau, interesele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în justiţie şi în relaţiile cu terţi;
    p) elaborează Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
    ---------------
    Litera q) a art. 20 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    ---------------
    Litera r) a art. 20 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 3 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 14 mai 2001.
    --------------
    Art. 20 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.


    Articolul 21

    (1) Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe răspunde de gestionarea fondurilor potrivit legii.
    --------------
    Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 298 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000.
    (2) Anual, Guvernul va prezenta Parlamentului o informare asupra activităţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.


    Articolul 22

    (1) Cheltuielile de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se asigura din veniturile anuale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli.
    (2) Excedentul bugetului propriu se constituie ca resursa pentru Agenţia Naţionala pentru Locuinţe în anul următor.


    Articolul 23

    Fondurile necesare începerii activităţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se constituie prin emiterea de obligaţiuni garantate de stat, din bugetul de stat şi din alte surse legal constituite.


    Capitolul III Dispoziţii finale

    Dispoziţii finale

    Articolul 24

    Agenţia Naţionala pentru Locuinţe poate modifica, periodic, condiţiile generale de acordare a noi credite ipotecare, în funcţie de situaţia pieţei monetare şi a pieţei de capital.


    Articolul 24^1

    (1) Pentru construcţia de locuinţe din lemn pentru tineri, destinate închirierii, masa lemnoasă necesară se asigura de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe.
    ---------------
    Alin. (1) al art. 24^1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 18 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 septembrie 2003.
    (2) Masa lemnoasă prevăzută la alin. (1) se pune în mod gratuit la dispoziţie Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, la solicitarea fundamentată a acesteia, de către Regia Naţionala a Pădurilor.
    ---------------
    Art. 24^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 mai 2002.


    Articolul 25

    În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în colaborare cu Ministerul Finanţelor, Banca Naţionala a României şi Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare vor elabora norme metodologice de aplicare, care vor fi adoptate de către Guvern.


    Articolul 26

    În termen de 15 zile de la aprobarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi va fi numit Consiliul naţional de coordonare al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI
    ULM NICOLAE SPINEANU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VASILE LUPU
    -------------