DECIZIE nr. 65 din 25 ianuarie 2007
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 13 februarie 2007



Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stanoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiuca - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund părţile Augustin Clejan şi Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin consilier juridic, constatandu-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea Augustin Clejan solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în timp ce reprezentantul Guvernului României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 apreciază ca excepţia invocată este intemeiata, textul criticat incalcand art. 131 alin. (1) din Constituţie. Mai arata ca, până la apariţia reglementării contestate, în cauzele de contencios administrativ, prezenta procurorului era obligatorie, ceea ce constituia o garanţie în sensul că legea va fi respectata. Prin interzicerea absolută a acestuia de a participa la soluţionarea cererilor în contencios administrativ, se limitează rolul sau constituţional de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca textul constituţional al art. 131 alin. (1) conferă Ministerului Public rolul ca, în activitatea judiciară, sa reprezinte interesele generale ale societăţii şi sa apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Pentru a-şi putea îndeplini acest rol, trebuie să i se asigure participarea în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ, şi nu împiedicarea activităţii sale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 12 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005), Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă într-o cauza având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei pronunţate într-o acţiune în contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca reglementările legale anterioare privind contenciosul administrativ permiteau participarea procurorului la astfel de cauze, pe când textul criticat prevede, în mod expres, ca cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. Aceasta norma prohibitiva încalcă atât prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cat şi ale art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este intemeiata, fiind incalcate prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstitu-tionalitate ridicată este intemeiata. Se apreciază ca ansamblul reglementărilor legale trebuie să asigure rolul constituţional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Acest rol al său trebuie să se reflecte în activitatea judiciară chiar prin posibilitatea, oferită la nivel legislativ, de a participa la judecarea proceselor, în acord cu obiectivele stabilite de Constituţie. Astfel, Ministerului Public trebuie să i se asigure dreptul de a aprecia şi de a acţiona pentru realizarea obiectivelor menţionate de art. 131 alin. (1) din Constituţie. Cum raporturile juridice conflictuale ce fac obiectul contenciosului administrativ depăşesc, în unele cazuri, interesul părţilor, intrand în sfera interesului public, Avocatul Poporului apreciază ca participarea Ministerului Public în soluţionarea cererilor de contencios administrativ este pe deplin justificată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente,dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 332/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006. În realitate, Curtea constata ca prevederea criticata este un act modificator al art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi, potrivit art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, "Dispoziţiile de modificare şi de completare se incorporeaza, de la data intrării lor în vigoare, în actul de baza, identificandu-se cu acesta". În consecinţa, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Totodată, Curtea retine ca, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia critica numai teza întâi a art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, text asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa.
Astfel, textul legal criticat are următorul cuprins:
"(9) Cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. [...]".
Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei este cel al art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public. Totodată, se considera ca sunt incalcate şi prevederile art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:
Dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2005, consacra soluţia legislativă potrivit căreia cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. Este o dispoziţie legală cu un caracter prohibitiv, care nu lasă posibilitatea procurorului de a participa la soluţionarea cererilor în contencios administrativ nici dacă ar aprecia-o ca fiind necesară pentru a apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Curtea retine ca, în expunerea de motive a ordonanţei de urgenta modificatoare, este facuta o singura referire cu privire la procuror, şi anume aceea ca se urmăreşte restrangerea participării procurorului în litigiile civile. Or, Legea nr. 554/2004 nu reglementează cadrul procesual al litigiilor civile, ci contenciosul administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Având în vedere faptul ca rolul constituţional al Ministerului Public este acela de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Curtea constata ca ansamblul reglementărilor legale trebuie să garanteze şi să asigure dreptul Ministerului Public să îşi exercite acest rol. În activitatea judiciară, mai ales în domeniul contenciosului administrativ, unde întotdeauna o parte a procesului este o autoritate publică, premisa pentru îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public este tocmai participarea în şedinţa a reprezentantului sau. Astfel, prin participarea reprezentantului Ministerului Public se impune o garanţie în plus atât în sensul apărării ordinii de drept, a intereselor generale ale societăţii, cat şi în ideea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar Ministerul Public are garantată posibilitatea de a-şi exercită în deplinatate rolul sau constituţional.
Curtea retine ca, în domeniul contenciosului administrativ, textul constituţional al art. 131 alin. (1) nu poate fi circumscris numai la situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, şi anume la acţiunile introduse direct de către Ministerul Public la instanţa de contencios administrativ competenţa, întrucât ar rezultă ca, în acest domeniu, rolul Ministerului Public ar fi limitat numai la cele doua situaţii şi numai în aceste situaţii ar putea sa reprezinte interesele generale ale societăţii, sa apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ceea ce, evident, este eronat.
Astfel, Curtea constata ca, în lipsa posibilităţii procurorului de a participa la judecarea cererilor în contencios administrativ, se produce o nepermisă restrangere a rolului sau constituţional, iar cum printr-o lege nu se poate restrânge sfera de aplicabilitate a unui text constituţional, este evidenta neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prevederile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea nr. 554/2004 apar cu atât mai neconstituţionale cu cat, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază ca este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Astfel, Curtea constata ca este inadmisibil ca în cadrul litigiilor civile să se recunoască posibilitatea participării procurorului în anumite condiţii, iar în cele de contencios administrativ, unde Ministerul Public ar putea acţiona în mod eficient pentru îndeplinirea competentelor prevăzute de art. 131 alin. (1) din Constituţie, rolul acestuia să fie limitat numai la ipotezele stricte prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constata ca dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
--------